Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

“VIAŢA ON-LINE” de Marian MALCIU, Curentul electric şi ”ZOOMENIREA” de Desmond MORRIS / Autor prof. Georgia Landur Vintilă.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În zona unde locuiesc, de câte ori bate vântul mai tare ori este o ploaie mai puternică, se produce câte un deranjament la rețeaua electrică şi rămânem fără curent electric pentru mai multe ore sau chiar zile…  
”Ei, și?”, ar zice un bătrân de 70-80 de ani.  
Noi, însă, cei născuţi sub zodia progresului tehnic, percepem această lipsă atât de acut, încât, atunci când se instalează întunericul, automatismele câştigate într-o viaţă ne fac să întindem inutil mâna spre întrerupător, să dorim deschiderea televizorului, să dorim internetul, să punem rufele la spălat în virtutea inerţiei, să avem nostalgia zgomotului aparatelor casnice… Liniştea cuprinde însă totul, auzim lemnele trosnind în sobă, cocoşii cântând, vântul bătând, ne auzim gândurile în cap, bătăile inimii, ne auzim unii pe alţii mai tare și mai clar, avem timp să citim o carte la lumina unei lumânări sau lanterne, percepem clipele nopţii și ale zilei altfel…, viața are alt aspect, alt gust, alt miros… Interesantă experiență produce această pană de curent! Cred că este un rău necesar uneori. Simțim mai pregnant ce reprezintă astăzi cuceririle civilizației pentru orice om de rând și, mai ales, simțim cât de departe am ajuns față de omul pornit din grota primitivă. Un salt uriaș în câteva mii de ani, care ani, la scara istoriei reprezintă, totuși, atât de puţin…  
 
Am retrăit o astfel de experienţă acum câteva zile. Înainte de asta, însă, am citit pe “Confluenţe literare” articolul domnului Marian Malciu - ”Viaţa on-line”, publicat, după cum spune domnia sa, încă din 2009. Pe fondul experienței provocate de pana de curent, impresiile lecturii articolului au căpătat o profunzime aparte, observaţiile de factură socio-umană, pe care le cuprinde, fiind astfel puse în valoare și mai mult.  
Antiteza trecut-prezent, pe care şi-a construit domnul Malciu articolul, evidenţiază într-un mod original saltul înregistrat de la tăbliţa, pe care scria copilul din trecut, la tastele computerului, de la beţişoarele de salcâm, pe care copiii învăţau adunarea și scăderea, la calculatoarele de astăzi…  
Un remember nostalgic face domnul Marian Malciu în deschiderea articolului, aducându-ne sub privire o atmosferă patriarhală, plină de larma copiilor pe uliţele pline de praf… Şi cum schimbarea este singura constantă în această lume, schimbarea pe care omul a suportat-o în ultimele 4-5 decenii se pare că l-a depărtat atât de mult de un mod de viaţă compatibil cu zestrea lui genetică, încât riscurile vieţii într-un supertrib modern sunt demne de luat în seamă.  
 
Spune domnul Marian Malciu că în acea copilărie rezonantă în memoria adultului de azi “viaţa se desfășura normal, natural: familia, legăturile de rudenie, şcoala, dragostea, munca la câmp, hrana, noaptea şi ziua, anotimpurile anului, clima”, dar ce anume mai poate certifica atributul de normalitate în ziua de astăzi decâ un reper retro ?  
Există în noi tendinţa permanentă, ca, pentru tot ce surprinde prin noutate şi modernism periculos, să contrapunem elemente ale trecutului, neținând cont că şi acel trecut a fost cândva un prezent îndrăzneţ faţă de un trecut desuet…  
”Nu ne mai înţelegem nici în familie, nici în şcoală, nici în instituţii mai vechi ori mai noi”, observă cu înţelepciune şi regret moralistul Marian Malciu. Oare legile sociale sunt depăşite, nu ne mai corespund, paradigma socială necesită modificări de substanţă?  
 
