Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



Popas printre îngeri...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era la primul său răsărit de soare în anul 1976,şi îi era teamă că de s-ar stinge steluţele, noaptea ar fi fost alungată din ceruri, dar zâmbi şi din zâmbetul lui răsărea, în culori şi mai vii, curcubeul, căci se năştea un alt îngeraş ...  
- O, Doamne, cât e de frumos pe pământ! Oare oamenii chiar văd toate aceste frumuseţi? se întreba îngeraşul. Mai privi o dată răsăritul, îşi strânse aripioarele şi făcu din curcubeu un leagăn, apoi începu să cânte iar din cântecul lui, şi se făcu pe dată lumină, iar roua începu să picure cu bucurie pe chipul florilor. Mai încolo, un greieruş adormi la umbra unei frunze abia răsărită. Îi fusese prea somn de-atâta cântare din noapte, o buburuză îşi deschise, harnică, aripioarele şi îşi scaldă antenuţele într-un picur de rouă, iar lumea gâzelor începu să se trezească la viaţă. Un fluture cu aripi diafane îşi scria, timid, în rotocoale abia simţite zborul către o fereastră, mare şi albă.  
 
Dincolo, prin sticla cristalină se zărea chipul cuminte, al copilaşului şi toate acestea îl făcură să cânte din tot sufletul lui. Când termină cântecul privi mai bine spre pamânt şi coborî încetişor pe curcubeu ca pe un topogan şi se uită cu atenţie spre noi orizonturi. Acolo, la marginea curcubeului, era o lume nouă. O lume diferită de tot ceea ce cunoscuse el până atunci. Alunecarea înceată pe toboganul de culoare îl apropia tot mai mult de lumea pe care o văzuse doar de acolo, din înălţimi iar gândul că va putea fi şi el printre flori şi fluturi, printre stropii de rouă, printre copilaşii zburdalnici, îl făcu să bată din aripoare cu o mai mare bucurie şi-şi îndreptă privirea din nou spre chipul cuminte al copilaşului. Ah! Abia aştepta să audă sunetul paşilor lui pe calea către cer, când deodată auzi glasul şoptit al mamei copilaşului:  
 
"O, Domnul meu Bun, Te rog rămâi todeauna cu pruncul meu şi călăuzeşte-i mereu paşii şi viaţa numai pe calea Ta. Ştiu că este mic şi în calea vieţii lui vor fi atâtea piedici şi ispite, şi de aceea te rog Doamne, fă-l să-ţi audă glasul şi să-ţi vadă pururi faţa ta plăcută, pentru ca lumea şi amăgirea ei să nu-i fure cununa credinţei niciodată. Şi te mai rog fierbinte, Doamne, trimite îngerul păzitor ca să-i stea alături mereu, mereu." Atunci îngeraşul privi cu mare atenţie chipul senin al copilului, ochii lui mari, albaştri, privirea lui veselă şi jucăuşă. Privi şi spre chipul îngrijorat al mamei, spre privirea ei ce implora speranţa şi înţelese. Da, înţelese cu adevarat că acest minunat curcubeu nu răsărise acolo întâmplător. Abia cum înţelesese de ce era acolo, chiar fără să fie o dimineaţă ploioasă. Domnul cel veşnic şi bun îl pusese acolo ca să-l aducă pe el pe pământ, ca să vadă acest mic copilaş, şi pe mama lui care cerea ocrotirea divină.  
 
Şi atunci înţelese profund, nu doar scopul zburdălniciei lui de dimineaţă ci mult mai mult. Îşi înţelese menirea sa pe lume: nu era un simplu îngeraş, era un înger păzitor şi-atunci se uită mai atent prin casă şi observă cât de liniştit putea să doarmă puiul de om. Era atât de fermecător! Pleoapele somnoroase îi acoperiseră ochii de cer. Avea părul bogat în bucle,iar la culoare era precum spicul de grâu şi era atât de frumos, încât îngeraşul se uită după aripi crezând că are în faţă tot un îngeraş ca şi el. Nu departe, doar la vreo trei patru blocuri mai încolo, se-auzea clopotul unei biserici ce răzbătea prin fereastră până la urechile mamei. Se întoarse smerit spre răsărit, se închină şoptind: "Mă iartă, Doamne, sunt nevoită să stau acasă, dar îmi este aşa de dor de Tine!, Nu doresc decât să-mi pot încreştina acest copilaş al meu, şi dacă s-o putea să mi-l salvezi de la această caznă grea, la care e supus şi eu şi el."  
 
