Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1451 din 21 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

DARUL DE CRĂCIUN (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Au fost primiţi cu multă prietenie şi, după salutul creştin, potrivit datinei, s-au îmbrăţişat călduros şi s-au sărutat pe obraji. Eugen nu ştia ce să creadă. De câţiva ani nu-l mai văzuse pe tatăl sau atât de prietenos cu cineva!  
Mai apoi întâlnirile se succedau în nota obişnuită. Sosirea timpurie a verii le-a prilejuit câteva plimbări prin parcuri. Bucuria Alinei. Era fericită când se plimba pe alei şi când Eugen închiria o barcă pentru o oră în Cişmigiu ori la Herăstrău. Îl observa cum vâsleşte, cum trage cu putere la rame, fără să se observe vreun fel de încordare ori oboseală, dar mereu cu zâmbetul acela enigmatic, pe care nu-l putea interpreta uneori. Ea îşi lăsa copilăreşte o mână să alunece pe undele uşoare ale apei şi încerca să-si privească chipul în oglinda lacului. Se îmbujora pe dată când descoperea privirea atentă a băiatului asupra ei. Îşi verifica poziţia, îşi aranja decolteul bluzei şi trăgea cât putea de fustă ca să-i acopere picioarele până sub genunchi şi numai după aceea îndrăznea să-si ridice privirea către el. Îl redescoperea sobru, cu privire detaşată, aproape rece, aruncată peste lac, de parcă nu-l surprinsese mai înainte zâmbind atât de atrăgător. Înghiţea în sec şi se întreba în gând: "oare mi-a văzut picioarele? Nu am tras fusta suficient ori bluza mi-a dezgolit sânii şi l-a deranjat?! Nu-i plac fetele uşuratice, asta este clar, dar ce? Eu arăt ca ele...?"  
Seara, fără să treacă de ora nouă, Eugen avea grijă să o conducă acasă, chiar dacă ea mai protesta uneori.  
- Dar este devreme, de ce trebuie sa intru în casă, neapărat?  
- Pentru că este târziu. Este ziua mai lungă, dar noaptea este mai scurtă! Mai ai de învăţat şi trebuie să te odihneşti. Eu mai am cale lungă până ajung acasă şi mâine merg la serviciu. Nu pot face lucrări de calitate dacă sunt obosit şi nu sunt bine plătit, ori risc să-mi pierd locul de muncă.  
- Bine, bine, hai, nu te supăra! Am glumit, încheia Alina discuţia şi se grăbea să-l sărute pe obraz ca să primească fericită şi ea un sărut tot pe obraz.  
- Şi când voi fi majoră, tot aşa mă vei săruta?  
Întrebarea a căzut pe neaşteptate şi, în acel moment, Eugen nu a ştiut ce să răspundă. A mormăit ceva, înciudat că nu-şi găseşte cuvintele potrivite:  
- Să vină ziua aceea şi vom vedea noi...  
 
Şi a venit şi aceea zi mult aşteptată de Alina din mai multe motive. A venit exact între două probe ale examenului de bacalaureat. Împreună cu Lucica au stabilit ca o vor sărbători în prima sâmbătă de după examene.  
- Dar, ai grijă ce faci la examen! Să nu plângi de ziua ta, că amarul acela nu-l pot înghiţi şi nici ţie nu o sa-ti fie bine..., a zis mama privind-o cu grijă şi dragoste fără de margini.  
Eugen venea seara după fiecare examen, doar pentru zece minute, s-o întrebe cum a fost, ce subiecte a avut şi cum s-a descurcat. Nu zăbovea de teamă să nu o tulbure şi nu uita să–i amintească, de fiecare dată, că abia aşteaptă ziua când va deveni majoră, dar că, pentru asta trebuie să dea tot ce poate ca examenul de maturitate să fie o reuşită.  
Alina alerga în casă, îşi lua cărţile, le răsfoia în grabă de la o copertă la alta şi le arunca înciudată pentru ca, după câteva minute, să le ridice cu grijă şi să înceapă a citi şi a face adnotări pe un caiet dedicat pregătirii examenelor. Reuşea să se concentreze repede, să lase de o parte evenimentele de orice fel, întâlnirile, vorbele, zâmbetele, iluziile. Hotărârea ei era mai puternică decât orice şi trebuia să dovedească tuturor că poate să-şi realizeze visul...  
