Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Libertate > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

DE CE ŞI BISERICA ?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DE CE ŞI BISERICA?  
 
Am convingerea că nici un român care-şi iubeşte neamul şi ţara nu a fost lipsit de durere şi suferinţă, de furie şi neputinţă, în acea noapte fatidică din 30 octombrie 2015, precum nici în zilele ce i-au urmat, îndoliate fiind aproape permanent de câte o altă viaţă curmată înainte de vremea bătrâneţii. Fiecare om matur, mamă sau tată, bunic ori bunică, au înlemnit numai la gândul că acolo puteau fi proprii săi copii ori nepoţi. Grozăvia este că vieţi tinere au fost distruse acolo unde se pare că nici acum nu se cunoaşte prea bine cauza ce a determinat un real asasinat public. Vă întrebaţi de ce folosesc această expresie şi nu îmbrăţişez titlul general acceptat de către autorităţile statului, anume acela de „Incendiul din Clubul Colectiv”? Ei bine, eu nu cred că acel incendiu a fost provocat şi a avut urmările, repetate la fiecare deces în parte, precum s-au vehiculat în toate mijloacele mas-media! Eu nu cred că un burete nenorocit a fost fabricat din materiale care, prin ardere, poate emana gaze otrăvitoare. Nicio neglijenţă nu poate fi admisă la prepararea acestuia. Nici un fabricant nu şi-ar fi permis decât, doar, Doamne fereşte, având un scop precis, o rea intenţie, dar numai şi numai pentru o infimă cantitate ce ar fi trebuit fi transportată şi folosită într-un anumit loc. Să fi fost acest club locul cu pricina? Nu poate fi vinovat transportatorul, nici comerciantul, vânzătorul, dar nici constructorul deşi, cred eu, acesta are datoria de a folosi numai şi numai materiale omologate conform legilor în vigoare. Adevărat, el nu are la îndemână mijloacele tehnice necesare verificării. Iar dacă actul de însoţire al mărfii indică date ce nu sunt alarmante în nici un fel, ce vină poate fi lui atribuită? Este un ceva asemănător existenţei E-urilor din alimente (aditivi alimentari obţinuţi din substanţe chimice extrem de nocive, care produc boli grave în timp). Se ştie că sunt numeroase articole alimentare (majoritatea chiar!), care conţin asemenea aditivi, dar, scuzaţi, vă rog, statul român nu are aparatura necesară măsurării, determinării, precizării cantităţilor reale existente. Buretele despre care se vorbeşte se foloseşte în cantităţi mari, la scară industrială, în construcţii de tot felul, în interioare de clădiri publice ori private, dar şi pentru protejarea exteriorului acestora, la anumite ambalaje, poate chiar în cazul medicamentelor, jucăriilor, aparatelor electrice de uz casnic, mobilei şi aşa mai departe. Au fost incendii în apartamente, au fost explozii cauzate de sobe necurăţate, de lumânări uitate aprinse în casă, de resturi de ţigări nestinse şi aruncate neglijent ori de ţigări aprinse uitate într-o amărâtă de scrumieră de pe mobilă, de butelii mânuite fără discernământ, de vehicule ce au lovit imobile şi au intrat chiar şi în interiorul unor încăperi etc. Aţi auzit vreodată că asemenea incendii au avut urmări asemănătoare celor de la Colectiv?! Sunt convins că nu…  
 
Nu doresc să fac trimitere la măsurile aspre de sancţionare a celor vinovaţi. Sunt cu totul de acord că nu au fost respectate reglementările legale cu privire la numărul şi organizarea spaţiilor de acces, în funcţie de capacitatea reală şi destinaţia sălii în cauză, dar nici cele referitoare la existenţa spaţiilor de evacuare în caz de incendiu, cutremur ori alte calamităţi naturale, precum nici cele raportate la accesoriile fireşti necesare în orientarea publicului spre acele spaţii (uşi). Existau luminătoare, lămpi cu săgeţi indicatoare? Existau alarme de fum, foc, explozie? Nu cunosc, pentru că nu am fost acolo, nu am văzut. Au existat doar artificii, iar acestea au fost folosite în spaţiu închis (!), dovedindu-se imediat că au o uluitoare forţă penetrantă în anumite materiale, incendiindu-le, iar materialele în cauză permit propagarea rapidă a flăcării şi dezintegrarea de sine în substanţe toxice de luptă, căci numai acestea puteau avea efect omorâtor de genul celui manifestat în cazul tinerilor ce-şi pierd viaţa aproape zilnic! S-a ajuns la 60… Doamne, opreşte moartea aici, la această cifră! Fără să-mi propun, mă gândesc la milioanele de artificii folosite la sărbători naţionale sau religioase, la aniversări de tot felul, la final de spectacole în campaniile de alegeri şi nu numai. Ştiţi mai multe situaţii decât cunosc eu. Au atins şi acelea pereţi, stâlpi, acoperişuri, maşini, pomi etc, dar, vă întreb: au provocat incendii?!  
 