Pe chipul îngeraşului se iviră multe bobiţe ca de rouă. Erau primele lui lacrimi şi deodată îşi aduse aminte de rolul lui în toată această poveste şi zbură spre Biserică. Acolo slujba era pe sfârşite. Intră în altar făcându-şi loc printe toţi ceilalţi îngeri ce erau acolo până când ajusese lângă îngerul păzitor al preotului ce slujea la altar. Se opri lângă el şi tăcu până când Sf. Liturghie se termină şi apoi îi şopti "Am nevoie de ajutorul tău!", povestindu-i acestuia dorul mamei ce nu putu să vină la Biserică...Oamenii pe rând plecau acasă şi îngerii îi urmau. Se făcea din ce în ce mai linişte. Îngeraşul nostru mai zăbovi un pic privind îndelung spre altar, după care plecă şi el. Ajuns acasă, o găsi pe mama dormind aplecată peste pătuţul copilaşului rugându-se cum numai o mamă ştie s-o facă mai bine, pentru viaţa şi liniştea copilului său. Doar copilaşul era zâmbitor şi se juca cu mânuţele în părul ei, în vreme ce sta aplecată peste pătuţul lui şi se ruga. În clipa aceea, se auziră bătăi în uşă. Mama se trezi ca dintr-un vis şi deschise.  
 
În pragul uşii stătea o fetiţă mică care fără să aştepte vreo întrebare spuse: "M-a trimis tata să vă spun să faceţi cald în casă că vine de îndată ce sunteţi gata, să facă slujba de botez..." Mama se întoarse pentru o clipă în visul ei în care parcă văzuse un înger într-un dans al bucuriei şi murmura ceva neinteligibil şi mă privea umil. Am întins mâna să mângâi acel dans nescris de Înger...şi atunci îngeraşul nostru începu să salte şi să se bucure şi să facă tumbe în aer. Şi cum privea la mama care nu ştia de unde să înceapă, şi ce să strângă mai întâi, îi ceru degrabă ajutorul măicuţei sale, căci căsuţa mamei ei, unde se afla la acea vreme, era modestă şi prin urmare nici nu erau foarte multe de lustruit. Dar deodată, cum privea la micuţul bălăior ce gângurea liniştit începu să plângă cu lacrimi mari, angelice.  
 
Da. Să plângă. Că nu doar suferinţa din lume, nu doar necazurile şi sărăcia meritau lacrimile lui de înger pur, ci, în mod cu totul special, bunătatea din oameni. Da, bunătatea oamenilor merita şi ea lacrimile lui. Plângea de fericirea pe care doar bunătatea unei inimi curate o poate provoca. Pentru că bunătatea unui om , a unui preot şi a casei sale transformă şi casa aceasta care credea că nu mai are speranţă. Dar uite, bunătatea, credinţa şi dragostea, schimbă mica căsuţă şi-şi înălţă ochii umezi către cerul de unde venise, şi-i mulţumi Bunului Dumnezeu că, oamenii pe care i-a creat sunt doar cu puţin, cu foarte puţin mai prejos de îngeri. Era atât de fericit! Se apropie de copilaşul cu ochii ca ai cerului, veghindu-l cât mama şi bunicuţa lui trebăluiau cântând prin casă.  
 
