Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



NĂSTRUŞNICA POVESTE COLORATĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Demult, pe când animalele vorbeau cu glas de om şi păsările umblau în loc să zboare, pământul era împărţit în trei împărăţii, conduse de trei împăraţi care erau şi foarte buni prieteni. Împăratul Roşu, îşi avea ţara la apus, Împăratul Galben conducea ţara de la răsărit, iar Împăratul Albastru domnea peste ţinuturile dintre cele două ţări. Cele trei împărătese, soarta făcu să nască în aceeaşi zi odoare domneşti. Doamnele ţinuturilor Roşu şi Galben, născură câte un fecior, în timp ce împărăteasa ţinutului Albastru născu două fetiţe. Mândrii nevoie mare, taţii de feciori, prinseră a-l lua peste picior pe tatăl fetelor. Şi azi o răutate, mâine alta, până ce prinseră a se război de-a binelea. Împăratul Albastru, supărat, îşi închise împărăţia pentru vecinii săi, ridicând pe ambele părţi, păduri înalte şi dese, de netrecut. Astfel, se izolă de cei doi împăraţi, dar le tăie şi orice cale de a ajunge unul la altul. 
  
Timpul trecu, copiii crescură mari, dar ura dintre împăraţi nu se domoli, ci deveni, cu timpul, tot mai înverşunată. Dacă în ţinuturile Roşu şi Galben supuşii asistau înspăimântaţi la izbucnirile din ce în ce mai războinice ale celor doi prinţi, în ţinutul Albastru, domnea liniştea şi veselia. Cele două fetiţe, se făceau din ce în ce mai frumoase şi mai cuminţi şi toată lumea le iubea. Cicoare, aduna în jurul ei toate animalele, pe care le îngrijea ca pe nişte copilaşi mici, iar Nu-Mă-Uita, sora ei, era prietena tuturor păsărilor din împărăţie. Când apăreau cele două surori, soarele zâmbea, vântul pornea să bată jucăuş prin pletele lor albăstrii, iar izvoarele se întreceau în limpezime cu ochii lor luminoşi şi strălucitori. Împăratul Albastru le iubea mai presus de orice pe lume. Draga lui împărăteasă nu supravieţuise naşterii şi, înainte de a trece la cele sfinte, îl rugase să aibă grijă de fetele lor minunate, aşa încât, împăratul adunase în jurul său toţi supuşii cuvântători şi necuvântători, rugându-i să îl ajute să le crească pe fete cât mai frumos. Aşadar, prinţesele erau atent îngrijite şi protejate de fiecare suflare de pe tărâmul Albastru. 
  
Toate bune, dar iată că, într-o zi, feciorul Împăratului Galben, plecat la vânătoare, urmări o căprioară cu atâta înverşunare, încât nu-şi dădu seama când intră în pădurea deasă, albastră, de la marginea Împărăţiei Galbene. Pe când se pregătea să tragă o săgeată în animalul încolţit într-un pâlc de scaieţi, în faţa lui apăru o fată frumoasă ca o zână, strigând: 
  
- Stai, nu trage! 
  
Prinţul scăpă arcul din mână. Fata prinse căprioara pe după gât, îi şopti ceva, o sărută pe botic şi o eliberă. 
  
- Heeii, strigă prinţul, ce faci? E vânatul meu! 
  
- E pădurea mea, îl înfruntă fata. 
  
Abia atunci Prinţul Galben băgă de seamă că, în jurul său, copacii erau albaştri, florile erau albastre, iarba era albastră, întocmai cum erau ochii, părul şi straiele fetei care îi răsărise în cale. Înţelese că ajunsese pe tărâm vrăjmaş, dar nu se înspăimântă. Doar nu era în faţa unei armate întregi. Descălecă de pe calul său galben şi se apropie de fata neasemuit de frumoasă. 
  
- Cine eşti tu? 
  
- Cine eşti tu? Ce cauţi pe pământurile Împărăţiei Albastre? 
  
