Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1373 din 04 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

DOR DE BUCOVINA - Prima parte -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dragi prieteni,  

Sunt mai multe aluzii şi mai multe cereri cu privire la intrarea în posesie a volumului de proză intitulat DOR DE BUCOVINA, pe care l-am publicat în anul 2012, transmise sporadic, mai ales, după ce o parte din cei în cauză au vizionat pe internet momentele filmate cu ocazia lansării cărţii la Avrig şi Câmpulung Moldovenesc. Este cartea pe care am scris-o, începând din anul 2011, după ce am revenit acasă din Tabăra de Creaţie şi recreaţie... DOR DE BUCOVINA - organizată de Asociaţia UNIVERSUL PRIETENIEI la Câmpulung Moldovenesc, prin străduinţa doamnei Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei - având sediul în vila... DOR DE BUCOVINA!  

Am comunicat adeseori că nu mai am la dispoziţie niciun exemplar, dar cereri încă mai sunt. Din nefericire, nu am posibilitatea să solicit reeditarea acestui volum şi, în consecinţă, nu pot onora nicio cerere. Regret, îmi pare sincer rău, dar aceasta este situaţia reală.  

Dat fiind starea de fapt, mi-am propus să postez şi DOR DE BUCOVINA în acest spaţiu - "Confluenţe literare", în care am postat şi primele mele trei romane ( ISPITA, CHEMAREA DESTINULUI ŞI URME DE DRAGOSTE), pe care le puteţi lectura oricând, descoperindu-le acolo, cercetând „canalul de autor”. În acest fel vin în întâmpinarea celor care nu au avut posibilitatea să citească o carte pe care, aşa cum se exprimă cei în cauză, ar fi dorit să o aibă în proprietate (probabil că o parte dintre aceştia ar fi dorit să obţină doar dedicaţie şi autograf, după cum am sesizat în câteva cazuri, din nefericire!)  

Cei care doresc să citească, sunt primiţi cu braţele deschise!  

Mi-am propus să postez fragmente de câte 20 până la 30 de pagini, săptămânal ori de două ori pe săptămână, având în vedere că proza, în raport cu poezia, este mai greu de citit, în sensul că solicită timp disponibil mai mult, dat fiind întinderea sa. Acest volum însumează doar 250 de pagini, fără fotografii şi postfaţă! Dacă aveţi alte opţiuni, comunicaţi-le! Vă stau la dispoziţie cu dragă prietenie.  

Vă atrag atenţia că în această carte sunt multe personaje, dar, în totalitate, sunt reale, sunt persoane publice în majoritate şi apar înscrise numele lor reale! Niciun "personaj" nu a contestat adevărul cu privire la acţiunile sale ori ale autorului! Deci… vă rog să vă abţineţi!!  

Printre acestea sunt poeţi şi scriitori cu multe cărţi publicate până la data la care am început eu să scriu DOR DE BUCOVINA. Le înscriu numele, aici, cu adânc respect, recunoştinţă şi cu aceeaşi sinceră prietenie de atunci! Sunt oameni pe care îi cunoaşteţi, mai mult de pe internet, desigur, dar numele lor nu vă sunt necunoscute: Horia Zilieru, Emilian Marcu, Ion Filipciuc, George Bodea, Vasile Sfarghiu (Dumnezeu să-l odihnească în Lumea Sa cea veşnică!), Mihail Burduja, Violetta Petre, Ioan Grămadă. Sunt şi alţi prieteni buni, la fel de buni atunci, ca şi acum, care au început să scrie şi au publicat, după acea dată şi până în prezent, una-două sau mai multe volume de poezii: Nicolina Petrov, Marioara Vişan, Nicu Dan Petrescu, Ovidiu Raul Vasiliu, Mariana Bendou şi Cristian Harnău. Să-mi fie iertat, dacă am omis pe cineva! Nu este cu intenţie, Doamne fereşte!  

Acestea fiind zise, vă invit la „bibliotecă” şi vă doresc să aveţi o lectură agreabilă!  

