Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1582 din 01 mai 2015        Toate Articolele Autorului

TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (9)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Doamna Luiza îi vorbea băiatului cu voce scăzută, aplecată mult peste chipul său eliberat de masca de oxigen. El era la fel de liniştit ca în zilele precedente, cu respiraţie regulată şi gene clipind foarte rar. Ceilalţi erau în jurul lor, de o parte şi de alta a patului, urmărind cu atenţie posibilele reacţii ale bolnavului. Încărcătura emoţională ce se instaurase în salon îi copleşea pe toţi, deopotrivă. La un moment dat, genele bolnavului clipeau mai des, aproape la intervale de timp egale, manifestare pe care Eugen o observă şi de îndată a făcut semn către toţi ceilalţi să nu vorbească, să nu facă zgomote, iar mamei să continue vorbirea fără întrerupere. După numai două-trei minute, Iustin a mişcat degetul arătător de la mâna dreaptă, încet, foarte încet, abia perceptibil la început. Mişcarea a fost repetată de câteva ori, după care, la un interval de treizeci de secunde, a întredeschis buzele şi a rostit încet, dar suficient să fie auzit: Mamă!  
- A scăpat! zise Ofelia imediat, neputându-şi stăpâni mulţumirea şi bucuria.  
- Nu, n-a scăpat, ci a fost scăpat, murmură asistenta Lidia Combei, cu gândul la rugăciunile făcute aproape fără contenire, acasă şi la serviciu, de mama şi de sora bolnavului, dar şi la cele făcute de ea şi de „orice om cu frică de Dumnezeu de pe aici, de la noi”.  
Au înţeles şi ceilalţi acest mesaj. Doctorul Cezar Nistorescu prinse imediat ochii lui Eugen, doar pentru o clipă, comunicând telepatic: „Da, singurul Dumnezeu a putut face această minune…”. Erau de acord şi nu era pentru prima oară când ei ajungeau la această concluzie după aproape toate operaţiile efectuate în regim de urgenţă. Mama Luiza, încremenită într-o tăcere adâncă şi demnă, nu-şi mai putea opri lacrimile, iar Iuliana săruta în neştire mâna lui Iustin. A fost o bucurie greu de descris pentru oricare dintre cei prezenţi, pentru alţii ori peste timp…  
 
… Pe parcursul acestor trei zile, Eugen şi Iuliana s-au întâlnit mai des decât şi-ar fi imaginat că este posibil. Şi nu pentru a discuta numai despre Iustin, ci pentru că le făcea plăcere să se plimbe împreună, să vorbească, să se bucure de puţinul timp liber pe care-l aveau, despovăraţi de gânduri încărcate de griji. Şi-au mărturisit multe amintiri din copilărie şi din vremea studenţiei. El studiase în Bucureşti. Obţinuse loc de muncă în Craiova, aşa cum şi-a dorit, dorind să-şi dedice munca, priceperea şi dorinţa de a ajuta oamenii locului şi nu numai. Preocupat în permanenţă de specializare, s-a pregătit atent, perseverent şi continuu, eliminând din viaţa sa distracţiile ieftine de care alţi tineri se bucurau zilnic. Nu i-a fost uşor să treacă prin toate perioadele obligatorii până să obţină titulatura de medic primar. Au fost ani de muncă neîntreruptă, cu multe examene şi multe nopţi nedormite, consumate în spital, la intervenţii de urgenţă, în gărzi din care singurul profit personal era rotunjirea salariului pentru a face faţă trebuinţelor zilnice, dar şi perfecţionarea deprinderilor profesionale şi îmbogăţirea permanentă a cunoştinţelor în domeniul său de muncă.  
