Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



Amintiri şi gânduri, despre cei de dincolo de noi.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cunoaşteţi dimineţile acelea care te iau prin învăluire cu aerul lor curat şi te aruncă în viaţă înainte să apuci să-ţi dezlipeşti capul de pe pernă, şi trupul parcă, încă obosit după visele pe care le-ai trăit, şi te repezi la fereastră s-o deschizi cât mai larg ca să insipiri adânc aerul în piept?  

Dimineţile acelea când încerci să-ţi aşezi într-un anume fel toate planurile zilei, între duşul de dimineaţă, periuţa de dinţi, peria de păr şi hainele pe care le vei îmbrăca, înainte de-a porni într-o altă cursă contra cronometru şi unde nimic nu te poate opri să crezi că, până la apus toate se vor fi împlinit?!  

Dar dimineţile acelea târzii în care vrei să leneveşti făcând abstracţie de soneria telefonului, de ca şi cum acela ar fi singurul impediment în calea împlinirii viselor în care eşti absorbit? Dimineţile acelea când nu te mai uiţi la ceas şi nici nu te interesează ce s-a întâmplat cu lumea cât tu ai dormit?
Aţi auzit de dimineţile alea crude care te smulg din aşternut şi te obligă să te priveşti în
oglindă şi să accepţi că e o nouă zi, chiar dacă pentru tine nu este decât încă o zi, poate mult mai obositoare decât precedenta?
De acele dimineţi când nu-ţi pasă de ceea ce se întâmplă dincolo de perdeaua care nu te lasă să vezi dacă e soare, sau dacă a început să plouă, dar… în care oricum, nimic nu pare să mai conteze.
 

Dimineţile când încerci să-ţi ascunzi visele în cana de cafea şi te joci cu linguriţa privind absent cum se zbate să rămână la suprafaţă aburul, în timp ce dorul încalcă toate regulile jocului şi se amuză pe seama ta, renăscând cu fiecare particulă de praf, care apare indecent în fumul de ţigară… când soarele pătrunde tot mai adânc la tine în odaie.  

Şi mai şi râde nepăsător de tine, fiindu-i total indiferent că-ţi pierzi minţile inventând tot felul de dialoguri care încep mereu cu un: “ Bună dimineaţa, soare!” pe care il spui şoptit, lui, celui imaginar, iar el se alintă precum un copil, nefiindu-i tocmai pe plac aceast gen de abordare.  

Inevitabil, toate dialogurile creioante între două guri de cafea se termină în “puncte de suspensie”. Când porneşti televizorul şi printre veşti care vin, te rănesc cele care nu vin pentru că poate au rătăcit drumul, sau au uitat şi parcă îţi vine să te arăţi lumii aşa cum eşti, răvăşită, cu urmele nedormirii sub ochi, ţinând în braţe perna ce poartă încă, însemnele unei alte nopţii plânse.  

Poate că aşa lumea va înţelege tot şi nu-ţi va mai zâmbi tâmp, când îngândurată vei trece pe lângă ea, iar tu din complezenţă trebuie să-ţi afişezi masca pe care ţi-o pui zi de zi, pentru a nu-ţi fi dezvăluit sufletul, şi-atunci le răspunzi şi tu cu acelaşi zâmbet tâmp.  

Le cunoaşteţi? Aţi fost în acele dimineţi? Şi atunci, de ce să ne urăm mereu şi mereu “o zi frumoasă! ” , când nu ştim nimic despre dimineaţa celui din faţa noastră? Nu ar fi mai bine să ne interesăm dacă i-a fost trezirea lină, bună?  

Viaţa nu mai e cum a fost şi nici nu va fi cum e, pentru că tavălagul sorţii pare că a stricat acele ceasornicului, şi sunt momente când nu mai realizez în ce timp sunt. De parcă chiar ar mai conta, oricum timpul este ireversibil, însă doar pentru fiinţe, căci în rest, aceeaşi "muzică"a zilei, acelaşi răsărit, şi apus...  

Iar dacă răsăritul îmi mai trezeşte uneori cheful de viaţă, şi răsăritul mai lasă ca şi speranţa să-şi facă simţită prezenţa prin jurul meu, începutul zilei mă prinde foarte preocupată de problema supravieţuirii, apoi vine cea mai anostă perioadă a zilei, cea dintre ora patru şi şase-şapte. Nu am înţeles niciodată de ce acest interval de timp îmi dă o anxietate de neexplicat, sau o stare de blazare vecină cu moartea, dar pe măsură ce se înserează îmi revin la viaţă şi-ai zice că am ieşit din împărăţia lui hades, şi e cazul să admir luminile oraşului, metaforic, desigur!  

Nu mai continui căci de la un timp rămân tot mai uimită de cum se precipită toate evenimentele în jurul meu, aş spune că o planeta se învârte în jurul meu şi ceea ce-mi trece prin faţă la un moment dat, dispare în următoarea clipă cu o viteză uluitoare.  

