Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

DIN ALE TINEREŢII VALURI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În ziua aceea, adâncit în gânduri, mergeam încet pe o stradă flancată de castani, cu mâinile înfundate în buzunarele hanoracului larg şi călduros, încercând să adun cu încălţările cât mai multe frunze veştejite, ale căror culori să le admir şi să le simt mirosul specific de octombrie, de miez de toamnă adânc înfiptă pe acele meleaguri. Ceva mai devreme trecusem prin parcul, uriaş cândva şi plin de vegetaţie, numit în vremea amintirilor mele, "Parcul Poporului". O parte din gânduri erau de la el pornite şi pentru el mă întristam în sufletul meu. Se construise în parc destul de mult şi cam anapoda, după a mea părere, fără nici un fel de planuri de salvare a ceea ce exista aici frumos şi sănătos. Se pare că se vânduseră parcele prin zonele mărginaşe şi nu numai, pe o suprafaţă destul de mare, adunată la un loc, pe care s-au ridicat deja câteva vile şi restaurante ori cine ştie ce naiba o fi prin căsoaiele astea răsărite peste noapte sub blazonul bogătaşilor pe care nu i-a cunoscut lumea până mai ieri. Or fi fost niscaiva retrocedări de terenuri. Tot ce se poate, deşi parcul ştiam că este al cetăţii, al statului, în ultimă instanţă! Iar acest parc al Craiovei era vestit cândva, ca parc natural, prin întindere, prin bogăţia varietăţilor de arbori rari şi flori, prin frumuseţea spaţiilor verzi şi a lacului, prin câteva construcţii vechi şi terase, care păstrau tradiţia acelor meleaguri cu bogată istorie. 
  
Cu aşa presupuneri în gând, am ajuns în zona centrală, aproape de "Casa Albă", unde m-am oprit uşor nedumerit. Mi se părea că pe străduţa aceea nu mai mersesem ori n-am recunoscut-o şi, în acest caz, mă întrebam cum de a rezistat timpurilor „moderne” cu înfăţişarea ei de odinioară. Înainte de a mă îndrepta spre parc am făcut recunoaşterea locului, privind cu adâncă nostalgie clădirile din zonă: liceul, biserica, magazinul modern din vremea aceea, muzeul de artă, bulevardul ticsit de magazine pe ambele părţi, hotelul de la intersecţia aceea aglomerată… Da! Hotelul ale cărui ferestre îşi păstraseră forma şi mărimea, iar clădirea părea a fi bine întreţinută. Am presupus că are aceeaşi destinaţie. Amintirile m-au împresurat degrabă şi încercam să „văd” prin sticlă şi pereţi camera în care m-am simţit atât de bine, cândva, cu mulţi ani în urmă. Mi-am amintit de o plăcută întâmplare consumată în intimitatea acelei micuţe camere, dotată doar cu un pat, o noptieră, un dulăpior de haine şi televizor. Sunt câteva zeci de ani adunaţi de atunci încoace dar, când eşti singur şi plimbarea se consumă prin locuri pe care nu le-ai mai văzut de mult timp, nu se poate să nu-ţi aminteşti secvenţe de viaţă trăite în vecinătatea acestor clădiri, a acestor locuri prin care ai mers, ai respirat, ai muncit, ai iubit şi ai visat... 
  
Eram detaşat, în interes de serviciu, pentru o perioadă de câteva luni, în plină vară, într-un şantier din apropierea municipiului, unde aveam în răspundere o coloană de autobasculante. Mi-amintesc de parcă s-ar fi întâmplat azi, deşi au trecut peste patruzeci de ani, că am optat pentru o cameră micuţă la etajul unu şi mi s-a repartizat în aşa fel încât să-mi convină. Doream să fiu cât mai izolat, departe de mişcare şi zgomot. De regulă veneam noaptea târziu şi dimineaţa încă dormeam când restul lumii pleca la serviciu. Aşa erau sarcinile mele de muncă. Şi mai aveam nevoie să şi lucrez la "domiciliu". Camera se afla în aripa de vest a clădirii, pe un hol micuţ din care se mai intra într-o cameră mai mare şi o baie comună pentru locatarii celor două. Pe unica fereastră puteam observa forfota străzii ce cobora spre hotelul "Jiul" - mult mai mare şi aglomerat decât hotelul în care eram cazat - şi intersecţia semaforizată, prin care, adeseori, mai ales la orele de vârf, nu se putea traversa decât dacă aşteptai de două ori culoarea verde. In rest, linişte, precum mi-am dorit. Nu mă deranja nimeni, în afara telefonului si a băiatului de la "room service" la care apelam uneori, când veneam din teren după miezul nopţii şi aveam nevoie de ceva mâncare ori băutură. Cred că trecuseră trei săptămâni şi mă obişnuisem mult cu această linişte, departe de forfota străzii şi de şoaptele bârfitoarelor de profesie din orice mare hotel. Până într-o dimineaţă în care aveam planificată multă odihnă. Era zi de duminică şi intenţionam să ies doar spre seară la plimbare şi să beau o bere bună la "Minerva", în grădina de vară ori la "Hanul Doctorului", unde era verdeaţă multă şi anumită categorie de vizitatori şi consumatori... 
  
