Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



POVESTEA MICUŢEI ARCAŞE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A fost odată, nu prea demult totuşi, o aşezare mică, în coasta unei păduri, în care dacii îşi învăţau fiii cum să devină rezboinici pricepuţi, ca să-şi poată apăra pământurile de cotropitori. Într-un adăpost din acea aşezare, locuia Bristena, fiica cea mică a unui războinic foarte respectat de toţi, pe nume Oroles. Bristena avea trei fraţi, unul mai năzdrăvan ca altul, dar iscusiţi nevoie mare cu armele. Necazul ei era că nici unul dintre fraţi nu o băga în seamă, aşa că, nu prea avea cu cine să se joace. De câteva ori o alungaseră de lângă ei, trimiţând-o la fetele care învăţau să coasă sau să gospodărească.  

 
-- Nu te mai ţine după noi, o avertizase cel mai mare frate, armele nu sunt pentru fete!  

 
Pe Bristena, însă, nu o interesau treburile gospodăreşti. Se strecura pe urmele fraţilor şi ale altor băieţi, până în inima pădurii şi îi privea dintr-un tufiş, cum învăţau să lupte cu sabiile, cu suliţele sau corp la corp. Dar, cel mai mult îi plăcea trasul la ţintă cu arcul. Urmărea cu sufletul la gură cum săgeţiile zburau zbârnâind prin aer şi se înfigeau, muşcând din lemnul ţintei. Cât de mult i-ar fi plăcut să tragă şi ea cu arcul! Într-o seară, îşi luă inima în dinţi şi se înfăţişă tatălui ei:  

 
-- Tăicuţule, am o mare, mare rugăminte la tine!  

 
Oroles, o privi cu bunăvoinţă. Era mezina lui şi cea mai dragă dintre odrasle, aşa că îi făcu semn că poate să vorbească liniştită despre dorinţa ei. Bristena îşi alese cu grijă cuvintele:  

 
-- Tăicuţule, eu nu am cerut nimic, niciodată, de la tine! Te-aş ruga, dacă poţi şi dacă vrei să-mi dăruieşti şi mie ...  

 
-- Ei? Un câine? O podoabă?  

 
Oroles aştepta zâmbind încurajator. Dorinţa ei de a avea un câine era bine cunoscută în toată aşezarea. Fetele îşi doreau podoabe, e adevărat, dar... Ezită, privind feţele celor adunaţi în jurul tatălui ei. Îşi dori din tot sufletul să nu-l facă de ruşine nici pe el şi nici pe fraţii ei, cu cererea atât de nefirească pentru o fată.  

 
-- Nu, tăicuţule, îmi doresc doar un arc, adăugă apoi repede, unul mic, cât de mic!  

 
Oroles izbucni în râs, urmat de toţi cei de faţă. Bristena simţi cum îi iau obrajii foc de ruşine. Lăsă capul în piept şi se retrase pas cu pas din cercul făcut de oameni, până ce se făcu nevăzută în pădure. Se întoarse apoi pe călcâie şi alergă printre copaci, până ajunse la izvor, unde, se aşeză pe o piatră şi începu să plângă. Cu ochii împânziţi de lacrimi, i se păru că zăreşte o arătare ridicându-se din apele limpezi.  

 
-- De ce plângi, micuţo?  

 
Şoapta duioasă, îi susură la ureche ca o părere. Îşi şterse cu mâneca lacrimile şi privi cu nedumerire aburul ridicat deasupra izvorului, sub forma unei femei neasemuit de frumoase. Auzise poveşti despre Spiritul Izvorului, dar nu-l văzuse niciodată până atunci. Îi povesti despre dorinţa ei, despre fraţii şi despre tatăl ei, ca şi când ar fi vorbit cu buna ei mamă, care murise, nu demult. Spiritul o ascultă, tresărind în ritmul curgerii izvorului şi plutind deasupra apei.  

 
-- Du-te acum şi să nu mai plângi niciodată! Să te întorci aici în zori!  