S-au cerut, foarte urgent (!) demisii, dar au fost raportate exact la oameni cu alt fel de răspundere directă, nu neapărat la amenajarea acelei săli sub aspectul protecţiei publicului în cazuri deosebite. Au fost învinovăţite instituţii ale statului şi, foarte direct, lideri ai acestor instituţii. Erau ei mai vinovaţi decât cei cu atribuţii directe în asigurarea securităţii cetăţenilor din acel club de pomină? Oare un prim-ministru al României, şeful guvernului român trebuie să verifice dacă s-au asigurat condiţiile de securitate în toate cluburile din ţară ori în săli de spectacole, de întreceri sportive în spaţii închise ori chiar pe stadioane? Oare este direct vinovat un primar de localitate ori de sector – în cazul capitalei şi al marilor oraşe?  
Pe de altă parte, dacă mă gândesc la toate blocurile de locuinţe din ţară…, câte dintre acestea au plan de evacuare în caz de calamităţi şi dezastre? Câte dintre ele dispun de lămpi cu lumină intermitentă şi săgeţi indicatoare cu lumină fosforescentă? Câte cămine de bătrâni ori de copii, câte spitale şi policlinici, câte biserici şi magazine alimentare sunt dotate cu toate aceste elemente absolut obligatorii şi necesare?! O, da! Sunt vinovaţi şi miniştrii de pe anumite paliere de activitate, dar şi prefecţii şi primarii, acolo unde lipsesc aceste elemente ce ar trebui să salveze mii şi sute de mii de vieţi în caz de pericole de genul celui luat în discuţie şi nu numai. Sunt vinovaţi toţi cei ce nu se ocupă de efectuarea instructajelor de protecţia muncii, de testarea materialelor de construcţii, de lipsa gurilor de apă şi aşa mai departe, sunt vinovaţi toţi cei care au în atribuţiile de serviciu obligativitatea verificării existenţei, dar şi a stării de funcţionarea a tuturor accesoriilor amintite, precum şi cei care eliberează autorizaţii de funcţionare acolo unde condiţiile concrete prevăzute în lege şi în orice alt act normativ nu sunt respectate.  
 
Dar, să aibă politicul vină în toate aceste domenii sau direcţii? Indirect, se pare că DA.  
Adevărat şi nespus de trist, amintirea acelei nopţi de vineri va rămâne ca o rană adâncă, extrem de dureroasă, care niciodată nu se va închide pentru familiile îndoliate pentru supravieţuitori, pentru rudele şi prietenii tuturor şi chiar pentru orice român care îşi iubeşte aproapele, dar, cu atât mai mult, consider că se impune elucidarea corectă şi completă a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs această dramă naţională. În ţara aceasta sunt chimişti, pirotehnişti şi alţi specialişti de renume, inclusiv militari, ce pot face diferenţa între S.T.L. şi alte substanţe degajate de materialele incendiate extrem de rapid, în numai câteva secunde. (Avem sau doar am avut şi laboratoare specializate în această direcţie!). Au fost ei chemaţi să descopere şi să analizeze orice urmă, orice indiciu şi toate cauzele care au provocat moartea unor oameni nevinovaţi şi încă se mai fac simţite? Nu toate decesele au fost provocate de arsuri ci, cele mai multe, de intoxicaţia provocată de acele gaze… necunoscute, de stop cardio respirator. Cunoscută această realitate, au luat cercetările un alt curs? Îmi este teamă că nu şi sunt profund îngrijorat din această cauză. Îmi este teamă că se ascunde un adevăr sumbru. Mă tem de o anumită manipulare îndreptată într-o anumită direcţie. Mă tem de minciună, pentru că ea ascunde adevărul pe care trebuie să-l cunoască Ţara! Ascunde adevăraţii criminali…  
 
