Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



MOŞU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o sâmbătă, pe la începutul lunii octombrie 1961, m-am dus pe Uliţa Cimitirului, la Bobâltiu, frizerul, să mă tund. Trecusem în clasa a II-a şi domn’ Nelu Şandru, învăţătorul, ne spusese celor cinci elevi, cei mai buni la învăţătură, să venim luni curaţi şi îmbrăcaţi frumos, căci urma să fim făcuţi pionieri. La întoarcere, am dat şi pe la moşu’ Chircuţ, bunicul din partea tatălui meu, mi-era în drum, stătea în aceeaşi curte cu nea Titu, unul dintre cei patru băieţi ai lui, îşi făcuse acolo o cămăruţă numai a lui; trebuia să-i dau şi lui vestea cea mare, nu? Chircuţ îi era porecla, aşa era cunoscut în Grebleşti şi chiar în toată Loviştea. Porecla asta i s-a tras de la mama lui, Chirculeasa, care era fata lui Chirca Barna, stră-stră bunicul meu, cum ar veni.  
 
L-am găsit pregătindu-se să-şi facă baie: ciubărul era în mijlocul cămăruţei, iar pe „plat” – un cazan mare, de tablă, cu apă pusă la încălzit.  
 
– Iiii, bine c-ai ven’t, nepoate, să-m’ pui şî mie apă-n cap să mă spăl!  
 
– Gata, moşule, îţ’ pui!  
 
– Da’ une-ai fost?  
 
– La Bobâltiu, m-am tuns, că luni mă face pionier.  
 
– Da’ de ce te face?  
 
– Pentru că învăţ bine şî am note mari, moşule!  
 
Moşu’ a uitat să mă mai întrebe ce e aia „pioner”, pentru că, între timp, îşi trăsese de pe el cămaşa lungă, îşi „lăpădase” cioarecii, îşi sumesese izmenele până deasupra genunchilor şi se vârâse deja în ciubăr.  
 
– Dă-ncoa’ săpunu’, uite-l colo su’ pat, în stranchina aia!  
 
Într-o „stranchină” de pământ nesmălţuită, la piciorul patului, era o bucată mare, aproape cubică, de săpun de casă.  
 
– Ce naiba, moşule, n-ai şî tale un săpun măi ca lumea, dacă nu unu’ de faţă, măcar unu’ „Cheia”?, l-am luat eu la rost.  
 
– Taci, bă, din gură, şî dă-l încoa’, ăsta e săpun adevărat, făcut de mă-ta moaşa din zodă şî osânză de porc amestecată cu său de oaie, nu-m’ trebe mie săpun de taoletă, nu dau ieu pă mine cu porcării d-elea di la coperativă!  
 
Pentru el, săpunul de „taoletă” era un moft, ca şi mâncatul din farfurii de „porţolan” şi cu tacâmuri din inox. El folosea numai străchini de pământ şi linguri de lemn; gătea în oale de pământ, nu bea apă decât din ulcior, când n-avea săpun de casă, se spăla cu cenuşă ...  
 
Mama moaşa era fata lui, născută de bunica Floarea, pe care eu n-am mai apucat-o, între tata Laie şi nea Ilă, fraţii mai mari ai tatălui meu, pe care-l chema ca şi pe mine, Marian, dar pentru consăteni eram Mărian – el şi Marinică – eu. Mătuşii mele i se spunea aşa de către toată lumea, era doftoroaia satului – moşea, scotea măsele, îndrepta oase, punea ventuze, „meseria” asta o moştenise de la mama ei şi bunica mea. Tot ei i se mai zicea şi Găzăroaia, fiindcă era căsătorită cu Găzaru – Teşcuţ după numele adevărat, erau mulţi cu numele ăsta la noi în sat. Stătea în Capu’ Satului, chiar peste drum de casa noastră, unde începea uliţa care cobora în vale, pe sub Gorniş, la moara lui Ionel Teşcuţ.  
 
– Acuş’ toarnă!, mi-a cerut moşu’, după ce i-am dat bucata de săpun. Am apucat de ureche o ulcică de pământ şi am vârât-o în cazanul cu apă de pe „plat”.  
 
– Moşule, da’ apa asta e cam rece, dacă receşti?, l-am întrebat.  
 
– Las-o, bă, aşa, tu nu ştii că eu nu suferi apa fiartă? Ş-apăi, pân’ mă gat ieu de spălat, s-o mai încălzî o ţâră, nu recesc eu, aşa, cu una cu doo!  
 
Într-adevăr, după cinci-şase oale de apă turnate pe cap, moşu’ mi-a spus:  
 
– Ia aruncă, bă, o stranchină de apă rece pă foc, ce, vrei să mă opări?  
 
