Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 2069 din 30 august 2016        Toate Articolele Autorului

Despre povestea unei iubiri misterioase și interzise.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Autor de natură enciclopedică, Mircea Eliade fascinează prin varietatea subiectelor tratate si multitudinea aspiraţiilor sale în care un loc deosebit îl ocupă problemele existenţiale ale epocii în care a trăit.  
Nu stiu dacă ar fi posibil ca cineva să citească şi să analizeze întreaga sa operă şi să nu exclame: impresionant! Da, impresionant, dar nu prin aceea că a scris peste 1.500 de cărţi, eseuri şi articole de specialitate, nu pentru că are merite incontestabile în studiul şi cercetarea istoriei religiilor, ci pentru că a reuşit să descopere şi dragostea adevărată, iubirea cea fără de cusur, iubirea necondiţionată, singura manifestare umană ce ne poate înnobila cu adevarat.  
Poate ca acesta este şi motivul principal pentru care am plecat din Olimpul lui Mircea Eliade, de la acea cetate a cunoaşterii pe care ne-o înfaţişeaza în nuvela ”La ţiganci”, să călătoresc şi să mă opresc mai apoi, fascinat, în lumea miturilor umanităţii în care am descoperit (a câta oară?), printre altele, "Maitreyi", splendida ”monografie a tulburării” în care anumite amintiri ale autorului devin nemuritoare!  
Mai mult decât atât, cred că am descoperit aici, în mitul fecioarei bengaleze, un cuplu nemuritor: Allan si Maitreyi, la fel de nemuritor precum s-a dovedit a fi Paul şi Virginia, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta ori, după 42 de ani de la naşterea romanului ”Maitrey”, cuplul Mircea şi Amrita din ”Dragostea nu moare”, replica magistrală scrisă cu deosebită sensibilitate de însăşi eroina romanului la care fac referire.  
Şi, pentru că nota de autenticitate din ”Dragostea nu moare” era atât de evidentă, a trebuit să revin la ”Maitreyi”, la aceasta tulburatoare poveste de dragoste din anii '30, pentru a o analiza prin noua perspectivă pe care autoarea-eroina din ”Dragostea nu moare” o deschide cititorului surprinzându-l şi captivându-l în aceeaşi măsură.  
 
Chiar dacă imaginaţia şi dorinţa intimă a lui Mircea Eliade a depăşit adeseori realitatea, după cum ne convinge Maitreyi Devi, fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, romanul său erotic captivează toate generaţiile de la apariţia sa pe piaţă şi până în prezent. Aşa cum exprimam mai sus, autorul descoperă şi înfaţişează cititorului dragostea curată, dragostea dezinteresată care rămâne nealterată în pofida greutăţilor de orice fel, determinând până şi hotărârea de trecere la o altă religie, condiţie supremă în punerea acestui sentiment în drepturile sale fireşti şi admiterea cuplului în familia şi societatea indiană.  
Niciunde nu am găsit atât de viguros redată cea mai mare minune a lumii pamântene: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtăşite şi destrămarea ei, precum am descoperit în aceste două romane ce au făcut înconjurul pământului. Poate şi pentru că ele trateaza aceleaşi fapte în viziunea a doi scriitori care au fost, în acelaşi timp, protagoniştii lor. Şi nu am avut o asemenea experienţă, chiar dacă în literatura universală se mai întâlnesc, spun cei care au găsit şi citit, asemenea situaţii în unele opere...  
În acest roman al experienței, Mircea Eliade a căutat, a găsit şi a dovedit că singura modalitate de a ajunge la starea de perfecţiune este iubirea. Iubirea lui Allan se naşte în timp pentru o fată pe care, iniţial, nu o priveşte ca pe o femeie ce ar putea să-l atragă, considerând-o lipsită de calităţi şi chiar urâtă ”cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”.  
 
Poate că doar curiozitatea născută din faptul că ”nu izbuteam să înţeleg ce taine ascunde făptura aceasta” l-a determinat să o privească cu alţi ochi şi să o descopere pe parcurs în toata splendoarea ei. Astfel, de la repulsia de început, Allan începe să o cunoască şi îi descoperă fizicul ce împrăştie căldură sufletească şi fascinaţie. Şi, plecând de aici, observă şi apreciază în mod deosebit gesturile ei tandre, preocupările intelectuale dintre care amintesc filozofia şi conferinţele foarte apreciate de un auditoriu pretenţios, ori înclinaţia către poezie izvorâtă şi dezvoltată, poate, sub influenţa ”guruului său”, Tagore. Şi dacă adaug la aceste descoperiri şi faptul că, în acelaşi timp, Maitreyi este preocupată de lucruri copilăreşti şi trăieşte adeseori în fascinanta lume a miturilor, pot întelege de ce Allan s-a îndrăgostit de această fată deosebită. Cu atât mai mult cu cât autorul-erou al poveştii de iubire recunoaşte că era fata ce deţinea puterea de a iubi profound, de a iubi nu numai omul, dar şi natura înconjurătoare cu tot ce avea viaţa prin puterea creaţiei divine.  
Fata răspunde sentimentului numit iubire, dar... în felul său, numindu-l pe Allan ”un scump prieten” şi lăsând impresia că ar face confuzie între iubire şi prietenie. Atâta doar că, mai târziu, când Allan este îndepărtat de tatăl fetei care nu înţelegea intensitatea iubirii dintre cei doi tineri, eroina ajunge la gesturi disperate, ceea ce dovedeşte că era vorba de iubitul şi nu de prietenul ei.  
 
