Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



OGLINZI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Îi plăcea teribil de mult sala aceea. „Sala oglinzilor” era o denumire nu tocmai potrivită dacă era să iei în considerare vitraliile vechi care acopereau peretele cu expoziţie nordică, dar şi fiecare nişă deschisă între oglinzile care o fascinau pe ea. Venea cu drag acolo de câte ori avea ocazia, dar numai şi numai pentru oglinzi. Clădirea care adăpostea „Sala oglinzilor” era destul de ciudată şi nici măcar nu se încadra în arhitectura modernă a clădirilor din jur. Cu toate acestea, ignora faptul că părea deplasat ca o domnişoară atât de aranjată ca ea să pătrundă în spaţiul prăfuit, pentru că emoţiile care o asaltau în acea sală erau unice şi desăvârşite.  

De fiecare dată, singura care era dispusă să o însoţească era Ema, colega ei de birou, masivă, incoloră şi insipidă. Bunele ei prietene, silfide şi elegante strâmbau din nas la invitaţia ei, de fiecare dată, chiar dacă încerca să le explice cât mai bine magia oglinzilor din sala aceea pierdută între vitralii. Oricum, până la urmă, contrastul dintre ea şi Ema făcea ca totul să fie şi mai fabulos şi să îi sporească încrederea în propria persoană la nişte cote ameţitoare. Pe de altă parte, tăcuta ei colegă părea pasionată de vitralii. În timp ce ea îşi admira trupul perfect din diverse unghiuri, Ema putea să se zgâiască cât dorea la scenele intens colorate. Odată le aruncase şi ea o privire. Erau nişte aiureli. Florile exagerate care înghiţeau trupuri, chipurile cărora le ieşeau flăcări pe gură şi mâinile care vânau nişte păsări nu erau pe gustul ei. Dacă nu ar fi fost oglinzile s-ar fi simţit îngrozită să intre în sala aceea.  

Cu oglinzile era altceva! Da, cât de frumos îi sublinia curbele perfecte oglinda mare, ovală, în faţa căreia se oprise acum. Făcu câţiva paşi de dans, iar mişcările fluide o încântară peste măsură.  

  • Sunt superbă. Vezi, Ema? Unele femei nici la optsprezece ani nu au o siluetă ca a mea!

Ema o privi scurt şi se întoarse la vitraliul pe care tocmai îl studia, fără să-i răspundă.  

  • Ce ştii tu? Râsul ei superior răsună cristalin în „Sala oglinzilor”

Oglinda următoare îi aruncă înapoi zâmbetul regesc al buzelor pline, perfect conturate de tatuajul rubiniu, pentru care o invidiau jumătate din femeile din oraş.  

  • O, da, sunt perfectă!

Alergă de o oglindă la alta, strigând de încântare şi râzând. Nu-i păsa de ce-ar fi putut crede Ema despre ea, era una din acele zile în care se simţea perfect. Se privi de mai multe ori în fiecare oglindă, după care se opri la preferata ei. O capodoperă cu multe faţete, care reda în mod uimitor o imagina tridimensională superbă a propriei făpturi. Se mişcă în raza ei cu efervescenţă, îşi scutură părul pe spate şi chicoti, fluturând din mâini:  

- Sunt prea minunată ca să fiu o biată operatoare poştală. Pot găsi altceva care să îmi aducă o groază de bani. Pot să fiu chiar actriţă. Ce zici, Ema?  

Întoarse privirea spre colega ei care îngenunchease în faţa unui vitraliu şi părea că se roagă:  

- Ei, haide, doar nu te închini la aşa ceva! Deşi, râse, decât să te priveşti pe tine în oglinzi, mai bine te rogi să nu te vadă prea multă lume.  

Ema ridică capul. Ochii îi străluceau straniu, parcă înflăcăraţi de albastrul electrizant al vitraliului de pe care, nişte aripi imense, argintii, păreau că tocmai îşi vor lua zborul.  

  • Ai terminat? O întrebă sec, ridicându-şi cu agilitate trupul ei disproporţionat, uriaş.

Aceleaşi oglinzi, care cu câteva minute înainte îi reflectaseră cu atâta căldură trupul ei perfect, acum sufereau tortura masivă a trupului Emei. Făcu un semn suveran, care anunţa că e gata de plecare. Cu toate acestea, se mai opri odată în faţa oglinzii preferate şi îşi adună cu o mână părul bogat, în creştet, admirându-se în noua poziţie.  