 
Eliberată de grija bacalaureatului şi mulţumită de felul în care se prezentase, dar cu gândul la alte examene pe care le gândea, Alina se pregătea de sărbătoare. Mai întâi a luat toate încăperile la rând să facă, într-o anumită ordine, curăţenie generală; a bătut covoare şi pături, a aerisit toate hainele, a spălat geamurile, a spălat rufe şi le-a călcat, a şters praful de prin toate ungherele şi de pe mobilă şi a avut timp să-şi facă prăjitura preferată.  
Mama ei se ocupa de bucătărie, după ce venea de la serviciu, mulţumită de ajutorul fetei şi nu de puţine ori i se umezeau ochii privindu-şi copila cât de bine se descurca în gospodărie şi cât de hărnicuţă este.  
Sâmbătă după amiază, exact la ora anunţată, a sunat Eugen la uşă. Curat îmbrăcat, cu nelipsitu-i zâmbet de zile mari, a strigat din pragul uşii: LA MULŢI ANI!  
Luată prin surprindere s-a repezit direct în braţele lui, cum nu o făcuse niciodată, gata-gata să-l trântească, oferindu-se a fi îmbrăţişată şi sărutată. Puţin zăpăcit de avântul ei, Eugen a scăpat buchetul de garoafe proaspete din mână şi abia a făcut faţă năvalei, fără să scape sticla de şampanie din mâna cealaltă. A îmbrăţişat-o cu o plăcere pe care nu a reuşit să o ascundă, a strâns-o în braţe mai puternic ca niciodată şi a sărutat-o apăsat pe amândoi obrajii. Imediat, după o scurtă privire, sesizând dezamăgirea afişată pe chipul ei îmbujorat, a sărutat-o pe gură tocmai când ea o deschidea să spună ceva! Surprinsă de gestul băiatului, Alina se lăsă în voia simţămintelor şi, luându-i capul între palme, îl sărută la randu-i, atât cât se pricepu, fără nicio rânduială, pe obraji, pe nas, pe gură, pe frunte astfel încât Eugen, nu ştiu pe moment cum să reacţioneze.  
La vederea acestei scene, Lucica s-a retras încetişor spre bucătărie zâmbind şi frecându-şi palmele mulţumită, după care si-a şters ochii cu colţurile şorţului, pe care nu apucase să-l dezbrace, ridicându-si apoi privirea a rugă câtre cer şi iconiţa agăţată pe un perete şi rostind în sinea sa "Mulţumesc Doamne, Dumnezeule mare! Ai grijă de ei, Maică, Născătoare de Dumnezeu!". Si nu s-a întors până nu a fost convinsă că spiritele s-au liniştit...  
 
Timpul a zburat pe nesimţite aşa încât, după ce au savurat porţia de tort, Eugen s-a retras urându-i succes la învăţat pentru că şirul emoţiilor încă nu s-a terminat. Urma admiterea la facultate şi nu se punea problema relaxării…  
Alina visa de mult timp să ajungă profesoară şi se pregătea cu seriozitate pentru admitere. Trebuia să intre cu bursă. Mama ei nu avea posibilitate în alte condiţii să o întreţină, cu toate promisiunile ei că va face economii. Între timp apăruseră şi se discuta mult despre primele ştiri privind privatizarea învăţământului. Se înfricoşau amândouă cu gândul la taxele ce trebuiau plătite anual. Avea şi un plan de rezervă. Dacă nu reuşeşte, să se înscrie la o şcoală postliceală de asistente medicale şi apoi, cu puţină şansă şi ambiţie, să facă şi facultatea...  
Se întâlnea mai des cu Eugen. Aveau permisiunea mamei şi, mai în glumă ori mai în serios, permisiunea lui să întârzie după ora nouă seara. Începuse să-i placă si să dorească îmbrăţişările lui, destul de rare de altfel, iar sărutul de întâlnire şi de rămas bun erau aşteptate cu o nerăbdare greu de imaginat. Inventa tot felul de jocuri copilăreşti care să-i prilejuiască a-i fura câte un sărut în plus şi se amuza teribil când el, fără să intuiască despre ce era vorba (!), se lăsa prins în frumuseţea jocului şi chiar se ambiţiona să greşească, situaţie în care ea câştiga câteva săruturi în plus.  