După ce totul fusese pregătit, mama se apropie de copilul ei drag şi şopti o rugăciune pentru ca îngerul păzitor să îl apere şi două zâmbete au înflorit în căsuţa aceea mică aducând lumină de rai, zâmbetul îngeraşului şi zâmbetul copilaşului...În câteva clipe a sosit părintele şi cu un glas blând, de adevărat părinte, o întrebă cum îl cheamă pe băieţel:  
- Părinte, m-am gândit mult ce nume să îi pun căci este aşa de frumuşel ca un trandafir roz, ochişorii îi are ca nişte flori de nu-mă-uita, zâmbetul lui este aidoma unui crin ce are corola deschisă către cer. Şi m-am gândit să-l cheme, Dragoş-Vasile  
- Va serba ziua onomastică de Sfântul Vasile cel Mare, prima zi din fiecare an, atât cât îi va fi dat să-şi petreacă timpul printre noi, pe pământ, spuse părintele. În apartamentul mamei ei, se făcuse cald şi înflori bucuria, plutind peste tot voia bună, de îndată ce mama se aplecă către micuţ, care privea cu ochi mari, miraţi şi braţele ei îl cuprinseseră în iubirea-i nesfârşită. Îngeraşul stătea de-o parte admirând frumuseţea acestei imagini. Pe chipul mamei se oglindea iubirea ei pentru Dragoş, şi reflecta atâta frumuseţe şi lumină!  
Se tot întreba în gândul lui: cum este oare să simţi îmbrăţişarea mamei?! Pentru o clipă îşi dori să fie copilaşul acestei mame, dar îşi aminti repede de misiunea lui, aşa că îşi întinse şi el aripioarele învăluind cu iubirea sa, şi mamă şi prunc deopotrivă.  
 
Sa-l botezam, rosti părintele cu gals scăzut, din care bunatatea lui învăluia şi inimile cele mai împietrite. O cădiţă mică, în care mama îl îmbăia pe micuţul prunc, apa pregatită pentru botezul copilaşului era caldă, atât cât Dragoş să nu simtă că i-ar fi frig! Îngeraşul îşi împreună mânuţele într-o rugă fierbinte, către Bunul Tată de Sus, o rugă în care îi cerea Vaşnicului Părinte să-l învrednicească să aibă grijă de Dragoş atât timp cât calea lui creştinească îi va fi scrisă cu paşii lumeşti. Copilaşul, privea cu ochii lui mari chipul blând al părintelui care citea rugăciunile rânduite de la începuturi pentru sfânta taină a botezului.  
- Preotul: "Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor."  
-Mama: Amin.  
-Preotul: "Cu pace Domnului să ne rugăm."  
-Mama: Doamne miluieşte.  
-Preotul: "Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm....  
După acestă rugăciune perotul afundând mâna în apă, făcu semnul crucii, de trei ori, zicând de fiecare dată: "Tu însuţi dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino şi acum cu pogorârea Sfântului Tău Duh şi sfinţeşte apa aceasta (de trei ori).  
 
Şi-i dă ei harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, har de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngereascp. Sp fugp de la ea pizmaşii zidirii Tale, că am chemat, Doamne, numele Tău cel minunat, slăvit şi înfricoşător pentru cei potrivnici." Şi suflă asupra apei în chipul crucii de trei ori, zicând rugăciunea aceasta: "Să se zdrobească sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice. (de trei ori)Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce luminează şi sfinţeşte pe tot omul ce vine în lume, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." Luă apoi din untdelemnul sfinţit cu două degete şi-i face chipul crucii pe frunte, zicând: se unge robul lui Dumnezeu Dragoş-Vasile cu untdelemnul bucuriei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.  
Pe piept: Spre tămăduirea sufletului.  
Pe spate: Şi a trupului.  
La urechi: Spre ascultarea credinţei.  
La mâini: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit.  
La picioare: Ca să umble pe căile Tale.  
Şi după ce-l unge cu untdelemn peste tot trupul, îl ia în mâini şi ţinându-l drept, căutând spre răsărit, îl botează, afundându-l de trei ori ...zicând la întâia afundare:se botează robul lui Dumnezeu Dragoş-Vasile în numele Tatălui. Amin.  
La a doua afundare: şl al Fiului. Amin. Iar la a treia afundare: şi al Sfântului Duh. Amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Apoi îl îmbracă în haina curată, zicând: "Se îmbracă robul lui Dumnezeu Dragoş-Vasile în haina dreptăţii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." La finaul slujbei de botez preotul, mai reosti o rugăciune:  
 
