Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1734 din 30 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Palatul de la Ruginoasa, Iaşi: între adevăr şi confuzii. Să restabilim adevărul.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Orice cuvânt mai ales scris cere autorului responsabilitate  
 
Această sintagmă am repetat-o des în “Revistele? Luminoase, instructive şi educative”, Editura PIM, Iaşi, 2015, unde, pentru a convinge ce înseamnă documentarea am reamintit şi despre Dan Alexe, lăudat că le ştie pe toate, care publică la Editura Humanitas, 2015, volumul “Dacopatia şi alte rătăciri româneşti”, 354 p., din care doar paginile 49-125 răspund titlului, dar în care spune mai puţine lucruri despre daci, decât relatează Marian Malciu în numai 15-20 pagini din cartea sa “RUGINOASA - Istorie, credinţă şi cultură”, Editura Aius, Craiova, 2015. Despre aceasta am scris un articol expediat revistei Luceafărul dar nepublicat, materie primă pentru volumul meu, p. 293-308…  
La “Actualitatea ieşeană”, la 7 septembrie a.c., în Ziarul de Iaşi, despre Palatul de la Ruginoasa, cu mari confuzii, Paula Scânteianu scria următoarele: “Acesta a fost construit de către boierul Săndulache Sturza în anul 1804 şi reamenajat în stil neogotic de Costache Sturdza. 12 ani mai târziu a fost cumpărat de familia Cuza. De amenajarea castelului s-a ocupat Elena, soţia domnitorului Cuza, care şi-a petrecut împreună cu copiii lor toată viaţa la Ruginoasa. Tot ea l-a crescut aici, ca pe propriul copil şi pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, născut în urma unei relaţii extraconjugale ale acestuia cu o cântăreaţă din Bucureşti”.  
Spre clarificare publică, iată ce scrie Marian Malciu, autorul monografiei “RUGINOASA – istorie, credinţă şi cultură”, preluat de la profesoara muzeograf Simona Ionescu, şi aceasta preluând începutul de la prof. Theodor Râşcanu, autorul romanului istoric “Ruginoasa”, Editura Vremea, Bucureşti, 1939, ca şi Editura Porţile Orientului, Iaşi, 2002, despre cele de mai sus, p. 203-211:  
 
„Cu mult înainte de anul 1800, Ruginoasa era una din cele mai frumoase moşii boiereşti din Moldova, întrecând prin întindere şi bogăţii Stânca Roznovanului, de lângă Iaşi, şi Paşcanii Cantacuzinului. Palatul, care astăzi adăposteşte Muzeul Memorial „Al. I. Cuza”, a fost construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea de vistiernicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reşedinţe pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi.  
În anul 1847, logofătul Costache Sturdza preface casa de la Ruginoasa după arhitectura stilului „gotic”, angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel.  
Clădirea, care păstrează şi astăzi caracteristicile stilului neogotic, inspirat de romantismul german, este de formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele două faţade având aceleaşi elemente: peroane largi, balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. Asemănarea frapantă cu Palatul de la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, nu este deloc întâmplătoare, acesta fiind construit de o altă ramură a familiei Sturdza. În spatele palatului, într-un loc mai retras, Săndulache Sturdza a zidit în 1811, în stil neoclasic, biserica ce servea drept capelă a curţii, având la intrare coloane şi capiteluri ionice. În interior, nu se mai păstrează din pictura originală decât cei patru evanghelişti, zugrăviţi pe pandativii de la baza turlei. În pronaos astăzi se află cripta familiei Sturdza. Acesta din urmă a adus în ţară, cu cheltuiala sa, un grădinar neamţ, ce se numea Mehler, pe care l-a însărcinat cu amenajarea şi întreţinerea parcului din jurul casei boiereşti, parc cu alei nisipite şi prunduite, cu multe specii de copaci, unii aduşi de la moşiile de la munte, cu copaci şi tufari şi tot felul de plante decorative. Tot în parc a mai făcut şi un iaz mare, în jurul căruia a sădit sălcii pletoase. Vremea lui Săndulache Sturdza a fost, pentru Ruginoasa, cea mai frumoasă şi mai strălucită, grădina cu copaci şi iazul cel mare fiind un adevărat rai.  
În aprilie 1857, palatul şi parcul sunt ipotecate pentru împrumutul făcut la Banca Naţională a Moldovei, de fiul logofătului C. Sturdza, vornicul Alexandru Sturdza, în valoare de 60.000 galbeni, pentru o perioadă de 17 ani. Alexandru A. Sturdza nu a putut achita ratele la termenele stabilite, astfel că este nevoit să-l vândă. În anul 1862, moşia a fost cumpărată de Alexandru Ioan Cuza.  
Devenit pentru scurt timp reşedinţa primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan I, Palatul de la Ruginoasa – comparativ cu alte construcţii din Moldova ridicate în aceeaşi epocă, ocupă un loc cu totul aparte atât din punct de vedere istoric, cât şi arhitectural. La Ruginoasa, odată cu venirea noului proprietar, pare că începe o nouă viaţă, tăcerea şi moartea redând locul farmecului şi splendorii.  
Moşia, care era formată din mai multe sate, avea teren cultivabil, pădure, fânaţ şi mlaştină. În 1864 au fost împroprietăriţi 38 fruntaşi, 316 pălmaşi şi 284 clăcaşi, cu 3 554 ha. (cf. Marele dicţionar geografic, Bucureşti, 1858-1902). La Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale se găsesc registrele nominale cu locuitorii împroprietăriţi, la colecţia Manuscrise, nr. 1937-1939 şi 1943.  
 
