Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



PORCUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Telefonul insistă în ţârâială până când el se hotărî să întindă mâna de sub plapumă şi să-l apuce pe bâjbâite:  

 
- Sper că ai un motiv întemeiat să suni, e vinerea mea liberă şi nici măcar nu e ora opt!  

 
- Micuţule, fii atent, te înfiinţezi mâine dimineaţă la ora şase dimineaţa la Buna, că trebuie tăiat Ghiţă!  

 
Se frecă zdravăn la ochi şi se ridică în capul oaselor, încercând să recunoască vocea din receptor şi să proceseze informaţiile urlate cu o veselie în total dezacord cu amorţeala lui.  

 
- Măi, Jane, tu nu ai somn?  

 
- Ce somn, omule, imediat e amiază! Ia, fă tu ochişori, apucă o sacoşă şi du-te rapid la cooperativă să cumperi ce-ţi spun eu acum.  

 
- Stai, omule, că n-am cu ce să scriu!  

 
- Atunci ţine minte! Sare, piper, ienibahar…  

 
- Ho, măi, să mă trezesc măcar!  

 
- Dă-i bătaie odată, că banii nu aşteaptă! Râse scurt. Mai ţii minte vorba mea, nu? Nu am timp, trebuie să vorbesc cu veterinarul, apoi pentru butelie de gaz şi toate cele. Ascultă, mai bine sun-o pe Buna şi întreab-o ce să aduci că şi mie mi-a transmis prin Nela să-ţi transmit ce să cumperi. Haide ura şi salut!  

 
Tonul care înlocui brusc vocea, îi agresă timpanul, trezindu-l definitiv. Îşi adună gândurile, încercând să le ordoneze. Jean, Buna, Ghiţă, magazin. Aha! Extrase trupul insuficient odihnit din aşternuturi şi se strecură ca o momâie în baie. Apa rece reuşi să-i readucă vigoarea şi să-i calmeze nemulţumirea. Sperase, cumva, ca sâmbăta şi duminica să reuşească să recupereze orele lipsă de somn, acumulate de când cu proiectele europene. Era obosit, o oboseală crâncenă, care nu îi mai ieşea din oase de luni bune. Ar fi fugit pe o insulă părăsită, să fie lăsat de toată lumea în pace, să doarmă. Mult şi bine, până când s-ar fi săturat el singur de somn. Nu i se arătase. Aşa că, resemnat, o sună pe Buna, care îl informă tristă că Ghiţă călcase strâmb şi, sub greutatea impunătoare a celor peste o sută cincizeci de kilograme îşi frânsese piciorul. Asta însemna că „sacrificiul păgân” programat de Ignat avea să se întâmple cu zece zile înainte, în mod forţat. Şi cum Micuţul era la oraş şi se nimerea să aibă câteva zile de concediu, Buna îl ruga să îşi noteze cele de trebuinţă la transformarea mastodontului în preparate delicioase. Notându-şi conştiincios înşiruirea fără sfârşit de elemente, Cezar îşi stocă într-un fişier al creierului să ţină minte să nu mai comunice niciodată rudelor zilele în care era liber şi să le atragă atenţia că crescuse demult, iar apelativul „Micuţul” nu i se mai potrivea.  

 
Magazinele nu erau punctul lui forte. Pierdu o grămadă de timp până reuşi să se hotărască dacă să ia piper măcinat sau boabe, sare de masă sau de mare, fină sau grunjoasă, iodată sau nu, boia dulce sau iute, mai roşie sau mai galbenă, ulei de floarea soarelui, de porumb sau de măsline, orez cu bob lung sau rotund, prosoape de bucătărie cu două sau cu trei straturi şi tot aşa, la fiecare din piesele „cârnaţului” de pe lista lui Buna. La final, cocoţă pe mormanul ridicat în coşul metalic câte un pachet cu dulciuri pentru gemenii lui Jean şi oftă ca un bătrân ajuns la capătul puterilor. Era gata. Aşteptă nerăbdător, mai mult de zece minute, la o coadă nefirească formată la casa de marcat, după care, se strecură într-un slalom enervant printre maşinile îngrămădite în jurul magazinului. Grea treabă, cumpărăturile astea! Vezi, ce bine că el nu avea nevoie de astfel de vizite atâta timp cât avea un local cu fast-food în drum şi odată pe zi era suficient să îşi „facă plinul”, la repezeală. Dacă ar fi ştiut Buna, cum l-ar mai fi certat! Aceea nu era mâncare, obişnuia să spună, era plastic! Râse în sine cu gândul la draga bătrânică care „îi executa„ pe toţi cei din familie din câteva cuvinte, mai ceva ca un general de armată. I se făcu dor de ea, în timp ce un firicel de plăcută anticipaţie îi încolţi în suflet cu gândul la întâlnirea de a doua zi.  