 

 

 

Marian Malciu  

 

DOR DE BUCOVINA  

 

 

Marian Malciu  

 

 

 

 

 

 

DOR DE BUCOVINA  

 

 

 

 

 

 

 

 

Editura PIM  

Iaşi, 2012  

 

 

 

 

 

Marian Malciu - Dor de Bucovina  

 

Copyright © 2012  

 

 

 

 

Copertă: Antoanella Emilia Malciu  

Tehnoredactor: Denis Marian Malciu  

Corector: Prof. Nicoleta Maria Rotariu  

 

 

 

Volum editat sub egida  

Asociaţiei Universul Prieteniei  

 

 

Editura PIM Editură acreditată CNCSIS – 66/01.05.2006 Şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4, Iaşi -700497 Tel.0730.086.676  

Motto:  

 

„Bucovina este partea cea mai veche şi mai frumoasă a ţării noastre. Raiul Moldovei… Bucovina este pământ sfânt, a cărui apărare ne-au constat râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligenţa noastră trecută, toate mişcările cele mai sfinte ale inimii noastre…”  

 

(Mihai Eminescu)  

 

 

CUVÂNTUL AUTORULUI  

 

 

Sunt trecător prin viaţa pământeană  

Şi-ncerc iubirile să-mi plimb  

Prin vis adânc acoperit de geană  

Până-n stelare căi sub nimb...  

 

Sunt copleşit de frumuseţea lumii  

Cu tot ce Domnul ne-a lăsat  

Sub soarele zelos şi arcul lunii  

Cu ce-a făcut şi a creat...  

 

Sunt iubitor de pace şi Lumină  

De dragoste şi mângâieri  

De sfânt cuvânt ce dulce îşi declină  

Originea de azi prin ieri...  

 

Sunt doritor de largă libertate  

Sub cer albastru şi senin  

De vorbele şi gândurile toate  

Ce nu pot împroşca venin.  

 

 

 

Marian Malciu  

 

 

 

 

 

CAPITOLUL I  

DIN AMINTIRI SPRE REALITATE  

 

 

Am traversat o parte din ţinuturile Bucovinei, aflându-mă într-un vagon special, în urmă cu aproape cincizeci de ani. Îmi amintesc că am trecut prin Vatra Dornei. Ce puteam vedea din mersul trenului? Toate imaginile s-au perindat cu viteză şi nu am avut timp suficient pentru a le memora aşa cum aş fi dorit. Până la Ungheni, unde am schimbat trenul, trecând pe o cale ferată cu ecartament diferit de cel din România, pentru a-mi continua călătoria ce avea să se încheie undeva în stepa Calmucă, aproape de munţii Ural, am dus dorul acelor locuri. Simţeam aerul proaspăt şi curat în plămâni şi păstram pe retină acele minunate privelişti naturale care mi-au încântat ochiul.  

Eram convins că am văzut porţiuni de pădure virgină, cu verde crud în frunzele copacilor zvelţi, cu bogate coroane înălţate spre albastrul curat al cerului senin, pe sub care convieţuiau şi alergau, într-o desăvârşită armonie, imaginată de mine, poate, animale sălbatice de tot felul. Copacii erau atât de deşi şi de bogaţi încât nu-mi amintesc să fi văzut luminişuri. Casele, unele cochete şi micuţe, altele în stilul tradiţional al locului, se ghiceau mai mult decât se vedeau, ascunse pitoresc în marea de verdeaţă şi oglindite în lumina feerică de început a apusului de soare, care mi-a părut a fi cu mult mai frumos ca răsăritul ce-l admiram, de câte ori aveam ocazia, de pe plaja din Mamaia, o dată la doi ani, în concediul de vară ori, mai degrabă, în misiune.  

Am traversat Prutul şi am admirat, mai apoi, ape mari şi frumoase: Nipru, Nistru, Don, Doneţ, Volga, cu peisaje de vis pe toate malurile, dar imaginile din ţară nu le puteam uita. Am jurat atunci că voi reveni, cândva, la Vatra Dornei…  

Au trecut aproape cincisprezece ani până am revenit în Moldova în interes de serviciu. Am cutreierat, timp de două luni, judeţele Iaşi, Suceava şi Botoşani. Nu am avut timp liber la dispoziţie pentru a vizita locuri pline de istorie şi cultură. Am intrat în câteva muzee şi am vizitat câteva mănăstiri, cu teama de a nu fi observat şi „turnat”, aşa cum se povestea la acea vreme că mi se poate întâmpla.  

La Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi am zăbovit câteva ore, într-o seară, la sfârşit de săptămână, fiind primit cu deosebită căldură şi ospătat cu bucate şi cuvinte alese de prea cinstiţii slujitori ai acestui minunat lăcaş de cult. Ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, unică în arhitectura românească, biserica mănăstirii are un trecut impresionant. Am privit plin de pioşenie şi uimire tot ce mi se arăta şi explica, am ascultat bucuros şi lacom să aflu cât mai multe date de istorie şi credinţă, după care am încheiat vizita printr-o rugăciune în faţa sfântului altar. A fost ca o lecţie complexă de ortodoxie şi am plecat mai curat, cu paşi siguri şi gândire limpede, împăcat cu mine însumi şi cu Dumnezeu…  

În altă zi, am vizitat Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, din fosta casă parohială de la Stupca (Ciprian Porumbescu), locuită de familia preotului, scriitorului şi militantului român din Bucovina, Iraclie Porumbescu între anii 1865 – 1883. Am privit cu luare aminte multe exponate autentice, obiecte ce au aparţinut familiei, care m-au transpus în epoca şi mediul în care a trăit şi a creat întemeietorul muzicii moderne româneşti, Ciprian Porumbescu (1853–1883).  

Am intrat, doar la câteva sute de metri mai departe, cuprins de pioşenie, într-un fost conac boieresc, având arhitectura secolului XVII. Aici se afla Muzeul Ciprian Porumbescu, inaugurat în anul 1971. Am cunoscut, prin numeroasele obiecte, fotografii, partituri originale, scrisori în manuscris şi copii de pe multe documente, personalitatea marelui compozitor. De aici am plecat, cu „bateriile” încărcate, strângând la piept volumul „Cânta la Stupca o vioară” şi, când eram mai obosit ori mă simţeam mai singur, mă hrăneam cu „Balada” marelui compozitor pe care, poate, a gândit-o şi a creat-o chiar în satul său natal şi pe care eu o fredonam în gând, zâmbind prieteneşte localnicilor întâlniţi în drum…  

În altă zi, invocând o anume stare operativă care impunea prezenţa mea în alte locuri, am reuşit să vizitez, aproape în fugă, Casa Memorială Mihail Sadoveanu, din Fălticeni. Localitatea, atestată documentar pentru prima oară la 15 martie 1490, a devenit oraş în anul 1779, potrivit însemnărilor dascălului Vasile de pe Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi, iar după condica visteriei, în anul 1772.  

În clădirea aceasta, scriitorul a trăit şi a creat între anii 1944–1961. A păstrat-o ca reşedinţă de vară, după ce i-a fost pusă la dispoziţie. Casa fusese construită de mitropolitul Visarion Puiu, în anul 1937, pentru a fi folosită ca palat arhieresc, mai apoi devenind casă de oaspeţi. Am aflat că aici, la „Casa din deal”, a scris Sadoveanu „Genoveva din Brabant”, „Privelişti dobrogene”, „Bordeienii”, dar şi „Neamul Şoimăreştilor”, pe care am savurat-o în adolescenţă, citind-o şi recitind-o pentru a „trăi” viaţa şi întâmplările lui Tudor Şoimaru şi pe ale fraţilor săi.  

La Casa Memorială Mihai Sadoveanu din Iaşi, în clădirea construită de Mihail Kogălniceanu în 1842, arhicunoscutul prozator a scris în jur de 35 de opere. Multe dintre ele au fost citite de mine cu aceeaşi mare curiozitate şi drag, în aceeaşi perioadă a adolescenţei şi nu pot uita, nici acum, personaje, locuri, întâmplări , iar multe peisaje ori scene de luptă, descrise atât de realist într-o rară bogăţie de amănunte, le revăd mintal, ca şi când le-aş fi văzut în realitate. Aşa mi se întâmplă doar auzind titluri, ca: „Venea o moară pe Siret”, ”Zodia cancerului”, „Hanu Ancuţei”, „Baltagul”, „Fraţii Jderi”, „Strada Lăpuşneanu”…  

Într-una din zilele în care eram cazat la hotelul „Rareş”din Botoşani, în puţinele ore de răgaz, am vizitat Parcul Mihai Eminescu din Botoşani. M-am odihnit aici şi am trecut în revistă statuile cu busturile principalilor oameni de cultură botoşăneni, cu gândul la marele poet al naţiei române şi al literaturii universale. Am admirat câţiva arbori despre care am aflat că sunt contemporani Eminescului, convins fiind că el s-a bucurat puţin de umbra lor în ultimii săi ani de viaţă şi am privit, cuprins de nostalgie, plutirea lină a câtorva bărci cu tineri pe oglinda lacului artificial al parcului…  

