Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Marin Mihalache         Publicat în: Ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

TEOLOGUMENA – Despre istoria sacra si profana
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
● Lumea pare a trece printr-o revolutie antispirituala. Dupa secole si milenii de lenta insanatosire duhovniceasca, de acumulari si pierderi spirituale, intram parca sub eclipsa, intr-o vale adanca si intunecata a istoriei, intr-o letargie a simtului transcedental, printr-o mlastina materialista si hedonista care ni s-a lipit de suflet si de trup facand greoaie ori imposibila inaintarea noastra spre zorii unui alt inceput. Mai mult, dupa ce ne-am curatit putin traim cu totii o obsesiva nevoie de a ne murdari din nou, de a ne pangari si de a ne afunda in namolul tuturor apostaziilor neopagane. Este explicabil de ce nelinistea si nemultumirea noastra sufleteasca devin strigatoare la cer.  
 
● Traim in aceasta lume ca si cum metafizica n-ar fi intalnit inca istoria. In naufragiul nostru istoric porumbelul pe care l-am trimis nu s-a mai intors de mult cu ramura de maslin. Si pana cand se va reintoarce traim intr-o apasatoare disperare. Sufletele noastre nu au pace si nici odihna pana nu avem certitudinea ca porumbelul de duh va aduce vesti bune din lumea de dincolo.  
 
● In perioadele de criza spirituala, istorica si sociala, ca pe o corabie in naufragiu, supravietuirea si salvarea depind si de hotararea celor disperati de a arunca de pe corabie tot ceea ce este inutil ori apasa greu pe structura in deriva si in dezechilibru a corabiei. O corabie mai usoara are mai multe sanse de a ajunge la mal, de a se salva.  
 
● Ramasi in ceata acestui apus ne inspaimanta ideea intoarcerii printre umbrele si stafiile veacului in care au curs fluvii de sange si s-au vandut suflete si constiinte mai mult decat oricand in istoria lumii. Ne inspaimanta gandul ca au mai ramas atat de putini oameni simpli si curati printre noi, ca iadul si-a intins hotarele pana in cele mai profunde substraturi ale sufletului si ale constiintei noastre. Ne-a mai ramas, poate, decat sansa pocaintei talharului mantuit de pe cruce. Dar atunci Mantuitorul era atat de aproape, era El Insusi pe Cruce. Acum, in ceata acestui apus, insusi Dumnezeu pare departe si dezamagit de atata indaratnicie si instrainare a fiintei pe care El Insusi o concepuse mai presus decat ingerii.  
 
● Poate numai privind peste tragedia si ororile istoriei cunoscute a omului si oricine si-ar putea da seama cat de decazute moral si spiritual fiinte santem si cat de dreptate are Cartea Sfanta cand vorbeste de nevoia lumii de un Mantuitor, de neputinta omului de a se ridica singur de sub povara pacatului. Dar daca am fost in stare sa varsam atata sange si sa murdarim lumea cu toate crimele si atrocitatile posibile, cum am mai putea auzi si vedea propriul nostru dezastru spiritual? Ne-ar trebui alti ochi si alta inima. Macar sa ne putem vedea propria neputinta ori cat de departe am fi ajuns daca n-am fi suferit de pacatoasa miopie spirituala.  
 
● Credinta in inviere, in binecuvantarile lumii de apoi, au disparut din mintea omului post modern. Nici inimile noastre nu mai tresar de bucurie, nu mai traiesc extazul anticipatiei si al asteptarii, al sperantei regasirii intr-o alta lume, transcedentala, in imparatia cerurilor, a celor apropiati, raposati intru Domnul, pe care i-am iubit si, fiindca nu mai sant acum printre noi, ii iubim poate si mai mult. Ne-am obisnuit prea mult cu rutina, cu ispitele si calvarul istoriei profane sa mai putem visa la promisiunile istoriei sacre. Povara zilei a devenit datorie si ce nedumeriti si neconsolati am fi daca ni s-ar lua de pe umeri bolovanul sisific. Noi ne-am obisnuit sa urcam muntele de piatra seaca al istoriei, chiar daca il urcam in zadar. Noi ne-am obisnuit aici, ne-am linstit si ne-am impacat cu soarta. Nu cu Dumnezeu, ci numai cu oarba conditie, cu damnarea. Va fi greu oricui sa ne mai tulbure ori sa ne mai scoata de sub rutina istoriei. Noi ne-am dezobisnuit sa mai privim sus, la ceruri, si de aceea ne vedem intr-o linistita disperare de roboteala, de utilele si inutilele dar niciodata terminatele treburi pamantesti.  
 