Iuliana nu era departe de Eugen sub aspectul interesului acordat pregătirii şi ascensiunii profesionale. A urmat cursurile universitare în oraşul natal şi tot acolo s-a ambiţionat să învingă timpul printr-un program riguros de pregătire individuală în vederea obţinerii tuturor gradelor şi treptelor specifice învăţământului general şi universitar. Nu a avut timp de viaţă personală, nu a dorit să se risipească prin activităţi distractive pe care le socotea lipsite de sens, de finalizare creativă. În plus, amintirea aceea din primul an de facultate, care a rănit-o adânc şi a traumatizat-o mult timp, o urmărea în permanenţă. Se minuna acum, la braţul lui Eugen, înţelegând că nu toţi oamenii, nu toţi bărbaţii de pe pământ sunt răi, imbecili, animalici, în manifestările prin care încearcă să cucerească sufletul ori, mai degrabă, trupul femeii. Trăia, alături de el, acele frumoase idile de care nu a avut parte în adolescenţă. Trăia acele clipe care o făceau mai frumoasă sufleteşte şi trupeşte. Înflorea alături de Eugen şi era conştientă de această realitate în multe situaţii şi momente. Ar fi dorit să-i împărtăşească total gândurile şi sentimentele, dar încă mai avea unele temeri sau doar abţineri cauzate de acea traumă ce părea de neşters. În schimb, îl preţuia mult şi îl admira pentru răbdarea şi blândeţea manifestate în permanenţă faţă de ea, indiferent despre ce ar fi fost vorba. O înţelegea din priviri şi se străduia să-i facă pe plac în orice împrejurare, dar nu din milă, nu din dorinţa de a-i oferi compensaţii, ci pentru că îi făcea plăcere, pentru că o îndrăgea şi avea nevoie să-şi manifeste dragostea înfiripată cu limpezime în acest fel…  
Niciunul nu va uita un anumit moment din ziua a treia, seara, în care s-a întâmplat un ceva inedit, neprevăzut, nepremeditat. Erau pe aleile din parcul în care se înfiripase dragostea lor. El povestea ceva petrecut cu ani în urmă, o întâmplare haioasă din vremea rezidenţiatului său. Ea asculta atentă, ca de obicei, ochii sclipindu-i de plăcere. S-a oprit din mers, l-a privit în ochi cu toată seriozitatea şi l-a întrebat dacă poate sta cu ochii închişi, cu mâinile pe lângă corp, timp de un minut:  
- Da, de ce nu? a întrebat el surprins. Trebuie să mă gândesc la ceva anume?  
- Nu. Să stai liniştit doar…  
Când a închis ochii, Iuliana s-a apropiat de el şi, fără să-l atingă în vreun fel, l-a sărutat pe buze. A fost un sărut lipsit de semnificaţii la prima vedere, scurt, fugar, ca o mângâiere. S-a retras apoi în tăcere. El a deschis ochii, surprins de liniştea ce îi împresura. A privit-o zâmbind aproape imperceptibil. Ea era ca încremenită în aşteptarea reacţiei lui. Nu s-a aşteptat la ce a urmat. I-a cerut să stea şi ea cu ochii închişi, cu braţele pe lângă corp, nemişcată. A sărutat-o în acelaşi fel şi s-a retras…  
- … Cum a fost? au întrebat amândoi aproape în acelaşi timp, izbucnind simultan în râs.  
- Mie mi-a plăcut, recunosc! a răspuns Eugen.  
- Şi mie mi-a plăcut şi recunosc cu plăcere, a replicat Iuliana, intrând în jocul început copilăreşte.  
- Repetăm jocul? Doreşti? întrebă el, privind-o cu duioşie şi dorinţă nedisimulată.  
Iuliana nu a răspuns. A închis ochii, a făcut un pas către el şi a întins braţele. El a prins-o uşor de mâini, i le-a petrecut pe după gâtul său şi a îmbrăţişat-o strâns, căutându-i gura. Sărutul a fost lung de data aceasta, dulce şi dorit de ambele părţi, curat, semnând începuturile cele mai frumoase ale apropierii şi ale intimităţii pe care au dorit-o şi au aşteptat-o cu multă răbdare şi tact...  
 
… Tot în cea de a treia zi, după ce soarele aflat la asfinţit a aruncat peste cele mai înalte clădiri ale Craiovei ultimele raze roşiatice, ce păreau că izvorăsc din cuptoarele înalte ale Işalniţei, Iustin a dat semne evidente că încearcă să vorbească. Asistenta Lidia Combei, aflată la datorie, şi-a pregătit caieţelul pentru a nota tot ce va auzi şi l-a prevenit pe doctorul Eugen Tomescu, chiar dacă erau şi alţi medici în secţie. Fiind la plimbare cu Iuliana, Eugen nu i-a ascuns acesteia vestea, chiar dacă era sigur că întâlnirea lor se va sfârşi mai înainte decât o doriseră a fi.  
Au ajuns la spital când întunericul îmbrăca oraşul şi aducea un plus de linişte în toate ungherele lui. Numai la Terapie Intensivă nu se extinsese, dar faptul că Iustin se afla singur în acel salon le-a oferit posibilitatea de a se folosi de acest mare avantaj. Au rămas acolo, într-o linişte mormântală, comunicând numai din priviri şi prin gesturi, alături de doctorul Cezar Nistorescu şi de alţi trei medici şi două asistente, care, după puţin timp, au ieşit pentru a se ocupa de cazurile urgente ce apăruseră. Parcă intuind că în salon au rămas doar Eugen şi Iuliana, Iustin a respirat adânc de câteva ori şi a început să vorbească în şoaptă, fără să-şi mişte trupul rămas în acea poziţie în care părea că doarme.  
