Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Mariana Bendou         Publicat în: Ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Getulii ṣi kabilii - Consideraṭii istorico-geografice
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Getulii ṣi kabilii - Consideraṭii istorico-geografice  
Autor: Prof. Mariana Bendou, Oneṣti, România  
Geṭii îṣi spuneau despre ei înṣiṣi “Oameni liberi” având ṣi un mod de viaṭã tribal ṣi nomad similar kabililor din nordul Africii.Despre getuli 1, ramurã a geṭilor care ar fi populat pânã în zilele noastre aceleaṣi ṭinuturi nord-africane, se ṣtie însã prea puṭin 2 în ambele ṭãri (România ṣi Algeria) ṣi nici nu se vrea prea mult ca sã se ṣtie...  
 
Getulii (în limba latină gaetuli) au fost vechi oameni din Maghreb, o populaṭie nomadă care a trăit în regiunile de deṣert ṣi înălțimea actuală Algeriei și Maroc. Ei au avut la nord Numidia și Mauritania iar la est ṭinutul Ga-Ramani 3. Pentru mine 4 aceastã combinaṭie a numelui mi se pare foarte interesantã fãcând legãtura cu strãmoṣii românilor: RA-soare, MANI-Oameni= Oamenii Soarelui ṣi GA/GAIA/GEIA/GLIA-Zeiṭa Pãmânt. RAMANIA /ROMANIA / ROMÂNIA ar fi teritoriul pe care locuiau Oamenii Soarelui. Deci nu cred cã ar fi fost vorba doar despre soarele fierbinte al Africii, mai degrabã cred cã ar fi vorba despre oameni solari, spiritualizaṭi, sfinṭi, nobili. Ori este recunoscut faptul cã geṭii ar fi avut un cult al soarelui 5 precum ṣi cã ar fi fãcut parte din rândul aṣa numiṭilor “sciṭi nobili’ sau “regali”...  
Găsim numele Getuli folosit de scriitorii romani pentru a se referi la triburi nomade care populau versantul sudic al Mons Aurasius (masivul Aures) și Munții Atlas până la Oceanul Atlantic și oaza de nord a Saharei . Ei au fost întotdeauna distincṭi faṭã de negrii africani ai regiunii sub-sahariene și aproape sigur au aparṭinut aceleași populații berbere care a constituit baza locuitorilor din Numidia și in Mauritania. Este posibil ca triburile care se află astăzi pe acele teritorii sã fie din același grup etnic și sã mențină aceleași obiceiuri nomade și este de asemenea posibil ca în unele locuri aceṣtia încă sã mai păstreze numele de getuli al strămoșilor lor spune Vivien-St.-Martin în lucrarea Le Nord de l'Afrique din 1863.  
În timp ce unele surse considerã cã ṭara vechilor berberi (Getulia) acoperea întreaga regiune deṣerticã Sahara pânã în sudul Munṭilor Atlas, alte surse considerã cã Getulia, în timpurile preromane, se întindea pe coasta mediteranã (Algeria ṣi Tunisia de astãzi) cu nordul Munṭilor Atlas. Din acest ultim motiv, triburile zenate au fost considerate ca aparṭinând getulilor.  
Getulii au fost renumiṭi pentru creșterea cailor mai ales cã, dupã spusele lui Strabo, ar fi avut chiar ṣi 100.000 de mânji într-un singur an... Se îmbrãcau în piei, se hrãneau cu carne și cu lapte și singura lucrare manualã ar fi fost obṭinerea purpurei (colorantul violet devenit la modă pe atunci) din cochilia scoicii numitã Brandaris Murex .  
Probabil primele referiri istorice la getuli sunt făcute de Polibius în raportul de călătorie făcutã pe malul Atlanticului, în 146 î.Hr. Mai târziu, getulii sunt menționaṭi de cãtre Sallustio în “Bellum Jugurthinum”, arãtând cã ei nu știu numele Romei. După ce Mauritania a devenit provincie romană în 40 d.Hr., guvernatorii romani ar fi efectuat expediții frecvente în teritoriile ocupate de Getuli. Pliniu (v. 4. 30) spune că toatã Getulia până la râul Niger și la granița cu "etiopieni" a fost consideratã supusã Imperiului. Nu este clar însã în ce măsură acest punct de vedere ar ṣi corespunde faptelor pentru cã, din câte am citit 6 în alte documente, getulii/kabilii nu au fost niciodatã supuṣi de cãtre romani, cel puṭin nu în totalitate, asemeni geto - dacilor. Romanii le-au utilizat bogãṭiile, au preluat sclavi ṣi gladiatori (de exemplu Spartacus) dar, în acelaṣi timp le-au respectat ori s-au temut de spiritul lor belicos. Se zice despre unii getuli cã ar fi ajuns chiar ṣi cãpetenii romane…  