Când apa l-a acoperit până la brâu, cum stătea el „stârcit” în ciubăr, şi-a scos izmenele, le-a stoars bine-bine şi le-a pus pe marginea ciubărului. A continuat să se spele până a terminat toată apa din cazanul de pe „plat”.  
 
– Acu’, ia căldarea aia cu apă rece şi pune-mi-o în cap!  
 
Fără să mai comentez, m-am conformat.  
 
– Dă şarvetele ielea două şî ieş’ o ţâr’ afar’, să poci ieşî şî ieu din ciubăr ca să mă regulez, mi-a mai cerut moşu’.  
 
I-am dat două „şarvete” mari, înflorate – unul pentru cap şi trunchi, şi celălalt mai vechi pentru restul corpului.  
 
– Hai, bă, intră, că m-am gătat de regulat!, l-am auzit la un moment dat de afară.  
 
Am intrat în cămăruţă şi l-am găsit îmbrăcat cu o cămaşă albă, lungă până la genunchi, cu mâneci largi, brodată pe margini şi la piept şi guler cu „râuri” înguste de flori; peste cămaşă îşi trăsese o vestă din „pănură”, iar pe sub poalele ei – nişte izmene albe, largi, legate deasupra labelor picioarelor cu băieri; în picioare, „pă gol”, avea nişte papuci din „trenţe”, iar peste mijloc se încinsese de mai multe ori cu un brâu lat, brodat peste tot cu romburi roşii şi negre. A luat de pe pervazul ferestrei o sticlă cu „gaz”, din care şi-a turnat puţin în palma de la mâna dreaptă, şi, cu ambele mâini, şi-a masat bine pielea capului. Eu am strâmbat din nas, iar moşu’, observând asta, mi-a zis:  
 
– Ce, bă, nu-ţ’ prieşte? Să ştii şî tu că gazu’ şî pelinu’ sunt sfinte pentru pureci şî păduchi!  
 
Într-adevăr, avea tot timpul pe sub pat, pe sub masă, pe sub ladă şi prin locuri puţin umblate, pelin – verde vara, uscat în restul anului. Mirosea frumos în cămăruţa lui, fireşte, atâta timp cât nu-şi dădea cu „gaz” pe cap. Era un om mic de statură şi, curios, la cei peste optzeci şi cinci de ani ai săi, avea puţină chelie pe vârful capului, dar niciun fir de păr alb. Cine nu-l cunoştea şi-l vedea cu părul acela des, creţ şi negru ca pana corbului nu-i dădea anii pe care-i avea. Această caracteristică ciudată fusese moştenită şi de cei patru băieţi ai lui: Laie, Ilă, Titu şi Mărian, şi chiar şi de mine, aşa cum aveam să constat mai târziu, după cincizeci de ani, când, întâlnindu-mă cu prieteni şi cunoştinţe – foşti colegi de şcoală şi de liceu, ba şi de facultate –, eram „acuzat” că-mi vopsesc părul, ceea ce mă revolta peste măsură. Mama moaşa, în schimb, la cincizeci de ani, avea deja părul „sein”, de, semăna cu mama ei, bunica Floarea, o femeie tare aprigă, cică era „din neam” aşa, „neamu’ cornesc”, adică de-a lui Cornea, un neam dat „hăluia”, cum îi zicea moşu’ când nu mai scăpa de gura ei:  
 
– Aiii, al hăluia neamu’ ăsta cornesc! Fă, ’tu-ţ adurmirea şî mormântu’ cui te-a făcut, de muiere primită ce ieşti, dacă nu-nchiz’ meliţa aia, ţ-o închiz eu minteni cu una peste ea, de-ţ’ sar măsel’le din gură!  
 
Bunică-mea, cică, tăcea urgent, căci moşu’ era el un om calm şi bun, „pâinea lu’ Dumnezău, nu alta”, dar când spunea aceste vorbe însemna că, gata, i-a ajuns, iar nevasta ştia că dacă mai continua, moşu’ nu ezita să-şi pună în practică ameninţarea.  
 
