Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

„RUGINOASA - ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ”, OPINII - 2, PROF. ANICA TĂNASĂ,
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Recitind cartea domnului Malciu Marian - „Ruginoasa – Istorie, Credință și Cultură”, n-am putut să nu-mi amintesc noile măsuri preconizate de Ministerul Educației Nationale și Cercetării Stiințifice privind programele școlare la disciplinele istorie, limba română, limba latină. Dacă generațiile care pășesc astăzi la pensie au învățat o istorie a românilor trunchiată şi chiar falsificată, o literatură sărăcită, cu nume celebre puse la index sau lacunar prezentate, se pare că generațiile actuale nu mai au nevoie nici de acestea. Totul pare a fi lăsat la voia intâmplării (în cel mai bun caz!), la discreția internetului cu marja lui de credibilitate deseori îndoielnică, în favoarea unor noi „științe” considerate propice dezvoltării unui tip de om standardizat, superficial, fără trecut și cu un viitor incert. În aceste condiții, orice lucrare privind istoria și identitatea noastră națională apare ca o necesitate de educație civică și merită a fi cunoscută, discutată, analizată și popularizată. În paranteză fie spus, lucrările de popularizare a istoriei, cu marele lor impact în rândul cititorilor nespecialiști, sunt foarte puţine la noi.  
 
Capitolul II al acestei cărţi („Ruginoasa ieri”) se încheie, așa cum spusesem într-o intervenție a mea anterioară, cu o detaliată expunere desfășurată pe parcursul a 30 de pagini asupra formării poporului român și asupra originii şi evoluției limbii acestuia. Autorul are cunvingerea, pe care o susține într-o argumentaţie strânsă, logică şi bine documentată, că teoria romanizării populației Daciei ocupate este falsă.  
Romanii au cucerit în 106 d. Hr. şi au administrat timp de 165 de ani, până la retragerea aureliană, doar 14% din teritoriile locuite de triburile dacice. Cu minuţiozitatea unui istoric, dar și cu patosul unui patriot îndrăgostit de istoria poporului său, autorul îşi începe pledoaria prin a enunța teza de plecare a curentului oficial al istoriografiei româneşti, dar şi poziţia sa faţă de aceasta. „Poporul român s-a format într-un spaţiu geografic larg „de la Tisa până dincolo de Nistru, până la Marea Neagră şi până la Balcani”, dar nu pot fi de acord cu formularea potrivit căreia acest popor ar fi „Urmașii direcți ai romanilor, care au fost chiar şi cetățeni romani, cu demnitate de romani, dar care, treptat, prin secole, au ajuns să fie români”.  
Concluzia i se pare simplistă şi pe bună dreptate. “Urmarea, prin reducere la absurd, ar fi că, în acest caz, până la romani n-am existat, deci cu cine s-au luptat cu atâta îndârjire aceştia? Mai ales dacă ne gândim la grija cu care au fost pregătite campaniile lor repetate de cucerire a acestor teritorii, la amploarea sărbătoririi victoriei, la respectul şi chiar admiraţia cu care au imortalizat, în piatră şi marmoră, triumful.” (Vasile Pârvan, în „ Getica ”, descriind diferitele figuri de daci imortalizate de artiștii romani, nota: „Avem din nou acea clasică expresie de energie gravă, de asprime dispreţuitoare, pe care o întâlnim la atâtea dintre chipurile de Daci de pe Columna lui Traian”). Răspunsul ni-l oferă autorul în acelaşi stil în care informația exactă