Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

INGRID (7)FRAGMENT DIN ROMAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nebănuitele cotituri ale vieții 
  
Peste o săptămână, urmează să plec din nou în Italia la muncă. Lucrările la casă le-am terminat și acum stau aici, în casa mea, bucurându-mă de un pic de tihnă. 
  
E sâmbătă seara, afară e timp urât, vântul suflă cu furie, parcă ar dori să smulgă ferestrele și să năvălească în încăpere, să o supună furiilor sale devastatoare. Poate privind pe fereastră și văzând cum, nepăsătoare, îi ignor descătușatele furii, punând lemne pe focul din sobă și cuibărindu-mă fericită în patul meu mare, generos, unde ascult cu bucurie cascadele sonore ale unui concert de Andre Rieu, interpretând Valurile Dunării al lui Richard Strauss, în timp ce răsfoiesc alene albumul cu poze, ca de fiecare dată când nu am nimic altceva de făcut, încântată de alinturile valsului și de trosnetul vesel al focului, întărâtat de furiile vântului de afară. Crivățul continuă amețitor să înalțe vârtejuri din fulgi de nea, troienindu-mi fereastra și sperând să mă încarcereze îndelung în casă, cu troienele de nea înghețată. Continui să-i răspund ignorându-l și lăsându-mi privirea să zăbovească mai îndelung pe o fotografie frumoasă, de unde–mi surâde cu ochi sfidători sora mea mai mică, Sara, care pe când a fost făcută poza nu putea avea mai mult de 10-12 ani. Lângă ea, mai în spate, Haralamb, expunându-și dinții într-un rânjet de victorie că, neobservat, i-a stricat fetei frumusețe de fotografie, punându-i deasupra capului două degete în formă de coarne. 
  
Privindu-i, surâd gânditoare și-mi trimit spiritul în zbor pe aripile Crivățului dezlănțuit înapoi peste ani, să arunce câteva priviri prin ferestrele anilor, să-mi reînvie în minte și suflet un petec de timp al acelor vremuri. 
  
Furișându-și privirile prin una din ferestrele ce s-a deschis în trecut, fu întâmpinat de o noapte cu cer înstelat și lună plină, ce lumina cu raze de argint fereastra unde dormea un somn neliniștit frumoasa mea surioară care era o copilă. Părea că somnul îi era tulburat de un coșmar. 
  
Pe un scăunel alături de căpătâiul patului său se lăfăiesc o pereche de teneși cam soioși care, după mărime, mă cam îndoiesc că-i aparțin ei și mă mir cum de au ajuns acolo. O privesc neliniștită, cum se agită fără astâmpăr de pe o parte pe alta, suspinând și scâncind și deodată scoate un țipăt înspăimântat, sare din pat aruncând în lături pătura ce o acoperă. O văd cum respiră ușurată în timp ce aprinde veioza, probabil constatând că ceea ce o speriase fusese doar un vis urât. 
  
Se aşeză pe pat din nou, mai liniștită după ce bău însetată apă dintr-o cana de pe masă și facându-și semnul crucii, vru să intre iar sub pătură dar ceva o reține și începe să miroase aerul în preajma sa, făcând o grimasă scârbită, în timp ce privește atentă în jur. Atunci vede perechea de teneși murdari ce-i observasem alături de pat. Urmărindu-i mișcările, observ cum privește alarmată o pereche de ciorapi pe care spiritul meu îi trecuse cu vederea. Erau nespălați și puțeau, judecând după furia și grimasa ce se conturase pe chipul Sarei când în culmea furiei i-a înșfăcat aruncându-i în coridor. A sărit din pat ca arsă, deschizând ușa cu cel puțin aceeași furie ca a Crivățului ce mă purtase la ea. Ma impresionat furia din ochii frumoși, căprui, care în momente de liniște erau surâzători și blânzi, iar acum păreau că aruncă scântei și nu-linvidiam pe ce-l ce i-o provocase căci mă dumirisem repede dincotro bătea vântul furiei sale. Aruncă pe spate cu o mișcare nerăbdătoare și repezită cozile-i lungi, împletite, de culoarea aurului vechi ( pentru cei12 ani ai săi era destul de înaltă) și porni ca o furtună dezlănțuită cu nările fremătând. Privind-o, admiram cu mândrie în ea spiritul familiar. Degaja o senzație de vigoare, vioiciune și eleganță înnăscută în mișcări. Ieși din dormitorul său, în coridor cu acea furie dezlănțuită în priviri, în toiul nopții - să fi fost în jur de 5, nu mai mult. Se scurse iute ca o nălucă prin coridorul întunecos, trecu în viteză prin camera părinților, dădu de perete ușa de la camera fratelui său mai mare cu vreo șapte ani decât ea, unde el dormea liniștit. Aprinse lumina, bombănind furioasă, în mână cu un teneș amenințător, aruncă furioasă pătura jos de pe el și începu să-i care o ploaie de lovituri asemeni unei ploi repezi de vară, cu pumnii și cu teneșul pe unde apucă, așa adormit cum era, îl mai trăgea și de păr, în timp ce îl apostrofa cum îi venea la gură: 
  