Kabilii sunt o populaţie berberã, locuitori ai Kabiliei, strãveche regiune ce ocupa în trecut întregul teritoriu al Algeriei de astãzi. Ei vorbesc limba kabilă 7 și reprezintă circa 40% din populația Algeriei.  
Religia predominantă este astãzi islamică 8 dar la origine kabilii credeau doar în ei înṣiṣi fiind atei ori practicau religii animiste, cinstind tot felul de zei. Mai apoi au fost creṣtinaṭi 9 .  
Kabilii 10 sunt o populaṭie berberã ce îşi spun “A-mazigh”, la plural “I-mazighen” 11 semnificând “Oameni liberi” lucru adevãrat pentru cã, în trecutul îndepãrtat erau organizaţi în clanuri sau triburi. Istoria lor este însã foarte complicatã dacã nu chiar o nebuloasă absolută… Ei se considerã bãṣtinaṣi ai unei strãvechi ṭãri Tamazgha 12din Africa de Nord din care mai ocupã astãzi eclave din Algeria, Tunisia, Maroc, Mauritania, Niger, Mali și Libia.  
Acest popor prezintã însã o mare ciudățenie: sub aspect antropologic ṣi etnografic el este legat de populațiile Europei Centrale și de Est însă nimeni nu a avut intenṭia ori timpul de a se uita la ei și a întrebe de ce seamănă cei mai mulți dintre acești berberi cu popoarele regiunilor menționate, iar o parte din veșmintele pe care le poartă au elemente comune cu straiele populare ale românilor dar și ale unor popoare asiatice precum toharii 13. Istoria kabililor ne priveṣte astfel ṣi pe noi...  
Poetul latin Horaţiu (65 î.e.n. – 8 e.n.) într-una din odele sale către susținătorul său Mecena scrie: ,,Eu care sunt născut din părinţi săraci, şi pe care tu Mecena îl onorezi cu iubirea ta, eu nu voi muri. Peste puţin timp… eu voi vedea ţărmurile Bosphorului şi ca o pasăre frumos cântătoare voi zbura peste deşerturile cele nisipoase ale getulilor şi prin cîmpiile hiperboreenilor.” Și tot izvoarele antice spun că cea mai veche populație a nordului Africii au format-o fioroșii getuli, care trăiau din belșugul turmelor, fiind împărțiți în mai multe triburi. Latinul Salustiu (86 î.e.n.-35 e.n.) spune că: ,,Africa au ţinut-o mai întîi getulii şi libienii, popoare aspre şi necivilizate ce se hrăneau cu carnea fiarelor sălbatice şi cu ierburi”. Iar prelatul spaniol Isidor din Sevilla (560-636) scrie despre acest popor neascultător: ,,Despre getuli se spune că au fost geţi, care în număr foarte mare au plecat cu corăbiile lor şi au ocupat Syrtele din Lybia şi fiindcă veniseră din ţinuturile geţilor li s-a aplicat numele de getuli”. De asemenea, unele mituri spun că amazoanele 14 ar fi ajuns și în nordul Africii din care s-ar fi zămislit un neam deosebit de curajos și viteaz. Dar între cuvintele ,,amazan” în greacă dat amazoanelor cu sensul de ,,fără sân” și ,,amazigh” numele kabililor folosit în unele regiuni, diferența nu este prea mare și dacă adăugăm faptul istoric dovedit mai sus, că neamul kabililor a venit din nordul Istrului și a Mării Caspice, atunci multe situații de neînțeles, încep să aibă un înțeles deplin.  
