Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



SPECTACOLUL DIANEI - (III)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eva Tibori. În orice direcţie s-ar fi învârtit, auzea acelaşi nume. Eva Tibori, artist plastic. “L-am văzut pe Theo cu Eva Tibori la multe sindrofii, sunteţi prieteni de familie?”, “ Tu de ce ai lipsit de la expoziţia lui Eva Tibori? Theo era acolo!” , “Eva Tibori este o reală speranţă în arta plastică şi e atât de frumoasă!” Pe naiba, nu ştiau! Se prefăceau cu toţii, ca nişte artişti de cea mai joasă speţă. Şi îşi găseau nişte momente din cele mai nepotrivite să o abordeze, cu atâta condescendenţă că îi venea să vomite. Nici dacă ar fi putut nu ar mai fi dat pe la teatru, atât de înnegurată se simţea şi atât de lipsită de control. Nu că nu ar fi vrut să îl vadă, nu că nu ar fi sperat să vină să vadă minunea de fetiţă pe care o născuse. Pur şi simplu de durerea trădării şi expunerii care nu mai lua sfârşit, îi venea să îi spintece, aşa cum fusese la un pas să o facă când descoperise trădarea şi sfidarea în propriul ei bârlog. Devenise băţoasă? Devenise dură? Pierduse toată feminitatea? Ba, pe naiba! După ce trezise femeia din ea, Thodor Barna reuşise să scoată la iveală demonul din ea, demon care nu mai adormea decât atunci cânt un boţ de fetiţă, cu un păr negru numai inele şi ochi de culoarea albăstrelelor se lipea de pieptul ei, cu încredere deplină.  
 
Nu-i venise să creadă când, la prea puţin timp după ce născuse, Cristea se înfiinţase la ea acasă, cu un buchet imens de crini. Crezuse că vede fluturând steagul păcii în vârful buchetului, că, dându-şi seama de enormitatea faptelor sale, Theo îl trimisese să intermedieze împăcarea. După ce se foise mult prea mult pe băncuţa din preajma orhideelor înflorite, Cristea îndrăznise:  
 
- Diana, de ce nu îi acorzi divorţul lui Theo? Oricum nu mai există cale de întoarcere!  
 
Aşezase fetiţa la sân şi îi zâmbise cât putuse de frumos, deşi în sinea sa dădea în clocot:  
 
- Nu am primit nici o citaţie, Doru, nici alt semn de la soţul meu că ar fi depus vreo acţiune în acest sens. Să înţeleg că ai alte informaţii decât mine? Că discută cu tine dorinţele lui?  
 
- Poate aşteaptă să faci tu pasul...  
 
- Nu cred că Theo este acum în postura de a avea aşteptări de la mine, nu? Am să fiu de acord cu el, oricare va fi pasul care va considera că îl va duce mai aproape de fericire. I-am spus-o şi lui, dar nu cred că vă aşteptaţi de la o mine să fac toate demersurile. Priorităţile mele sunt altele.  
 
Cristea privise încurcat chipul bebeluşului:  
 
- E atât de frumoasă!  
 
- Măcar tu ai văzut-o...  
 
Doru Cristea avu o singură zvâcnire de decenţă când îşi ceruse scuze pentru deranj şi plecase cu coada între picioare. Ruşine dacă o făcuse la îndemnul lui Theo şi de zece ori ruşine dacă îl apucase sindromul bunului samaritean din senin. Ştia că era prieten bun cu Theo, aflase şi că îşi petrecea mult timp cu el şi frumoasa artistă Eva Tibori, pe care, din păcate ea nu o luase în şuturi suficient de mult când o scosese din casa ei. “Theo i-a fost aproape când a avut hepatită, câtă bunătate!” De ce nu dăduse în ea ciuma bubonică, de exemplu? “Eva Tibori îl preţuieşte atât de mult pe Theo, nu lipseşte de la nici unul dintre spectacolele lui!” Şi ce spectacole ştia să dea Barna! Teodorescu era singurul care o căuta, care mai comenta cu ea prestaţiile altor actori, evitând să aducă vorba despre Theodor Barna. În rest, lumea ei începea să se închidă în jurul copilului, ca un zid de apărare după modelul Marelui Zid Chinezesc.  
 
