Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Mariana Didu         Publicat în: Ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Fauna scribilor-de Mariana Didu-
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fauna Scribilor 
  
(Jocul cu măşti) 
  
Preşedintele absolut(creat de Dumnezeu şi trimis pe pământ) 
  
Vicepreşedinţii - scriitorul filozof 
  
- scriitorul moralist 
  
- scriitorul religios 
  
Scriitorul consacrat – Criticul literar absolut 
  
Tânăra poetă 
  
(Cetatea spiritului bântuită de năluci care prelungesc agonia şi delirul celor care o patronează-este locul de acţiune) 
  
Actul I 
  
Preşedintele absolut: Eu sunt una dintre marile minţi, inelul purtat de Dumnezeu , am fost înfiat spiritual, vorbind, de Dumnezeu, dar ştiu că diversitatea faunei răului de aici de pe pământ mi-a deviat intenţiile neoneroase. Dacă nu te solidarizezi şi păstrezi rezerva aceea de onestitate valorică diavolii te iau pe coarne. Şi, încă, ce coarne magice, pentru că luptele drăceşti fraticide m-au făcut să percep abisurile psihice ale celor din urmă, cărora le place să-şi spună că slujesc adevărul ca hrană spirituală. Nu mai am pretenţia că duc adevărul până la capăt, fiindcă libertatea mea interoiară a acceptat până la urmă „derogări” de la adevăr. Ce să mai spun, acum am o viziune ambiguă şi conştiinţa mea nu sucombă din cauza întinării ei. Deşi am fost responsabilizat divin, cealaltă fibră a mea umană a aderat uşor la lucrurile palpabile create de fantezia şi mintea omului. Sunt vinovat pentru că, oaza aceasta spirituală s-a degradat şi s-a atrofiat uman şi spiritual, iar mie mi s-au declinat competenţele, am rol formal chiar dacă 
  
s-ar părea că am într-o mână sabia iar în cealaltă trandafirul, adică sunt şi victimă şi călău. Regret că am căzut în dizgraţia lui Dumnezeu, pentru că, deşi m-a trimis pe pământ să reformez Cetatea Spiritului, cetatea scribilor, eu nu mi-am exercitat misia întru-totul, supărându-l şi pe Magistrul meu şi pe căţălandrii care-mi ling tălpile pe treptele Cetăţii Spiritului. 
  
Vicepreşedintele scriitorul-moralist : 
  
- Dacă noi, capete laminate, nu luptăm pentru adevăr, dacă noi călcăm strâmb, ne mai mirăm că avem evoluţii sufleteşti dureroase, capabile să ne învingă structura noastră lăuntrică. De când ocup această ingrată funcţie administrativă, mi-a fost dat să întâlnesc mulţi confraţi de- ai noştri înregimentaţi „în comando-ul” lui Lucifer, lipsiţi de duhul creaţiei şi obedienţi, cu limbă de catifea faţă de ideologia de castă şi de partid. Neruşinarea lor este cu atât mai mare cu cât sunt mai lipsiţi de vocaţie artistică, în schimb, sunt băieţi buni la toate şi „magiştri” într-ale compromisului. Nefiind mari scriitori, nu pot fi nici mari conştiinţe, ci simpli complexaţi care tânjesc cu orice preţ să ajungă ceva fără să vadă abisul ce se deschide sub ei. Scrutez toate chipurile şi asist la toată gama de văicăreli şi patimi mărunte ale acestor „creaturi”instabile în viaţa şi spiritul lor, în ciuda faptului că am o înţelegere profundă pentru diversitatea caracterului uman. 
  
Vicepreşedintele scriitorul-religios: 
  
Ca şi oameni comuni, scriitorii sunt creaturi imperfecte, şi ei au rătăciri cu delire şi crize de îngeri revoluţionari, şi ei cred că sunt copii geniali ai lui Dumnezeu, cu stea în frunte. Sminţeala lor duce până acolo, încât să creadă că destinele lor speciale, trăite prin nevoile libertăţilor spiritului, îi absolvă de toate excesele acestei jungle umane. Mulţi se împăunează cu scrisul lor de talcioc care nu iradiază interior pe nimeni şi care e un triumf doar al minţilor lor bolnave, vrednice de plâns. Unii vor să intre şi în genunchi, dar numai să intre pe poarta, şi aşa prea largă „a marilor văzduhuri”.Nu conştientizează că visul lor e sterp, că nu poate fecunda niciodată eternitatea. 
  
(Apare tânăra poetesă, recomandată criticului literar absolut de un amic de-al său ca amantă şi ca viitoare candidată la „Cetatea Spiritului”). 
  