Neamurile de păstori care ocupau la începuturile mileniului ll î.e.n. un vast spațiu geografic incluzînd Ki-en-gi/Sumer, nordul Persiei, Asia Mică, Canaan și Egipt mai erau cunoscute în textele populațiilor din aceste ținuturi sub numele de habiru și mai tîrziu kabiru (după greci) sau kabili. În limba eme-gi/sumeriană cuvântul kabar însemna păstor, adică întocmai cum spun textele egiptene și Herodot (care afirmã despre ,,sciții regali și sciții păstori” că erau mari crescători de animale) 15 . Istoria ne-a lăsat prima menţionare a neamurilor habiru/cabiru pe la începutul mileniului ll î.e.n. în tăbliţele cu scriere cuneiformă din oraşele sumeriene Larsa şi Assur care spun că aveau plătite în oștirile lor pricepuții mercenarii habiru sau khabiru pentru a le apăra de răi și rele 16 . O tăbliță a regelui amorit din nordul Mesopotamiei Yamkhad (cca. 1740 î.e.n.) menṭioneazã de asemeni : ,,Anul acesta când regele a făcut pace cu Irkabtum Semuma şi Habiru”. Foarte interesant este faptul că hitiții și alte popoare antice atribuiau neamului habiru o relaţie misterioasă cu Divinitatea. (Personal 17, am remarcat faptul cã în satele kabile, femeile mai sunt încã preocupate de magie, cele vârstnice deṭinând “puteri” ṣi tehnici oculte similare româncelor din vechime . Un exemplu: ca sã nu se deoache cineva, îi faci un semn pe frunte cu cenuṣã din vatrã ṣi foloseṣti descântece! Femeile kabyle îṣi picteazã casele ṣi îṣi brodeazã veṣmintele cu semne arhetipale, similare celor româneṣti, încredinṭate fiind cã le apãrã de rãu.) Această listă se încheie cu următoarele cuvinte: ,,... zeii Lulahhi, Hapiru, zeul Ereshkigal, zei şi zeiţe din țara Hatti, zei şi zeiţe din țara Amurru...” Menţionarea zeilor neamurilor habiru într-o listă de zeităţi dovedeṣte despre kabili că au fost consideraṭi ca având origini divine 18 , adică Neam Scoborîtor din Zei cum se considerau emeșii și frații lor egiptenii dar și cei rămași “acasã”, geții. O altă menţiune apare într-un tratat între regii Duppi-Teşub din Amuru şi Tudhaliya din Carkemiș, arbitrat de Mursilis ll. Monarhul hitit aminteşte cum şi-a redobândit regele Abiradda domnia la tronul Jaruwatta, un oraş din țara Barga, care a fost cap-turat de către huriți şi dat ,,bunicului Tette, din neamul SA.KAS”. Pe o tăbliță apare numele unei așezări habiru Tahurpa undeva lîngă un templu hittit, împreună cu două cîntăreţe SA.KAS. Sunt amintite neamurile habiru pe tăbliţele hitiților care spun că în bătălia de la Kadeş unde s-au înfruntat cu armatele egiptenilor dată în anul 1296 î.e.n. în armata hitită au fost şi oșteni habiru scriși după fonetica limbii hitite dar grecii îi menţionează kalibi sau kabiru. O serie de scrisori descoperite la Amarna în Egipt care au fost trimise faraonilor Amenhotep lll (1388-1351 î.e.n.) și Akhenaton sau Amenhotep IV (1351-1334 î.e.n.) de către niște căpetenii egiptene ale unor cetăți din Canaan/ Palestina, amintesc de mai multe ori numele neamului hapiru/habiru. Textele sunt scrise în Canaan în cuneiformă după regulile limbii akkadiene și în ele, stăpânii canaaniți se plâng faraonului de atacurile acestui neam care, înarmându-se, au pornit acțiuni de rebeliune și jaf fiind adevărate războaie locale, adunând în special arme, provizii și echipamente. Numele răzvrătiților este scris atât SA.KAS după limba eme-gi/sumeriană cît și habiru după cea akkadiană în scrierile trimise de către căpetenia Ierusalimului. Aceste populații apar menṭionate atât în Canaan, cât și în Fenicia, Byblos, Batrun, Siria și Ki-en-gi/Sumer, deci erau niște populații foarte numeroase fiind răspîndite pe o arie geografică foarte mare. Tot acești habiru sînt menționați că au atacat și cucerit cetatea Macedo/Meghido, păstrând-o apoi pentru ei ca un pinten împotriva arabilor și a celorlalte seminții numai bune de cercetat pentru pradă. Idrimi, regele Alalakh ce a trăit în secolul XV î.e.n., fiu al regelui din Alep, ne-a lăsat mărturie în cronicile sale, că după ce familia sa a fost forţată să fugă din Emar, cu poporul mamei sale, el a luat calea Canaanului în ținutul Ammija unde