Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Tonalitati > Mobil |   


Autor: Maria Ieva         Publicat în: Ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Maria IEVA - TĂCEREA MACILOR (POEZII)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INIMI DE POEŢI  
 
Călătoreau prin visul de iubire,  
Doi pelerini în drum spre nicăieri,  
Ce își doreau un strop de fericire  
Într-un Eden cu multe primăveri.  
 
La o răscruce le-a ieșit în cale,  
Un biet păstor de turmă rătăcit,  
Care doinea din fluieru-i cu jale,  
Spunându-le că-i vremea de iubit.  
 
Dar ei priveau în zarea cea albastră,  
La umbrele rămase pe pereţi  
Şi n-au simțit cum pasărea maistră  
I-a înzestrat cu inimi de poeţi.  
 
Au început de mână să se țină  
Şi au umblat aşa, mulți ani, desculţi,  
Până când mărul a rodit o vină  
Şi s-au văzut prea goi printre cei mulți.  
 
Plecă păstorul singur pe cărare  
Şi pelerinii s-au oprit pe loc,  
La umbra mărului ce rod nu are,  
Să mai aprindă pentru cer un foc.  
 
În spatele aceloraşi cuvinte  
Mai regăsim şi astăzi un suspin,  
Un curcubeu ce ne aduce-aminte  
Ca drumul spre iubire nu-i tot lin.  
 
 
MĂRGĂRITAR DE DOR  
 
Noi suntem două păsări călătoare,  
Dar am uitat demult ce-nseamnă zborul  
Şi ne-am trezit că aripa ne doare,  
Când sărutam pământul cu piciorul.  
 
Se înfioară toamnă-n gândurile mele  
Şi prea sfioşi pășim prin anotimpuri;  
Ne ștergem urmele cu colb de stele,  
Nădăjduind spre alte începuturi.  
 
Nu vom mai fi nicicând aceleași umbre,  
Dar va rămâne scrisă-n urma noastră  
Iubirea - leacul gândurilor sumbre,  
Mărgăritar de dor crescut în glastră.  
 
Când ne-am trezit că aripa ne doare,  
Am sărutat pământul cu piciorul  
Şi-am înţeles ca nici un rost nu are  
Ca pasărea să îşi înveţe zborul...  
 
 
POVESTEA DIN POVESTE  
 
Nostalgic mă priveşte cuvântul printre gene  
Şi lacrima-i răzbate prin colţul îndoit,  
Dar nu-nţeleg cum poate să-mi picure în vene  
Chemarea dezgropată de tocul ruginit.  
 
Spirale sângerânde, sub mantia albastră,  
Visează începutul şi zborul absolut;  
Foşniri de aripi albe, o pasăre măiastră,  
Toiege de lumină şi braţele de lut...  
 
Mi-am ascultat chemarea - înfiorări celeste,  
Dar arsă e tăcerea cu lacrima de foc  
Şi simt cum iar deşiră-n povestea din poveste  
Cuvântul de lumină, rugina de pe toc.  
 
 
FURTUNI DE NISIP  
 
Ţi-s vorbele grele şi tare mă dor,  
Deşerturi aride în mine rodești  
Şi văd nesfârşirea în ochi de condor,  
În ţipătul lumii în care trăieşti.  
 
Nu-mi cere tăcere, nu pot să aleg,  
Căci lacrimi albastre pe pleoape-au crescut;  
Se cerne Sahara, nu ştiu s-o 'nteleg,  
Mi-e trupul clepsidră şi braţele-s scut.  
 
Furtuni de nisip îmi picură-n vene,  
Zvâcnesc în tăcere aceleaşi chemări  
Şi clipa măsoară trecutul alene,  
Dar viaţa mă poartă pe alte cărări.  
 
 
O ANĂ  
 
În mine port zidită o icoană  
Ca o lumină -ntre pereţi de lut,  
Dar dacă ţi-ai dorit să-ţi fiu o Ană,  
Mă iartă, dragul meu, nu am putut.  
 