Oameni pe care azi îi cunosc, şi cu care discut, schimbăm păreri pro şi contra, şi încercăm să planificăm câte ceva, parcă subit dispar din calea mea. Evident că sunt perfect conştientă că toate aceste tragedii despre , moarte, boală,neputinţă, suferinţă în general, ele nu depind de mine, dar parcă totuşi este prea mult pentru mine, şi chiar nu mai mai pot suporta ceea ce văd că se petrece în jurul meu, iar noi ceilalţi, mulţimea trecem nepăsători pe lângă ceilalţi, fiind vaccinaţi parcă!  

Dacă aş avea puterea să schimb ceva în această lume atât de viciată de prea multe nedreptăţi şi neajunsuri, aş face-o fară să preget ceva. De curând m-am întors din concediul de zece zile pe care l-am avut, şi azi am fost să vizitez o bătrânică pe care eu o mai vizitam din când în când. Era singură cu un căţel, părăsită într-o garsonieră, şi fusese operată la sân, de carcinom, stadiul 3-4, şi pe care o mai vizitam, şi o mai bucuram cu prezenţa mea, din când în când, dar şi cu câte-o atenţie, iar ea biata, se bucura atât de tare…îi sclipeau ochii de fericire, ori de câte ori îi apăream în prag, şi-adesea îmi spunea că sunt un înger din ceruri, trimis de bunul Dumnezeu, la ceas de zi, pentru a-i lumina ochii.  

Ne mai povesteam, se mai sfătuia cu mine, dar mai mult discutam despre greutăţile sufletului. Îşi dorea foarte mult s-o pot ajuta şi pe ea, şi-mi propusese s-o iau în îngrijire în schimbul garsonierei, dar ea ştia foarte bine prin ce trecusem eu cu câţiva ani în urmă, şi ce amprente-şi lăsase în sufletul meu un astfel de efort. Ştia de capcana vieţii în care sunt şi fusesem prinsă... şi n-a mai insistat, dar a sperat până în ultima clipă că mă voi răzgândi..  

După o absenţă mai mult decât lungă,( zece zile) şi contrar obiceiului bine stabilit, pentru că în perioada vacanţelor, noi suntem prinşi în tot felul de examene şcolare şi nu numai, nu mai putusem trece pe la ea, am vorbit doar la telefon, mi-a spus că este bine şi să merg liniştită în concediu, dar gândul să-mi fie mereu la ea, precum al ei, îmi conduceau paşii zi de zi şi ceas de ceas.  

Aşa că, înarmată cu niste cafea,şi dulciuri, am urcat la ea. Surpriză, însă! Uşa era închisă, căţeluşa nu se auzea nicăieri, şi-am avut o presimtire sumbră. Bat la uşa unei vecine din apropierea ei, şi întreb dacă ştie ceva. Îmi răspunde femeia foarte amabilă, şi-mi spune c-a murit acum două săptămâni în spital. Ştiam că urma să fie operată şi la celălalt sân şi că după această a doua încercare grea, ar fi urmat să-i facă şi-o histerectomie totală, pentru ca lucrurile să se reaşeze în făgaşul lor normal.  

Dar, tot la fel de bine ştiam că urma să mă sune ca să-mi spună pentru când era programată, ca să-i pot sta alături în această încercare grea. Tocmai pentru acest considerent îmi luasem doar zece zile de concediu, ca o parte din el, să il pot dedica îngrijirii ei pe perioada spitalizării şi după…N-a făcut-o! De ce? Nu cred că voi afla vreodată. Am mai întreba-o pe vecina aceea şi cine s-a ocupat de ea, iar răspunsul femeii a fost… că unii care i-au luat casa şi ce era în ea. Nu-mi venea a crede! Într-un timp atât de scurt să se fi petrecut toate aceste grozăvii? Aceată veste mă bulversase atât de tare, şi-mi lăsase în suflet un gust atât de amar...încât am plecat mai tristă în suflet, decât mi-aş fi putut imagina, ştiam că a suferit enorm şi de aceea o şi înţelegeam pe deplin.  

În urmă cu mulţi ani, pe când nici nu-mplinisem treizeci de ani, mâncasem şi eu pe pâine oncologia din Cluj, şi ştiam ce-nseamnă suferinţa, singurătatea, dorul de copilul, pe care, poate n-aveai să-l mai vezi, datorită circumstanţelor, ştiam…Mai ştiam că-i era teribil de frică să arate actele casei, ca să nu i-o fure careva, şi de aceea îmi propusese să-mi facă mie acte ca s-o îngrijesc. Repet, o refuzasem, în primul rând că nu aveam nevoie de avere, şi în al doi-lea rând, pentru că nu-mi puteam asuma o astfel de răspundere, date fiind şi problemele cu care eu mă confruntam. Mă înţelegea şi mă compatimea. O cunoscusem odată când mersesem până la farmacie să-mi cumpăr pentru mine nişte medicamente, şi-o întâlnisem acolo.  