La început nu au fost cuvinte inteligibile, dar era vizibilă starea tensionată a bolnavului, ceea ce a făcut ca Eugen să urmărească atent indicaţiile aparaturii de supraveghere a organelor vitale. Acestea nu indicau creşteri semnificative de valori, ceea ce însemna că starea bolnavului este stabilă, aspect care l-a bucurat. Eugen nu a permis Iulianei să-l ţină de mână pe fratele ei. I-a făcut semn de îndată ce a sesizat intenţia fetei, atenţionând-o că nu trebuie să-i tulbure vorbirea cu nimic. A fost bine, pentru că, încet-încet, după alte cuvinte de neînţeles, au început să recepţioneze şi cuvinte întregi, unele mai greu pronunţate, apoi frânturi de fraze, ca în scurt timp, Eugen şi Iuliana să poată distinge clar ceea ce bolnavul comunica, însă îşi dădură repede seama că nu era prezent decât fizic.  
Ascultând aproape nemişcaţi, cei doi au fost martorii unor avalanşe de cuvinte şi începuturi de propoziţii scurte ori de fraze, aparent fără legătură între ele, fiecare dintre ei reacţionând în felul lui, dar amândoi sesizând că în mintea lui Iustin se suprapun planuri ce aparţin atât trecutului, cât şi prezentului:  
„… impactul lor cumulativ … care este cauza cauzelor … am explicat …domnule conferenţiar doctor … da, … conferinţa de la … amplitudinea schimbărilor … la nivelul peisajului … Nu, domnule conferenţiar, nu există compatibilitate … şi se exclude, da şi … doar complicaţiile evolutive … ale Carpaţilor… în contra … depuneri focar… concentraţii, da … de aur este … câmp metalogenetic … nu, domnilor! Exclus! … peste două mii de ani …, cunoaştem cu siguranţă … Ha, ha! Întinde coarda… prinde acum… stânca nu este… roca şi desigur… apa subterană… terenul… mişcarea tectonică în… încastrare… agaţă-te şi… da…, strânge! Nu lăsa frânghia … nu … vârful înzăpezit este la … se poate… baza muntelui delimitează … eroziune accentuată … erori tehnice … tehnologia cianurii…, domnilor!... Nu decizia de sus … susceptibilitatea solului … nu, domnule director general … legea naturii … viaţa… structuri şi pierderi de sol… nu se recomandă… doctorand… comunicare ştiinţifică…”.  
Iuliana părea că este împietrită. Nu-i venea să creadă. La un moment dat, şi-a dus palma la gură şi a făcut ochii mari, speriată. L-a privit pe Eugen şi a clătinat capul, ca şi când ar fi negat ceva, apoi i-a făcut semne cum că are ceva important să-i comunice.  
Iustin pronunţa din ce în ce mai bine cuvintele, dar ele păreau că fac parte din vorbiri în timp şi locuri diferite. Păreau a fi rupte din dialoguri diferite, din subiecte diferite… „biostratigrafie la care… domnilor, vă rog… da, paleoecologie menţionam… iminenţa unor pericole… termeni cantitativi… patinaj recomandat în tot … nu jaloanele, ci schiurile… acum!... trambulina este la … săniuţa oferă posibilitatea… viteza de deplasare ca factor… desigur… ce lumini infernale! De unde forţa asta, domnule? lumina roşie mă orbeşte şi… acolo, cine? … de ce? O, nu!... să ajung noaptea asta… urgent… lumini şi frâne… zăpadă tasată… e o chestiune vitală… capitala… adresa la telefon… curelele la bocanci nu se… formaţiuni glaciare vechi de… da, ajung noaptea asta şi … coarda elastică şi pitonii sunt… fotografii pe telefon … nu doresc să… lumina… lumina este orbitoare…”.  
Între timp, intrase neauzit şi Cezar Nistorescu. S-a apropiat şi a ascultat cu atenţie. I-a făcut semn lui Eugen că nu înţelege, dar nu a deranjat cu nimic până când Iustin a dat semne de oboseală şi foarte curând a rostit rar câteva cuvinte şi tot mai în şoaptă, după care a tăcut ori a adormit. I-au luat tensiunea şi pulsul, au comparat datele cu cele din perioada în care nu a fost agitat. Nu erau diferenţe îngrijorătoare. Nici activitatea cerebrală nu părea să fi suferit modificări îngrijorătoare, aşa încât Eugen a chemat asistentele şi a invitat-o pe Iuliana în biroul său.  
