Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



LEGENDELE MĂRŢIŞORULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- De unde vin mărţişoarele, mamă? Nu-i aşa că sunt magice şi dau puteri supraomeneşti celor care le poartă?  
 
Râd. Ochii serioşi ai fetiţei mele sclipesc precum stelele presărate în universul plin de mistere. Tremură de încântare, trecând printre şirurile de tarabe colorate, pe care sunt etalate mormane de simboluri din piele, sticlă, pânză, carton, ceramică, pene şi câte şi mai câte materiale. Unele sunt de-a dreptul fabuloase, altele de un înfiorător prost-gust. Culoarea ne inundă peste tot, iar copiii nu-şi pot desprinde privirile de la pacheţelele mai mari sau mai mici, fiecare reprezentând o nouă surpriză. Le-ar lua pe toate acasă, sau, şi mai bine, le-ar atârna pe toate în piept, cum ai atârna nişte decoraţii pe o uniformă.  
 
- Mărţişoarele au o mulţime de legende. Cele mai vechi, datează încă de pe vremea geţilor.  
 
- Ştiu cine sunt geţii! Strămoşii noştri!  
 
- Da! Neamurile tracice respectau Obiceiul mărţişorului pe care nimeni altcineva în lume nu îl avea. Pe vremuri, când venea primăvara, femeile purtau monede sau pietricele atârnate cu fire roşii şi albe de lână.  
 
- Erau bogaţi, dacă purtau bani în loc de mărţişoare, hotărî copilul, oprindu-se în dreptul unor pisicuţe din plastic. Există o fabrică de mărţişoare? Cine le face?  
 
- Oricine poate confecţiona un mărţişor! De regulă, fabricarea podoabelor este o formă de artă plastică, iar cei care se ocupă cu acest lucru se numesc artişti.  
 
Ce-aş putea spune copilului, mă gândesc, cu privirile pe nişte flori nereuşite, de o culoare îndoielnică, prinse cu capse pe o bucată transparentă de celuloid. Arta înseamnă frumos! Nu tot ce poartă un şnur alb-roşu, însă, este o parte frumoasă de primăvară şi nu toţi cei care se încumetă a surprinde revenirea la viaţă după iarnă, pot fi numiţi artişti. Cum ar fi să existe o selecţie a obiectelor care pot să fie numite mărţişoare şi cum ar fi să se interzică agresarea privirilor cu încercările nereuşite? Ne aşezăm pe o bancă din parcul lung, ticsit de lume, pentru a găsi liniştea şi răgazul necesar să-i povestesc micuţei câteva dintre legendele mărţişoarelor.  
 
Recunosc că mă încântă această perioadă din an, şi, în fiecare primăvară, încerc să înfrumuseţez pentru copii vechile legende. Bunăoară, în poveştile mele, zeul Marsias al vechilor traci, inventatorul fluierului, este un spirit bun, care, prin cântecele sale magice face să înflorească chiar şi cele mai uscate flori, iar animalele să aibă mulţi puişori. Pe de altă parte, Zeul Marte al romanilor, ocrotitorul câmpurilor şi al turmelor, este un mag bun, care ajută soarele să se trezească şi să mângâie pământul, pentru a-l face să înverzească şi să se umple de miei năzdrăvani. Cea mai îndrăgită de copii, este legenda babei Dochia, pe care eu am întâlnit-o în mai multe variante. De fiecare dată când încerc să o povestesc, copiii mei mă atenţionează că am greşit câte ceva şi că am încurcat de fapt legenda.  
 
- Se spune că Baba Dochia, era o bătrână răutăcioasă şi cârcotaşă, care avea un singur fiu, pe nume Dragobete. Crescând el mare, se îndrăgosti de o fată frumoasă, harnică şi nespus de bună la suflet, pe care o luă de soţie. Doar că, oricât ar fi fost de bună nora sa, Baba Dochia nu era mulţumită şi căuta tot timpul să-i facă greutăţi. De cele mai multe ori, Dragobete îşi apăra soţia şi o ferea de cotoroanţa de mamă-sa, iar văzând asta, baba Dochia fierbea de mânie, nu alta.  
 
- Ca oala pe foc, completează de obicei fetiţa, repetând o comparaţie făcută cine ştie când.  
 
- Văzând cât îl supăra pe Dragobete când se purta urât fata, băbătia se prefăcu o vreme că nu mai are nici o treabă cu noră-sa şi o lăsă în pace. Aştepta, însă, momentul prielnic să scape pentru totdeauna de ea, pentru că, vezi tu, nu-i era pe plac că toată atenţia feciorului său era îndreptată de acum numai spre soţia lui. Aşa că, tăcu chitic până în ziua în care Dragobete fu nevoit să plece după lemne. Iarna nu se lăsa dusă şi era un frig de le clănţăneau dinţii în gură şi copacilor în pădure.  
 
- Copacii nu au dinţi, se răzvrăteşte copila.  
 
