Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1170 din 15 martie 2014        Toate Articolele Autorului

SACRIFICIUL IUBIRII - al doilea fragment dintr-un roman aflat în lucru -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Nu a mai fost nevoie de cuvinte. Laura a primit cu naturaleţe braţul oferit, a arătat cu bărbia direcţia de mers dorită şi, foarte curând, strângea fericită acel braţ cu ambele mâini. Se simţeau bine împreună. Vorbeau cu lux de amănunte despre Sinaia şi istoria sa, priveau, se opreau să admire câte o vitrină ori o vilă sau hotel, un spaţiu amenajat pentru copii, un pâlc de brazi înalţi şi bătrâni acoperiţi de zăpadă, plecau râzând şi gesticulând uşor pentru a fi mai convingători şi se priveau ades în ochi oprindu-se din mers în clipe de extaz.  

La un moment dat, în zona centrală a staţiunii, Iustin s-a oprit şi cu un gest larg al braţului a invitat-o să privească:  

- Acolo, draga mea, la etajul doi, în a treia cameră de la colţ, în aripa stângă, sunt lucrurile mele…  

- Aaa! Hotel New Montana! Aproape de teleferic, la o aruncătură de băţ, exclamă Laura privind încântată silueta impunătoare a edificiului. Patru stele… Cred că aici sunt cele mai mari preţuri.  

- Nu, nu sunt cele mai mari. Sunt şi alte…, dar ce sens are să facem comparaţii? Eu l-am arătat din reflex, trecând pe aici… Mă gândeam, dacă eşti de acord, să rămânem în zonă şi să cinăm la unul din restaurante… La o adică beneficiem de room service, dacă eşti de acord.  

- Şi cum rămâne cu „terenul neutru”, precum am stabilit?interveni Laura chicotind. Aici este terenul tău. Nu m-ar deranja, dar prefer un loc retras, cu puţină lume, cu protocol obişnuit sau… deloc.  

- Protocol lipsă? Unde crezi că s-ar găsi aşa ceva în Sinaia? ridică el sprâncenele zâmbindu-i şăgalnic.  

- Unde? ... La vila în care stau eu. Gazda poate primi comanda, iar preparatele ei sunt excelente. În plus, nu ne deranjează nimeni şi…  

- Şi cum rămâne cu „terenul neutru”, precum am stabilit? întrebă Iustin râzând cu poftă.  

- Răule! Eşti un rău. Eu sunt o doamnă! Poţi tu refuza o doamnă? Nu este frumos din partea ta.  

- Nu o pot refuza. În niciun caz nu aş îndrăzni pentru că..., pentru că… nu aş îndrăzni, este bine?  

- Nuuuu!  

- Nu aş îndrăzni pentru că nici nu mi-aş propune şi nici nu aş putea. Îmi place acea doamnă şi m-aş simţi în siguranţă în compania domniei sale, mărturisi Iustin oprindu-se din mers şi privind-o atent.  

- În acest caz…, să mergem „acasă”! Va avea şi proprietara timp să pregătească ceea ce dorim…  

 

… Laura zâmbi cu plăcere amintirilor şi se întinse languroasă, căutând din nou telefonul. Îl privi lung şi se întrebă, a câta oară: „De ce nu mă mai sună? Are nevoie să-i explic unde stau, cum se ajunge mai repede. A rămas stabilit să mă sune la intrarea în Bucureşti… A trecut de miezul nopţii deja… şi îmi este somn.”  

A coborât să-şi ia o ciocolată din frigider. Şi s-a aruncat din nou pe pat, uşor indispusă. Nu avea poftă de nimic. A lăsat ciocolata pe noptieră şi se adresă sieşi:  

- Eşti supărată, Laura?  

- Da, nu se vede?  

- Se vede, dar ştii bine că nu ai ales prea inspirată. Ştii tu cum se circulă pe şosele în condiţii de iarnă?  

- Nu am luat în consideraţie asta. Ai dreptate. Ce propui?  

- Să citeşti ceva, să asculţi muzică bună ori să-ţi aminteşti ceva drăguţ…  

- Bună idee! Vrei să ne amintim cum a fost acea seară şi… acea noapte cu Iustin?  

- O, da! Ştii bine cât de mult mi-a plăcut.  

- Păi… ce să spun…, a fost o seară frumoasă şi o noapte de vis. Tu eşti singura care ştie că nu am elemente de comparaţie. Am fost atâţia ani străină, lipsită de afecţiunea unui bărbat, lipsită de dragoste…  

- Lipsită de iubire, draga mea. De ce îţi este jenă să recunoşti?  

- Nu! De tine nu-mi este jenă… În seara acea am simţit plenar cât de mult aveam nevoie de afecţiune, mai întâi, iar el a fost mai bun decât m-aş fi dorit.  

