Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

AVANTAJELE PARAFINEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Azi, 24 august 2015, se împlinesc şase ani, două luni şi două săptămâni de la sfârşitul minunatelor întâmplări din „Tabăra de creaţie ESENTE SI NUFERI”  
A fost organizată, în condiţii excelente, având drept izvor gândirea creatoare a doamnei Georgeta Minodora Resteman, precum şi excelenta sa capacitate organizatorică, în a doua jumătate a lunii mai din anul 2009. Aceeaşi doamnă care, tot azi (data conceperii acestei povestiri), îşi aniversează ziua de naştere în tabăra „APUSENI- legendă, tradiţie şi spiritualitate”, organizată tot de către domnia sa, în satul natal, Săcuieu, la poalele Apusenilor.  
Acea tabără a avut ca sediu cocheta vilă „Sântana" din Sânmartin, o mică localitate din imediata apropiere a staţiunii balneoclimaterice Felix, judeţul Bihor.  
Pe lângă activităţile înscrise în programul zilnic, din care enumăr serile literare de la sediul taberei, în care au fost incluse şi momente de umor veritabil, jocuri de societate, dans, întâlniri diverse, inclusiv cu televiziunea locală, ori excursiile în judeţ, la mănăstiri şi biserici, la muzeul memorial Octavian Goga ori Peştera urşilor, eu cu încă trei persoane din grup am beneficiat de tratament de specialitate, gratuit şi de bună calitate, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.  
Bucurându-se de amplasarea într-o zonă pitorească din darnica natură a regiunii, spitalul este aşezat pe poalele unor dealuri bogate în păduri de foioase care împrospătează cu mărinimie aerul din zonă. Şoseaua asfaltată şi bine întreţinută rezolvă cu succes nevoile numeroşilor turişti şi a celor ce vin la tratament. Turismele se află în permanentă mişcare şi circulă aproape fără încetare zi şi noapte, iar autobuzele de pe ruta Oradea-Băile Felix trec la interval de doar 15 minute...  
 
Într-o anumită zi, am renunţat la gestul mărinimos al organizatoarei taberei sau al distinsului scriitor Daniel Drăgan şi al poetului ieşean Nicolae Stancu, care, de regulă, mă transportau dus-întors la tratament în fiecare după amiază şi am plecat pe jos, să pot face fotografii şi să cunosc „la picior" staţiunea. Am admirat privelişti minunate, construcţii moderne şi cochete în stil original, ridicate în jurul staţiunii, dar şi linia zveltă a hotelurilor ce le revedeam cu plăcere, după mai mulţi ani.  
Furat de peisaj, am ajuns, neaşteptat de repede şi de mulţumit, în faţa spitalului. Am coborât treptele până la intrarea în edificiu, am inspirat aerul rece din interior şi am coborât la nivelul inferior către zonele în care se aflau sălile de tratament la care eram repartizat. Îmi aminteam cu plăcere de ziua în care am intrat prima oară aici şi mi s-au făcut investigaţiile necesare stabilirii tratamentului propriu-zis.  
 
Doctorul Moraru, medic primar şi şeful acestei secţii ne-a primit cu multă simpatie şi cu blândeţea specifică oamenilor acestor locuri. În cazul meu, a verificat, mai întâi, tensiunea. Apoi, mi-a luat fiecare membru în parte şi l-a pus în mişcare după un anumit tipic, mi-a palpat spatele de sus în jos şi de jos în sus, m-a îndoit şi m-a răsucit, după care a pronunţat diagnosticul şi a hotărât ce anume proceduri să urmez. Doar patru la număr. Pentru zona lombară şi genunchi. Am fost surprins de această decizie şi am întrebat:  
- Domnule doctor, chiar am nevoie de un aşa tratament?  
- Apăi, da! Altfel...chiar credeţi că pierdeam timpul cu dumneavoastră? a răspuns domnia sa zâmbind cu înţelegere. No, dar de ce sunteţi surprins, domnule dragă?  
- Pentru că nu ştiam să am aşa afecţiuni, am răspuns eu cu voce scăzută, fără să pun la îndoială decizia sa. Nu aş fi dorit să-l jignesc, ferească Dumnezeu!  
- Şi nu v-a durut spatele niciodată? Nu aţi acuzat dureri nici la genunchi, vreţi să spuneţi? m-a întrebat el privindu-mă atent şi la fel de blând.  
- A..., ba da, recunosc, dar numai când se schimbă vremea... Ştiu cu trei-patru zile înainte că va ploua ori că va veni frigul... Am crezut că operaţia de menisc...  
- Apăi, vedeţi? Şi simţiţi numa' trecerea de la cald la frig, aşa-i?  
- No, cam aşa-i! am răspuns repede, fără să îmi dau seama că împrumut în exprimare ceva din accentul dumnealui.  
- No, bine! Aţi lucrat destul de mult din poziţia „în picioare" şi „în genunchi", se pare, domnul meu! a concluzionat doctorul privindu-mă şi zâmbind cu subînţeles. De acolo vi se trag asemenea afecţiuni.  
Eu nu am sesizat de la bun început. M-a mirat mult concluzia asta şi am îndrăznit să-l contrazic, adevărat, fără prea multă convingere.  
- Nu prea, domnule doctor... Nu am fost infanterist şi de muncă fizică..., recunosc, chiar nu am avut parte...  
- No, bine, bine, dar de muncă din plăcere, că vă văd cât de doritor aţi fost..., nu aţi dat bir cu fugiţii, dragă domnule! Aţi iertat ceva până nu de mult? m-a lămurit el de îndată şi, mai mult, privirea curioasă şi atentă a asistentei care abia se abţinea să nu râdă în hohote.  
Realizând direcţia discuţiei şi amintindu-mi de vremurile tinereţii mele, nu mi-a rămas decât să confirm şi să-i mulţumesc pentru bunăvoinţă...  
 
