Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



SPECTACOLUL DIANEI - (I)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când cortina grea, sângerie, brodată cu arabescuri aurii se ridică, murmurul sălii se diluează în emoţiile palpabile ale personajelor, reflectoarele inundă scena de lemn care sună sub paşii experimentaţi, precum puntea unui vas semeţ sfidând potopul, iar decorurile îşi încep hipnoza, cu transpunerea imediată în altă lume. Diana adoră teatrul, E, de fapt, singura plăcere care i-a mai rămas în zbuciumul ei îndelungat pentru o carieră de succes, asta, bineînţeles, dacă nu lua în calcul plăcerea cu care îşi făcea treaba. E locul în care se simte vie şi în care nu trebuie să cumpănească fiecare problemă atât de mult încât să ajungă în pragul indeciziei. Vizionarea unei piese de teatru e relaxarea ei supremă, starea în care visele pot acoperi uşor realitatea searbădă de director economic al firmei specializate în producţia de viori, fără viaţă de familie şi avansând vertiginous şi ireversibil spre bariera de 40 de ani. E o magie pe care şi-o permite în mod constant, chiar dacă acest lucru înseamnă să vizioneze o piesă şi de două-trei ori. Cunoaşte actorii, compară evoluţiile, iar în serile ei singuratice, vizualizează mental scenele cu cel mai mare impact asupra laturii ei artistice.  
 
Nu are cum să-i scape o faţă nouă! E fascinant să priveşti jocul unui actor căruia nu îi cunoşti nici mimica, nici glasul. În seara aceasta, scena îi rezervă supriza unui frumos exemplar actoricesc, cu o cascadă de păr negru, numai inele, nişte ochi vii, pătrunzători şi expresivi, o mimică animată, debordând de veselie şi poftă de viata, un trup pe care orice costum pare desenat anume pentru el. Un zeu şi un spectacol demn de o a doua vizionare, gândi Diana, la sfârşitul piesei, aşteptând, ca de obicei ca sala să se golească. Era ca un tabiet al ei, să iasă ultima, să nu se înghesuie la garderobă şi să savureze liniştea de la sfârşit, ca pe o cană de cafea de calitate, fierbinte şi parfumată. Actorul, obiectul analizei sale din această seară, apăru la un moment dat de după cortina, ca pentru a arunca o ultimă privirea asupra scenei. O zări, se înclină şi o salută galant. Diana aplecă uşor bărbia, cu eleganţă, răspunzând salutului, după care coborî privirea spre programul pe care încă îl ţinea între degete. Theodor Barna. Ah, ungur! Se trezi socotind barierele în minte: vârstă, etnie, imagine şi câte or mai exista nedescoperite.  
 
Actorul făcu câţiva paşi pe scenă, oprindu-se în faţa ei. Diana se felicită în gând pentru opţiunea vestimentară din acea seară. Ştia că arăta impecabil în sacoul roşu, tivit cu blăniţă neagră la gât şi la manşete, cu bluza din dantelă neagră de dedesubtul lui şi pantalonul pană, mătăsos, de sub care se vedeau vârfurile botinelor negre, lăcuite. Părul castaniu, bogat, era prins într-un coc spaniol, probabil că niţel cam sever, dar elegant, iar cerceii simpli din aur, păreau două lacrimi prelinse pe gâtul lung.  
 
- V-a plăcut piesa?  
 
- Cu siguranţă.  
 
Mai târziu, ajunsă în confortul casei sale, se întrebă ce o făcuse să se limiteze la câteva cuvinte? Îi făceau plăcere conversaţiile, mai ales cele purtate cu actori. Îl îndrăgea pe Teodorescu, cu care se întalnea în anumite cercuri şi cu care schimba impresii, Cristea îi era vecin, iar Surdea era căsătorit cu o fostă colegă de liceu. Să fie senzaţia aceea delicioasă, demult uitată, că ar fi putut deveni obiectul atenţiei unui bărbat, fie el chiar mai tânăr? Îşi petrecu noaptea gândind. Nu un plan de afaceri ca de obicei, nu o nouă strategie de marketing şi nu clauzele unui contract extern, ci gândindu-se la actorul brunet, cârlionţat şi plin de viaţă, la Theodor Barna.  
 