Moşu’ Chircuţ făcuse Primul Război Mondial şi-mi amintesc că, după ce am plecat în clasa I, m-a chemat pe la el, mi-a dat 3 lei „de bomboane”, bani, nu glumă pe vremea acea, şi m-a îndemnat să învăţ carte, să ajung şi eu om mare, căci „cap aveam”. Constatase el asta când, una-două, eu îl „băteam la cap” să-mi mai povestească din război, sau despre Mihai Viteazul, din care susţinea că s-ar trage neamul nostru, apoi despre Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş. Ba, îl puneam să-mi explice şi cum funcţiona mitraliera, fiindcă, pe front, fusese mitralior în Regimentul 27, comandat de colonelul Macri. Îmi plăcea mai ales să-mi tot relateze cum a ajuns el să comande unor generali şi cum a fost decorat tocmai de către generalul Eremia Grigorescu …  
 
* * *  
 
. . . Era în ultima decadă a lunii august 1917. Trupele române de sub comanda generalului Văitoianu, erau în poziţie de apărare pe aliniamentul Cireşoaia-Răchitoasa-Târgu-Ocna. Poziţiile lor tocmai fuseseră inspectate de către generalii Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu. Era o zi caldă, soldaţilor li se permiseseră câteva momente de relaxare, mulţi făceau baie în Trotuş. Generalii şi mai mulţi ofiţeri stăteau la numai câţiva metri distanţă de postul de mitralieră în care rămăsese moşu’ Chircuţ. Tocmai căzuse la datorie sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu şi discutau pe marginea acestui eveniment tragic. În faţă, pe dealul Cireşoaia, erau în poziţie de apărare forţele inamice. Deodată, moşu’ a auzit un şuierat prelung, ascuţit, de obuz lansat de nemţi dinspre dealul de peste Trotuş. Înainte de a începe să tragă cu mitraliera, el apucă să strige către grupul de superiori din spatele lui:  
 
– La pământ, domnilor ghenerali!  
 
De fiecare dată când ajungea aici, moşu’ se oprea din povestit şi după câteva clipe, zâmbind smechereşte pe sub mustăţi, spunea:  
 
– Bă, nepoate, a fost pentru prima şî ultima dată când nişte ghenerali au iegzecutat un ordin dat de mine!...  
 
Timp de câteva minute, mitraliera lui moşu’ Chircuţ a fost singura care a răspuns atacului inamic. A tras cu ea până i-a înroşit ţeava… Între timp, s-a târât până la el colonelul Macri, pentru a-l ajuta, iar restul trupei s-a repliat cu pierderi grele şi a început să riposteze. Aici, moşu’ se încrunta şi-şi frângea mâinile în poală şi, după câteva clipe în care privea în gol, continua să povestească:  
 
– A fost un măcel nemaipomenit, apele Trotoşuli iereau roşî de sângele soldaţâlor noştri…  
 
Atacul surprinzător al inamicului a încetat la fel de repede cum începuse. Grupul de generali şi ofiţeri, precum şi mitraliorul care-i apărase vitejeşte, s-au trezit îngropaţi în pământ, dar teferi; doar moşu’ Chircuţ a fost rănit uşor la coapsa şi braţul drept. S-a refăcut repede, iar mai târziu a fost decorat cu medaliile „Virtutea Militară” şi „Bărbăţie şi Credinţă”, chiar de către generalul Eremia Grigorescu, fiind înaintat şi la gradul de caporal. La ceremonie, înainte de a-i prinde medaliile în piept, generalul l-a întrebat:  
 
– Caporal Pătraşcu, ia spune-mi, câţi nemţi ai împuşcat?  
 
– Să trăiţ’, domnule gheneral! Nu ştiu, nu i-am numărat!, i-a răspuns moşu’ Chircuţ în poziţie regulamentară.  
 
Generalul, amuzat de răspuns, i-a zis atunci:  
 
– Bravo, caporal, să trăieşti!  
 
Apoi, i-a pus medaliile în piept şi l-a sărutat pe amândoi obrajii, în uralele camarazilor.  
 
– Uraaaaa! Uraaaaa! Uraaa! Să trăiască!  
 
Într-adevăr, a trăit destul de mult, aproape nouăzeci de ani. A avut norocul să scape viu şi nevătămat din război, deşi a făcut şi campania din Ungaria, ajungând până la Budapesta. De acolo, s-a întors cu o iapă mare, albă, capturată de la nemţi, pe care a numit-o Bălana. Când a apărut în faţa casei călare pe Bălana, el mic, iapa mare, ciolănoasă, cu copita „cât un cap de om”, nevastă-sa Floarea, deşi nu-l văzuse de trei ani, l-a şi luat la rost:  
 
– Bine, mă, prăpăditule, de ce n-ai ven’t şî tu cu o vacă, dădeam lapte la copii!  
 
„Neamu’ cornesc” al bunicii, pe care nu am cunoscut-o, nu s-a dezminţit nici măcar atunci…  
 
* * *  
 
– Ia du-te, bă, şi adu-i pă Titu şi pă Ghiţa, să scoaţă ciubăru’ afar’, că noi nu putem, ie plin şî te-i pomeni că ne dăm cu barca pân cas’!, m-a trezit deodată glasul moşului din visare. Am traversat curtea şi i-am chemat pe cei doi.  
 