- Bine, le tremurau crengile sub stratul de gheaţă şi zăpadă cu care erau acoperite. Atunci, cu faţa întinsă de un zâmbet răutăcios, Baba Dochia se duse după nora ei şi îi porunci să plece în pădure să caute fragi. Aşa că, sărmana fată, nu avu ce face, îşi luă pe ea zece cojoace ca să nu-i fie frig, îşi acoperi capul cu un batic gros şi porni prin zăpadă în căutarea fragilor.  
 
- Nu trebuia să o asculte, doar nu era mama ei!  
 
- Acum, vezi tu, pe vremuri cam aşa era treaba! Fetele care se măritau, erau obligate să le asculte pe mamele soţilor lor.  
 
- Uf, bine că nu mai e aşa acum! Eu, când am să mă mărit, tot numai de tine am să ascult!  
 
- Mai e până atunci! Să continuăm? La încuviinţarea hotărâtă, reiau povestea de la partea cu plecatul după fragi, forţându-mă să îţi amintesc dacă era vorba despre fragi, sau, totuşi, despre căpşuni. Având în vedere că în pădure nu pot creşte căpşuni, am lăsat firul legendei să se depene pe cărarea plină de zăpadă de sub care nu se vedea nici urmă de fragi. De frig, de oboseală şi mai ales temătoare de ce avea să-i facă soacra dacă nu avea să se întoarcă cu frăguţele, fata începu să plângă în hohote. Atunci, lângă ea apăru un spiriduş drăgălaş, care îi spuse că se numea Mărţişor şi că venise de îndată ce o auzise plângând, pentru a afla ce necaz mare o făcuse să umple pădurea cu plânsetele ei. Auzind despre ce era vorba, Mărţişor o linişti pe fată şi îi promise că, dacă va mai merge puţin prin pădure va găsi frăguţe.  
 
- Mama, nu vreau să se termine trist! Nu poţi face legenda să se schimbe? Nu vreau ca fata aceasta bună şi harnică şi frumoasă să se dezbrace pe drum şi să îngheţe. Te roooog!!!  
 
- Bine! Atunci, fata mai făcu câţiva paşi, şi, aşa cum îi spusese Mărţişor, într-o poieniţă luminată de câteva raze de soare, găsi un loc în care se topise zăpada, unde câteva frăguţe se înroşeau vesele, chiar în faţa ei. Mulţumi în gând spiriduşului Mărţişor şi se întoarse acasă, fără teamă. Îţi dai seama ce ochi a făcut baba când a văzut frăguţele aduse de fată.  
 
Fetiţa râde, bătând veselă din palme.  
 
- Acum să o pedepsim pentru răutate pe baba Dochia!  
 
Dorinţele copiilor sunt legi pentru părinţi, aşa că, nu-mi rămâne decât să scormonesc printre variantele legendelor după un final pe măsura solicitării.  
 
- Văzând că fata a găsit fragi în timp ce afară era un ger cumplit, Baba Dochia s-a gândit că în locul în care sunt fragi, cu siguranţă ar putea găsi şi mure. Aşa că, se îmbrăcă şi ea cu zece cojoace şi porni pe urmele lăsate de nora ei prin zăpadă, luând o ditamai cofiţa în braţe, cu gândul să o umple de fragi şi mure. Fiind bătrână, drumul ei a durat aproape toată iarna. Ca să nu se rătăcească, a început să împletească lână roşie şi albă, într-un fir pe care îl lăsa în urma ei. Păşind prin zăpada înaltă, Baba Dochia începu să se încălzească pe sub cojoace, aşa că, se gândi că dacă îşi va scoate unul şi îl va lăsa pe cărare, îl va găsi la întoarcere. După primul cojoc, mai scoase unul şi apoi, încă unul, până ce nu mai rămase decât în cămaşă atunci când ajunse în poieniţa luminată de soare. Mărţişor o aştepta, ca şi când ar fi ştiut că Baba Dochia avea să vină. De îndată ce o văzu pe femeie aplecându-se după frăguţe, spiriduşul dispăru, iar odată cu el, se făcu nevăzut şi soarele. Începu să bată un vânt îngheţat care viscolea ninsoarea bogată, iar Baba Dochia, dezbrăcată, îngheţă pe loc şi se transformă într-o stană uriaşă de piatră.  
 
- Aşa îi trebuie!  
 
- Când eram copii, în ultima zi din luna februarie, ne alegeam câte o zi din primele zece ale lunii martie. Se spunea că aşa cum avea să fie ziua pe care ţi-ai ales-o, va fi întreg anul tău! Acele zile sunt numite zilele babei, după legenda Dochiei.  
 
- Vreau să îmi aleg şi eu o zi!  
 
- Bine, dar trebuie să fii atentă la ziua pe care ai ales-o şi să nu uiţi de ea!  
 
- Acum îmi spui legenda cu Crăiasa Primăvara?  
 