Îi văzu într-o zi. Se plimba cu Tea prin parcul nins de petalele florilor de magnolii. Fetiţa ţipa fericită la porumbeii care se năpusteau asupra pufuleţilor pe care-i arunca cu încântare. Eva Tibori o zărise prima şi îl trăsese pe Theo de braţ, brusc, dând să-l scoată din parc. Nedumerit, el întorsese capul şi privirile li se încrucişaseră. De ce trebuia să o răscolească aşa? De ce nu îl putea pur şi simplu uita? Privirea lui coborîse apoi asupra căruciorului în care micuţa ţopăia scuturându-şi buclele drăgălaşe. Şi îi întoarse spatele. Nu o salută! Nu se apropie! Pur şi simplu făcu cale întoarsă şi ieşi de pe alee. Diana îşi dusese mâna la obraz, ca şi când ar fi primit o palmă. Îşi privi apoi degetele umezite de lacrimile uriaşe care alunecau tăcute, de parcă n-ar fi fost nici degetele ei şi nici lacrimile ei. Dacă se gândise vreodată că Theo se va înduioşa la vederea micuţei, acela fusese un gând de o prostie uluitoare, care zburase cât de departe putuse în momentul în care soţul ei îi întorsese spatele ca unui duşman. “Ce rău ţi-am făcut eu?”urlă sângele ei, pompându-i cu furie în tâmple. “Nu te poţi numi om, artistule!”  
 
Tot ca un act al unei piese de prost gust, imaginea lui Theo întorcându-i spatele o bântui necruţătoare până ce constată că pierduse laptele şi că nu-şi mai putea alăpta copilul pe cale naturală atât cât sperase. Nu înjură, nu ameninţă şi nu căută să mai afle nici o veste despre cel care nu onorase angajamentul nobil de a-i oferi sprijinul său ori de câte ori va avea nevoie de el. După care, îşi reveni. Cu o precizie nemţească, ca un arc bine uns. Sigură pe ea, pe mintea ei şi pe forţele ei. Se strădui să-şi recapete silueta, să îşi consolideze poziţia în firmă şi să nu lipsească mai mult decât era necesar de lângă comoara ochilor ei, minunea de copil care se înălţa pe zi ce trecea, ca o floare, protejată şi iubită mai presus de orice. Un înger care îi luminase viaţa şi pentru care merita să lupte până la sfârşit, oricare ar fi fost el, un înger pe care nu l-ar fi avut dacă nu ar fi apărut Theodor Barna în viaţa ei, trebuia să o recunoască. “Atâta lucru bun ai făcut şi tu în căsnicia noastră” zbiera demonul din mintea ei ori de câte ori micuţa se apleca şi săruta poza care încă mai trona pe noptieră, în care ea, o mireasă înlăcrimată, îl ţinea de braţ pe el, un mire încrezător într-un viitor fericit. Nu se ştia cu cine!  
 
Într-o noapte, se trezi speriată. Trupul fetiţei se zbătea lângă ea, nefiresc. La început crezu că visa urât. O mângâie pe frunte, dar tremurul deveni mai puternic. Întoarse copilul cu faţa spre ea şi înlemni de groază. Ochii măriţi ai fetiţei priveau în gol, în timp ce trupul se chircea spasmodic, ca al unei marionete trase cu furie de aţele care o conduceau.  
 
- Nu mi-o lua, Doamne! Nuuuu!  
 
O duse urgent în baie, îi umezi faţa crispată cu apă rece, o pălmui uşor:  
 
- Trezeşte-te, puiule, o sperii pe mama! Trezeşte-te!  
 
