Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1678 din 05 august 2015        Toate Articolele Autorului

PUBLICITATE - REVISTE – IMPACT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Publicitatea este, în zilele noastre, ridicată la rang de lege, în sensul că formele şi metodele prin care se realizează, deşi sunt multiple şi variate, iar o parte a metodelor sunt axate pe manipulare psihologică mai mult ori mai puţin subtilă, sunt mai căutate şi mai răsfoite decât paginile oricărui text de lege. Nu mă refer la acele persoane care, prin prisma profesiunii ori a unor interese personale, sunt direct interesate de cunoaşterea legii. În plus, cam toate modalităţile, în sine, sunt reglementate cu stricteţe şi regulile specifice domeniului sunt respectate.  
De altfel, cea mai veche formă de reclamă, ca metodă de publicitate, datează din secolele XI-VII î.Hr., când au apărut în China poezii şi cântece - recitate şi cântate de vânzătorii de diverse produse alimentare. În aceleaşi timpuri, vechii egipteni au tipărit anunţuri de vânzări pe foile de papirus. Acestea se fixau pe stâlpii şi pereţii unor clădiri, fiind de fapt, forme de publicitate, aşa cum a fost şi amplasarea unor bucăţi de stâncă de-a lungul drumurilor publice, cu 500 de ani mai târziu, pe care erau sculptate mesaje diverse, menite să informeze călătorii în legătură cu produsele ori serviciile oferite. În fine, în perioada anilor 500 î.e.n., în Roma se foloseau mesaje fixate pe pereţi, menite să promoveze jocurile olimpice sau afacerile locale ori să cheme cetăţenii la vot.  
Mai apoi, în perioada medievală, au apărut „strigătorii”, adică acele persoane numite ori angajate de către comercianţi să strige laude în spaţii publice, despre calitatea obiectelor, produselor, mărfurilor acestora, pentru a fi auzite de cât mai mulţi cetăţeni. Cred că nu este greşit dacă afirmăm că metoda „strigătorilor” a fost preluată de crainicii moderni, adică de cei care, azi, difuzează reclame radio sau TV!  
După inventarea presei tipografice – 1453, Johann Gutenberg – pornind de la „fluturaşii” de hârtie, pe care se înscriau cuvinte sau simboluri ale unor bresle de producători ori creatori de bunuri diverse, în scopul promovării produselor acestora, s-a ajuns la epoca modernă, afişele putând fi purtate cât se poate de uşor în orice zonă mai bine populată şi în orice loc. În zilele noastre sunt frecvente sloganele specifice, imaginile şi frazele cu mare impact pentru virtualii clienţi, folosindu-se ziarul, revista, radioul, televizorul şi chiar telefonul mobil…  
De menţionat că prima reclamă a apărut în limba engleză (1472), pentru a anunţa vânzarea unei cărţi de rugăciuni. După 200 de ani a fost publicat primul anunţ în ziar, prin care se făcea cunoscută o recompensă pentru descoperirea şi recuperarea unui număr de 12 cai ce fuseseră furaţi la acea vreme. Înscrierea de anunţuri de acest gen, dar şi în scop comercial, într-un ziar publicat cu regularitate, a început în coloniile americane, în anul 1704. Este vorba de ziarul „Boston Newsletter”, pentru ca numai după aproximativ 25 de ani să apară reclame mult mai vizibile şi eficiente, graţie titlurilor înscrise cu litere mai mari. A fost ideea lui Benjamin Franklin. În acest fel s-a reuşit o promovare foarte eficientă a cărţilor şi jurnalelor. Acestea au devenit mult mai accesibile, mai ales în urma dezvoltării şi perfecţionării tipografiilor. Se pare că multe vieţi au fost salvate datorită acestui gen de anunţuri, prin ele făcându-se cunoscute medicamente foarte căutate în urma epidemiilor ce devastau Europa.  
În timp, s-a dezvoltat o adevărată industrie a publicităţii, extinzându-se şi în Europa, inclusiv în România. Presupun că cea mai cunoscută reclamă din acest continent a fost cea în care Regina Maria a României a acceptat să apară într-o reclamă în care să laude calităţile cremei „Pond's Cold". Este vorba de primul testimonial din istoria publicităţii. Regina Maria era prima personalitate regală care a acceptat un astfel de gest, voluntariatul depus pe frontul Primului Război Mondial de către Domnia Sa fiind apreciat în toată Europa.  