Am înţeles că au fost numeroase erori acolo, la acel club, un lanţ de erori, inclusiv în ceea ce priveşte modul în care acele sute de oameni aflaţi în pericol de moarte au înţeles să acţioneze pentru a se salva. Panica generală i-a distrus. Panica a curmat mai multe vieţi. Dar, de aici pornind şi până la a cere desfiinţarea instituţiilor statului de drept, desfiinţarea partidelor politice şi chiar a statului, precum se pronunţau unele voci zguduite de acea dramă nedorită, mi se pare că este o distanţă imposibil de parcurs şi o idee inadmisibilă din start.  
Era timpul unei schimbări radicale în politica statului, în reorganizarea instituţiilor acestuia şi era timpul aplicării unor măsuri radicale în tot ceea ce presupune eliminarea totală ori, cel puţin, reducerea masivă a fenomenului corupţiei existent în timpul tuturor guvernărilor de după evenimentele politice din decembrie 1989. Susţin şi doresc să se împlinească acest deziderat, dar nu înţeleg de ce a trebuit ca STRADA să fie izvorul acestui moment crucial din istoria României şi nu pricep de ce acea masă de oameni îndureraţi nu au înţeles că această transformare a statului de drept nu se poate face peste noapte, la ordin, dispoziţie, lege ori ordonanţă de guvern.  
Nu înţeleg de ce a trebuit să aşteptăm consumarea unei drame aducătoare de moarte, pentru a schimba guverne şi oameni politici. Nu înţeleg de ce instituţiile statului de drept abilitate prin lege nu au trecut la efectuarea curăţeniei de toamnă în toate sectoarele vieţii politice, sociale, economice, financiare, educative, culturale etc. Nu înţeleg de ce tocmai aceste instituţii nu au eliminat propriile uscături din sistem, începând de sus în jos, începând de la preşedinte şi cu preşedintele, către în jos. Nu înţeleg de ce şeful statului chema partidele politice la consultări în timp ce deja hotărâse cine să fie premierul desemnat şi, am senzaţia, o mare parte din membrii noului guvern erau deja stabiliţi. Nu se terminaseră întâlnirile cu toţi reprezentanţii partidelor de guvernământ până la ora 17.00 din acea zi (10 noiembrie 2015) în care domnul preşedinte prezenta în faţa camerelor de luat vederi, la Cotroceni, pe domnul Dacian Cioloş. Oare de când se afla acesta la Bucureşti? Când întocmise propriul program de guvernare? De ce oare nici domnul Cioloş nu a luat în consideraţie sugestiile primite din partea partidelor? De unde cunoştea domnia sa care sunt acei oameni care să aibă deja, în acele momente, o viziune şi un proiect care să-i recomande pentru funcţia de ministru chiar la ministerul la care au fost desemnaţi? Cum se face că mulţi dintre aceşti noi miniştri au renunţat la funcţiile ce le aduceau salarii cu mult mai mari decât cele 13-14 mii lei, în afara multor altor privilegii? Să fie vorba doar de dorul de acasă, să fie vorba de patriotism? Cum s-a întâmplat ca toţi aceşti noi miniştri să aibă o situaţie materială de invidiat? Sunt proprietari de mai multe case, apartamente, terenuri diverse prin localităţi ori prin alte judeţe, se pare, autoturisme de lux şi conturi în bănci…  
Hm! Sunt multe, prea multe întrebări care nu-şi vor afla niciodată răspunsurile, dar, între noi fie vorba, nu ar trebui să le primim?! Nu este necesară transparenţa în toate actele politice? Democraţia lipsită de transparenţă şi adevăr este un fiasco!  
 