se îmbină cu interogaţia retorică, exclamaţia retorică, persuasiunea. „Dacia era în antichitate ţara locuită de geto-daci, care erau împărţiţi într-un număr mai mare de triburi şi ocupau un teritoriu cuprins între râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunăre ( sud), și Carpaţii Păduroşi (nord).” Nume celebre sunt aduse drept mărturii: Strabon - „dacii au aceeași limbă cu geţii”, „Elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic”. Citându-l pe Nicolaie Densusianu cu a sa „Dacia preistorică”, Editura Mentor 2000, în legătură cu istoria ariminilor, locuitori ai vechii Dacii, numiți de istorici ai antichității rumoni și rumuni, autorul conchide că “tradițiile acestora ne înfățișează pe noi, românii de azi, ca autohtoni la Carpați și la Dunărea de Jos, ca descendenți ai unui popor vechi, numit râmleni și râmi, care au locuit odinioară teritoriul vechii Dacii.”  
În continuarea argumentației sale, autorul prezintă opinii ale lui Vasile Lovinescu („Dacia hyperboreană, Ed. Rosmarin, Bucure;ti, 1966), Pindar, Strabon, Clement din Alexandria, Apollonius din Rodos („hiperboreenii sunt pelasgi”), Martial și altele, toate referitoare la spațiul străvechi al traco-geto-dacilor, specificând și faptul că „ geții şi dacii sunt una și aceeași populație, considerată de lumea antică ramura nordică a merelui neam al tracilor. ”Acești strămoși ai noștri stăpâneau, printre altele, arta războiului, fiind în stare să înfrângă armata macedoneană a lui Alexandru cel Mare (cea mai mare putere a timpului) în 335 î.e.n., iar în 292 î.e.n. Lysimahus a fost silit să se predea regelui Geţilor, Dromichete. Este binecunoscută povestirea venită prin Pausanias, dar mai ales prin Diodor, despre predarea lui Lysimach și a oștirii acestuia, despre fabulosul ospăţ oferit cu tot luxul unei lumi rafinate, despre pilduitorul discurs al regelui Dromichete, urmat de eliberarea captivilor. O lecţie de diplomaţie înaltă, dar și o dovadă incontestabilă a unui profil uman complex, departe de imaginea unor „barbari ” cu apucături rudimentare.”  
Vasile Pârvan (istoric, arheolog, membru al Academiei Române), în a sa „Getica” (vastă sinteză istorico-arheologică prin care a adus în prim-planul cercetării istorice rolul politic şi cultural al geto-dacilor) sublinia: „… opinia publică a Grecilor care facea din acest popor de la Dunăre (Geții) un fel de naţiune cu totul superioară celorlalte și chiar grecilor, prin rara ei înţelepciune populară”. Deci, în cazul Geto-Dacilor nu e vorba numai de stăpănirea artei războiului, de vitejia lor care uimea adversarul, de diplomaţie și spirit politic practic, ci și de o anumită spiritualitate înaltă care stătea la baza modului lor de viață, de înţelegere a universului şi a legilor acestuia. ”Zalmoxe a fost Mare Preot în Dacia şi a produs o revoluţie antică în gândire, care va culmina cu începutul creştinismului”, citează autorul cărţii din articolul apărut în Revista Basarabia literară din ianuarie 2012. Marian Malciu nu omite să treacă în revistă nici multiplele influențe din această „cultură păgână” asupra creștinismului, pe aceste meleaguri (Crăciunul şi colindele, oferirea de cadouri, aprinderea de lumânări, împodobirea pomului de Crăciun, steaua așezată în vârful bradului), cu descrierea şi filiațiile lor în zone ale lumii precreştine.  
 
