Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



FOTOGRAFIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
,,- Eşti un fotograf mediocru, lipsit de inspiraţie, care nici măcar la nunţi nu eşti chemat!  

 
Cuvintele usturătoare ale celei care îmi fusese tovarăşă de viaţă mai bine de doi ani, se înfipseră direct în cea mai profundă şi sensibilă zonă a sufletului meu. Dacă m-ar fi făcut măgar, dobitoc, sau alte asemenea animale, aş fi râs, trecând uşor peste furia ei iscată de decizia mea de a ne despărţi drumurile. Dar peste o asemenea afirmaţie, mi-e foarte greu să trec, pentru că, oricât m-aş strădui să mă conving singur că este vorba de o răutate gratuită, sunt conştient că în spatele nervilor se ascunde un sâmbure de adevăr. Cu toate că simt în mine un “ceva” clocotitor, prevestitor de măreţie, opera mea de până acum este mediocră. Câteva cataloage cu bebeluşi, alte câteva cu adolescenţi bucuroşi că au scăpat de liceu şi un şir nesfârşit de căutări personale, care nici măcar nu au putut fi înscrise într-un concurs de gen. În orice caz, nu aceasta fusese proiecţia minţii mele despre viitor.  

 
Nu ar fi trebuit să fie o ceartă motivul deşteptării ambiţiei mele artistice, dar asta s-a întâmplat! Existau şanse mari ca viziunea fostei mele iubite să fie îmbrăţişată şi de alţii, ceea ce nu-mi făcea deloc bine la prestigiu, dar mai ales la pungă. Finalizând demersurile separării, întorcându-mă în garsoniera mea prăfuită şi dezolantă, am pus la cale un plan menit să mă relanseze pe piaţa fotografilor. Aveam să plec. O călătorie de lucru prin toată Transilvania mea dragă, care să îmi ofere un material demn de o expoziţie. Mă simţeam entuziasmat, ca în faţa unui alt început, cu toate că, într-un colţ al sufletului meu se născuse îndoiala că procedasem bine lăsând în urmă viaţa atât de organizată şi de comodă dusă alături de Adina. S-ar fi putut ca, până la urmă, tendinţa ei de a pune totul în ordine, de la lucrurile din casă şi până la amănuntele vieţilor noastre, să nu fie o tragedie, ci un lucru bun, chiar admirabil. Alungând sentimental sâcâitor, mi-am adunat ustensilele, apoi am aruncat câteva boarfe într-un rucsac şi am pornit spre ceea ar fi trebuit să-mi schimbe viitorul.  

 
Căldura mă îmbrăţişase mai acaparatoare decât fuseseră braţele iubitei mele, sufocându-mă de-a dreptul. Trebuia să fie vara! Trebuia să simt disconfort nu numai psihic, ci şi fizic, ce să zic?! Nici măcar nu ştiam ce căutam sau unde să mă opresc. Conduceam doar pe drumurile înguste, printre satele amorţite de soarele nemilos, căutând din priviri “ceva”-ul. Curios era faptul că, involuntar, urmam un traseu drag Adinei, către Munţii Apuseni. Fusesem deci indoctrinat. Aveam impresia că priveam prin ochii ei, că nu mă puteam desprinde nici măcar de impresiile ei.  

 
- Vezi, îmi spunea de fiecare dată când nu-şi putea desprinde privirile de la apa clocotitoare, bubuind peste pietrele uriaşe, Arieşul bolboroseşte blesteme asupra celor care nu pot iubi frumuseţile naturii şi îşi bat joc de ea.  

 
Am oprit maşina şi am tras câteva cadre, mai fascinat acum de formele modelate pe sub arini şi aluni, decât fusesem atunci când mi se păruse că înclinaţiile spre ecologie ale Adinei erau de-a dreptul obositoare. Mi-am dat seama că eram aproape de Poşaga, lângă un fel de “izvorul minunilor”, din care iubita mea mă pusese cândva să beau în timp ce îmi puneam o dorinţă. Făcusem mare haz de ea, supărând-o. Ce mare lucru ar fi fost să-mi pun o dorinţă în minte şi să beau o gură de apă rece de izvor? Până să mă gândesc de două ori, iată-mă în faţa pereţilor abrupţi de stâncă în care se adăpostea firul cristalin al izvorului, cu cana metalică la buze după ce rostisem un anemic “Tatăl nostru”, singura rugăciune pe care o ştiam în totalitate. Mă simţeam de parcă aş fi făcut o înţelegere cu Dumnezeu. Mă rugasem să găsesc inspiraţia, sau cel puţin un cadru care să mă ajute să fac o fotografie extraordinară. O fotografie cu care să ies din mediocritate, din anonimat şi care să-mi sporească prestigiul. De parcă asta ar fi avut ceva legătura cu divinul!  

