Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Mariana Didu         Publicat în: Ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Romanul ,,Bernardina
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mariana Didu: Romanul ,,Bernardina" 
  
Simţea că iubirea pentru Bernardina este dincolo de orice râvnă şi dorinţă lumească.Ea îl copleşi cu vraja şi dulceaţa sa făcându-l eroul acestor clipe unice, ea, absentă de la realitatea opacă, ea care stătea acum în cadrul ferestrei jucându-se cu o rază.Hipnotizat de albul mat şi sidefat al braţului ei răsfrânt pe canatul ferestrei, din ochii bărbatului tânăr săreau diamante rare.Afară, amurgul tremura scâteind şi învăluind capetele celor doi îndrăgostiţi cu raze de cer şi cântice divine. 
  
Cine ştie, azi erau stăpânii acestui univers paradiziac, dar mâine fiecare va rămâne stăpân pe propriul său gheţar, iar nopţile de singurătate le vor împrăştia zăpezi pe ploape!Avea oare putere să-l părăsească în această graţie divină, atunci când sufletul său va rătăci pe alte orbite ale trăirii, şi când iubirea lor va fi în primejdie?!Ea glumise, spunându-i odată că se apropiase de el să refacă mitica fiinţă androgină şi să-şi înşele singurătatea care ameninţa să pună stăpânire pe ea.În singurătate îşi transformase închipuirea în slavă, fiindcă o atinseseră îngerii în vis. 
  
Cântau la unison, nu numai imnul senzualităţii, ci duceau cu ei şi regretul primilor oameni după eternitate şi puritate.Dacă cineva le-ar fi lecturat chipurile, ar fi constatat armonia geometrică a strămoşilor latini, fiindcă aveau chipurile fericite şi blânde şi erau conştienţi de farmecul lor şi de ,,kalokagatia”.Exista atât de puţină frumuseţe în lumea asta, atâţia oameni care mor de singurătatea cea mare, oameni cu răni în suflet şi doruri multe, oameni care au pierdut toate trenurile şi adoptă o filozofie a tristeţii. 
  
Ce taină ducea cu ea această femeie ce părea ireală şi privea pe cer miriadele de stele, cea care îl aşteptase din abisul veşniciei pe cel pe care îl pierduse.Ca şi când i-ar fi intuit gândul, Bernardina îi spuse cu o voce tristă în care se ascundea experienţa tristă a vieţii ei de adolescentă: 
  
__Dragul meu, am trăit până acum din amintiri şi am uitat să trăiesc.De ce am închis oare ochii înecaţi în lacrimi când aripile sufletului mi-au făcut inima să-mi bată puternic?! 
  
Şi, totuşi, corpul adimensional de pasăre frumoasă cu aripi de peşte solar, deprinsă cu zborul şi înălţarea sferică şi în spirală, plana continuu şi inconştient, umplând Universul şi nu avea nevoie să deschidă ochii, căci, în zbor, însoţea totdeauna ecoul strigătului abisal:Bernardina! 
  
Şi, totuşi, pasărea mea sublimă căzuse în noaptea pământului, în vadurile lui întunecate, transformând punctul acela mişcător într-un abur al unei fantasme albe ce se pierdea în lumina filtrată a lunii..Noapte de noapte, braţele fluidice ale acestui vis urât al tinereţii mă urau şi-mi răvăşeau somnul cu fierăstraie-n el, iar dimineţile friguroase îmi îngheţau lacrimile furişate în colţul ochilor obosiţi. 
  
Emanuel o srânse în braţe ca pe o lebădă tristă căreia îi murise perechea şi o aruncaseră valurile pe un ţărm pustiu. 
  
__Dragul meu, ia aminte, viaţa mea a fost o necurmată simfonie a pasiunilor umane!Am avut sufletul femeii singure, rămase pe insulă pustie, lovită de un vânt pribeag şi aşeteptând un semn de departe, din largi zări, o femeie bolnavă din cauza absenţei bărbatului înghiţit de marea ucigaşă. 
  
Alintând-o, bărbatul acesta până mai ieri trufaş şi nepăsător cu inimile de femei, rosti cu vocea afectată şi blândă, semn că era puternic emoţionat: 
  
__Nu eşti tu vinovată de naşterea ta singulară,vinovată că te-ai trezit vieţuind într-un loc străin şi adormit şi că, mândră şi răbdătoare în faţa destinului, ţi-ai păstrat aceeaşi frumuseţe de camee, de miracol al candorii renăscute şi de puritate plină de nobleţe. 
  
