Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



OAMENI ȘI CÂINI (miniroman) (VIII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
VIII 
  
Mai bine de trei ani n-am mai avut câine... Porumbii din Gruiu Pleşciorii au fost păziţi în tot acest timp de către Ursei, un câine roşu ca focul şi rău nevoie mare, pe care iniţial l-am luat cu împrumut de la Mitu lu’ Niculcea, dar care, obişnuindu-se repede, stătea mai mult la noi decât pe Mal la stăpânul lui de drept. 
  
Locul numit La Cimitir fusese demult împărţit de moşu’ Chircuţ între Mama Moaşa (Găzăroaia), nea Ilă, nea Titu şi tatăl meu. Astfel, Găzăroii i-a revenit partea arabilă ră- masă după donaţia pentru cimitir a bunicii ei, Bărnoaia, iar livada de pruni de pe coastă a fost împărţită în mod egal între cei doi unchi şi tatăl meu. Drumul spre livada noastră de pruni de La Cimitir trecea prin faţa gospodăriei lui Dumitru Ureche, zis Mitu lu’ Niculcea care ţânea pe fata lui Cam sau Cămulete, vecinul lui moşu’ Hobza în Câmpuri. Casa şi grajdul lui Mitu lu’ Niculcea du pă Mal erau mai sus de drum, pe un dâmb, şi mai sunt şi astăzi, dar stăpânite de nevastă-sa, căci Mitu „s-a dus demult la Bărnoaia”. De câte ori treceam pe acolo, de su’ şop se repezeau la poartă să mă sfâşie, nu alta, doi câini roşii, nu foarte mari, dar tare fioroşi şi gălăgioşi; erau Ursei şi ma- ma lui. De fiecare dată treceam cu teamă pe acolo şi mă gândeam că dacă ar fi rupt o ulucă de la gard sau dacă şi-ar fi luat avânt de pe dâmb şi ar fi sărit afară din curte, precis m-ar fi sfâşiat la câtă ură aveau în priviri atunci când mă lătrau şi-şi arătau colţii, urmărindu-mă de-a lungul gardului de la uliţă al curţii gospodăriei lui Mitu lu’ Niculcea; în fine, ajunsesem să ne urâm reciproc, ce mai! De aceea, întotdeauna când plecam pe Mal să mă duc La Cimitir, aveam grijă să iau cu mine o bâtă sau o traistă cu pietre. 
  
Pentru că aveau doi câini, maică-mea i-a zis într-o zi Măriei lu’ Mitu lu’ Niculcea: 
  
– Fă, Mărio, văz că voi aveţ’ doi câini, nu ne daţ’ şî noo unu’, v-îl plătim, noi nu măi avem câine şî ne trebe şî noo la porumbi în Grui, şî pă lângă casă ie bine să aive omu’ un câine, he, ce zâci, fă? 
  
– De, fă, Oară, ieu ştiu ce să zâc, fă, să-l întreb şî ieu pă Mitu al mieu să văz iel ce zâce. 
  
– Bine, fă, Mărio, întreabă-l ş-apăi îm’ spui ce-aţ’ hotărât. 
  
După vreo două zile, Măria lu’ Mitu lu’ Niculcea a venit la noi cu răspunsul: 
  
– Oară şî Măriene, să nu ne-o loaţ’ în nume de rău, da’ Mitu al mieu a zâs că iel nu vinde niciun câine. Totuş’ e dispus să vă îm- pru¬mutăm unul ca să vă păzască şî voo porum- bii, nu ne daţ’ nimica pentru asta numa’ să-l îngrijâţ’ cum trebe, să nu-l lăsaţ’ nemâncat şî fără apă. 
  
– Ce hăla’ are, fă, Mărio, Mitu al tău? – a sărit atunci cu gura taică-meu. Păi, bine fă, ce e aia să-mprumuţ’ cîine, cine-a măi auzât de-aşa ceva? Las’ că vorbesc ieu cu iel, îi dau o ţuică la Trocărel şî-l conving eu să-m’ vânză un câine. 
  
– Măriene, poţ’ să-i tot dai, n-o să să lase, e-ncăpăţânat ca un catâr. 
  
– Lasă, fă, ce hăla, că n-o fi dracu’ atât de negru – i-a mai zis taică-meu Măriei lu’ Mitu lu’ Niculcea. 
  
Femeia a avut dreptate: Mitu nu s-a lăsat, dar ţuica tot i-a băut-o lui taică-meu, aşa că a rămas valabilă varianta cu împrumutul. Nu mi-a venit să cred când, a doua zi spre seară, l-am văzut pe taică-meu venind de pe Mal de la Mitu lu’ Niculcea cu Ursei după el, legat cu un lanţ. 
  
– Uite, bă, de-acuş-năinte pă Ursei îl legăm la porumbi în Grui ca să-i păzască, ia fă tu bine şî-mpreteneşte-te cu iel că tu-i duci de-acii-năinte mâncare şî apă în fiecare zî, hai, ia pune-i mâna pă cap şî-l mângâie! 
  
– Vai de mine şî de mine, tăticule, ieu nu pui mâna pă iel, de-atâtea ori a vrut să mă muşce împreună cu mă-sa, javra asta roşie ca un drac. 
  
