Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Prietenie > Mobil |   


Autor: Melania Cuc         Publicat în: Ediţia nr. 1680 din 07 august 2015        Toate Articolele Autorului

Melania CUC - GEORGE ROCA… CĂUTÂND INSULA FERICIRII

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Iniţial voiam să mă opresc la o singură carte din „raftul” prietenului nostru de la Antipozi, dar este imposibil să scrii despre un volum semnat de George Roca fără să iei în calcul întreaga sa experinţă şi activitate în lumea literară contemporană.  
 
George Roca este un ferment binevenit la decantarea vinului numit Literatură, odată ce se apropie de masa de scris, el se „îmbată” de-a dreptul cu bucuria descoperirii frumosului din texte. Generos cum puţini oameni am mai întâlnit astăzi, promovează talentele româneşti pe tot Mapamondul. Creator de reviste culturale, majoritatea în spaţiul virtual, scriitorul care a plecat din România cu foarte mulţi ani în urmă, dar continuă să trăiască cu dorul şi patima rădăcinii de la care s-a rupt, este un talentat poet, traducător, eseist, cu notorietate deja câştigată, dar şi un jurnalist de cultură şi prestanţă.  
 
S-a remarcat editorial cu un studiul istoric despre segmentul medievalului moldovenesc, scriind şi publicând eseul de largă respiraţie „Arhitectura ştefaniană” („Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2006). George Roca nu este istoric, este filolog de meserie, şi are o experienţă în marketingul cultural australian de aproape o viaţă de om. S-a documentat profund pentru a ne oferi acest studiu de valoare şi pasionat cum îl ştim a reuşit să ne ofere această carte cu aură de istorie veche, şi să ne demonstreze că, atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, reuşeşti, chiar daca te afli la peste 16 mii de kilometri distanţa de ţara strămoşilor.  
 
„De vorbă cu stelele” volumul 1 si 2 (Editura Anamarol, Bucureşti, 2010 & 2011), sunt două cărţi voluminoase, a câte 300 de pagini fiecare. Scrise în limba sa maternă, româna, a adunat între copertele acestora 46 de interviuri cu personalităţi româneşti din şapte ţări, de pe trei continente, interviuri extrem de interesante. Aici se vede clar şarmul personal, delicateţea dar şi siguranţa de sine, cultura dobândită citind şi trăind în medii difetite, dar şi inteligenţa cu care se mişcă printre întrebările şi răspunsurile devenite mărturisire. Autorul îşi croieşte cu mare trudă intrebările deoarece mai întâi se documentează asiduu cu privire la persoana intervievată, voind să ştie tot despre viaţa, opera, realizările şi activitatea acesteia.  
 
„Evadare în spaţiul virtual” este un volum de poeme semnat George Roca, apărut în 2009, tot la Editura Anamarol din Bucureşti. O carte care şi-a avut locul ei în abordarea criticilor literari şi care a intrat deja în conştiinţa cititorului. Scriam odată că, această carte, este pentru autorul ei, ceea ce este Drumul Mătăsii pentru negustorii de mirodenii. Un spaţiu real-imaginar, pe care poetul purcede călăuzindu-se după propria sa Stea Polară, când se află în ţara natală în Emisfera Nordică a Pământului şi după „Crucea Sudului” când se afla „exilat” la Antipozi, în Australia. Poemele cu iz de amintiri din copilărie, cu ecouri prefăcute în sintagme lirice, sunt uşor de citit şi sunt potrivite şi pentru a fi recitate într-un loc unde prietenii se adună şi îşi deapănă firul vieţii în faţa unui pahar cu vin... de Busuioacă de Bohotin. Un „florilegiu de poezie”, cum specifică poetul în subtitlul cărţii, unde pe parcursul a 120 de pagini, ne transportă liric din spaţiul virtual la antipodul copilariei sale şi mai apoi la cel al cromaticii australiene. Mi s-a părut foarte simbolică oglinda sufletului şi trăirea interioară a autorului George Roca în poezia „Nostalgie”. Parcă-l văd pe balconul casei sale din Sydney, căzut pe gâduri... într-un zbor imaginar spre ţinuturile natale, cu o lacrimă în colţul ochiului stâng... scrutând zarea printre glastrele florilor albastre de la Antipozi: „Reverie printre glastre/ Admirând florile-albastre/ Ca un pui de bogdaproste/ Care cântă a dragoste./ Gângurit de guguştiuc/ Mă-ndeamnă să mă duc.../ Să mă duc ori unde, aiurea,/ Să mă iubesc cu pădurea,/ Să văd o turmă de oi/ Păscând iarbă în zăvoi/ Şi un munte cu tichie/ De zăpadă argintie/ Să ascult frunza cum creşte/ Şi o vorbă-n româneşte...”.  
 
