Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Marin Mihalache         Publicat în: Ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

TEOLOGUMENA - DESPRE ISPITA DE A TRAI DOAR CU PAINE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
● Iisus n-a inviat sa traiasca dupa aceea doar cu paine. El n-a condus nici macar o revolutie sociala sau economica. Iisus a hranit intradevar multimile, dar nu numai cu paine, ci a si binecuvantat pe cei saraci cu duhul cu fericirile vietii ceresti. Dar tot El a prezis ca saracii vor fi cu noi pana la sfarsitul veacului. Dupa ce a postit in pustie patruzeci de zile si patruzeci de nopti, flamand, n-a acceptat ispita demonica sa traiasca satul, fericit si multumit pina la sfarsitul istoriei, pana cind se termina sabatul, ospatul epicureic lumesc, carnavalul desertaciunilor. Daca Iisus este raspunsul la ispita demonica de a trai doar cu paine, care sant atunci intrebarile? Putem desigur sa ne multumim doar cu paine, dar pentru a trai, pentru a avea in noi viata, avem nevoie sa urmam Calea care duce la adevarata viata, la painea noastra cea spre Fiinta, la painea eucharistica, spre iluminare prin har, pentru a nu ajunge la sfarsitul zilelor noastre pamantesti dezamagiti, in minte si in inima purtand doar spectrul si viziunea Ecclesiastului, dupa care toate sant “desertaciune a desertaciunilor”. 
  
● Multi, din pacate prea multi dintre noi traim in “paradigma culturala” post crestina, fara adevar, fara bine, fara frumos, fara sacru. Minciuna, raul, uratul ori satanicul devin paliative tot mai atractive pentru omul in oarba cautare a utilului, a placutului si comfortabilului. Dar paralel cu “fericirile” din Cutia Pandorei se produce o slabire a imunitatii organismului social, a integritatii si a caracterului fiintei omenesti, o degradare a structurilor care tin existenta in echilibru. Anarhia, haosul si slabiciunea morala nu sunt un mediu prielnic unde viata ar putea continua eratic la nesfarsit, iar fara de martirajul tainic al celor cativa sfinti uitati de lume am fi ajuns de mult la marginea prapastiei apocaliptice. Vor mai fi oare suficient de multi oameni curati, de martiri, de sfinti, ramasi in lume pentru care Dumnezeu sa amane potopul si sa continue sa ocroteasca lumea? 
  
● Iluzia omului post modern, a “noului ateist” ca am intrat deja in amurgul domniei Dumnezeului monoteistic, ca ne putem salva doar prin ratiune si fara de Dumnezeu, decizia de a ne accepta conditia de muritori si de a ne trai viata hedonistic, asa cum ne place, fiindca alta viata nu mai exista, sa traim doar cu o paine mai buna, si sa ne simtim bine, toate aceste argumente ascund in sine un risc existential, sant o ispita demonica. Asa gandeau si paganii, imparatii si cezarii, in anii de prosperitate, pana cand painea pe care o impartea in cetate imperiul s-a imputinat si spectrul infometarii pentru unii si a imbuibarii pentru altii a dus la caderea si decaderea unui imperiu intre granitele caruia soarele nu avea timp sa apuna. 
  
● In drumul sau inapoi de la razboiul troian spre Ithaca, Ulyses poposeste pe insula frumoasei zeite Calypso. Ispitele paradisului luxuriant ale insulei, ale horticulturii exotice, promisiunea nemuririi, nu-l indupleca insa pe Ulyses sa se stabileasca in aceasta “diaspora” comfortabila, sa traisca in acel exil epicurian, doar cu paine. Ulyses priveste nostalgic si ingandurat dincolo de orizontul marii primejdioase care il desparte de tinutul sau natal, de locul de unde a venit, de adevaratul rost in acea lume poate mai saraca si mai nevoiasa, dar de care se simte legat profund sufleteste si unde crede ca de fapt apartine. 
  
● Privim in golul timpului si timpul se retrage in sine ca o meduza ranita. Timpul se teme de propria-i vulnerabilitate. Pentru noi timpul nu este decat o parere, o iluzie, o utopie. Si de aceea se ascunde de fiecare data cand ne atingem de natura ideii sale de existenta. Cateodata numai ne lasa ne coboram in labirinturile sale de minotaur, in pivnitele reci pe care le-a lasat drept marturie ale trecerii umbrei sale peste lucruri si oameni. Cateodata ne ingaduie sa ne urcam pe scara sa de matase argintie si luminoasa pana cand insasi imaginatia noastra se topeste in oceane de azur. Ca apoi sa ne dam seama ca datorita faptului ca existam, timpul a devenit o unitate de masura prin care ni se masoara zadarnicia, relativitatea, contingentul, aspiratia de a ne inalta spre transcendent, dincolo de spatiu si de timp. 
  
● Omul modern a reusit sa se elibereze de multe din hibele psihice, sociale si culturale, de tabu-urile nascute din propria ignoranta ori dintr-un spirit de conservare si de continuitate a existentei. Acum insa, omul post modern incearca pe cat poate sa-si regaseasca radacinile religioase intunecate, arborele ascuns al vietii, al destinului sau determinist si aleatoriu. 
  
● In orice forma a adevarului omenesc exista si o umbra de neadevar pentru a i se putea vedea adevarului conturul, consistenta, nuantele, pentru ca adevarul sa poate fi perceput, priceput, intuit. Dar este bine sa traim in lumina adevarului, nu in umbra acestuia, noi insine fiind doar umbre prin care trece lumina. Pe cat intunericul este mai dens, pe atat lumina se vede mai bine si mai clar. 
  
● Deocamdata diavolul nu este inca in iad. Nu s-au inchis inca pecetile cartii sfinte. Este pe cum se pare cu noi si printre noi pe pamint. Nu ducem prea multa lipsa de dovezi. 
  