În ziua stabilită pentru afişarea rezultatelor la admitere, Eugen insista să o însoţească pe Alina la facultate.  
Văzându-se printre cei admişi, cotropită de emoţii, Alina îşi citea cu voce tare numele, prenumele repetând într-una pentru a se asigura că despre ea este vorba până când, Eugen o scutură de braţ ca pentru a o scoate din transă, apoi după ce o sărută îndelung, plecară spre casă, îmbrăţişaţi.  
Lucica era în tura de noapte şi Alina l-a rugat, dacă se poate, să cumpere ceva de băut.  
- Am o pofta teribilă să mă îmbăt, Eugen!  
- Facă-se voia ta! Meriţi şi tu după atâtea emoţii şi efortul depus. În plus, eşti majoră, nu?  
A cumpărat de la alimentară doua sticle de vin "Grasă de Cotnari" şi două de apă minerală, sărăţele, alune decojite şi două pacheţele de stixuri din care ştia că-i plac Alinei.  
Pentru că mama lucra toată noaptea, Alina l-a rugat să stea cu ea "până târziu, târziu, târziu... cât poţi tu de târziu, chiar şi până dimineaţa"! Uimit, Eugen a privit-o atent şi a întrebat-o foarte serios:  
- Eşti sigură? Chiar vrei să rămân cu tine toată noaptea? Vrei să dormim împreună?  
- Da, vreau sa rămâi cu mine, Eugen! Dacă este posibil, aş dori să rămâi toată viaţa...  
...Eugen a desfăcut o sticlă de vin şi a turnat în pahare. Au ciocnit în timp ce rosteau simultan "pentru noi, pentru fericire" şi au izbucnit în râs când au realizat că amândoi au gândit şi s-au exprimat în acelaşi fel. Alina a băut tot conţinutul cu ochii închişi şi a întins mâna cu paharul să-i mai pună. Convins că glumeşte, Eugen l-a umplut şi până să pună sticla jos, Alina l-a sorbit grăbită, tot cu ochii închişi, aproape înecându-se.  
- Alina, draga mea, nu se bea în felul acesta! Ce-i cu tine?  
- Nu am băut niciodată, dar vreau să mă ameţesc un pic. Suntem împreună şi sunt fericită!  
După încă două fraze, Alinei deja parcă i se învârtea tavanul deasupra capului. Eugen a rugat-o să nu mai bea, dar să mănânce ceva. Drept răspuns, ea s-a ridicat de pe scaun, s-a aşezat pe genunchii lui, l-a înlănţuit cu braţele şi l-a sărutat cum credea ea că este mai dulce. Eugen i-a răspuns cu plăcere şi, ridicând-o elegant, a început să o conducă uşor, în ritmul unui dans lent ce-l fredona în gând. Fetei i-a plăcut, dar după câteva piruete nostime a simţit că se învârte încăperea cu ea şi s-a lăsat moale în braţele lui.  
Eugen a înţeles imediat ce se întâmplă. A luat-o în braţe ca pe un copil şi a dus-o în dormitor. A aşezat-o cu multă grijă pe pat. Prinzându-l de mână, ea l-a rugat în şoaptă să-i pună şi perna, să scoată o pătură subţire şi să rămână cu ea, să nu plece. Cu gesturi atente, pline de tandreţe, Eugen a învelit-o după ce i-a desfăcut nasturii de la bluză şi s-a întins lângă ea, îmbrăţişând-o. S-au sărutat lung şi ea, ghemuită toată la pieptul lui, cu ochii închişi, şoptea ceva de genul "te iubesc", din ce în ce mai rar, până a adormit.  
După ce s-a convins că respiră regulat în somn profund, Eugen a sărutat-o pe buze ca într-o suflare uşoară de vânt, şi-a plimbat cu plăcere şi curiozitate mâinile pe sânii desfăcuţi din strânsoare şi pe coapsele sinuoase şi lungi, pe care le-a dorit de multe ori să le atingă în intimitate. Ar fi dorit s-o strângă puternic în braţe, dar s-a temut să n-o trezească. A privit-o lung, cu mult dor şi, parcă atras ca de magnet, i-a mângâiat timid pulpele plinuţe, bine formate, cu dorinţă crescândă. Se înfiora la fiecare atingere şi se abţinea cu greu să nu o sărute cu patimă şi să se topească în trupul ei atât de fraged şi curat. Hotărât, s-a ridicat cu grijă şi s-a îndepărtat uşor. A privit-o din nou, preţ de câteva secunde lungi, s-a răsucit încet şi a plecat la bucătărie.  