Care au fost observațiile de ordin social care l-au determinat pe Diogene, în antichitatea greacă, să nu pună niciun preţ pe legile sociale, pe familie, să promoveze un cosmopolitism ciudat pentru contemporanii săi, să-și dorească revenirea rațională la simplitatea naturală şi să fie un adversar al moralei comune? Poate tocmai depărtarea omului de modul lui natural de a trăi, încorsetarea în legi, reguli, izolarea lui în mijlocul mulţimilor din ce în ce mai mari.  
O larmă generalizată astupă liniştea sănătoasă, naturală, pentru că ”Toată lumea vorbeşte şi când nu are nimic de spus”, este de părere Marian Malciu.  
Enunțul ”Ne consumăm viața on-line” pare să exprime un strigăt de alarmă al scriitorului preocupat de fenomenul înstrăinării omului modern de esenţa sa. Riscul acesta al înstrăinării omului faţă de semenul trăitor în marile aglomeraţii umane poate veni de la modul comod de viaţă, constând în plata on-line a impozitelor, în rezervarea biletelor de avion on-line, în cursuri de specializare on-line, în a face politică on-line, în vizionarea unor filme on-line, în urmarea unor tratamente şi cure de slăbire on-line, în comunicarea cu milioane de forum-işti, până şi în sex on-line!  
 
Domnul Marian Malciu se teme de riscurile pe care le implică faptul că ”omul a devenit cobaiul democraţiei duse la extrem”, că se depărtează tot mai mult de zestrea lui biologică şi trăieşte tot mai izolat în mijlocul marilor aglomeraţii urbane, unde nu mai duce un trai natural.  
Dacă domnul Marian Malciu l-ar fi citit pe Desmond Morris în cartea sa, ”Zoomenirea”, aş fi crezut că poate strigătul de avertizare a fost inspirat de această lectură, însă acest lucru nu s-a întâmplat, după cum mi-a confirmat domnia sa. Spun asta pentru că și Desmond Morris (zoolog, dar şi pictor suprarealist englez) ia la bani mărunţi animalul din noi prin încercarea de a dezlega complicatele iţe ale sociobiologiei. A observat prin anii 1960 şi el, şi am observat şi noi de ceva timp, că atunci când presiunile vieţii moderne devin apăsătoare, orăşeanul copleşit se referă adesea la lumea lui agitată ca la o junglă de beton. ”Aceasta este o descriere colorată a vieţii unei comunităţi urbane aglomerate, însă este total inexactă, după cum poate să confirme oricine a studiat o junglă adevărată”, este de părere Desmond Morris.  
În condiţii normale, în habitatul lor natural, animalele sălbatice nu se automutilează, nu se masturbează, nu-şi atacă puii, nu fac ulcer gastric, nu devin fetişiste, nu suferă de obezitate, nu formează perechi homosexuale, nu comit crime. În rândul oamenilor din oraşe însă, toate acestea se întâmplă. Desmond Morris se întreabă dacă acest lucru scoate în evidenţă o diferenţă fundamentală între specia umană şi alte animale. La prima vedere i se pare că aşa ar fi, dar a constatat totuşi că această percepţie este înşelătoare. Din acest studiu scris de zoologul-pictor cu îndelungată experienţă în cercetarea mamiferelor de la London–Zoo, aflăm cum şi de ce se aseamănă şefii triburilor babuine cu mai-marii ierarhiilor umane, dar şi cum supersexul a devenit una din principalele probleme ale supermaimuţei urbane.  
 