trăia neamul habiru, care l-a primit cu bucurie. Prima menționare cu numele hapiru sau apiru a neamurilor de păstori care tot băteau în granițele Egiptului dinspre est, apare în timpul domniei lui pir -o 19 Thutmose l (1517-1506 î.e.n. iar pe pereții unui templu a fost sculptată o scenă reprezentând oameni care lucrează la o presă de vin, sub imagine fiind textul: ,,munca de a face vin de către apiru”. Datarea este considerată a fi din timpul domniei reginei Hatshepshut şi Thutmose lll, în jurul anului 1470 î.e.n. Scriitorul latin Trogus Pompeius, care a trăit în sec. l î.e.n. ne-a lăsat mărturie în lucrarea sa “Istorii filipice” că regele geţilor din nordul Istrului, Tanaus, l-ar fi bătut pe regele egiptenilor Vesosis pe malurile Phasului iar istoricul grec Philon din Biblos ce a trăit în secolul l e.n. ne-a lăsat scris că faraonul egiptean Sesostris a venit cu mare oaste la nord de Istru să-l supună cu sabia pe regele geților Tanaus sau Danaus după scrierile vremurilor. Autorul spune că și-a luat aceste date din scrierea “Istoria fenicienilor” a lui Sanchoniaton istoric fenician din sec. Xll î.e.n. pe care el a tradus-o în greacă. Un alt latin Valerius Flaccus ce a trăit în secolul l al erei noastre scrie în “Argonautica”: ,,Sesostris a fost cel dintîi care a venit cu război asupra geților, însă, înspăimântat de înfrângerea oștirii sale, el se întoarce repede la Teba pe țărmul Nilului, însoțit numai de puțini ai săi”. Papirusul egiptean păstrat la Leida din timpul domniei lui Ramses al II-lea, în jurul anului 1250 i.e.n., ne spune că stăpînirea are nevoie de: ,,cereale fiindcă este necesară oamenilor din armată şi apiru care trage piatra cea mare a stâlpului lui Ramses al II-lea ". O listă de bunuri dăruite mai multor temple de către faraonul Ramses lll (în jurul anilor 1160 î.e.n.) cuprinde mai mulți slujitori egipteni şi străini astfel; slujitorii străini sînt descriși ca ,,soldaţi apiru, fiind deja stabiliți ca oameni ai templului”. Mai sunt menționați în timpul lui Ramses lV (1151-1145 î.e.n.) care a trimis la cariera Wadi Hammamat în al treilea an de domnie 5000 de soldaţi, 2.000 de bãrbaṭi slujitori ai templului lui Faraon, precum şi 800 Apiru. Aceasta este ultima referire cunoscută în documentele egiptene despre poporul habiru.  
Pe mine 20 numele (h)apiru / apiru mã trimite cu gândul la cuvintele “hapa” / “apa” + pir unde hapa / apa este, desigur, apa, cea care se bea ṣi pir este faraon, zeu, conducãtor suprem.Prin urmare, hapiru /apiru, ar putea semnifica ṣi “zeii / regii din-tre ape”, adicã exact geṭii proveniṭi din spaṭiul carpato-danubiano-pontic.  
De altfel, kabilii ṣi-au zis despre ei pânã în zilele noastre “getuli”, nu doar Imazighen (Oameni Liberi) ceea ce ne asigurã cã putem vorbim despre unul ṣi acelaṣi popor, popor ale cãrui origini se pierd în timp…  
Concluzionând:  
AMA / AMA- ZIGH/A-MAZIGH (A-singular, MAZIGH provenind de la MAZICES denumire datã de cãtre vechii greci 21 acestei ramuri berbere, denumire ce semnifica Oameni nobili şi liberi.) GEŢII îṣi spuneau despre ei înṣiṣi tot Oameni Liberi!KABIL, KABIR, HAPIRU, APIRU… PIR- semizei, neam de regi , spiṭe nobile. HAPA/APA … oameni ai apelor. AMA(N) înseamnã , culmea, APÃ în limba kabilã! Iar ŢRU al kabililor înseamnã a plânge adicã a vãrsa RÂUri de lacrimi / a lãsa sã curgã APA… Şi Rumânii / românii spun astãzi despre scurgerea apei a “ṭâRÂi”. ARU / RAU / RU / RU-MAN… râurean, om al apelor. RU-MÂN / RU-MAN (om al râurilor) 22 , MAN (om şi divinitate vedicã indianã), pã-MÂN-tean (om si ţãrânã, argilã/ tinã - TINÃ fiind feminin ca ṣi GLIA/GAIA/GEEA, zeiţa pamântului). GET / GETul totuna ca ṣi KABIL/GETUL/ RUMAN!  
 
