Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



ARIPI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Viaţa este o suită nesfârşită de alegeri, gândi păşind pe podul de lemn suspendat în cablurile pe jumătate ruginite. Ochii o ardeau de la atâtea lacrimi şi îşi simţea capul greu. Cu toate acestea, nu se opri. Balansul imprimat de paşii ei apăsaţi, stârnea o tânguire sacadată în legăturile metalice. Aceeaşi tânguire care, nu cu mult timp în urmă, când se plimbase la braţul Lui pe acelaşi traseu, li se păruse că semăna cu scâncetul unei pisici sălbatice. Alungă gândurile care îi aminteau de El. Aceasta avea să fie ultima zi. Se hotărâse asupra acestui lucru. Ce nu hotărâse încă, era modalitatea prin care se va despărţi de viaţă. Venise în acest loc, nu pentru că era locul care îi trezea cele mai vii amintiri legate de El, ci pentru că îi oferea mai multe variante pentru încheierea socotelilor cu lumea. Putea să-şi dea drumul de pe oricare din cele trei poduri care traversau defileul, dacă alegerea ar fi fost să fie apa adâncă şi verzuie care şerpuia bolborosind printre stânci, sau putea pur şi simplu să păşească peste marginea tăiată drept în peretele stâncos, înalt de peste treizeci de picioare. Îşi adună părul în vârful capului, privindu-şi umbra alungită care îi încurca paşii. Vocile care se apropiară o făcură să tresară. Lăsă să o depăşească cei doi bărbaţi tineri care purtau în spate cordeline, pioleţi şi rucsaci, fără a răspunde la salut. Ce rost avea să mai salute pe cineva? 
  
Se aşeză la marginea podului, ghemuindu-şi trupul între genunchi, fixând umbrele întunecate ale peştilor care alunecau nestingheriţi prin apă. Cât de bucuroasă fusese prima dată când îi descoperise! El râsese: 
  
- Cred că într-o altă viaţă ai fost Mama-Natură! 
  
Îi zâmbise şi îl îmbrăţişase cu dragoste. Dragostea. Un cuvânt pe care acum îl ura din tot sufletul. Ca de fiecare dată când aluneca cu mintea spre zilele în care fuseseră fericiţi, începu să i se prelingă pe obraji roua sentimentelor risipite. Îl crezuse sufletul ei pereche, naiva de ea! Îl crezuse nobil şi bun, până ce se răstise odată: 
  
- Nu ţi-am spus niciodată că te iubesc! 
  
Şi atunci, se întrebase ea de mii de ori, de ce intrase în viaţa ei, de ce i-o complicase? Nu putea fi atât de ignorant încât să nu-şi dea seama că ea nu se juca cu sentimentele! Pur şi simplu Lui nu îi păsase, îşi dădea seama acum. Acum, însă, era prea târziu! Se ridică şi continuă traseul, hotărând că, în ultima ei zi, avea să urce până sus, avea să privească cerul de pe pisc, avea să rostească o rugăciune şi va zbura în jos, ca o pasăre căreia îi fuseseră frânte aripile. Odată cu ea, va dispărea şi motivul pentru care el o părăsise, fructul iubirii pe care ea i-o acordase necondiţionat. Vântul bătea uşor, stârnind rugăciunile copacilor. Avea nevoie de cât mai multe rugăciuni, pentru că era pe cale să înfăptuiască cel mai mare păcat posibil, acela de a renunţa la viaţă. La viaţa ei şi a copilului ei nenăscut. 
  
Zări de departe trupurile celor doi căţărători, atacând peretele stâncos cu înverşunare. Se agăţau cu picioarele şi braţele de fiecare colţ, într-o mişcare viguroasă, încărcată de adrenalină. Zâmbi şters. Cândva, cunoscuse şi ea bucuria izbânzii, euforia de a ajunge în vârf şi nebunia credinţei că eşti stăpânul universului. Apoi apăruse El şi centrul universului se schimbase. Atât de mult încât atunci când El părăsise viaţa ei, universul dispăruse în totalitate. Cei doi căţărători atinseră buza defileului, iar chiuiturile lor se sparseră de-a lungul văii, într-o horă de ecouri mulţumite de viaţă. 
  
- Heeeiii, cine e cel mai tareee? 
  
În timp ce ea se pregătea să renunţe la viaţă, ceilalţi se bucurau, trăind-o din plin, nepăsători la durerea ei, neştiutori. Nici nu împlinise măcar optsprezece ani! Ce păcat! Cândva, sperase ca majoratul să-i fie o înşiruire de evenimente frumoase. Prieteni, colegi, tort, şampanie, muzică… Acum, singură, va gusta amarul întunericului lipsit de muzica îngerilor, numai şi numai fiindcă făcuse o alegere greşită. Omul nepotrivit, în timpul nepotrivit şi la locul nepotrivit. O singură dată îi trecuse prin minte să meargă mai departe fără El, dar renunţase imediat, la gândul că, în loc să se prezinte la examenul de bacalaureat, ea va trebui să se prezinte la spital să nască, că în loc să se înscrie la facultate, ea va trebui să-şi crească copilul folosindu-se de părinţii ei, şi aşa amărâţi şi fără prea multe posibilităţi. 
  