Zâmbind acestei amintiri, dar şi doamnelor întâlnite pe culoare, am ajuns la sala unde suportam cu hotărâre împachetări cu parafină. Era procedura orânduită de doctorul Moraru să fie prima, înaintea masajului şi electroterapiei. Din anumite considerente, îmi convenea această ordine. Atâta doar că eram nevoit să număr treptele de la un nivel la altul. Jos, sus, jos şi, în final, iar sus pentru a părăsi spitalul! Oricum, pentru a împiedica depunerea de grăsimi datorate poftei de mâncare provocată zilnic de palinca de prună delicioasă oferită de gazdă la „Sântana", plimbarea asta era chiar recomandată.  
Pe culoarul ce ducea la salonul în care mă aştepta parafina, era pustiu. M-am uitat la ceas. Adevărat, am venit cu vreo zece minute mai târziu. Bat la uşă, aud un ceva în stil de mormăit şi intru.  
- Sărut mâna, doamna Florica! Se poate?  
- Apăi, ce să mai zic, ziua bună! … Mai e un loc liber, că am început deja cu 'mnealor, a răspuns domnia sa cu o voce prea puţin îmbietoare şi a arătat către paturile ocupate.  
Am aruncat o privire rapidă şi am observat, de la perete către fereastră, o doamnă, un bărbat, un pat gol, o femeie şi iar o femeie. Toate persoanele în cauză, întinse pe paturi, erau deja acoperite parţial cu un fel de cearşafuri de culoare incertă, bătând de la gri-bleu spre gri murdar, pe care se zăreau, la o privire atentă, numeroase pete de grăsime. Evident, de parafină! Nu puteam insista să privesc persoanele, pentru că erau aproape goale şi se observau destule zone descoperite, mai puţin cele pe care se aplicase stratul de parafină.  
- No, dezbrăcaţi-vă acu, de, dacă tot aţi venit! mi s-a adresat tanti Florica, încă nemulţumită că nu am respectat programul.  
Mi-am dat bluza şi pantalonii jos, le-am aninat de un cuier împreună cu borseta şi m-am urcat pe cearşaful acela care-mi provoca dubii cu privire la culoare şi curăţenie. M-am întins pe burtă, încercând să mă abţin a arunca priviri furişe în stânga sau în dreapta mea. Tanti Florica mi-a tras slipul foarte jos, dezvelindu-mi fesele, pufnind îmbufnată:  
- Nu pe spate aveţi nevoie? Şi mai unde?  
- Da doamnă..., acolo şi la genunchi, i-am amintit eu în timp ce scăpam privirea către dreapta.  
 
