CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Impact > Relatare >  



Ajunul Crăciunului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Începuse să ningă. Liniştit, rar, cu fulgi atât de uriaşi încât Cioban ieşise din cuşcă şi alerga să-i prindă cu limba. O dureau toate oasele. Cu toate acestea, îşi trase vesta matlasată peste capotul maro cu romburi galbene şi ieşi pe veranda deschisă, cu mătura în mână. Stânga-dreapta. Stânga-dreapta. Se mişca automat, ridicând pe lângă trotuar moviliţe pufoase de zăpadă. Mătura, cu toate că imediat în urma ei se aşternea de îndată mozaicul alb şi diafan al fluturilor iernii. Ridică de câteva ori capul, privind peste gard. Se aştepta ca, în curând, Vasilică să apară de după colţul străzii alergând spre magazin. Băiatul preotului era un năzdrăvan roşcovan care îi amintea de Mihăiţă, nepotul ei cel mic. Într-un târziu, ieşi pe poartă şi se sprijini de coada măturii, cercetând strada în lung. Nu se vedea ţipenie de om în ajunul acestui Crăciun. Oftă. Închise portiţa în urma ei după ce rezemă mătura de zid şi porni cu paşi mărunţi, şovăitori, spre biserică. Postise, aşa cum era datina celor cu credinţă în Cel de sus şi, înainte de marea sărbătoare, trebuia să se împărtăşească. 
  
Liniştea satului era atât de adâncă, încât auzea foşnetul fulgilor zdrobiţi sub galoşii ei. Zări după un gard o cuşmă brumărie, tremurând parcă într-un dans ciudat. 
  
- Ce faci, Petrică? 
  
- Ziua bună, mătuşă! Iaca, înghit nişte motorină cu zahăr, poate-mi mai trece durerea asta de gât, că mă omoară cu zile şi-mi vine să-mi iau gâtul cu brişca. 
  
Dădu din cap, cu milă pentru omul care mai venea din când în când să o ajute la treburile gospodăriei, strecurându-se ca o nălucă după colţul străzii. Lângă bisericuţa din lemn, se ridica, mândră, casa preotului, împodobită cu ghirlande luminoase roşii şi albastre, arzând din plin şi în miezul zilei. O fi uitat preoteasa să stingă lumina de atâtea treburi avute în Ajun. Păşi prin poarta larg deschisă, cu ochii după Vasilică sau mama lui. 
  
- E cineva acasă? 
  
Stratul de zăpadă se aşternea curat peste mărăcinii uscaţi care împânzeau curtea. Dădu din cap. Preotul nu era prea gospodar, iar ei nu-i plăcea lucrul acesta. Căsuţa ei mică strălucea de curăţenie, ca o bijuterie, oricât de bătrână şi bolnavă ar fi fost. Ţâţâi uşor, nemulţumită, şi urcă scările crăpate ale terasei. Bătu în uşa din lemn masiv şi îndrăzni să intre când nu-i răspunse nimeni. Holul lung şi aglomerat cu cartoane, mirosea pătrunzător a mâncare. Mai bătu odată şi pe dinăuntru. Se auzeau voci din bucătărie, aşa că porni cu pas şovăitor în direcţia lor. Bătu scurt în uşa semideschisă şi făcu câţiva paşi în faţă. Îngheţă, cu ochii măriţi. Părintele, preoteasa şi încă doi oameni stăteau în jurul mesei, închinând cupe cu vin şi cinstind din pomana unui porc. Preoteasa sări în picioare, ca şi când ar fi văzut o nălucă: 
  
- Mătuşă Saveta! 
  
Femeia se întoarse anevoios pe călcâie şi ieşi cu sufletul greu. Erau în Postul Mare, era Ajunul Crăciunului! Părintele mânca de dulce! „Să faci ce zice popa, nu ce face popa” îi trecu prin minte rapid. Îşi făcu o cruce în sân şi coborî scările pe care tocmai le urcase. Preoteasa ieşi după ea: 
  
- Mătuşă… 
  
- Ai lăsat luminile aprinse, spuse cu glas mic, fără a întoarce capul. 
  