Leneveam încă în momentul în care, dinspre uşă se auzi o bătaie timidă, semn că cineva ar fi dorit să-mi vorbească, dar era sfios ori nehotărât. Am deschis uşa încet, contrariat că mă poate căuta cineva. Era un bărbat, pe punctul de a se retrage, sfios, precum am presupus. L-am invitat să intre şi i-am oferit singurul scaun din încăpere. Până să se aşeze, se prezentă protocolar şi încercă câteva scuze, după care îşi frecă mâinile şi se uită curios prin cameră, părând jenat că mă deranjează. Un accent ciudat în vorbirea lui mi-a atras atenţia şi de aici încolo l-am privit cu simpatie. Îmi era cunoscută vorba asta dulce şi nu m-am înşelat. Venise de la Oradea, în interes de serviciu şi, pentru că detaşarea se întindea pe parcursul a două săptămâni, îşi luase şi nevasta cu el. Nu aveau copii. Dorea să-mi cunoască programul de folosinţă a băii pentru a se organiza în aşa fel încât să nu ne deranjăm unii pe alţii. Se simţea de la o poştă că personalul hotelului îl avertizase despre prezenţa mea în imediata vecinătate şi, mai ales, despre programul meu de lucru. Mi-a plăcut băiatul, chiar dacă avea chelie destul de adâncită! Era simpatic şi amabil, potrivit primei impresii. Am apreciat că ar fi cu câţiva ani mai mare decât mine. A devenit mai simpatic în după amiaza aceleiaşi zile, înainte de a mă hotărî să plec la plimbare, când a venit cu soţia să o prezinte şi să mă invite la ei în cameră să bem un păhărel de palincă de Bihor, făcută de ei doi. Mare surpriză am avut când i-am văzut femeia. Arăta mai tânără ca el cu cel puţin zece ani. Era suplă, cu ochi timizi la prima vedere, dar strălucitori în privirile aruncate pe sub sprâncene şi deosebit de atentă cu mine, chiar dacă roşea de câte ori mă adresam direct domniei sale şi o priveam încântat. Era frumuşică şi se făcea foarte plăcută imediat ce o auzeai vorbind. Ce să zic, după vreo două-trei ore, am chemat băiatul de la "Roome-Service" şi i-am făcut un semn discret, rugându-l să aducă apă minerală. Foarte curând, ne-a aşezat pe masă câteva aperitive, cotlete reci, vin roşu de Ştefăneşti şi prăjituri. Nu înţelegeam cum pot ei mânca atât de multă slană! Aveau rezerve suficiente într-un vas de sticlă bine etanşat. Cred că trecuse de două noaptea când m-am retras, cu toată hotărârea lui de a nu mă lăsa deşi era, sărăcuţul de el, aproape incapabil să mai stea pe picioare. Numai doamna se prezenta foarte bine, veselă şi zâmbitoare, cu aceleaşi priviri furişe pe sub sprâncenele-i pensate cu grijă şi cu ochii umeziţi de atâtea sclipiri pe care încercam să le desluşesc… Ne-am împrietenit destul de repede. Omul m-a rugat, el fiind foarte ocupat la uzina de autoturisme, să-i arăt şi doamnei oraşul, dacă am timp, deoarece a înţeles că sunt din zonă şi cunosc locurile ce merită a fi vizitate. Drept urmare, bine intenţionat, am exagerat în ceea ce priveşte organizarea activităţilor profesionale, urmărind să-mi fac cât mai mult timp pentru doamna în cauză. … Am condus-o prin zona centrala, la Teatru, la Universitate, la doua muzee, în parc şi la ştrand, dar toate astea în aproape două săptămâni! Pentru că numai în prima zi a fost "excursie" şi, începând cu ziua următoare, s-a plâns că nu se simte bine. A acuzat căldura, la privirea mea întrebătoare şi puţin îngrijorată, adăugând după câteva secunde, ţintind podeaua cu privirea, că preferă să stăm de vorba în cameră şi să ascultăm muzică… 
  
Am rămas „mască” precum se spune. Nu mă aşteptam la o aşa ofensivă timpurie. Am liniştit-o cât am putut şi am mers să-mi rezolv unele treburi de serviciu. Am revenit cât am putut de repede, chit că eram nemulţumit şi furios. Înţelesesem ce doreşte femeia, dar mă deranja că nu mi-a dat timp să vin eu în întâmpinarea dorinţelor sale. În plus, omul ei îmi făcuse impresie foarte bună şi nu mă trăgea inima să deteriorez relaţia de cuplu, chiar dacă ea nu era din acelea la care să nu pofteşti şi să nu doreşti să-i fii partener. A treia zi, când încă nu ieşise bine soţul din hotel si eu, poate, mă întorceam pe partea cealaltă, doamna a bătut la uşa mea. Dorea doar să mă întrebe când fac baie şi dacă vreau să bem cafeaua împreună, subliniind cu vocea-i catifelată şi cu mişcări de felină alintată, că a pregătit-o deja. Am fost de acord, mai ales că era îmbrăcată doar cu un halat subţire şi aproape străveziu, fără sutien, cu părul ud după duş. Cred că mă ispitise prea tare aroma ameţitoare a parfumului de calitate şi a şamponului. Am rugat-o să aducă ceştile la mine. Imi era teama de vreo întâmplare nefericită... 
  