Sări o săptămână peste plăcerea teatrului, în ideea de a-şi linişti gândurile, de a dilua impresia puternică desenată în sufletul şi mintea ei de actor şi de a-şi sedimenta părerile, după care, nu putu rezista unei piese în premieră din a cărei distributie făcea parte şi Barna. Îşi cumpără o bluză nouă şi un nou sacou, deşi dulapul gemea de haine. Brusc, îşi dădu seama că se trezea femeia adormita din ea. O simţea pulsând, mai vie ca niciodată şi asta începea să o sperie într-un fel. “Doamna de fier a viorilor” fusese poreclită, pentru că era bună, nu, excepţională, în afacerile cu instrumentele muzicale. Acum i s-ar fi potrivit mai bine, poate, “doamna de plastilină”. Chiar aşa? Era o femeie matură, ce naiba! Cu toate îmbărbătările pe care şi le adresase înainte de spectacol, vederea lui Barna în jocul efervescent al personajului său, o făcu să-i tremure mâinile şi să simtă acut nevoia unei guri de apă. O, Doamne! Doar nu era în pragul de a se îndrăgosti! Pe bune! Nu exista dragoste la prima vedere şi, de fapt, dragostea nici nu exista. Poate că era numai plăcerea vederii unui chip frumos, sau poate ca Barna îşi juca atât de bine personajul că ea era pur şi simplu fascinată. Oricum ar fi fost, nu-şi putu lua privirea de la el, iar jocul celorlalţi nu mai exista. La final, îşi dădu seama că, pur şi simplu nu reuşise să urmărească piesa în măsura în care o făcea în mod obişnuit înainte de apariţia lui Barna.  
 
Sala se goli repede şi la sfârşitul acestei piese. Diana mai stătea în fotoliul ei, cu privirile fixate pe decorurile rămase în fundalul scenei. Trebuia să se ridice şi să plece, dar nu o lăsau picioarele. Zări câţiva actori adunând din recuzită şi aruncându-i priviri suspicioase. Mda! Îşi strânse poşeta elegantă sub braţ şi se ridică.  
 
- Bună seara, Diana, speram să te mai prind!  
 
Îl văzuse şi pe Cristea, la un moment dat pe scena. Din păcate, acum nu putea să-i analizeze prestaţia cum o făcea de regulă când se întâlneau. Salută cu un zâmbet mic în colţul buzelor. Cristea era însoţit de Barna şi de doamna Marinca. Zâmbeau cu toţii.  
 
- Speram să te pot ruga să ne iei şi pe noi cu maşina, dragă vecină! Bineînţeles, dacă nu ai alte planuri şi nu apreciezi asta ca pe o obrăznicie din partea mea!  
 
- Se poate, Doru?  
 
- Ştiu că nu, dar mă distrează să mă joc cu tine, eşti mereu atât de serioasă! Mereu! Astăzi împlinesc o venerabilă vârstă şi poate că te pot corupe şi pe tine la un păhărel. Cu cât mai mulţi cu atât distracţia e mai mare.  
 
Îl cunoştea demult pe Cristea. Niciodată, însă, nu fusese invitată acasa la el, cu toate că erau vecini de cel putin zece ani. Relaţiile lor se limitau la transorturile ocazionale la domiciliu dupa teatru, sau întâlnirile accidentale la o cafea în localul frecvantat de actori, dar atât. Propunerea i se păru stranie, dar nu se opri să o analizeze. Barna o fixa cu o privire intensă, surâzător, ceea ce o făcea să nu se simta confortabil, dar un disconfort plăcut. În maşină se aşeză lângă ea, lăsându-l pe Cristea să îi facă curte doamnei Marica pe bancheta din spate. Şi mai adăugă puţin disconfort stării ei de moment.  
 
- Ce maşină superbă! Are un bord ca un avion!  
 
Diana surâse. Muncise pe brânci pentru tot ce avea, pentru că îi plăcea confortul. Abia de doi ani terminase cu creditele pentru casă, pentru maşină şi pentru toate celelalte lucruri care îi mulţumeau existenţa singuratică. Îşi dorise o maşină nemţească de ultimă generaţie şi o avea. Îşi dorise o căsuţă cu etaj, cu terasă şi o peluză încadrată de transafiri şi o avea. Îşi dorise un trai liniştit şi îndestulat şi îl avea. Lipsea doar familia, dar acesta fusese preţul sacrificiului. Casa lui Cristea părea o cocioabă pe lângă casa ei elegantă şi îngrijită, aşa că nu trecu neobservată. Doamna Marinca scoase o exclamaţie surprinsă:  
 
- Ce casă încântătoare! Are chiar şi un turnuleţ cu o flamură!  
 
- E palatul prinţesei Diana, aici de faţă, strigă teatral Cristea, iar noi, umilii muritori care îi suntem vecini nu putem decât să facem temenele în faţa ei.  
 
- Cât de mult aş dori să o vizitez, se entuziasmă Maria Marinca, vă rog, vă rog!  
 
In alte circumstanţe, Diana ar fi găsit argumente care să oprească o invazie nedorită, dar acum, găsea incitantă ideea ca Theodor Barna să îi vadă sanctuarul, aşa că, cedă rugăminţilor. Parcă maşina pe aleea mozaicată din faţa garajului şi le deschise celor trei actori.  
 