STRADA a cerut, începând cu acea primă şi rapidă organizare şi manifestaţie, un guvern de tehnocraţi, am reţinut eu. Oare, acum, aşa arată actualul guvern? Este o altă întrebare, dar răspunsul la ea îl cunoaşte fiecare doritor de informaţii în acest sens…  
Şi, pentru că, dorind sau nu, am revenit la STRADĂ, fără să-mi doresc îmi vin în minte cuvinte din anumite versuri şi nu ştiu de ce anume… „Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit”… ce-aveau de spus?! Este altă întrebare, însă strada… n-a răspuns!  
Fac această apreciere deoarece, a doua zi, m-am alăturat celor care manifestau în faţa Prefecturii judeţului Olt. Pierdut de unul singur prin mulţime, am auzit vocile guturale ale unui grup destul de compact: „Jos Băsescu!” Am avut, imediat, senzaţia gustului amar în gură. M-am retras încet, uluit de această lozincă strigată acolo unde venisem pentru alt motiv, cu mult mai important, desigur. Şi la Bucureşti s-a strigat ceva asemănător, pe ici pe colo. M-am întrebat, fireşte, cine sunt aceşti oameni, de ce au venit la mitingul de protest, cine oare i-a îndemnat să vină şi de ce?! Nu ştiau că Băsescu a împlinit anul de când fusese debarcat?! Ce a însemnat pentru ei Clubul Colectiv? De ce s-au lăsat atât de uşor manipulaţi? De ce nu au înţeles că s-a dorit altceva de la drama consumată la Colectiv? De ce nu şi-au pus problema că întâmplarea fost-a doar simplu pretext care să justifice anumite acţiuni de cu totul altă natură? Şi atunci…, fost-a doar o întâmplare?!  
Am văzut la Bucureşti, în mulţime, multe înscrisuri ce purtau cereri ale mulţimii, ale Străzii. Printre ele, spre marea mea surprindere, erau şi unele cu trimitere directă la Biserică. Când au avut timp acei oameni să se anunţe, să se adune în locurile stabilite, să plece în marş şi să scrie acele lozinci prin care cereau toate cele amintite anterior? Câţi dintre cei douăzeci şi cinci de mii cunoşteau scopul real al mitingului? Câţi dintre ei s-au ocupat de scrierea afişelor de tot felul, a pancartelor ce-mi par, acum, ridicole, în parte, fireşte? Câţi au simţit că sunt manipulaţi?! Nu au observat că alături de ei se manifestă şi oameni antrenaţi în a supraveghea, asculta, urmări, orienta şi, bineînţeles, a transmite tot ce şi cum se întâmplă cuiva care nu exista la miting? Nu erau ziarişti. Nu erau poliţişti sau jandarmi. Nu erau membri ai formaţiunilor de ordine. Pe fotografii ori filme de amatori se pot vedea multe scene şi multe figuri de oameni preocupaţi doar să conducă într-un anumit sens mitingul. Poate că mi se pare mie, poate că am halucinaţii, dar nu cer nimănui să-mi dea crezare. Cer doar să raţioneze în faţa multor probe pe care le-a ignorat şi continuă să nu le ia în seamă…  
 
În majoritate, manifestanţii au fost tineri şi, în general, au scandat: “Ruşine să vă fie”, “Demisia”, “Piedone nu uita, a venit şi vremea ta”, “Jos Oprea”, “Jos Ponta”, “Piedone asasin, Oprea asasin”, “Toate partidele politice, aceeaşi mizerie”, “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, “Ultima soluţie, înc-o revoluţie”... Nu ştiu, nu sunt sigur dacă toate aceste cuvinte-scandări reflectau exact scopul mitingului de protest.  
În acelaşi timp, acei tineri majoritari purtau steaguri şi pancarte cu mesajul de genul: „Noi suntem generaţia care schimbă viitoru’!”, „Corupţia ucide”, „Politicieni, toţi sunteţi vinovaţi de masacrarea României”, „Corupţia, indiferenţa şi lăcomia ucid toată România”, „Bunicii la război, părinţii la revoluţie, acum este rândul nostru!”, „Jos Guvernul!”, „Daţi legi noi, luaţi şpagă tot voi”, „Trădătorul Ciorbea este avocatul lui Oprescu”, „Rock this country”, „Avem mănăstiri şi biserici, dar nu avem şcoli” şi altele asemănătoare, inclusiv cu cifre raportate la numărul bisericilor, catedralelor şi şcolilor.  
Cele despre biserici şi preoţi se pare că s-au înmulţit în seara următoare şi, personal, nu le-am înţeles sensul. Mi-am pus o firească întrebare: De ce şi biserica? De ce numai şi numai Biserica Ortodoxă? Erau, biserica şi slujitorii ei, vinovaţi de tragedia produsă la Clubul Colectiv?! O bună parte dintre participanţii la miting, în declaraţiile oferite în diverse ocazii, fie prin presă sau TV, s-au manifestat destul de dur, nemulţumiţi fiind că biserica nu a fost prezentă acolo, în faţa clubului cu pricina, pentru a da ajutor victimelor. Alţii, puţini la număr, au cerut până şi demisia Patriarhului BOR. Oare au fost convinşi că un preot sau mai mulţi erau utili acolo? Ştiau să intervină, să dea un prim ajutor, să execute resuscitări ori să transporte răniţi la spital?  
Un supravieţuitor al dramei de la Colectiv a declarat următoarele: „După vreo jumătate de oră au dat cu nişte artificii şi au sărit scântei pe un buret care era pus pe un stâlp. A luat foc şi toată lumea s-a îmbulzit spre ieşire, dar atunci au început să se calce în picioare, să cadă. A fost cumplit, era o nebunie, toată lumea ţipa, se împingea, alerga.” Consideraţi, cumva, că un preot era util în atare condiţii? Înlocuia medicul, asistentul medical, brancardierul sau pompierul? Hai să fim oameni serioşi şi să analizăm totul cu un minim de discernământ!  
 