Între anii 1862-1864, cât au durat lucrările de restaurare, reamenajare a castelului, Elena Doamna obişnuia să vină destul de des la Ruginoasa pentru a supraveghea lucrările, dar Alexandru Vodă venea numai când îi permiteau îndatoririle domneşti sau când simţea nevoia unor clipe de odihnă şi reculegere. Aici, în palatul boieresc şi mai apoi domnesc, s-au petrecut o serie de evenimente importante din istoria ţării, între care trebuie să amintim întâlniri ale revoluţionarilor români de la 1848 şi plămădirea unora din îndrăzneţele reforme din anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În plus, sub alt aspect, la acestea trebuie adăugate legătura domnitorului faţă de moşia şi Palatul de la Ruginoasa, precum şi afecţiunea lui pentru oamenii de aici.  
Castelul luxos, cu mobilier scump adus cu mare grijă din străinătate, era plin de lume, de viaţă şi de veselie, în special în timpul verii, când boierii stăteau la ţară, sau iarna când veneau la vânătoare. Ruginoasa era paradisul Elenei Cuza. Ea scria adesea mamei sale, aflate la Soleşti, că numai acolo se simte fericită şi bine dispusă. Nu se mai sătura de farmecul acelei minunate aşezări de la ţară, care o încânta şi o vrăjea la tot pasul şi în toată clipa cu fiecare colţ din casă. Aici, Doamna Elena a crescut, cu mult drag şi dăruire, pe cei doi copii ai lui Cuza (şi înfiaţi de ea): prinţii Alexandru şi Dimitrie. În testamentul lui Alexandru Ioan Cuza, toată averea lui era lăsată fiilor, ca singuri moştenitori, Elenei Cuza, lăsându-i doar „usufructul unei a treea părţi”.  
Din anul 1890 și până în anul 1900, proprietatea Palatului şi moşia Ruginoasa revin prinţesei Maria Moruzzi (soţia prinţului Alexandru).  
După moartea doamnei Elena Cuza, moşia şi palatul Ruginoasa sunt donate spitalului „Caritatea” din Iaşi, care face aici un spital de copii: „Cuza Vodă”.  
În anul 1936, spitalul cedează actul de proprietate Regiei C.F.R care organizează în palat un spital T.B.C. Regia face modificări interioare necesare funcţionării unui spital.  
Distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, palatul şi-a recăpătat strălucirea arhitecturală şi farmecul specific, după anul 1982, când a fost restaurat şi amenajat ca Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”.  
Trupul neînsufleţit al domnitorului Al.I.Cuza a fost adus, în 1873, de la Heidelberg – Germania, şi înmormântat la Ruginoasa, lângă biserică. Tot în 1944, osemintele domnitorului au fost evacuate la Curtea de Argeş, preventiv, însă după război, deoarece biserica a fost grav avariată, osemintele au fost depuse la biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi astăzi.  
 