A rămas un timp pe gânduri. Şi-a pus vin în pahar şi l-a sorbit rar, cu înghiţituri mici. Imaginea Alinei, întinsă în pat, cu pieptu-i frumos ridicându-se în ritmul respiraţiei şi cu trupu-i întins şi acoperit de mâna lui cu pătura, nu i se dezlipea de retina ochilor. A oftat adânc, s-a ridicat şi a trecut încet, ca o umbră, în dormitor. A stins luminile. A lăsat aprinsă doar o lampă de veghe pe care a descoperit-o pe o noptieră şi s-a întins încetişor lângă fată, încercând să adoarmă...  
 
După vreo trei ore Alina s-a trezit. Mai mult l-a simţit decât l-a văzut pe Eugen lângă ea, cu braţele sub cap şi cu privirea în tavan. S-a întors către el şi l-a îmbrăţişat în tăcere. Săruturile au venit de la sine de ambele părţi şi dorinţele, nelămurite în mare parte pentru ea, s-au născut cu repeziciune. S-au dezbrăcat încet, puţin câte puţin, acoperiţi de pătură şi de întunericul uşor destrămat de lampa de noapte, fără ca săruturile, împrăştiate cu generozitate peste tot, să înceteze. Palmele lor fierbinţi dezmierdau fără încetare trupul celuilalt într-o plăcută neorânduială şi îşi simţeau răsuflările din ce în ce mai adânci, mai zgomotoase, gâtuite de emoţie...  
- Eugen, te doresc atât de mult! Nu-mi este teamă, dar… să mă ierţi că nu ştiu ce să fac şi...  
- Să fii liniştită, iubito! Eu sunt fericit că te am în braţe… Sunt fericit că trupurile noastre s-au cunoscut, dar…, vezi tu? E bine să mergem mai departe?  
- … Te doresc aşa de mult, Eugen! Recunosc, chiar dacă am zis că… Îmi este teamă, totuşi!  
- Nu trebuie să-ţi fie… pentru că ne vom opri aici. Ne vom aparţine cândva, te asigur, Alina. Vorbesc foarte serios…  
Alina şi-a retras temătoare braţele. L-a privit lung, oarecum dezamăgită. A deschis gura să vorbească, dar s-a răzgândit. El o privea atent. A simţit că ceva nu este în regulă.  
- Te-am supărat cu ceva? Alina, eu nu te refuz. Te doresc la fel de mult… Îţi aminteşti ce ţi-am spus în noaptea aceea, după ce am fugit de la Ministerul de Interne în Cişmigiu?  
- Da, dar nu vreau să mai discutăm despre noaptea aceea. Mi-e teamă şi acum…  
- E mult de atunci şi noi am rupt relaţia cu prietenii aceia. Ai uitat?  
- … Nu, nu am uitat… Ai zis atunci că…, ai zis că suntem sortiţi să fim împreună şi…  
- Da! Aşa am zis şi aşa va fi…  
Au tăcut amândoi. S-au întins pe spate, cu mâinile adunate sub perne, Privirile lor căutau tavanul fără să se fixeze pe nimic. Amintirile se derulau cu rapiditate. Fiecare rememora acele întâmplări prin care au trecut în zilele de 11-14 iunie. Nu se putea uita entuziasmul simţit, elanul acela inexplicabil de a fi utili, de a se sacrifica pentru o cauză pe care o considerau că este nobilă. În aceeaşi măsură, nu puteau uita marea dezamăgire ce a urmat imediat după evenimente, după ce au vorbit cu mai mulţi tineri şi oameni maturi informaţi. Au înţeles, atunci, că sacrificiul lor a fost inutil, că au fost folosiţi, manipulaţi de forţe din umbră ale căror scopuri erau departe de visul lor.  