Fraţilor, preoţii poartă acele veşminte specifice activităţii lor şi nu pot înţelege că ar fi putut să execute asemenea operaţiuni fiind îmbrăcaţi în acest fel. Nici nu cred că au o pregătire anume în acest domeniu. Nu oricine poate da primul ajutor celui cu arsuri, celui intoxicat ori răniţilor din alte cauze. În plus există şi anumite percepte religioase cu privire la portul veşmintelor sfinţite. Pe de altă parte, este dorit a se înţelege că preotul acordă ajutor celui aflat în orice necaz sau primejdie, dar cu rugăciunea, cu Sfânta Taină a Spovedaniei şi cea a Împărtăşaniei atunci când este cazul, cu pilda înscrisă în cărţile sfinte, cu sfatul său. El lucrează pe suflet şi nu pe trup! Iar această lucrare s-a făcut în toate bisericile ortodoxe, cel puţin, dar şi în mănăstiri. Acolo s-au făcut slujbe specifice înspre salvarea oamenilor, înspre sănătatea lor, dar şi pentru rudele celor ucişi şi răniţi s-au făcut rugăciuni către bunul Dumnezeu, pentru a le da puterea de a suporta acest mare necaz abătut pe capul lor, de a-şi plânge morţii şi de a se ocupa de cele de cuviinţă. Nu ştiu dacă şi în alte lăcaşuri de cult în afara celor ortodoxe s-a procedat în acest fel. Biserica ortodoxă nu cheamă televiziuni şi ziarişti pentru a i se face publicitate pentru aceste îndeletniciri fireşti, creştineşti, nu se laudă cu ele, nu se face paradă în faţa mulţimii. Preoţii se adresează lui Dumnezeu, cu smerenie şi credinţă, pentru iertare şi ajutor. Până şi iertarea cerută de Patriarh a fost huiduită, greşit înţeleasă fiind…  
Cei care au blamat biserica au fost oare conştienţi de ceea ce fac? Cunosc ei problemele bisericii ortodoxe?! Au fost multe încercări în a denigra Biserica. Sper că aici, în cazul de faţă, nu s-a dorit aşa ceva deşi…, Dumnezeu să mă ierte, sunt unele aspecte ce mă conduc la ideea că nimic nu a fost întâmplător. Cei care au făcut o asemenea treabă murdară ar trebui să cunoască mai multe date despre biserică. Ce este ea, ce rol are în viaţa omului, a credincioşilor săi, a societăţii, în general, pentru că Dumnezeu priveşte toţi oamenii cu aceeaşi mare milă şi înţelegere.  
Ar trebui să se ştie că majoritatea bisericilor sunt ridicate prin efortul majoritar al enoriaşilor, nu prin aportul statului, iar aceşti enoriaşi nu sunt „impozitaţi”, adică forţaţi să participe la cheltuieli. Fiecare enoriaş ajută oferind după cât îl lasă inima şi propria-i pungă, ori chiar lucrează în şantierul organizat pentru construirea lăcaşului de cult, fără pretenţia de a fi retribuit pentru munca sa. Nu din cauza bisericilor noi nu s-au construit şcoli şi spitale, fraţilor! Nu biserica a desfiinţat o parte din şcoli şi a închis spitale, ci statul prin instituţiile sale, prin guvernele ce s-au succedat la putere timp de 25 de ani. Acolo unde s-a dorit şi oamenii au contribuit, acolo unde un întreprinzător a avut posibilităţi financiare şi gând bun, s-au construit şi s-au deschis cămine de copii şi şcoli private, cabinete medicale şi policlinici private. Şi atunci, mă întreb din nou: De ce şi biserica a fost hulită de către o parte din participanţii la mitinguri?  
 