__Moartea lui mă transformase într-o fantomă care bătea trotuare de amurg în fiecare seară, destrămând din nopţile apatice năluca lui Amaar, albă şi suspendată în aerul static, ce venea şi dispărea în fiecare noapte, evadând în fumuri roşii ce urcau spre cer. 
  
El, care voise intotdeauna alt şi alt decor , el care afişase totdeauna totdeauna un surâs formal, simţea că viaţa i-ar fi pustie fără ea, a cărei singurătate îi crease frumuseţi îndumnezeite şi stranii, dar şi trăiri spirituale înalte, ce o separau printr-un zid invizibil de ceilalţi,dincolo de care se aflau voinţele şi patimile de tot felul. 
  
Ochii ei visători, ochi de nenoroc trădau lumi imense, nepieritoare, dar şi deşerturi.Tot timpul se gândea la iubire, mai ales în nopţile care o dureau de la lacrima ce îngheţa în chihlimbar.Şi a trecut El prin timpul său de acum, anulându-l pe cel anterior, El, bărbatul din vis, care să redeştepte pentru totdeauna primăvara uitată în ea dintr-o amară săgetare în zbor.Inima ei adăsta însângerată, trasă din toate părţile de o herghelie de cai biciuiţi, ce goneau cu steaguri de singurătate şi cu scuturi de frig.Era în legătură cu el prin partea nobilă a firii şi despărţită de ceilalţi prin superioritatea intelectuală şi prin bolta găndirii, a căror vulturi imenşi legănau idei înfipte în ciocuri aprige, cutreierând să descifreze înţelesurile lumii acesteia şi lumii celeilalte, ce nu se lăsa descoperită. 
  
Se născuse într-o zi de iarnă, când făptura nefinită a lui D-zeu coborâse peste strigătul pruncului care plonjase în lume, şi când lacrima suspendată a mamei, nimbase albul lunii argintii.Ursitoarele-i prefiguraseră un destin constelat deasupra rănii surâsului, pentru că, din fântâna, din fiinţa ei băuseră mai târziu toţi cei care insetaseră în viaţă.Încă de copilă credea că va fi veşnică prin darurile date de D-zeu, şi că sensul existenţei ei era o viaţă întru mister, scris şi transcendenţă.Nu trăia din inerţie, ci încerca să dăruiască oamenilor ceva din lumina sa, din cunoaşterea sa, să facă ceva etern în viaţa aceasta, fiindcă ea, otdeauna avea sentimentul eernităţii.Simţea la ea că are inima curată şi experienţa suferinţei şi iertării, ca să facă posibil miracolul creaţiei, iar scrisul său reprezenta expresia liberăţii, a ieşirii din sine, în întâmpinarea celorlalţi care aveau în gene vocaţia nefericirii.A fost privilegiată Bernardina şi hăruită să trăiască o viaţă aparte , în care să transforme noroiul lunar şi eşecurile sale în voluptăţi poetice, care să-i confirme şi să-i eternizeze povestea sa de iubire. 
  
Încă de pe băncile liceului conştientizase că destinul său va fi iluminat de frumuseţea spiritului, dar avea nevoia intrinsecă de dragostea adevărată a unui bărbat care să-i susţină setea de ideal.Ar fi vrut să ştie unde se află cel asemănător ei,deşi ea nu-şi dăduse niciodată osteneala nici să cucerească, nici să păstreze un bărbat.Când îl cunoscuse pe Emanuel, nu se gândise la o poveste de iubire, şi, deşi ar fi vrut să trăiască această iluzie cu voluptate discretă, neconsumată de propriile sale contradicţii interioare, cu duioşie şi fără angoasele obişnuite, Bernardina simţise că ei nu sunt coautori la efemer şi temporalitate, ci că trăiau aceea vibraşie ănaltă care aprindea sângele, izbea închipuirea, trezea sufletul şi mişca printr-o forţă miraculoasă, întreg Universul. 
  
Ce urmase apoi apoi?Ca la o naştere, în carapacea întunecată a ei se aprinseră luminile, iar, printr-un ochi din afara realităţii 
  
s-au privit unul pe altul, şi au simţit libertatea miraculoasă a cântecului în nemărginirea sufletelor lor. 
  