- Sunt minunată! Oglinzile mă adoră! Dacă aş putea, le-aş duce acasă pe toate cele de aici. Sunt unice! Îmi va fi dor de mine până la următoarea mea vizită în „Sala oglinzilor”. Mă refer, desigur, la modul în care mă văd în ele, înţelegi?  

Ema dădu uşor din cap:  

- Aici nu sunt toate oglinzile! Mai există o încăpere, la subsol, dar nu e deschisă pentru accesul publicului. Este atât de mică, că nu poate intra mai mult de un om în ea, dar toţi pereţii sunt acoperiţi de oglinzi. Imaginea creată e ca un miraj…  

  • Vreau să o văd!

- Aşa cum ţi-am zis, este o sală mică, închisă, la subsol…  

- O vom deschide noi, cumva! Haide, Ema! Trebuie să o văd! Măcar pentru câteva minute!  

Ema nu mai ripostă. O privi doar dintr-o parte cum tremura de nerăbdare şi porni în faţa ei pe scările înguste, care coborau abrupt de-a lungul peretelui ornat cu flori imense care înghiţeau trupuri. Anticipaţia imaginii sale într-o sală plină de oglinzi noi şi magice, o făceau să ignore coridorul din ce în ce mai îngust şi ornamentele din ce în ce mai înfricoşătoare, care împânzeau pereţii. Colega ei se opri în faţa unei uşi scunde, cu modele circulare gravate în lemnul înnegrit:  

- Aici e!  

Ar fi trebuit să o întrebe de unde ştie de uşă sau dacă era sigură că în bezna aceea erau oglinzi, dar nu se mai deranjă. Încercă clanţa curbată, diformă şi prea masivă pentru mâna ei fină şi elegantă, iar pentru că uşa nu se deschise, o lovi nerăbdătoare cu piciorul încălţat în pantoful lucios, nou, cu toc înalt. Uşa alunecă fără nici un zgomot la perete şi ea se repezi în spaţiul acoperit de lacurile scânteietoare a unor oglinzi minunate, fără a se sinchisi când camera se închise la loc.  

Era cu adevărat magic! Ochii îi scânteiau precum stelele, iar din păr păreau să ţâşnească raze care-i luminau întregul chip. Arăta ca o zână! Ea era aceasta! Unică, superbă, minunată şi perfectă! Fascinată, făcu câteva piruete, împrăştiind în toată camera valuri din aura ireală care o învăluia. Cât de frumoasă era! Deşi fusese mereu conştientă de farmecul ei, acum era ea însăşi surprinsă de splendoarea de femeie care putea fi. Se iubea atât de mult! Ar fi putut trăi pentru tot restul vieţii într-o cameră ca aceea, în care, din toate părţile era învăluită de minunăţia trupului său.  

Într-un târziu, îşi aminti că o lăsase pe Ema în faţa uşii şi că promisese să stea doar câteva minute. Nu că ar fi contat prea mult părerea colegei sale, dar, brusc, se simţi grozav de obosită.  

- Nu-i nimic, frumoaso, îşi zise, acum ştii despre această cameră şi poţi veni oricând, chiar şi singură, să stai cât vrei!  

Se hotărî până la urmă să iasă. Abia reuşi să deschidă uşa şi să se strecoare afară pe coridor. Ema o privi fără expresie. Chiar nu-i păsa dacă o supărase sau dacă pierduse mai mult timp în camera aceea. Ceea ce trăise ea acolo, era unic şi magic iar restul nu mai conta. Extrem de obosită, dar încântată şi fericită până peste poate, începu să-şi târşâie picioarele pe coridor. Se grăbi să o ajungă pe Ema, care era deja mult în faţa ei şi ajunsese în „Sala oglinzilor”. Se întinse să se sprijine de braţul colegei sale. Era atât de epuizată de toate acele emoţii trăite în compania oglinzilor, că nici nu mai avu puterea să o întrebe cine era bătrâna aceea deformată pe care i-o zărise alături, privind trecător într-una din oglinzile ei preferate.  


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 

Referinţă Bibliografică:
OGLINZI / Mihaela Alexandra Raşcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1362, Anul IV, 23 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Alexandra Raşcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Alexandra Raşcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!