Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



OAMENI ȘI CÂINI (miniroman) (III)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
III  
 
Aşadar, Chirca Pătraşcu, zis Barna sau Chirca Barna, străbunicul meu, se însurase cu o fată cu zestre însemnată – pământ, vite, oi, capre –, moştenire de la cei care o înfiaseră. Am descris deja terenul din Capu’ Satului unde pe vremuri era casa bătrânească, precum şi ceea ce mă îndreptăţeşte să presu¬pun că socrul lui se numea Teşcuţ. Haideţi acum să vedem ce era şi cu celelalte trei locuri din sat ale străbunicii mele.  
 
Locul numit La Cimitir era un pinten de pământ aflat înspre Olt, între Boia şi Pârâu’ Cheişorii care traver¬sează satul. Locul acela, care, pe atunci, nu se numea aşa, era destul de mare şi avea două întrebuinţări: pe partea netedă de deasupra era loc de arătură, adică teren arabil, iar pe partea de coastă dimprejur – livadă de pruni.  
 
După ce s-a căsătorit cu străbunicul meu, fata luată de suflet din Robeşti a fost şi ea poreclită după bărbatul ei: Bărnoaia. N-au avut decât un singur copil, şi pe acela la bă-trâneţe: pe bunicul meu, Niculaie Pătraşcu, zis Chircuţ, după prenumele tatălui, porecla acestuia din urmă – Barna, fiind folosită tot mai rar. La rândul lui, moşu’ Chircuţ, bunicul meu după tată, s-a căsătorit cu o fată din neamul Cornea, acesta, având până astăzi reputaţia unor oameni duri şi răi de gură, dar şi harnici. Eu nu am mai apucat-o pe bunică-mea Cornoaia – Floarea lu’ Chircuţ după căsătorie, dar îmi povesteau taică-meu şi tata Laie că bunicul meu, în ciuda faptului că era un om tare bun, blând şi înţelegător, care vorbea destul de puţin, ajungea uneori să fie scos din sărite de gura păcătoasă a nevesti-si care voia tot timpul ca lucrurile să se facă numai şi numai cum pretindea ea, iar dacă nu se-n¬tâm¬pla aşa, lua foc, nu alta; atunci, bietul om îşi punea mâinile în cap şi se căina cu amar:  
 
– Iii, al hăluia măi ie neamu’ ăsta ăl cornesc, cine hăla m-o fi pus să mă bag în iel?  
 
Apoi, ridicâdu-şi braţul drept şi apropi- indu-e ameninţător de nevastă, îi striga cu voce tunătoare, de data asta, semn că era pe cale de a-şi ieşi din papuci:  
 
– Fă muiere, dacă nu închiz’ minteni pliscu’, îţ’ trag o mamă de bătaie soră cu moartea, de-o să mă pomeneşti toată viaţa ta.  
 
De obicei, se ajungea rar chiar şi la ameninţarea verbală, darămite şi la punerea ei în practică. Atunci când totuşi se-ntâmpla asta, femeia se potolea îndată, fiindcă realiza că era de rău dacă-şi mai toca bărbatul la cap, tocmai pentru că acesta se înfuria foarte rar, fiind, cum am spus, un om foarte calm. A murit destul de tânără, înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, iar bunicul meu căruia i-a făcut şase copii – două fete şi patru băieţi – nu s-a mai recăsătorit.  
 
Moşu’ Chircuţ – un om mic de statură, dar vânjos şi foarte harnic –, a făcut cap-coadă primul război mondial, ajungând până la Budapesta. A fost mitralior de elită şi adeseori îmi povestea cum a ajuns el să ordone unor generali şi cum a fost decorat şi sărutat pe obraji de către însuşi generalul Eremia Grigorescu…  
 
…Era în ultima decadă a lunii august 1917. Trupele române aflate sub comanda generalului Văitoianu, erau în poziţie de apărare pe aliniamentul Cireşoaia-Răchitoasa-Târgu-Ocna. Poziţiile lor tocmai fuseseră in- spectate de către generalii Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu. Era o zi caldă, soldaţilor li se permiseseră câteva momente de relaxare, mulţi făceau baie în Trotuş. Generalii şi mai mulţi ofiţeri stăteau la numai câţiva metri distanţă de postul de mitralieră în care rămă- sese Chircuţ. Tocmai căzuse la datorie sub- locotenentul Ecaterina Teodoroiu şi discutau pe marginea acestui eveniment tragic. În faţă, pe dealul Cireşoaia, erau în poziţie de apă¬rare forţele inamice. Deodată, Chircuţ auzi un şuierat prelung, ascuţit, de obuz lansat de nemţi dinspre dealul de peste Trotuş. Înainte de a începe să tragă cu mitraliera, Chircuţ apucă să strige către grupul de superiori din spatele lui:  
 
– La pământ, domnilor ghenerali!  
 