În mod firesc, televiziunea, apărută încă din anii ’40, a schimbat tonul în publicitate, surclasând radioul după numai în 10 ani de la apariţie. A avut marele avantaj de a crea şi imaginea produsului promovat, care a fost alăturată descrierii calităţilor (uneori proclamate ca fiind unice, deşi neverificate)) produsului în cauză, întregindu-l. La fel de firesc, apariţia mijloacelor tot mai sofisticate în materia produselor electronice, în pas cu creşterea producţiei de masă şi rapida evoluţie sub aspect tehnologic, a făcut ca telefoanele, casetofoanele şi, mai apoi, calculatoarele să se dezvolte în sine şi să genereze o întreagă industrie de obiecte promoţionale legate de acestea: mousepad-uri, wrist rests, mouse holders, screensavers şi aşa mai departe.  
 
România nu a fost marginalizată. Astfel, numai în perioada 1990 - 2002, în ţara noastră s-au editat 198 titluri de publicaţii specializate în publicitate, dintre care 63 cu difuzare naţională. În 1999, publicitatea deţinea poziţia III, cu o pondere de 9% din totalul timpului de emisie radio la nivel naţional şi aceeaşi poziţie cu o pondere de 11,1% din totalul timpului de emisie TV. În plus, să nu uităm că şi Industria publicitară pe internet s-a dezvoltat şi a luat amploare, deşi suntem încă în faza de început. „Publicitatea on line îşi face apariţia într-un mod semnificativ în 1995 şi cele mai multe dintre standardele, normele şi politicile acestei industrii au fost stabilite în ultimii 2 ani. Internetul a devenit principalul mod de a comunica şi de a încheia contracte. În anul 2004, publicitatea on-line a ajuns la nivelul de 8,4 miliarde dolari.” ( „Reclama pe Internet - o afacere prospera”, 27 Aprilie 2005).  
Adevărat, această industrie are darul de a introduce şi a dezvolta civilizaţia acolo unde încă nu se putea vorbi prea mult despre valenţele sale. Iar câştigul, la nivel global, este uriaş, în sens pozitiv. Desigur, este vorba despre accesul facil şi rapid, în general vorbind, la informaţii din toate domeniile despre care omul este interesat: istorie, artă, literatură, politică, administraţie, sănătate, sport, vreme, agricultură, legi şi acte normative, religie, transporturi de tot felul, activităţi ale societăţii civile şi aşa mai departe. Unele dintre aceste informaţii sunt oferite sub forma ştirilor, articolelor şi imaginilor, unele - pe scurt, în rezumate, altele - amplu, dezvoltându-se subiectul principal şi aducându-se multe explicaţii, determinări, justificări. În acelaşi timp se folosesc filme de scurt sau de lung metraj, precum şi videoclipurile.  
Un alt mare avantaj se raportează la posibilitatea comunicării cu instituţii publice şi companii private. Astfel, orice persoană utilizatoare de computer poate contacta direct instituţia publică ori privată, dacă este interesată să afle anumite date despre acestea. În acest mod îşi poate rezolva unele probleme personale, cum ar fi cele raportate la angajare, desfacerea contractului de muncă, condiţii de concurs, salariu, condiţii de pensionare, reclamaţii ori sesizări etc. Vorbind despre comunicare, recunoaştem marele avantaj oferit în ceea ce priveşte legătura permanentă cu familia, rudele şi prietenii, cu foştii colegi de şcoală, facultate sau de serviciu, cu profesori, cadre medicale, specialişti în diverse domenii de activitate (fie ei cu domiciliul în ţară sau în străinătate) etc. Se poate comunica gratuit, ca la telefon, prin fax ori poştă electronică, e-mail, la orice oră din zi şi din noapte, realizându-se aşa numita socializare.  
Existenţa internetului permite oricărei persoane să aibă acces la cursuri on-line, adeseori în mod gratuit, în scopul instruirii sale. Orice elev sau student poate accesa acele documente ori informaţii de care are nevoie pentru instruirea sa personală, aşa cum şi orice lucrător în domeniul public sau privat o poate face în interesul pregătirii sale profesionale, în desăvârşirea carierei sale. În plus, să nu uităm, orice persoană poate să înveţe limbi străine prin folosirea internetului, de regulă, în mod gratuit, aşa cum poate învăţa să rezolve multe probleme şi aspecte de care are nevoie pentru a ţine pasul cu tot ce este nou în viaţa cotidiană. Nenumărate moduri de prezentare, tutoriale, videoclipuri etc, prin internet, sunt puse la dispoziţia oricărui doritor.  