Eugen s-a tras încet de lângă Alina. A coborât şi s-a îmbrăcat, preocupat de câteva întrebări de care şi-a amintit că nu le pusese atunci când trebuia. Ea l-a privit liniştită. A simţit că e mai bine să tacă, să nu-l deranjeze. Ar fi dorit să se explice, dar se temea că dorinţa ei a fost înţeleasă greşit şi nu dorea aşa ceva. Nu avea, sub nicio formă, să creadă el că intimitatea l-ar obliga pe viitor. „Eu îl doresc pentru că-l iubesc mult. Îl iubesc ca o nebună! Îl vreau cu totul, dar… ce crede el? Că-i cad pe cap aşa, ca o fată uşoară? Doamne fereşte! E departe de mine gândul”. A tras pătura şi şi-a acoperit trupul gol, continuând să-l privească.  
- Te superi dacă te întreb ceva despre… noaptea aceea din iunie?  
- Nu, dragul meu! dacă simţi nevoia să vorbim, de ce nu? Să lămurim toate lucrurile. Vrei?  
- Da, asta vreau! Să lămurim… Alina, am înţeles atunci că omul acela, colonelul, te cunoştea… Unde sau cum v-aţi cunoscut voi?  
- … Of, Doamne! Asta era? Eugen, ţi-am mai spus câte ceva… Erai bulversat ori… poate n-am explicat bine…  
- Da, ai dreptate… Bulversat este cuvântul. Eram şi speriat eram şi furios. Începusem să înţeleg câte ceva despre Piaţa Universităţii… Ştii, autobuzul acela al Poliţiei…  
- Da, îmi aduc aminte… I-au dat ei foc. A fost o provocare, am înţeles mult mai târziu.  
- Ei bine, aşa a fost. Colonelul acela ne putea împuşca atunci… Intrasem cu forţa în biroul lui… Ai văzut? Scotea dosare din dulapul metalic. Era înarmat şi…  
- Nu-mi mai aminti, te rog! Mi se face părul pe mâini ca… Este un grad mare cel de colonel?  
- Oho! Este mare…. Este ofiţer superior, cel mai mare în grad… De unde te cunoştea?  
- Eugen, el a fost soldatul acela care m-a salvat la Universitate. Mă jur! Nu-l pot uita! Dar era soldat acolo şi aici tu spui că era colonel…  
- Nu uita că am făcut armata şi cunosc gradele militare… Aşa cum l-ai descris tu, la Universitate era soldat în armată. Soldat de infanterie. Ai zis că avea petliţe roşii…  
- Da, aşa am zis şi aşa erau…  
- Te cred, stai liniştită… Aici era cu trei stele mari pe epoleţi. Colonel de securitate! Asta era culoarea uniformei…  
- Bine, înţeleg, dar de ce nu ne-a făcut rău?  
- Numai el ştie treaba asta, iubito… Poate că are şi el acasă o fată, un băiat… sau şi una şi alta… Dumnezeu să-i dea sănătate! Nu te mai cunoşteam dacă nu te scotea de la Universitate.  
- Păi, vezi? Asta spuneam şi eu… În Cişmigiu ai zis că…  
- Da, aşa am zis şi mă ţin de cuvânt. Eu ştiu că eşti virgină şi am mare încredere în tine. .. Ne vom căsători şi atunci…  
- Ne vom iubiiiii! a izbucnit Alina şi a sărit din pat uitând că este dezbrăcată.  
Eugen a prins-o în braţele-i vânjoase şi s-au îmbrăţişat strâns. I-a simţit lacrimile pe obraji. A mângâiat-o duios şi i le-a sărutat, ştergându-i faţa cu buzele lui. Ea plutea de fericire.  
- Nu mai sunt ameţită de la şampanie…, acum mă ameţeşti tu, dragule! Hi! Sunt goală! Neruşinatule! De ce te uiţi la mine aşa…? a exclamat ea deodată, roşind.  
A alergat în pat şi s-a acoperit, încercând să se îmbrace sub pătură. El s-a întors cu spatele, râzând cu poftă. A aşteptat-o şi au plecat în bucătărie liniştiţi. Li se făcuse foame…  
 
… Se deschisese anul de învăţământ universitar şi Alina era din ce în ce mai aglomerată. Se întâlneau tot mai rar, dar timpul era mult mai intens folosit, fără acele reţineri de la începuturi dintre ei. Minutele se scurgeau cu repeziciune. Se doreau mult, dar nu aveau timp pentru asta. Se mulţumeau cu o întâlnire la două sau trei săptămâni, când Lucica era în tura de noapte. Cu toate astea ei erau foarte mulţumiţi, mai ales că şi Eugen lucra mai mult de când Service-ul se privatizase.  