- Oh, chiar e un palat, suspină doamna Marinca cu ochii la candelabrul de cristal din holul înalt, la balustrada atât de lăcuita că te puteai oglindi în ea, la vitraliile de pe casa scării şi la mobilierul confortabil din salon.  
 
Diana nu replică. Nu era chiar o casa mare, dar nu era comună! Ea nu era o persoană comună, aşa că acest lucru se reflecta în toată casa, în mobilier, obiectele decorative şi culorile predominante. Cristea se interesă dacă deţine ceva alcool în casă. În acel moment, Diana consideră că era suficientă expunerea cu care fusese de accord şi se eschivă cu eleganţă:  
 
- Nu mi-aş permite să te reţin de la petrecerea de ziua ta, Doru! E o zi specială şi trebuie sărbătorită cu fast. Sunt sigură că ţi-ai făcut planuri pentru această seară.  
 
Barna râse zgomotos şi îl înfăşcă pe după umeri pe Cristea:  
 
- Aşa e, ne vom retrage cu temenelele de care pomeneai, mulţumind prinţesei pentru ocazia acordată de a admira frumosul la el acasă.  
 
Un compliment. Sincer… probabil. Nu aveau cum să nu fie impresionaţi de tot ce putuseră vedea. Abia reuşi să-i scoată din salonul japonez, locul în care ei îi plăcea să lucreze atunci când era acasă. Vazele imense cu ornamente migăloase, picturile delicate, sabia samuraiului, cocoţată la loc de cinste deasupra măsuţei de ceai şi statuetele ei, deveniră un intens subiect de dezbatere, care nu lua sfârşit nici la ieşirea din casă. Diana devenise agitată. Nu mai primise musafiri demult şi prezenţa actorilor o scosese demult din zona ei de confort. Abia când grupul trecu la casa alăturată, însoţit de refuzul ei politicos de a participa la “o orgie”, reuşi să se calmeze. Făcu un duş prelungit, fierbinte, apoi rece, apoi fierbinte, până ce starea de calm şi echilibru o acoperi cu totul, iar florile de lotus de pe faianţa din baie, aburite şi gingaşe, o făcură să surâdă din nou.  
 
Multe zile se gândi la acea vizită, o analiză pe toate părţile, după care, renunţă să o mai focalizeze. Avea alte treburi de rezolvat, nu să îşi ocupe mintea cu temperamentul şi comportamentul unor actori. Cu toate acestea, nu lipsi de la nici o piesă de teatru. La finalul fiecărui spectacol, Barna venea să o salute, să schimbe impresii cu ea şi să comenteze mondenităţi. Devenise şi acesta un tabiet, iar lui părea să-i facă plăcere compania ei. Poate nu la nivelul la care îi făcea ei plăcere, dar undeva … pe aproape? Propunerea de a lua cina împreună, venită într-o seară din partea lui, păru firească, ca şi cum aceasta era direcţia în care trebuiau să se îndrepte lucrurile. Diana se trezi că accepta, înainte chiar de a i se activa spiritul analitic. De ce ar fi făcut-o până la urmă? Analiza ar fi privat-o, cu siguranţă, de plăcerea timpului petrecut în compania actorului. După prima cină, urmă a doua, încă una, apoi începură să aibă tabieturi comune, extinse şi la alte zone artistice. O invită la un concert de orgă, apoi la o seară de operetă. Se despărţeau cu o strângere amicală de mâini, în faţa maşinii ei luxoase, cu expresia preferată a lui Barna, strecurată pe un ton de flirt:  
 
- Ne vedem şi ne-auzim!  
 
La toate acele întâlniri, dacă le putea numi aşa, Diana strânsese informaţii despre el, o deformaţie profesională. Era cu şapte ani mai mic decat ea, locuia cu tatăl lui. Îşi încercase o vreme norocul pe scenele din străinătate, mai mult în cluburi, recunoscu cu un surâs bizar, dar moartea mamei îl adusese înapoi. Aveau multe în comun, dar ea considera că şi mai multe lucruri îi despărţeau. În viziunea Dianei, vârsta şi etnia erau cele peste care se trecea foarte greu. Pornirea instinctuală era aceea de a nu acorda nici o şansă unei relaţii. Poate că el nici nu o vedea ca pe o posibilă relaţie. Din păcate ea nu o putea trata ca pe o simplă amiciţie. I se înşuruba în suflet un ataşament periculos, iar în mintea sa analitică, începuse să-şi facă tot mai mult loc persoana lui. Decise deci să nu mai participe la astfel de întâlniri şi, hotărând că e timpul să se ocupe de contractele cu Germania, Diana plecă din ţară pentru o săptpmână.  
 