 
Vremea nu era de partea lui. De îndată ce ceasul îşi făcu meseria trezindu-l sâmbătă dimineaţa la ora cinci, constată că afară ploua cu găleata. Îşi ascunse capul sub pernă nemulţumit. Era nu numai obosit, ci şi fără chef! Zău aşa, ce treabă avea el cu Ghiţă, cu Buna şi cu Jean? Nici măcar nu avea o haină potrivită pentru o astfel de vreme. La oraş era simplu! Un pardesiu şi o umbrelă rezolvau problema! În timp ce reuşi să coboare din pat şi să înceapă să se îmbrace, se gândi că el, unul, nu mai mâncase carne de porc nici nu mai ştia de când. Cel mai probabil de când pieriseră ai săi în accidentul acela stupid de maşină. Alungă amintirile negre, ca pe nişte păsări sâcâitoare. Îşi trase pardesiul peste umeri, apucă umbrela şi coborî în parcare grăbit. Ca să ajungă pe ora şase la Buna trebuia să tragă tare. Şoseaua era udă, iar frigul pătrunzător de afară aburea constant geamurile maşinii. Se strădui să îşi aducă aminte pe unde trebuia să o ia. Sensurile unice şi giratorii din oraşele mici prin care trecea, apăruseră ca ciupercile după ploaie. Se întoarse de două ori din drum, dându-şi seama că o apucase în direcţie greşită.  

 
Trecuse bine de ora şase când reuşi să parcheze în faţa porţii înalte din faţa căsuţei cochete vopsită de curând într-o culoare crudă de galben limon. Nu apucă să târâie sacoşa cu cumpărături mai departe de doi paşi de poartă, că două braţe uriaşe îl apucară cu tot cu bagaj şi îl traseră în casă.  

 
- Hai ura şi salut! Asta nu e ora şase, flăcău! Ghiţă şi-a dat duhul în lipsa ta. Ce te-ai îmbrăcat aşa, ca un marţafoi? Ia de-aici şi treci la treabă.  

 
Din acel moment, Cezar nu mai înţelese ce se întâmplă cu el. Îi dispăru pardesiul şi se trezi îmbrăcat într-un fâş albastru, cu gluga pe cap. Fu tras în curte, împins spre trupul gălbui, imens, răsturnat pe o folie groasă de plastic, în mână îi apăru o perie de rădăcini şi unchiul Jean îl îndrumă energic, să frece cu suflet, folosind mişcări circulare. Mirosea a pârlit şi a ud. Ploaia turna în continuare, nemiloasă, spre hazul celor doi puştani care, într-o clipă de neatenţie din partea bărbaţilor adunaţi în curtea mică, apucară capul lui Ghiţă de câte o ureche şi alergară cu el în casa Bunei. Jean scoase un răcnet animalic şi, imediat, capul apăru urmat de răpitori.  

 
- Treceţi aici, împieliţaţilor! Se întoarse apoi spre Cezar. Ia, Micuţule, trage o duşcă, că-i medicament curat!  

 
Cezar dădu ascultător peste cap lichidul gălbui din paharul care îi fu întins. Întreg traseul pe care se scurse „medicamentul” luă instant foc şi o căldură plăcută i se strecură până în vârful degetelor de la picioare. Ploaia deveni caldă şi moale, plăcută chiar, iar Ghiţă începu să tremure ca o piftie sub mişcările lui din ce în ce mai sprintene. Buna trecu de câteva ori prin curte, cărând piesele desprinse din animal, ca pe nişte trofee. De fiecare dată îi mângâie cu drag obrajii, zâmbind, nefiresc de tăcută.  

 
- Treci la măcinat, Micuţule! Repejor, că banii nu aşteaptă!  