Nu am putut să sfredelesc adâncul,  
Nici să desfac lumina în culori,  
Dar cu iubire ţi-am sădit cuvântul  
Şi dincolo de aripa de flori.  
 
Într-o clepsidră am închis trecutul  
Şi mi-am dorit ca să mă cern şi eu,  
Căci m-au durut şi lacrima, şi gândul,  
Dar mi-a rămas credinţa-n Dumnezeu.  
 
Şi dacă ţi-ai dorit să-ţi fiu o Ană,  
Mă iartă, dragul meu, că n-am putut;  
În mine port zidită o icoană  
Ca o lumină -ntre pereţi de lut.  
 
 
DIN CÂND ÎN CÂND  
 
Din când în când să-mi spui câte-o poveste  
Cu feţi frumoşi, cu zâne şi cu zmei,  
Şi să mă porţi spre albe creste  
Lângă tăcerea plânsului de miei.  
Să mă alinţi cu roua dimineţii,  
Când din pocalul primăverii curg  
Cuvintele ce le-au ţesut poeţii,  
Sub umbrele durerii, în amurg.  
Din când în când să mă săruţi pe frunte,  
Să simt zvâcnirea clipei de apoi  
Şi curcubeul să rămână punte  
Spre lumea-n care mergem amândoi.  
 
 
MĂRUL VERDE  
 
Ne vindem trăirile pe visuri şi iluzii,  
Ne cântărim conştiinţa la margine de drum,  
Ne injectam în vene reci lacrimi, nu perfuzii  
Şi ne-ngropăm speranța în vatra fără fum.  
 
Ne-ntoarcem către ceruri cu fapta asumată,  
Gustând din mărul verde, otravă înghițim,  
Când bate orologiul privind oglinda mată,  
Nu-i vreme să renaştem, nici timp să ne iubim.  
 
Ne cântă ciocârlia duioasă simfonie  
Şi-o rugăciune surdă îngână un profet,  
Dar împărţiţi în două, furăm din veşnicie  
O ultimă suflare din gândul de poet.  
 
 
LACRIMI PENTRU MAI TÂRZIU  
 
Când pleci, închide uşa după tine,  
Să vin, să te petrec, nu aștepta,  
Singurătatea n-o împarţi ştii bine  
Şi nici durerea nu o poţi sculpta.  
 
Nu voi lăsa ca lacrima să curgă,  
Am sa ridic privirea spre Ceahlău,  
Iar de va fi un dor să mă ajungă,  
Voi răstigni părerile de rău.  
 
Cu stropi de mir îţi voi uda cărarea,  
Când sâmbur de lumină încolţeşti  
Şi rogu-te, de poţi, să-mi laşi iertarea,  
C-am îndrăznit să cred că mă iubeşti.  
 
Singurătatea n-o împarţi ştii bine  
Şi nici durerea nu o poţi sculpta,  
Când pleci, închide uşa după tine,  
Să vin, să te petrec, nu aștepta!  
 
 
DRUMUL CĂTRE VECI  
 
Noi ne-am trăit iubirea în poeme,  
Până când fals cocoşii au cântat  
Şi-n dimineaţa-aceea, prea devreme,  
Când ielele desculţe-au descântat,  
 
Ne-am apropiat cu faţa de lumină,  
De mângâierea primului cuvânt  
Şi ne-am lăsat iubirea pentru cină -  
Pecete pentru ce aveam mai sfânt.  
 
În dimineaţa-aceea, prea devreme,  
Când descânta tăcerea pe poteci,  
Eu încercam să îţi mai scriu poeme,  
Zidind din mine drumul către veci.  
 
 
ÎNTREABĂ-MI CUVÂNTUL  
 
Întreabă-mi cuvântul ce dor l-a născut,  
Ce mână stingheră l-a scris într-o seară,  
Când pâlpâia luna pe frunza de lut  
Şi se juca vântul c-un spic de secară.  
 