- Ce faci, hiena moarti, dihorule și sadicule?! Dormi? Te calc în picioare, sconcs împuțit, cu picioarele tale nespălate, cu tenișii tăi împuțiți și cu ciorapii tăi oribili! Stai că-ți dau eu șă-ți treacă cheful de bătăi de joc pe seama mea! Fire-ai al moarti cu zeama ta de nenorocit și de bestie ordinară! 
  
El trezit de-a binelea de avalanșa ce se abătuse în puterea nopții pe capul lui, în timp ce se ferea, strigă: 
  
- Mamă, tată! Veniți și luați demonul ăsta de aici, de pe mine! Aoleu! A înnebunit Sara! 
  
În tot acest timp ea îi căra fără încetare pe unde reușea, părând într-adevăr un mic demon dezlănțuit. El la rândul său, se apăra încercând să mai amortizeze loviturile cu perna și cu pătura pe post de scut, însă era greu să se opună acelei furii dezlănțuite. Mama și tata se treziseră înspăimântați, crezând că a înnebunit copila. O trăgeau de pe el și încercau să o liniștească, dar ea reușea să le scape ca o zvârlugă și iar sărea pe el, dând ba cu teneșul, ba cu pumnii, roșie toată, cu codițele-i frumoase în dezordine, cu pijamaua roz cu floricele albastre și albe la fel și cu ochii amenințători, ce parcă aruncau flăcări. Tata a prins-o din nou în brațe și o ținu mai strâns, ca să nu-i mai scape, că părea de nestăpânit. O întoarse spre el îngrijorat și o întreabă: 
  
- Sara, ce ai taică, cu frate-tu? Poate ai visat urât, că el dormea când tăbărâși pe el săracul! Nu-ți făcu nimic! Îi zise el cu glas blând. 
  
- Nimic? Așa credeți voi! 
  
Zise ea, în timp ce se zbătea să scape. 
  
- Mi-a pus lângă nas pe scăunel aseară, după ce am adormit, teneșii săi murdari și ciorapii atât de jegoși că stau drepți ca cizmele fără să se mototolească la căpătâiul patului, lângă nasul meu. Cu duhoarea aia la nas, am avut coșmaruri toată noaptea. Mă trezii puțin înainte de amuri în vis! Am visat că stăteam pe weceu în grădină, că puțea îngrozitor, că s-au rupt scândurile weceului și eu mă prăbușeam în hazna… Încercam să mă prind, înnebunită de frică, de alte scânduri, iar ele se rupeau… se rupeau pe rând, una câte una și eu nu mai aveam scăpare! În final, când s-au rupt toate și țipam îngrozită în timp ce cădeam spre mizeria de jos, m-am trezit, plină de sudori de spaimă, că muream înecată acolo! Voi acum dați-mi drumul, că vreau să-i bag ciorapii ășta împuțiți în gură și teneșul! 
  
Se străduia să scape, însă mama și tata o țineau strâns și se abțineau să nu râdă, ceva mai ușurați că fata nu înnebunise, cum crezuseră și era cu mintea la locul ei, slavă Domnului! 
  