 
SITOGRAFIE:  
 
http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=34&a=3528  
 
http://www.ariminia.ro/ro/kabirii-amazigh/  
 
https://it.wikipedia.org/wiki/Getuli  
 
https://it.wikipedia.org/wiki/Garamanti  
 
https://it.wikipedia.org/wiki/Garamanti#/media/File:NE_600ad.jpg  
 
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:NE_600ad.jpg#/media/File:NE_600ad.jpg)  
 
https://en.wikipedia.org/wiki/Gaetuli  
 
http://romaniaesoterica.blogspot.ro/2008/05/cultul-soarelui-cultul-soarelui-fost.html  
 
https://docs.google.com/document/d/1AYubB6HZe9TaBTwnBTF-GkSoqI4A8jS7DS7k1clxWNI/pub  
NOTE:  
----------  
[1] Menṭionez cã lucrarea mea se bazeazã doar pe observaṭii proprii ṣi pe informaṭii ori imagini preluate de pe paginile internet (mulṭumiri pe aceastã cale autorilor!)  
 
[2] Nicolae Densuṣianu le-a acordat o atenṭie mai mare în “Dacia Preistoricã”. Restul preocupãrilor sunt de datã mai recentã, exemplu la Constantin Olariu Arimin. Din fericire, kabilii care au emigrat în state francofone dezvoltate ale lumii, duc pe internet, o muncã de cercetare ṣi promovare tot mai asiduee a rãdãcinilor strãmoṣti ceea ce mi-a permis accesul la unele, amabile dar greu de verificat, informaṭii.  
 