Pe primul pat era întins un bărbat cam de vârsta mea, după culoarea părului şi conformaţia trupului de la mijloc către cap, aşezat cam tot pe burtă, dar răsucit uşor cu spatele către mine, cu un şold ridicat. Dincolo de el, zăream capul şi umerii acoperiţi de părul ce curgea în voie inclusiv peste obrazul doamnei aşezate peste sânii goi şi storciţi, care mi-au dat unele indicii despre vârsta acesteia. „Cred că are vreo patruzeci, dar este cam uzată!". În timp ce o analizam, a întors capul către mine şi, cu o mână, şi-a descoperit obrazul. Probabil a simţit că este privită. Nu am avut timp să-i văd faţa. De jenă că mă surprinde zgâindu-mă la ea, mi-am lăsat rapid fruntea pe palmele întinse pe saltea. Doar pentru câteva secunde. Apoi, încet-încet, am întors capul spre stânga mea.  
Doamna de alături era aşezată pe spate. Nu mi-am dat seama ce zonă suportă stratul de parafină. Cearşaful era întins către în sus, ca o căpiţă de fân, în zona pieptului. Cobora către şolduri, se lăţea destul de vizibil în regiunea bazinului şi lăsa imediat la vedere două pulpe bronzate şi pline, chiar foarte pline, cu pielea bine întinsă de stratul de grăsime ce se ghicea cu uşurinţă. Cu braţele dolofane adunate sub ceafă, fixa tavanul liniştită, clipind foarte rar. Am încercat să ghicesc dacă poartă sau nu sutien, intrigat fiind de înălţimea la care se afla vârful „stogului de fân" închipuit de cearşaful ce se desfăşura de acolo în multe cute.  
Nu am avut timp să deliberez. M-a întrerupt tanti Florica, atât de neaşteptat încât am scăpat un icnet înăbuşit. Mi-a trântit o fleaşcă de parafină fierbinte pe spate, fără să mă anunţe. Ce să mai zic? Am tăcut şi am întrerupt observaţia în care mă lansasem, răzimându-mi capul pe pumnii strânşi şi închizându-mi ochii.  
- Ridicaţi şi genunchiul drept, no, să împachetăm şi aice! Dar ce, v-aţi speriat? a întrebat tanti Florica cu cea mai blândă voce a locului.  
- Ei, puţin aşa... Să mă anunţaţi când mă împachetaţi cu chestia aia fierbinte, doamnă, vă rog!. Ca să nu mă mai sperii, am răspuns eu pătruns deja de căldura parafinei.  
- No, bine! Şedeţi cuminte, domnule...  
Şi am stat cuminte. Căldura îmi învăluia tot trupul. Cu nasul printre pumni, urmăream boabele de sudoare ce se prelingeau pe ceafă, pe după urechi şi se scurgeau pe bărbie picurând apoi rar pe cearşaf. Fruntea-mi era puternic asudată. Strângeam pleoapele să nu simt usturimea în ochi.  
Nu ştiu cât timp s-a scurs...  
 