Deși erau destul de enervați de glumele proaste ale lui Haralamb, care acum treaz de-a binelea, deja începuse să rânjească răutăcios, întărâtând și mai tare furia Sarei. Tata l-a apostrofat cu multă asprime și a luat măsuri. Începând din acea dimineață, i-a dat sarcina de a curăța grajdul vacii, de a face curat în coteț la porci zilnic. Aceste pedepse nu au avut darul, de al schimba, el era făcut pentru astfel de farse.Totul a fost în zadar. 
  
Multe de acestea se întâmplau des între el și mai tânăra noastră surioară, ce devenise sărmana un biet copil traumatizat, ce privea mereu peste umăr gata să cârpească palme oricui se aventura să se apropie de ea mai mult, din cauza lui Haralamb, care nu obosea niciodată cu farsele sale. 
  
Îmi vine în minte cum, într-o zi, am plecat la școală împreună cu Gioni. Haralamb nu era cu noi, el mergea la școală de dimineață, fiind în ciclul primar, în timp ce noi eram după-amiaza, fiind în ciclul al doilea. El venise deja când noi trebuia să plecăm și a avut timp să moșmondească pe la ghiozdanele noastre. 
  
În timp ce coboram coasta prin pădure către școală, îl vedeam pe Gioni că își căra ghiozdanul cu greutate și mă miram de asta. El, la fel, se minuna de ce o fi așa greu azi ghiozdanul. Mergem, mergem, coborâm în vale în Geamăna, el rămânea mereu în urmă, lucru ce de obicei nu se întâmpla. Începem să urcăm spre Grebăn, ne întâlnim și cu alți copii, el respira greu de parcă avea pietre de moară în ghiozdan și nu cărți. Era transpirat tot, obosit de greutate, și rămânea în urmă. Rămân și eu cu el și îi zic: 
  
- Văd că ți-e greu ghiozdanul, Gioni! Nu știu de ce ai pus atâtea cărți azi în el. Dă-mi câteva să ți le duc eu, că al meu e ușor! El se oprește să-mi dea din cărți, zicându-mi: 
  
- Nu știu nici eu de ce, că nu am ore grele azi. Cred că am uitat să le scot pe cele de ieri. Ne oprim și el deschide ghiozdanul iar abia atunci vedem că jumătate era plin cu pietre. Eu încep să râd. Gioni se încruntă enervându-se și-mi zice: 
  
- Ia uite! Astea mi le-a pus hiena aia de Haralmb! Sigur! Și nu-mi trecea mie prin minte de ce e ghiozdanul așa greu! Îl termin când ajung acasă pe bestia aia, fir-ar al Soti de nenorocit! Să vezi numai ce îi voi face dacă pun mâna pe el! Eu râdeam și ceilalți prieteni la fel, văzând grămada de pietre ce bietul Gioni nu mai prididea scoțându-le din ghiozdan. Îl cunoșteau toți pe Haralamb ca pe un cal breaz, ce-i poate pielea. Deși era mai mic decât noi ceilalți la propriu și la figurat. De felul lui era mic de înălțime, slăbuț și firav de constituție, cu ochi neastâmpărați ca de dihor și mereu gata să pună în situații neplăcute pe oricine, cu un râs mereu zeflemist, desenat pe figură de cele ce plăsmuia în mintea lui, ca să necăjească pe careva, lucru ce-i făcea mare plăcere, însă și cu un pronunțat simț al umorului înnăscut, că, oricât te supăra, în final îi făcea să râdă până și pe cei lezați direct, încât scăpa mereu basma curată în urma năzbâtiilor ce le făcea altora. 
  
De pe atunci a început prin sat să-i meargă porecla de Vulpe și azi, dacă întrebi prin localitate de Haralamb, nu-l prea știu mulți, dacă întrebi însă de Vulpe, toți îl cunosc. Și în ziua de azi, şi-a păstrat caracterul și faima. Ne face să ne enervăm la maxim, provocându-ne în fel și chip cu farsele sale. Dacă cel căzut în vizor, ia de bun ce spune el, fiind și convingător, se distrează pe seama lui, zeflemist. 
  