Memorabil este tabloul pe care autorul îl face Daciei lui Burebista: „o ţară atât de puternică sub aspect economic şi militar, atât de bine organizată şi înţelept condusă încât îşi putea permite să se opună expansiunii romane. Unind sau supunând diferitele triburi geto-dace, Burebista a creat primul stat centralizat dac (după Iordanes), a ridicat cetăţi de piatră (Costeşti, Blidaru, Căpâlna, Sarmizegetusa) stabilind centrul statului dac în Munţii Orăştiei, de unde a dirijat ca un bun strateg luptele pentru îndepărtarea pericolelor dinspre teritoriile învecinate. Dacia sa era atât de puternică încât îşi putea permite să se amestece în treburile interne ale Imperiului Roman, susţinând anumiţi pretendenţi la putere. Cu un spirit realist şi foarte practic, geţii vor fi, în luptele civile de la Roma, de partea celor care apără autonomiile locale orientale, Pompeius, întâi, Antonius, pe urmă şi, hotărât, duşmani ai adepţilor expansionismului teritorial: Cezar, apoi Octavian”. Acelaşi Vasile Pârvan remarcă „importanţa de mare stat danubian a regatului întemeiat de Burebista”. „Era perioada de vârf a regatului Dacic” - îşi continuă Marian Malciu pledoaria privind rolul strămoşilor noştri în evoluţia civilizaţiei sud-est-europene. În această perioadă a fost construit podul de piatră de peste Dunăre de către Apolodor. Potrivit lui Strabon puterea lui Burebista se întindea până la Marea Neagră… la vest, dincolo de Tisa, la nord până la Slovacia de astăzi, iar la sud până peste Dunăre în Tracia, dincolo de Belgrad. Dacia era deci în această perioadă ”o ţară puternică demografic şi militar, ocupând de fapt tot sud-estul Europei” - conchide autorul cărţii.  
Arta de portretist a scriitorului Marian Malciu nu se dezminte nici aici: ”… regele Burebista a fost un foarte bun strateg, un conducător cu evidentă clarviziune, mare diplomat şi politician, iubitor de neam şi patrie!”  
Această incursiune în istoria Daciei, departe de a se abate de la subiectul capitolului ”Ruginoasa ieri”, are darul de a sublinia unitatea şi continuitatea în timp a aceleiaşi populaţii autohtone inoculând clar ideea că un popor cu o astfel de putere economică şi militară, cu o astfel de spiritualitate complexă şi înaltă nu se lasă scos din istorie, asimilat şi dominat până la disoluţie într-un timp aşa de scurt precum cel al stăpânirii romane (106-271). „Poporul român este urmaşul geto-dacilor şi acest adevăr nu poate fi contestat de nimeni având în vedere numeroasele mărturii istorice de tot felul” - formulează tranşant autorul .  
 