 
Împăcată, Bristena ascultă sfatul şi se întoarse la familia ei. Nu reuşi să doarmă toată noaptea, gândindu-se la Spiritul Izvorului şi la motivul pentru care o chemase să revină. De cum se arătară zorii, se repezi la izvor, cu sufletul strâns ca o pasăre în colivie. Lângă piatra pe care se aşezase cu o zi înainte, o aştepta un arc frumos, cu panglici roşii la capete şi o tolbă cu săgeţi. Bristena scoase un chiuit prelung de fericire, care se auzi în toată pădurea. Spiritul Izvorului apăru imediat.  

 
-- Nu ştiu cum aş putea să –ţi mulţumesc!  

 
-- Învaţă să îl foloseşti cât mai bine!  

 
După ce spuse acestea, spiritul dispăru în apa cristalină şi nu mai apăru toată ziua cât copila rămase lângă izvor pentru a-şi încerca arcul. Acela deveni locul în care Bristena îşi începu antrenamentele. Îşi făuri o ţintă aşa cum văzuse ea la fraţii ei, alese un loc bun în care să îşi ascundă câteva provizii aşa încât să nu fie nevoită să se întoarcă acasă pentru masă şi porni să înveţe cum să tragă cu arcul dăruit de Spiritul Izvorului. În curând degetele i se umflară şi sângerară, umerii şi braţele începură să o doară, dar copila nu lăsă din mână arcul. Trase săgeată după săgeată, până ce le sfârşi pe toate. La adună şi reluă. O dată, încă odată şi încă odată, până ce se lăsă înserarea şi nu mai putu vedea ţinta. Un vânt uşor începu să bată printre copaci şi o şoaptă susurată se strecură pe lângă ea:  

 
-- Du-te acum şi să te întorci în zori!  

 
Zile nenumărate, de cum se lumina de ziuă, Bristena se strecura, prin pădure, la izvor, învăţând să tragă ca un arcaş adevărat, poate chiar mai bine decât fraţii ei. Uneori, mai mergea să-i urmărească şi, câteodată, după ce ei plecau, trăgea la ţinta mare folosită de flăcăi. Era mulţumită! Acum putea chiar să vâneze, întocmai aşa cum îl văzuse şi pe tatăl ei. Când reuşi pentru prima dată să săgeteze un iepure se simţi atât de fericită, încât, aproape că îşi spuse secretul fratelui mai mic, care lăudase friptura servită la cină.  

 
Iată, însă, că, într-o zi, tatăl ei adună toţi războinicii, cu vorbă aspră şi poruncitoare de plecare la luptă. Se adunau triburile, chemate de rege pentru a stăvili atacurile cotropitorilor. Bristena îşi văzu fraţii pregătindu-şi cu mare fală armele. Îşi pregăti şi ea, în ascuns, arcul şi săgeţile. Pentru a nu le pierde, înfăşură în jurul lor fâşii de lână roşie, după care se îmbrăcă cu haine şterpelite de la fratele ei mai mic. Îşi adună părul sub cuşma puţin cam mare, care îi cădea pe ochi, alăturându-se altor băieţi care întovărăşeau grupul războinicilor. Nu îi fu greu să treacă neobservată în entuziasmul flăcăilor care mergeau pentru prima dată la luptă. Avu grijă să nu ajungă în preajma tatălui şi fraţilor săi, nici măcar atunci când intrară în cetatea regelui şi mulţimea începu să se mişte în valuri, împingând-o în faţă. De grija arcului şi săgeţilor, nici măcar nu auzi vorbele regelui. Îl vedea doar pe tatăl ei, ajuns la un moment dat în faţa regelui, alături de alţi conducători. Curioasă, îşi schimbă locul şi se căţără ca o veveriţă, în cel mai apropiat stejar. Îşi găsi un loc bun, pe o creangă groasă, întinsă chiar deasupra adunării şi ciuli urechile.  

