Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 2117 din 17 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

MUTULICĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am observat câteva perechi de tineri și le-am urmărit reacții și atitudini în diferite ipostaze, aici, aproape de casă, în cartierul în care locuiesc. I-am revăzut la un spectacol și mai apoi la o discotecă în care însoțeam o familie de prieteni.  
Gesturi diverse și chiar momente de tensiune inexplicabile de moment, mi-au amintit de vremuri și întâmplări pe când eram de vârsta lor, adică în urmă cu vreo cincizeci și ceva de ani...  
 
Aveam și eu, ca toți tinerii, un grup apropiat de fete și băieți. Ne întâlneam, ne plimbam, mergeam la fotbal ori la ștrand, la "ceaiuri" ori la bal, adică la orice moment de distractie în public, potrivit acelor obișnuințe specifice vremurilor. La un "ceai", adică o seară de dans organizată acasă la unul dintre noi și la care se consumau, pe ascuns față de părinți, băuturi alcoolice, nu ceai veritabil (!), eu am mers cu două surori, care-mi erau foarte bune prietene și pe care le îndrăgeam mult.  
Cu cea mare apăream frecvent și prin centrul orașului ori la plimbare prin parc și cunoșteau toți cei apropiați de noi câte ceva despre relația noastră, inclusiv faptul că eram doar prieteni, fără intimități în adevăratul sens al cuvântului.  
Se pare că și atunci, la fel ca și acum, o asemenea relație de pură prietenie era greu de conceput dacă nu se finaliza prin mijlocirea patului...  
 
Unul dintre băieți, prieten destul de apropiat, între două dansuri și două inghițituri de fursecuri făcute în casă, mă trage într-un hol ferit de priviri și mă intreabă dacă m-am culcat cu vreuna dintre cele două surori. Evident, am spus un NU hotărât și i-am explicat că amândouă sunt fete serioase și le respect ca atare, după care, contrariat, l-am întrebat ce sens a avut aceasta întrebare.  
Mi-a replicat, foarte pe scurt, că le place pe amândouă, dar, pentru că cea mare a dansat mai elegant și este de vârstă apropiată lui, ar dori să-i fie prietenă!  
- Ei bine, dar suntem cu toții prieteni, ce dorești în plus ?  
- Păi... știu că ești tu cu ea și aș vrea să rămână cu mine...  
Nu-mi venea să cred ce aud în acel moment. Nu m-am manifestat, deși, sincer să fiu, nu mi-a căzut prea bine dorința lui și era cât pe ce să-i răspund cu răutate. M-am abținut și i-am explicat că avem o relație frumoasă, pe care nu intenționăm să o întrerupem și i-am dat de înțeles că a procedat urât prin a-mi propune să-i "pasez" prietena mea.  
A insistat, încercând să mă convingă că este îndrăgostit de fată și că o vrea numai pentru el...  
- Bine! Să vorbesc cu ea și să așteptăm hotărârea ei, i-am răspuns cu întârziere, destul de greu, tăios.  
Am vorbit cu fata, i-am explicat destul de iritat ce și cum și m-am supărat și mai rău când ea și-a exprimat acordul, după numai câteva secunde de gândire, abia abținându-și râsul:  
- De ce nu? Nu te supăra, dar este destul de prezentabil "Mutulică" !  
- Cum adică? Ce vrei să spui, de fapt?  
- Spun că să-ți vezi de treabă, să nu te superi, pentru că, oricum, prietenul tau nu știe să vorbească și nu va reuși să "mă agațe", cum presupun că și-a propus, mi-a zis ea și m-a sărutat pe obraz...  
 
Ei doi au plecat împreună și după vreo jumătate de oră am plecat și eu, însoțind-o pe cea mică. Aproape de casa lor, am văzut în lumina becului de stradă cele doua siluete. Se aflau la o distanță apreciabilă, de circa doi-trei pași unul de altul, pe trotuar, în fața porții. Am explicat fetei că nu vreau să deranjez perechea de acolo, mi-am luat ramas bun și am plecat îmbufnat, plin de gânduri de răzbunare. Nu eram sigur dacă pe ea sau pe el eram pornit, dar mă simțeam trădat și aveam îndoieli cu privire la amândoi. Parcă abia atunci simteam că fata îmi este mult mai dragă decât aveam impresia până atunci și mă condamnam pentru că am cedat "ca prostul'" și mi-am dat acordul să o conducă amicul meu acasa.  
Mergeam cu pași grei și gânduri negre prin neagra noapte, lovind cu furie orice pietricică întâlnită în calea mea. Am alungat cu pietre doi-trei câini ce mă lătrau și încercau să se apropie amenințător de mine. Ieșirea asta parcă m-a calmat un pic.  
Ajuns acasă, contrar obiceiului, am aruncat hainele pe un scaun și m-am tolănit fără pijama pe pat, cu ochii închiși, încercând să adorm și să uit toată seara cu toate momentele ei frumoase și mai puțin plăcute, imaginându-mi că nu a existat. Din nefericire, nu am reușit. Parcă aveam mâncărici!  
M-am foit până dimineața și cu greu am dormit vreo două ceasuri. Am mâncat ceva, m-am îmbrăcat și am plecat încruntat la prietena mea. Zâmbitoare, radioasă, mă examina și râdea pe înfundate...  
 