O figură marcantă pentru imaginea Palatului o reprezintă Elena Cuza. Elena Cuza, născută la Iaşi, la 17 iunie 1825, este fiica marelui postelnic Iordache Rosetti şi a Catincăi Sturza, înrudiţi, amândoi, cu cele mai strălucite familii boiereşti din Moldova: Sturzeştii, Balşii, Catargiii, Cantacuzinii. Copilăria şi-a petrecut-o la Soleşti şi Miclăuşeni, moşiile preferate ale bunicilor şi părinţilor săi.  
Aici cunoaşte traiul din satele româneşti, se leagă de oamenii locului, mai ales de cei săraci, pe care îi va ocroti toată viaţa. Şcoala o face la Scheea, unde locuiau fratele mamei sale, Constantin Sturza şi soţia sa, Agripina, cu profesori şi guvernante din străinătate, care o învăţau germana şi franceza. Adolescenţa o petrece la Iaşi, fiind invitată la cercurile literare, la petrecerile din casele Roznovanu, Cantacuzino-Paşcanu.  
În casa Didiţei Mavrocordat îl cunoaşte pe tânărul Alexandru Ioan Cuza, un bărbat frumos, cu trăsături regulate, dar şi expansiv, petrecăreţ şi mai mereu nestatornic. Căsătoria are loc la Iaşi în aprilie 1844, din dragoste, dar mai târziu, Elena va trebui să facă faţă celei care va deveni mama copiilor lui Alexandru, Maria Obrenovici, fiica antiunionistului Costin Catargi şi mama viitorului principe Milan al Serbiei.  
Elena Cuza nu şi-a plâns niciodată durerea în mod public. A făcut-o discret întotdeauna, cu mâhnire calmă, parcă resemnată.  
Când află că Alexandru Ioan Cuza este ales Domnitorul Principatelor Unite, „se simte împovărată de atâta mărire”, dar îşi propune ca „în senin, ca şi în negură, să rămân teafără”. Se supune destinului. Devine Doamna ţării, iubită de prieteni şi apropiaţi (M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Baligot de Beyne, secretarul domnitorului).  
Înfiinţează aşezăminte de binefacere, printre ele fiind şi Azilul de copii orfani, devenit mai târziu Azilul Elena Doamna, este patroană a numeroase şcoli, spitale, închisori, aziluri de bătrâni.  
 
