Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



OAMENI ȘI CÂINI (miniroman) (II)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
II  
 
Porecla neamului nostru – Chircuţ, provine de la numele străbunicului meu din partea tatălui – Chirca Pătraşcu, zis Barna, pe care eu nu l-am mai apucat şi nici chiar tatăl meu, cel mai mic dintre copiii bunicului Chircuţ, nu l-a apucat. În tradiţia familiei noastre se spune că străbunicul Chirca Barna ar fi venit din Ţara Făgăraşului şi s-ar fi căsătorit în Grebleşti cu o fată născută în Robeşti şi luată de suflet de o familie fără copii; fata se numea Popescu, iar familia care a înfiat-o se numea Teşcuţ, după câte se pare. Pe vremea aceea înfierile nu se făceau cu acte, aşa că fata a rămas cu numele de Popescu. Familia din Grebleşti care a înfiat-o era destul de avută, avea vite, oi, capre, pământ în Pleşcioară, Gruiu’ Pleşciorii, Valea Viei (Valea Viii), cu toată pădurea dimpre-jurul acelor locuri; apoi, în sat stăpânea patru te¬re- nuri destul de mari: primul – în Capu’ Satului (Capu’ Satuli), unde-şi avea gospodăria, apoi alte trei – mai la margine: La Cimitir, În Vale şi Pe Pod (Pă Pod).  
 
Nesiguranţa privind numele familiei care a înfiat-o pe străbunică-mea, provine din faptul că nimeni dintre oamenii în vârstă din sat, nu şi-l mai aminteşte. Eu mi-am explicat această situaţie prin aceea că străbunică-mea nu purta acelaşi nume cu cei care au crescut-o. Totuşi, cum am ajuns la concluzia că acea familie este foarte posibil să se fi chemat Teşcuţ? Pe locul din Capu’ Satului există astăzi trei gospodării: aceea a părinţilor mei, a unui verişor al meu necăsătorit, un băiat de-al lui nea Ilă, şi a unei verişoare a mea, o fată de-a lui tata Laie, căsătorită cu Tică Cornea, zis Chioru, astăzi decedat, precum şi un loc de casă al lui nea Titu. Pe acest loc, într-un colţ, fusese pe vremuri gospodăria bunicului meu, moşu’ Chircuţ, moştenită de la părinţii lui. În jurul terenului, care înglobează cele trei gospodării şi terenul lui nea Titu, există gospo- dăriile a trei perechi de fraţi, ai căror părinţi se chemau Teşcuţ iar terenurile respective de la ei proveneau: în faţă, peste drum de părinţii mei – Laie Teşcuţ, zis Găzaru şi fratele lui, Dinu Teşcuţ, zis Sclipa, ambii decedaţi; în stânga, pe colţ – Mihai Teşcuţ, zis Borţosu şi în continuare, spre drum, paralel cu locul de casă al lui nea Titu – sora lui, Tia Băluţă, nevasta lui Laie Băluţă, zis Dungă sau Laie-n Dungă, decedat; în fine, în spate – Neluţ Teşcuţ, zis Piele sau Neluţ al lu’ Stăncete, şi sora lui, Măria Cojocaru, nevasta lui Nelu Cojocaru, zis Zemţer sau Zemţeri, dar şi Nelu lu’ Ficu, astăzi şi Neluţ şi Măria fiind decedaţi. Trebuie precizat aici faptul că între cele trei rânduri de fraţi nu mai exista demult niciun grad de rude- nie; de altfel, nevasta lui Borţosu este soră cu nevasta lui Piele, iar dacă aceştia ar fi fost ru- dă, ultimul nu s-ar fi putut căsători cu sora nevestei celui dintâi, care, fiind mai în vârstă, se căsătorise cu mult înaintea lui Piele. Bătrâ- nul Ion Teşcuţ, zis Stăncete, tatăl lui Piele şi al Măriei lu’ Zemţer, îşi avea gospodăria în mijlocul satului, puţin mai sus de locul în care Pârâu’ Arinilor (Pârău’ Arinilor) sau Pârâu’ Dosului, (Pârău’ Dosuli) traversează Calea Mare pe sub un pod de piatră, iar de-o parte şi de alta a gospodăriei lui se aflau gospodăriile altor doi oameni cu acelaşi nume – un alt Ion Teşcuţ zis Pâclă, şi tot un Ion Teşcuţ, dar zis Ionel Teşcuţ, care era morar; toţi cei trei capi de familie, care aveau aceleaşi nume şi chiar prenume, erau verişori de-a patra şi a cincea spiţă, deci, practic, nu mai erau rude.  
 