Unde era salvarea? De ce nu venea nimeni? La un moment dat, fetiţa se linişti şi privirea i se limpezi, dar rămase inertă în braţele Dianei. Membrele îi păreau ca de cârpă, atârnând greu peste braţele mamei. Apăru, în sfârşit, o ambulanţă.  
 
- Cât a stat în acea stare, doamnă?  
 
- Credeţi că am stat să cronometrez? Dumnezeule!  
 
Şi o internară. Îi internară micuţa, chiar înainte de a împlini doi ani. Diana nu rezistă. Îşi luă concediu şi se internă cu copila. Nu suporta spitalele, dar nu avea să îşi lase sufleţelul singur. Stătea trează nopţile, sărutând mânuţele învineţite de branule, dar nu plângea! Nu avea să mai plângă niciodată, în viaţa ei. Uneori, îi trecea prin minte că dacă ar fi fost samurai, o femeie-samurai, şi-ar fi făcut sepukku, cel puţin de trei ori până acum. Dar ea nu era samurai şi nu avea de ce să îşi ia viaţa! Mintea ei lucra încă şi ştia că nu o va trăda niciodată. Îşi scoase fetiţa din spital în mai puţin de două săptămâni, mai slăbuţă, dar sănătoasă. În tot acest timp, nu se gândise nici măcar o zi la trădător, nici măcar o secundă. Se gândise numai şi numai la Dumnezeu şi se rugase pentru sănătatea copilului ei, ca un fanatic al cărei unică speranţă era să se târâie în genunchi cel puţin o sută de trepte până la moaştele unui oarecare sfânt. Iar Cel de Sus îi ascultase fiecare dintre rugăciuni.  
 
Stând acum pe terasă, privea cu încântare piesele de puzzle pe care Tea le potrivea cu uşurinţă la locurile lor. Şezlongul întins într-un unghi larg, îi permitea să vadă până departe, până la marginea străzii pe care erau înşirate casele, care mai de care mai spilcuită şi mai cu pretenţii. Niciuna însă ca a lor! Zări silueta care înainta ezitant, dar nu o recunoscu decât când se opri în faţa porţii. Recunoscu mustaţa răsucită ungureşte în sus. Ar fi fost culmea ca Theodor să îl trimită pe bătrân acum să cerşească acceptul de divorţ.  
 
- Mama!  
 
Îl zărise şi micuţa şi se oprise din joc, arătând cu mâna spre bunicul ei. Poate o fascina mustaţa aceea stufoasă, care împărţea faţa omului în două. Omul îşi scoase pălăria, îşi netezi părul cărunt şi, făcându-şi curaj, intră în curte. Salută temător, iar din ochi începură să i se reverse şiroaie nestăpânite de lacrimi când dădu cu ochii de fetiţă. Îşi şterse obrazul cu palmele mari şi scoase din buzunarul hainei sale un măr mare, roşu şi lucios pe care îl întinse spre copil. Fetiţa coborî de pe terasă în fugă, îl apucă şi îşi înfipse cei câţiva dinţişori în carnea dulce-acrişoară, plescăind de plăcere.  
 
- Chit seamene cu beiat meu!  
 
Diana coborî în urma copilului, neştiind ce atitudine să aibă în faţa acestui om.  
 
- Auzit che fost bolnav!  
 
Femeia dădu din cap, dar nu vorbi. Trebuia să afle de ce se deranjase bătrânul să vină, aşa că îl lăsă să frământe în continuare pălăria între degete şi să vorbească în româna lui stricată, încercând să înţeleagă.  
 
- Voi nu divorţat. Este inche soţie la fiul meu. Theo nu are bani divorţat!  
 
Diana îşi simţi demonul trezindu-se şi se scutură ca o părere de cuvintele care i se suiră pe limbă, arzătoare precum cel mai pur acid.  
 
- Io nu place ce face el! Fata unguroaica, bine... se opri puţin căutând cuvintele potrivite, apoi oftă. Cum cheama asta fetiţ?  
 
- Tea. Teodora.  
 
Bătrânul oftă din nou.  
 