● Din nefericire, istoria noastra, a oamenilor, nu pare decat un indelung cortegiu funerar. Unii se nasc sa aiba cine sa-i inmormanteze pe cei care se duc. Lasam in urma trecerii noastre doar morminte si marturia neputintei de a ne inalta mai sus cu o octava de pamantul din care suntem ziditi. Rand pe rand impingem la roata istoriei spre a o scoate din mlastina deznadejdiei, istoviti si fara izbanda. E greu de urnit acest miriapod urias care este lumea. E greu de ridicat acesta fiinta omeneasca din conditia sa, mai ales cand santem atat de legati unul de altul cu lanturile grele ale damnarii existentiale si ale pacatului. Speranta noastra ramane tot in cei care s-au dus, tot in cei care au plecat dintre noi. Poate ca ei toti sau unii dintre ei vor fi gasit Calea care ne izbaveste de moarte, Calea care duce la Viata.  
 
● Generatie dupa generatie de oameni se nasc spre a da, clipa de clipa, lupta cu ingerul negru al mortii. Invinsi de limitele fatidice ale existentei si de fatalitatea istoriei, toti ne grabim sa ne intoarcem tristi si resemnati, pe taramul nesigur al nefiintei. Toate incercarile noastre de a ne depasi conditia de muritori, s-au terminat in moarte. Dupa cate stim insa, cel putin Unul a invins moartea si istoria. Si aceasta pentru ca El era deopotriva om si Dumnezeu adevarat.  
 
● Libertatea spirituala, irenica, mantuitoare, propovaduita de Iisus s-a dovedit a fi mai reala, mai eliberatoare si mai de folos decat toate libertatile politice si sociale aduse de toate revolutiile sangeroase ale istoriei la un loc.  
 
● Contradictia dintre istoria lumii acesteia si istoria “eterna”, a Imparatiei lui Dumnezeu, nu se rezolva atat la nivelul social-organizat, unde ierarhiile si puterile se cearta si se impaca dupa ce fiecare isi iau partea de glorie a leului. Adevarul despre lumea aceasta ori cea care va sa vina se afla ascuns in samburele nevazut al constiintei, a caracterului si personalitatii omenesti. La acel nivel al microstructurii quantice se da de altfel marele razboi nevazut pentru sufletul nostru. Daca nu se va gasi nici un dram de duh in trupul insufletit al omenirii, daca nu se va gasi nici o licarire de aur in pumnul de tarana ori de cenusa care ramane in urma noastra, atunci istoria lumii acesteia nu poate fi mai putin opaca decat pamantul din care este facuta. Daca insa din tot nisipul si praful vanitatilor s-ar putea alege o mana de perle, toata zbaterea valurilor marii n-ar fi zadarnica. Eternitatea ar avea “suficienta” indreptatire sa tulbure linistea de moarte a lumii acesteia.  
 
● Istoria sacra,un miraj, o viziune mistica, o oglinda afumata in care cu greu ne putem privi. Am fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Toti santem facuti dupa chipul lui Dumnezeu. Cati insa si dupa asemanarea Sa?  
 
● Din nefericire, cand luptam impotriva raului si a intunericului din aceasta lume trebuie implicit sa luptam impotriva omului, a semenului nostru ispitit de pacat, a coadelor de topor prin care raul intra in lume. Din cauza acestui nesfarsit fraticid istoria umana pare un fluviu de sange si lacrimi.  
 
● Ca sa putem lupta impotriva nedreptatii trebuie sa fim noi insine drepti; ca sa putem lupta impotriva imoralitatii trebuie sa fim noi insine morali; ca sa putem infrunta raul trebuie sa fim noi insine imbunatatiti. Alminteri, bumerangul dreptatii, al moralitatii, al istoriei, se vor intoarce si asupra noastra. Si pe cat aruncam mai tare cu piatra in cel cazut pe atat riscam sa fim loviti inapoi de bumerangul dreptatii divine.  
 
● Oare nu este acest act de redescoperire a istoriei sacre, a adevaratei libertati, intr-o lume devenita roaba nevoilor firesti si nefiresti un act de participare la binele istoric, de emancipare spirituala?  
 
● Daca inima omeneasca, legea morala din noi, si-ar fi extins granitele cunoasterii ca si mintea, si noi si lumea aceasta am fi acum mai aproape de Imparatia lui Dumnezeu. Dar mintea noastra s-a indepartat de inima si cerceteaza teritorii care poate au prea putin de-a face cu binele, cu nevoile si conditia spirituala a fiintei omenesti. Inima ramasa singura si limitata la functiile ei biologice, emotional-sentimentale, se afunda mai adanc in noaptea singuratatii. Ceea ce s-a intamplat candva in istorie, si anume schisma existentiala dintre mintea si inima omeneasca, a ajuns acum un fel de schizofrenie de masa, colectiva. Pana cand se va apropia iarasi mintea de inima.  
 
● Civilizatiile si natura “evolueaza” ciclic si repetitiv; religia este miscarea spre desavarsirea morala, inaintare spre Dumnezeu, de la arhaic si haotic la ordinea sacra si eterna. Cum istoria se termina tot in teologie, iar lumea aceasta este numai o provincie cereasca, singurul paradox ramane tot omul, care traieste si-n istorie si-n eternitate.  
 
● Istoria fara traditie induhovnicita si fara sorginte si soteriologie sacra este o cale ratacita, goana dupa vant.  
 
