Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   



EUROVISION SAU SPECTACOLUL IMPRESIILOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sfârşitul acesta de săptămână ne-a găsit privind cu interes către finala Eurovision 2015, un eveniment care şi-a câştigat un anumit renume pe scena muzicală europeană. Interesul a fost determinat în primul rând de mesajul de mare impact al piesei „De la capăt” cântată de trupa Voltaj, o piesă dedicată tuturor copiilor români şi nu numai, ai căror părinţi lucrează înafara ţării în care cresc ei. Este foarte trist ca atunci când ai reprezentanţi în finală şi ştii că mai bine de 40 de state urmăresc un show la care participă şi ţara ta, să asişti la impresiile nefavorabile ale propriilor tăi conaţionali, care ar trebui să fie primii în promovarea propriei piese. Mă întrebam de ce trebuie să ne legăm veşnic, tocmai în finală, de spectacol, ţinută, linie melodică şi prestaţie, atâta timp cât pentru astfel de repere există o selecţie naţională în care trebuie respectate toate criteriile impuse de un astfel de eveniment. Că selecţia se face cum se face, am înţeles cu toţii, dar odată stabilită piesa reprezentantă şi odată ajunşi în finală, de ce nu putem să trecem peste neajunsuri şi să dăm dovadă în primul rând de patriotism, sprijinind procesul de votare după posibilităţile fiecăruia. Îţi lasă realmente un gust amar să asişti la criticile vehemente venite tocmai din partea celor care nu au reuşit să depăşească măcar linia atinsă de noii reprezentanţi şi la entuziasmul de care se lasă cuprinşi unii în faţa pieselor altor ţări, pe care le promovează pe faţă, în detrimentul propriilor valori. 
  
Personal, nu cred că locul în sine ar arăta valoarea exactă a muzicii dintr-o anumită ţară. Atâta timp cât funcţionează votul geo-politic, potrivit căruia ţările scandinave se votează între ele cu punctajul maxim, ţările rusofone aşişderea, nefiind mai prejos nici cele francofone, nu îţi rămâne decât să priveşti cu interes ansamblul show-lui, să apreciezi piesele care îţi ating latura sentimentală cel mai bine şi să tresari de emoţie când vizionezi spectacolul care te reprezintă pe tine ca român în acel moment. Probabil că Voltaj nu a fost alegerea cea mai bună, nu ştiu, pentru că am ratat selecţia naţională. Dar sunt ai noştri, iar „De la capăt” face parte dintr-un proiect amplu lansat de trupa Voltaj, prin care au fost ajutaţi mulţi dintre copiii „orfani cu părinţi” cum le spun eu, victime ai goanei după un material mai mult sau mai puţin iluzoriu. Mediocră sau nu, piesa aceasta reprezintă un crâmpei de suferinţă şi, dacă avem puterea de a privi mult în spatele ei, am vedea strigătul durerii pavând un drum anevoios pe care îl aleg mulţi dintre români. Nu poţi face spectacol din durere, dar poţi lansa un mesaj şi cred că muzica trupei Voltaj tocmai acest lucru l-a făcut. Mi-a plăcut şi atitudinea solistului trupei, Călin Goia, care, după terminarea spectacolului a declarat "Ne pare foarte rău că nu am putut să aducem mai multă bucurie românilor, dar ne bucurăm că am făcut cunoscută campania noastră”. Pe de altă parte, trupa Voltaj a cântat în limba română, pentru români şi a transmis mesajul său întregii lumi în limba engleză doar la final, lucru pe care puţini dintre participanţii români la Eurovision, de-a lungul anilor, l-au experimentat. Trebuie să fie o bucurie să cânţi în limba ta, şi această bucurie ar trebui să fie mai presus de orice interes. Un lucru pe care ardelenii par să-l simtă mai mult decât românii din alte zone ale ţării. 
  
Nu putem fi cu toţii câştigători, asta e clar, dar contează enorm să dai dovadă de demnitate şi dăruire. Din partea mea, „Felicitări Voltaj!” şi fie ca acţiunile derulate în campania voastră să aibă rezultate dintre cele mai îmbucurătoare. 
  
Referinţă Bibliografică:
EUROVISION SAU SPECTACOLUL IMPRESIILOR / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1607, Anul V, 26 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!