Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marina Glodici         Publicat în: Ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Despre vorbirea de rău
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne-am obişnut să discutăm unii cu alţii şi să vorbim vrute şi nevrute, lăsând neobservat fenomenul de a dezbate anumite aspecte despre o persoană care nu este de faţă. Drept vorbind, comunicarea este un lucru foarte bun şi dacă toţi am dispune de o capacitate de exprimare bună a sentimentelor şi a ideilor precum şi a opiniilor ar fi chiar perfect. Numai că, intervine ceva, ce unora nu le place să le aminteşti: buna credinţă, care uneori există ca şi concept, dar ca practică “lipseşte cu desăvârşire”. Am întâlnit oameni foarte sensibili când vorbeşti despre ei, dar când ei vorbesc despre alţii, atunci nu mai au nicio limită şi niciun principiu. De ce? Pentru că nu au caracter. Respectul de sine şi de ceilalţi înseamnă onoare. Aşadar, trebuie să fim onorabili. Să vorbim lucruri bune şi să încercăm să nu judecăm pe alţii, deoarece nu ştim toate lucrurile necesare şi nu avem “dosarul complet” pentru “a putea da o sentinţă” cu privire la cineva. Singurul care le ştie pe toate este Dumnezeu. Cu toate acestea, sunt persoane care fac eforturi să fie dumnezeii altora, iscodind, ascultând-le telefoanele, punând camere video şi astfel descoperă cu stupoare că toţi suntem oameni şi deci Dumnezeu este Unul Singur Perfect. De multe ori, unii aşteaptă mai mult de la alţii decât pot da ei. Se pun multe semne de întrebare şi răspunsurile le căutăm prin cele mai diverse moduri şi locuri. Problema se pune dacă vrem să ştim adevărul şi apoi ce facem cu acest adevăr găsit. Dacă l-am descoperit.  
Îmi amintesc de o întâmplare din studenţie. Colegele mele de grupă erau foarte contrariate de ce eu, de la o facultate tehnică, sunt atât de bună prietenă cu studenţii de la filologie. Nu m-au întrebat niciodată, iar eu nici nu bănuiam că ele sunt atât de interesate de relaţiile mele. Până când, într-o zi, una dintre colege mi-a găsit caietul de poezii pe masă, unde mi-l uitasem. Răsfoindu-l în grabă, l-a luat, s-a dus în faţă aproape de catedra din sala de curs şi a strigat: “Am găsit secretul de ce Marina este prietenă cu filologii! Scrie şi ea poezii”. De atunci, parcă atmosfera a devenit mai relaxată. Era mai bine să mă fi întrebat. Desigur că, această intervenţie nu a fost răutăcioasă, ci era din sinceritate, având o conotaţie de apreciere.  
Ce uşor suspiciem pe alţii! De ce? Pentru că nu ne place să acordăm gir, prezumţia de nevinovăţie şi respectul nostru cuvenit, de altfel, ca oameni în societate. Nu putem şti totul unii despre alţii, dar ne putem cunoaşte prin intermediul comunicării şi bunăvoinţei şi astfel putem spulbera orice urmă de curiozitate nelegitimă ori invidie. Dacă vrem, bineînţeles!  
Biblia ne învaţă că vorbirea noastră trebuie să fie “cu har şi dreasă cu sare”. Adică să nu aibă două înţelesuri, să fie decentă, autentică şi cumpănită, purtând amprenta generozităţii şi a acreditării, având întotdeauna nimbul omeniei şi al bunei credinţe. Uşor de spus! Cât de greu însă e să te laşi de un păcat sau de altul! Judecăm foarte repede pe alţii că sunt greşiţi, dar ce greu ne autoanalizăm să vedem cât de buni şi desăvârşiţi suntem. Ar trebui să iubim pe cei din jur ca şi cum ar fi perfecţi şi să îi ajutăm în orice vreme. Nu le facem niciun serviciu dacă îi vorbim de rău. Ce greu suportă unii când alţii sunt apreciaţi şi lăudaţi! De parcă Ii s-ar fi luat din faima lor. E greu să recunoşti darurile sau calităţile semenilor tăi în contextul unei vieţi care gravitează în jurul eului şi intereselor proprii. Am observat cât de atenţi suntem la greşelile altora, dar pe ale noastre nu le vedem şi nici nu recunoaştem că suntem sub acelaş imbold al egocentrismului. Autoanalizarea! Cercetarea proprie! Să cunoşti vremea cercetării! Să înţelegi vremurile şi să le faci mai bune prin atitudinea ta de schimbare interioară! Poporul din Ninive unde prorocul Iona a fost trimis de Dumnezeu să le spună că vor fi nimiciţi dacă nu se pocăiesc, nu a avut o cultură avansată. Biblia spune că locuitorii cetăţii aceleia nu au deosebit stânga de dreapta. Dar “au cunoscut vremea cercetării”, s-au pocăit de păcatele lor, au adoptat o stare de pioşenie şi de smerenie în faţa Creatorului şi au fost iertaţi. Mare lucru să poţi să te smereşti şi să-ţi recunoşti păcatele şi să fii tu însuţi în faţa lui Dumnezeu.  