- Să înţeleg că a fost minunat? Povesteşte-mi doar câteva secvenţe, Laura!  

- Da! Cu mare drag, te asigur… Până să ni se aducă aperitivul, am stat liniştiţi şi am vorbit generalităţi. El examina încăperea. S-a uitat peste tot şi a fost încântat de felul în care era organizat apartamentul… S-a oprit apoi în mijlocul sufrageriei, lângă mine. Fără să-mi impun m-am apropiat mult de el. Eram aproape lipiţi unul de altul. Îi simţeam privirea jucăuşă plimbându-se periculos de alunecos pe ceafa mea, după ce mi-a săltat buclele imaginând în palma sa o coamă bogată. Răsuflarea sa caldă îmi gâdila urechea dreaptă, în timp ce-mi admira curbura delicată a bărbiei şi a gâtului meu lung, care parcă implora sărutările sale.  

Încercam să fiu nepăsătoare la tot acest asediu aparent nevinovat, dar plin de o puternică încărcătură emoţională, care îmi accelera pulsul şi mă făcea să mă pierd, în timp ce-i răspundeam la întrebările puse aproape în şoaptă. De ce oare nu reuşeam să-mi controlez simţurile? De ce prezenţa acestui bărbat reuşea să mă zăpăcească atât de mult, încât să uit de mine şi de împrejurarea în care ne aflam?  

În mintea mea eram doar noi doi, prizonieri ai timpului, blocaţi împreună parcă pentru o eternitate şi nimeni de nicăieri nu putea să ne deranjeze…  

- Şi nu ţi-a plăcut să se întâmple ceea ce povesteşti acum?  

- O! Cum să nu-mi placă? Mi-a plăcut teribil de mult, dar mă temeam de mine, mă temeam că nu voi rezista şi am să-l iau în braţe, să-l întind pe pat şi să-l dezbrac în câteva secunde… Mintea mea plecase hai-hui, obosită şi ea de atâtea bariere puse fără rost atâţia ani de zile, de gânduri şi dorinţe înfrânate de teama de a nu suferi…  

- A fost un calvar lupta cu tine însăţi, bag seama. De ce nu ai renunţat? De ce nu ai lăsat liber instinctelor? Ai uitat să fii femeie mulţi ani. De ce?  

- Cum, de ce? Ai uitat şi tu… Au fost atâţia ani de studii, atâtea examene, atâtea trepte cu alte studii şi alte examene…, atâta încrâncenare, atâta zbucium şi atâtea emoţii, că nu mai am puterea să le număr ori să le expun!  

- Păi, de! De ce ţi-ai ales tocmai medicina?  

- Mda… Bună întrebare! Îmi amintesc de parcă ar fi azi o discuţie cu mama, care a suferit toată viaţa de o boală care a uscat-o pe picioare…, cred că îţi aduci aminte… „- Tare bine era, Tudore, dacă aveam şi noi o rudă pe la vreun spital… Că… Cine ştie… poate mă îngrijea şi pe mine mai cu simţ de răspundere cineva… Că dacă… nu îngrijeşti bolnavul şi cu omenie… cu suflet adică…” O priveam cu atâta milă şi teamă… Ţi-aminteşti, Laura? Te prefăceai bolnavă, inventând tot felul de dureri ca să intri în cabinetul şcolii să vezi cum procedează medicul… de parcă… puteai deveni medic doar… „furând”… Ţi-aminteşti? Mi-am jurat că mă voi face medic… Apoi, nu trebuia să-mi fac şi eu un rost? Să fiu pe picioarele mele şi să nu depind de nimeni?  

- Şi? Eşti mulţumită?  

- Dar tu ştii asta, draga mea. Profesional sunt mulţumită, deşi ar mai trebui un salt spre înălţimi…  

- Profesional, te înţeleg. Ai urcat cu brio trepte în cel mai scurt timp cu putinţă, ai ajuns şefă de secţie, ai cabinet particular, dar… familie şi copii ai?!  

- Ah! Chiar în inimă m-ai lovit cu întrebarea asta şi nu-mi face bine… Ştii bine cât de mult mi-am dorit să am o căsnicie fericită, un soţ blând, frumos şi inteligent, doi copii frumoşi ca noi şi…  

- Şi de ce nu-i ai? Cine te-a oprit?  

- Cum cine? … Presupun că studiile, examenele şi munca în sine… Nu am avut timp, crede-mă! Mai apoi nu am avut cu cine. Doar nu mă crezi în stare să alerg eu după un bărbat să-l rog să mă ia de nevastă! Poate că au fost amatori, dar numai de aventură, nu de căsnicie. Am înaintat în vârstă… La 35 de ani cine se mai uită la mine din iubire? Doar din interes, dar de asta fug ca dracu’ de tămâie, ştii bine. Offf! Cât de mult mi-am dorit să am copii, Doamne!  