Întreabă-mi cuvântul ce dor m-a durut,  
Ce lavă fierbinte mi-a curs printre pleoape,  
Când ploaia de vară-mi fura un sărut  
Şi stropi de iubire cădeau peste ape.  
 
Întreabă-mi cuvântul ce dor s-a pierdut,  
Ce zâmbete stinse şi visuri deşarte  
Îşi cheamă tăcerea spre-un alt început,  
Spre-o altă iubire să-mpartă o moarte.  
 
 
NU-I TIMP SĂ MĂ JUDEC !  
 
Alungă-mi, iubite, din minte 'ndoiala  
Nu-i timp să mă judec, mi-e dor să iubesc,  
Să-mi scuture vântul din pleoape sfiala  
Şi teii să-mi plângă păcatul lumesc.  
 
Cuvinte nespuse nu vreau să mă doară,  
Trecutul mi-e umbra prezentului dus;  
Un suflet de floare şi-un spic de secară  
Privesc peste dealuri speranţe ce nu-s.  
 
Nu-i viaţa grădină cu porţi ferecate,  
Cu basme pierdute, cu zâne şi zei;  
Gusta-vom durerea păcatelor toate  
Cum gustă credinţa bătrânii atei.  
 
Şi vântul va smuge din pleoape sfiala,  
Iar teii vor plânge păcatul lumesc;  
Alungă-mi, iubite, din minte 'ndoiala  
Nu-i timp sã mă judec, mi-e dor să trăiesc!  
 
 
LA MARGINE DE CER  
 
Ne-om întâlni la margine de cer,  
Ca două umbre, prinși de-o rădăcină,  
În lacrima durerilor să pier  
Ca să renasc făptură de lumină.  
 
În noaptea tristă despărţiţi de-un vis,  
Să ne croim cărare printre stele  
Şi să citeşti ca magul, ce e scris,  
În palma rece-a veșniciei mele.  
 
Când sfâșiați de doruri ca de lupi,  
Vom adormi răpuși de-a vremii spuză,  
Te voi ruga din suflet să nu-mi rupi,  
Doar să îmi fi prin moarte călăuză.  
 
În lacrima durerilor să pier  
Şi să renasc făptură de lumină;  
Să ne-ntâlnim la margine de cer,  
Ca două umbre, prinși de-o rădăcină...  
 
 
LIVADA CU MĂSLINI  
 
În umbra noastră au crescut cicori,  
Peroanele-au rămas fără emoţii  
Şi trenul pleacă fără călători  
Lăsând în urmă scârţâitul rotii.  
 
S-au întomnat iubirile aici,  
În gara întrebărilor deşarte,  
Cât aşteptam să treac-un licurici  
Să-ţi poţi privi trecutul de departe.  
 
Nici manifeste nu mai sunt acum  
Şi nici descântec mama nu mai știe,  
Ne-ntoarcem singuri pe acelaşi drum  
În gara întrebărilor pustie.  
 
Ne cresc din palme alte rădăcini,  
Şi aşteptăm ca trenul iar să plece;  
De vom găsi livada cu măslini  
Vom înţelege rostul cifrei zece.  
 
 
BRUMA PRIMĂVERII MELE  
 
Sunt arse frunzele de rug  
Cu bruma primăverii mele  
Şi printre gene toamne-mi fug  
Furând lumina de la stele.  
 
E prea târziu să te mai chem  
Sunt trişti şi merii în grădină,  
Doar gândul mi-a rămas boem  
Şi-i scutură iar de rugină.  
 
Pe faţa lunii umbre cad  
Şi dorul încă-mi dă târcoale;  
De nu aş şti de rai şi iad,  
Azi mi-ar umbla tălpile goale.  
 
Se-aud izvoarele doinind  
Pe-a vieţii cruce rotunjită  
Şi greierii de după grind,  
Cum tac în lumea lor cernită.  
 
Dar buburuzele mai stau  
S-aştepte altă ursitoare,  
Strângând cuvintele ce au  
Ecou în viaţa viitoare.  
 