- Eva nu iubit Theo! Vrea folosit el! Tu, fost bun cu el! El, prost! Scuipă ultimele cuvinte şi îndrăzni să mângâie cu degetele noduroase capul micuţei prin cârlionţii întunecaţi. Ah, ce frumos fetiţ! Pot vin văd el? Theo, prost!  
 
Diana ar fi vrut să-i spună că nu era nevoie să-l vorbească pe fiul lui de rău ca să poată să-şi vadă nepoata, dar tăcu. Ştia prea bine cât de disperaţi erau părinţii ei după fetiţă şi cu câtă dragoste o înconjurau, aşa că nu găsi puterea să-i interzică bunicului să-şi viziteze nepoata. Apoi, o învăluiră suspiciunile. Nu îi călcase pragul nici după nuntă, nici după naşterea fetiţei, de ce ar fi făcut-o acum? Ori era avangarda soţului ei, ori simţea că scârţîie treaba între Eva Tibori şi Theo Barna, pentru că nu putea crede că, pur şi simplu, din senin îl apucase dragul de unica lui nepoată pe jumătate româncă. Îi ascultă lamentările stâlcite, cu toate că nu o interesa nici unde era plecat Barna acum, nici ce contract încheiase şi cu cine pentru stagiunea teatrală viitoare şi nici ce planuri de viitor avea cu Eva Tibori. Sau, o interesa? Deformare profesională, desigur. Strângea doar informaţii. Un om bine informat este întotdeauna un om puternic, nu-i aşa? Dacă Theo spera să-şi refacă viaţa, ea nu putea decât să ridice nepăsătoare din umeri şi să aştepte să îşi dea acceptul de divorţ, nu-i aşa?  
 
Explicaţia apăru la nici o lună după vizita bătrânului. Se juca în curte cu Tea, scăldate de razele soarelui viguros, lângă piscina mică, umplută cu mingi colorate şi animale gonflabile, în cadrul de lemn, înalt şi umplut cu nisip fin, numai bun pentru castele, când sună gongul. Încă râzând, apucând copilul în braţe, Diana deschise poarta. Dacă era să fie din nou deranjate de agenţii de vânzări de săptămâna trecută, avea să le spună că, pe strada lor locuiau doar persoane care nu agreau comerţul ambulant. Chiar nu se aştepta ca în faţa ei să îl vadă pe Theodor Barna. Merita să-i trântească de îndată poarta în faţă. Copilul îi zvâcni în braţe, înconjurând-o timid cu mâinile şi lipindu-se de ea. Normal că nu-l cunoştea! Ce căuta actorul în faţa ei? Îşi îngustă ochii, fără să fie în stare, însă, să îi ceară socoteală acolo. El se întinse uşor şi împinse poarta care dădu să se închidă în spatele ei:  
 
- Pot?  
 
Purta o cămaşă frumoasă, de un oranj cald şi o pereche de pantaloni albi, călcaţi la dungă, de parcă venea de la un protocol. Ea îşi privi picioarele goale şi costumul de baie întreg, atât de nepotrivit pentru a primi vizita trădătorului, după care lăsă micuţa din braţe şi o urmări cum aceasta ţâşni glonţ către locul cu nisip. Dacă ar fi avut măcar un prosop să-şi înfăşoare trupul în el, să nu se mai simtă atât de expusă în faţa ochilor care o măsurau cu o expresie pe care nici măcar nu încercă să o interpreteze. Dacă venise pentru divorţ, foarte bine! Trecuse deja destul de mult timp de când dura toată acea mascaradă, era cazul să se limpezească odată pentru totdeauna lucrurile. Îi făcu loc să intre, după care închise poarta în urma lui, dar rămase în picioare lângă peretele de trandafiri căţărători, ca într-o încercare de a-l ţine cât mai departe de casă şi de copil.  
 
- Dia...  
 