[3] Ga-Ramani (în limba latină: Ga-Ramani), a avut o populaṭie de berberi care a trăit în Sahara. Ei au fondat un regat în regiunea Fezzan (actuala Libia)formând o mare putere regionalã în Sahara, aproxi-mativ între anii 500 î.Hr. ṣi 500 d.Hr. Nu se ṣtie prea mult din istorie despre acest teritoriu. Denumirea Ga-Ramani vine de la greci ṣi, ulterior de la romani. Pliniu cel Bãtrân menṭioneazã o Garama (V, 36) iar Ptolemeu (IV, 6, 12) despre Germa.În urma cercetãrilor arheologice de prin anii 60-70, arheologii au dezgropat o parte din Zinchecra , capitala Ga-Ramani (Garama, actuala Germa) situatã pe un sol pietros. Din cele 8 oraṣe mari pe care le-ar fi avut Ga-Ramana, doar trei au fost studiate în anul 2004. Rămășițele găsite până în prezent includ numeroase morminte, fortificații și cimitire. O ingenioasã reṭea de tuneluri ṣi conducte subterane (construitã în jurul anului 200 î.Hr. ṣi cunoscutã astãzi sub numele de Arab Foggara) aduceau apa de sub stratul calcaros al deṣertului ceea ce explicã ṣi agricultura înfloritoare. Populaṭia Ga-Ramania ar fi fost de circa 4000 de locuitori incluzând agricultori (struguri, smochine , orz ṣi grâu), meṣteṣugari ṣi negustori (grâu, sare ṣi sclavi).Potrivit lui Strabon ṣi Pliniu cel Bãtrân, ei s-ar fi preocupat ṣi de extragerea minereurilor de amazonite din regiune. Foloseau alfabetul berbero-libian. Romanii au avut contacte comerciale dense cu Ga-Ramani; arheologii au descoperit astfel chiar și o baie romană în Garam.  
 
[4] Mariana Bendou  
 
[5] cultul soarelui – existã numeroase mãrturii ale acestui cult la geṭi printre care “Soarelede andezit” de la Sarmisegetuza cu un diametru de 7,1m ; aceasta era un altar pe care se aduceau ofrande ṣi se fãceau sacrificii.Se pare cã denumirea datã soarelui de cãtre geṭi ar fi fot “Dzio” de aici provenind cuvintele “Ziuã” ṣi “Zeu” (Om al Soarelui), “Dumne-zeu” (domnitor ṣi divinitate ).  
 
[6] Mariana Bendou  
 
[7] Limba kabilã este o limbã berberã. Limbile berbere (Berberă: ⵜⴰⵎⴰⵥⵉⵖⵜ Tamazight) formează un grup de limbi hamitice, din familia limbilor hamito-semitice (afro-asiatice), derivate din berbera veche care numără vreo treizeci de varietăți. Berbera posedă propriul său sistem de scriere numit tiffinagh. Se estimeazã cã existã astãzi circa 8 milion de vorbitori ai limbii kabile din care 5 sunt în Algeria. Pentru a comunica între ei, Kabilii au inventat un sistem de desene , scheme ṣi grafisme care sã desemneze emoṭii, sentimente ṣi elemente ale mediului înconjurãtor. Transcrierea oficialã de astãzi îmbinã caractere latine, utilizeazã cu precãdere litera “e” din limba greacã dar ṣi elemente din germanã, francezã ṣi …românã! Alfabetul numãrã în total 41 de litere simple ṣi 5 compuse.  
 
[8] Înrădăcinarea islamismului în Africa a fost favorizat de dezbinările dintre creştini. La început creştinii nu i-au privit pe musulmani ca aparţinând unei religii diferite, ci i-au considerat o sectă creştină. Curând, copţii (creṣtini) au devenit plătitori de impozite şi servitori civili ai arabilor. Creştinii erau până în secolul X majoritari, dar valurile următoare de migraţie arabă au făcut ca numărul lor să se micşoreze. Istoricii vorbesc de asemenea de căsătorii mixte dintre femei copte şi bărbaţi arabi, iar copiii din aceste căsătorii deveneau musulmani. La sfârşitul secolului al XX-lea, majoritatea egiptenilor care erau încă creştini vorbeau limba arabă, iar literatura creştină era tradusă în arabă. Partea de nord-vest a Africii a fost redenumită Maghreb, iar Africa a devenit cunoscută sub numele de Ifriquiya. Celor ce doreau să treacă la islamism li se acordau unele avantaje economice: oportunitatea înrolării în armata care a cucerit Spania şi scutirea de la plata unor impozite. Pentru o perioadă de timp după invazie, creştinii au învăţăt să trăiască alături de musulmani. Creştinismul în Maghreb ar fi dispărut în secolul XI.  
 