Patronul îi păstrase pe amândoi, tată şi fiu, apreciind că sunt meseriaşi buni şi serioşi. Era foarte mulţumit de ei, ca meseriaşi şi ca oameni. Nea Petrică a rămas în continuare şef de secţie.  
Adevărat că seara Eugen avea şi alte preocupări, care nu-i permiteau întâlnirile pe care, poate, Alina le-ar fi dorit, dar despre asta nu vorbea nimănui, sub nici-o formă. Era student la o facultate de "transporturi auto", curs fără frecvenţă. Când l-a rugat pe tatăl său să nu-l dea de gol, mai ales Alinei, acesta a fost foarte contrariat si atunci l-a întrebat :  
- Măi, băiatule! Până la urmă, ce ai tu de gând să faci cu fata asta?  
- Numai bine, tată… De ce mă întrebi?  
- Mă! Fata asta, Alina, e cuminte, măi băiatule! Tu n-ai voie să uiţi niciodată asta şi nici ce a făcut ea pentru tine. Dacă-ţi baţi joc de ea, îţi rup picioarele ca la un străin, auzi tu?  
- Nu este cazul, tată! Ştii? Nu ştiu cum să-ţi spun… ce zici dacă... ştii eu aş vrea să....  
- Păi, să vrei, măi, că-i si frumuşică tare, dacă de asta e vorba!  
- Păi da, dar… dacă mama ei nu o să vrea?  
- Da ce, mă? De ce să nu vrea mă-sa? Nu eşti întreg? Nu eşti arătos? N-ai salariu sau îţi lipseşte ceva?  
- Nu, da zic şi eu...  
- Ei, lasă! Vom vedea noi ce este de făcut... Să-mi spui când te hotărăşti. Neapărat!  
- Păi, nu vreau să ne prindă anul care vine… tot aşa...  
- Oho! E numai bine cum ai hotărât! Aşa mă gândeam şi eu, băiatule...  
 
Cu două săptămâni înainte de Crăciun, nea Petrică a sunat seara la uşa Lucicăi. Când a deschis şi l-a văzut, biata femeie s-a speriat. Era îmbrăcat altfel ca de obicei şi părea mult mai sobru şi oficial. L-a invitat în apartament şi a aşteptat să-i vorbească, privindu-l cu teamă. „S-a întâmplat ceva cu Eugen? Ce vrea omul ăsta de a venit aici aşa de aranjat şi serios? Doamne fereşte-ne de tot necazul şi ne apără pe noi!”. Odată aşezat pe scaun, bărbatul a zâmbit şi ea s-a mai liniştit. La primele cuvinte l-a privit uimită neînţelegând de ce-i vorbeşte plin de importanţă, cum nu-l văzuse vreodată.  
- Mă, doamnă Lucica! Uite de ce te deranjez eu la ora asta… Copiii ăştia ai noştri vor să facă împreună Crăciunul. Mata ştii ceva de treaba asta?  
- … Da, nea Petrică. Mi-a spus Alina şi sunt de acord. Crezi dumneata că-i rău ceva în treaba asta? Pe mine nu mă...  
- Aha! Ştiai şi eşti de acord. Bineeee! Apăi şi eu sunt, să ştii matale! Am adus un brad şi toate accesoriile, cu staţie electrică, cu tot.... Hai să-l urcăm! a revenit nea Petrică la tonul obişnuit şi a început să râdă, observând-o pe Lucica făcându-şi cruce pe ascuns.  
… Era o frumuseţe de brad, înalt până la tavan şi bogat în ramuri tinere şi verzi. Copiii au stabilit să-l împodobească ei doi, chiar în seara de Crăciun, în timp ce părinţii, împreună, tot în baza planificării făcută de tineri, să se ocupe de toate cele trebuitoare mesei şi urătorilor.  
În acea zi, către seară, când nea Petrică venea cu al doilea transport şi a sunat, treaba era în toi iar casa era invadată de mirosuri aromate ce intrau fără oprelişte din bucătărie. Nici nu ştia pe unde să găsească loc pacheţelelor pe care le scotea dintr-o geantă uriaşă. Noroc cu Lucica, femeie fâşneaţă, rapidă în mişcări şi pricepută în toate ale casei. Tot ea rezolva, cu zâmbetul pe buze şi cu ochii pe ceas, colindătorii ce veneau din când în când şi cântau câte o colindă de Moş Crăciun.  