În aceste condiţii, orice persoană poate face comerţ electronic, fie ea persoană fizică sau juridică, în sensul că poate descoperi şi cumpăra anumite produse la preţ minim, dar şi poate vinde, la rândul său, produse ce-i prisosesc şi sunt căutate. În acelaşi context şi nu numai, se poate face publicitate cu privire la o multitudine de acţiuni: vânzări-cumpărări, lansări de carte, competiţii sportive, concursuri de tot felul, matrimoniale, aniversări, manifestaţii de protest şi multe altele. Să nu uităm că toate aceste avantaje presupun, întotdeauna, economie de timp, ceea ce este foarte important pentru fiecare om. Se oferă posibilitatea legăturilor directe şi operative, excluzând deplasările, aşteptările prelungite la ghişeele unităţilor bancare, poştale, feroviare etc. În plus, orice persoană are posibilitatea de a face publice propriile-i opinii cu privire la orice domeniu, prin multitudinea de forumuri existente în spaţiul virtual, de site-uri literare, profesionale, politice şi multe altele. Dacă adăugăm şi posibilitatea contactării rapide a instituţiilor statului, care sunt abilitate legal să intervină în cazuri de urgenţă: calamităţi, incendii, producerea de infracţiuni ce pun în pericol viaţa sau libertatea persoanei etc, putem afirma că am pus în lumină principalele avantaje ale internetului.  
Pe de altă parte, cred că trebuie să observăm existenţa manipulării atent realizate de cei care stau în culisele acestei industrii dominante în viaţa oamenilor. Internetul a îndepărtat cu paşi siguri omul de publicaţiile scrise pe suport de hârtie, fie ele cărţi – literatură de toate genurile, fie ziare, reviste de cultură ori de specialitate. La prima vedere se pare că este mijlocul de informare cel mai rapid, incontestabil, de stocare a cunoştinţelor acumulate în sute şi mii de ani, dar, în acelaşi timp, este şi scena pe care se produc infracţiuni dintre cele mai grave şi o serie întreagă de contravenţii şi acte reprobabile prevăzute sau nu în vreun text de lege.  
Pentru că accesul la internet este permis oricui, fără discriminare, în general vorbind, devine spaţiul ideal în care pot circula informaţii false, în majoritatea lor fiind lansate cu rea-credinţă. Ele pot viza anumite persoane, unele dintre acestea având notorietate publică, categorii profesionale ori chiar instituţii publice. Aceste aspecte nedorite sunt generate de acele persoane care, voit, publică asemenea informaţii, de persoane care sunt, din cauza vârstei ori a stării de sănătate, iresponsabile, dar şi de acele persoane care nu doresc altceva decât să-şi pregătească terenul pentru reuşita infracţiunilor pe care le-au pus la cale. Astfel, se pot face tranzacţii bancare on-line cu date false, menite să asigure obţinerea nelegală a unor mari sume de bani. Înşelăciuni mari, de valoare, se pot face în comerţul electronic, în oferte şi colaborări de tot felul, chiar şi în oferte de serviciu.  
Tot prin intermediul internetului, se poate proceda la coruperea de minori, în scopul atragerii şi antrenării lor în întreţinerea de relaţii sexuale, dar şi la răpiri, în scopul exploatării prin diferite forme degradante sub aspect uman şi chiar pentru obţinerea de organe. În contextul creşterii vertiginoase a ratei divorţurilor în care sunt implicaţi minori şi în condiţiile în care circulaţia bunurilor şi persoanelor este permisă şi garantată sub aspect legal, mulţi părinţi şi copii trăiesc această traumă condamnabilă oriunde: răpirea de minori. Din nefericire, încă sunt erori legislative grave în ceea ce priveşte protecţia copiilor, cu referire la condiţiile scoaterii din ţară a minorilor şi a stabilirii domiciliului lor în alt stat. Cu privire la acest aspect, nu uitaţi, dragi cititori, „Deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.” (Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, art. 18 (2).  