"Cel ce ai dăruit robului Tău Dragoş-Vasile izbăvire de păcate prin Sfântul Botez şi i-ai dat ca pe o arvună înnoirea vieţii, Însuţi Stăpâne, Doamne, binevoieşte să strălucească pururea lumina feţei Tale în inima robului Tău că aceasta apără păvaza credinţei sale nebântuită de vrajmaşi, păzeşte-i nespurcata şi neîntinata haină a nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat; fii milostiv acestuia şi nouă, mamei şi naşilor săi, după mulţimea îndurărilor Tale, că întru această Sfântă Taină s-a binecuvântat şi s-a slăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău,al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin." Îngeraşul lui Dragoş-Vasile jubila de atâta bucurie văzându-şi protejatul lui botezat şi cu naşi atât de vrednici. Mama îşi şterse a nu ştiu câta oară lacrimile bucuriei cu colţul năframei ce acoperea părul creţ, strâns într-un coc deasupra capului. Se închină, luă pruncul în braţele-i firave şi-l strânse la pieptul ei, aşa cum numai o mamă poate face acest lucru mai bine. Faţa ei radia o lumină tainică şi se uită spre cer, murmură ceva, apoi oftă...ştiind că dragostea pentru bobiţa ei era atât de mare!  
 
Între rugăciune şi amintire, între vis, şi nostalgie, îşi strângea puternic la piept rodul iubirii ei cu gândul la iubirea care avea s-o însoţească multă vreme de aici înainte. Şi gânduri, gânduri năvăleau peste ea, de la alte rugăciuni, de la o altă slujbă, aceea a nunţii ei. Privind la chipul senin al copilului ei, la picurii de apă sfinţită, vedea în ei ca-ntr-o oglindă imagini de mult uitate, şi care acum îşi cereau parcă dreptul la viaţă...şi-şi aminti ca prin vis că a fost şi ea copil ...  
Acum ţinea micuţul băieţel atât de strâns în braţe, aproape că simţea la rândul ei respiraţia mamei de demult. Şi cât de strâns la piept se ţineau , aşa cum îşi ţine şi ea copilul, dar fiecare în căsuţa ei. Dar într-o zi respiraţia nu a mai fost aproape de ea, nu a mai fost nici nici tata, şi mai apoi nici mama, iar ea a părăsit căsuţa copilăriei pentru lumea cea mare.  
 
Lumea cea mare în care l-a întâlnit pe el. Se întâlniseră nu foarte de mult, printr-o conjunctură de împrejurări care nici acum nu-i erau destul de clare, prin intermediul unei prietene dragi, care şi ea acum, a părăsit acestă lume. Iubirea este o amintire paradisiacă, o poveste. Aşa a fost cu siguranţă iubirea lor curată. Ca să poţi exista trebuie să te vezi în ochii celuilat, iar ea, atunci s-a vazut! Da, s-a văzut cu siguranţă, iar acum se vedea în alţi ochi mai mici, de fapt în ochii transmişi la puiuţul dragostei lor.  
Există bucurii pe lume pentru care încă nu s-au inventat cuvinte care să explice ceea ce simte un om în anumite clipe. Aceeaşi iubire a trăit-o şi mama ei. Există pe lume tristeţi de nespus şi, există cuvinte de neînţeles de majoritatea oamenilor. Iar ei, părinţii ei au trăit şi ei o asemenea poveste de iubire cum numai în cărţile cu coperţile arse de vreme şi vremuri mai citeşti, o iubire, o dorinţă, o patimă ce n-o poţi deosebi de un vis, din care nu a mai rămas decât amintirea, trăirea, fiorul şi copiii.  
 