- Va trebui să te duc acasă, draga mea… Eşti obosită şi mâine ai cursuri sau examene, spuneai…  
- Eugen, am voie să rămân aici toată noaptea? Vreau să fiu lângă el…, poate va vorbi din nou, poate va trebui să-i vorbesc…  
- Iuliana dragă, eu voi reveni… Voi sta cu Iustin de vorbă dacă va fi cazul şi m-aş bucura. Nu o alarma pe mama ta acum. Este posibil să înţeleagă altfel decât este situaţia reală… Ai dorit să-mi spui ceva acolo…  
- Da… aşa este… Acele cuvinte, multe dintre ele, aş vrea să nu înţelegi greşit…  
- Dar nu trebuie să-ţi faci probleme, draga mea! Eu înţeleg că Iustin repetă fragmente din cursurile sale, din cercetările făcute…, din cuvântări, dizertaţii şi aşa mai departe. Sunt frânturi de viaţă, amintiri de tot felul… Şi vor mai urma până se stabilizează şi va vorbi coerent şi, foarte important, va vorbi logic…  
- Da… aşa este, dar mai este ceva ce nu trebuie discutat… El a avut opinii care au deranjat o parte din cercetători şi, din nefericire, o parte din… politicienii de la putere. A fost avertizat că-şi pierde postul, dacă nu încetează să-şi facă cunoscute rezultatele unor cercetări şi era aproape de…  
- Nu am gândit că este posibil aşa ceva… Mă uimeşti, Iuliana! … Nu, nu voi vorbi cu nimeni despre acest aspect şi nu voi lăsa pe nimeni în apropiere când va mai exprima ceva legat de această chestiune…  
- Mulţumesc mult, Eugen!  
- Nu este nevoie… Respect principii deontologice atunci când sunt elaborate corect… Dacă ai sesizat, Iustin a folosit unele cuvinte despre lumini în general, despre lumini puternice şi altele de culoare roşie…, despre viteză, frâne… Să fie vorba de momente premergătoare ori chiar despre acelea care au provocat producerea accidentului?  
- Nu ştiu…, nu-mi dau seama…dar a vorbit şi despre capitală ceva… Era noapte când a plecat… şi parcă a pronunţat ceva în legătură cu asta… A! Şi cu telefonul, parcă…  
- Sunt multe intervale între cuvinte şi se pierde sensul lor în labirintul timpului din care le primeşte şi le exprimă… Se va aşterne liniştea în memoria lui şi logica va stăpâni vorbirea lui curând. Sunt convins că Dumnezeu îl va ajuta. Altfel…, nu-i dădea viaţă în acele împrejurări groaznice… Să mergem, Iuliana!  
- Da, să mergem… Doamne ajută!  
Din acest moment şi până au urcat în maşină nu au mai schimbat nicio vorbă. Eugen se concentra asupra cuvintelor şi expresiilor pe care Iustin le făcuse auzite, cu dorinţa de a pătrunde sensul lor, de a înţelege dacă au legătură cu întâmplările pe care el le-a trăit şi în ce măsură i-au afectat psihicul. Iuliana se adâncise în alt gen de meditaţie. „Nu înţeleg de ce sunt atât de importante acele cuvinte… Nu mi-a vorbit deloc până la maşină. Nu a fost nicio strângere de mână… Nu a fost nicio îmbrăţişare… hai să zic că… un sărut… nu a fost momentul, deşi… Nu mai este el cel în care eu am investit deja încredere fără rezervă? Cred că-şi iubeşte meseria mai mult decât mă iubeşte pe mine… Asta-i! Dar eu?... Eu cu ce drept îl judec? Am fost eu mai sociabilă? I-am dat lui cale liberă în manifestare?... Este posibil să califice cu totul altfel îndrăzneala mea… Dar ce? Fetele de azi nu au iniţiativă la fel ca băieţii?... Cred că greşesc totuşi… Iustin are nevoie de el şi el, făcându-se şi iubit al meu în acelaşi timp… se simte mai obligat decât îi impune jurământul lui Hipocrate… Nu, Iuliana! Greşeşti tu de data asta…”, concluzionă ea, adunându-şi genunchii la piept şi privind în întunericul de afară.  
Şi-au luat rămas bun scurt, doar cu îmbrăţişarea şi o sărutare, dar dulce, chiar pasională, ceea ce a făcut ca Iuliana să se mai învioreze şi să se dezbare de gândurile ce o năpădiseră în maşină…  
 
Eugen s-a întors repede. La spital era linişte sau, cel puţin aici, la salonul în care se afla Iustin. În celelalte, destulă animaţie şi Eugen se simţi dator să se informeze despre tot ce apăruse nou în toate spaţiile destinate Terapiei Intensive. Nu a fost nevoie să intervină direct în multiplele intervenţii. Erau medici suficienţi din toate specialităţile cerute de situaţiile apărute. Unii dintre ei erau în afara programului de lucru, dar erau obişnuiţi să vină în fugă, la nevoie, dacă se aflau în localitate, chiar dacă se ştia bine că orele suplimentare nu vor fi niciodată plătite.  
