Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



Domnişoara
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Toamna poate fi amară, gândi, cu degetele de la picioare îngheţate în cizmele verzi de cauciuc, trecând de la un tractor la altul. Ceaţa nu se ridicase încă şi îi amorţea mâinile pe blocul de avize pe care îl purta atentă, adunat lângă piept. Nici scrisul nu îi mai era atât de rotunjit şi de domol. Literele căpătaseră colţuri şi pixul îi sălta smucit pe hârtia subţire. Numere de maşini, nume de şoferi, distanţe şi trasee. Ce mare lucru? Pentru ea era mare! Amărăciunea o amorţise până în măduva oaselor. Merita toate acestea? Poate că da, poate că ba! 
  
- Îţi asigurăm casă şi masă, dar nu ai decât să te convingi singură ce înseamnă să nu ai facultate! 
  
Picase cu brio şi nu odată. A doua oară fusese chiar mai urât decât prima dată, pentru că nu îi lipsise chiar atât de mult. Nu înţelegea, totuşi, de ce se încăpăţânau ai ei să nu o lase să urmeze Facultatea de limbi străine. Medicina presupunea nu numai dăruire şi talent, însemna mai ales precizie, mult studiu şi acea sclipire de geniu care te făcea să salvezi vieţi. Cel puţin aşa vedea ea lumea. Unii picaseră de patru sau cinci ori, dar ce o încălzea asta pe ea? Dacă ai ei voiseră să îi dea o lecţie trimiţând-o la lucru la fermă, se înşelaseră cumplit! Uneori se gândea că o variantă ar fi să fugă de acasă. Să meargă pur şi simplu în alt oraş şi să se înscrie la facultatea pe care o dorea. Cu toate acestea, n-o făcu! 
  
- Ai să te apuci din nou de învăţat la primăvară! 
  
Ştia pe de rost toate discursurile tatălui ei, le putea repeta şi în somn! Pleca dimineaţa la ora şase de acasă, pentru că avea o oră de mers pe jos până la marginea oraşului, unde era ferma. Se gândea serios ca din primul salariu să îşi facă un abonament pe o linie de autobuz. Până atunci, umbla ca un strigoi prin ceaţa amorfă şi impersonală, pradă unor gânduri mai cenuşii decât dimineţile toamnei, cărându-şi pe umărul stâng geanta cu două sandvişuri şi o sticlă de apă. Ce să zică? Doar avea asigurată hrana! De restul era singură răspunzătoare! Ar fi trebuit să fie stăpână pe propriul destin, nu-i aşa? Nu însemna că părinţii ei îi doresc răul, doar că medicina şi ea nu se prea vedeau împreună. 
  
Strigătele şoferilor îi rupseră şirul gândurilor. Maşinile erau gata să pornească spre mormanele de sfeclă. Un IFRON se apropie şi şoferul îi făcu semn să urce în cupa metalică, ca să o poată transporta şi pe ea mai uşor de la o maşină la alta, Ha, ce răsfăţ! Râse amar în sinea ei. Claudia, fosta ei colegă de bancă, se plimba cu decapotabila albă pe bulevard, iar ea, în cupa utilajelor agricole, se deplasa pe pământul reavăn, cu miros de mucegai, în ritmul sacadat al motoarelor. Dar cine intrase la Politehnică şi cine nu intrase la Medicină? Cât de bine ştia! Ar fi rămas în câmp toată viaţa ei, numai să n-o mai întrebe nimeni la ce facultate s-a înscris. Îşi făcuse de ruşine familia! Se făcuse de ruşine pe ea! Cu toate acestea, nu se credea o proastă! Doamne, doar îi plăcea atât de mult să înveţe! Dar, chimia… 
  
- Hei, domnişoară,! 
  
Ridică privirea. Se formase un şir de camioane. Dădu fuga şi începu să completeze hârtii peste hârtii, peste hârtii, peste hârtii. Şoferul cel creţ şi mustăcios, îi zâmbi: 
  
- Nu mai fii supărată! Uite că iese soarele! Dacă vrei, cu ultimul transport te duc în fabrică să vezi cum ne trag pe sfoară la cântar şi noi facem pe proştii pentru un kil de zahăr! 
  