[9] Există o tendinţă ca, cercetãtorii sã trateze creştinismul african doar în contextul misiunilor creştine. În Africa, creştinismul este considerat a fi o religie de import împreună cu islamismul şi iudaismul. Din acest motiv, s-a putut vorbi despre creştinismul african mai ales odată cu expansiunea colonialismului. Această atitudine este, într-o anumită măsură, greşită deoarece creştinismul s-a dezvoltat în Africa, mai ales în partea de nord a continentului, chiar de la începuturile lui. Apostolul care a propovăduit Evanghelia în Africa a fost Sfântul Apostol Marcu deci creştinismul în Africa este de origine apostolică. Ca urmare a propovăduirii Sfântului Apostol Marcu avem astăzi Biserica Coptă şi pe cea Etiopiană cu elementele lor unice adaptate culturii şi mentalităţii oamenilor. Aşadar se poate spune despre creştinism cã s-a constituit şi în Africa ca parte indigenă fiind adânc înrădăcinat în istoria continentului. Din mijlocul său au apărut autorii patristici de o mare valoare, precum Tertulian, Origen, Clement al Alexandriei şi Fericitul Augustin.  
 
[10] Kabili sau kabiri - Dacã se poate pune cu adevãrat semnul egalitãṭii între “kabili” ṣi “kabiri”, consider (notã Mariana Bendou) cã surpriza este de proporṭii obligând la un studiu aprofundat; aceasta deoarece “kabiri” se numea ṣi un grup de 4 divinităţi pelasge (“kabiri” semnificând “cei mari”), descoperitorii metalurgiei. Kabirii apar menṭionaṭi ṣi pe inscripṭia uneia dintre “Plãcuṭele de la Sinaia”, plãcuṭa T 2 turnată pe la 540 î.e.n.: “Pământul care este pătruns de veneraţie pentru puterea sfintei cruci a dat pui (s-a înmulţit). Eu am mers plin de nelinişte la neamul care trăieşte într-o mare poiană din pădure să văd aievea minunile crucii. Am alergat, am cercetat, am măsurat şi am botezat cu vin mulţimea înfrăţită ce mustea de evlavie. Am făcut cu folos rugăciuni cu sfînta cruce a Salvatorului/Mântuitorului pentru cei speriaţi (chinuiţi de duhuri) care zăceau. Toţi cabirii când au ieşit în poiană, au fost cercetaţi şi botezaţi cu vin în credinţa sfintei cruci a Mântuitorului, ca un singur trup.” Strabon în lucrarea Geografia, scrie despre cabiri: ,,Sunt unii, care susţin că provin din Ida, alţii că s-au stabilit acolo; dar toţi ne asigură că ei sunt cei care au lucrat pentru prima oară fierul în muntele Ida; toţi sunt nişte vrăjitori întrebuinţaţi în serviciul mumei-zeilor şi având reşedinţa lor în Frigia, în jurul Idei”. Textul lui Strabon ne dezvăluie atât conceptul de divinități cabirice dar și un popor care era de baștină din jurul muntelui Ida sau venit acolo din altă parte, dar care numai ei stăpîneau prelucrarea fierului. Ideea zeilor cabiri o găsim și la Pausanias care în secolul ll al erei noastre a făcut o călătorie prin Helada de unde a rămas lucrarea Descrierea Greciei și care zice că ţinutul Pergamului era consacrat cabirilor iar religia acestor divinităţi s-a născut prima dată în sânul populaţiei pelasge, adică a Neamului Scoborîtor din Zei din nordul Istrului, de unde s-au dus ei în acele locuri.Ori ṣi geṭii ṣi kabilii au ridicat metalurgia la rang de artã dând, mai ales bijuteriilor , dimensiuni magice… Și poetul liric al vechilor greci Pindar (522-443 î.e.n.), a scris despre Kabir, că se numea la început Adamas, iar tradițiile din insula Lemnos îl cinsteau ca primul om născut din sânul Pământului, fiind și primul bărbat, primul meșteșugar și unul dintre cei șapte strămoși băștinași și ziditori ai neamului omenesc. Dacã asociem Tartaria cu Tartarul ṣi cu mitologia lui Hefaistos, semizeul meṣteṣugar al fierului, avem o nouã pistã de cercetare conexã kabiri / geṭi… De altfel, faraonul egiptean Ramses ll (1301-1235 î.e.n.) după ce a văzut că n-a reușit să-i răzbească pe hitiți la Kadeș prin puterea armelor, a zis că este mai bună o alianță și printr-o scrisoare cere regelui hitit să-i trimită meşteri pricepuţi în prelucrarea fierului, pe numiţii habiru/cabiru !  
 