Pe Iustin l-a regăsit dormind, dar nu a plecat imediat. Mai întâi a studiat toate însemnările făcute în foaia de observaţie. Liniştit, a dat câteva instrucţiuni asistentei medicale Carmen Bădescu şi s-a retras în biroul său. Întins pe fotoliu, lejer, cu ochii închişi, a încercat să aţipească, dar somnul nu se prindea de el. Stresul unei zile încărcate de evenimente îşi pusese amprenta asupra lui, aşa încât se lăsă pradă acelei stări în care geana somnului îl ademenea molatic. Aflat la cumpăna dintre somn şi veghe, doctorul Eugen Tomescu revedea, aşa cum obişnuia la finalul zilelor încărcate, filmul acelei zile, lăsând să se deruleze toate imaginile legate de locuri, persoane şi conversaţii, încercând cu maxim de efort să sistematizeze şi să dea o nouă orânduială tuturor gândurilor, în funcţie de lista de priorităţi întocmită mintal. Înainte de ivirea zorilor, l-a atenţionat lampa de control instalată pe birou alături de sonerie să meargă în secţie. „Este ceva deosebit de grav ori poate că la Iustin s-a întâmplat ceva”, îşi zise el şi zvâcni de pe fotoliu ca fiind catapultat direct pe uşa ce o deschise cu mare grabă.  
- S-a trezit cu aproape zece minute în urmă, domnule doctor, îi aduse la cunoştinţă asistenta medicală. Este foarte liniştit… V-am chemat pentru că a început să vorbească, şopti ea, observând că Iustin şi-a întrerupt instantaneu monologul şi era atent.  
- Da, bine!... poţi rămâne dacă nu eşti obosită, dar să fii pe aproape în caz că…  
- Nu se pune problema, domnule doctor.  
- Mulţumesc mult, Carmen! Puţină apă proaspătă te rog să aduci şi un prosop…  
- Este dimineaţă, domnule doctor? îl întrerupse neaşteptat de surprinzător vocea lui Iustin.  
- Este foarte aproape…, da, la ora cinci şi zece minute este dimineaţă, Tinule… Te-ai trezit devreme. Cum te simţi? Poţi vorbi, da?  
- … Pot vorbi… am observat şi eu… Sunteţi medicul care… din prima zi… Aţi fost mereu cu mine aici, domnule doctor… Mulţumesc! Mi-aş fi dorit să vă văd. Sunteţi un om tare bun…  
- Ei, chiar aşa? Abia ne cunoaştem acum.  
- Vă cunosc din prima zi…, chiar de la locul accidentului. De când sunt aici, eu am auzit de multe ori vocea… dumneavoastră… şi când vorbeaţi în şoaptă, dar nu am putut să vă fac semn… Mai rămân aici?  
- Ohooo! Dar ce grăbit eşti, domnule Tinu! De ce nu stai liniştit să te întremezi mai întâi şi apoi…  
- Mă odihnesc de mult cred… Câte zile au trecut eu nu pot şti… Nu am auzit o perioadă de timp… Doresc să ştiţi că v-am ascultat… nu de mult… M-am gândit la toate cele spuse… de dumneavoastră… şi cred că am reuşit… să pun cap la cap… o parte din… Am avut timp să-mi… reprogramez subconştientul…, fireşte, pozitiv.  
- Da? nu se putu abţine Eugen. Ştii de ce eşti aici, adică… ce anume ţi s-a întâmplat?  
- Da, ştiu… Ştiu câte ceva şi din urmă… Se mai rupe filmul, dar… Aş spune, însă numai dumneavoastră. Nu doresc să audă nimeni… Nici mama sau… sora mea. Când vine? Ştiu că a mai fost… Mi-a vorbit şi ea puţin sau doar… acel puţin… a fost recepţionat de mine. În unele momente… mă întorceam în trecut… după unele fraze auzite aici…  
- Înţeleg fenomenul. Nu te îngrijora. Este normal să se întâmple aşa… Ştii? Vorbeşti foarte bine acum, după necazurile şi şocurile suportate…  
- Da? Mă bucur şi eu… Sunt o povară pentru toţi, pentru mama…  
- Nu este adevărat! Te rog mult să mă crezi! Toată lumea te iubeşte, iar mamă şi soră ca ale dumitale nu am întâlnit în viaţa mea. Te asigur!  
- Da…, mama, Iulia… Da… Sunt deosebite. Ştiu.  
Eugen ridică privirea şi o văzu pe asistentă în partea cealaltă a patului pe care era Iustin întins. Făcea semne disperate încă de când l-a auzit pe bolnav că doreşte să vorbească ceva numai cu medicul, dar Eugen nu observase când se deplasase acolo. Acum a înţeles-o şi a încuviinţat cu un semn al capului şi cu privirea. Carmen s-a retras într-o linişte deplină. Nu s-a auzit nici foşnetul halatului şi totuşi…  
- A ieşit… Suntem singuri, domnule… doctor, şopti Iustin.  
Eugen rămase o clipă înmărmurit, privindu-l admirativ. Nu-i venea să creadă că auzul bolnavului a perceput totuşi mişcarea pe care el nu a simţit-o deloc.  
- … Este foarte adevărat… Suntem singuri. Dacă simţi că poţi vorbi, îţi stau la dispoziţie. Să nu te forţezi, te rog!  
- Acum pot. Sunt întreg, domnule doctor, nu-mi mai purtaţi de grijă… Cred că m-aş putea ridica dacă…  
- O, nu! Nu încercaţi! Insist mult… Va veni şi vremea aceea. Suntem foarte aproape, domnule Tinu.  