De fiecare dată când ajungea aici, moşu’ Chircuţ se oprea din povestit şi după câteva clipe, zâmbind şmechereşte pe sub mustăţi, spunea:  
 
– Bă, nepoate, a fost pentru prima şî ultima dată când nişte ghenerali au iegzecutat un ordin dat de mine!...  
 
Timp de câteva minute, mitraliera lui Chircuţ a fost singura care a răspuns atacului inamic, bunicul meu a tras cu ea până i-a înroşit ţeava. Între timp, s-a târât până la el colonelul Macri, pentru a-l ajuta, iar restul trupei s-a repliat cu pierderi grele şi a început să riposteze. Aici, moşu’ Chircuţ se oprea, se încrun¬ta şi-şi frângea mâinile, apoi, privind în gol, continua să povestească mişcându-şi capul şi trunchiul într-o parte şi alta cu obidă:  
 
– A fost un măcel nemaipomenit, apele Trotoşuli iereau roşî de sângele soldaţîlor noştri…  
 
Atacul surprinzător al inamicului a înce-tat la fel de repede cum începuse. Grupul de generali şi ofiţeri, precum şi mitraliorul care-i apărase vitejeşte, s-au trezit îngropaţi în pă-mânt, dar teferi; doar Chircuţ a fost rănit uşor la coapsa şi braţul drept. S-a refăcut repe¬de, iar mai târziu a fost decorat cu medaliile „Virtutea Militară” şi „Bărbăţie şi Credinţă”, chiar de către generalul Eremia Grigorescu, fiind înaintat şi la gradul de caporal. La ceremonie, îna- inte de a-i prinde medaliile în piept, generalul l-a întrebat:  
 
– Caporal Pătraşcu, ia spune-mi, domnu- le, câţi nemţi ai împuşcat?  
 
– Să trăiţ’, domnule gheneral, nu ştiu, nu i-am numărat! – i-a răspuns Chircuţ în poziţie regulamentară.  
 
Generalul, amuzat şi, în acelaşi timp – surprins de răspunsul lui, i-a zis atunci:  
 
– Bravo caporal, să trăieşti!  
 
Apoi i-a pus medaliile în piept, după care l-a salutat şi ulterior, renunţând la atitudinea protocolară cerută de moment, l-a sărutat pe amândoi obrajii şi l-a strâns la piept în uralele camarazilor:  
 
– Uraaaaa! Uraaaaa! Uraaa! Să trăiască!  
 
Într-adevăr, a trăit destul de mult, aproa- pe 90 de ani. A avut norocul să scape viu şi nevătămat din război, deşi a făcut şi campania din Ungaria, ajungând până la Budapesta. De acolo, s-a întors cu o iapă mare, albă, capturată de la nemţi, pe care a numit-o Bălana. Când a apărut în faţa casei din Capu’ Satului călare pe Bălana, el – mic, iapa – mare, ciolănoasă, cu copita „cât un cap de om”, nevastă-sa Floarea, deşi nu-l văzuse de trei ani, l-a şi luat la rost:  
 
– Bine, mă, prăpăditule, de ce n-îi fi ven’t şî tu cu o vacă, dădeam lapte la copii?  
 
Neam cornesc..., de!  
 
Moşu’ Chircuţ iubea tare mult lectura. El a fost cel care mi-a deschis şi mie apetitul pentru citit punându-mi în braţe patru cărţi pe la începutul clasei a III-a, după ce eu, mândru nevoie mare, i-am spus că voi fi făcut pionier şi că-mi place şi mie tare mult să citesc. Cărţile acelea, de care întotdeauna îmi amin-tesc cu emoţie şi plăcere, şi pe care le-am recitit de nenumărate ori după aceea, erau: ,,Spartacus” de Raffaello Giovagnoli, ,,Oliver Twist” de Charles Dickens, ,,Ciocoii vechi şi noi” de Nicolae Filimon şi ,,Cineva scutură cuibul” de George Nestor. Mi-a spus atunci că pot să încep cu care-mi place dintre ele şi după aceea să-i povestesc şi lui ce-am înţeles. Fiindcă pe atunci îmi plăcea istoria, am început să citesc ,,Spartacus”, dar până după Crăciun le-am citit pe toate patru, impresionându-l pe cel care mi le dăruise, nu-i venea să creadă şi m-a ascultat temeinic din toate... Au urmat altele şi altele, până i-am epuizat toată averea lui în materie de cărţi şi care, bineînţeles, mi-a rămas mie, căci verişorii mei nu se prea omorau ei cu cititul, excepţie făcând, poate, cele două fete ale lui nea Titu, dar eu descope¬ri¬sem primul comoara literară, pe care moşu’ Chircuţ o ţinea pe fundul unei lăzi rudăreşti, sub hainele lui de sărbătoare între care el obişnuia să pună pelin.  
 