Plângea în colţul farmaciei a neputinţă. Era abia ieşită din spital, şi nu avea cu ce-şi cumpăra medicamentele prescrise la ieşire. Am încercat oarecum s-o liniştesc, şi i-am spus că i le voi cumpăra eu, numai să n-o mai văd că suferă aşa. Iar printer hohotele de plans, încerca să-mi spună că nu are cu-mi plăti aceste medicamente, prin urmare, nu va putea să mi le plătească nici mie.  

I-am răspuns sincer, că nu aveam nevoie de vreo recompensă sau plată pe ele, era un gest pornit din suflet, cel pe care il făceam şi-o făceam cu toată dăruirea unui astfel de gest. M-a privit adânc în ochi, printer lacrimile mari care-i şiroiau pe obrajii stacojiţi, şi mi-a spus…nimeni, niciodată, pentru mine n-a făcut un astfel de gest.  

Dar cred cu putere, că doar bunul Dumnezeu mi te-a scos în cale, ca să-mi poţi fi alinare. Poate, cine ştie de ce şi cum! Cert este că sunt multe astfel de evenimente pe care le petrecem în viaţa noastră, dar de puţine ori, stăm să ne întrebăm de ce facem într-un anumit fel şi nu altfel! Durerile ei erau cumplite, şi i se oglindeau în ochi. Ale mele, mai puteau să aştepte!  

Aflasem acest lucru, după ce-mi povestise prin ce încercări trecuse, şi cât de greu îi fusese singură prin această încercare grea. M-am întors în farmacie cu ea, şi-am rugat-o pe farmacistă să-mi onoreze reţeta respectivă. Ştia despre ce era vorba, doar mai devreme întrebase cât costă, însăşi bolnava, şi mare i-a mai fost mirarea, când , după ce-mi spusese cât este de plată, m-a văzut că scot banii şi-i plătesc. Fusese destul de mult şi pentru mine, darămite pentru cineva care nu are mai nimic! M-a întrebat dacă-i sunt ruda, şi-am răspuns, NU!  

Era o farmacistă destul de experimentată, şi-atunci mi-a mărturisit cu oarecare jenă, că nu cunoaşte prea mulţi oameni capabili de un astfel de gest. I-am mulţumit, am ieşit afară cu bătrânica mea, i-am dat medicamentele, am chemat un taxi, şi-am trimis-o acasă, undeva prin Balta Alba, rugând-o ca atunci când va mai avea vreo nevoie urgentă, să nu precupeţească nici un efort în a mă contacta.Aşa am ajuns eu s-o cunosc pe acestă distinsă bătrânică şi care de-a lungul unui an, mi-a fost foarte dragă şi mergem la ea, cu mare plăcere.  

Acum, revenind în present, mi-era clar că în spital se întimplase ceva, poate n-ar fi trebuit să fie operată atât de repede şi la celălalt sân, şi cu siguranţă n-ar fi trebuit să fie tratată cu nepăsare, doar pentru că era în vârstă şi singură, aşa cum ştim foarte bine că sunt trataţi bătrânii singuri şi-ai nimănui. Poate...dar ce să mai spun! Poate că aşa a fost să fie. Trist, tare trist, iar eu nu mai pot să plâng, nu mai pot. Un gol imens şi o durere surdă îmi stă în capul pieptului, şi nu pot să nu-mi pun retorica întrebare mereu…la ce bun, la ce bun atât de mult zbucium şi pentru ce?  

Cu siguranţă pentru non-sensul vieţii, şi deodată mă gândesc la cine o fi telefonul ce i l-am dăruit de Crăciun, ca să-l aibă în caz că are nevoie să cheme salvarea, s-au s-o mai sun eu, s-au ea. Îl ţinea ca pe o icoană sfântă. Îi spuneam sa-l lase pe măsuţa de lângă patul ei, să-l aibă la vedere lânga ea, dar îmi spunea, că nu o face că-i este teamă să nu il fure careva. N-am întrebat cine!  

Of, doamne, doamne, la ce bun! În final se pare că nu i-a folosit la mai nimic, şi sunt mai mult decât convinsă că o fi rugat pe cineva să mă sune, însă acel cineva nu a mai facut-o .Şi de ce-ar fi făcut-o? Ştim bine cu toţii, cum sunt corbii cand miros cadavru, sfâşie şi extermină. Asta este viaţa, ca o hienă!  

Azi am fost la mormântul ei, i-am dăruit flori din sufletul meu…şi m-am rugat pentru al ei. Ştiu că de acolo, de unde este, îmi e alături, precum îmi sunt, băiatul meu, şi părinţii, şi-mpreună ne călăuzesc paşii, nouă, celorlalţi, ce suntem într-o altă lume decât ei. Dumnezeu să le odihnească sufletele în linişte şi pace!  

 

Bucureşti, 02.09.2014  

 

Referinţă Bibliografică:
Amintiri şi gânduri, despre cei de dincolo de noi. / Mariana Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1343, Anul IV, 04 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mariana Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!