Biserica Ortodoxă Română nu s-a ridicat niciodată împotriva altui neam şi niciodată nu a creat probleme etniilor existente în România şi nici religiilor acestora. Nu a deranjat pe nimeni. A suportat cu stoicism rigorile impuse de ocupaţiile străine de care am avut parte. Nu a spulberat prin foc şi lovituri de tun locaşurile de cult ale altor religii existente pe teritoriul străbun şi nu a luptat împotriva bunei rânduieli existente în acestea. Nici atunci când străinii ne-au lovit, nu am răspuns cu aceeaşi monedă. Le-am respectat credinţa. Nu am dărâmat impozanta moschee din Parcul Carol şi nici frumoasa moschee de la Constanţa deşi, să nu uităm, musulmanii turci ne-au incendiat multe biserici şi mănăstiri, le-au jefuit şi le-au batjocorit. Dar numai ei? Să ne amintim că, după Dictatul de la Viena (30 august 1940), jumătate de teritoriul Transilvaniei, care cuprindea inclusiv ţinuturile Crişanei şi Maramureşului, cu o populaţie de 2.667.000 de locuitori (50,2% români) a fost cedat Ungariei. A urmat marea dramă a refugiului pentru românii aflaţi în teritoriul cedat şi evacuarea instituţiilor româneşti. În aceste condiţii au fost săvârşite numeroase atrocităţi, imediat după instaurarea autorităţilor ungare.  
Vă amintesc doar câteva localităţi în care mulţi români au fost ucişi de armata hortystă şi multe biserici au fost distruse. La Treznea, în judeţul Sălaj, primele victime au fost copii care păzeau vitele aflate la păscut. Militarii unguri, sub comanda locotenentului Akosi, au dezlănţuit măcelul, după ocuparea satului. 93 de persoane fiind masacrate cu focuri de mitralieră, străpunse cu săbiile şi baionetele. Casele au fost atacate cu grenade şi incendiate. Au murit 87 de români şi 6 evrei. Până şi un general ungur, care a intervenit pentru limitarea şi încetarea masacrului, a exclamat: „Cum au putut ataca armata aceşti moşnegi, aceste femei şi aceşti copii din braţele mamelor? Trebuie să vă fie ruşine pentru ceea ce aţi făcut. Aceasta este o ruşine, care va rămâne înscrisă pe obrazul armatei maghiare.” S-a întâmplat în ziua de 9 sept.1940…  
În comuna Nuşfalău, acelaşi judeţ, un alt masacru în urma căruia au fost ucişi 11 români (două femei şi nouă bărbaţi) din satul bihorean Almaşul Mare…  
În localitatea Ip, judeţul Sălaj, au căzut cele mai multe persoane inocente, 157 de localnici vânaţi în casele lor, indicate militarilor de către localnici unguri în mijlocul nopţii de 13/14 septembrie 1940…  
La Mureşenii de Câmpie, tragedie în casa preotului român Andrei Bujor: Locotenentul Csordás a trimis în casa preotului Bujor o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi cu ordinul precis de a-l extermina împreună cu toată familia, precum şi cu cei arestaţi în aceeaşi după amiază: cantorul Ioan Gurzău şi soţia Valeria, învăţătorul Gheorghe Petrea împreună cu soţia Natalia, fiica Rodica în vârstă de 5 ani şi soacra Ana Miron. Soldaţii trimişi i-au împuşcat pe toţi cei prezenţi în casa parohială - şi anume pe membrii familiei Bujor – în camerele de culcare, iar pe ceilalţi prin curte. Aceeaşi soartă a avut-o şi servitoarea preotului, Şarolta Juhász, de etnie maghiară. Victimele, în număr de 11, au fost îngropate în aceeaşi noapte în curtea casei. Era 20 sept. 1940…  
La Zalău, soldaţi maghiari rămaşi neidentificaţi au intrat în casele românilor Grigore Vicaş şi Gheorghe Prunea, unde i-au împuşcat mortal, împreună cu soţia şi fratele lui Vicaş, precum şi pe soţia lui Prunea, însărcinată în ultima lună. În colţul casei lui Vicaş, aceiaşi soldaţi l-au mai ucis pe Nicolae Pop, ţăran din Treznea care venise cu lapte la Zalău. Numărul victimelor a fost de 27, în ziua de 9 sept. 1940…  
Şi la Cerişa (Sj), Marca (Sj), Breţcu (Cv), Mihai Bravu (Bh), Zalău (Sj), Belin şi Zăbala din judeţul Trei Scaune şi în multe alte localităţi s-au consumat asemenea atrocităţi şi au fost distruse destul de multe locaşuri de cult ortodox. După eliberare ar fi fost de aşteptat o răzbunare? Nu. Biserica noastră nu a procedat niciodată în acest fel…  
 