- Ce mult îmi place… Vorbiţi ca mama mea… am auzit-o şi pe ea, dar puţin. Plângea mocnit şi… m-a trimis în copilărie… M-am revăzut… Aveam vreo doi-trei ani… Am crescut şi… m-am revăzut şi atunci… M-am văzut crescând sub …, sub aripa ei… protectoare, povesti Iustin cu toată duioşia de care era în stare. Putem vorbi, aşa…, ca între bărbaţi…?  
- Cu siguranţă! Voi păstra secretul şi voi încerca să vă înţeleg…  
- Vă cred… Mulţumesc! … Aş sta puţin mai ridicat…, dacă este posibil…  
- Imediat! rosti Eugen cu hotărâre. Te voi ridica eu puţin, voi potrivi perna şi… să nu te jenezi să-mi spui dacă este bine sau… o mai mut…, stai aşa… gata!  
Iustin se declară mulţumit. Eugen îl aşezase cu mare grijă într-o poziţie comodă, aşa cum ştia el că bolnavul poate respira uşor. A dat pătura la o parte, lăsând doar cearceaful peste trupul bolnavului, având grijă să-i lase mâinile libere. Tocmai atunci intră asistenta Carmen Bădescu cu o tavă pe care se aflau o cană cu apă şi două pahare, pe braţ purtând un prosop. Se uită întrebătoare la medic şi aşteptă, în timp ce-l privea pe Iustin cu simpatie.  
- Mulţumesc mult, Carmen! Poţi merge, dar nu prea departe… Stai puţin, te rog! Tinu, ţie îţi este foame? Doreşti să-ţi aducem ceva?  
- O, mulţumesc, domnule doctor! Mereu sunteţi atent… Nu, acum nu-mi este foame, dar… mai târziu aş dori ceva de acasă, de la mama… Aici mi-aţi dat numai cu glucoză şi ce aţi mai…  
- Nicio problemă! Se rezolvă toate. Important este să comunicăm, îl linişti Eugen, zâmbindu-i cu înţeles şi lui, dar în special asistentei, care încuviinţă din priviri, înţelegând dorinţa doctorului. Eşti liberă, Carmen şi… nu uita, te rog!  
- Da, domnule doctor! Staţi liniştit, promise ea, înclinându-se uşor în semn de respect, după care ieşi la fel de neauzită precum intrase.  
- Ei bine, putem discuta, domnule Tinu… Suntem singuri, îl asigură el, făcându-se comod pe scaun lângă patul bolnavului, strângând atent mâna acestuia. Dacă doreşti puţină apă proaspătă, să-mi spui. Beau şi eu puţină şi îmi dau şi pe faţă un pic, să-mi pot păstra atenţia trează… Ştii, nu am dormit în noaptea aceasta deloc.  
- … Domnule doctor…, am înţeles. Nu acum, mulţumesc! Voi cere eu dacă… Am înţeles şi ce mi-aţi cerut, cred eu, destul de bine… Nu ştiu dacă toate amintirile… s-au întrunit într-un tot unitar…, nu ştiu dacă voi reuşi să fiu coerent, dar promit…, promit să încerc… E înfiorător să rămâi agăţat… într-o asemenea stare…, să asculţi, adică… să auzi că este vorba despre tine… şi să nu ai nicio posibilitate… să te faci înţeles… În sfârşit! Încerc să vă ofer… date concrete… Sunt amintiri preţioase… pentru mine, desigur, dar cu un bărbat ca dumneavoastră… simt că pot avea încredere… şi, mai ales, înţelegere. Asta doresc acum mai mult ca orice…  
- Aşa va fi… Facă-se voia Domnului! rosti Eugen cu vocea tremurândă, pătruns de emoţie şi de evlavie.  