Tânăra poetesă: Domnilor colegi, (râde complice) mă încearcă exaltarea născută din închipuirile mele transfigurate creator, dar şi o anumită înflăcărare ce-mi devorează şi-mi tiranizează inima, că mă aflu în faţa distinselor voastre feţe care nu mă înfricoşează, pentru că, îmi veţi da dreptate, am simţire artistică şi reflexul vieţii împinse la extrem. Recunosc că trăiesc o „aventură” la toate nivelurile, că mai confund din când în când noţiunile dar , nu am putut niciodată să mă simt o infirmă şi o inutilă pentru semenii mei de logos. Trebuie să recunoaşteţi că epoca grandilocvenţei a apus şi că snobismele de tot felul au pătruns şi în lumea noastră, a scribilor, care nu mai e refractară la toate tendinţele revolute, ci susţine această „intersecţie” meritorie a tuturor acestor dionisii de gusturi şi ideologii. 
  
Toţi laolaltă : (Mai mult decât încântaţi) 
  
- Distinsă domnişoară, suntem uimiţi şi mulţumiţi că n-am detectat nimic artificial în frumuseţea dumneavoastră. Parcă domnia voastră nu copiaţi nimic din mecanica gestuală a Dalilelor vremii, nici din goliciunea nimfelor din picturile lui Boticelli. Câtă perfecţiune a trimis pe pământ bunul Dumnezeu, care, bărbat fiind, s-a gândit şi la noi, cei care iubim frumosul artistic mai mult decât toţi ceilalţi mojici, care nu ştiu decât să întineze creaţia divină. (Toţi zâmbesc ca la comandă). 
  
Tânăra poetesă : (zâmbind la rându-i) 
  
- Toţi vorbesc la fel, toţi mă aşează în propriile lor galaxii, dar eu nu-i mai pot crede pe aceşti frumoşi ticăloşi care-mi întind capcane uşoare şi nu cărări în ascensiunea mea pe versantul lumii scribilor, dorit de foarte multe creaturi. 
  
Vreau să trăiesc onorabil acum, îmi merit si eu fericirea ca orice femeie care trăieşte, în definitiv, şi spiritual, şi mai puţin sub raza dumnezeiască, pentru că păcatul loveşte din toate părţile, fără excepţie. 
  
Toţi(extaziaţi) 
  
- Fantastic, câtă sinceritate şi naturaleţe, câtă luciditate dumnezeiască şi viziune complexă la o femeie care, înainte de toate, are acces şi la clipe privilegiate de inspiraţie şi revelaţie. Domnilor, am primit o lecţie istorică, care ne obligă de acum încolo să respectăm laolaltă pe cea care este inspiratoarea tuturor lucrurilor făcute de om, pe femeie, chiar dacă nu ştim cine a zis că răul pleacă de la femei, ea, cea mai dulce femeie este destul de amară. Cine a zis că răul pleacă de la femeie, acela a spus-o din iubire fiindcă, dacă femeia n-ar fi existat, istoria s-ar fi scris altfel şi ar fi fost mult mai plictisitoare. 
  
(Intră un scriitor consacrat şi cu vicii majore, recunoscute public).Are un aer etilic, ceea ce-i determină pe cei prezenţi 
  
să-l privească peste umăr. 
  
Consacratul: 
  
Ce descoperă ochiul meu etilic nu a atins niciodată mâna mea providenţială, fantasmă eşti ori mie-mi joacă feste ochiul meu de carne? N-am văzut o prelungire a naturalului în graţie divină, n-am văzut un arhitect mai genial care să proiecteze în visul său material atâta aspiraţie umană şi miracol dumnezeiesc. Mulţumesc Doamne, că văzui minunea! Cum să nu-mi pierd minţile în faţa frumuseţii tale cumplite? Simt că am o foame saturniană… 
  
Tânăra poetesă: 
  
- Vreau să cred că emoţia generală care a pus stăpânire pe noi toţi aici, se datorează armoniei supreme dintre planurile noastre spirituale… 
  
Scriitorul consacrat:(vizibil emoţionat) 
  
- Am sentimentul că te cunosc de la începutul lumii, pentru că fiinţa ta îmi transmite nu numai un flux de senzualitate, ci şi de emoţie sufletească cum n-am mai simţit de mult. Câte amintiri m-au asaltat, acum, când aş fi vrut să mă vindec, definitiv, de boala aceasta blestemată, care-ţi otrăveşte sângele şi-ţi înfloreşte carnea jinduitoare, fiindcă nu poţi să rămâi sănătos în urma unei atari atingeri, cu chipul ei de nelumească orhidee. A fost de ajuns umbra ta în rai sau iad şi te-am trecut în vis. Nu trupul tău, ci îngerul din tine m-a făcut să te proiectez oniric, pentru că peste sufletul meu ca nişte stamine cosmice, a coborât pacea divină. 
  