Nu ştia cu ce să înceapă? I-ar fi putut da ea câteva idei, dar, ca de obicei, lăsă să urle demonul din ea, fără să scoată nici un cuvânt. El întinse mâinile, încercând să o cuprindă în braţe. Şocată, Diana ridică ambele palme în faţă, într-un semn clar de interzicere. Nu cumva avea pretenţia că nu se întâmplase nimic, nu? Chiar credea că putea şterge cu buretele trădarea, indiferenţa, şi toate acele fapte pentru care ea fusese la un pas de disperare! Ochii lui o fixau atât de intens, că războinicul din ea ridică scutul a protecţie. Probabil că aşa se simţea un arici când îşi ridica ţepii.  
 
- Aş vrea...  
 
Voia. El voia ceva de la ea? El? Ar fi putut să-i spună că ea voia un singur lucru de la el, să se ducă naibii şi să o lase în liniştea reconstruită cu greu, ca un zid ridicat cărămidă cu cărămidă în faţa uraganului care devenise viaţa ei de familie. Găsi o oarecare satisfacţie în faptul că actorul nu reuşea să-şi găsească cuvintele. Îl privi ridicând din sprâncene, într-o invitaţie nerostită de a-şi exprima doleanţele.  
 
- Putem intra puţin?  
 
- Aş prefera să rămânem aici, să pot observa copilul!  
 
El reuşi să îşi întoarcă privirea spre spaţiul în care Tea se bălăcea cu jucăriile ei.  
 
- E un copil reuşit!  
 
- Aştept să văd dacă reuşeşti tu să-mi spui ce vânt te aduce pe la noi. “Sau unde ai fost când am născut, sau unde ai fost când ţi-a fost grav bolnav copilul?” împinse în ea corniţele demonului.  
 
- Dia, ştiu că nu am fost aşa cum trebuia să fiu faţă de tine! Reuşi să îi apuce mâinile şi să le mângâie între degetele lui de pianist. Mai ştiu că nu am nici un drept să cer iertare, dar te rog... te rog, dacă crezi că ai pentru mine cea mai mică urmă de sentiment, dă-mi şansa să mă revanşez faţă de tine şi faţă de copil, să încercăm să reparăm familia pe care am costruit-o amândoi.  
 
“Amândoi?” Mintea ei scotoci prin amintirile nu foarte îndepărtate. Demonul începu să urle din nou: “Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!”, “Supa odată răcită nu mai e bună de mâncat!”, “Unde scuipi să nu mai lingi că mai tare murdăreşti!”  
 
- Dia, eşti un om minunat, îmi pare teribil de rău că ţi-am pricinuit neplăceri!  
 
“Neplăceri? Ce zici de durere? Disperare?”  
 
- Nu spui nimic?  
 
- Aştepţi vreuna din replicile mele?  
 
- Ştiu că merit să vorbeşti cu mine cât de urât vrei, dar, te rog, pentru noi, pentru fetiţă. Ar fi mare păcat să dăm cu piciorul familiei pe care o avem!  
 
“ Nu, zău! Ideea asta ţi-a venit înainte sau după ce te-ai mutat cu Eva Tibori?”  
 
- Mă înnebuneşti când nu spui nimic!  
 
“ Cam cum m-ai înnebunit tu când m-ai înşelat sau când m-ai părăsit întorcând spatele copilului tău?” Reuşi să o cuprindă cu braţele şi să îşi lipească buzele de tâmpla ei. Femeia din ea tresări. Războinicul din ea se lovi cu pumnul în piept peste platoşă şi scoase un răcnet. Demonul îi şopti, râzând nebuneşte “Orice ai spune, e un bărbat frumos, care se potriveşte de minune cu decorul din viaţa ta!” Ei, până la urmă, cortina putea să cadă! Spectacolul luase sfârşit, iar spectatorii puteau pleca liniştiţi pe la casele lor, pentru că nu avea de gând să le refuze un final teatral fericit, la care să se poată gândi ori de câte ori romantismul le bătea la uşă.  
 
Referinţă Bibliografică:
SPECTACOLUL DIANEI - (III) / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1468, Anul V, 07 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!