Cum spuneam, moşu’ Chircuţ a fost singurul copil a străbunicilor mei Bărnoaia şi Chirca Barna, apărut în familia lor când nimeni nu se mai aştepta. Pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că s-a milostivit de ei şi le-a dăruit şi lor un copil, Bărnoaia, proprietara de drept a terenului care urma să se cheme La Cimitir, s-a hotărât să doneze bisericii şi satu-lui un sfert din el pentru a se face acolo loc de îngropăciune pentru morţii locului, deoarece vechiul cimitir devenise neîncăpător, fiind situat chiar în podgradie, adică în jurul bisericii satului de atunci, actuala biserică veche din Grebleşti, terminată de construit la 1792 şi de pictat – la 1795. Această biserică, monument istoric, este una dintre puţinele biserici pictate şi pe dinafară din fosta Ţară Românească. Până atunci, locului aceluia nu i se spunea La Cimitir, ci La Bărnoaia, desigur, după porecla celei care făcuse donaţia. De atunci înainte însă, toată lumea înţelegea prin La Bărnoaia – cimitirul satului. Şi astăzi mai poţi auzi prin Grebleşti pe câte o femeie care, certându-şi bărbatul, îi strigă acestuia furioasă în momentul în care el dă să plece pentru a scăpa de gura ei:  
 
– Un’-te duci, mă, ceacârule, duce-te-ai la Bărnoaia să te duci! Stăi hăluia aci că n-am termenat cu tine, primitule ce ieşti!  
 
De obicei, omul îi răspunde cam aşa:  
 
– La ce să măi stau, fă, la ce? Că dacă măi stau mult să mă toci tu la cap ca o moară ne¬fe¬recată ce ieşti mi-e că, pân’ la urmă, o să-ţ’ scap una piste meliţa aia de să ţ’-o mut la spate, poate-aşa oi tăcea şî tu odată. Şî la Bărnoaia să te duci tu, că ieu n-am încă chef, ai auzât, fă? Iar primită ieşti tu – nu ieu, ’tu-ţ’ care-a făcut neam mu¬ie¬resc pă lumea asta, că mi s-a loat de tine, ca de mere acre!  
 
Sau, atunci când, cineva plecat demult din sat întreabă de altcineva trecut între timp la cele veşnice, răspunsul este de cele mai multe ori acesta:  
 
– Eheeei, maică, s-a dus demult la Bărnoaia!  
 
Tot aşa, nu a existat în sat muribund care, zăcând, să nu fi spus măcar o dată cu autoironie, semn că lovişteanul nu se teme de moarte, atunci când înţelege că i-a venit şi lui sorocul ca atâtor altora înaintea lui:  
 
– De-acuş, ce măi, gata, să rupe firu’ pă mosor, la Bărnoaia cu mine!  
 
Locul numit În Vale era teren de vărzărie, dar şi de porumbi, fiind destul de mare. Se afla aproape de Boia, în spatele morii lui Costandin Ion Frântu, zis Cebuc; astăzi, în locul morii lui Cebuc se află un grajd al cărui proprietar este Sase, ginerele lui Tămădău. Terenul a aparţinut lui nea Ilă, iar astăzi el este moştenit de către verişorul meu, necăsătorit, care stăpâneşte şi casa părintească vecină cu a noastră. Acest teren este şi el vecin cu un altul care a aparţinut părinţilor lui Borţosu şi Tiei lu’ Laie-n Dungă, care am arătat că se numeau Teşcuţ – un alt argument în favoarea aceluiaşi nume şi pentru familia străbunică-mii, fata luată de suflet din Robeşti. În acelaşi sens este de menţionat şi faptul că pe partea dinspre Boia a terenului din Gruiu’ Pleşciorii, există alte terenuri ai căror proprietari sunt Borţosu, Tia lu’ Laie-n Dungă şi Piele, deci tot Teşcuţ.  
 
Terenul numit Pe Pod se află la intrarea în sat, cum vii dinspre Câineni, pe malul stâng al Pârâului Jidovului, după Colţu’ Călimării – denumire ce nu are legătură cu micul recipient în care se ţine cerneala, ci provine de la denu- mirea de Calea Mare – numele vechi al drumu- lui Câineni-Perişani-Sălătruc-Curtea de Argeş, printr-o intere¬santă translaţie fonetică: Colţu’ de pe Calea Mare – Colţu’ Călii Mari –Colţu’ Călimării. Pe Pod a fost dintotdeauna, şi încă mai este, teren de porumbi, pentru că, în sat fiind, aceştia, după ce leagă, nu mai trebuie păziţi noaptea de urşi, viezuri şi porci mistreţi, aşa cum trebuia făcut cu terenul din Gruiu’ Pleşciorii. Locul acela, pe care mulţi săteni au dintotdeauna parcele arabile mai mari sau mai mici, este un platou înalt ce domină satul începând de sub Mânjina şi întinzându-se cu o pantă lină până în Calea Mare, la Ion Şorega şi Cojocăreşti.  
 
Referinţă Bibliografică:
OAMENI ȘI CÂINI (miniroman) (III) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2093, Anul VI, 23 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!