Ultimele zile, deosebit de aglomerate în activităţi profesionale, mi-au permis o „fugă” până la Ruginoasa pentru a vizita Palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, construit în 1811 şi aparţinând, iniţial, familiei Sturza. Atestată documentar într-un hrisov din anul 1596, localitatea este situată între oraşele Târgu Frumos şi Paşcani. Aici s-a născut, la 3 februarie 1898, Gheorghe I. Brătianu, cunoscut istoric şi om politic, profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a regimului comunist din România.  

Voi reveni, într-un material viitor asupra acestei aşezări, după ce voi fi participat, prin bunăvoinţa bunului Dumnezeu, la sfinţirea bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ridicată prin osârdia vrednicului preot paroh Pavel Pavel, în Parohia Dumbrăviţa din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi. Vechea biserică nu mai corespundea necesităţilor. Devenise neîncăpătoare şi punea în pericol viaţa celor aflaţi în interior, dată fiind slăbirea structurii de rezistenţă a stâlpilor şi a zidurilor ridicate cândva din materiale uşoare, cu umplutură de pământ. Convocând enoriaşii, la hotărârea domniei sale şi a Consiliului parohial, preotul a obţinut acceptul şi sprijinul acestora pentru construirea unui nou locaş de cult, încăpător şi rezistent. Pe această bază s-a obţinut şi aprobarea şefilor ierarhici şi, numai după aceea, s-a trecut la întocmirea proiectului viitoarei biserici.  

În materialul viitor, pe care l-am promis mai sus, voi reveni cu amănunte despre biserica cea veche şi cea nouă, dar şi cu puţin din istoria lor şi amănunte referitoare la dificultăţile întâmpinate pe parcursul ridicării lăcaşului.  

Acum voi satisface doar curiozitatea celor ce se întreabă cum s-a întâmplat să fiu invitat eu, un creştin oarecare aflat la sute de kilometri distanţă de localitatea în cauză, la un asemenea eveniment. Ei bine, mai întâi am cunoscut-o pe soţia preotului paroh, în spaţiul virtual. I-am apreciat comentariile direcţionate diferiţilor prieteni virtuali, în special pe probleme de literatură şi educaţie, în care am remarcat seriozitate, maturitate, cunoaştere, modestie, discreţie, sensibilitate şi politeţe maximă. Nu de puţine ori am apelat la sprijinul său în alegerea unor titluri ori idei tematice, dar şi la corecturi de texte, domnia sa stăpânind excelent regulile gramaticale pe care le ignoram uneori, din grabă sau din obişnuinţa exprimării în specificul local. Purtând discuţii pe o temă religioasă, am ajuns la soţul său, preotul. Am devenit prieteni. Nimic mai simplu şi mai firesc! Nimic nu este întâmplător în viaţa noastră…  

Zilele trecute, la Câmpulung Moldovenesc, cu ocazia lansării romanului meu, „Urme de dragoste”, am avut surpriza de a ne întâlni şi de a ne cunoaşte. Bucuria şi emoţiile au fost reciproce. Aveam senzaţia că ne ştim de când lumea şi pământul. Cu riscul de a fi condamnat pe motiv că apelez la o repetiţie, exclam din nou: nimic mai simplu şi mai firesc! În schimbul cărţii cu dedicaţie şi autograf, am primit invitaţia scrisă, din partea preotului Pavel, deşi îl asigurasem de mai multe ori, prin telefon, că voi fi martor la acest eveniment bisericesc deosebit, unic în viaţa acelor preoţi aleşi pentru a clădi Domnului locaş de rugăciune…  

Revenind la acele amintiri care-mi răscolesc dorul de Bucovina, mărturisesc că am părăsit frumoasele ţinuturi cu regretul că nu am avut posibilitatea de a ajunge la Vatra Dornei şi, în acelaşi timp, cu speranţa că voi reveni pentru a inspira aerul curat al acestor ţinuturi şi pentru a-mi încărca sufletul cu frumuseţea locurilor pline de istorie şi dumnezeire.  