 
Seara de ajun i se păru Alinei cea mai frumoasa din viata ei. Plutea în aer ceva nedefinit, dar care îi umplea sufletul de bucurie. Răzbăteau de pe hol glasuri cristaline ce murmurau vechi colinde şi avea senzaţia că din cer au coborât îngerii spre a-i împărtăşi fericirea ce pusese stăpânire pe fiinţa ei. In apartament era cald, bradul răspândea miresme de răşină ce se amestecau atât de plăcut cu aromele prăjiturilor de casă. Îi era dragă forfota aceea. Împodobitul bradului i-a cuprins deopotrivă, fiecare dorind să-l surprindă pe celălalt şi, ca din întâmplare, mâinile li se atingeau determinându-i să zăbovească un timp privindu-se intr-un fel anume.  
Aşezând cu grijă ghirlandele, pentru o clipă gândurile Alinei fugiră spre Crăciunul copilăriei şi adolescenţei şi se revăzu, de cele mai multe ori singură pentru că, se întâmpla adesea, mama să fi fost de gardă în seara de ajun.  
Şi acum, privind cu luare-aminte spre tânărul acesta, de care destinul o legase prin acele fire nevăzute, simţi că viaţa ei va căpăta o altă faţă. I se părea că trăieşte un vis din care îi era teamă să nu se trezească. Îi zâmbi cu atâta dragoste încât Eugen, surprinzând-i expresia, ridică din sprâncene, o trase lângă el şi o sărută îndelung de parcă ar fi fost prima oară când făcea gestul acesta dorit în aceeaşi măsură, uitând că nu sunt singuri în casă.  
Nici nu-si dădură seama când bradul căpăta o înfăţişare de basm. Luminat feeric de o mulţime de becuri multicolore ascunse în tot felul de forme geometrice, împodobit generos cu steluţe, globuri şi globuleţe, panglici lucitoare, Moşi Crăciuni în miniatură, părea coborât din poveste. Îl priveau cu încântare şi Eugen stinse lumina pentru a pune în funcţiune instalaţia de pom care, nu numai că răspândea o lumină de intensităţi şi nuanţe diferite dar inunda camera cu o muzică divină... Se bucurau ca nişte copii şi nu pregetau să-i prezinte Lucicăi şi lui nea Petrică contribuţia fiecăruia ..  
După ce au admirat îndelung frumuseţea bradului ce se răsfrângea în întreaga casă, schimbându-i întreaga înfăţişare, dar şi în sufletele lor, au trecut la despachetarea cadourilor aduse de „Moş Crăciun” la poalele bradului. Exclamaţiile de surpriză şi mulţumire au fost necontenite dacă nu ar fi sfârşit în îmbrăţişări şi sărutări…  
Într-un târziu, Lucica i-a invitat la masă uitându-se, a câta oară? pe ascuns şi îngrijorată, la ceasul din perete şi a oftat. După ce s-au aşezat cu toţii, nea Petrică a luat paharul cu vin în mâna dreaptă, s-a ridicat cu încetineală, i-a privit lung, pe rând, a înghiţit în sec şi a rostit, împreună cu ei, "Tatăl nostru". Apoi l-a invocat pe Cel născut în noaptea de Crăciun, Iisus - Fiul Domnului, să le binecuvânteze masa şi li s-a adresat cu vocea gâtuită de emoţie:  
- Noi, adică eu şi fiul meu, aici de faţă, am venit, doamnă Lucica, să petrecem împreună această sfântă sărbătoare, dar vrem, cu această ocazie, să vă facem...  
Sunetul strident şi lung al soneriei l-a întrerupt. Toate privirile s-au îndreptat spre uşă. Lucica, oftând scurt a uşurare, s-a repezit să o deschidă, făcând loc unui grup de vreo şapte copii de nouă-zece ani să intre unul câte unul, în timp ce colindau, împreună cu o doamnă ce-i însoţea şi-i dirija.  
Cei doi bărbaţi au rămas înmărmuriţi, Alina îşi ştergea ochii pe ascuns şi Lucica arunca priviri complice de la unul la altul, urmărindu-le cu oarecare teamă reacţiile.  