Distanţa dintre animalele de la zoo şi oamenii din oraşe nu este la fel de mare cum ar părea la prima vedere. În cuşti sau în junglele de beton, maimuţa (mai mult sau mai puţin goală), se vede nevoită să se adapteze noilor reguli de convieţuire. Zoologul Desmond Morris observă că în schimbul hranei, siguranţei şi îngrijirilor medicale, atât animalele de la zoo, cât şi locuitorii junglelor de beton se aleg cu sentimentul de izolare şi plictiseală, venite la pachet cu o radicală transformare a relaţiilor sociale. La fel ca primatele, oamenii lumii civilizate nu cunosc stresul şi violenţa decât din spatele gratiilor mai mult sau mai puţin vizibile.  
Animalul închis într-o cuşcă, la grădina zoologică, prezintă toate aceste anormalităţi pe care le cunoaştem aşa de bine de la semenii noştri umani. Concluzia este că oraşul nu este nici pe departe o junglă de beton, ci este o grădină zoologică umană. Nu trebuie să comparăm locuitorul oraşului cu un animal sălbatic, ci cu un animal captiv.  
Animalul uman modern nu mai trăieşte în condiţiile naturale ale speciei lui. El este capturat nu de vreun colecţionar, ci de propria sa inteligenţă sclipitoare şi s-a aruncat singur într-o uriaşă menajerie agitată, unde este într-un pericol continuu de a ceda tensiunii. Scriitorul englez remarcă faptul că, în pofida presiunilor, avantajele sunt enorme. Grădina zoologică, precum un părinte uriaş, are grijă de locatarii ei: le oferă mâncare, apă, adăpost, igienă şi asistenţă medicală; problemele fundamentale ale supravieţuirii sunt reduse la minim. Rămâne, astfel, mult timp liber. Cum este folosit acest timp liber într-o grădină zoologică neumană variază, bineînţeles, în funcţie de specie. Unele animale se relaxează liniştite şi dormitează la soare; pentru altele, din contră, inactivitatea prelungită este din ce în ce mai greu de suportat.  
Dacă eşti un locuitor al grădinii zoologice umane, faci parte din a doua categorie. Deoarece ai un creier în esenţă explorator şi inovator, nu vei fi capabil să te relaxezi prea mult timp. Vei fi împins spre activităţi din ce în ce mai elaborate. Vei investiga, vei organiza şi vei crea, iar în final, vei deveni din ce în ce mai captiv. Fiecare pas spre complexitate te îndepărtează mai mult de starea tribală naturală, stare în care strămoşii tăi au trăit timp de un milion de ani.  
 
Povestea omului modern se pare că este povestea luptei pentru a face faţă consecinţelor acestei dificile înaintări. Nu trebuie să se înţeleagă de aici că se adresează îndemnul ca omul să se întoarcă din drumul pe care a pornit, căci merge spre dezastru. Nu. Puternicele porniri spre inventivitate şi explorare s-au dezvoltat în noi de-a lungul progresului nostru social. Ele sunt o parte fundamentală a moştenirii noastre biologice şi nu au nimic artificial sau nefiresc. Reprezintă punctul nostru forte, dar şi cea mai mare slăbiciune. Preţul pe care trebuie să-l plătim pentru a ne satisface aceste porniri este din ce în ce mai mare, ca şi ingeniozitatea cu care reuşim să plătim acest preţ. Mizele cresc permanent, jocul devine mai riscant, pierderile tot mai mari, ritmul se iuţeşte. În ciuda riscurilor, însă, este cel mai incitant joc pe care omenirea l-a cunoscut vreodată. Nu poţi sufla în fluier ca să se oprească. Se poate juca în mai multe feluri şi, dacă am cunoaşte mai bine natura jucătorilor, l-am putea face mai recompensant, fără a deveni în acelaşi timp mai periculos şi, în final, dezastruos pentru omenire.  
Încet, încet individul se pierde tot mai mult în mulţime, relaţiile dintre oameni devin mai impersonale, iar inumanitatea dintre semeni creşte la proporţii oribile. Relaţiile impersonale nu sunt specifice omului. Reafirmarea puternică şi repetată a impulsului spre cooperare al fiinţei umane e un miracol al supravieţuirii noastre ca civilizaţie. Dacă n-am fi purtat în noi chemarea biologică fundamentală de a coopera cu semenii noştri , n-am fi supravieţuit ca specie. Altruismul nostru biologic, compasiunea, bunătatea, ajutorul reciproc, o înclinaţie firească spre cooperare în cadrul tribului trebuie să fi fost modelul comportamental al primilor oameni pentru a fi putut supravieţui în mediul aspru din vremea lor. Aceste reguli vechi de conduită au început să fie tensionate şi să cedeze atunci când triburile au început să se mărească, devenind supertriburi.  
Singurătatea oraşului este un pericol binecunoscut. Este uşor să te pierzi în marea mulţime impersonală. Într-un sat toţi vecinii sunt prieteni, sau, în cel mai rău caz, duşmani; nu pot fi necunoscuţi. Într-un oraş mare, mulţi oameni nici măcar nu ştiu cum îi cheamă pe vecinii lor.  
Politicienii, administratorii şi alţi lideri supertribali sunt buni matematicieni sociali, dar nu este suficient. În lumea viitoare, care se pare că va fi şi mai aglomerată, ei trebuie să fie, de asemenea, şi buni biologi, deoarece, în toată această masă de cabluri, plastic, ciment, cărămizi, metal şi sticlă, pe care o controlează, se află un animal, un animal uman, un vânător primitiv tribal deghizat într-un cetăţean supertribal, civilizat, care se zbate să facă faţă acestei noi situaţii extraordinare cu vechile lui calităţi pe care le-a moştenit. Dacă i se dă o şansă, va reuşi să transforme grădina zoologică umană într-un minunat parc de distracţii... dacă nu, s-ar putea să ajungă la un gigantic azil de nebuni.  
 