Ar mai fi multe de spus şi multe întrebări de pus, dar prefer să vă las în prezenţa unor cuvinte pline de înţelepciune, de adevăr şi suferinţă (fragmente) rostite de către P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, pe care eu nu le-aş fi putut gândi şi expune atât de bine. Au fost ascultate de către toţi invitaţii stareţului Melchisedec Velnic, la Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a hramului – Adormirea Maicii Domnului, anul 2015 şi anume: un număr impresionant de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ţine de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie al Cernăuţilor şi Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni, dar şi ÎPS Irineu de Nejin şi Priluki. Alături de ierarhi au mai slujit peste 50 de preoţi. Totul în faţa a peste 10.000 de oameni, dar şi a comisarului european Corina Creţu şi a altor politicieni…  
 
„…Să vorbim astăzi despre Doina şi Ion Aldea Teodorovici?  
Să vorbim astăzi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfinţii închisorilor, care au fost condamnaţi zilele trecute…  
După ani si zeci de ani de temniţă grea şi de reeducare la Piteşti, la Aiud, unde s-a ridicat un memorial la Râpa Robilor, la Balta Brăilei la tăiat de stuf…  
Ne dezbină astăzi străinii pentru că nu mai avem oameni de conştiinţă şi de demnitate, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste faţă de poporul din care s-au zămislit….  
… Domnitorii noştri plăteau tribut la Înalta Poartă ca niciodată, dar NICIODATĂ, să nu se ridice o moschee în ţară. Dar relaţiile erau atât de bune, încât când domnitorii noştri mergeau la Înalta Poartă, nu erau îngenunchiaţi şi târâţi, cum vedem în filmele de mare audienţă făcute de turci astăzi, ci se duceau cu demnitate la Înalta Poartă. Dar niciodată nu ne-am vândut ţara. E o mare povară să duci neamul pe umerii tăi, spunea părintele Iustin Pârvu. Pe unii îi lasă genunchii. Au lăsat şi pe unul, şi pe celălalt, s-au operat. Bine ar fi să nu ne lase mintea, cugetul nostru românesc Nu se poate construi o moschee în ţara voievozilor, a ighemonilor, pentru un popor atât de tolerant, atât de iubitor, atât de iubitor de străini…  
 
… Avem un Consiliu Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele recunoscute au preşedinţia… … Avem prieteni de religie islamică, ne întâlnim cu ei…  
Nu se poate să se scoată legi noaptea împotriva propriului popor. Nu se poate să se condamne intelectualitatea românească, [cei] care au pătimit atât de mult şi despre care Petre Ţuţea spunea că nu poate descrie atrocităţile petrecute în temniţele şi închisorile româneşti, când voiau sa-i reeduce la Piteşti, când mureau şi îi îngropau în gropi comune, ca în vremea în care comunismul se instala în "Sfânta Rusie”.  
Nu putem să repetăm istoria pentru nişte epigoni, cum scria Eminescu. Până la urmă, la scara istoriei, ce rămâne după noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le trăim!...  
 