După colinde şi urări, copiii au plecat fericiţi, cu mâinile pline de covrigi, mere şi dulciuri împărţite de Lucica şi Ioana, învăţătoarea care-i însoţise şi care intrase cu sacoşele pline…  
- Haideţi toţi la masă! Uite, Ioana! Tu ai scaunul lângă mine şi...  
- Da, de unde până unde, întâmplarea asta cu...?! a întrerupt-o, supărat şi destul de lipsit de maniere, nea Petrică, privind încruntat la Lucica şi arătând cu bărbia în direcţia Ioanei, soţia lui, care părăsise domiciliul conjugal cu aproape un an în urmă.  
- Nu! Nu este chiar o simplă întâmplare, domnul meu! îl întrerupse Ioana, ridicându-se hotărâtă de pe scaun, ţintuindu-l cu privirea pe bărbatul ce părea că lasă degrabă garda jos. Am venit aici, în această binecuvântată zi, la ceas de început a sfintei sărbători, să fiu lângă fiul meu şi să îţi cer şi ţie şi lui iertare...  
- Măi femeie, să nu începi..., a încercat nea Petrică să spună ceva, dar Ioana, cu mâna ridicată şi cu vocea mult mai hotărâtă, l-a întrerupt curajoasă:  
- Să vă cer iertare şi să te rog..., dacă vrei..., dacă poţi, Petrică, să..., să…, să mă primeşti acasă...  
Într-o tăcere profundă, nea Petrică a ridicat paharul, l-a privit lung şi, în liniştea instaurată pentru câteva secunde, l-a băut fără să respire. Eugen s-a repezit la mama sa şi a îmbrăţişat-o, după care l-a implorat din priviri pe tatăl său, care rămăsese în picioare, fără sânge în obraji şi cu privirile fixate pe chipul Ioanei. Încet, grav, a întors capul spre Lucica şi, cu vocea sugrumată, puternic marcat de prezenţa şi cuvintele Ioanei, i-a vorbit:  
- Noi am venit să o cerem pe fata asta, Alina, să-i fie lui Eugen nevastă, doamnă Lucica! Mata ce zici? Eşti de acord? Că fata… ştiu că vrea şi ea!  
- Şi eu vreau, nea Petrică şi sunt fericită că ai venit..., dar cuuuu...., ştii matale, ce zici?... Eşti de acord?  
Toate privirile au trecut pe chipul omului care înghiţea în sec, încordat şi încruntat. Părea că nu şi-a revenit din surpriză. Emoţiile îl învăluiseră vizibil. A mai înghiţit în sec de două ori, şi-a dres vocea şi a vorbit aproape şoptit.  
- Eu ştiu ce e mai bine să fac?! Mi-e greu să hotărăsc acum... Apăi..., să vină acasă şi om vedea noi ce-om face, dar... tu, Alina tată, ai ceva de zis?  
- Eu... mulţumesc Domnului şi vă mulţumesc la toţi. Eu..., eu îl iubesc pe Eugen şi... şi accept, desigur! a reuşit fata să-şi spună dorinţa înainte ca lacrimile-i de fericire să curgă pe obrajii ei îmbujoraţi.  
O linişte totală s-a lăsat în încăpere preţ de trei-patru secunde, după care strigăte de "Dumnezeu să vă ajute", "mulţumim Domnului", "să fie sănătoşi" şi altele au făcut să răsune tot apartamentul.  
 
În timp ce se îmbrăţişau şi se sărutau cu toţii într-un avânt de mare mulţumire şi fericire sub luminiţele vesele ale bradului, Lucica s-a strecurat încetişor la bucătărie şi, în faţa iconiţei, s-a închinat cu evlavie şi a şoptit lăcrimând:  
- Îţi mulţumesc, Maică Născătoare de Dumnezeu şi îţi mulţumesc, Doamne Iisuse Hristoase, pentru minunatul dar de Crăciun!  
Şi-a şters cu grijă lacrimile, a luat un pahar la întâmplare în mână şi a revenit, veselă, încercând să-şi facă loc lângă Ioana, care o privea complice şi fericită…  
 
SFÂRŞIT  
 
Referinţă Bibliografică:
DARUL DE CRĂCIUN (2) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1451, Anul IV, 21 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!