Strict raportat la această problemă, asistăm şi la un aspect deosebit de grav, care afectează, din nefericire, inclusiv România. Este vorba de pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice. Sunt mai multe legi care reglementează această infracţiune, dar vă prezint doar un singur articol, să înţelegeţi despre ce anume este vorba: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, producere în vederea răspândirii, oferirea ori punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul, de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice, ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice” (Legea criminalităţii informatice, art.51, pct.1) Este bine de reţinut că această gravă infracţiune se află la limita dintre infracţiunile săvârşite cu ajutorul sistemelor informatice şi infracţiunile săvârşite prin sistemele informatice. Pentru a se înscrie pe linia protecţiei copiilor, legislaţia penală română a reglementat pornografia infantilă prin alte două legi: Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi Legea 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. Sunt mulţi părinţi, bunici, tutori ori alţi membri ai familiei în care trăiesc copii minori, care ar trebui să fie interesaţi de cuprinsul acestor două legi…  
Fac această precizare pentru a se înţelege că acest fenomen are implicaţii economice şi sociale deosebit de adânci, afectând un număr foarte mare de copii minori, care sunt supuşi abuzurilor sexuale şi exploatării. În ţara noastră, după aşa numita revoluţie din decembrie 1989, perioada de tranziţie a fost extrem de dificilă şi a permis (printr-un condamnabil haos legislativ, care pare să fi fost bine organizat şi orchestrat!), să se acutizeze lipsa de autoritate şi libertinajul. Poate, principala cauză a acestei situaţii de fapt nu a fost doar mentalitatea comunistă moştenită de la vechiul regim politic, dacă ne amintim că am importat, în materie de publicitate, presă, TV şi nu numai, tot ce putea fi mai urât şi periculos din vestul Europei şi din continentul american. Se poate spune că societatea noastră nu a fost pregătită pentru această uriaşă explozie publicitară facilitată de internet…  
 
Adăugăm, la aceste principale cauze, următoarele realităţi existente în România: insuficienţa legislaţiei împotriva acestui fenomen, cunoaşterea şi folosirea în mod necorespunzător a spaţiului virtual, utilizarea acestuia în condiţii economice precare, de natură a oferi un mediu propice infractorilor în a specula sărăcia şi dificultăţile populaţiei, în beneficiul lor. În aşa condiţii, toată această perioada de timp a fost marcată de numeroase şi grave infracţiuni împotriva copiilor români. În general, au fost comise de cetăţeni străini, cu origini şi ocupaţii diferite, dar, din nefericire, de multe ori au fost susţinute de către cetăţeni români. Să fi fost doar sărăcia, incultura sau libertinismul, cauze principale în săvârşirea unor aşa fapte impardonabile?!  
Dacă publicitatea efectuată pe internet, în principal, a avut asemenea impact asupra unor segmente anume ale populaţiei, ce se poate spune despre existenţa şi aportul altor mijloace?  
Ne este cât se poate de uşor să înţelegem că, în societatea actuală, mass-media joacă un rol extrem de important în viata socială. În timp, a devenit o putere crescândă şi indispensabilă, cu o influenţă extrem de puternică asupra anumitor categorii de oameni, astfel că a creat, la un moment dat, impresia că este o… a patra putere în stat! Prezenţa activă a mijloacelor prin care se manifestă mass-media se simte masiv în viaţa cotidiană, în evoluţia tehnologiei, în viaţa financiar-bancară, în dezvoltarea industriei, în viaţa politică, în agricultură, sport, turism etc. Practic, nu există un domeniu al vieţii sociale în care să nu se manifeste, devenind, precum se spune, centrul vital al societăţii. La rândul său, a construit o proprie industrie…  
Fiind vorba de toate formele de comunicare în masă, nu ar trebui să ne surprindă dimensiunea industrială, ci, mai degrabă, felul „culturii de masă” pe care şi-au propus-o ori pe care o realizează cu adevărat. Nu cred că se mai poate discuta, în aceste condiţii, despre prezenţa şi influenţa firească a modelelor şi a reperelor din societate, în primul rând, pentru că această cultură uniformizează şi nu mai poate evidenţia elitele sociale, politice, culturale ori, se pare, chiar asta se şi doreşte! Ar fi uşor de explicat. O societate lipsită de repere şi modele, în care sănătatea este decimată, cultura este uniformizată şi amputată prin nerecunoaşterea valorilor ce au existat şi există cu adevărat, în care învăţământul şi educaţia sunt încătuşate de mulţimea unor reforme importate şi neadaptate la specificul naţional, în care biserica este împroşcată cu noroi - după ce, timp de două secole a fost piatră de temelie în existenţa şi continuitatea neamului românesc pe acest tărâm numit, azi, România, este uşor de manipulat de către aceia care nu au nevoie de cultură pentru că ei dispun de sume uriaşe de bani, ca şi de bunuri imobile şi mobile cărora nu le mai cunosc numărul sau valoarea. Din nefericire, aceşti bani şi toate bunurile în cauză, sunt obţinute ilegal, prin afaceri murdare, specifice grupărilor mafiote!  