Prima născută, o fetiţă frumoasă, blondă cu părul creţ şi ochi albaştri ca cerul, al doi-lea, un băieţel frumos tare, ce era micul ei pui de floare. Au fost singurii care o convinseseră şi care i-au amintit mereu atât cât a trăit, că nu fusese doar un vis. Dacă ardeţi să ardeţi cu flacără mare, altfel fumul intră în ochi şi vă dau lacrimile şi mai ales să nu vă pară rău niciodată, îi răsunau în minte cuvinte fără stăpân.  
Ardeţi tot, nu lăsaţi nimic să putrezească! Iar el, soţul mamei ei, şi tăicuţul ei drag, a ars, sufleteşte cât s-a putut de mult, iar trupeşte într-un stupid accident, iar măcuţei ei nu-i mai rămăsesră flăcări în faţă ci doar apă ... apă sfinţită, de la taina îngropăciunii soţului, tatăl copiilor ei dragi. Dar anii au trecut şi ea ştiut cum să-şi crească şi să-şi educe copii, astfel încât să ajungă cu schelele acolo sus, sus, pentru a-şi vedea prunci fericiţi şi împliniţi ...  
 
Acum micuţa blondă creaţă cu ochi albaştri, devenită o femeie frumoasă, avea şi ea căsuţa ei, a lor, nu doar alături de iubirea ei, ci şi alături de un prunc micuţ şi frumos tare. Nu poate să uite însă că, în clipa încreştinării băieţelului ei gândul îi fusese atât de împărţit şi se ruga cu lacrimi mari, în sinea ei, pentru o minune care să-i aducă-n prag şi pe tatăl copilului, care era plecat într-o altă misiune şi n-avusese cum să-l anunţe de schimbările care avuseseră loc în viaţa lor, brus şi neaşteptat.  
 
Privind lacrimile mari ale mamei, lacrimile ei mestecate cu stropii de apă sfinţită, îngerul chemat de ea în sprijinul fiului ei, se rugă şi el atunci pentru o nouă minune, si deodată chiar în clipa în care părintele terminând botezul se pregătea să închine copilul mamei, uşa se deschise...şi în prag apăru tatăl copilului, mânat parcă de o pornire ascunsă şi care parcă nu-i dăduse pace, şi-l determinase să ia calea ardealului, către soţia şi copilul lui drag.  
Acum era fericită şi împlinită în cuget şi în simţiri şi mulţumi îngerilor care-i înlesnise o astfel de întâlnire neaşteptată. Câteva clipe totul părea nemişcat...Priviri mari şi speriate o ţintuiau, căci nimeni nu ştia ce se petrece cu ea, doar ea, tânăra mămică, şi iubitul ei soţ, mireasa lui dragă, căreia nu-i uitase zâmbetul cu lacrimile ei, care era la fel ca în ziua nunţii lor.  
 
Ea l-a aşteptat mereu, de fapt îl purta în inima ei şi înlăuntrul ei prin rodul iubirii lor şi sub privirile iscoditoare ale celorlalţi, cei doi păşiră unul spre altul şi un şuvoi de iubire nesfârşită le cuprinde fiinţele. Li se îmbrăţişează privirile, apoi inimile, apoi braţele, şi amândoi în genunchi, cu Dragoş în braţele puternice de tată, mulţumiră Dumnezeului pentru această îngăduinţă. Şi împreună îl răsfaţară cu privirea lor înlăcrimată pe micuţul lor îngeraş, iar cuvintele tăcură, deşi inimile şi buzele le erau în cel mai duios tremur. Îngeraşul lor Dragoş, plin de o bucurie fără de margini, îi şopteşte ceva îngeraşului proaspătului tătic:  
-Eu sunt îngeraşul copilaşului micuţ pe nume Dragoş-Vasile. Am fost trimis să am grijă de acest copilaş, căci el avea mare nevoie de vegherea mea şi de sprijinul meu.  
-Eu sunt de foarte puţină vreme aici, dar i-am cunoscut deja atât pe îngeraşul mămicii dragului meu protejat, cât şi pe îngeraşul acestui vrednic părinte.  
Deşi sunt nou, şi încă învăţ permanent lucruri noi despre acestă lume ce nu conteneşte a mă uimi, pot spune totuşi că, nu am văzut până acum atâta bucurie în această căsuţă cum este cea pe care a adus-o aici venirea ta şi a celui pe care tu îl ai în pază.Să dăm slavă lui Dumnezeu spuse îngerul tatălui lui Dragoş-Vasile, şi mamei sale Mariana, să dăm slavă lui Dumnezeu!  
 