- … Mda! Să începem de la… un capăt… Am fost la munte…, la Sinaia, cu schiurile mai mult pe umăr…, singur, ca de obicei. Nu sunt căsătorit… Nu am avut timp niciodată… să găsesc o… nevastă. Nici prietene nu prea mi-am făcut... Acum îmi pare rău, sincer… concediul meu acolo…, aşa scurt, de o săptămână…, a fost cam forţat…, să stau departe de Institut…, departe de presă şi de anumiţi… oameni de ştiinţă… Sunt un om cinstit. Am făcut cercetări…, am comunicat rezultatele adevărate…, dar au fost printre ele şi unele… cutremurătoare…, despre pământul acesta viu… E viu pământul, domnule doctor!... Încă se mai aşază după mii şi mii de ani, după milioane… Mergeţi în peştera Piatra Altarului din Bihor… Este închisă, dar poate că veţi reuşi… Este cea mai frumoasă din România…, poate din Europa… A fost văzută de Jacques Cousteau, dar românii habar nu au… Veţi vedea pământul cum lucrează… Este o viaţă permanentă acolo… Ce comisioane fantastice vor lua… aleşii ţării! Da, de la străini, că românii nu ştiu să exploateze. Puteţi crede asta?... Este plină de cuarţuri aurifere… plină de flori de mină… Eh! Vreo patru sute de milioane de euro se spune…, dar este o valoare mai mare… Să lăsăm pe altă dată subiectul… Am cunoscut o doamnă… Era singură…, cu o săniuţă, ca multe fetiţe pe pârtie… S-a petrecut totul… natural…, ieşit din comun, aş putea spune… fără teamă că aş greşi… Mă gândesc dacă nu cumva a fost un vis… A fost mai frumos ca în poveşti… Ne-am îndrăgostit, cum se spune…, la prima vedere… Ne-am iubit în prima noapte… şi în a doua… şi în a treia… Eu nu am crezut că iubirea poate fi atât de frumoasă… Este minunată! Am iertat toţi oamenii… care nu au fost corecţi… cu mine. M-am iertat pe mine…, că nu cred că am fost eu… un om fără de păcate… L-am iertat pe tata, că a fost rigid cu mine, corect…, dar milităros rău... Nu, nu a fost militar. A fost inginer… A voit să ne facă pe amândoi… copii model, intelectuali model… A fost sever cu noi… În rest, corect. Nu ne-a prea lipsit nimic… Ne-a dat la şcoală… Poate că a greşit cu mama… Mama a fost şi este… o sfântă, dar… tata, nu. El nu a fost… Era frumos, inteligent…, cu mare trecere la femei… Nu a neglijat-o pe mama… nici pe noi, dar… a fost un crai şi asta doare. Pe mama a durut-o enorm... Ea crede că noi, copiii, nu ştiam…, că nu vedeam ori… că nu simţeam. L-am iertat şi pe tata, da... Să revin la… Am iubit-o pe acea doamnă cu tot sufletul, cu… inima…, cu trupul şi cu mintea… cu tot ce însemn eu … ca om… Şi ea m-a iubit. La fel ori… mai mult…, dacă se poate spune… Am convingerea asta. Cred şi acum în ea. Mi-aş mai da doi ochi, dacă aş reuşi să o găsesc… să îi cer iertare… că am greşit… Am greşit grav, domnule doctor… Puţină apă…, vă rog!  
 
- … Dacă te apasă atât de mult…, cere-i iertare! se hotărî Eugen să intervină, turnând apă din cană. Dacă nu am înţeles bine, iartă-mă! Ai căutat-o şi nu ai găsit-o? întrebă el, în timp ce Iustin sorbea apa cu mici înghiţituri, dezobişnuit parcă să bea din pahar.  
- … Am rămas fără vedere… Cum să caut în întuneric?... Am avut o singură soluţie: telefonul. Acolo era… numărul ei înregistrat… Nu s-a găsit telefonul meu… Nu ştiu numele ei de familie…, nu ştiu unde lucrează… Nici ea nu ştie… Aşa am convenit atunci. Ştiam doar că lucrăm… şi locuim în capitală. Atât. Dacă nu se întâmpla în noaptea aceea…, îmi spunea la telefon… cum să ajung acasă… la ea…  
Iustin a oftat adânc şi a făcut o pauză prelungită. Eugen rămăsese dus pe gânduri, departe. Încerca să-şi imagineze toate momentele şi întâmplările pe care le ascultase cu atenţia încordată. Căuta un ceva anume şi nu reuşea să descopere ce gând îl muncea. „Ah, da! Pentru ce oare s-a simţit dator să-i ceară iertare? Spunea că s-au iubit atât de mult, atât de real… De ce să-i ceară iertare?” era întrebarea pe care dorea s-o pună. L-a privit lung pe Iustin şi a hotărât să-l lase să se odihnească. Era convins că adormise, dar exact atunci acesta a început din nou să depene din amintirile sale. Cuvintele se legau mai bine, fără pauze prea mari şi pronunţia era mai clară. Într-una din micile întreruperi, Eugen a găsit locul să intervină:  
- Aţi avut zile şi nopţi minunate… V-aţi înţeles perfect, se pare. De ce trebuia să-i ceri iertare?  