Au fost ani frumoşi, dar puţini, în care ne-am bucurat că au existat şi au creat oameni rămaşi cu nume scrise cu majuscule în Istoria Culturii Româneşti: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale etc. Mai apoi, demni urmaşi ai celor amintiţi, în perioada dintre cele două războaie mondiale, alte nume mari au făcut ca lumea literară din această „săracă ţară bogată” să lărgească drumurile culturii naţionale. Aş enumera doar câţiva, pentru a nu fi uitaţi, care au rămas şi au format, la rândul lor, elite: Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, George Bacovia sau Eugen Barbu, Liviu Rebreanu ori Mihail Sadoveanu şi mulţi alţii, care au fost şi încă mai sunt, repere. În plus, să nu uităm a adăuga celor două mari grupuri amintite şi alte nume mari, care au susţinut Istoria şi Cultura Românească, înălţând-o prin lucrări de mare valoare în diverse domenii: Mircea Eliade, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Rădulescu Motru, Vasile Conta ori Dimitrie Drăghicescu, Vasile Pârvan Ştefan Dumitrescu, Nicolae Densusianu, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Sunt oameni fără a căror prezenţă, prin operele lor, cultura naţională nu ar fi existat ori nu ar fi atins, uneori, în anumite perioade, cote demne de invidiat de către întreaga Europă şi nu numai. Sunt oameni de care s-a vorbit şi se va vorbi cu respect în lumea mondială a literaturii, a sculpturii, a muzicii şi a istoriei sau psihologiei. Sunt oameni care au dezvoltat cultura românească şi a făcut ca aceasta să fie cunoscută şi recunoscută în plan european şi mondial, nu numai sub aspectul bogăţiei şi profunzimii ei, ci şi al capacităţii, al forţei sale de regenerare în perioade istorice dificile prin care a trecut Ţara şi, poate, va mai trece.  
Ceva mai târziu, după o perioadă neagră, de peste două decenii, am mai avut vreo zece ani de adevărată libertate şi de cultură naţională, cam pe la începutul celei de a doua perioade a existenţei regimului comunist, adică, mai exact, între anii 1970-1980. Se spune şi se poate dovedi că au fost ani fertili pentru toţi scriitori, dar, pentru obţinerea acestor ani, anumiţi oameni de valoare au fost sacrificaţi.  
În acest sens îmi permit să vă duc cu gândul la cel care a scris, printre altele, „Delirul”, roman despre care s-a spus la acea vreme că a adus lucrătorii de securitate în umbra autorului, pentru că ar fi supărat pe ruşi prin felul în care îl prezentase pe Ion Antonescu. Este acelaşi care a scris şi a publicat, cu numai două luni înainte de a deceda, „Cel mai iubit despre pământeni”, celebrul roman în care Marin Preda, el fiind autorul, scria: „În faţa morţii nu mai eşti nimic, nu mai eşti poet, eşti un simplu om care trebuie să dispară”. Acest roman, se spunea atunci şi s-a susţinut şi mult după aceea, neoficial, fireşte (!), a fost supărător pentru liderul rus, dar şi pentru cel român, deoarece Marin Preda devenise incomod prin independenţa manifestată în paginile acestuia. Aşa se face că, în noaptea de 15 spre 16 mai 1988, scriitorul a fost un om simplu, un om care trebuia să dispară, ucis fiind de Securitate ori de agenţii ruşi KGB…  
Nu este singurul om de litere care să fi sfârşit din asemenea cauze. Cunoaşteţi multe situaţii în care o parte dintre aceştia au trebuit să părăsească ţara, să plece printre străini, îngrădiţi aici în libertatea de exprimare şi urmăriţi fiind, după ce deveniseră „ostili” conducerii politice dintr-o vreme sau alta. Cunoaşteţi mulţi autori de valoare care s-au sfârşit în temniţele comuniste doar pentru că şi-au exprimat, în scris - prin cărţile lor ori prin ziarele şi revistele vremii - sau verbal, propriile lor convingeri politice ori, pur şi simplu, pentru că erau intelectuali! Alţii nu au agreat dominaţia rusă, trecerea ţării în sfera de influenţă a URSS şi au luat atitudine făţişă în presă ori au participat la mitinguri cu caracter politic, evident, contra regimului comunist. Unii dintre aceştia şi-au şubrezit viaţa, iar alţii, destul de mulţi, şi-au pierdut-o în odioasele închisori comuniste.  
 
Nu pot trece cu vederea că, printre aceştia din urmă, se numără şi Grigore Malciu, teolog şi ziarist, unchiul meu, cel mai mare dintre fraţii tatălui meu, directorul revistei „Informaţia Zilei”. Despre el îşi aminteşte şi Valeriu Anania, respectiv ÎPS Bartolomeu Anania - personalitate marcantă a B.O.R., Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, recunoscut, printre altele, că a îmbinat în mod fericit religia şi cultura. În „Rotonda plopilor aprinşi de dincolo de ape” (Editura POLIROM, Bucureşti, 2009), ÎPS Bartolomeu menţionează: „Prin 1943, amândoi colaborau (n.a.: este vorba de Gala Galaction şi Tudor Arghezi), zilnic, la „Informaţia zilei”, ziar condus de teologul Grigore Malciu. Arghezi a publicat atunci o tabletă jubiliară intitulată „Casa cu trei popi”, aceştia fiind Galaction, Malciu şi „diacul care iscăleşte”.  