Când ne întâlnim, noi, ceilalți frați, cunoscându-l bine, nu mai suntem ușor de convins de veridicitatea glumelor sale de un gust îndoielnic și știm să întoarcem roata în favoarea noastră, însă găsește mereu metode noi, fiind destul de original și inventiv. Când el exagerează, nu ne purtăm cu mănuși, că prea multă delicatețe ar fi păgubitoare și în defavoarea prestigiului personal, în cazul acesta. E astfel cu toată lumea, are o inteligență perversă, precum vulpea. În final sfârșim să ne distrăm cu toții și cu el prin preajmă. Nu avem timp să ne plictisim și conversația nu lâcezește niciodată. 
  
Ne-a povestit ultima dată când ne-am întâlnit la o petrecere de familie, ce pățește el cu o bătrână, vecina lui de casă. Vecina asta a lui și-a construit cotețele porcilor lângă gardul ce desparte proprietățile, lângă fereastra casei lui. Se poate imagina ce duhoare îi intră în casă când el deschide fereastra să intre aer, miroase a coteț de porci. Sara când îl aude că se vaită îi zice, fără să-l menajeze deloc: 
  
- De, frate-meu, ți-ai găsit nașa! Tu cândva îmi puneai șosetele tale nespălate sub perna mea, acu ți-a pus Tanța ție cotețul porcilor la nas, sub fereastră. Ehe, Dumnezeu nu doarme! 
  
Noi ne distrăm, pe seama lui și nu-l compătimim, cred că dacă l-am compătimi s-ar simți prost cu adevarat. 
  
Deci, îi zice el Tanței într-o dimineață, când ea rânea la porci și el a deschis fereastra: 
  
- Bre, tanti Tanțo, ia să muți cotețul ăla de aci, că m-ai împuțit cu porcii dumitale! Cum deschid fereastra, zici că ai dat cu armă chimică pe fereastra mea, așa de urât, miroase! 
  
- Du-te la dracu, băi, Vulpe! Mută-ți casa mai încolo, sau zidește fereastra aia, dacă nu-ti place! Ce, ai pus fereastra aici să mă spionezi pe mine, să știi tu tot ce fac eu! 
  
- Păi, bre, fereastra asta e aici făcută de tata, de când m-am născut eu, matale însă ai făcut cotețul aici de curând! 
  
- Păi l-am făcut, nenorocitu-le! Să nu mă mai spionezi tu, nu puteam să fac nimic fără să nu știi tu! Abia acum am și eu un pic de privasi, de când am făcut cotețul! 
  
- Ce e ăla breee? 
  
- Privasi, vulpea dracului, ignorantu-le! Pe ce lume trăiești mă, că nu știi ce e ăla privasi? Mai cultivă-te, mă amărâtu-le și tu, dracului! Adică, nu mai vezi tu tot ce fac eu în casa mea și în curte, acu vezi doar cotețu! E bine? 
  
Auzind cum e Vulpe pus la respect de bătrâna Tanța și trimis să se mai cultive noi ne prăpădeam de râs, însă el nici nu clipea și continuă să povestească: 
  
- Bre, vezi că dacă te dau În judecată că mi-ai pus cotețul lângă geam să mă intoxici, eu voi câștiga! Să știi că legea e de partea mea! Și să știi că am auzit și eu de praivăsi, bă, deșteapto! De aia nu înțelegeam, că nu pronunți cuvântul bine, așa că retrage-ți cuvintele! Eu nu sunt ignorant. Să mai știi că nu mă interesează să te spionez, că nu ești interesantă! 
  
- Ce vorbești și ce voie, mă, Vulpe! Ce? Trebuie să-mi dai tu voie să fac ce vreau în curtea mea? O să-mi mut și weceul aici, să vedem ce faci? He! Fac yu! Ca să vezi că o știu și pe asta, nenorocitu-le! 
  
Zicând acestea, îi face lui Haralamb semnul acela deocheat din jargonul șmecherilor englezi sau americani, cu degetul în sus, chestie ce l-a făcut cel mai mult să-i sară muştarul și să o facă și el albie de porci. Noi râdeam cu lacrimi de necazurile lui Haralamb cu vecina sa, Tanța. 
  