Eram cu aparatul de fotografiat în apropierea Cartierului "Verdi" al staţiunii Felix. Mă opream la clădirile noi, cu jardiniere ori bazine, alegeam cel mai potrivit unghi şi distanţă şi apăsam cu plăcere pe butonul micuţ pentru a-mi îmbogăţi colecţia de amintiri din zonă. Pe partea cealaltă a drumului, care era circulat intens de autovehicule, am observat o femeie ce fotografia de zor, parcă mai lacomă decât mine. M-a cuprins mirarea. După îmbrăcăminte, părea a fi ţigancă. „Oho, e arzoaică tare, tipa!" am gândit eu ca un păcătos. Cu fustă lungă şi bogată în creţuri şi culori, care mi-au creat impresia că, de fapt, sunt mai multe fuste, bluză cu mânecuţe de aceleaşi nuanţe şi cu decolteu generos, cu o băsmăluţă pastelată legată copilăreşte sub bărbie şi aparent foarte oacheşă la faţă, nici că se putea să mă gândesc la altceva. Am prins un moment prielnic şi am traversat strada în fugă, până să mă acroşeze vreun turism din cele ce năvăleau parcă speriate de bombe. M-am apropiat de ea şi am salutat-o:  
- Bună ziua, doamnă dragă! Ce faci pe aici, filmezi?  
- Bună ziua! a răspuns ea scurt şi a întors întregul trup către mine, după ce, cu o mişcare extrem de iute, a strâns mare parte din decolteul bluzei şi a făcut un nod mare şnurului pe care-l mânuise. Admiram şi fotografiam, a continuat ea să vorbească afişând un zâmbet prietenesc şi fermecător pe faţa-i drăgălaşă ce-mi spunea că ar avea în jur de 40-45 de ani. Dar văd că şi dumneavoastră...  
- Da, şi eu fotografiez. Îmi place aici... De unde eşti de loc, dacă nu te superi? am întrebat-o eu cu maximă amabilitate în voce şi-n privire, admirându-i silueta subţirică, deosebit de plăcută şi vorba-i dulce.  
- Eu vin din Marghita. Stau două săptămâni la Felix...Sunt cu un grup... Dumneavoastră?  
- Eu.., .din Oltenia, de departe... Adică, la fel de departe ca tine, vreau să zic.  
Am început să râdem amândoi. Am învăţat-o cum să prindă corect subiectul în obiectiv, explicându-i că nu trebuie să stea cu faţa la soare, ci din contra. I-am vorbit despre distanţă şi luminozitate. S-a convins repede că am dreptate şi era încântată că imaginile sunt mult mai clare, mari şi redate în amănunt. Vorbind despre una şi despre alta, am urcat pe marginea drumului şi tot am mers până în apropierea pădurii din zona spitalului. Nu de puţine ori, am sprijinit-o le trecerea şanţului ori la traversarea şoselei, pentru a admira şi fotografia un loc sau altul şi i-am ţinut mâna strâns în mâna mea şi când nu se mai justifica gestul.  
O apropiere mai strânsă s-a petrecut pe terasa pensiunii de trei stele ce poartă pretenţiosul nume „Noblesse". Am admirat bazinul cu apă în micuţe cascade şi florile de aici. Ne-am oprit pentru a face fotografii şi a ne răcori. Am condus-o la braţ, cu îngăduinţa ei, interpretând cum se cuvine rolul îndrăgostiţilor în faţa personalului de serviciu pentru a ne servi cu cele mai bune răcoritoare. În asemenea momente se cuvenea să ne îmbrăţişăm şi am făcut-o cu plăcere. În plus, am sărutat-o pe obraz şi s-a bucurat. De aici şi până la primul sărut pe gura ei frumoasă, a fost doar un pas, pe care l-am făcut cu multă îndrăzneală şi plăcere...  
I-a fost teamă să intrăm în pădurea din apropiere, pentru a culege flori. Am găsit câteva prin iarba deasă ce acoperea dealul pe a cărui coastă se înălţa hotelul "Mureş", în care i-am propus să intrăm imediat ce mi-a spus că acolo este cazată.  
- O, nu, nu se poate! Care-i rostu’? a întrebat ea zâmbind ştrengăreşte şi privindu-mă cu ochi iscoditori.  
- Să ne odihnim puţin după atâta plimbare şi... şi să văd în ce condiţii stai tu, dacă..., am încercat eu să găsesc o explicaţie prin care să ascund dorinţa ce începuse să mă stăpânească, dar ea m-a întrerupt până să găsesc eu o justificare rezonabilă.  
- Dar îs cu o doamnă în cameră..., nu-s singură. Să merg să văd dacă-i afară? Vrei să aştepţi un pic?  
- Nu, nu este nevoie...Accepţi să mergem la..., într-un alt...  
- De ce nu?... Dar, numai două ore! Trebuie să întâlnesc grupul mai apoi, a venit ea cu un răspuns pe care-l aşteptam fără să cred că-l voi auzi.  
Ne-am luat de mână în tăcere şi am coborât toate treptele de la intrare privindu-ne în ochi. Ei îşi vorbeau pe limba lor şi se înţelegeau de minune...  
 