- … Am fost nepoliticos… Am reacţionat…, ca un bărbat gelos, nejustificat, sau prosteşte, mai degrabă. Doamna plecase cu două zile înaintea mea… În ultima noapte din scurtul meu concediu eram… Am hotărât să-mi iau rămas bun… de la câţiva băieţi ceva mai tineri, cred, decât mine… Am schiat cu ei în cele două zile... Se legase un fel de amiciţie… Ei au băut mai mult. Eu nu obişnuiam, dar am ciocnit paharele şi am gustat… Unul din ei arăta, la un moment dat, fotografii… pe telefonul său şi se amuza copios cu ceilalţi… Dădea explicaţii pline de vulgarităţi… Curiozitatea m-a împins să privesc şi eu, să înţeleg de ce râd… Nu pozele erau de râs, ci amănuntele despre… persoanele din poze. Numai femei… Printre multele imagini am descoperit-o pe ea…, pe doamna mea!... Băiatul acela tocmai se lăuda că este „proaspăta lui iubită…”, că este „cea mai tare femeie pe care a…”, cu care a făcut dragoste, dar în argoul lor nenorocit, explica el. Erau trei fotografii… În una din acelea el apărea aşa…, ca şi când ar fi sărutat-o. O ţinea cu braţul petrecut peste umerii ei… Era cu părul ei pe obrazul lui… Eu o credeam un înger şi, când am văzut-o acolo, am crezut că înnebunesc… Erau pe zăpadă… Am plătit şi am plecat fără să-i mai salut, fără să le dau explicaţii… Am dat telefon şi am jignit-o. Ea a negat. S-a jurat că nu s-a lipit de ea bărbat nicicând…, că a fost numai cu mine… Am spus că vin la ea imediat… să-mi dea ori să-i dau eu amănunte… Eram furios. A zis că pot veni… Urma să o sun la intrarea în Bucureşti, să-mi explice cum ajung la ea… Apă, vă rog!  
După ce a băut puţină apă, Iustin s-a mai odihnit câteva minute în linişte. Eugen nu l-a deranjat cu nimic. Îl privea şi medita. Pătrundea încet dar sigur în tablourile înfăţişate de acel om şi îi înţelegea suferinţa. Căuta soluţii prin care să-l ajute. Această hotărâre era atât de puternic înrădăcinată în sufletul său, încât devenise, în cel mai scurt timp, prioritară. Parcă nici nu se mai putea gândi la altceva.  
- … Unde am rămas, domnule doctor? îl scoase Iustin pe neaşteptate din noianul de gânduri.  
- Era vorba de… fotografii, dialogul la telefon cu acea doamnă şi…  
- Da, mulţumesc! … Aşa a fost. Am plecat furios, incapabil să gândesc lucid. Bagajul era făcut. Achitasem în prealabil costurile… şederii la hotel. Pe la Posada am observat… un autoturism de teren puternic… A încercat de multe ori… să mă depăşească… Curios. Mă putea depăşi de mai multe ori… Mergea aproape paralel cu mine… şi apoi se retrăgea. Era întuneric şi multe curbe. Nu l-am luat în seamă, dar…, dar a venit acea manevră pe care nu am înţeles-o… A depăşit, a intrat brusc în faţa mea şi a frânat… Nu puteam vira spre stânga… Eram în mare pericol… să intru în coliziune frontală cu un altul de pe sensul opus… Am virat dreapta, să-l ocolesc. Era spaţiul prea mic pentru a frâna… Nu am avut loc ori am fost orbit… Nu m-am redresat. Am lovit ceva foarte tare şi din acel şoc am fost… aruncat. Am zburat rostogolindu-mă cu maşină cu tot… Norocul a fost că am oprit motorul, cred. Luam foc…  
- Te-au orbit farurile celor din sens opus?  
- O, nu! M-a orbit stopul pe frână… E greu de crezut, dar aşa a fost. Lămpile acelea… plus cele de poziţie, dădeau o lumină… roşie extrem de puternică… Nu am mai văzut aşa ceva… Păreau faruri puternice, dar… culoare roşie… Mă gândeam la doamna sufletului meu… că nu mă va vedea… Nu ştia cum mă cheamă. Nu mă va căuta… Ochii… Ochii i-am deschis când m-am oprit din zbor. Nu vedeam nimic…  
- Iartă-mă că te întrerup!... Ai realizat cumva din ce anume cauză? Lumina roşie, teama, şocul puternic sau rostogolirea?  
- … Aici nici subconştientul nu a înregistrat totul. … Poate că nu am reuşit eu să-l activez corect… Cred că lumina roşie extrem de puternică… sau lovitura de zăpadă. Era tasată, presupun…  
- Nu, nu zăpada, chiar dacă era tasată şi îngheţată. În zăpadă era glisiera metalică.  
- A, da! Am auzit un zgomot metalic… Da, de la impactul cu ea… Dar ce importanţă mai are? Am murit cu ea în gând…, şopti Iustin aproape neauzit şi adormi.  
Eugen acţionă butonul soneriei şi asistenta îşi făcu apariţia aproape imediat. Prin semne şi cuvinte şoptite i-a dat instrucţiuni şi a ieşit afară să inspire aer proaspăt. Simţea o nevoie acută să se învioreze. Nu avea spaţiul necesar şi nici timp să-şi facă exerciţiile. Se mulţumi cu câteva exerciţii de respiraţie adâncă şi se întoarse pentru a trece prin toate saloanele, admirând cu o ultimă privire frumuseţea zorilor unei zile noi…  
 
- - VA URMA - -  
 
Referinţă Bibliografică:
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (9) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1582, Anul V, 01 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!