Nu ştiam când voi avea această ocazie. Nu puteam planifica nimic în nume propriu. Aşteptam ca Domnul să-şi amintească de mine şi să-mi împlinească ruga…  

 

 

 

 

CAPITOLUL II  

ÎN PRAGUL ÎMPLINIRII  

 

 

Aşteptarea nu a fot zadarnică. Cum nimic nu este întâmplător, am accesat anul trecut un nou spaţiu virtual: „Cleopatra – casa gândului tău”. Am apreciat foarte mult emulaţia celor ce activau zilnic acolo. Am descoperit pagini de poezie şi proză de calitate, dar şi acea prietenie dezinteresată menită a încuraja şi a sprijini diletanţii în literatură. Am fost primit cu braţele deschise şi m-am bucurat să pot posta o parte din creaţiile mele mai vechi şi mai noi. Mare a fost satisfacţia să particip la un concurs de proză, la care am obţinut premiul III, dar şi mai mare a fost aceea de a mă regăsi între semnatarii antologiei de versuri „Însemne”, într-o ediţie îngrijită şi apărută sub egida administraţiei site-ului, la Editura „Docucenter” din Bacău, 2010.  

În acest spaţiu am citit, în urmă cu trei luni, un anunţ postat şi semnat de doamna Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei”, aflată în parteneriat cu „Cleopatra…”, referitor la organizarea unei tabere de creaţie şi recreaţie la Câmpulung Moldovenesc în perioada 29 iulie – 6 august 2011. În acea vreme lucram la un roman. Ajunsesem aproape de jumătate şi o aveam pe cealaltă deja finalizată în mintea mea…  

Acel „dor de Bucovina”, ce stătea cuminte şi răbdător într-un colţişor al sufletului meu, m-a înţepat, m-a răscolit şi m-a îndemnat să pun de îndată mâna pe telefon. Am vorbit cu doamna Rodean. Când a confirmat că în program va fi şi lansare de carte, am zvâcnit cu gândul şi vocea şi am cerut permisiunea să fiu inclus pe listă, deşi… cartea nu exista! Minunea s-a petrecut. Această doamnă mi-a dat termen, argumentând că mă cunoaşte de pe internet şi că are încredere că voi finaliza şi înainta manuscrisul la timp. Am accesat pagina în cauză şi am devenit membru, m-am înscris pentru tabără şi m-am apucat de lucru, în ciuda faptului că mulţi prieteni mă pistonau cu mesaje şi întrebări, contrariaţi de absenţa mea din activităţile zilnice obişnuite de pe internet.  

Doamna Rodica Rodean mi-a insuflat o încredere extraordinară în mine însumi, de care cred că aveam nevoie, pentru a finaliza romanul. Aşa a fost! M-am ambiţionat, am abandonat alte preocupări mai puţin importante şi am trecut la scris. Domnia sa m-a reprezentat în relaţia cu editura, mi-a recomandat o artistă în grafică şi pictură, colaboratoare permanentă a Asociaţiei, la care mă gândeam şi eu adeseori admirându-i lucrările pe diferite spaţii virtuale. De altfel, doamna Liliana Nastas-Brătescu îmi era prietenă virtuală în alt spaţiu şi purtam o corespondenţă sporadică numai pe teme profesionale. De regulă, era un schimb de impresii despre lucrările noastre. Am expediat lucrarea în ciornă, verificată şi formatată, dar sunt convins că doamna Rodica, după cum am cunoscut-o pe parcurs - o persoană grijulie şi pretenţioasă cu lucrările de care răspunde - a mai făcut o verificare prealabilă, înainte de a o prezenta pentru tipar…  

În fine, cartea a fost tipărită la timp şi mă aştepta în tabăra de la Câmpulung Moldovenesc, adusă tot de această minunată prietenă, Rodica Rodean, cea care s-a ocupat de organizarea lansării de carte în condiţii excelente, pe lângă proiectarea, organizarea şi desfăşurarea bogatului program de tabără.  