 
Cezar râse odată cu Jean, mai închină încă odată cu el şi se apucă cu râvnă de dat la manivela bătrânei maşini de tocat carne. De mirare cum nu i se făcu rău de la hălcile imense de slănină, de la bucăţile de carne şi fâşiile de şorici. Gemenii furaseră la un moment dat urechile şi coada lui Ghiţă, în răcnetele sparte ale lui Jean. Cezar băgă în gură o bucată de şorici care crăpase în dreptul unui picior. Bun mai era Ghiţă! Cine ştie cu ce-l hrănise Buna! Admirând şirurile de cârnaţi, se simţi mândru de rezultatul muncii sale şi mai strecură pe gât o limbă de „medicament”. Lângă umărul lui, Jean arunca plăcile de slănină bine sărate, una peste alta, într-o covată albă. Vărul Cosmin, fluiera încetişor în timp ce tăia cuburi uniforme pentru jumări:  

 
- Auzi, Micuţule, nu vii cu mine la colindat de Crăciun?  

 
- Unde?  

 
- Până-n sat, la Măriuca! De sărbători vine o verişoară de-a ei de la oraş şi trebuie să stea cu ea.  

 
- Păi câţi ani are verişoara, măi Cosmine? Jean ridicase capul amuzat. Eu n-oi fi bun pe-acolo? Micuţul acesta nu cred că ştie a colinda!  

 
- Lasă, tată, că până de Crăciun îl învăţ eu vreo două, acolo.  

 
Cezar râse. Simplul fapt că vărul lui se gândea la el îi făcu plăcere. Nu îşi făcuse planuri de Crăciun, pentru că, de obicei, fiind singur, rămânea la firmă să asigure permanenţa activităţilor informatice. Pe vremea când erau copii, el şi Cosmin făcuseră bani buni din colindatul prin sat. Oamenii îi răsplăteau generos pe colindători. Amintirile îl încălziră şi mai mult. Derdeluşul din dealul de la moară, patinoarul improvizat pe gârlă, cetăţile de zăpadă ridicate lângă pădure şi toată joaca aceea de iarnă care se purta până ce le îngheţau hainele bocnă, se perindară ca un film prin faţa ochilor lui, în timp ce răsucea caltaboşii pe bârna de lemn cu care urmau să fie duşi la afumat.  

 
La un moment dat, Buna ieşi în prag cu ditamai linguroiul de lemn în mână:  

 
- Ia, poftiţi la masă, harnicilor!  

 
Ah, pomana porcului! Porniră o întrecere de înfulecat cu feţele schimonosite de rânjete şi unse de grăsimea scursă pe bărbii. Pâinea scoasă proaspăt din cuptor se îmbiba rapid cu sosul gros ce li se prelingea pe degete. Murăturile lui Buna erau divine şi pocneau între dinţi ca nişte petarde în miniatură. De când nu mai mâncase în halul acesta? Răsuflă greu, cu degetele de la ambele mâini răsfirate pe burtă. Mâncase ca un porc şi băuse ca un porc. Rânji. Puteau chiar să-i spună începând de mâine Ghiţă, că altul nu mai aveau în curte cu numele acesta.  

 
- Lasă, că te întorci mâine, îi şopti Buna aplecată peste umărul lui. Poţi să dormi cu Cosmin, în patul pe care îl împărţeaţi pe când eraţi prunci.  

 
O pupă zgomotos pe obrazul şifonat de ani, apoi se lăsă târât de Jean şi de Cosmin în odaia din faţă, martoră a năzbâtiilor lui din copilărie. Toate se clătinau. Uşa, masa, patul, vărul Cosmin şi unchiul Jean se înclinau până la pământ. Se înclinau în faţa Măriei Sale Porcul! Ridică un deget şi îl împunse pe Cosmin direct în piept:  

 
- De Crăciun, o facem lată!  

 
- … încă odată!  

 
Se întinse în aşternuturile cu miros de levănţică şi mentă şi simţi cum pluteşte, ca într-un vals din altă lume. Oboseala din trupul său dispăruse ca prin magie, fiind înlocuită cu o stare de toropeală plăcută. Înainte de a păşi în lumea viselor îşi promise că în curtea Bunei nu se va mai face nici un „sacrificiu păgân” fără ca el să fie de faţă.  

 
Referinţă Bibliografică:
PORCUL / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1441, Anul IV, 11 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!