Preşedintele: (contrariat) 
  
O întâlnire tulburătoare. În faţa unui astfel de miracol uman îţi simţi sufletul mistuindu-se. Prietene, ţi-am spus că deznădejdea e un mare păcat, iar Dumnezeu nu vrea să-l piardă pe nici un fiu de-al său. 
  
Scriitorul consacrat : 
  
- Chiar dacă nu mă vei iubi, pe mine, copacul maiestos care se va apleca spre salcia plăpândă, împins de steaua cea mai înaltă, am să te ador ca pe un cântec şoptit care mi s-a cântat în prag, atunci, când iubirile mi-au coborât din vis. 
  
Vicepreşedintele scriitorul-religios: 
  
- Vă ador pe voi, copiii aceştia frumoşi, vrăjitori ai vorbelor revelate. 
  
Scriitorul consacrat(adresându-se Preşedintelui divin): 
  
- Vă iubesc pentru mândria domniei voastre reci, pentru imparţialitate, pentru înţelepciunea cu care-i sprijiniţi pe cei ale căror inimi sângerează pe altarul lui Eros , pentru proiectul magic după care dispuneţi de vieţile noastre în Cetatea Spiritului pentru solidaritatea între logosul uman şi logosul divin. Sunteţi mesagerul divin al unei ordini, trimis să alunge diavolii care pun iarba dracului în seul lămpii celor care au pretenţia că slujesc scrisul românesc. Fiindcă toţi suntem sfâşiaţi de rău, voinţa mea este de a mă ridica. De şaptezeci de ori câte şapte mă ridic. Am divorţat de diavol pentru că a vrut să mă rupă de Dumnezeu. Doamne, arde rădăcina păcatului în noi! Eu am în mine puterea lui Dumnezeu şi vreau să fac lucrurile pentru care m-a adus Dumnezeu pe lume. 
  
Preşedintele divin : 
  
Recunosc că eşti un vrăjitor al vorbelor, iar eu nu sunt un înger cu sabia scoasă deasupra capetelor drăceşti. Deşi am fost trimis să reformez conştiinţele şi să veghez stâlpii Cetăţii Spiritului, recunosc că nu am reuşit să mă impun, să ies la atac, să înfrunt haosul şi să restabilesc ordinea . Proiectul divin nu a prins contur pentru că am devenit deja o victimă, un meterez fără obiect, care şi-a pierdut imaginaţia şi motivaţiile sale creatoare, deviindu-i-se adevăratele intenţii şi fiind orientat spre stârpirea haitei dezlănţuite , haită fără conţinut şi fără organul spiritual, de cele mai multe ori. N-am să pot restabili vreodată restanţa pierdută a instituţiei, pentru că braţele bestiei scârnave s-au întins vanitoase, semănând confuzie şi minciună şi anulând vechea tablă de valori . 
  
Vicepreşedinţii(patetici): 
  
Am asistat la o lecţie istorică, dar şi la o revoltă personală, în care preşedintele blazat şi nostalgic încearcă să eradicheze răul genetic din istoria spiritului, dar, el însuşi, este prins între două lumi, ale căror nevoi nu sunt legate de tradiţie, ci de vanitate şi narcisism. Avem în faţa noastră pe unificator, o fiinţă de confluenţă, de generozitate şi modestie divină, ale cărui priorităţi nu sunt populiste şi exaltate, ci oneste şi lucide. 
  
Preşedintele divin : 
  
Tuturora ne revine marea datorie de a ne afla în serviciul Logosului, pentru a ne salva conştiinţele şi a ne feri de suferinţa comună a celorlalţi muritori. 
  
Tânăra scriitoare(meditează): 
  
- Nu cred în sinceritatea lor şi în intenţiile lor de natură estetică. Mă uit la chipurile lor imobile şi nu văd nici o dimensiune înaltă a propriilor gânduri. Sunt foarte aproape de jocul actorilor, de dialogul verbal al acestora care nu le solicită emoţiile inimii. Un spectacol desuet care nu mai seduce pe nimeni , pentru că ei nu lucrează cu elemente de teatru intim, ci, fiecare spectacol este câte o variantă a aceluiaşi spectacol grotesc. Simt că toţi au supt de la aceeaşi Amaltea. Este o amară lecţie pe care am primit-o azi. 
  