Apoi, lângă Borţosu şi Tia lu’ Laie-n Dungă se află gospodăria unui nepot de-al Crăciunei Frântu, născută Teşcuţ. De aseme-nea, mai jos de gospodăria lui nea Ilă, după intrarea Pe Mal şi pe poteca ce coboară La Şipot (Izvoru’ lu’ Voica, La Roman), se află gospo¬dăriile altor doi fraţi Teşcuţ – Oprea şi Pătru, astăzi decedaţi, iar peste drum – gospodăria colegului meu de clasă din şcoala generală, Neluţ Sima, văr cu primii doi, pe al căror bunic îl chema Oprea Teşcuţ. Terenul aflat mai jos de gospodăria lui Neluţ Sima, a fost pe vremuri stăpânit de o soră a lui Oprea Teşcuţ, măritată cu Gheorghe Ureche, zis Turcu, deci cu acelaşi nume, Teşcuţ, înainte de măritiş. Pe acel loc sunt astăzi gospodăriile unor nepoţi de-ai lui Turcu. Continuitatea acestui teren întins, aflat pe vremuri în stăpânirea unui anume Teşcuţ, este întreruptă doar de locul pe care cu ani în urmă se afla gospodăria tatălui lui Zemţer – Ştefan Cojocaru, zis Ficu. Această gospodărie a fost cumpărată cu mulţi ani în urmă de către un nepot de-al lui Niculaie Cojocaru, zis Cam sau Cămulete, fără nicio legătură de rudenie cu Ficu. Acest loc se află peste drum de gospodăria lui nea Ilă şi între cele ale lui Neluţ Sima şi Găzaru, ultima fiind despărţită de aceea a lui Ficu de intrarea pe uliţa Capu’ Satului. Este însă posibil ca şi acest teren să fi aparţinut în vechime aceluiaşi Teşcuţ şi ajuns în posesia unui Cojocaru prin vânzare sau înrudire pe linie feminină.  
 
Aşadar, un teren vast, situat în Capu’ Satului şi pe care astăzi sunt nu mai puţin de 16 gospodării, a aparţinut, cu cea mai mare probabilitate, cândva, unui anume Teşcuţ. Este posibil însă ca acest teren să fi fost mult mai mare, deoarece Oprea Teşcuţ a stăpânit şi cea mai mare parte din Sălişte – loc ce cuprinde terenul pe care astăzi se află biserica nouă, teren donat chiar de Oprea Teşcuţ pentru construcţia ei, precum şi alte trei gospodării şi parcele arabile, aparţinând unor rude şi descendenţi ai aceluiaşi Oprea Teşcuţ – toate situate în spatele bisericii; este de reţinut faptul că biserica nouă se află la mai puţin de 100 de metri de gospodăria părinţilor mei.  
 
Interesant este faptul că şi pe bunică-mea Hobzoaica o chema tot Teşcuţ (Floarea) înainte de căsătorie, fiind soră cu Pâclă. Teşcuţoaia, mama lor, ajunsese celebră în sat şi chiar în Lovişte pentru faptul că, fiind o femeie zdravănă şi iute la mânie, nu se da în lături de a se lua la bătaie chiar cu unii bărbaţi. Curajul ei nebunesc ar fi putut să-i fie fatal în toamna anului 1916, când, pornită fiind în refugiu spre Curtea de Argeş, a pălmuit un ofiţer neamţ, care voia să-i confişte viţelul şi vaca legată de spatele carului, ceea ce ar fi însemnat să nu mai aibă lapte pentru copii, cinci la număr, între care Pâclă şi Hobzoaica; numai că, ofiţerul neamţ, om civilizat, surprins de curajul femeii, a sfârşit prin a o admira şi nu i-a făcut nimic, ba, mai mult, copiilor care începuseră să plângă cu disperare văzând ce făcuse mama lor, le-a dat pesmeţi şi zacăr de crumpene, adică glucoză de cartofi. Ce s-ar fi întâmplat dacă Teşcuţoaia ar fi pălmuit în locul ofiţerului neamţ un porc de rus, aşa cum le spunea Hobzoaica soldaţilor sovietici fiindcă avusese de-a face cu ei în timpul celui de-al doilea război mondial? La întrebarea asta pe care, copil fiind, i-o puneam adeseori, fiindcă-mi plăcea cum se ambala când auzea de ruşi, ea-mi răspundea de fiecare dată aşa:  
 
– Ei, maică, am fi murit atunci pă loc, dacă în locu’ neamţuli ar fi fost un porc de rus. Şî mă-ta n-ar măi fi fost, şî nici tu n-ai măi fi fost, da’… uite că Dumnezău, drăguţu’, ne-a scăpat. Numa’ că fraţî miei, Mitu şî Ghiţă, au murit tot în război, da’ în al doilea, iei iereau legionari de frunte, oameni învăţaţ’, au luptat ş-în Spania, de partea lu’ unu’ Franco. Ba nu, ia stăi, Ghiţă n-a murit în război, a murit în trei’j’noo, a căzut un lemn pă iel, ierea într-o tabără, lucra muncă volontară cu măi mulţ’ legionari, c-aşa făceau ei, munceau benevol, nu obligaţ’. Ce înmormântare frumoasă i-a’ făcut legionarii: cu mulţ’ popi, fanfară, cântece legionare, toţ’ îmbrăcaţ’ în cămăş’ verz’; au vorbit tare frumos de iel şî-n biser’că şî la groapă, fusese iel pretin bun cu unii, Moţa şî Marin, mari şăfi legionari care muriseră măi înăinte în Spania, Moţa – chiar în braţele lui. Am măi rămas ieu, mă-ta Măria Chibritoaia du pă Calea Lungă şî tat-to Ion Teşcuţ, Pâclă; pă Stanca a făcut-o mama după război, nu ierea cu noi atuncea în car, ieu aveam 7 ani, Pâclă ierea măi mic ca mine, din cauza războiuli ieu nu m-am măi dus nici la şcoală…  
 
În fine, pe Mama Moaşa, Găzăroaia, o chema după măritiş tot… Teşcuţ.  
 
Iată de ce sunt aproape sigur că familia fără copii, care o luase de suflet pe străbunică-mea Măruţa Popescu din Robeşti, purta şi ea numele de Teşcuţ…  
 
Referinţă Bibliografică:
OAMENI ȘI CÂINI (miniroman) (II) / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2091, Anul VI, 21 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!