 
De câte zile ar avea nevoie un profesionist pentru a surprinde ceva inedit, apropiat de magie, nu ştiu. Cert este că eu m-am învârtit preţ de aproape o săptămână prin locurile dragi Adinei, ca şi cum acolo se afla cheia succesului. Ba, mai mult, nu mi-o puteam scoate din minte, cu toate că eu fusesem cel care se simţise “sufocat şi neînţeles” şi tot eu fusesem cel care hotărâsem că nu ne potriveam. Da’ prost mai pot să fiu! Ce căutam eu aici? Tocmai când eram pe cale de a decide să mă întorc la pensiune şi să îmi strâng lucrurile, am văzut bătrânica din faţa unei porţi care afişa o oarecare prestanţă prin ornamentele sculptate în lemnul înnegrit de vreme. Era genul acela de femeie simplă, uitată de Dumnezeu pe pământ, care nu mai are ce face în această lume şi stă cât e ziua de lungă pe o bancă, urmărind trecătorii. Bătrânii erau un alt capitol sensibil al Adinei. I-ar fi plăcut faţa aceea cu inocenţa unui copil dar aspectul unui pergament mototolit, ochii curaţi şi încărcaţi de tristeţea prea multor înţelesuri strălucind ca două lacuri sub bordura baticului neagru şi gura adunată într-o linie uscată. Un cadru frumos, câteva clişee, după care, privind ecranul aparatului, am decis că una dintre fotografiile făcute mătuşii, ar putea chiar să fie înscrisă într-un concurs. Ca şi aceea de la Cascada Vârciorog, ca şi aceea de la izvorul din Poşaga, ca şi acelea realizate pe malul Arieşului sau în Cheile Galbenei, locuri despre care nu auzisem până la Adina. Şi din nou Adina. Femeia aceasta era în muntele, în apa, în pădurile şi chiar şi în alunele cocoţate sfidător pe cele mai inaccesibile crengi de alun. Fotografiile acestea erau de fapt Adina. Nici una nu mă reprezenta! Sau Adina devenise în doi ani atât de mult parte din mine şi eu nu o ştiam, încât eu mă transformasem în Adina.  

 
Mai târziu, aşezat la o masă a barului din staţia de autobus, savurând o bere, m-am surprins încercând să-mi ordonez în minte materialul strâns întreaga săptămână. Eu şi ordinea! Mă pufni râsul. Cu toate acestea, ordinea nu era un lucru rău. Îmi făcusem chiar o viziune asupra unei expoziţii de genul “Satul de munte” sau “Oglinzile timpului”. Cel mai neînţeles era, însă, sentimentul care îmi dădea târcoale, că mi-ar place să ştiu ce părere avea Adina despre ultimele mele fotografii. La cât de rău o supărasem, cu siguranţă că nu avea să îmi mai acorde atenţia ei sau o fărâmă de prietenie măcar, tocmai acum, când mi se părea că ea ar fi fost cea mai îndreptăţită să îmi vadă prima lucrările. Ce-o fi fost în capul meu când am decis că nu mai vreau să fiu cu ea? Nu degeaba spune o vorbă din bătrâni “câinele de prea mult bine turbă”. N-aş fi crezut că avea să îmi lipsească aşa! Orgoliul meu de mascul feroce, însă, nu m-ar fi lăsat să recunosc că am făcut o greşeală şi că tot ceea ce văzusem la ea defecte, erau de fapt dintre cele mai rare calităţi. Este interesant cum fotografiile te pot face să vezi nevăzutlul şi să simţi viaţa pulsând sub altă formă decât cea aparentă. O ştiusem mereu, dar ignorasem mult timp acest aspect al meseriei mele.  