Palatul de la Ruginoasa – opera ei – devine locul preferat de odihnă şi aşteptare. Totul era aşezat şi întocmit de dânsa, totul o îndemna să rămână cât mai îndelung acolo. Cucerită de vraja Ruginoasei, Elena Cuza a stat la Ruginoasa toată vara aceea, prelungindu-şi şederea până toamna târziu. Vara anului 1864 a fost pentru ea cea mai plăcută din verile pe care le trăise de când era suverana ţărilor române. Deşi stătuse singură la Ruginoasa, în refugiul ei, ferită de viaţa publică, Elena Cuza era atentă la marile frământări politice şi sociale pe care lovitura de stat a lui Vodă, soţul ei, le dezlănţuise. Proclamaţia lui Cuza, după lovitura de stat, prin care înfăptuise împroprietărirea ţăranilor, stârnise, de la un capăt la altul, un entuziasm al cărui ecou era perceput de Elena Cuza, în liniştea de la Ruginoasa, prin scrisori, telegrame cu felicitări, urări şi omagii. Din colţul ei ferit şi singuratic de la Ruginoasa, urmărea cu bucurie toate manifestările de dragoste populară pentru Principe, fiind, în acelaşi timp, dureros de impresionată la descoperirea noului complot împotriva lui, pe care, în Muntenia, îl pusese de astă dată la cale Constantin Şuţu, iar în Moldova separatistul Panaite Balş. Principesa era îngrijorată în fiecare moment de viaţa soţului ei, care trăia sub permanenta ameninţare a intriganţilor şi a complotiştilor, care nu se mai opreau. Elena Cuza le inspira celor doi copii dragoste şi interes pentru ţara lor, crescându-i în admiraţia faptelor glorioase ale tatălui lor. Ambii au ajuns studenţi la Paris, însă sănătatea lor şubredă s-a resimţit repede, aducând mari griji mamei, care se zbătea pe drumuri, între Ruginoasa şi Paris. Când s-au întors în ţară, ambii copii erau condamnaţi de medici. Principele Dimitrie era suferind cu plămânii şi cu ameninţarea unei grave boli, iar principele Alexandru, avea un început de miocardită şi recomandarea medicilor pentru multă linişte şi îngrijire. În acest timp, principesa Elena a făcut toate economiile cu putinţă, pentru a mai cumpăra o fâşie de moşie, Hocenii, pe care a alipit-o Barboşilor, dorind să fie parte egală cu Ruginoasa, pentru cei doi copii. Dimitrie nu era tânărul care să se împace cu viaţa liniştită şi monotonă a traiului de la ţară şi lipsea mult de la Ruginoasa, plecând la Iaşi sau Bucureşti, măcinându-şi sănătatea în petreceri, iar în anul 1888 se stinge din viaţă…  
Elena Cuza s-a îngrijit să înmormânteze pe fiul lui Cuza creştineşte, la Ruginoasa, aşezându-l în dreapta mormântului tatălui său, în curtea bisericii de lângă palat. Această mare nenorocire a deschis înaintea principesei perspectiva viitorului trist şi fără niciun sprijin moral, deoarece şi fiul cel mare trăia sub ameninţarea unei boli care nu ierta. Nu-şi veni bine în fire din nenorocirea ce dăduse peste ea prin moartea lui Dimitrie, că o nouă mare grijă a început să tulbure sufletul doamnei Elena.  
Principele Alexandru suferea de o miocardită serioasă, motiv pentru care medicii priveau căsătoria acestuia ca pe un lucru fatal pentru viaţa lui. Elena Cuza ar fi fost fericită de alegerea făcută şi ar fi primit bucuroasă vestea, care punea la adăpost moştenirea de sânge Cuza, dacă această căsătorie pentru fiul său nu ar fi fost o adevărată sinucidere.  
Adela Moruzi, mama Mariei Moruzi (viitoarea soţie a principelui Alexandru), dorind o stare materială mai bună pentru fiica sa, Maria şi, prin ea, fiilor săi, cunoscând problemele de sănătate ale prinţului Alexandru, îi ceru acestuia să-şi facă testamentul înainte de căsătorie. Fără măcar să o înştiinţeze pe mama sa, principele Alexandru, înţelegând să-şi ţină cuvântul dat, lăsă grăbit şi necugetat, pe Maria Moruzi uzufructuara averii lui Cuza, până la moarte, după ce averea urma să treacă în patrimoniul spitalului Caritatea din Iaşi, după dorinţa domnitorului din testamentul lăsat.  
În toamna anului 1889 a fost celebrată căsătoria principelui Alexandru Cuza cu Maria Moruzi, după care cei doi au plecat într-o lungă călătorie în apusul Europei, trecând apoi, în primăvară, prin Spania, pentru a se opri la Madrid. Între Madrid şi Lisabona, principele a răcit şi a căzut grav bolnav, stingându-se fără ca cineva să-i poată veni în ajutor, departe de ţară, la fel ca şi tatăl său, fiind răpus de aceeaşi boală nemiloasă a familiei.  
 