Ei bine, tot în anul 1943 (aprilie-octombrie), a fost intercalată (publicată) în ziarul „Informaţia zilei” - al cărui director şi „administrator” unic era unchiul Grigore Malciu - a patra serie din „Bilete de papagal”, scrise de Tudor Arghezi. În această serie a fost publicat pamfletul „Baroane”, în care era atacat ambasadorul Germaniei hitleriste la Bucureşti, Manfred von Kilinger. Ziarul a fost imediat confiscat. Tudor Arghezi, naş de cununie al unchiului meu, Grigore Malciu, fiind autorul pamfletului, a fost arestat şi închis la Bucureşti, dus mai apoi în lagărul de la Târgu Jiu, iar unchiul meu a fost pus sub severă supraveghere. Având şi alte acţiuni anticomuniste la activ, inclusiv participarea la mitingul din Piaţa Victoriei, Bucureşti 1947, a fost arestat la 31 martie 1949. Detenţia a fost începută la Jilava, a continuat la Gherla şi apoi în lagărul „Peninsula”, unde a şi decedat. Despre acest final menţionează Ion Lazu în „Memorialul scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist”, pag. 212: „Ziaristul Grigore Malciu a murit la Peninsula, una dintre „perlele” ghirlandei de lagăre de exterminare prin muncă şi înfometare de la Canal”. Se mai înscrie aici o altă mărturie: „MALCIU, Emil I. Născut în 1924. Sudent la Facultatea de filozofie şi Teologie. Arestat la 31 martie 1949. Detenţia la penitenciarele Jilava şi Gherla şi în lagărul Peninsula. Ca deţinut în lagărul Peninsula, transporta coşciugele cu decedaţi (mureau peste 10 deţinuţi pe zi) spre mormintele fără cruce şi le strecura în buzunar câte o tăbliţă cu numele lor, pentru a fi recunoscuţi în cazul în care ar fi fost vreodată dezgropaţi. La Peninsula şi-a îngropat astfel şi fratele, pe Malciu Grigore I)” De altfel, odată cu cei doi fraţi, la 31 martie 1949, a fost arestată şi condamnată sora lor (mătuşa mea), Malciu Evdochia (Dochia). A fost dusă în penitenciarul de la Mislea. Nu cunosc data eliberării ei, dar ştiu că, după câţiva ani, a fost din nou arestată, în urma participării la demonstraţiile studenţeşti de la Cluj, din anul 1956…  
 
Dintre numele pe care le-am subliniat anterior, ca fiind reprezentative în Istoria Culturii Româneşti, nu ştiu dacă este vreunul să nu fi fost înscris în una ori în mai multe reviste şi ziare ale vremurilor, o parte dintre acestea fiind fondate chiar de către aceşti iluştri intelectuali ai ţării noastre, repere şi modele naţionale. Au fost multe publicaţii şi s-a scris mult în şi despre ele. Erau valoroase prin conţinut, prin ideile transmise şi, fireşte, căutate şi citite. O parte dintre ele au avut darul să schimbe mentalităţi, să formeze noi conştiinţe de sine stătătoare, să ofere noi direcţii de urmat, moderne, fireşte, să cheme şi să formeze viitori autori, ţara având mulţi tineri talentaţi. Unele au avut viaţă scurtă, altele viaţă lungă, marcând continuitate până în zilele noastre. Rolul lor a fost deosebit în ceea ce priveşte, în primul rând, răspândirea şi cunoaşterea scrierilor literare, dar şi a altora cu caracter istoric, economic, ştiinţific etc. În perioada comunistă, mai mult ori mai puţin vizibil pentru o parte a populaţiei, cultura a fost orientată, încet, dar consecvent, către cultul celei mai „înalte” societăţi: cea socialistă, cea comunistă, desigur, precum şi către cultul personalităţii.  