În anul 2013 revine la editura Anamarol şi publică o nouă carte. Titlul acestei „Căutând insula fericirii / Looking for the isle of happiness”. O carte de poeme bilingve. Venise vremea să-şi facă cunoscute versurile şi citiorilor de limbă engleză. Am ales din paginile acestui volum, un singur poem, cred eu edificator pentru modul în care George Roca intră în relaţie cu Poezia, pentru starea aceea inefabilă ce te bântuie ca om, şi căreia îi spunem simplu: Talent. Talentul nu se măsoară nici la metru, nici cu balanţa, talentul este sau nu este, dar se simte deîndată ce, citintind un text, simţi fluturi în stomac. Să fie dragostea? Dragostea de viaţă, de frumos, de oameni.  
 
„Mi-am insuşit tehnica lui Crusoe!/ Am alungat poştaşul,/ am încuiat uşa cu trei lacăte,/ am scos din priză telefonul şi televizorul,/ mi-am băgat vată in urechi/ şi incet, incet, am tras obloanele peste ochi./ Acum stau liniştit şi cuget/ pe insula mea pustie/de la etajul trei.// Ca şi Robinson am şi eu caţiva prieteni/ care nu mă deranjează:/ Vineri, Sambătă, Duminică,/ Luni, Miercuri şi Joi.// A mai fost unul, Marţi,/ dar m-a trădat pentru trei ceasuri rele!// Şi ei sunt tot atat de tăcuţi ca mine!/ Cu toţii suferim de agorafobie/ (...)” (Singur)  
 
„I acquired the strategy of Crusoe!/ I expelled the postman,/ I locked the door with three locks,/ I unplugged the telephone and the television,/ I stuffed plugs in my ears/ and slowly, slowly, I pulled the shutters over my eyes./ Now I’m at peace and meditate/ on my third-floor/ remote island.// Like Robinson/ I also have a few friends/ who never disturb me:/ Thursday, Saturday, Sunday,/ Monday, Tuesday, Wednesday.// There was another, Friday,/ but he betrayed me/ for a black widow...// They’re as quiet as me!/ All of us suffer from agoraphobia/ and want to be alone!/ (...)” (Alone)  
 
George Roca nu ne bombardeaza prea des şi cu prea multe texte proprii. El adună cuvintele precum albinele polenul, se bucură de ele şi le transformă în poezii când le vine vremea. Poemele lui sunt destăinuiri, revărsări ale preapliunului inimii. Poetul nu se complică apelând la filozofii teribiliste, nici nu este adeptul stilului bombastic, vulgar, care, zice-se că ar avea căutare în ziua de astăzi. Şi cu toate acestea, George Roca, are destui cititori pe toate continentele. Care să fie secretul? Comunicarea! Modul în care ştie să ne atragă, să ne vorbească despre o lume pe care, prin cuvintele lui, o recunoaştem ca fiind şi a noastră.  
 
George Roca este un om căruia îi place să împartă bucurii! Sunt convinsă că el are multe nopţi albe... fiind veşnic ocupat, deoarece ţine legătura cu mulţi scriitori (mai mari sau mai mici) pe care îi promovează în revistele „prietene” cu care colaborează. Asta îl face să se simtă mereu acasă, în România.  
 
Am fost colegă câţiva ani cu George Roca în Redacţia revistei AGERO Stuttgart. Atunci, şi acolo, i-am admirat puterea de muncă, seriozitatea şi ştiinţa cu care reuşeşte să-i dea culoare jurnalistică unui text oarecare. Şi atunci, ca şi acum, respect actul cultural pe care îl face fără odihnă, fără remuneraţie şi fără să se plângă că în Australia lui este însingurat, sau că „acolo” este ... iarnă, când la noi e vară...  
----------------------  
Melania CUC  
Archiud – Bucureşti  
14 iulie 2015  
Referinţă Bibliografică:
Melania CUC - GEORGE ROCA… CĂUTÂND INSULA FERICIRII / Melania Cuc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1680, Anul V, 07 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Melania Cuc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Melania Cuc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!