- Şi nu ai avut, din nefericire? Dar aventuri câte ai avut, dragă Laura?  

- Asta-i bună! Eram tâmpită la cap să accept aşa ceva? Cum ţi-a trecut ideea asta năstruşnică prin cap?  

- Uite, aşa îmi veni mie… Dar la Sinaia cum a fost? Nu tu l-ai agăţat pe bietul om?  

- Nuuu! Departe de mine gândul, fetiţo! A fost o pură întâmplare. Sania este de vină! În plus, tipul este exact cum am visat eu să fie, dacă vrei să ştii.  

- O, da! Sunt convinsă. Altfel nu te văd în stare să-l inviţi la apartament, acolo, în vilă… Am dreptate?  

- Într-o oarecare măsură, da! Dar doresc să-ţi intre în cap că, mai întâi de toate, a dovedit că este un bărbat serios, curtenitor, delicat, intelectual sută la sută, excelent ascultător şi vorbitor în aceeaşi măsură. În plus, are un fizic de-ţi lasă gura apă. Are corp atletic, suplu, dar cu fibră fină, dacă vrei să ştii…  

- Da, da,da! Înţeleg şi te cred…, dar în pat… cum este, draga mea Laura?  

- Eiii! Ce curioasă eşti. Invidioaso! Până la pat, stai să-ţi povestesc câte ceva! Vrei?  

- Asta-i bună! Ştii cât sunt de curioasă. Ascult!  

- Draga mea, am mâncat un aperitiv simplu, dar foarte gustos, apoi felul întâi… La fiecare am băut câte un păhărel cu băutură fină, adecvată… Mai mult eu, că el nu bea. A făcut o excepţie doar de dragul meu. Iar eu, în tot acest timp, mă perpeleam, mă ascundeam de el şi de mine însămi, speriată să nu mă dau de gol. Nici nu ştiu ce gust a avut mâncarea până atunci. Urmăream pe ascuns cât de elegant foloseşte tacâmul ori şerveţelul, cât de măsurat este în toate gesturile şi cât de rafinat în conversaţie. Îl sorbeam din ochi şi îmi era teamă să nu gafez prin gesturi anapoda ori prin vreo vorbă scăpată aiurea…  

Ei bine, eram la felul doi… Sorbeam puţin vin şi am înţeles că până şi băutura avea gustul lui, pe care nu-l ştiam, dar, de când îl cunoscusem, tot ce mâncam, beam sau vorbeam, avea aroma lui. Mă întrebam dacă voi reuşi să nu cedez acestei ispite puternice, care se chema IUSTIN şi, în acelaşi timp, îmi doream să mă las imediat învăluită de dorul sufletului şi al trupului meu bolnav de iubire neconsumată, care tânjea după atingerile lui. Abia înghiţeam câte puţin din mâncare. Îmi trecuse foamea ce-o simţisem după săniuş. Foamea mea era alta şi de această dată îmi doream cu adevărat să mi-o potolesc.  

- Chiar aşa, biată Laura?!  

- Da! Am adunat mereu, pe ascuns, în fiecare an, toate aromele primăverilor ce treceau pe lângă mine, iar acum mă simţeam pregătită să le ofer acestui bărbat, care mă zăpăcise complet şi pe care simţeam că îl iubesc cu disperare. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar am convingerea intimă că toate gândurile mele îl împresurau pe el ca un păienjeniş fin, puţin câte puţin…, până cred că a început să simtă la fel ca mine. Poate mă înşel, deşi doresc să cred că aşa s-a întâmplat…  

- Şi nu te-ai temut că este posibil să rămâi însărcinată cu băiatul acela? Nici nu ştii cum îl cheamă, cu ce se ocupă…  

- Nici nu m-am gândit! Pentru mine el este şi rămâne singurul bărbat pe care-l iubesc şi căruia îi pot dărui copii, dar să lăsăm asta acum…  

… Cum spuneam, la mijlocul felului doi, o melodie mai plăcută ca toate cele ascultate în seara aceea a invadat spaţiul nostru, camera aceea în care doar ne prefăceam chinuit că luăm cina, când dorul nostru era cu totul altul. Cina fusese doar un pretext pentru a ne alătura… Ne-am privit lung, ne-am zâmbit şi ne-am ridicat amândoi odată, fără cuvinte, doar cu graiul ochilor. S-a apropiat de mine, mi-a prins mâna şi mi-a îndrumat paşii după ai lui, apropiindu-ne încet-încet de şemineu. Flăcările - limbi de foc ridicate din buşteni - ne fulgerau feţele în vii culori şi ochii noştri nu se săturau privindu-se.  