Parcurgând cele două studii socio-umane: ”Viața on-line” de Marian Malciu şi ”Zoomenirea” de Desmond Morris, (după ce o pană de curent m-a făcut să mă gândesc la saltul omului în istorie şi la cât suntem de dependenţi de curentul electric), am înţeles nostalgia după atmosfera naturală, firească, a copilăriei, exprimată de Marian Malciu, în contrapondere cu un prezent agitat şi diform în manifestările sale on-line şi am dat mare dreptate zoologului şi pictorului suprarealist englez, Desmond Morris, care explică toate manifestările aberante ale omului modern, pornind de la studiul animalelor sălbatice de la London-Zoo.  
Viața on-line reprezintă încă un pas …  
Omenirea, încotro?  
Vom avea înţelepciunea de a vedea şi reversul medaliei şi să facem totdeauna lucrurile cu măsură? Când va trăi lumea în siguranţă? Probabil că atunci când regii vor filozofa, iar filozofii vor domni.  
 
Cu multă preţuire pentru cei care au puterea de a se mai detaşa de vacarmul lumii şi de a o privi din alt unghi decât cel comun,  
 
Autor,  
Prof. Georgia Landur Vintilă.  
 
 
VIAŢA ON-LINE  
 
Am învăţat să scriu cu condeiul pe tăbliţă, în prima clasă de şcoală generală. Nu pot uita legăturile de beţe de salcâm, destul de mult lucrate de mine să fie egale şi frumoase, care mi-au trebuit să pot învăţa adunarea şi scăderea. Era mai simplu decât abacul bunicii! Îmi confecţionasem câteva duzini, ca să îmi ajungă, mai ales că mai pierdeam până acasă o parte din ele pe uliţele pline de larma şi joaca şcolarilor, colegi, scăpaţi ca din puşcă la sunetul ultim al clopoţelului. Ştergeam cu buretele agăţat de tăbliţă şi scriam. Ştergeam şi scriam. Iar acasă, pe caietul "de curat" scriam seara la lumânare ori la lampă nr. 5. La periferia urbei natale încă nu pătrunsese lampa lui Ilici...  
Dar, viaţa se desfăşura în ritmul ei normal, toate legăturile dintre oameni erau normale şi toată lumea se comporta normal. Adică, BINE ŞI SĂNĂTOS, într-o expresie absolut reală. Totul era natural: familia, legăturile de rudenie, şcoala, dragostea, munca la câmp şi oriunde, pe întinsul ţării, hrana, noaptea şi ziua, anotimpurile anului, clima...  
 
Acum, de când cu mişcările acelea sociale din decembrie '89, parcă sunt toate cu susul în jos!  
 
Intrăm unde nu am fost, cu ţară cu tot, deşi geografic am fost de când ne ştim, cu mult înaintea altora care se bat în piept cu istorii mincinoase şi cu pretenţii de întâietate, căutam noi organisme ori ne caută ele pe noi, că sunt mai interesate, să ne înglobeze, obţinem aprobări şi dăm examene serioase şi sume de bani uriaşe pentru a adera la diferite uniuni statale ori militare, îmbogăţim vocabularul cu expresii de prin multe limbi şi ne exprimăm de nu ne mai înţelegem unii pe alţii, români în proprie ţară...  
Nu ne mai înţelegem nici în familie, nici în şcoală, nici în instituţii mai vechi ori mai noi şi nici în Parlament ori Guvern. De parcă nici nu ar mai fi nevoie de ele! Toată lumea vorbeşte şi când nu are nimic de spus, dar nimeni nu ascultă. Toată lumea se pricepe la orice, mai ales la politică, fotbal şi agricultură, atât de mult, încât se duc toate de râpă!  
Am luat cu toptanul două mari elemente din străinătatea ce ne-a oferit porţi larg deschise ori semideschise şi ne folosim de aceste elemente, vrând-nevrând, la tot pasul.  
Am luat LIMBA de la americani, mult deosebită totuşi de a englezilor (!) şi computerul de la cine s-a putut mai repede ori de la cine ni l-a băgat pe gât!  
Şi, de atunci, ne consumăm viaţa ON-LINE! Şi totul este OK!  
Pentru că cine nu ştie o limbă străină, cu predilecţie engleza, iar mâinile nu-i zburdă pe claviatura ataşată computerului în orice situaţie (pe masa de lucru, în tren sau în maşină, la iarbă verde, pe şezlong etc) nu mai are loc în societatea actuală... Nici loc de muncă nu găseşte şi nici nu se poate adresa organelor abilitate prin lege să aplice principiile respectării drepturilor omului. Pentru că nu poate face plângeri ON-LINE... (!)  
 