În ceea ce priveşte limba acestui popor, ea urmează acelaşi traseu cu cel al formării lui. „Limba română s-a format în concordanţă cu poporul român, pe un teritoriu întins, atât la nord cât şi la sud de Dunăre, în decursul mai multor secole, începând cu secolul al III-lea înainte de Hristos. Acest teritoriu este cunoscut sub denumirea de teritoriu Carpato-Danubiano-Pontic” - afirmă lingviştii şi istoricii autorizaţi. În procesul de construire a „Daciei Felix” populaţia localnică, soldaţii de rând, cei mai mulţi dintre negustori, „meşterii aduşi pentru înălţarea şi întărirea forturilor, a cetăţilor, pentru amenajarea drumurilor şi a podurilor, ridicarea caselor şi implementarea sistemelor de canalizare”, trebuiau să vorbească o limbă comună, iar aceasta nu putea fi, practic vorbind, cea oficială, adică latina cultă, apanajul aristocraţiei romane. Au vorbit un timp, în paralel şi combinat geto-daca şi latina populară.  
Detaliind teoria oficială consacrată de lucrări de specialitate şi de timp, autorul surprinde şi supune atenţiei cititorului imperfecţiunile acesteia referitoare, în special, la momentul de impact al populaţiei autohtone cu armata, administraţia romană şi coloniştii aduşi în noua provincie romană. Privită prin prisma celei mai simple logici, latinizarea limbii populaţiei autohtone nu se putea produce pe tot spaţiu locuit de aceasta, mult mai mare decât ţinuturile cucerite şi administrate cu singurul scop de a le lua bogăţiile de care romanii aveau nevoie în acel început de criza a Imperiului. Coloniştii veniţi în Dacia din toate părţile imperiului nu cunoşteau limba latină după cum nici soldaţii de rând nu o vorbeau.  
Autorul cărţii de faţă susţine că în procesul de constituire a poporului român şi a limbii române se disting mai multe componente şi perioade, cea mai veche dintre acestea fiind cea pelasgă. Pelasgii au fost locuitori autohtoni din jurul Marii Egee înainte de apariţia limbii şi culturii greceşti. Herodot relevă în Istoriile sale că pelasgii sunt cei mai vechi locuitori ai Europei. Din cuvântul pelasgi s-au născut termenii: Belagi, Belachi, Vlahi, Valahi. Nicolaie Densusianu în ”Dacia Preistorică” (Dacia pelasgă) vorbeşte despre uimitoarea civilizaţie creată de aceştia, civilizaţia primordiala a Europei din care s-a dezvoltat ulterior cea greco-latină. Acesta a prezentat pe daco-români drept popor primordial şi formator al Europei. Marija Gimbutas, profesor de arheologie lingvistică la Universitatea din Los Angeles, care a studiat istoria Europei vorbeşte şi ea despre Civilizaţia Europei Vechi, ce a înflorit în aria Europei Răsăritene corespunzătoare spaţiului geto-dacic. Limba vorbită în cadrul acestei civilizaţii (considerată un fel de română arhaică sau geto-dacă) a stat la baza formării celorlalte limbi indo-europene printre care şi limba latină. Un punct de vedere asemănător a dezvăluit în emisiunile TVR - Cluj din 2012 şi Micheal Ledwit, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din privilegiaţii care au avut acces la cei 230 Km de rafturi de cărţi din arhiva Bibliotecii Vaticanului şi care a făcut o declaraţie şocantă: „Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba românească e o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină sau, mai degrabă, limba latină este o limbă românească. Aşadar vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov şi din Bucureşti! Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale.”  
Sigur, sunt doar opinii, dar merită cel puţin o minimă aplecare asupra lor. De altfel, acest curent ”dacist” a coexistat cu cel „latinist” încă de la începutul dezbaterilor asupra formării poporului român şi a originii şi evoluţiei limbii române. Arheologi şi istorici români cunoscuţi au afirmat - încă înainte sau simultan cu cei din curentul latinist, preponderenţa elementului dac în procesul de etnogeneză a românilor. Stolnicul Constantin Cantacuzino nu poate crede că dacii şi-au părăsit „marea lor limbă deosebită” şi au luat-o în schimb pe a romanilor. Dimitrie Cantemir a menţionat aportul dacilor la formarea poporului român. Grigore Tocilescu publică în 1880 ”Dacia înainte de romani”. Ion Andrieşescu, în „Contribuţii La Dacia înainte de Romani” se ocupă de perioada neoliticului în Dacia socotind că ”geţii pot fi socotiţi ca aborigeni în Nordul Dunării până la Tyras”. Nu e suficient spaţiu aici pentru a aduce în discuţie numeroase alte opinii formulate în sprijinul acestei teorii care are în centru ideea, nu rareori luată în deriziune, a dacismului.  
Dar cartea domnului Marian Malciu e plină de trimiteri la diferiţi istorici, lingvişti şi arheologi care o susţin sau, cel puţin, n-o exclud. Nu rămâne decât să fie citită cu atenţie şi apreciată „sine ira et studio”. Dacă în disputa dacist/latinist a învins ultima opţiune, aceasta s-a întâmplat şi sub influenţa Şcolii Ardelene, în condiţii de afirmare a naţionalismului românesc – în sensul cel mai bun al cuvântului - şi în cadrul luptei pentru drepturi cetăţeneşti egale a românilor din Transilvania prin raportare la celelalte naţionalităţi conlocuitoare .  
 