Nu am avut mult de mers. Puţin mai la vale, lateral dreapta, se înălţa Hotel Someş şi am intrat împreună direct la recepţie. M-am înfăţişat băţos în faţa unei blonde reuşite ce ne privea surâzând fermecător, hotărât să obţin o cameră pentru acele două ore promise de proaspăta mea cucerire. Părea a fi o ardeleancă foarte reuşită, atât cât o vedeam dincolo de paravanul ce mă împiedica să-i analizez bazinul şi picioarele. Frumoasă, este puţin spus. Era chiar apetisantă! Dar avea un aer aparte, un ceva deosebit în culoarea tenului, în privire, ori în pieptu-i dezgolit cu eleganţă, care m-a făcut să cred că este de etnie maghiară. Cu această convingere şi din dorinţa de a-mi da importanţă şi a-i intra pe sub piele, am salutat-o aşa cum învăţasem eu de la un coleg pe timpul satisfacerii serviciului militar.  
- Jo napot! adică, în pronunţie românească, "io nopot", care se traduce "bună ziua". O priveam cu ochi de june-prim şi mă pregăteam să mai zic ceva, dar ea a răspuns imediat anulând acel surâs fermecător şi arborând o privire dură, de femeie supărată ori, cel puţin, nemulţumită:  
- No, află dumneata că eu mai pot! Şi încă mult şi bine, ca să ştii!  
Am privit-o surprins şi dezarmat complet. În minte se răsuceau năvalnic multe gânduri. Trebuia să-mi cer scuze, dar mă persecuta altă idee... "Ptiu! Dacă te cunoşteam de când am sosit aici... vedeam eu cât poţi, frumoaso! Hm! E mult mai tânără decât mine... Nu cred că m-ar fi acceptat, dar, când e vorba de puţină dragoste... Poate voi avea timp să trec pe aici. O încercare moarte n-are!"  
- Sărut mâinile, scumpă domnişoară! Vă rog să-mi iertaţi nefericita modalitate de adresare!  
... In fine, am reuşit să-i readuc zâmbetul pe buze şi ne-am înţeles de minune. A priceput rapid despre ce-i vorba. Am oferit jumătate din suma pentru o zi pe cameră, fără înregistrare şi chitanţă şi, la invitaţia ei, m-am angajat că voi mai veni. "Pentru tine şi cu tine, frumoaso, nu cu alta! Dacă mă refuzi, nu ştii ce pierzi şi, mai ales, nu ştiu ce ratez eu! Ar fi păcat...".  
Însoţitoarea mea era îmbujorată de jenă ori de râs sau, în egală măsură, de amândouă. Cum am ajuns în camera de la etajul doi, s-a dezbrăcat de bluză şi fustă, după ce m-a rugat să mă întorc cu spatele.  
- Voiesc să fac duş... Nu stau mult. Te superi, domnul meu?  
- Da, mă supăr dacă nu accepţi să facem împreună! am răspuns eu fără să stau pe gânduri.  
- Ei, dar nu-i voie! Cum să facem...  
- Uite, aşa! am răspuns eu victorios, în timp ce executam un salt spre ea pentru a o prinde în braţe.  
Îmi dădusem pantalonii şi bluza jos în timp ce ea se dezbrăcase parţial. Avea doar chiloţi şi sutien pe trupul ce se înfăţişa drept, subţirel, cu pielea uşor bronzată. I-am sărutat umerii rotunzi şi ceafa. Ea se ghemuise toată, cu braţele peste sânii ce-i bănuiam ţâfnoşi după forma sutienului. Mai apoi, în timp ce-i căutam buzele ce imediat le-am simţit fierbinţi în lungă sărutare, cu mişcări încete dar sigure, m-a îmbrăţişat strâns şi a răspuns doritoare la săruturi.  
I-am desfăcut sutienul la spate şi ea l-a tras peste braţe, împungându-mă cu sfârcurile sânilor tari, surprinzător de tari la vârsta ei. Mai apoi, i-a plimbat pe trupul meu, gângurind ca o pasăre mulţumită, în timp ce-mi măsura pieptul cu vârful buzelor. M-au trecut fiori de plăcere şi întregul corp mi-a fost invadat de o căldură sufocantă pe care nu o puteam linişti decât într-un anume fel.  
Am prins-o cu braţul stâng pe după umeri şi cu dreptul pe sub şezut, am ridicat-o si am dus-o în pat, peste cearşafurile albe, scrobite şi răcoroase. Am aşezat-o cu grijă şi am rămas întins uşor peste ea, cu gâtul prins de braţele-i ce tremurau de neastâmpăr şi dorinţă. Amândoi cu ochii închişi, ne-am sărutat în scurte zvârcoliri în care mâinile scotoceau toate regiunile trupurilor în deplină libertate şi reciprocitate. Am dus o mână pe marginea chilotului şi i l-am tras pe sub trupul cambrat cu nerăbdare. Ea împingea cu sârg slipul meu şi, eliberaţi aproape în acelaşi timp, şi-a desfăcut pulpele lungi pentru a-şi ridica picioarele şi a mă prinde cu ele, ca într-un cleşte de rac uriaş, pe după mijloc.  
Din doi, ne făcusem doar unul. Fierbinţeala şi plăcerea se întindea cu repeziciune, ne ameţea şi ne transporta parcă într-o altă lume.  
Tocmai când simţeam mişcările amândurora ca fiind sincronizate perfect, pe braţul stâng, cel care frământa carnea tare de pe fesele rotunde şi plinuţe, am simţit o atingere dură. Era o lovitură destul de brutală ori de neaşteptată. Ştiam că am încuiat uşa acelei camere. Surprins şi speriat, am întors capul, am deschis ochii gata să mă apăr şi, în acelaşi timp, am strigat destul de tare pentru a intimida atacatorul:  
- Ce vrei, domne?!  
 