După câţiva paşi foarte lenţi şi-a întins braţele în jurul mijlocului meu fără ca privirea lui, nici măcar o secundă, să se desprindă de a mea şi am început să ne legănăm în ritmul melodiei pe care doar mintea sufletului nostru o auzea... Laura, dacă ai şti, draga mea Laura, ce frumos cântă sufletul! E ca un cântec de sirenă…Da, de sirenă pentru că îţi aminteşti ce ironic zâmbeam când auzeam acest cuvânt…Dar crede-mă! În acel moment mi se părea că plutesc şi că-mi aud sufletul cum cântă un cântec pe care nu-l mai auzisem vreodată… Lipită strâns de el, am închis ochii şi am simţit cum ameţesc de plăcere, dar nicio clipă nu mi-a fost teamă de cădere pentru că braţele lui mă susţineau strâns, dar atât de delicat… Dacă ai şti..., dacă ai şti cu câtă greutate mă abţineam să nu plâng... În momentul acela mi s-au topit toate frustrările şi mă simţeam ocrotită, dar şi supusă de bărbatul acesta. Îmi ţineam cu încăpăţânare ochii închişi dar îl vedeam cu ochii sufletului, sorbindu-i parfumul, atingându-l. I-am simţit buzele cum îmi atingeau fruntea, nasul şi, mai apoi, la fel de uşor şi aproape insesizabil, ca o umbră, a trecut delicat peste buzele mele.  

Mi-am stăpânit cu greu o tresărire de neplăcută şi neaşteptată surpriză. Se juca oare cu mine, sau ce? Nu, îşi dorea la fel de mult să mă sărute?!  

- Dar nu ai deschis ochii. Nu te-ai dat de gol, da?  

- Vai! Atât de greu m-am abţinut… Am continuat să dansăm. Când încă speram şi tocmai când mă întrebam ce va urma, mâinile lui au fost mai îndrăzneţe şi au început să se plimbe pe spatele meu în sus şi în jos, lent, elegant, fără să mă apese dureros. Încă nu reuşisem să înţeleg ce joc este acesta. Un sunet metalic, sfredelitor parcă şi totuşi cunoscut, m-a determinat să deschid ochii, dar numai pentru o clipită pentru că auzisem doar fermoarul, care eliberase spatele meu şi rochia, fără nici un efort, se desfăcea ca două petale de tulipă lăsându-mi umerii goi şi pe mine nedumerită cum de s-a întâmplat atât de repede!  

- Ha, ha! Păreai nedumerită ori fericită că a intrat bărbatul din el în acţiune?  

- Asta-i bună! Fericită, desigur, dar… Stai să vezi ce a urmat! Văzându-mi umerii goi şi rochia cum trece la podea ca o adiere, am încercat să spun ceva, dar cuvintele au fost gâtuite de emoţie şi nu s-a înţeles nimic. Nu m-am opus. Încă dansam când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem special pentru acea seară…  

Iustin a îngenuncheat şi a început să-mi sărute sânii uşor ca o boare, abia atingându-i, apoi pântecul, ceva mai vioi, trecând gradat la coapse, dar atât de apăsat, încât picioarele mele au început să tremure de plăcere. El a observat acest moment şi s-a ridicat încet, m-a luat în braţe şi aşa m-a purtat până în dormitor, unde m-a aşezat pe pat. Am simţit că leşin de fericire. Eram uşor umedă deja…  

- Wow! După mulţi ani de aşteptare, ai avut o senzaţie unică, Laura dragă…  

- Da este foarte adevărat şi acum, când retrăiesc acele clipe minunate, trupul meu trece atât de aproape de acele momente, încât… Gata! Nu mai vorbesc despre asta. Cât este ceasul? Nu se poate! A trecut de unu noaptea şi el n-a ajuns. Nu m-a sunat…  

 

P.S.  

Am publicat în urmă cu trei zile un prim fragment. Facebook nu-mi permite difuzarea pe motiv că link-ul nu prezintă garanţie...! Este prima oară când mi se întâmplă...  

Cei interesaţi pot citi pe "Confluenţe Literare" şi acel fragment, dacă îl caută în rubrica pe care o găsiţi în această pagină, intitulată astfel: "Toate articolele autorului"  

Am nevoie de opiniile a cât mai multor cititorii în vederea stabilirii punctelor nevralgice ori forte, pentru a şti să modelez romanul la care lucrez.  

Vă mulţumesc din suflet, dragi prieteni-cititori!  

Referinţă Bibliografică:
SACRIFICIUL IUBIRII - al doilea fragment dintr-un roman aflat în lucru - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1170, Anul IV, 15 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!