 
TĂCEREA MACILOR  
 
pentru tăcerea macilor  
nu pot învinovăţi bobul de grâu  
care mi-a încolţit sub piele  
nici oamenii de zăpadă  
nu pot fi vinovaţi că au aţipit  
între două staţii de tramvai  
pentru licuricii care stau în beznă  
uneori victime alteori călăi  
ale propriilor gânduri  
am căutat corabia  
dincolo de oceanul de lacrimi  
şi i-am aşezat pe catarg  
pasărea de la care Noe  
îşi va învăţa zborul  
pentru stelele care se odihnesc  
o zi în inima mea  
alta pe buzele tale  
mi-am plecat genunchii  
şi am sărutat ţărâna  
dar  
pentru toate câte am fost  
palmele încă sângerează  
 
 
CA O PROMISIUNE  
 
privesc fiecare asfinţit ca o promisiune  
fără să mă anesteziez cu lacrima buburuzei  
la lumina licuriciului  
îmi smulg din piele toate acele  
prin care în fiecare zi am primit  
perfuzia necesară pentru a visa  
tai cordonul ombilical  
şi mă înalţ pentru a coborî  
într-o lume permanent în mişcare  
renunţ să caut adevărul  
depun armele  
sărut pământul  
binecuvântez cerul  
şi mă las copleşită de bucuria valului  
care se împreunează cu marea  
ridic degetele pentru a mângâia curcubeul  
învăţ tabla adunării şi scăderii  
refuz să înţeleg logaritmii  
sar peste gropile din asfalt  
simt tremurul frunzelor  
aripile fluturilor  
tăcerea greierilor  
închid poarta cimitirului  
şi privesc fiecare răsărit  
ca o promisiune  
 
 
DINCOLO DE MINE  
 
dincolo de mine începe nesfârşirea  
şi fiecare clipă care îmi curge printre degete  
aduce mai aproape  
miasma merelor intrate în putrefacţie  
n-ai auzit că s-a înfiinţat o şcoală nouă  
m-a întrebat mama în zorii ajunului  
când cu cordonul ombilical răsucit după gât  
mă pregăteam să plec la colindat  
o şcoală...  
s-a înroşit cuvântul pe buzele bătrânului  
când încerca să îmi vorbească  
mi-a şters ochii cu dosul palmei  
şi pentru prima dată l-am văzut zâmbind  
lasă tu femeie fata în pace  
nimeni nu te învaţă să mori  
fiecare clipă îmi curge printre degete  
şi fiecare bucurie o împart acum cu voi  
nesfârşirea începe dincolo de mine  
-------------------------------------------------------------------------------  
IEVA Maria, născută la 4 august 1975, la Bozovici, Caraş-Severin. Poet, scriitor, redactor la revistele „Boem@”, „Grai Românesc” şi „Absolut”. Studii: Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor - Universitatea de Vest Timişoara 2005-2010 Publicistică: Debut - în Revista „Boem@”, 2010  
Cărţi publicate:  
• „Alfabetul mirării” (poezie), Editura Opera, Bucureşti, 2012  
• „Poeme cu îngeri” (poezie), Editura Absolut, Bucureşti, 2013  
• „Jurnalul proiectului 156 A” (roman), Editura Absolut, Bucureşti, 2014  
• „Femeia de la capătul mâinii” (poezie), Editura Absolut, Bucureşti, 2014.  
• A publicat în Antologiile „Amprente Literare” (volumele VII-VIII-IX) Editura Pim, Iaşi şi în Antologiile „Leagănul Lirei”, „Reverenţa cuvintelor”, „Lira de foc” , Editura InfoRapArt, Galaţi.  
• Prezentă cu scrieri pe următoarele site-uri literare: „Noduri şi semne”, „poezii.biz”, „Confluenţe lirice”, „Grai Românesc”, „Însemne Culturale”  
Referinţă Bibliografică:
Maria IEVA - TĂCEREA MACILOR (POEZII) / Maria Ieva : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1423, Anul IV, 23 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Maria Ieva : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Ieva
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!