– Oliu, mă tată – i-a zis Ghiţa lui Bălucian, nevasta lui nea Titu – ce pute la tale aci a gaz!...  
 
– Hai, fă, şî tu, nu măi fii aşa cocoană, c-oi lăsa o ţâră uşa deşchisă!, s-a burzuluit moşu’ la Ghiţa.  
 
I-a arătat apoi izmenele ude şi i-a zis mai potolit:  
 
– Fă, Ghiţo, ia şî tu izmen’le iestea şî le spală!  
 
– Da’ alte rufe de spălat nu măi ai, că nu m-oi apuca numa’ pentru iele?  
 
– Măi am, fă, măi am câteva, vez’ în telteu’ ăla su-pat.  
 
Rămaşi singuri, moşu’ mi-a zis:  
 
– Şî zî, aşa, bă, te face pioner luni, ai?  
 
– Da, moşule, mă face!, i-am răspuns eu mândru.  
 
Moşu’ s-a uitat lung la mine preţ de câteva clipe şi deodată s-a ridicat în „capu’ oaselor”, s-a îndreptat de şale şi apoi s-a dus la lada de haine, a cotrobăit pe sub ele, şi a scos din ea patru cărţi cu coperţile scorojite şi filele îngălbenite, primele trei dintre ele – destul de groase; erau: „Spartacus” de Raffaello Giovagnoli, „Oliver Twist” de Charles Dickens, „Ciocoii vechi şi noi” de Nicolae Filimon şi „Cineva scutură cuibul” de George Nestor.  
 
– Uite, bă, dacă spui că-nveţ’ bine, trebe că-ţ’ place să şî citeşti, nu aşa?  
 
– Da, moşule, îmi place, am citit la măi poveşti...  
 
– Ei, acum e vremea să-ncepi a citi şî cărţ’ serioase. Uite, îţ’ dau cărţâle iestea, începi cu care-ţ’ place şî dup-aia, îm’ spui şî mie ce-ai înţăles din ea. Ţî le dau de tot, să ai grijă de iele, ai înţăles? Că verii tăi, bag-samă, nu le merită! Stăi să ţî le pui într-o traistă.  
 
– Am înţeles moşule, aşa am să fac!, am mai apucat să zic, fiindcă o şi zbughisem afară cu traista de gât…  
 
În uliţă, l-am întâlnit pe vărul meu, Gică, mai mare cu patru ani decât mine, băiatul cel mare al lui nea Ilă, venea de la Uţăroaia, mătuşă-sa. Bineînţeles, i-am dat şi lui vestea cea mare, aceea că mă face pionier.  
 
– Ei, şî, mare scofală!, mi-a răspuns Gică spre dezamăgirea mea.  
 
Când am ieşit de pe Uliţa Cimitirului în Calea Mare, l-am întrebat cât e ceasul pe „leatul” lui taică-meu, Mitică Fetelea, băiatul morarului Dumitru Fetelea, care stătea pe „blană” în faţa casei. Văzând că nu mai am timp să duc acasă cărţile şi să mă şi-ntorc, fiindcă trebuia să-mi fac şi baie, i-am zis lui Gică:  
 
– Bă, Gică, du-m’ şî mie traista asta cu cărţ’ acasă, eu dau o fugă până la mama mare, în Câmpuri.  
 
– Dă-o, bă, încoa’, că ţ-o duc; da’ ce-i spui lu’ lea Oara?  
 
– Spune-i că viu iute, să puie pă foc cazanu’ ăl mare, să-m’ fac baie.  
 
Trebuia să afle şi mama mare, Hobzoaica, bunica mea dinspre mamă, că mă face pionier poate pica şi de la ea ceva!  
 
…Aşa s-a făcut că în clasa a II-a, am citit prima carte „serioasă” din viaţa mea! Şi nu a fost una de vreun autor român, ci „Spartacus”, de Raffaello Giovagnoli, care avea peste 800 de pagini! M-am dus pe la el de Sfântul Nicolae, ziua lui onomastică, după slujba de la biserică şi, timp de două ore i-am povestit-o entuziasmat. A fost cadoul meu de ziua lui, iar el mi-a făcut cinste cu cinci lei preţioşi…  
 
Referinţă Bibliografică:
MOŞU CHIRCUŢ / Marian Pătrașcu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1755, Anul V, 21 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marian Pătrașcu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Pătrașcu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!