Ei bine, din momentul acela, "totul" se aducea la mine! Era o femeie specială din toate punctele de vedere. Doar câte o exclamaţie din când în când, de genul "ioi-ioi", îmi amintea de o altă întâmplare din tinereţe. In rest, era unică în manifestare. Nu-i ajungea camera să se bucure, să se manifeste, să sară, să zburde, să râdă, să cânte... Mi-a povestit că soţul suferă de un început de impotenţă survenită la vreo trei ani după căsătorie, care a luat amploare şi că de atunci, deşi o iubea şi o respecta mult, se schimbase, se purta aiurea, o neglija şi nu-i mai arăta iubire aşa cum obişnuise. Nu ştiu cât adevăr era în toate cele relatate. De un singur lucru eram sigur, pentru că era uşor de constatat. Femeia nu prea avusese o viaţă intimă normală în ultima vreme. O spunea manifestarea ei nebunatică, privirea ei lacomă la fiecare început de hârjoneală şi o subliniau cascadele ei de sărutări în valuri fără de sfârşit, precum şi corpul ce se arunca cu vădită dorinţă în mângâieri ce se doreau fără de sfârşit. O plimbam cu maşina timp de o oră prin anumite cartiere, zone şi locuri, relatându-i despre fiecare câte ceva, pentru a avea ce povesti soţului. Am mers prin Craioviţa Nouă şi prin Valea Roşie, de la gară şi până la Romaneşti, la podul de peste Jiu din afara oraşului şi chiar la uzina unde se găsea omul ei la muncă. Veneam apoi la hotel şi rămâneam în intimitate două ore, după care plecam la treburile mele. Aveam grijă să sosesc înaintea soţului, să-mi mai fac parte de puţină dragoste. În duminica ce a urmat, femeia despre care aveam pretenţia să afirm că o cunosc destul de bine, m-a uimit din nou. De astă dată, prin drăgălăşenia manifestată, extrem de natural, faţă de soţul ei. Bietul om era vizibil transformat, era fericit, pur şi simplu. Mai mult stătea pe genunchii lui decât pe scaun, când eram la o palincă ori cafea, în camera lor. Eram martor la avalanşe de mângâieri şi vorbe frumoase, care pe mine mă puneau în mare încurcătură. Imi făceam reproşuri şi mă condamnam în gând pentru purtarea-mi nesăbuită, privindu-i cât de fericiţi sunt si cu câtă încredere şi atenţie mă tratează el... In ziua următoare, era deja la mine când el, poate, nici nu traversase strada. Eram convins că nu va mai veni. Mi-a spus că au încercat să facă dragoste, precum am îndemnat-o chiar eu, dar... "treaba n-a ieşit bine"! Uşa o ţineam încuiată permanent, având-o pe ea la mine. Când mergeam la baie, eu ori ea sau împreună, să ne jucam în cada încăpătoare în care îi plăcea să se dăruie, filam holurile şi ascultam toate zgomotele cu multă atenţie. Ea era fără grijă. Venea aproape goală, doar cu halatul acela aproape transparent peste ea, în fiecare dimineaţă. Era neobosită. Zilnic părea mai proaspăta, mai rumenă în obraji şi parcă mai pofticioasă decât în ziua precedentă. Nu avea teamă de nimic. Ba, chiar susţinea că are curaj să facă rămăşag cu mine pe orice că soţul, dacă ar afla, nu s-ar supăra! Era singurul aspect care mă nemulţumea şi chiar mă înfricoşa. Acum, cred că nu se înşela, sunt convins, mai ales că-mi amintesc cum s-au manifestat când ne-am luat rămas bun, la final de săptămână, pe peronul gării unde i-am condus. Înainte de a părăsi hotelul, el mi-a oferit nişte piese de rezervă pentru maşină, iar la gară m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit că am fost atent cu soţia sa, că am plimbat-o şi i-am arătat locurile frumoase ale oraşului. Ea mi-a sărit pur şi simplu în braţe si m-a sărutat pe gură, de faţă cu el, lung si apăsat, cu lacrimi pe obraz. Am rămas năucit de surpriză şi de ruşine. Pe el nu am mai avut puterea să-l privesc în ochi până ce trenul a trecut încet pe lângă mine. Îşi fluturau mâinile la fereastră… Când am urcat în maşină, pe scaunul ce-l ocupase ea, am găsit un bileţel destul de şifonat. Îmi lăsase adresa. Am fost de câteva ori prin Oradea, în anii mulţi ce au trecut de atunci, dar mi-am impus să nu-i caut niciodată. De altfel, rupsesem imediat acel bileţel pe care scrisese adresa completă. 
  
Între timp, mă căsătorisem… 
  
Referinţă Bibliografică:
DIN ALE TINEREŢII VALURI / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1886, Anul VI, 29 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!