Zâmbi când îi veni în minte primul ei,,da” şi primul sărut, precum şi paloarea unui obraz feciorelnic în mijlocul unei mărci a candorii, lumina ce se furişase pe chipurile celor doi adolescenţi în irizări, răsăritul soarelui văzut ca o desfacer de aripi, dar şi apusul ce li se înfăţişase ca o desfacer în comete.Îşi dori cu înverşunare acea duioşie a sufletelor, dar şi o anumită facultate de rezonanţă care atingea în dăruire punctul cel mai înalt al sensibilităţii lor, dar şi convergenşe ideatice. 
  
Nu existau frontiere în accepţia lor spirituală, ci doar prăbuşiri pe dinăuntru, pentru ca apoi să renască cu şi mai mare putere de sacrificiu, unul pentru celălalt.Întâlnirea cu iubirea îi metamorfozase şi le salvase sufletele, dar erau pregătiţi să facă faţă multor înfrângeri.Simţeau dragostea năpădindu-le prin toţi porii în inima lor tânără, în toată fiinţa lor dârză, dar simţeau şi nevoia de a îmbina visurile lor tinereşti şi ambiţioase cu preocupîrile artistice şi cu speculaţiile filosofice. 
  
Întâlnise la Emanuel care-i apăruse încă din vis, simplitatea, firescul dar şi nefirescul, pentru că el era şi un estet ce căuta frumuseţea în lucruri, dar şi în suflet, fiind înclinat spre o sensibilitate naturală, dar având şi darul exprimării poetice ca şi ea.Dacă Bernardina prin scris îşi găsise liniştea, experienţa sacrului o trimitea la nemărginirea sufletului uman, care cuprindea în sine întreaga nemărginire a divinităţii.Încă de pe băncile liceului,credea că seminţele stărilor îi vor da în pârg şi îşi vor regăsi în timp albia, fără să conştientizeze că ducea cu ea ca pe o povară sentimentele unei zădărnicii absolute. 
  
Mai târziu, când se maturizase, devenise în acelaşi timp şi fericită şi nefericită,fiindcă o încerca şi exaltarea şi depresia, ochii ei păstrând în acelaşi timp şi reflexe de cer dar şi de infern.Făcuse apoi paşi greşiţi dar se avântaseră şi pe valul infinit al vieţii ca un naufragiat pentru care absenţa luptei ar fi însemnat moartea definitivă. 
  
La celălalt antipod, Emanuel avea resorturi şi disponibilităţi similare emotiviţăţii şi sensibilităţii ei, iar compatibilitatea creativă întărea relaţia care curgea ca un şuvoi limpede şi miraculos, făcând sângele să zvâcnească ca muşcata, înghiţând gândurile amare şi dureroase,Doar scopurile lor înalte învingeau acea spaimă că nu va birui spiritul şi natura nobilă, valorile clasate, unanim acceptate, recunoscute.În fiecare întâmplare pe care o trăiau se ascundea ceva magic, pentru că ei trăiau adevărul acesta unic şi fiindcă se defineau ca două temperamente erotice, pentru care iubirea era o necesitate spirituală permanentă.poate că era imposibil să se opună destinului care hotărâse dincolo de forţa lor, dincolo de voit şi nevoit.Îşi dorea să împartă visul ei cu bărbatul acesta misterios şi problematic care devenise consolare şi amăgirea sa lumească.Pentru ceilalţi, ei trăiau în afara timpului, cu acea desfâtare inaccesibilă înţelegerii celorlalţi, cu acel neobişnuit care-i făcea să fie unici.Îi promitea el oare visul şi salvarea, ori jocul înşelător de umbre şi lumini ce stăfulgeraseră zăritul şi nezăritul. 
  
O undă de melancolie îi străbătu gândurile, iar picioarele sale o purtară pe malul mării.Venise cu el aici în locul acesta primejdios şi încărcat de resentimente.Marea voluptoasă îi pregătise o nuntă neptuniană şi fluidică, chemându-i în extazul furtunii apelor pe iubitul ei Amaar.Silueta aproape transparentă a Bernardinei înota într-un şuvoi de lumină şi prezenţa ei părea ireală. 
  
Referinţă Bibliografică:
Romanul ,,Bernardina / Mariana Didu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1507, Anul V, 15 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mariana Didu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Didu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!