Puţine valori au fost evidenţiate, cunoscute, iar aici îndrăznesc să-l numesc pe Adrian Păunescu. Voci cunoscute, oameni talentaţi, oameni cu adevărat de cultură, au fost nevoiţi să rămână în umbră, să se ascundă pentru a reuşi să traverseze acei ani negri ai scrisului românesc…  
După aşa numita revoluţie din 1989, când lumea românească aştepta cu nerăbdare un suflu nou în proză şi în poezie, în dramaturgie şi în celelalte ramuri ale culturii, au fost destule voci care să trâmbiţeze că se va elibera şi ne va umple de cultură „literatura de sertar”. Nu doresc să dau nume, dar nu-l pot uita pe „poetul neamului revoluţionar”, Mircea Dinescu! Unde este acea mult clamată literatură de sertar? Care sunt marile opere literare apărute? Care nume de mare critic literar rămâne azi în memorie, de după Călinescu?! Ei, da! A rămas în istorie, adică, vreau să spun, într-un manual de istorie, numele unei prezentatoare de ştiri la un post TV – Andreea Esca! Aceasta este cultura românească într-o prelungită perioadă de „integrare” în democraţie? Aceasta reprezintă, printre altele, pe aceia ce şi-au dorit o dreaptă societate şi au înfruntat gloanţele, jertfindu-se, pentru a scăpa ţara de comunism?  
 
Trec dincolo de radio şi TV, pentru că nu am de remarcat nimic deosebit în afara întrecerii pentru a câştiga premiul de manipulare a populaţiei! Ascult la radio doar „România Actualităţi”, singurul post care prezintă ştirea, pe lângă un bogat şi variat program pentru toate categoriile sociale şi de vârstă, fără a încerca să o interpreteze după un anumit model şi în anumit scop, lăsând ascultătorul să o înţeleagă în stil personal, să o treacă prin filtrul propriilor capacităţi intelectuale, potrivit convingerilor sale. Urmăresc la TVR doar câteva emisiuni de cultură şi la „Antene” câteva dezvăluiri „bombă” din domeniul politic, observând că s-au adeverit ştirile. În rest? Ce să ascult şi ce să văd? Manipulare şi Publicitate! Păi, da! În ţara în care se renunţă la istoria sa naţională, în ţara în care reperele şi modelele au fost încătuşate prin dosare politice comandate (Uf! Unde eşti, poet al neamului revoluţionar, cu CNSAS-ul tău primit în dar, nu se ştie de ce!?), în ţara în care religia este discreditată sistematic, se desfiinţează spitale, şcoli, cămine de copii şi în ţara care educaţia şi învăţământul sunt siluite de numeroase „reforme”, fiecare ministru introducând o altă concepţie ori un alt model importat, fără să ţină seama de tradiţia bogată a învăţământului românesc, se poate manipula MULŢIMEA cu mare uşurinţă!  
Iar în acest carusel diabolic, pe fundamentul unei legislaţii haotice (aparent!), dar bine organizată şi dirijată din umbră înspre a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului „afacerist”, care se îmbuibă cu lăcomie nestăvilită din avutul naţional, alegem şi suportăm un preşedinte care anunţa, cândva, de la Cotroceni, dându-şi mare importanţă, că va introduce o nouă strategie pentru educaţie. O strategie ce s-a consumat, odată cu cele două mandate ale sale, printr-o concluzie exprimată de acelaşi preşedinte, într-o altă tristă împrejurare prin expresia ce-l reprezintă direct: „Şcoala românească produce tâmpiţi”! Este preşedintele acesta, care a reprezentat ţara în plan internaţional, un model, un reper naţional? Bine că nu mai este nimic, doar un infractor penibil, trădător al alegătorilor manipulaţi…  
În acest context, îmi amintesc de un text în care Augustin Buzura – romancier şi jurnalist, membru al Academiei Române, preşedinte fondator al Fundaţiei Culturale Române şi al Institutului Cultural Român, director al revistei CULTURA – afirma cu hotărâre, pe înţelesul tuturor şi pe gustul meu: „Schimbările adevărate încep cu educaţia, iar aici nu avem motive de entuziasm. De nivelul educaţiei depind demnitatea şi libertatea. Câtă cultură, atâta libertate. Dar din moment ce ne încăpăţânăm să cultivăm nimicul, nesemnificativul, aflatul în treabă…„ („Cultura nimicului”, editorial în Revista CULTURA, 7.05.2015). Da! Nimic vom recolta şi nimic, se pare că vom fi. Nimic… sau nimeni!  
 
Ştiu că sunt nenumărate reviste de cultură la nivel naţional şi local. Sunt şi mai numeroase ziarele şi revistele care mai nimic nu au a spune în afara bârfei şi ştirilor mondene. Sunt prea puţine cele care „ţin steagul” sus. Nu au mijloace financiare care să le permită difuzarea în mare tiraj, deci acces la publicul larg. Nici bugetul Ministerului Culturii nu este prea grozav: doar 0,08 din PIB, însă cu cât consumă Institutul Cultural Român prin străinătate, este în mare suferinţă! Cunosc multe reviste virtuale destul de bune sau foarte bune, dar care, din lipsa sponsorilor, sunt puse în imposibilitatea de a publica pe suport de hârtie. La câteva dintre ele am fost ori sunt prezent, cu intermitenţe, prin încercările mele literare. Dar, precizez, sunt prea multe pentru un popor „atât de mic” şi de puţin doritor în a citi cartea, mai ales azi, în prezenţa calculatorului, cel dătător de „cultură” cu lopata!  