Acestea au fost împrejurările ori întâmplările care mi-au permis să plec în Bucovina, acolo unde imaginea localităţii Vatra Dornei şi ale zonei în care era situată m-au covârşit prin frumuseţe şi inedit. Mă aflam în anul 1965 şi, ca pentru a-mi împlini dorinţa, întâmplarea ori destinul au făcut să revin în 1979, când am reuşit să văd o parte din locurile descrise mai sus. Acum, în iulie-august 2011, s-a ivit posibilitatea împlinirii visului şi m-am pregătit cu hotărâre pentru drum. Aveam de străbătut cca. 750 de kilometri de la Slatina până la Câmpulung Moldovenesc…  

 

Consultându-mi prietena, am hotărât să mergem cu trenul. Nu şofatul pe un drum necunoscut şi lung ne-a influenţat, chiar dacă ea nu avea experienţa drumurilor lungi la volan, ci ştirile privind evoluţia vremii. În nordul ţării plouase mult şi s-au dat avertizări de inundaţii. Aşadar, am procurat biletele de tren cu trei zile înainte şi părăseam Slatina la ora prânzului, în ziua de 29 iulie, sufocaţi de căldură şi nemulţumiţi că nu am găsit bilete pentru vagonul de dormit. După circa patru ore, acumulând vreo 40 de minute întârziere, din cauza unor probleme de ordin tehnic apărute la aşa numita „săgeată albastră”, am coborât pe peronul Gării de Nord, în Bucureşti. Ne aştepta fiul meu, destul de intrigat şi îngrijorat. Am intrat într-unul din localurile gării, care avea aer condiţionat, pentru a ne odihni, a sta de vorbă şi a mânca.  

Timp era suficient. Aveam legătura abia peste alte trei ore. Ni s-a părut prea obositor să mergem la el acasă, ţinând seama de circulaţia şi căldura sufocantă din capitală. El s-a bucurat pentru că, în aceste împrejurări, a căpătat toate informaţiile cu privire la călătoria noastră şi întrebările lui, pline de curiozitate şi interes, au primit răspunsuri pe loc. Dorea să cunoască noi itinerarii ce puteau fi folosite în concediu, deşi atracţia sa majoră şi aproape permanentă este Omu, vârful pe care-l escaladează anual şi pe care-l venerează pentru încărcătura energetică şi spirituală oferită de acele locuri mirifice. A fost fericit şi mândru când a primit un dar neaşteptat. Neştiind că, în afara cărţilor oprite pentru tabără, doamna Rodica mi-a expediat la Slatina puţinele volume rămase, surpriza a fost savurată la cote maxime.  

A primit cartea cu emoţie. I-a plăcut foarte mult, iar coperta l-a impresionat. Conţinutul nu era o noutate pentru el, tehnoredactorul cărţii…  

 

Trenul accelerat în care ne-am urcat pentru a ne transporta la Câmpulung Moldovenesc a tras la peron cu ceva mai puţin de o jumătate de oră înainte de ora plecării: 21.00. Nu ne aşteptam să fie atât de aglomerat. Toate locurile erau ocupate. În compartimentul nostru eram singurul bărbat. Alte trei doamne, printre care o bunică ce călătorea cu nepoata dumneaei, elevă în clasa a şasea, urmau să ne însoţească de-a lungul întregului itinerar. Cristina mergea la rude, fratele bunicii, în Pojorâta, imediat după Câmpulung, o doamnă cobora la Bacău şi una la Vatra Dornei. Dialogul s-a deschis simplu între acea fetiţă şi prietena mea, Silvia, printr-o introducere firească, pornită de la profesoară spre elevă, ambele aflându-se în vacanţa de vară. Aveau despre ce vorbi şi conversaţia, plăcută şi bogată, a atras şi celelalte persoane. S-au spus glume şi s-au depănat amintiri. Până după miezul nopţii nu a dormit nimeni. Apoi, una câte una, doamnele aţipeau greu, mijind ochii obosiţi doar la opririle garniturii prin gările importante.  