Deodată se făcu auzită o muzică lină. Un cor nevăzut cânta cântare măiastră şi dulce, învăluind ca un şal de lână cald pe toţi cei prezenţi în acea casă. Tatăl se aplecă deasupra băieţelului şi îl mângâie gingaş iar mâna îi tremura de atâta emoţie. Două lacrimi îi căzură din ochi drept pe obrazul lui Dragoş-Vasile, şi acesta tresări. Deschise ochii, privi în jur şi pentru prima oară în viaţă zâmbi....Tânăra mămică se pierdu de uimire, de fericire...Îşi rezemă capul de umărul soţului ei drag şi simţea cum inima se încălzeşte şi devine mare şi largă cuprinzând în ea cu atâta iubire pruncuţul ei iubit şi pe tatăl lui...Simţea ceva nou. Două feluri de iubiri care se îngemănau şi se contopeau atât de armonios: iubire pentru soţ şi iubire pentru fiu. Amândoi o chemau cu iubirea lor şi deodată simţi o îngrijorare: cum o să se împartă? Câtre cine va alerga prima dată? Amândouă iubirile erau la fel de puternice...  
 
Privi spre Dragoş, care îi zâmbi din nou. I se părea că este un îngeraş, şi-şi aminti de îngeraşul ei şi nu făcu decât să-şi lase din nou capul pe umărul soţului aşteptând duioasă adierea aripilor îngeraşului ei...Era aşa de fericită! Începu să murmure un cântecel, pe care îl ştia din copilărie ... Auzind vocea blândă a firavei mămici, îngeraşii păzitori pentru toţi din căsuţa aceea au înmărmurit.  
 
Era poate pentru prima dată când au apărut lacrimile de înger...lacrimi de bucurie care răspândeau în jur miros de mir...Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps. 125. 5) ...spune unul dintre îngeri căutând cu privirea un loc unde să-şi ascundă lacrimile. Găsi în pervazul mic al ferestrei un bucheţel de lăcrămioare şi le ascunse acolo. Lăcrămioarele dintr-o dată parcă prinseseră mai multă viaţă şi deschizându-şi petalele, mulţumiră pentru darul preţios care-l căpătaseră! Dar îngeraşul îşi revenii repede la realitate. Ştia că acesta era doar începutul. Câte incidente o să mai fie când va trebui să intervină? Şi uite-l cât este de năzdrăvan! Copii cresc şi în curând va trebui să alerge după picioruşele cele mici şi dolofane, va trebui să păzească mânuţele alea grăbite şi va trebui să fie cu toată atenţia la făptura asta mică care i-a fost dată în pază, căci i s-a spus clar, "nici un fir de păr să nu cadă...şi trebuie raport precis pentru orice incident!  
 
Din acea zi, copilaşul l-a cunoscut pe îngeraş şi mereu vorbea cu el prntru că îngeraşii păzitori înţeleg orice grai. După ce toţi au plecat uimiţi de marea minune, fericiţi, abia mai simţind pământul sub picioare, părintele spuse mai mult pentru sine:  
- Copilaşul acesta are o mare misiune. Presimt că îngeri cu totul speciali sunt trimişi în familia aceasta. Doamne, mare e dragsotea Ta! Şi mergea agale ridicând din când în când privirea spre Cer... Sincer, mi-aş dori să-l pot vedea pe Dragoş crescând, alături de îngeraşul său, şi bucurându-se alături de părinţi, trecând prin şcoala vieţii, prin încercări, ieşind biruitor din ele, şi de ce nu legănându-şi nepoţeii, dar ... numai bunul Dumnezeu ştie dinainte cât stăm pe acest pământ şi care ne este misiunea noastră, a fiecăruia din noi ...A lui a fost scurtă, iar misiunea lui a fost aceea de a netezi calea surioarei lui, şi de a-i presăra pe cale petale de trandafiri pentru surioara sa. Doamne ajută!  
Şi poate,cu puţnă străduinţă am putea să fim şi noi uneori, chiar ,,îngeri” pentru cei din jurul nostru.  
 
Bucureşti,27.09.2014  
 
Maria D.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Popas printre îngeri... / Mariana Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1366, Anul IV, 27 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mariana Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!