[11] Constantin Olariu Arimin zice: Analiza semantică a cuvîntului Imazyghen sau Imazyen ne dezvăluie o fărâmă din istoria adevărată a acestui neam vitregit atît de rău de soartă; ima: pământ gras (vezi cuvântul imaṣ-notã Mariana Bendou), mulțime + zig: a fi dat afară, a se rupe, a se dezrădăcina, a dura, cer, înalt, puternic + en: ținut, țară, strămoș. Sau varianta ima + zyen: divinitatea lunii și a renașterii la emeși și la geți scrisă și Zuen, Zoen, Zoin, referire directă la legenda neamului omenesc născut din Maia, fiica lui Atlas care era în ceruri împreună cu celelalte șase surori. Și numele ,,amazigh” se descompune în ama: mamă (yemmah în limba kabilã-notã Mariana Bendou) + zig: a fi dat afară, a se rupe, a se dezrădăcina. Cuvântul Imazighen(în Tiffinagh: Imaziγen) este pluralul cuvântului Amazigh, care după învățații medievali Ibn Hazm și Ibn Haldun ar însemna ,,părinte”, ,,conducător” sau ,,om liber”. Noi cunoaștem o variantă grecizată a acestui mit care spune că ziditorul lumii Uranus (ur: origine, suflet, inimă, ființă, temelie + Anu: Dumnezeu) a dat fiului său Atlas stăpânirea peste ținuturile de la nordul Dunării pentru a fi de veșnic sălaș Neamului Scoborâtor din zei, iar de la acestã țarã binecuvântată de Ziditorul Ceresc, a ajuns la hiperboreanul sau pelasgul Iapet.Prin urmare Atlas, strãmoṣul kabililor/kabirilor era un (semi)zeu / un atlant…Ori specific kabililor este ṣi o staturã predominant înaltã, delicateṭea trãsãturilor, o formã alungitã a capului cu o frunte bombatã, inteligenṭã sclipitoare ṣi o aplecare spre artã…  
 
[12] Mariana Bendou  
 
[13] Constantin Olariu Arimin  
 
[14] Vezi Regina “Kahina-Dahina” despre care am mai scris ! (Mariana Bendou)  
 
[15] Constantin Olariu Arimin  
 
[16] Constantin Olariu Arimin  
 
[17] Mariana Bendou  
 
[18] Constantin Olariu Arimin  
 
[19] pir- faraon, zeu, cãpetenie supremã  
 
[20] Mariana Bendou  
 
[21] “Morocco's Berbers Battle to Keep From Losing Their Culture”. San Francisco Chronicle. March 16, 2001.  
 
[22] Iosif Lucian Cueşdean  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Getulii ṣi kabilii - Consideraṭii istorico-geografice / Mariana Bendou : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1991, Anul VI, 13 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mariana Bendou : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Bendou
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!