Şi mai ştiu că au apărut creatori de frumos, dar sunt năpădiţi de mulţimea poeţilor şi poeteselor născute după revoluţie ca ciupercile după ploaie, care au mare trecere pentru că se prezintă liber, uitând că limba română are o gramatică aproape perfectă, care permite să înţelegi acţiunea petrecută în timp şi spaţiu, exact atunci când şi cum este exprimată, care poate evoca cele mai lăuntrice trăiri şi care zugrăveşte tablouri de vis, având subiecte sensibile preluate din orice mediu. Mare parte dintre aceştia, parcă în dispreţ faţă de cititor, uită că limba noastră a fost folosită de când lumea şi pământul pe aceste meleaguri strămoşeşti şi că foloseşte o punctuaţie foarte clară şi precisă, justificată, în care titlul lucrării se scrie cu literă majusculă şi începutul unei fraze, asemenea. Vă rog să mă scuzaţi, dar aceste sublinieri referitoare la limbajul adeseori greoi, la greşelile frecvente în exprimare şi la încălcare regulilor de punctuaţie în scriere, nu exprimă decât o lipsă îngrijorătoare de cultură generală! Iar asemenea greşeli se practică şi sunt uşor vizibile în ziare, reviste, emisiuni radio şi, nu în primul ori ultimul rând, la TV…  
Şi atunci, în asemenea condiţii, mai putem vorbi de existenţa unei reale culturi, în creştere, pe tărâmul strămoşesc, din care nici un adversar istoric nu ne-a clintit de pe vatra străbună?! Mai putem vorbi despre aportul revistelor în educarea oamenilor, în formarea de caractere? Eu cred că NU…, cel puţin în următorii ani. Poate doar, dacă actualul preşedinte al ţării nu va uita că „educaţia este o prioritate”, cel puţin în mandatul domniei sale şi, drept urmare, o va supune unei dezbateri în vederea reconstrucţiei. Sper să nu-şi propună să refacă şi istoria României cu aportul unui colectiv de specialişti în domeniu, condus de domnul Patapievici ori de domnul Tismăneanu! În rest, nu-mi rămâne decât speranţa…  
 
Cu respectul cuvenit acelor puţini realizatori de cultură adevărată, cu prietenie şi consideraţie pentru Măria Sa Cititorul şi cu scuze pentru cei deranjaţi nejustificat de gândurile mele, care sunt, de altfel, protejate de către dreptul la opinie,  
Marian MALCIU  
 
N.A.  
 
Acest material a fost scris în luna iunie 2015, în urma invitaţiei cunoscutului publicist Ion N. Oprea, iniţiatorul şi organizatorul „Cenaclului literar la distanţă”, de a participa la elaborarea unei noi antologii cu titlul „Formează revistele literare caractere?”  
Vă reamintesc, am mai participat în cadrul acestui cenaclu şi materialele mele au fost publicate într-o serie de antologii coordonate de acest distins ziarist, jurist şi scriitor, Ion N. Oprea, sub următoarele titluri: Românii aşa cum sunt, Cu prieteni despre prietenie, Darul vieţii: Dragostea, Singurătate, Dorul de-acasă şi Viaţă, Viaţă.  
„Numite metaforic Cenaclu, întâlnirile şi discuţiile, fie şi la telefon, pe teme literar-publicistic, social şi politic, la început între Ion N. Oprea, Vasile Fetescu şi Constantin Huşanu, la care s-au adăugat în timp Ioan Costache Enache, profesorul Alexandru Mânăstireanu, venind alături de ei şi profesoara Ana Dumitrescu, care, cu calm, dar stăruitor, a chemat la cenaclu şi alţi proaspăt interesaţi, împreună asigurând publicarea mai multor cărţi, cu teme diverse, despre care presa a scris tot mai elogios” (Gheorghe CLAPA, „STUDII – CONEXIUNI-I.N.O., Editura PIM, Iaşi, 2015)  
NU uitaţi, dragi prieteni, oricând puteţi participa la activitatea acestui Cenaclu literar la distanţă. Următoarea temă propusă pentru o nouă carte va purta titlul Nu uita! Puteţi participa cu proză scurtă şi poezii, eseuri, amintiri…  
 
Referinţă Bibliografică:
PUBLICITATE - REVISTE – IMPACT / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1678, Anul V, 05 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!