Scriitorul consacrat (se apropie de ea, provocând-o tandru): 
  
- Nu cumva ai avut reverii cu mine în secvenţa de timp care abia a trecut? Ştiai că eşti o femeie misterioasă şi ar fi mai bine să ne concentrăm pe clipa care ne-a îndumnezeit şi m-a făcut să sper că tu vei fi mireasa inimii mele? Avem un drum lung şi sinuos pe care fantezia, credinţa şi iubirea din inimile noastre îl va face mai scurt şi mai puţin dureros. Regret că a trebuit să asişti la scene populiste exprimate frust şi ostentativ, fără neruşinare, pentru că vreau să ştii, că, nici în Cetatea Spiritului nu funcţionează ierarhia valorică şi adevărata vocaţie artistică. Poate dragostea noastră va învinge vremea şi va trăi fără ostentaţia extravaganţei, doar cu acea pasiune mistuitoare ce îi înrobeşte aceluiaşi vis pe toţi acei care se iubesc şi recreează viaţa artistic-fantezist. Există un limbaj în comportament asemănător la aceşti oameni pe care-i leagă aceleiaşi interese ascunse şi n-ar trebui să ne atingă pe noi în nici un fel. 
  
Tânăra scriitoare : 
  
Ai grijă, femeia este ispita raiului cea care te va face să suferi. Vanitatea şi cochetăria ei distilată, neliniştile ei profunde şi cu ascunzişuri, sensurile profunde pe care le atribuie ea vieţii şi acestea ar trebui să te sperie… 
  
Scriitorul consacrat (îi spune cu toată fiinţa sa): 
  
- Lasă-mă să duc această povară a iubirii pe care ţi-o port, 
  
lasă-mă să-ţi sărut mâinile şi să mă îmbăt cu aburul sufletului tău, fiinţă fermecătoare! Am visat cu o noapte înainte că cerurile toate se deschiseseră şi că mi te aduseseră pe tine, ca un cântec uşor care să mă mântuiască. 
  
(Pleacă împreună în timp ce, ceilalţi îi urmăresc cu privirea) 
  
Actul II 
  
Garda tânără a scriitorilor 
  
Vechea gardă a scriitorilor 
  
Celălalt preşedinte(susţinut de cele două gărzi, dar contestat de ceilalţi rivali 
  
propuşi la preşedinţie) 
  
Garda tânără :Septimiu 
  
- Ochiul duşmanului se mişcă, dar, noi în ce să credem? Să nu mai poţi avea încredere în porţia ta de rai, să nu te mai poţi pune de acord cu tine însuţi şi să nu mai crezi acele etape care ne mai unesc în atingerea unor idealuri de conştiinţă şi adevăruri sacre? Vom fi ce am fost şi mai mult de atât! Vor fi zile de triumf rezonabil pentru noi, ori noi care aveam visul în inimi, ne simţim ca nişte sardele într-un noroi stelar? Dar, nimeni nu ştie despre lumina din noaptea fiecăruia şi despre rănile sale abisale, despre acel”divorţ” al spiritului de limitele unei lumi incapabile să înţeleagă altceva în afara propriilor temeri şi necesităţi. 
  
Serafim (poetul resemnat): 
  
Eu am ajuns la limitele unei realităţi ultime, parcă îmi doresc un cântec duios, în infinit… glasul dulce al îngerilor, voi sunteţi înrobiţi pe veci unui absolut al cunoaşterii, unui strigăt al pescăruşilor, răniţi de propriul lor avânt. 
  
Sofia (scriitoare religioasă): 
  
Egoiştilor, voi nu înţelegeţi că umanitatea are probleme mult mai grave decât infirmele voastre drame personale?! Înţelegeţi, că din rău se poate naşte şi mai rău. Depăşiţi-vă marginile înguste ale propriilor voastre incertitudini, depărtaţi-vă pe veci cătuşele geamătului în pustiu, anulaţi prăpastia care se iveşte între voi şi concepţia unei societăţi ghidate pe valori relative. Vă compătimesc, căci în naivitatea voastră, sunteţi mai curând, de plâns. 
  
Garda tânără:Scriitorul obscen: 
  
- Dragii mei, cum trebuie să trăiască unii scriitori şi să-şi extindă talentul şi cultura, să devină scriitori importanţi, cu o operă impunătoare dacă încep cu geniu şi apoi se pierd în neant, uitând de acel fanatism al gloriei(priveşte, ironic, la unul dintre confraţii săi, un nefericit scriitor, alcoolist redutabil?) Trebuie să reapară scriitorul model, valoric, exemplu prestigios care să nu urmeze cererile imediate şi care să ignore tendinţele modei. Gândiţi-vă la artiştii de geniu, care au avut fulguraţii(Hemingway), dar şi la cei care au trebuit să-şi urmeze cu atâta convingere drumul pe care şi l-au trasat(Schopenhauere, Dostoievki, Nietzsche, Th.Mann, M.Proust). 
  