Lumina din fereastră parcă m-a orbit de moment şi in faţa ochilor am zărit o matahală. Am tras mai puternic de pleoape şi m-am holbat la muntele acela de trup uman cu două vârfuri împinse în tăriile cerului care nu era decât tavanul sălii de tratament. Doi ochi mai mari şi mai speriaţi decât ai mei mă fixau de foarte aproape. Am izbucnit, mânios:  
- Cine eşti tu?  
Pân' ce să-mi răspundă „matahala", dimensiunile reperate de ochii mei s-au redus şi am început să disting destul de bine figura doamnei din stânga mea. La fereastră cred că am observat şi cea de a treia doamnă care mă privea râzând. În acelaşi moment, vocea doamnei Florica m-a readus la realitate:  
- No, care-i baiul? Aţi visat ceva urât, domnule? Sunteţi la împachetări cu parafină. Mai aveţi de aşteptat zece minute...  
Mi-am dat seama ce s-a întâmplat şi am bâiguit ruşinat:  
- Vă rog să mă scuzaţi, doamnă! Iertaţi-mă dacă v-am speriat ori v-am jignit! Ştiţi, eu cred că... am adormit şi...  
- Nu face nimic! Staţi liniştit... Eu v-am speriat pe dumneavoastră. Fără să vreau, credeţi-mă. M-am întors şi v-am lovit peste mână, domnule..  
- Aaaaa! Acum înţeleg. Visam ceva...  
- Gata, mai puţin la domnul, a intervenit tanti Florica. No, să vă şterg puţin, s-a adresat femeii de la perete...  
Ruşinat, mi-am proptit capul în palme şi am clipit cât mai des cu putinţă ca să nu adorm din nou. Am răspuns la saluturile de rămas bun fără să privesc aceste persoane pe care le bănuiam că râd de mine. Rămăsesem doar cu tanti Florica în tăcerea fierbinte din încăpere. Până să mă descopere, la epuizarea timpului programat, am îndrăznit să o întreb:  
- Am sforăit tare, doamnă, după ce am adormit?  
- Apăi...mai mult aţi icnit, domnule. Aţi sforăit numa' puţin. Cred că v-aţi luptat rău de tăt în vis...  
-Da, da! Aveţi dreptate... M-am cam bătut cu cineva..., am lămurit-o eu, amintindu-mi câteva secvenţe de un anumit gen de luptă.  
M-a descoperit, m-a şters cu o bucată de pânză ceva mai curată decât cearşaful ce-mi conservase căldura parafinei încinse pe spate, mi-a şters şi genunchii şi a rostit aceeaşi expresie pe care o auzisem când au plecat ceilalţi:  
- No, să vă fie de sănătate!  
- Mulţumesc, sărut mâna, doamna Florica!  
M-am îmbrăcat repede, am luat borseta cu aparatul de fotografiat din cuier şi am ieşit cu hotărârea de a nu mai reveni în acel salon...  
 
Afară, în staţia de autobuz din faţa spitalului, în timp ce o aşteptam pe doamna Georgeta să vină cu autoturismul său, a trecut doamna ce mă atinsese în timpul visului meu frumos. Până şi ochii-n cap, dar şi nasu-i râdea cu toată faţa!  
- Doamnă, din nou, vă rog să mă scuzaţi! am întâmpinat-o eu, zâmbindu-i mult mai vesel.  
- Nu vă mai gândiţi la asta! Cred că aţi visat foarte frumos, domnule... Odihnă plăcută!  
Nu mai ştiu ce i-am răspuns. Mă ruşinasem din nou, amintindu-mi ce am visat...  
În drum spre Vila Sântana, povestindu-i întâmplarea, doamna Resteman râdea cu aşa poftă că şi volanu-i tremura în mână. Mai apoi, în sala de lectură, colegii din tabără s-au amuzat cu toţii. Cum să nu le povestesc? Îmi amintesc expresia drăgălaşei poete V. C. T.:  
- Adevărat îi că TAUNUL şi împachetat în parafină face dragoste!  
Evident, alte hohote de râs, în timp ce maestrul Daniel Drăgan, sub privirea galeşă a distinsei sale soţii, desena sârguincios pe masă, cu podul palmei, acel semn care arată cum se striveşte o ploşniţă... Ori un tăun? Sau o insectă oarecare…  
 
Marian Malciu  
24 august 2009  
 
Referinţă Bibliografică:
AVANTAJELE PARAFINEI / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1803, Anul V, 08 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!