… Eu nu pot să accept ca nepot de veteran de război – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a văzut români murind acolo şi eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot să accept că sunt nepot de bandit! Caralii, torţionarii înşişi vedeau la un moment dat că, totuşi, sfinţii închisorilor sunt oameni educaţi, sunt oameni buni şi, la un moment dat, nu-i mai băteau. Citiţi despre temniţele suferinţei! Cine condamnă astăzi Gulagurile, deportările de orice fel în îndepărtata Siberie, unde copiii se jucau cu craniile părinţilor morţi, care nu aveau timp să putrezească… Sau cei deportaţi în Bărăgan, pe Vlaşca sau Teleorman. De lotul Arnăuţoiu, care se ascundeau în munţii Făgăraşului, de copiii care au rămas fără părinţi şi a căror minte a fost schimbată…  
… Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noştri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte şi se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Ţineau pravila, ţineau postul. Şi Dumnezeu apăra ţara. Astăzi, cei care se joacă cu destinele acestei ţări pitoreşti vor fi condamnaţi la damnatio memoriae (ştergerea, dispariţia din istorie - n. n)…  
… Pământul ţării e sfânt, pentru că adăposteşte osemintele celor pe care nu mai pot să-i caute astăzi istorici ca Marius Oprea (pentru că nu li se mai dă voie). Cine mai are curaj să vorbească astăzi? Pentru că s-a dat lege care condamnă. Noi nu vă îndemnăm la dezbinare, noi nu vă îndemnăm la ură, dar vă spunem din istorie ceva. […]  
… Dacă nu aveam un principe străin, din familia Hohenzollern, care să vină, să fie adus în ţara noastră într-un mod pe care-l cunoaşteţi, ca să nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol. Dacă, apoi, Carol, nu ar fi lăsat un nepot precum Ferdinand – „Nando” – soţul reginei Maria, nu am fi avut astăzi o ţară unită la 1918. Domnitori străini de neam, dar de cuget şi simţire românească. V-aţi întrebat  
vreodată, citind cărţile reginei Maria, cât de greu i-a fost reginei să-l convingă pe „Nando” să ia decizia corectă de a părăsi dealul Cotrocenilor şi a fugi cu Guvernul la Iaşi, la jumătatea lui 1916, că au venit nemţii şi au ocupat Cotrocenii… Cât de greu i-a fost lui „Nando” să ia decizia de a lupta… Cum am văzut la regii României, rând pe rând, ctitori de neam şi de ţară: au respectat credinţa poporului! Poţi sa fii străin de neam, dar nu poţi să fii străin de Ţară! Poţi să fii de altă religie, dar nu poţi să promovezi o lege făcută noaptea, necitită, nestudiată, nedată la comisii de specialitate şi să nu consulţi o Biserică care se cheamă prin sintagma „Biserica naţională”. Şi, dacă suntem „Biserică naţională”, trebuie să fim consultaţi. Că niciodată Biserica n-a mers împotriva neamului!  
 
… Trebuie să avem demnitate! Trebuie să mărturisim, fiindcă strămoşii noştri se răscolesc în mormânt şi se va întâmpla cum s-a întâmplat la Neamţ, unde „au explodat” caldarâmul şi aleile, şi a ieşit sfântul [necunoscut] din mormânt! Pentru că Mântuitorul spune: "Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor vorbi”. Cum să nu mărturisim astăzi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele trebuie respectate… Unde este libertatea de exprimare a cultului? O să vă spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată… În 1989, când am văzut cum colegii noştri de liceu au venit la Bucureşti să pună umărul la „Revoluţie” sau ce a fost ea, au fost împuşcaţi la Otopeni... toţi, copii curaţi, care au fost ridicaţi la oaste după 18 ani... De câte ori mă duceam la aeroport şi primeam ierarhi, mă gândeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneşte nimeni azi. Acum soldaţii nu mai sunt pomeniţi decât când luptă pentru cauze străine, în ţări străine, şi-i aduc morţi, cu tricolorul.  
Biserica Ortodoxă românească, Biserica neamului ar trebui întrebată... Ce e un om în faţa istoriei, când poate să dispară mâine-poimâine? NU SUNTEM SOVINI! Luaţi albumele din Bucovina scoase de stareţa Mihaela Cozmei, să vedeţi lipoveni, evrei, turci, tătari, rromi… N-am fost niciodată şovini si nu suntem şovini! Suntem atât de primitori, încât străinului îi dai casa ta, masa ta, sufletul tău, dar numai până în momentul în care se leagă de credinţa copiilor tăi. O să murim într-o zi, credeţi că suntem alfa si omega, începutul şi sfârşitul? Ştefan cel Mare n-a islamizat ţara şi a suferit. Cui a spus of-ul său? La duhovnic. Pe Vlad Ţepes, nepotul lui Mircea cel Bătrân, occidentalii ni l-au făcut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor! Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut de călugări la Simonospetra. Domnitorii noştri au murit pentru neam şi pentru ţară… Trebuie sa mărturisim credinţa, trebuie sa avem atitudine!  
Pentru ce este folosită biserica? Doar pentru închinările mari?"  
 
Sper şi am convingerea că aţi înţeles deplin sensul şi adâncul cuvintelor şi expresiilor folosite de către P.S. Ambrozie. Mai mult de atât, eu nu am a vă spune. Cine are urechi de auzit, să audă, iar cine are ochi să citească, să înţeleagă!  
 
Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi pentru eventualele voastre opinii pertinente.  
 
Cu prietenie şi consideraţie,  
Marian Malciu  
 
Referinţă Bibliografică:
DE CE ŞI BISERICA ? / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1790, Anul V, 25 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!