Revenind la componentele existente în configurarea limbii române, autorul distinge, după componenţa pelasgă, una tracică: ”este vorba despre tracii din nord sau geto-dacii”.  
Despre a treia componentă, cea romană, consideră că s-a suprapus în două sau chiar trei etape. Etapa de până la cucerirea Daciei de către Imperiul Roman e considerată, în mod logic, de către autor, ca fiind nesemnificativă privită prin prisma aşa-zisei romanizări. „Sincer, îmi este greu, tare greu să cred că (doar prin schimburi comerciale desfăşurate în acei ani, în care dacii s-au războit de multe ori cu romanii…) am introdus în vocabularul nostru un fond bogat de cuvinte! Oare ce schimburi culturale se puteau face când aceste popoare se aflau intr-un război aproape continuu?”  
A doua etapă a componentei romane, conform teoriei romanizării, se delimitează între anii 106 şi 271/275 d. Hr. Asta ar presupune că numai în 170 de ani s-a format poporul şi limba română, „ceea ce mie, personal, mi se pare că este imposibil! Să nu uităm că în Dacia au fost prezente doar câteva legiuni romane şi, firesc, aparatul administrativ, la care adăugăm meşterii aduşi pentru construirea cetăţilor… . Atât militarii cât şi meşterii … erau de origini diferite, proveniţi din ţări cucerite de romani, stăpâni pe propria limbă… Cu populaţia autohtonă se înţelegeau prea puţin în această limbă romană vulgară. Aşa cum se întâmplă şi astăzi, în condiţii similare, limba vorbită de populaţia majoritară, băştinaşi fiind, este asimilată de cei vremelnic staţionaţi pe un teritoriu străin lor.” Rezultă că Romanii au preluat de la populația băștinașă un fond de cuvinte cu mult mai bogat decât invers. Autorul subliniază că, în realitate, o bună parte din limba vorbită de daci și romani era comună, provenită dintr-o epocă mult anterioară, din același spaţiu cu cel locuit de geto-daci. Izvoare antice spuneau că Traian era trac iar războiul dintre cele două popoare a fost unul fratricid. Afirmația lui Petru Maior, de acum două sute de ani este edificatoare: „…ne-am obișnuit a zice că limba românească e fiica limbii latinești,…totuși de vom vrea a grăi oblu limba romănească e mama limbii ceii latinești,…” (Petru Maior, Scrieri, 1, 1976, 311). Demonstrația se încheie cu concluzia: „Personal, cred că răspunsul este afirmativ. Limba dacă, respectiv pelasga, traca, geto-daca, este mama limbii latine!”  
Afirmaţia că limba românească e muma celei latinești nu trebuie luată “ad literam”. Ea aruncă însă o lumină asupra istoriei europene anteromane încercând să construiască poduri peste timp între epoca bine cunoscută a culturii greco-latine şi epocile anterioare, în condiţiile în care descoperiri arheologice recente, studii de paleolingvistică, studii de arheologie genetică, vin cu tot mai multe informații să configureze evoluția culturilor în leagănul Europei, mânând graniţele cunoașterii tot mai mult înapoi până la epoca glaciatiunilor. Opinia aparent șocantă a lui Marian Malciu privind procesul de formare a poporului şi a limbii române are o destul de lungă filiație în timp. Această revigorare a „dacismului” nu urmărește în fapt, anularea influenței romane asupra teritoriilor cucerite, ci doar o redimensionează în raport cu celelalte culturi europene anterioare fenomenului latin şi din care însuşi acesta îşi are izvorul. De altfel, în lunga evoluţie a cunoaşterii umane, n-ar fi prima teorie care vine şi anulează teorii ştiinţifice anterioare. E sufficient să ne gândim la teoria relativităţii a lui Einstein, care a răsturnat principiile considerate imuabile al mecanicii clasice. Dacă cercetările ştiinţifice vor face definitiv lumină în ceea ce priveşte Tăbliţele de la Tărtăria, Tăbliţele de la Sinaia şi în multe alte probleme ale istoriei populaţiilor, limbilor şi culturilor, tabloul evoluţiei umane în Europa – şi nu numai - va căpăta alte dimensiuni. Dar e ştiut că frumuseţea unei ințeligenţe ştiinţifice constă în a recunoaşte eroarea şi a merge mai departe.  
Privitor la cea de-a treia etapă din procesul de constituire a limbii române, cea de după retragerea aureliană, autorul cosideră absurdă teoria golirii provinciei Dacia susţinând, ca de alfel în toată cartea sa, continuitatea permanentă a poporului roman în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Revenind asupra localităţii Ruginoasa şi a descoperirilor arheologice de aici, se confirmă aceeaşi continuitate neîntreruptă a populaţiei stăvechi româneşti pe aceste teritorii: „Aşa s-a întâmplat în toate aşezările umane în care istoria şi-a continuat cursul, potrivnic deseori, care au fost mai apoi vatra pe care s-au înălţat şi au evoluat cătunele, satele, şi oraşele din zilele noastre. Iar comuna Ruginoasa nu putea fi exclusă din acest carusel al timpului.”  
 
Sub auspiciile continuităţii se încheie acest capitol prin care Marian Malciu face practic o radiografie în adăncime, o secţionare pe verticala timpului, în istoria neamului romanesc, în punctul Ruginoasa. Ceea ce încântă în aceste 30 de pagini de informaţie minuţioasă este logica strânsă a faptelor prezentate într-un stil retoric captivant, o cozerie în care cititorul este martorul permanent al autorului, participantul aproape palpabil care legitimează discursul. Vocaţia educativă şi patriotică este firul roşu care leagă toate aspectele prin care Marian Malciu îşi plimbă cititorul într-o călătorie spre cunoaştere, descoperire şi autodescoperire.  
 
( Va urma )  
 
Autor,  
 
prof. Anica Tănasă  
 
Referinţă Bibliografică:
„RUGINOASA - ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ”, OPINII - 2, PROF. ANICA TĂNASĂ, / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1918, Anul VI, 01 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!