- Uuuhuuuu! 
  
Ridică privirea spre strigătul victorios care se ridicase la cer. Parapanta roşie cu portocaliu aluneca elegantă prin curenţii de deasupra defileului, purtându-şi povara umană spre aventură. Îşi dăduse drumul din acelaşi loc în care ea se hotărâse că va pune capăt alegerilor. Urmă o parapantă galbenă cu inserţii roz, fosforescente. Urmări zborul lor înalt şi controlat, cu o dorinţă stranie înmugurită în suflet. Dacă ar fi zburat măcar o dată cu parapanta! O singură şi mică dată… El îi răpise şi această şansă. Orice şansă de fapt! Încercase să îi vorbească, să îi ceară ajutorul. Devenise un străin. Nu, mai rău decât un străin! Nici dacă ar fi fost culeasă de pe marginea şanţului nu s-ar fi purtat mai urât cu ea decât se purtase în momentul în care aflase „trădarea”. Totuşi, ea fusese olimpică. O fată cuminte, studioasă, prea singură probabil din cauza lipsurilor care nu îi permiteau să aibă o ţinută la modă sau să fie populară. 
  
Cu cât încerca să nu se mai gândească la El, cu atât îi erau mai trădătoare gândurile. O sumedenie de gânduri, o sumedenie de reproşuri… Şi-ar fi dorit să nu mai gândească, sa nu mai simtă! Singura şansă să nu mai simtă, era să termine ceea ce hotărâse să facă. Urcă fără vlagă, urmărind poteca îngustă. Avea tot timpul din lume, nu avea de ce să se grăbească! La un moment dat, pentru ea timpul oricum se va opri. Cimbrişorul înflorit printre ierburile rare şi încălzit de soare, mirosea ca în rai, acolo unde ea nu va ajunge, cu siguranţă! Privi grupul de tineri adunaţi în jurul parapantelor rămase. Râdeau, povestind gălăgioşi între ei. Trebuia să aştepte până ce rămânea singură, aşa că îşi rezemă trupul subţire de un colţ de stâncă, închizând ochii şi aşteptând. 
  
- Maria! 
  
Deschise ochii. Ruşinea îi coloră obrajii, recunoscându-şi colegul de clasă printre zburători. 
  
- Uite, am venit cu tatăl meu! Zburăm în tandem! Tu ce faci aici în chei? 
  
Venise cu autobusul până în sat, restul drumului îl făcuse pe jos. Îi plăcea să se plimbe prin natură, îi plăcea defileul. Glasul îi era atât de stins, că Marian se apropiase la mai puţin de un pas de ea pentru a o auzi mai bine. De când se făcuse vreme bună, grupul lor era nelipsit din zonă. Îi zâmbi încurcată de exuberanţa lui, atât de nepotrivită stării ei. Insistă să o prezinte grupului, apoi să privească de aproape lansările. Nu îl putu refuza. Pentru un moment îşi uită durerea, atentă la pregătiri, la mişcările energice şi sigure ale profesioniştilor. 
  
- Hei, tata zice că, dacă vrei, poţi coborî cu el în tandem, iar eu voi coborî cu Gigi. Te tentează? 
  
Razele de soare luminau aripile în culori ţipătoare. Sufletul îi zvâcni în gât. Să zboare? Ca o pasăre adevărată, fără aripi frânte, deasupra oricăror probleme, deasupra oricăror dureri? Se lăsă legată ca o marionetă, cu ochii măriţi şi pulsul săltându-i în tâmple. Tatăl lui Marian îi dădu instrucţiuni ferme şi o apucă în braţe. Simţi când pământul rămase în urmă şi vântul îi ridică deasupra văii. Bărbatul strigă triumfător, smucind corzile. Plutiră deasupra stâncilor, copacilor şi apei, într-un vârtej ameţitor, suspendaţi între cer şi pământ. Bucuria era acolo, scoţând capul din colţul sufletului ei mutilat. Era liberă! Era vie! Atât de vie că-şi putea simţi bătăile inimii în gât. 
  
- Ei, îţi place? 
  
Rămasă fără cuvinte, se desfăcu cuminte din legături, imediat ce atinseră pământul. Marian o felicită. Fusese un zbor frumos. O felicitară cu toţii! 
  
- Ne vedem săptămâna viitoare aici? 
  
Înţelese că întrebarea îi fusese adresată ei. Clipi mărunt în razele soarelui puternic şi zâmbi cu ochii la aripa care o dusese departe de gândurile ei negre: 
  
- Ne vedem săptămâna viitoare, aici! 
  
Referinţă Bibliografică:
ARIPI / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1593, Anul V, 12 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!