– Bă, ia vez’tu cum vorbeşti, nu-l po-me¬ni p-ăl cu coarne c-acuş îţ’ arz una piste gu¬ră, ai înţăles? Ia, pune mâna pă iel, dacă-o-n¬cer¬ca să te muşte, îl trag ieu de lanţ, da’ fă-o liniştit, fără teamă, că câin’le sâmte cân’ omu- li-i-e teamă de iel ş-atuncea sare să-l muşce. Hai, aşa, fără teamă! 
  
Mi-am apropiat încet mâna deasupra capului lui Ursei, care a întins botul umed şi a început s-o adulmece. 
  
– Aşa, aşa, acuş lasă uşor mâna pă ca- pu’ lui – mi-a zis atunci şoptit taică-meu. 
  
I-am atins uşor capul lui Ursei, care l-a lăsat în jos şi a venit apoi încet cu el între pi- cioarele mele. În timp ce-l mângâiam, şi-a ridi- cat capul spre faţa mea şi apoi şi-a ridicat şi laba piciorului drept din faţă, pe care mi-a pus-o pe pulpa piciorului meu stâng. Eu i-am prins-o cu mâna stângă, în timp ce cu dreapta am continuat să-l mângâi pe cap. 
  
– Aşa! Acuş du-te şî adăi un bruş de mămăligă şî dă-i să mânce – mi-a mai zis taică-meu după un minut sau două. 
  
M-am dus în bucătărie, am luat un bruş de mămăligă, dar şi o coastă de porc din mân¬carea de varză pusă la fiert de maică-mea şi i le-am dat să le mănânce din palmă... Câinele a mâncat fără grabă, tacticos, a pufăit mulţumit pe nas şi a început apoi să-mi lingă mâna; gata, devenisem prieteni... 
  
Ursei şi-a făcut bine datoria la porumbi în Gruiu Pleşciorii. Când avea tura liberă şi când se-ntorcea din tura de zi de la Sibiu, căci era ceferist şi făcea naveta, porumbii erau pă¬ziţi de taică-meu, în rest – de mine şi de veri¬şo¬rii mei, aveau şi ei porumbi rozor cu noi. Uneori mai venea şi maică-mea, dar îi era tare urât şi frică de lighioane. Ursei se plimba toată ziua legat cu un lanţ pe o sârmă întinsă de la un capăt la altul al locului cultivat cu porumbi. Înspre Valea Viei avea o colibă unde se adă- postea de ploaie, iar în partea cealaltă era un grajd de bârne unde, la fel, se adăpostea când vremea era rea. Noaptea era lăsat liber, nu pleca de capul lui, fiindcă era cineva tot timpul cu el acolo, de cele mai multe ori – taică-meu, cum, am mai spus. Cei care păzeam porumbii, făceam focul în două locuri – la grajd şi în partea cealaltă a locului, spre Valea Viei, lângă coliba câinelui. De obicei, paznicii porumbilor dormeau noaptea, din când în când mai dădeau ocol locului să-l verifice, apoi se culcau la loc. Când câinele începea să latre şi să alerge încoace şi-ncolo, era semn că porumbii urmau să fie atacaţi de viezuri, porci mistreţi sau urşi. Atunci, cel care-i păzea se scula şi împreună cu câinele şi făcând mare scandal – suna o talangă, bătea într-o tinichea şi hăulea cât îl ţineau bojogii –, treceau la respingerea atacu- lui sălbăticiunilor. 
  
Când nu era sezon de păzit porumbii în Gruiu’ Pleşciorii, Ursei făcea naveta între casa noastră şi casa lui Mitu lu’ Niculcea, stăpânul lui de drept, uneori o aducea şi pe maică-sa la noi, înţelesese şi el că mielu’ blând suge de la două oi, nu era deloc prost. Bineînţeles că avea grijă de casa noastră la fel cum avea şi de casa stăpânului său, era rău tare, ferit-a sfântul ca cineva să facă un pas spre intrare, că-i şi sărea la picior, în rest n-avea el treabă cu trecătorii. Fiind tot timpul sătul, nu era deloc obraznic atunci când i se da de mâncare. Curios, deşi mânca din două părţi, nu se-ngrăşase deloc, era în schimb suplu şi puternic, deşi nu avea talia prea mare. 
  
După vreo trei sezoane de păzit porumbii în Gruiu’ Pleşciorii, aveam şi noi din nou câinele nostru, pe Deta, iar Ursei a început să vină din ce în ce mai rar pe la noi, căci maică-mii, zgârcită cum era, nu-i con¬ve-nea să hărănească doo guri de câine. Totuşi, pe furiş, eu îi dădeam să mănânce şi lui. Dar, gonit azi-gonit mâine de către maică-mea, Ursei a sfârşit prin a nu mai veni pe la noi... De atunci înainte însă, nici el şi nici maică-sa nu se mai repe- zeau la mine să mă muşte când treceam prin faţa casei lui Mitu lu’ Niculcea, dimpotrivă, ne întâlneam ca prieteni, eu având întotdeauna grijă să le iau câte ceva de mâncare. 
  
Referinţă Bibliografică:
OAMENI ȘI CÂINI (miniroman) (VIII) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2116, Anul VI, 16 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!