Numai Silvia şi fetiţa, Cristina, nu aveau somn, ori poate poziţia şi spaţiul restrâns pe canapelele, oarecum incomode, nu le permiteau să adoarmă. Cu ele m-am întreţinut până după ora două, în şoaptă. Cristina vorbea la telefonul mobil cu tatăl său şi cu una ori două colege, prietene. La ora 3.00 intram în gara Paşcani, unde am coborât să fumez repede o ţigară. A început să plouă şi m-am bucurat. Era foarte cald, chiar dacă fereastra compartimentului nostru fusese întredeschisă în permanenţă. M-am răcorit suficient de bine. După aceea, temperatura a scăzut vizibil, dar era ceea ce-mi trebuia să mă ţină treaz. Pe măsură ce timpul trecea, aerul se simţea mai proaspăt şi mai curat. După ora 4.00, a adormit şi Silvia. Mi-am întins picioarele pe canapeaua ei, am închis ochii şi am încercat să adorm. Oboseala acumulată în timp, suprapusă peste emoţiile pe care le simţisem încă din vremea în care îmi făceam bagajul, se instalase deplin. Când aţipisem binişor şi pornisem pe calea viselor, m-a trezit telefonul Cristinei. Ea asculta muzică, în acelaşi timp, la alt telefon. M-am răsucit pe locul îngust, fără să deschid ochii.  

Nu, nu am putut dormi. Fetiţa aceea, atât de dulce că nu te puteai supăra pe ea, a vorbit cu prietenele ei mai mult de o jumătate de oră. În şoaptă, adevărat, dar suficient de tare să deranjeze. Femeile dormeau toate şi se auzeau vreo două sforăituri uşoare, iar aspectul acesta mă irita grozav. În plus, coboram în fiecare gară şi nu puteam adormi după aceea, înviorându-mă aerul de afară. La Bacău cred că am staţionat mai mult. Fumasem liniştit ţigara întreagă şi ajutasem una dintre doamne să coboare. Locul ei fusese atunci ocupat de un domn mătăhălos. După nici zece minute de mers, sforăitul dumnealui a acoperit toate zgomotele, chiar şi pe al roţilor de tren. M-am înfuriat pe el, nu pentru că sforăia, ci pentru că era calm, nepăsător, indiferent şi… gras. Eram convins că din cauza asta sforăie. Apoi, analizându-l, am concluzionat că este obosit şi are conştiinţa împăcată. Dar eu? Eu nu aveam conştiinţa împăcată?  

N-am căutat răspunsuri. Am ieşit pe culoar şi am văzut cum apar primele dealuri în zori de zi. Întunericul se pierdea puţin câte puţin şi, nu peste mult timp, am admirat un răsărit de soare încântător. Un disc uriaş, roşiatic se ridica, încetişor şi elegant, dintre dealurile pierdute în depărtare.. Eram uimit. Nici la mare nu mi s-a părut un răsărit de soare mai frumos ca acesta. Alte dealuri, mai apropiate şi mai înalte, îl ascundeau pentru câteva secunde pentru ca apoi să-l descopere mai deschis la culoare, dar mai strălucitor. Din ce în ce mai bogat, relieful l-a ascuns în totalitate, dar văzusem exact ceea ce a fost mai frumos.  

Mulţumit de spectacolul înfăţişat, am închis ochii şi am încercat, a câta oară nu se ştie, să aţipesc. Mă bucuram că micuţa Cristina a adormit. Îşi întinsese picioarele peste genunchii bunicii, aproape atingându-mă cu vârful degetelor micuţe, eliberate de sandale, aşezându-şi capul în colţul format de fereastră şi peretele din spatele său. Număram în gând, urmărind zgomotul sacadat, parcă mai ritmic ca niciodată, al roţilor de tren. Căutând o poziţie mai comodă, cu ochii închişi, m-am răsucit puţin şi am schimbat poziţia braţelor. Mâna dreaptă s-a aşezat peste glezna unui picior al Cristinei. Era călduţ, dar mai cald era locul unde labele picioarelor mele se odihneau, între trupul Silviei şi al vecinei sale, o doamnă ce părea să aibă în jur de 40 de ani. Simţeam şi analizam aceste stări şi situaţii ce mi se păreau a ţine de domeniul visului. Da, cred că adormisem bine, atâta doar că, după ce am vorbit la telefon am consultat ceasul şi am făcut calcule. Somnul meu durase doar şapte minute…  

Am privit insistent ecranul telefonului până să reuşesc a citi numele apelantului. Era doamna Rodica Rodean, iar ceasul indica exact ora 5.30.  

- Bună dimineaţa! Sunteţi în tren?  

- Sărut mâna, doamna Rodica! am răspuns eu, şoptit, atent să nu trezesc pe nimeni. Regret, dar am renunţat să vin la Câmpulung! E atât de lung drumul, doamnă…  

- Ei! Nu mai glumiţi că am crezut, prima oară, când mi-aţi spus la fel din Slatina, dar aţi ajuns la Bucureşti!  