- Această legendă spune că la marginea unui sat, locuia o femeie care avea o fiică tare bolnavă. Pentru că doctoriile erau foarte scumpe pe vremea aceea, femeia torcea lână pentru oamenii din sat ca să aibă bani să-şi vindece copila. Într-o zi, pe când stătea în faţa porţii şi torcea plângând pentru că fata era din ce în ce mai bolnavă, în dreptul ei se opri o trăsură roşie, neasemuit de frumoasă, din care coborî Crăiasa Primăvara. Aflând de boala fetei, crăiasa i-a dat femeii un caier de foc şi i-a spus că dacă îl va toarce, va face din el o fundiţă şi o va prinde în pieptul fetei, aceasta se va vindeca. Femeie încercă să se apuce de îndată de lucru, dar focul o ardea atât de rău la degete că nu putea toarce sub nici o formă.  
 
- Nu îşi putea lua ceva mănuşi?  
 
- Nu exista material pe care focul să nu-l facă scrum!  
 
- Fierul!  
 
- Şi fierul se topeşte la foc mare. Oricum, femeia nu avea mănuşi de nici un fel, pentru că era foarte săracă. Pe când se chinuia plângând să apuce cumva să toarcă firul izbăvitor, în dreptul ei apăru o trăsură albă, minunată, din care coborî Crăiasa Iarna. Văzând degetele rănite ale femeii şi aflând întregul ei necaz, îi dărui un caier de zăpadă, spunându-i femeii că dacă va reuşi să toarcă firele împreună, nu va fi arsă de foc. Îndată, femeia îşi şterse lacrimile şi se apucă de tors, împletind cele două fire. Imediat ce termină, legă fundiţa pe pieptul fetei sale, care se însănătoşi pe dată. Fericită, femeia împărţi tuturor oamenilor din sat fundiţe alb-roşii care să le aducă sănătate tuturor.  
 
- Şi eu voi purta fundiţă la mărţişorul meu! Aşa-i că voi fii sănătoasă?  
 
- Cu siguranţă!  
 
- După ce ai să-mi spui şi legenda soarelui, ai să-mi cumperi câteva mărţişoare?  
 
Când e vorba de câteva mărţişoare, asta înseamnă cel puţin zece. Nu facem colecţii, doar le împărţim bunicilor, prietenilor şi cunoscuţilor, ca un mic semn al preţuirii noastre. Legenda Soarelui este o legendă veche, care leagă tradiţia mărţişorului de eclipsa solară din Dacia ocupaţiei romane.  
 
- În vremurile vechi, Soarele era un foarte bun dansator. Îndrăgind el hora pe care o vedea jucată prin sate, se hotărî să ia înfăţişarea unui flăcău şi să coboare pe pământ, să danseze alături de alţi flăcăi din sat, sub privirile admirative ale fetelor. Dar vezi tu, Soarele nu poate pleca aşa, când îi vine lui! Cerul a rămas gol, iar un zmeu rău, s-a hotărât să-l fure ca să-şi încălzească castelul cu el. A rămas pământul, deci, fără Soare, fără lumină, fără căldură. Câmpurile n-au mai înverzit, florile n-au mai înflorit, păsările n-au mai cântat, şi toate alea! Până la urmă, întristat de necazurile care s-au abătut asupra oamenilor odată cu dispariţia Soarelui, un flăcău voinic şi curajos, a hotărât să meargă să-l elibereze din castelul zmeului cel rău şi fioros. A mers cale lungă, toată iarna şi n-ar fi reuşit să ajungă la castel dacă nu ar fi primit de la alţi oameni puterile lor. În sfârşit, odată ajuns la castel, zmeul i-a ieşit în cale, hotărât să nu-l lase să ia Soarele. Bineînţeles, au început o luptă pe viaţă şi pe moarte. Zmeul cel cumplit l-a rănit pe flăcău atât de tare, încât tot pământul s-a înroşit de sângele lui. Cu toate acestea, tânărul nu s-a lăsat şi l-a eliberat pe Soare. Imediat, câmpurile au înverzit…  
 
- Florile au înflorit, păsările au cântat şi toate alea!  
 
- Aşa cum zici! Pe locul unde au căzut picăturile de sânge ale voinicului, zăpada s-a topit şi au răsărit ghiocei. Ca să-l cinstească pe flăcăul care a eliberat Soarele, băieţii împletesc ciucuraşi roşii ca sângele lui şi albi ca zăpada topită de el şi le dăruiesc fetelor pe care le iubesc.  
 
- Anul trecut, Radu mi-a dat un mărţişor, dar să ştii că nu l-a împletit el, l-a cumpărat din centru. Cred că mă iubeşte!  
 
Ne ridicăm de pe bancă, înviorate de razele poznaşe ale unui soare firav şi o luăm agale printre tarabe. Fetiţa mea se hotărăşte să cumpere un mărţişor care seamănă cu o monedă, să îl prindă la încheietura mâinii, aşa cum se făcea pe vremuri, apoi unul cu un soare care i se pare ei că seamănă cu cel din legendă, doi iepuraşi, o pisicuţă, o inimioară, un mieluşel, trei flori …  
 
- Nu vei avea loc în piept pentru toate.  
 
În zâmbetul ştirb ridicat către mine, străluceşte puritatea sufletească, bucuria de a trăi şi dragostea de viaţă, ca nişte mărţişoare care vor alunga iarna sufletului meu.  
 
Referinţă Bibliografică:
LEGENDELE MĂRŢIŞORULUI / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1511, Anul V, 19 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!