● N-am inteles niciodata rostul istoriei care se ocupa numai de oameni politici, de actiuni militare, evenimente si in special numai de partea economic-materialista a acestui pelerinaj al omului prin lume. O astfel de “istorie” nu poate fi decat falsa, nesemnificativa si absurda. Exista insa si o istorie scrisa sau nescrisa a vietii spirituale a omului, a gandurilor si indreptatitelor sale aspiratii spre sacru, o istorie vie si plina de sens, o istorie careia ii cautam cu totii curentii, albia curgerii, fiindca altfel am fi condamnati sa traim vesnic in afara lumii si a adevaratelor rosturi ale acestei lumi, am trai in afara istoriei insasi. De ce totusi ne este atat de teama de o istorie adevarata?  
 
● Istoria profana, historia, history, his-story, un basm, o poveste trista scrisa de invingatori.  
 
● Daca spatiul si ipostazele sale materializate sant efecte ale unor cauze mai usor de inteles, de controlat, ori de schimbat, apoi timpul este izvor, este curgere, este iluminare mistica, este sens ireversibil. Noi insine ne situam la incrucisarea acestor doua axe coordonate, la acesta rascruce de drumuri pe care o numim istorie, unde pe de o parte construim si inchegam cetati si structuri materiale, iar pe de alta parte visam si santem noi insine supusi unor procese care ne transforma si ne pregatesc pentru o alta realitate, o alta dimensiune, o lume unde timpul intra in starea de repaos spre a ne da ragazul o clipa sa privim inapoi.  
 
● Daca nu este nimic sacru in om, daca nu poate depasi ispita si tirania apostaziei relativiste, omul este sisific sortit sa traga precum un sclav la targa de pamant a istoriei. Odata urcat pe varful insorit al muntelui, bolovanul sisific se rostogoleste iara si iara, din necesitate dialectica, in vaile intunecate ale istoriei.  
 
● Istoria profana este facuta de om si totusi istoria este prea putin interesata de destinele individuale ale fauritorilor sai.  
 
● Roata istoriei a alunecat iarasi intr-un gol cosmic. Lumile se grabesc manate de chemarea unui destin, a unei vocatii neclare ca o profetie de astrolog, ca o credinta oarba pe care o urmezi, dar iti scapa exact minimul de explicatie lamuritoare.  
 
● Cand ne va atinge din zbor aripa falsa a unui inger care se pretinde mesangerul lumii noi se va intelege poate ca este timpul pentru cei credinciosi sa se retraga din nou in catacombele istoriei, la vatra unde martirii si sfintii lumii slujesc in taina lungii asteptari liturghia eliberarii de pacat si a mantuirii. Retragerea in catacombe nu inseamna iesirea din adevarata istorie ci parasirea a ceea ce este trecator in istorie, inseamna participarea constienta la istorie, la transformarea si transfigurarea interioara personala a lumii in lumina revelatiei dumnezeiesti. Nevoia acestei reevaluari a istoriei insisi este cu atat mai acuta pe cat istoria insasi a devenit un camp de rezistenta inert si pasiv, indiferenta fata de cei care de fapt fac istoria. Retragerea din astfel de istorie fara sens si intrarea in istoria mantuitoare este un act chenotic de pocainta, de negare a tot ceea ce este fals, de asumare a unei cai noi care duce la lumina visatei si adevaratei libertati spirituale, la viata.  
 
● Hipnotizat de magia cunostintelor rationale si stiintifice ori ratacit prin labirinturile reductionismulor biologice si psihologice, ale dresajului ingineriei sociale, ale reprogramarii culturale, ale reeducarii anti-morale, ale corectitudinii politice, ale exhumarii arheologice a subcontientului individual si colectiv, ori ascuns dupa cortina si comfortul falsei sigurante empirice si materialiste, omul post modern nu este de fapt decat un spectator iresponsabil al istoriei.  
 
● Utopia post moderna, desacralizarea programata a istoriei, a istoriei fara Dumnezeu este eminamente demonica. Creste la san sarpele adamic, post paradisiac, ascuns, inveninat cu elixilurile puterii si al ambitiilor faustice, desarte.  
 
● Exista o istorie scrisa sau nescrisa a vietii spirituale a omului, a gandurilor si implacabilelor sale aspiratii spre sacru, o istorie vie si plina de sens, o istorie careia ii cautam cu totii albia fireasca si normala a curgerii, curentii subterani ai duhului, fiindca astfel am fi condamnati sa traim in afara lumii si a adevaratelor rosturi ale acestei lumi, am trai in afara istoriei insasi.  
 
● Ratiunea de a fi a lumii acesteia sade in istorie, dar si dincolo de istorie, in metafizica. Sorgintea, originea istoriei ascunde in sine si sfarsitul inevitabil al acesteia,apocalipsa.  
 
Referinţă Bibliografică:
TEOLOGUMENA – Despre istoria sacra si profana / Marin Mihalache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2093, Anul VI, 23 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marin Mihalache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Mihalache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!