- Eu sunt Prinţul Galben, bineînţeles, răspunse cu mândrie feciorul de împărat. 
  
Cicoare, căci ea era fata care îi ieşise în cale, privi cu uimire părul blond al prinţului şi straiele acestuia, gândind că nu mai văzuse în viaţa ei o astfel de culoare şi că înfăţişarea flăcăului nu era neplăcută, în ciuda culorii. 
  
- Nu ai voie să omori animalele! 
  
- Nu e prima dată când vânez, râse prinţul, şi apoi, îmi place să am la masă vânat. 
  
- Dacă mai vânezi în această pădure, vei fi pedepsit! 
  
- Cine spune asta? Tu? 
  
Se aplecă brusc şi îi fură fetei o sărutare, râzând. Cicoare se dădu înapoi, speriată. Pe locul în care stătuse înainte, iarba se colorase într-un ton ciudat, pe care nu-l cunoştea. Ce culoare era aceea? Ridică privirea spre Prinţul Galben, care era tot atât de uimit cum era şi ea. Flăcăul îi prinse mâna, privind cum, din contopirea culorii albastre şi a culorii galbene ale celor două palme, se revărsa un val subţire şi luminos de culoare nouă. Cât de minunat se colorau copacii, iarba şi florile sub atingerea lor. Cicoare zâmbi încântată. 
  
- Am să-i spun „Verde”! 
  
- Da, sună bine, recunoscu Prinţul Galben. N-am mai văzut nimic verde până acum. Crezi că ţi-ar place să trăieşti într-o lume verde? 
  
Se priviră zâmbind, hotărând din acel moment că trebuiau să se mai întâlnească pentru a colora cât mai mult locuri în culoarea nouă şi proaspătă care ieşea de sub mâinile lor. În acest timp, în cealaltă margine a împărăţiei, Nu-Mă-Uita îngrijea câţiva pui de ciocănitoare căzuţi dintr-un cuib, când un câine uriaş se năpusti asupra ei, culcând-o la pământ. Dacă ar fi fost unul dintre animalele surorii sale, câinele nu ar fi atacat-o, se gândi fata, încercând să-şi apere faţa de colţii ascuţiţi. 
  
- Culcat, se auzi o comandă undeva în spatele ei. 
  
Nu-Mă-Uita se ridică repede, îşi scutură rochia albastră vaporoasă şi se întoarse curioasă în direcţia din care se auzise porunca dată animalului. De pe un cal roşu, o privea un flăcău roşcat, îmbrăcat în straie roşii. Prinţesa amuţi de surpriză. Prinţul Roşu, căci el era, coborî de pe cal şi îşi legă câinele de o tufă. 
  
- Ai păţit ceva? 
  
Era drăguţ şi amabil, dar ce căuta în Pădurea Albastră? Prinţesa o luă la fugă, ştiind că tatăl ei se supăra dacă îi erau încălcate poruncile. Puţin mai încolo, locuia pădurarul care ar fi putut să o apere de stăpânul câinelui periculos, dacă era un străin cu gânduri necurate. Flăcăul se năpusti pe urma ei, dându-şi seama că, dacă fata ar fi reuşit să dea alarma, el ar fi fost întemniţat pentru cutezanţa de a călca pământurile Împăratului Albastru, cu toate că, gândul său fusese acela de a trage cu ochiul puţin în împărăţia vecină, atât de paşnică şi de misterioasă pentru unul, mereu înfierbântat, ca el. Din câţiva paşi, o ajunse din urmă şi o apucă de mâini. Atunci, în jurul lor se împrăştie o ploaie vie de culoare. O culoare nemaivăzută. 
  
- Ah, strigă surprinsă Nu-Mă-Uita, ce culoare frumoasă! Violet este numele cel mai potrivit pentru ea! 
  
- E frumoasă, ca tine, spuse prinţul. Nu trebuie să-ţi fie teamă de mine! Priveşte cât de frumoase sunt toate florile pe care am călcat noi. 
  