Comunicăm, în treburi particulare şi oficiale, on-line.  
Plătim impozite, on-line.  
Ne rezervăm bilete de avion şi de tren, on-line.  
Ne rezervăm şi achităm nota de plată în hoteluri, on-line.  
Urmăm cursuri de specializare şi obţinem atestate, on-line.  
Ne pregătim pentru bacalaureat, on-line.  
Ne comandăm mâncarea preferată, on-line.  
Facem politică on-line şi suspendăm chiar un preşedinte, on-line!  
Mai nou, descoperim agenţi acoperiţi în guvern ori în turma de candidaţi la preşedinţie, on-line!  
Vizionăm filme, on-line.  
Participăm la slujbe religioase, on-line.  
Participăm şi la procese penale ori civile, on-line.  
Divorţăm, on-line.  
Ne cununăm civil şi religios şi chiar ne botezam, on-line.  
Beneficiem de acţiuni de partaj, on-line.  
Citim presa on-line şi comunicăm cu milioane de forumişti, on-line.  
Urmăm tratamente şi cure de slăbire, on-line.  
Comandăm medicamente, on-line.  
Participăm la jocuri şi concursuri, on-line.  
Facem cunoştinţe şi ne căsătorim ori ne angajăm, on-line.  
Ba, am ajuns să facem chiar şi sex, on-line.  
Şi să ne naştem progeniturile, on-line...  
 
Ce nu se poate face ON-LINE?!  
Căci, dacă şi războaiele le urmărim on-line, înseamnă că şi moartea o vedem on-line! Cum o vedem şi în cazurile prezentate atât de bogat în amănunte şi explicaţii la OTV şi alte posturi, fie că ea, adică moartea, vine din aer, din sol sau subsol, de pe apă ori din apă, cu avioane, rachete, tancuri, maşini de luptă sofisticate sau cu noile forme de gripă porcină ori de albăstrite limbi bovine!  
Şi toată lumea răspunde cu voce guturală, "OK!" la toate aceste "cuceriri" ale ştiinţei moderne, făcându-se că nu observă că a devenit cobaiul democraţiei dusă la extrem şi că este aplaudată pentru trecerea cu succes prin primul filtru al civilizaţiei fostului "vest sălbatic" la care priveam cândva cu jind pe marile şi micile ecrane!  
Dar, dacă tot românul afirmă cu tărie, în toate situaţiile, de la cele mai generale şi lipsite de importanţă ori cele mai speciale şi pline de importanţă, până la cele mai intime, că este SUPER ori TRENDY, mai este loc de comentarii?!  
NU! Totul este OK!  
Românul împrumută, copiază, ia cu forţa – atunci când vine cu gaşca şi poate, sau fură – că s-a specializat în toate formele de furt (inclusiv on-line, la prezidenţiale), tot ceea ce i se pare că este mai comod, SUPER şi, evident, TRENDY...  
 
Autor,  
Marian MALCIU  
 
N.A.  
 
Prima publicare a fost în inie 2009…, dar, de atunci şi până acum, modificări reale de esenţă nu am remarcat în societatea românească nici cel puţin ON-LINE!  
Mulţumiri pentru citire!  
Orice opinie este bine venită...  
 
Referinţă Bibliografică:
“VIAŢA ON-LINE” de Marian MALCIU, Curentul electric şi ”ZOOMENIREA” de Desmond MORRIS / Autor prof. Georgia Landur Vintilă. / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1425, Anul IV, 25 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!