Ea îl întărâta în fiecare zi; ba punând băligarul porcilor rezemat de gardul lui, ba provocându-l de câte ori îl vedea prin curte, zicându-i de toate ce-i veneau pe limbă. Când ea trecea într-o zi prin dreptul casei lui pe drum la vale, uitându-se chiorâș în curtea lui, el o vede și o strigă: 
  
- Bre, tanti Tanțo! Ia stai mata un pic, să schimbăm două vorbe, că ai început să mă calci pe bătături cam des! Să știi că eu te reclam, dacă continui să pui băligaru pe gard, sub fereastra mea, îți spun ca să știi că nu-ți merge! 
  
Ea se oprește un pic până ce el iese la drum și abia a ieșit, că a început să țipe ca apucată, să se tragă de păr, să-și arunce basmaua din cap și să țipe: 
  
- Săriți lumeee! Săriți, că mă omorâ Vulpe! 
  
El rămâne un moment blocat de surpriză, după care fuge imediat în curte, să nu-l vadă careva la drum și să aibă nebuna de babă martori când se va plânge la poliție că a bătut-o el, când de fapt nu ar fi făcut niciodată asta. Înțelesese imediat că asta era schema perversei babe Tanța. El a fugit în casă în timp ce ea făcea teatru la poarta lui singură. A deschis geamul de la drum și el și îi zicea cu o voce mai scăzută, tot ce i-a venit pe limbă, fără să-l audă vecinii și să-i pună periculoasa de babă, de martori. 
  
A doua zi el s-a dus la șeful de post și a depus plângere pentru tărășenia cu cotețul la geam. 
  
Au venit doi polițiști, în una din zilele următoare, au chemat-o pe Tanța la poartă și au înștiințat-o că are o reclamație făcută de vecinul Haralamb, pentru că a construit cotețul porcilor la geamul lui. Au cerut permisiunea conform regulamentului, să intre în curtea ei, să constate dacă e adevărat. 
  
Atâta i-a trebui babei, a început să se tăvălească pe jos, să țipe că moare de infarct, că poliția a venit să o persecute. Polițiștii, care erau niște tinerei de fapt, se purtaseră regulamentar și i-i vorbiseră cu respect babei. La început au crezut-o și vroiau să o ajute să se scoale de pe jos, crezând că se simte rău într-adevăr, însă au înțeles repede și ei că, de fapt, baba făcea teatru cu ei, profitând că e bătrână și că nu dorea ca ei să-i intre în curte, să vadă cotețul. Ei i-au zis lui Haralamb că să o dea în judecată ca să rezolve ceva, că e perversă, și joacă murdar. 
  
După ce au plecat polițiști, pe seară, baba se uita peste gard, să-l vadă pe Vulpe. Când l-a vazut, i-a zis: 
  
-Ia vino mă vulpoiu-le mai aproape de gard, să-ți spun și eu ceva! Ce, mă, Vulpe, ce? Tu chiar crezi că te poți pune cu Tanța, prăpăditu-le? Oi fi tu Vulpe, dar Tanța e o vulpe mai bătrână și mai deșteaptă ca tine! Zi-mi sărut-mâna, mă, fire-ai tu al dracului, că eu n-am ce învăța de la tine, tu însă de la mine ai ce învăța, că am trăit pe lumea asta mai mult și eu pun pielea pe băț la zece vulpi ca tine! 
  
-Așa să fie oare? Ascultă aici la mine bre! Vedem noi până la urmă care vulpe la care, îi pune pielea pe băț! Ești bătrână, și în loc să te duci la biserică cum fac alte femei, să te rogi să-ți ierte dumnezeu păcatele, mata te ții numai de rele! Ești rea ca talpa iadului! 
  
-Ha! Ha! Ha! Uite cine vorbește! 
  
Îi răspunde Tanța în bășcălie, arătându-l cu degetul. 
  
Noi râdeam cu lacrimi de faptul că fratele nostru Vulpe a dat peste o vulpe pe măsura lui, în timp ce el era serios și părea cam lovit în amorul sau propriu, rozându-și concentrat colțul îngălbenit al mustății. 
  
Va urma 
  
Referinţă Bibliografică:
INGRID (7)FRAGMENT DIN ROMAN / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2014, Anul VI, 06 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!