- Da, aşa este, dar m-am dat jos…  

- Bine, bine! Ştiu că glumiţi. Vă aştept. Va veni un taxi în gară. Uitaţi-vă după un „Logan” albastru.  

- Da, mulţumesc mult, doamna Rodica! am răspuns eu râzând suficient de tare cât să o trezesc pe Silvia şi pe bunica fetiţei. Dar, vă rog frumos, la ce adresă îi spun să ne ducă? Nu ştiu unde…  

- Nu-i spuneţi nimic, domnu’ Malciu, şoferul ştie unde să va aducă.  

- Oho! Sunteţi grozavă, doamnă dragă! Culcaţi-vă liniştită, că ne descurcăm noi şi…  

- Nu, nu! Vă aştept să vă cazez. La revedere!  

Cristina îşi întinsese bine picioarele şi îşi aşezase călcâiele pe genunchii mei. Bunica încerca să o readucă în vechea poziţie, dar am rugat-o să nu o deranjeze. S-a uitat la mine lung, admirativ şi mi-a vorbit:  

- Dar ce persoană importantă sunteţi! Cu ce vă ocupaţi? Mergeţi în control, cred… Vă aşteaptă cu maşina să vă ia din gară…  

- Nu, doamnă! Nu este nici una, nici alta. Sunt un pensionar obişnuit, i-am răspuns eu zâmbind la gândul că, având locul lângă mine şi rezemată fiind cu capul aproape, auzise întregul dialog cu doamna Rodica. Lăsaţi fetiţa să stea comodă până luăm bagajele. Mai sunt vreo 15 minute…  

- Frumos din partea doamnei! a intervenit Silvia. S-a trezit aşa de dimineaţă cu grija asta, sărăcuţa de ea… Aşa oameni, da! Mai rar se întâlnesc.  

Am fost de acord cu remarca ei şi am încuviinţat cu privirea, binevoitor şi plin de mine. „Hm! Încep să cred că sunt, cu adevărat, o persoană importantă, dacă şi tu eşti surprinsă, draga mea!” mi-a trecut această idee năstruşnică prin cap, provocându-mi un zâmbet pe măsură.  

- Te gândeşti la ceva frumos, de zâmbeşti aşa … serafic, pierdut în amintiri, mi-a vorbit ea privindu-mă curioasă.  

- Nu, nu! Mă gândeam că trebuie să coborâm bagajele şi să mergem spre uşă, am negat eu, ruşinat că m-am lăsat descoperit.  

În clipa aceea a sunat telefonul Cristinei. Nu s-a trezit la primul semnal, dar s-a întins ca o pisicuţă leneşă şi a căscat profund. Am gâdilat-o uşor la tălpi, amintindu-mi cum îmi trezeam uneori copiii când erau mici. A oftat şi, fără să deschidă ochii, a acţionat telefonul ce zăcea pe undeva sub trupul ei, pe scaun.  

- Alo…! Da, tati, suntem în tren!... Nu ştiu, dar mai e puţin, lasă-mă!  

A zâmbit toată lumea. Se treziseră pe rând, inclusiv bărbatul mătăhălos, care arăta cel mai odihnit. Noi ne-am coborât bagajele, am făcut urările cuvenite celorlalte persoane şi ne-am luat rămas bun. Am ieşit din compartiment şi ne-am deplasat către uşă. Nu eram primii. Doi băieţi tineri şi trei femei între două vârste erau deja la uşă şi umpluseră tot holul cu cele mai diverse şi curioase bagaje. Printre ele se afla şi o roată mare de lemn, cu multe cuie bătute, circular, la doi centimetri de margine şi multe pungi cu instalaţii având becuri multicolore şi lanterne lungi, din plastic, vopsite într-o gamă largă de culori. Alte două fete veneau pe culoar, încărcate de sacoşe şi pungi din care ieşeau câte puţin obiecte specifice tarabelor de la iarmaroc. Toate aceste persoane erau de etnie rromă şi vorbeau tare într-o limbă din care nu am înţeles nimic…  

 

___ *** ___  

 

Va urma  

Referinţă Bibliografică:
DOR DE BUCOVINA - Prima parte - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1373, Anul IV, 04 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!