Râsetele răzleţe o întristară şi mai mult. Era glumeţ, poate cel mai glumeţ şofer pe care îl cunoscuse ea. Dar, de fapt, înainte nu mai cunoscuse alt şofer. Ştia că gluma ascundea o realitate. Toţi ştiau asta! Până şi administratorul ştia, dar închidea ochii pentru că, ploaie, ceaţă sau furtună, şoferii lui erau acolo unde avea nevoie de ei. Îi întinse foaia şi trecu la altă maşină. Oamenii erau împrăştiaţi pe tot câmpul. Unii cântau de plictiseală, alţii făceau politică. Ea stătea singură într-o parte, aşteptând să fie încărcate maşinile sau să se întoarcă cele plecate din fabrică. 
  
Spre amiază, cerul se deschise făcând loc unui soare blând. Oamenii se aşezară pe smocurile de iarbă zvântată de pe marginea ogorului, grupuri-grupuri, pregătiţi să-şi ia masa de prânz din brişcă. Domnişoara se aşeză pe marginea mai răsărită a unui şanţ, scoţându-şi pacheţelul. Adâncită în gânduri, le asculta poveştile despre case, copii, neveste. 
  
- Vai, domnişoară, parcă mănânci cu gura altuia! 
  
Râseră cu toţii la vorbele creţului. Îi făcură semn să li se alăture. Ar fi refuzat bucuroasă, dar nu voia să îi jignească. Curând, în faţă, îi apăru o bucată de slănină, o jumătate de ceapă roşie, câteva bucăţele de cârnaţ şi un colţ gros de pâine. 
  
- Ia acolo şi mănâncă cu suflet! La câmp nu ciuguleşti ca păsărica! Aici muncim împreună, mâncăm împreună şi ne distrăm împreună! 
  
Aşa rămase din acea zi. Munceau împreună, mâncau împreună şi râdeau împreună. Învăţă că viaţa poate fi frumoasă şi când îţi fierbeau picioarele în cizmele de cauciuc şi când te mura ploaia până la piele şi că orice clipă lăsată de Dumnezeu, în care poţi munci, poate trece mai uşor şi mai frumos cu un cântec. Bine, nu chiar atât de deochiat cum erau cântecele creţului. Învăţă să treacă cu vederea găinăriile mărunte şi să acorde toată atenţia atunci când era vorba de bani şi de acte. Creţul deveni protectorul ei, până la a o duce acasă cu camionul înainte de a se retrage la garaj şi de a o aştepta la intersecţia de la gară înainte de a ieşi în câmp. I se părea lui că domnişoara începuse să nu mai mănânce cu gura altuia şi asta îi crea o stare de bine mai accentuată decât cea care îl încerca de obicei. 
  
În ziua în care creţul îi anunţă că nevasta îi născuse un băiat şi îi invită pe toţi la el acasă, domnişoara mai învăţă o lecţie. Familia putea însemna mult mai mult decât mama şi tata şi că depindea de ea şi numai de ea de cum îşi alegea să-şi trăiască viaţa. În acea zi, se întoarse acasă târziu în noapte. 
  
- Uşa se închide la ora 22, aşa să ştii! 
  
Tatăl ei era mânios din cale-afară. 
  
- Bine, nici o problemă, am cheie! 
  
Domnişoara îndrăznise să râdă şi parcă îl vedea pe creţ mustăcind la remarca ei dezinhibată. 
  
- Ia, vezi, lasă obrăznicia! 
  
- O, dar am lăsat-o demult, undeva în câmp. 
  
Tatăl ei rămase mut de uimire, nevenindu-i să creadă că domnişoara îndrăznea să îi vorbească aşa. Părea să nu mai fie ea, părea atât de stăpână pe propriile picioare şi atât de hotărâtă. 
  
- Ar cam trebui să te apuci de învăţat şi să laşi obrăzniciile! 
  
- Fii fără grijă, deja m-am apucat de învăţat, dar te anunţ că dau la Agronomie, nu la Medicină! 
  
Trecu în pas vioi prin hol şi se trânti în camera ei pe pat, scoţându-şi telefonul: 
  
- Auzi, Creţule, cică un inginer agronom dă de un ţăran bătrân pe câmp: „Ce faci aici moşule?” Zice ţăranul:”-Noa, măsor temperatura cu dosul, ca să ştiu când e bine de semănat!” Zice inginerul „ Asta se făcea acum cincizeci de ani, bade! De atunci lucrurile s-au schimbat, acum facem totul cu cap” Şi ce crezi că zice ţăranul?... „Văd şi eu că ceea ce fac eu cu dosul, voi faceţi cu capul!” Bună, nu!? 
  
Referinţă Bibliografică:
Domnişoara / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1434, Anul IV, 04 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!