Vorbirea de rău este generată de invidie şi denotă un suflet înlănţuit de duhul necurat şi de sinele plin de răutate, vanitate şi ambiţii. Nu este mai prejos decât curvia sau alte păcate pe care le condamnăm mereu cu atâta vehemenţă. Prin denigrare poţi “aprinde roata vieţii” , să aduci vătămare onoarei semenilor, să le strici relaţiile şi să aduci minciuna şi clevetirea la rang de comportament, răsturnând sistemul de valori al unei societăţi umane. Din păcate, acest mod este folosit cel mai mult pentru a parveni şi a manipula, începând cu politicienii care mai bine se bârfesc unii pe alţii ca să se poată remarca, decât să îşi expună decent programul şi proiectele ce vizează aportul lor pentru bunăstarea generală. Tot aşa se întâmplă şi între oamenii de rând, dar mai cu seamă printre cei snobi şi meschini. Vreau să subliniez, caracterul nu are de a face cu mulţimea cărţilor citite dacă ceea ce ai învăţat rămâne într-o “bază de date” şi nu cultivi valorile. Dacă nu eşti un om cultivat, degeaba ştii multe! Că nu îţi ajută la nimic, doar promovezi ceva ce tu însuţi nu practici şi acest lucru se numeşte fariseism şi duplicitate. Un fel de politicianism mizerabil care aduce numai prejudicii.  
Şi cum am putea eradica din viaţa noastră această tentaţie păcătoasă de a vorbi de rău pe alţii sau a le scoate zvonuri pentru a-i înjosi şi ai pune la oprobriul public? Prin lepădarea noastră de sine şi întoarcerea la Dumnezeu. Autoanalizarea şi schimbarea atitudinii de rea credinţă faţă de semenul nostru în empatie, bunătate, dragoste necondiţionată, înţelegere, solidaritate în necazuri şi bucurii, altruism şi răbdare. E greu? NU! Nu cred! Doar că e vorba despre voinţa noastră. Lepădarea de sine e un lucru destul de greu, dar fără de acest lucru nu poţi fi Om în adevăratul sens al cuvântului. De ce să nu doreşti binele tuturor? De ce să nu te bucuri cu cei ce se bucură şi să plângi cu cei trişti? De ce să nu înţelegi că fiecare dintre noi are drumul lui şi e iubit de Dumnezeu? Trebuie doar să ştii că Domnul Isus este exemplul nostru de lepădare de sine şi de iubire necondiţionată până la sacrificiul suprem.  
Decât să ne vorbim de rău, mai bine să ne vorbim de bine, să ne apreciem şi să ne binecuvântăm mereu unii pe alţii. Să fim buni! Omul bun scoate lucruri bune din tezaurul inimii lui. Dar pentru acest lucru trebuie ca jertfa Domnului Isus să ne curăţească de toată “întinăciunea” deşertăciunii păcatelor şi să zidescă în noi un Duh nou şi statornic. Fiţi binecuvântaţi, toţi care sunteţi născuţi din Apă şi Duh! Cei care nu sunteţi încă, Dumnezeu să vă cerceteze şi să cunoaşteţi această vreme de har, întorcându-vă la EL, cu pocăinţă!  
 
Marina Glodici  
Cluj Napoca, 23 aprilie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Despre vorbirea de rău / Marina Glodici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1574, Anul V, 23 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marina Glodici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marina Glodici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!