- Ce-i cu tine de ești atât de mohorât? a întrebat ea observând că așteaptă în zadar să vorbesc eu.  
- Mă mai și întrebi?! Ce-ați făcut până la urmă?  
A izbucnit în râs fără sa se mai ascundă de mine, mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat și mi-a zis cu o undă evidentă de reproș:  
- Mă cunoști foarte puțin ori chiar nu ai incredere în mine...  
- Ba, am, dar ai acceptat să pleci cu ăla! am răspuns eu precipitat, acuzator.  
- Ei, și ? E o crimă ? M-a mâncat? Ce rău am făcut, de ești atât de pornit?!  
- Nu, nu-i crimă, dar m-ai lăsat pe mine ca prostu-n târg !  
- Ba, nu! Ești nedrept. Tu mi l-ai pus în brațe, n-am umblat eu după el. Nu-ți mai amintești?  
- Bine, bine! Eu am făcut prostia asta, dar ce ai făcut tu cu el, până la urma?!  
- Intreabă-l pe el, că ți-e prieten și în mine nu ai dovedit că ai incredere, din contra...  
S-a ridicat de pe scaun, a adunat ceștile de cafea și farfurioarele cu o mutrișoară preocupată și tristă în acelasi timp, deși în ochi i-am surprins câteva luminițe ironice îndreptate către mine.  
Am înțeles că trebuie sa plec, deși nu doream...  
 
Cu gustul de parfum discret al obrazului ei, pe care l-am sărutat, am plecat cu capul plecat și nehotărât, fără să știu ce am de făcut. După câteva zeci de pași, simțeam că fierb. Aveam o furie în mine, de eram în stare să mănânc omul cu puf cu tot.  
Realizam că am greșit în toate situațiile, inclusiv în dialogul purtat și în atitudinea față de ea. Orgolios, nu mă intorceam să mă scuz, să îndulcesc relația și să o readuc cel puțin la nivelul la care ajunsesem până în ziua trecută. Mă simțeam înfrânt și nu reușeam să recunosc. Căutam motive, vorbe sau expresii care să fie folosite ca argumente în favoarea mea. Nu găseam și mă infuriam și mai rău...  
Am schimbat direcția de mers și m-am îndreptat către domiciliul prietenului meu. Era acasă. M-am stăpânit cât am putut, am schimbat câteva vorbe de complezență și apoi l-am întrebat direct, încercând să par că mă amuz:  
- Cum ți s-a părut puștoaica, sărută bine?  
- Ha, ha, ha ! Care, bă, aia?  
- Cum adică, aia? Nu spuneai că-ți place de ea? Acum este doar o "aia"? Nu ai dus-o până acasă?  
- A, ba da! Am dus-o și am mai stat la poartă...  
- Și? Nimic, nimic? Ai pus mâna pe ea? Ai pupat-o?  
- A, nu, bă...! Nu am ajuns aici...  
- Promisiuni, ceva?  
- Nu, bă, că aia..., aia nici nu știe să vorbească..  
- Asta-i bună! am izbucnit eu. Parcă nu as ști cine este fata și cum se comportă... Cum poți să-mi spui tu mie o așa prostie ?  
- Păi, ce, bă..., că am stat aproape o oră și nu a scos o vorbă!  
- Bun, dar tu ce i-ai vorbit? I-ai povestit despre tine, despre altceva...?  
- Păi, nimic..., că dacă ea nu a vorbit...  
Am rămas perplex. Nu-mi venea să cred și, ca să mă conving, după câteva clipe lungi de tăcere de ambele părți, în care m-am dezmeticit, am întrebat:  
- Ai sărutat-o vreodată sau i-ai sărutat mâna la despărțire?!  
- A, nu! Ce, nu ți-am spus? ... Dacă nici nu vorbește și se uită pe langă tine, tu o pupi?  
L-am privit uluit. Ochii lui nu-mi spuneau nimic, iar vîrful unui pantof i se freca în neștire de marginea trotuarului. Am înțeles că nu mințea și se simțea destul de jenat. Am pus o ultimă întrebare, țintindu-l fulgerător cu privirea:  
- Amice, când te mai intâlnești cu ea?  
- Păi..., nu am vorbit să ne mai întâlnim. Nu știu...  
L-am luat în brațe pe neașteptate, l-am strâns cu putere și am plecat râzând...  
 
Când am bătut în poarta ei, eram ușor ca un fulg. Eram zâmbitor, transformat total și vesel nevoie mare, după cum s-a exprimat ea de îndată ce m-a văzut.  
- Hei! Ce-i cu tine așa de vesel și de ce te-ai întors? Nu mai ești bosumflat?  
Fără să-i răspund, i-am cuprins trupul în brațe, am privit-o în ochi și când i-am văzut privirea ușor dojenitoare, dar plină de dragoste și ințelegere, am sărutat-o și i-am șoptit de două ori la ureche:  
- Iartă-mă! Iartă-mă! Nu se va mai întâmpla...  
- Da, știu... și să nu mai vorbim niciodată despre "mutulică" al tau, care nu a scos o vorbă cât am stat la poartă așteptând să zică și el, doar o dată, "pâs"!  
Am înțeles totul și-mi venea să-mi dau palme, de rușinea ce mă cuprinsese, mai ales că ea îl numise "mutulică" încă de când i-am vorbit despre el. Îl analizase bine cu ocazia unor întâlniri la care mă însoțea el în partea de început...  
Am rămas prieteni buni și dragostea noastră a înflorit, iar "mutulică" trecea pe cealaltă parte a drumului, de câte ori se întâmpla să o întâlnească...  
 
P.S.  
Povestirea a fost scrisă în anul 2006 și publicată în volumul ”Femeia, eterna iubire”, Editura Alutus, Slatina, 2008.  
 
Referinţă Bibliografică:
MUTULICĂ / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2117, Anul VI, 17 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!