 
Nu înţelegea ea prea multe din vorbele regelui, aşa că, începu să se distreze, studiind feţele şi veştmintele căpeteniilor. Toţi aveau privirile încruntate, ca şi când, un mare pericol îi pândea pe daci. Cuşmele lor, aveau ornamente aurii şi argintii, aşa că nu era foarte greu să îi deosebeşti de alţi războinici. Podoabele pe care le purtau pe piept păreau grele şi purtau însemnele triburilor pe care le conduceau. Bristena era de-a dreptul fascinată de acele însemne. Tatăl ei purta însemnul vulturului cu patru ochi, pe care copila învăţase să-l respecte şi să-l cinstească încă de când începuse să vorbească. Deodată, o mişcare furişată, chiar în spatele regelui, îi atrase atenţia. O căpetenie se strecurase din rândul celorlalţi şi ajunsese la câţiva paşi de rege. În mâna dreaptă îi strălucea un pumnal cu incrustaţii care sclipeau în razele soarelui târziu. Copila îşi aduse repede arcul în faţă, alese o săgeată şi fixă ţinta. Nu, nu era nici o greşeală, căpetenia chiar încerca să ajungă destul de aproape de rege cât să-i înfigă pumnalul în piept. Bristena trase de coardă cât putu de tare, după care dădu drumul săgeţii. Fu cât pe ce să cadă din copac când răcnetele izbucniră în mulţimea de sub picioarele ei.  

 
-- A cui este această săgeată?  

 
Răcnetul regelui o îngheţă. Fâşia de lână roşie flutura în bătaia vântului de seară, ca o flamură acuzatoare. Bristena sări din copac şi înaintă cu capul în piept. Îşi dori ca Spiritul Izvorului să fie alături de ea în acel moment, ca tăicuţul să nu se mânie şi să nu o pedepsească prea aspru. Războinicii o împingeau din toate părţile şi, în curând, ajunse în faţa regelui.  

 
-- Cine eşti copile?  

 
Bristena nu reuşi să scoată nici un cuvânt de teama lui Oroles, care, o privea crunt, întocmai ca restul căpeteniilor. Oare greşise? Nu înţelesese bine mişcările acelei căpetenii din spatele regelui? Nici nu văzuse altceva decât că săgeata ei se înfipsese în gâtul acelui om. Nu avea să o mai recupereze niciodată. Dar nu acest lucru o supăra, cât faptul că tăicuţul şi fraţii ei aveau să o pedepsească rău pentru că îi urmase şi pentru că îndrăznise să tragă cu săgeţi în faţa regelui. Regele se ridică de pe scaunul lui înalt şi se apropie de ea.  

 
-- Din ce trib e acest copil?  

 
Cum căpeteniile nu răspunseră întrebării, regele îi trase cuşma care apropape că îi ajunsese la nas. Valul de păr, scăpat din legătura care îl ţinea strâns, se revărsă pe umerii înguşti ai copilei. Oroles scoase un sunet asemănător unui gâlgâit:  

 
-- Fiica mea? Bristena!  

 
-- O micuţă arcaşă în oastea mea? Ce cauţi tu aici, fetiţo?  

 
-- Tăicuţul nu are nici o vină! Eu... am vrut să fiu cu el şi cu fraţii mei, am vrut să lupt...  

 
După aceste cuvinte, copila nu mai putu scoate nici un sunet. Regele o ridică în braţele noduroase şi puternice, gata să o frângă. Bristena închise ochii, aşteptându-şi pedeapsa.  

 
-- Această copilă, strigă regele, astăzi mi-a salvat viaţa! V-a întrecut pe voi, războinici vechi şi căpetenii care ar fi trebuit să fiţi cu toţii atenţi la orice vrăjmaş.  

 
Bristena trăi apoi un vis. Fu purtată pe umeri, aşezată toată seara între rege şi tatăl ei, la loc de cinste. Încercasă la un moment dat să îi desprindă arcul din spate, dar nu reuşiră să o despartă de el, spre amuzamentul războinicilor. Regele o răsplăti cu podoaba lui, pe care el însuşi i-o petrecu peste cap. Pe pieptul ei, acum, strălucea un cap de lup cu trup de dragon, însemnul celui mai nobil războinic al neamului ei. Adormi în braţele lui Oroles, visând Spiritul Izvorului care îi zâmbea mulţumit. Din acel moment, vorbind despre ea, nici un războinic nu mai îndrăzni să-i spună altfel decât Micuţa Arcaşă. n spatele regelui,  

 
Referinţă Bibliografică:
POVESTEA MICUŢEI ARCAŞE / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1539, Anul V, 19 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!