Prinţesa lăsă teama şi se veseli împreună cu feciorul de împărat, atingând fructe şi flori pentru a le schimba culoarea. Departe de toate acestea, Împăratul Roşu îi trimise printr-un porumbel călător o scrisoare Împăratului Galben, prin care îi cerea să se întâlnească în mare taină, împreună cu feciorii lor, pentru a pune la cale un plan de război împotriva Împăratului Albastru. Împăratul Galben fu de acord să îşi unească armatele pentru a cuceri împărăţia care stătea între ei, despărţindu-i. Îşi luă fiul şi, în ziua stabilită, se întâlniră la mijlocul distanţei, în mare taină, pe pământurile Împăratului Albastru. De pe colina albastră unde avea loc sfatul de taină, se vedeau turnurile înalte ale castelului albastru. Prinţul Roşu îşi scoase sabia din teacă şi o înfipse în pământ: 
  
- Nu am să atac acest castel! Îmi place fata Împăratului Albastru şi chiar mi-ar place să-mi fie soţie! 
  
Atunci, Prinţul Galben se repezi la el: 
  
- Ba nu, eu am să mă însor cu fata Împăratului Albastru! 
  
Sub privirile Împăratului Roşu şi ale Împăratului Galben, cei doi feciori se luară la trântă, rostogolindu-se prin iarbă. În urma lor, totul se coloră într-o culoare cu totul şi cu totul nouă. 
  
- Portocaliu, spuse Împăratul Roşu, iar prietenul său fu de acord cu numele culorii. 
  
Pe când lupta era în toi, porţile castelului se deschiseră şi un alai înaintă până în dreptul colinei. Împăratul Albastru, împreună cu fiicele şi oştenii săi, se opriră în faţa intruşilor. Cei doi prinţi, încetară lupta pe dată, înţelegând că vecinul lor avea două fete. Problema era că feţele împărăteşti încălcaseră porunca Împăratului Albastru de a nu mai vedea pe pământurile sale picior de străin. Oştenii albaştri îi înconjurară pe dată pe cei doi împăraţi împreună cu fiii lor. Cicoare şi Nu-Mă-Uita, îl apucară pe Împăratul Albastru de câte un braţ: 
  
-Tată, nu-i întemniţa, nu au făcut nimic rău, îndrăzni prima! 
  
- Lasă-i să plece, spuse şi a doua, vor promite că nu o să ne mai calce pământul! 
  
Împăratul Albastru de încruntă. Nu-şi mai aducea aminte exact din ce pornise gâlceava între el şi prietenii lui, simţea că îi fusese dor de ei, dar simţea şi că, supărarea lui cea veche nu îl lăsa să-şi calce mândria în picioare. Pe când se gândea la hotărârea pe care să o ia, Prinţul Roşu îngenunche în faţa lui şi îi ceru mâna fiicei sale. Imediat, Prinţul Galben făcu la fel. Cu ambii flăcăi la picioare şi felele în stânga şi în dreapta lui, Împăratul Albastru se simţi deodată foarte mulţumit. Le întrebă pe fete ce părere au de cererile flăcăilor, iar când acestea confirmară că sunt de acord cu alianţele propuse, împăratul îşi îmbrăţişă vechii prieteni şi vecini. Atunci, deasupra întregului ţinut, se întinse un curcubeu uriaş, care schimbă toate culorile pământului. Florile îmbrăcară haine multicolore, păsările prinseră să zboare pe cerul albastru, animalele se zbenguiră pe pajiştile şi în pădurile verzi, iar oamenii deveniră cu toţii fericiţi să aleagă orice culoare le-ar fi plăcut din cele pe care nu le mai întâlniseră niciodată până atunci. 
  
Referinţă Bibliografică:
NĂSTRUŞNICA POVESTE COLORATĂ / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1547, Anul V, 27 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!