În această ipostază mai credibil devine, în timp, Eliade decât Maitreyi care, dupa 40 de ani, infirmă legatura intimă atât de adânc săpată în inima lui Mircea-Allan. De altfel, chiar jurământul ei, când iubirea sporise în intensitate, o contrazice: "Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie"...  
Oricare ar fi adevărul, m-a atras enorm de mult romanul, acţiunea sa și problematica vastă ridicată cu toate influenţele de natură religioasă, socială ori politică. Şi dacă Maitreyi a devenit o victimă a familiei sale, pe de o parte, a devenit în timp simbolul iubirii adevărate, pe de altă parte.  
Prin sensibilitate şi naturaleţe, Maitreyi reprezintă eternul feminin care iubeşte cu adevărat, cu trup şi suflet.  
Şi dacă Eliade a rămas marcat pentru toată viaţa de Maitreyi, numindu-se până la moarte indian, înseamnă că el a iubit-o cu adevărat, că a cunoscut prin ea miracolul iubirii, că a cunoscut-o întreagă, ca femeie ce i s-a dăruit cu aceeaşi puternică dragoste ce i-a unit. Chiar dacă o parte din scenele descrise s-au desfăşurat doar în imaginaţia sa, ele sunt o reflectare a iubirii îndreptate spre fiinţa pe care o dorea precum el însuşi o descrie!  
 
Nu este mai puţin adevarat că în alte lucrări, cu alte ocazii, autorul afirma, printre altele că sunt femei inferioare şi femei superioare care, cel puţin aparent, merită ori nu a fi iubite în aceeaşi măsură. Bunăoara, în eseul "Despre femeile superioare", Eliade face o afirmaţie ce nu mi se pare rezonabilă: ”Nu spun că asemenea femei ”superioare” nu sunt interesante, nu sunt decorative, nu sunt odihnitoare. Dar sunt mediocre - oricâtă intensitate şi sinceritate aş descoperi în viaţa lor. Sunt mediocre pentru că tind către un tip pe care literatura şi snobismul l-au bagatelizat, pe care imaginaţia l-a vulgarizat, un tip de vis adolescent, de cinema, de roman"...  
Şi în acest caz, după ce am gustat din frumuseţea romanului "Maitreyi", mă întreb totuşi dacă Mircea Eliade a cunoscut cu adevarat femeia şi a iubit-o precum pretinde în această poveste de dragoste, atâta timp cât tot el lansează următoarea cugetare: ”Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alti oameni.”  
Să fie de vină numai tendinţa şi aplecarea sa minunată asupra istoriei religiilor din care, cu evidentă intenţie, ne ascunde nouă, mulţimii cititorilor săi credincioşi, adevărul?!  
Pentru că ştim, din propriile mărturisiri, că Allan se vindecă doar la a doua încercare de a iubi o femeie. Prima încercare, în relaţia cu o tânără muziciancă evreică, se termină cu un dezgust faţă de sine, proclamat de erou. A doua încercare de a iubi o femeie îl vindecă pe Allan, în Himalaia.  
Dar, spuneţi-mi, era nevoie de o vindecare de iubire dacă aceea pe care a trăit-o a fost reală, adâncă, mistuitoare, pustiitoare ori aducătoare de vindecare a sufletului?!  
Nu i-a fost iubirea născută şi crescută până la cele mai înalte niveluri de Maitreyi, la care nu orice muritor ajunge nici in vis, suficientă?  
Presupun că NU.  
Pentru că, dacă ar fi fost altfel, autorul nu ar fi înscris aceste cuvinte ca motto pentru romanul său: ”Îţi aminteşti de mine, Maitreyi? Şi dacă da, ai putut să mă ierţi?” De ce se simţea vinovat, oare? Pentru că nu a luptat până la sfârşit pentru a-şi apăra iubirea pe care se pare că a abandonat-o?  
... După 42 de ani, autorul acestor celebre cuvinte a primit răspunsul: ”Dragostea nu moare niciodată”, sub semnatura celei căreia îi ceruse iertare - Maitreyi Devi, eroina reală a romanului ce l-a consacrat pe Eliade pe toate meridianele  
 
Referinţă Bibliografică:
Despre povestea unei iubiri misterioase și interzise. / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2069, Anul VI, 30 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!