- Avem musafiri… din capitală… de la … 
  
Vorbele nu mai ajunseră la ea. Scârţâitul paşilor care făceau cale întoarsă se întinse pe toată strada, de la preoteasă până la căsuţa ei liniştită. Îi trecu prin minte că va fi primul Crăciun petrecut fără spovedanie şi împărtăşire. Cioban o aştepta în poartă, alergând încă după fulgii strălucitori. I se lipi de picioare, cu ochii mari, nerăbdători. 
  
- Vino, chiar dacă suntem numai noi doi, Crăciunul înseamnă sarmale şi cozonac. O să facem aşa cum îi place lui Mihăiţă. Cozonac cu mult rahat şi sarmale cât pumnul de mari, ce zici? Poate vine Petrică la colindat dacă îi mai trece gâtul… 
  
În scurt timp, mirosurile începură să dea năvală prin casă, aburind ferestrele. Frământă aluatul cu mâinile tremurătoare şi deformate de artrită, împături frunzele de varză pe pipăite, pentru că privirea nu o mai ajuta şi deretică încă odată în căsuţa ei încălzită de la cuptorul încins. Găsi câteva globuri într-o cutie de carton rătăcită prin dulapul vechi, de pe vremea când Mihăiţă stătea mai mult la ea decât la oraş şi împodobi cu ele câteva crenguţe rupte din bradul care străjuia poarta. Acum era bine! Se lăsă să alunece pe pat, ostenită, dar mulţumită. Nu era nici un Crăciun înainte de care ea să nu se pregătească aşa cum se cuvine şi să nu mulţumească Domnului Dumnezeu pentru băiatul ei şi pentru nepoţii frumoşi şi deştepţi pe care îi avea. Însă, mai presus de orice, mulţumea pentru Mihăiţă, copilul care îi luminase bătrâneţile şi îi umpluse fiecare Crăciun cu râsetele şi năzbâtiile lui. Era Ajunul şi, dacă ar mai fi ţinut-o picioarele, ar fi rămas îngenuncheată sub icoana ce străjuia peretele din spatele casei, să se roage pentru toţi cei pe care îi iubea. Aprinsese fitilul din candela agăţată sub icoană iar lumina roşiatică, se întindea spre pat, dogorind parcă o căldură ireală. Închise ochii zâmbind şi i se păru că vede alături de ea chipuri drăgălaşe de copii care semănau leit cu Mihăiţă al ei. 
  
Afară se lăsase seara deja. Nu mai ningea! Cioban începu să schelălăie prelung, încercând să se smulgă din lanţul care îl ţinea legat. Poarta se deschise iar un vlăjgan deşirat se strecură ca o umbră, liniştind câinele cu voce domoală. Bătu în uşă şi începu să cânte tare, cât îl ţineau plămânii, singura colindă pe care o ştia „Am plecat să colindăm”. 
  
- Eşti acasă, bunico? 
  
- Boierii nu-s acasă, îi strigă din poartă o tânără nurlie care i se alătură imediat. 
  
- Ei, hai, bunica Saveta e mereu acasă! Deschise uşa. Miroase ca în rai, pot să jur, vino odată, să nu intre frigul în casă! 
  
- A adormit sărăcuţa, şopti tânăra dând cu ochii de mogâldeaţa din pat. 
  
- Bunico, a venit Mihăiţă al tău! Ia scoală să vezi pe cine ţi-am adus! 
  
Liniştea îi învălui nefirească. Tânărul se aplecă uşor asupra patului şi depuse o sărutare şmecherească pe obrazul palid, destins într-un zâmbet straniu. Afară începură să răsune clopoţei şi strigătele colindătorilor, care acopereau schelălăitul amar al câinelui. Luminiţa roşcată a candelei mai pâlpâi scurt, de câteva ori, după care se stinse, nu înainte însă de a lumina scurt obrajii tânărului, pe care îşi făcuseră loc două pârâiaşe firave de lacrimi. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ajunul Crăciunului / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1440, Anul IV, 10 decembrie 2014.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!