● Iadul trebuie cumva sa existe. Alminteri de ce santem atat de disperati cand se apropie noaptea existentei? Si nu numai noi, fiinte cu minte, ci si celelalte vietuitoare cu un instinct de conservare mult mai avansat. 
  
● Sacrul se retrage din lume precum soarele in apus. Ori precum speciile de vietuitoare pe cale de disparitie, de la Darwin cetire, care din disperare spre a mai supravietui fie si o scurta vreme se ascund haituite tot mai adinc in intunecimea si desisul umbros al padurii, pana cand si padurea dispare, pina cind si lacul din padure se evapora si pasunea cu flora si fauna deopotriva dispar, fir de iarba dupa fir de iarba, protozoar dupa protozoar. Vom trebui sa-i imploram pe arheologi si pe paleontologi sa dezgroape trecutul spre a scoate la suprafata un bulgare de pamant sacru pe care sa-L primim pe Dumnezeu ca pe un covor curat cand ne va aduce legile lumii celei noi. 
  
● Daca mintea, constiinta, ratiunea, sant doar simple “accidente al naturii” asa cum pretind apostolii noului ateism, n-ar trebui sa ne bazam atat pe discernamantul acestora in materie de evolutie. Pot fi chiar si ei doar astfel de accidente ale naturii pe care nu ne putem baza atat de usor in materie de credinta. 
  
● Noi, oamenii, avem o idee fixa, ca trebuie sa existe o suficienta ratiune, evidenta, dovada, pentru tot ceea ce exista, pentru toate cele vazute si nevazute. De parca nimic n-ar fi existat inainte sa se trezeasca omul din somnul constiintei, sa se ridice pe doua picioare pe scara zoologica, sa devina un animal rational si social, si nimic nu mai poate exista dincolo de orizontul imaginatiei omenesti. 
  
● Inteligibilul divin exista chiar daca noi nu-l intelegem. S-ar putea spune tocmai de aceea. 
  
● Intre nimicnicie si existenta este o prapastie logica de netrecut. Unii inceasca sa construiasca poduri ingineresti, matematice, altii structuri filozofice, altii sa sapa tunele astrofizice. Numai cei care au darul imponderabilului, al inaltarii si iluminarii prin har, au sansa sa depaseasca impasul metafizic. 
  
● Cei binecuvintati cu darul credintei il gasesc mai usor pe Dumnezeu. Pentru acestia Dumnezeu pur si simplu exista. Ceilalti trebuiesc sa treaca prin iadul indoielilor si al cunoasterii rationale si irationale, prin experiment si verificare, spre a ajunge eventual in sfarsit la un argument, la linia de plutire a inteleptulul Occam. 
  
● “Nu exista Dumnezeu, zice nebunul in sinea sa.” In afara de mine insumi. 
  
● Binele pe care-l poate face omul inzestrat cu libertate spirituala este atat de bineplacut lui Dumnezeu incat Dumnezeu ingaduie existenta raului in lume. Daca Dumnezeu ar face tot binele care-I sta-n putinta ce merit ni s-ar mai cuveni noua, ce sens mai inalt ar mai avea existenta noastra, altfel lipsita de orice virtute, datorie ori demnitate morala? 
  
● Daca Dumnezeu nu exista, atunci viata este un vis inutil, o goana dupa vant. Este drept ca pana ajungem sa-L cautam sau sa-L gasim pe Dumnezeu, urmam atatea cai si tot atatea iluzii, incat viata ni se pare ea insasi o astfel de iluzie inutila si inselatoare. Daca n-ar fi codul genetic si instinctul de supravietuire implantate in eul nostru, daca n-am fi fost dintru inceput programati cu un destin si cu vointa absurda si implacabila de a duce mai departe acest vis de nemarginire si nemurire, cu siguranta ca nici moartea n-ar mai fi facut vreun sens. Asa ca oricat de “inutila” ar fi aceasta “pasiune” numita viata exista in ea totusi speranta unui deznodamant pe care moartea il ascunde in adancul ei zavorat cu lacatele incuiate ale misterului. 
  
● Exista o cunoastere a mintii, o cunoastere luciferica si preponderent demonica. Exista insa si o cunoastere sensibila, o cunoastere a inimii, paradisiaca si ingereasca. Ca sa poata merge inainte lumea ar trebui sa impace in sine aceste forme de cunoastere. Una pentru ca deocamdata ontologic fiind inca in stadiul de constructie demiurgica nu suntem atat de vinovati sa ardem o vesnicie in iad, si alta pentru ca nu suntem nici atat de vrednici sa ne inaltam pana la ceruri. 
  
● Esenta, sufletul libertatii este adevarul. Cand adevarul este sacrificat pe esafodul orb al veacului acestuia, pe trupul sacrificat al istoriei si al dreptatii se bat toate hienele junglei sociale. 
  
● Prin sita rarita a sistemului juridic omenesc se strecoara totusi atatea crime nepedepsite, savarsite in numele libertatii. Ba mai mult, sistemele noastre juridice reprezinta de multe ori un sofisticat procedeu de protejare a pacatului omului viclean, pacatos, fara de scrupule, care “se descurca”, a omului desacralizat care accepta ispita demonica de a face orice numai sa traiasca fie doar numai cu paine. 
  
● Spre deosebire de animale omul nu se hraneste numai cu energie materiala (paine) ci si cu orice energie divina, cu har, cu orice cuvant ce purcede din gura lui Dumnezeu. 
  
Referinţă Bibliografică:
TEOLOGUMENA - DESPRE ISPITA DE A TRAI DOAR CU PAINE / Marin Mihalache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2113, Anul VI, 13 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marin Mihalache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Mihalache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!