Garda tânără :Septimiu: 
  
Şi eu cred că un scriitor trebuie să creeze o operă care să meargă spre temele simfonice şi să includă în ea filozofia, gândirea metafizică şi religioasă, grandoarea, iar scriitorul să aibă ambiţia monumentalităţii, a cărţilor cu anumită măreţie. 
  
Sofia: 
  
Inimile şi vieţile noastre intră în tot felul de lucruri. Mie când mi-e greu, mă arunc în inima lui Iisus care nu are nici un fel de colţ. L-am visat azi-noapte, în noaptea de Crăciun, faţa lui era acoperită de fulgerele luminoase , iar în păr avea stele. Părea un mire universal şi am căzut fulgerată în adoraţie de la impulsul electric care transcendea între noi. Era un înger învăluit în raze solare în noapte de Crăciun. Se apropie Crăciunul, sufletele voastre răzvrătite ar trebui să se împace. (Undeva se aud acordurile unui pian). 
  
Sofia : 
  
Iisus, mi-a dăruit un trandafir roşu de Crăciun . Ne simţeam într-adevăr ca doi miri într-o călătorie prin cosmos, fericiţi că vor poposi pe insula fericirii promise. Vedeam îngeri plângând, cu lacrimi de mir. În vârful unui munte, o bisericuţă ca o mireasă a Domnului ne aştepta luminată de lumânări magice. Miriade de stele făceau ca imaginea cerului să fie sfântă. Dar, acum, visul s-a terminat! Am buzele crăpate, sângerate de la sărutul mirelui. Pe aici, nu-mi găsesc locul. Eu nu mă simt tocmai bine pe lumea asta! (Apare criticul literar absolut, într-o totală discreţie) Serafim, care-l observă primul, intervine ironic: 
  
Serafim (poetul): 
  
--Ho, ho, critica care împarte şi desparte, fără duioşie, inimile poeţilor. Pentru ei, poeţii sunt nişte simple instrumente, care nu merită adoraţie! Ce să mai vorbesc de cărţile lor pe care le consideră nu ca pe un sens?! Dacă pentru mine cărţile sunt ceea ce e iarba pentru pământ, ceea ce sunt păsările pentru aer, ceea ce sunt cuvintele de dragoste pentru om, iar poezia-meditaţie, luciditate, inspiraţie, revelaţie, criticii au mintea ca o oglindă veneţiană ori ca un diamant, regândind totul, conform unei ierarhii, de cele mai multe ori subiective, uitând de scânteia de geniu a poeţilor care aprinde steaua polară. 
  
Chiar dacă criticii îi ucid pe poeţi, cuvintele lor se vor sensibiliza, pentru că au amintirea spiritului poeţilor, rostirea lor având încărcătura somnului lor divin. Ei sunt fericiţi să contemple propriul lor adevăr, iar iubirea lor este fără noroc. Doar ei aud vocea îngerilor. Când sunt hăituiţi se închid într-o lume a lor, într-o lume paralelă ca să-şi păstreze candoarea şi să se zidească pe sine în templul iubirii , pe care ei însuşi îl ridică. Viaţa lor se confundă cu arta de cele mai multe ori. 
  
Criticul: 
  
Voi, poeţii preschimbaţi dragostea într-o uriaşă minciună, fiindcă ceea ce ne e dat să trăim ni se pare totdeauna mai puţin frumos decât rimele voastre lipite ca două guri, una peste alta. Trăirile lor sunt amestec de flacără nestatornică şi lut stelar. Ei iubesc şi caută libertatea mai mult decât gloria care stă sub semnul paradoxului. Libertatea lor e ca urmare a faptului că sunt purtători ai naturii divine şi cuprind inaccesibilul, izvor al tuturor lucrurilor în lăuntrul fiinţei lor peste care sălăşluieşte un Dumnezeu-flacără, dincolo de contradicţiile lor. Ei trăiesc în veacul lor o mare singurătate, drama unei mari singurătăţi, încărcată de dramatism dar şi extazul unirii cu divinitatea. Aventurieri ai cunoaşterii, ei descifrează semnele, punând în rezonanţă umanul cu divinul. 
  
Referinţă Bibliografică:
Fauna scribilor-de Mariana Didu- / Mariana Didu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1502, Anul V, 10 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mariana Didu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Didu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!