Ideea fusese bună şi se soldase cu mai multe contracte decât sperase. A negocia clauze contractuale şi a te afla în permanenţă în acţiune, era un mod extraordinar, din punctul ei de vedere, de a se detaşa de orice alte probleme. Detaşarea, însă, luă sfârşit odată cu finalul deplasării. Întoarsă acasă, primul ei gând extra-afaceri se îndreptă spre actorul cu bucle negre, angelice, cu ochi scânteietori ca nişte bijuterii de onix şi cu trup de zeu. Făcu un duş fierbinte-îngheţat-fierbinte, se înfăşură în halatul din mătase japoneză cu imprimeuri de cocori în zbor şi se aşeză confortabil în salonul japonez, pe perna înaltă, brodată cu flori de cireş, lângă măsuţa de ceai, încercând să revizuiască proaspetele contracte. Strecura mecanic între buze câte un biscuite de orez, care se înmuia delicios cu fiecare gură de ceai aromat, în momentul în care auzi gong-ul, sunetul profund care înlocuia soneria de la intrare. Privi ceasul. O oră teribil de nepotrivită pentru o vizită neanunţată. Îşi adună marginile halatului, legă cordonul şi îşi strânse părul în creştet, fixându-l cu un ac lung ornamentat cu un cocor în zbor. Aruncă o privire oglinzii de pe hol şi, mulţumită de imaginea care îi răspunse, coborî să deschidă.  
 
- Ai dispărut!  
 
Diana căscă ochii. Theodor Barna nu îi făcuse alte vizite, înafară de cea ocazionată de ziua lui Cristea, cea din seara premierei avută cu piesa “Livada cu vişini”. Se strecură pe lângă ea în salonul japonez şi se opri sub sabia samuraiului, cu o privire ciudată sclipind în ochii lui minunaţi. După ce i se risipi uimirea, Diana îl urmă, încercând să-şi potolească bătăile gonite ale inimii.  
 
- Nu am avut cu cine merge la balet…  
 
Se priviră intens. Diana încerca să îşi dea seama ce se întâmplase, ce îl determinase să o viziteze. După care, el se apropie cu paşi mari şi o îmbrăţişă:  
 
- Pe cine mint? Mi-ai lipsit! Ai vrea să-ţi faci loc în viata ta pentru mine?  
 
Pe moment nu putu răspunde în cuvinte. Răspunse doar sărutului intens, învăţând din nou că simţurile pot întuneca mintea.  
 
- De unde ai ştiut că m-am întors?  
 
- Vecinul a văzut lumina la tine şi m-a anunţat. Cred că s-a săturat de câte întrebari i-am pus.  
 
Barna se aşeză pe perna pe care ea abia o părăsise şi o trase în braţele lui:  
 
- Deci…  
 
- Deci?  
 
- Da, sau nu?  
 
- E o cerere în căsătorie?  
 
N-ar fi trebuit să spună asta! N-ar fi trebuit, dar tot ce se întampla acum în salonul japonez n-ar fi trebuit să se întâmple. Voia să îi dea de înţeles că prezenţa lui în viaţa ei era condiţionată? Nu, dar aşa îi venise, poate tot din deformarea profesională, era ca un fel de asigurare pe care ar fi vrut să o aibă, că viaţa în doi va fi aşa cum trebuia să fie în viziunea ei. Dacă el aşteptase un răspuns de la ea, acum ea întorsese lucrurile şi răspunsul trebuia să îl dea el. Era grozav de bună la negocieri, dar în cazul acesta, ştacheta mai putea fi coborâtă dacă era cazul. Ar fi fost mai sănătos!  
 
- De ce nu, răspunse Barna, ai toate calităţile pe care le-ar putea avea o soţie şi chiar mai mult.  
 
- Asta însemnând…  
 
- Da, bineinţeles.  
 
Teatral. Ireal. Şi totusi i se întâmpla ei. Undeva, însa, într-un colt al superbei sale minţi analitice, o voce mărunta urla “Nu va ieşi bine! Nu va dura! Acum e momentul să te răzgândeşti!” Dar era prea mărunta şi ţipătul prea firav, aşa că nu-l băgă în seamă, lăsă speranţele să năvălească fierbinţi, odată cu trezirea femeii din ea şi se abandonă viitorului incert. Doar nu era vorba de o simplă piesă de teatru la care erau spectatori, era vorba de viaţa lor, nu urmau să joace fiecare un rol, iar la sfârşit să-şi ia “la revedere”! Sau... ba da?  
 
Referinţă Bibliografică:
SPECTACOLUL DIANEI - (I) / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1466, Anul V, 05 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!