 
Hotărât să revin la asumata mea singurătate prăfuită, trecând prin satele minuscule, scăldându-mi privirile cu locurile sărăcăcioase, am dat dat brusc peste imaginea perfectă. Cât pe ce să mă opresc în şanţ, am smuls aparatul de pe banchetă şi m-am repezit ca un ghepard să fac fotografia carierei mele. O simţeam şi o ştiam. Acea fotografie eram eu şi avea să-mi schimbe viaţa. Ah, senzaţia aceasta sublimă, de adrenalină invadându-mi venele, urmată de mulţumirea şi nerăbdarea de a obţine un feed-back pe măsură! Nic n-am clipit odată pe parcursul mini-şedinţei mele foto şi nici nu mi-am dat prea bine seama când fusese momentul în care mă dezlipisem de "temă", făcând cale întoarsă. Pe acest considerent, nici nu m-am mirat prea mult în momentul în care, m-am trezit efectiv în faţa uşii apartamentului Adinei. Dacă nu era acasă?  

 
Îmi deschise uşa cu ochii cârpiţi de somn. Doamne, cât era de frumoasă! Probabil că lucrase iar două ture. Mă privi mirată. Am intrat pur şi simplu peste ea, în parfumul răcoros al lăcrămioarelor care persista în întreg apartamentul. Nimic nu se schimbase în lipsa mea. Doar încruntarea ei, tristeţea şi durerea, pe care i-o puteam simţi de la distanţă.  

 
- Vreau să îţi arăt ceva!  

 
Dădu din cap, într-un gest pe care îl cunoşteam prea bine. Se pregătea să-mi spună ceva usturător, să mă expedieze .  

 
- Te rog, dacă m-ai iubit vreodată…  

 
- N-ai dreptul să-mi vorbeşti aşa!  

 
- Bine, bine!  

 
I-am luat obrajii în palmele mele şi am privit-o cât am putut de rugător în ochii ei aburiţi de ceaţa unui somn interupt.  

 
- Te rog!  

 
Se aşeză pe fotoliul de lângă uşă, fără a mă pofti înăuntru. Gestul m-a surprins, pentru că Adina era, mai presus de orice, o persoană manierată, cu mult bun simţ. Mă săgetă ideea că poate nu era singură. Trecuse doar o săptămână de când plecasem, dar… ea era o femeie frumoasă, realizată…  

 
- Ascult!  

 
I-am întins aparatul, urmărindu-i atent reacţiile în timp ce privea fotografia acelui cadru minunat, în care, în plin soare, la marginea unui şanţ, un copilaş tuciuriu în pielea goală, zâmbea strâmb, culcat drăgăstos pe spinarea rozalie a unui porc imens. Capul copilului, rezemat de gâtul porcului, dovedea încrederea nelimitată în animalul pe care-l cuprinsese cu mâinile şi picioarele răşchiate, iar întreaga poziţie a animalului demostra totala supunere a acestuia. Fotografia aceea eram eu cu adevărat. Adina zâmbi fără să mă privească, după care îmi întinse aparatul.  

 
- Ai reuşit să te regăseşti!  

 
Atât. După care, îşi trecu ambele mâini prin păr, conştientă că era ciufulită şi într-o ţinută nepotrivită pentru vizite. O maree puternică de sentimente mă sufocă brusc. Femeia aceasta…  

 
- Dacă nu te superi, intru iar de gardă peste trei ore şi aş vrea să mă mai odihnesc puţin.  

 
Trebuia să mă retrag, nu? Aşteptasem ca fotografia mea să o dea pe spate? Să mi se arunce în braţe şi să-mi spună că va face orice pentru a fi cu mine? Nu fusesem eu cel care o respinsesem? Ce Doamae iartă-mă căutam aici? M-am repezit ca un nebun spre dormitorul nostru, pardon, al ei. Nu era nimeni acolo. Doar umbra plăcută a jaluzelelor în culoarea lavandei şi aşternutul presărat cu florile macilor de pe lenjeria de pat, într-o dezordine ordonată.  

 
- Ce cauţi?  

 
Vocea ei era aproape de limita supărării. M-am întors şi am prins-o în braţe, ignorându-i împotrivirea.  

 
- Mărită-te cu mine!  

 
Dacă o va face, prima mea expoziţie de fotografie se va numi “Secretele Adinei”, iar piesa de rezistenţă va fi fotografia din care copilul tuciuriu în pielea goală, căţărat pe spatele rozaliu a unui porc imens, va lumina asistenţa cu surâsul acela, mai enigmatic decât al Monalisei.  

 
Referinţă Bibliografică:
FOTOGRAFIA / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1597, Anul V, 16 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!