La nici un an de la pierderea primului copil, Elena Cuza fiind înştiinţată printr-o telegramă despre marele necaz, a plecat fără nicio şovăială pe lungul drum care despărţea Ruginoasa de Madrid, însă la Cluj, aflând că principele Alexandru deja se stinsese din viaţă, s-a întors din drum, nemaiavând pentru ce călători, deoarece corpul neînsufleţit trebuia să fie adus la Ruginoasa.  
Astfel, tânărul principe, care a trăit doar şase luni cu soţia sa, căreia i-a lăsat, fără a se gândi la urmări, întreg uzufructul moşiilor Ruginoasa, Hoceni şi Barboşi, a fost înmormântat şi el alături de tată, de partea stângă a acestuia, dormind acum cu toţii sub aceeaşi salcie.  
Prin moartea celui din urmă fiu, s-a năruit tot restul vieţii pentru Elena Cuza, care mai păstrase în sufletul său mari puteri de iubire şi jertfă, ţinând piept tuturor loviturilor sorţii, ca şi cum destinul mai avea ceva de împlinit prin ea. A plecat la Piatra Neamţ, acolo unde avea să-şi petreacă alţi trei ani din viaţă, timp în care a întâlnit-o pe Henrieta Bacalu. Noul domiciliu era modest, dar vesel. Cuprindea două camere, un antreu şi o cameră pentru camerista sa, Germaine, adusă cu ea din Geneva.  
Mobilierul era tot atât de simplu, ca şi înfăţişarea casei, fiind compus dintr-un pat, un dulap pentru haine, un scrin şi un fotoliu, pe care îi plăcea să stea şi să asculte lectura pe care i-o făcea camerista. Din belşugul de odinioară, nu mai păstrase decât un medalion scump, bătut în pietre rare, care încadra chipul domnitorului Cuza şi care se afla pe măsuţa de lângă pat. Peste antreu mai avea un mic salonaş simplu mobilat, unde-şi primea puţinii musafiri pe care îi avea şi mai mulţi dintre fraţi şi nepoţi. Se purta îmbrăcată simplu, cu o haină neagră de postav, sub care purta pulovăre cenuşii, lucrate de Henrieta Bacalu sau Eleonora Albu. Deşi erau de lână, ea purta aceste pulovere vara şi iarna, deoarece răcea foarte uşor şi o fustă neagră întregea toată îmbrăcămintea. În picioare purta ghete, iar pe cap o dantelă sau un voal de lână, simplu, care o acoperea ca pe o călugăriţă. Gândea că, dacă ar purta îmbrăcăminte scumpă, ar trebui să lipsească pe unii dintre săracii ei, cărora le dădea ajutor. „Ea reluă astfel, pentru poporul românesc, şirul marilor mucenice ale neamului, insuflând un ritm nou de jertfă şi de unitate de sine. Prin aceasta, doamna Elena Cuza înfăţişează, ca şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un început de eră în prefacerea conştiinţei poporului românesc”.  
Multe persoane ajunseseră pensionarii Elenei Cuza. Din venitul de aproape 120 000 de lei pe care îl avea anual, păstra o parte pentru ajutoare şi pentru întreţinerea sa, restul îi împărţea pentru copiii cu merite deosebite din Piatra Neamţ. Cu simplitatea în care trăise Doamna Ţării, se stinge din viaţă la 2 aprilie 1909, la aproape 84 de ani. Vagonul care purta rămăşiţele doamnei Elena se îndreptă spre Soleşti pentru a fi depus corpul neînsufleţit în mormântul în care fusese îngropată mama sa. Ea a rămas şi după moarte despărţită de cei care i-au fost dragi şi cărora le-a fost devotată.  
 
Pentru omul Cuza posteritatea începea odată cu moartea sa, însă pentru domnitorul Cuza începea cu şapte ani mai devreme, odată cu detronarea sa. Ecoul faptelor sale s-a făcut simţit încă din timpul vieţii domnitorului. Oricum s-ar scrie istoria, Alexandru Ioan Cuza rămâne numele care depune mărturie pentru posteritate asupra epocii sale. Ruginoasa reprezintă un pios loc de pelerinaj, luminat de amintirea celui care a fost Alexandru Ioan Cuza, primul principe domnitor al României moderne, simbol viu al Unirii din 1859. Aceasta pentru că, aşa cum spunea M. Kogălniceanu, cu prilejul înhumării din 1873, „câtă vreme va avea ţara aceasta istorie, cea mai frumoasă pagină va rămâne aceea a lui Alexandru Ioan Cuza.”  
 
Autor: Ion N. Oprea  
- membru Fondator de Onoare al revistei „Luceafărul”, Botoşani –  
Publicat: 28 septembrie 2015  
 
http://www.luceafarul.net/palatul-de-la-ruginoasa-iasi-intre-adevar-si-confuzii-sa-restabilim-adevarul  
 
P.S:  
Dragă domnule şi drag prieten, Ion N Oprea, vă mulţumesc cu toată bucuria adunată în suflet!  
Mă simt onorat de atenţia ce aţi acordat-o acestei cărţi şi de publicarea fragmentului de mai sus (şi nu numai!) în Revista "Luceafărul"/ Botoşani!  
Mulţumesc Colectivului de redacţie al revistei "Luceafărul" pentru bunăvoinţă şi spaţiul alocat!  
Cu preţuire şi consideraţie,  
Marian Malciu  
Referinţă Bibliografică:
Palatul de la Ruginoasa, Iaşi: între adevăr şi confuzii. Să restabilim adevărul. / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1734, Anul V, 30 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!