Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 1994 din 16 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Ingrid (5) fragment din roman
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nebănuitele cotituri ale vieții 
  
Am venit în concediu către sfârșitul lui septembrie. Era timpul de făcut conservele și de pus murături. Printre hobbyurile mele se numără și gătitul. Îmi place să experimentez rețete noi în bucătărie. În diverse ocazii de-a lungul vremii prin lucrurile pe unde m-am perindat, mulți din străinii care au gustat preparatele mele culinare mi-au mărturisit că deși rețetele erau clasice din bucătăriile italiană și uneori românești, se remarcau în mod clar printr-o o notă de originalitate. Erau cele cunoscute de ei și totuși… aveau ceva ce le distingea de cele cunoscute de ei. În general erau foarte apreciate și lăsând deoparte modestia, sunt considerată o bucătăreasă bună și apreciată. În aceste condiții e firesc că odată ajunsă acasă în anotimpul acesta propice pusului conservelor de iarnă, să-mi suflec mânecile și să mă pun pe treabă, alături de mama. Zis și făcut: În următoarele săptămâni de la sosirea în concediu m-am dedicate făcutului, dulcețurilor, zacuscăi de vinete și de ghebe, ghiveci de legume și pusului murăturilor. A ieșit o treabă pe cinste, de să-ți lingi buzele și mama era fericită cum nu mai fusese de mult. De mulți ani de când fetele sale plecaseră în lume, făcea singură toate aceste lucruri migăloase, fără mare tragere de inimă, pe când anul acesta dăduse norocul peste ea. Eu eram fericită și satisfăcută doar privind-o sau privindu-l pe tata cum dădea zilnic iama mulțumit prin câte un borcan cu zacuscă care îi plăcea în mod deosebit. După ce am terminat, toate prietenele mamei erau la curent cu isprăvile mele culinare și gustând din delicatețele pregătite mă ridicau în slăvi și o fericeau pe mama. 
  
Serile mă retrăgeam în cameră, după ce părinții mergeau la culcare. În unele seri mergeam la frate-meu acasă și petreceam serile cu el și cu Lia, nevastă-sa.Vizionam vreun film, sau stăteam de povești, pur și simplu. Haralamb are un talent inepuizabil în a povesti cu haz tot felul de snoave sau din isprăvile sale trăznite. 
  
Printre altele el are o pasiune pentru emisiunile despre natură și animale ca de exemplu, despre câini pe care îi îndrăgește mult. Deseori urmăream împreună aceste emisiuni pe Național Geographic sau Discovery chanel, preferatele sale .În alte seri, ascultam muzică sau pur și simplu stam la taclale până târziu, când eu plecam acasă la mine. În aceste ocazii discutam câte-n lună și stele și ne distram bine împreună. 
  
Uneori le povesteam eu despre obiceiurile și viața prin partea de lume unde trăisem în ultimii ani. Ei îmi povesteau despre viața lor în general. Despre câinii săi, Haralamb nu epuiza niciodată de povestit, că are vreo patru și se ocupă el cu dresatul lor, sau despre celelalte animale și păsări de curte care constituiesc avutul și mândria lor, în special a Liei. Dintotdeauna lui i-a plăcut să aibă câini de rasă. E un hobby al său. 
  
Lia se ocupă de de când a rămas fără serviciu cu creșterea animalelor și a îndrăgit această ocupație, deși nu-i ușoară. Își mai încropesc veniturile, cu ce câștigă Haralamb cu meseria lui. Copii nu au, că nu le-a dat Dumnezeu. Lia e o femeie cu suflet bun, e harnică, inteligentă, discretă și cu mult bun simț. Nu-i tipul de femeie prea vorbăreață sau bârfitoare, nici cicălitoare nu e și el apreciază asta. E brunetă, frumușică, înaltă și subțire, cu ochii mari, căprui și blânzi și un zâmbet cald îi luminează fața, de câte ori ne întâlnim. 
  
Haralamb, din contră, nu-i tace gura decât când doarme sau când e singur. E mereu pus pe șotii, provocator, însă cu ea se poartă frumos. Cu firea lui năbădăioasă și meru pusă pe farse, el deseori calcă-n străchini cum bine zice o vorbă veche de pe la noi și acasă Lia îl întâmpină măsurându-l lung din priviri, fără să zâmbească deloc și fără să-I răspundă o vorbă, oricât încearcă el să i-o scoată cu cleștele din gură. Dacă ea nu-i vorbește, înseamnă că el a făcut-o lată și a supărat-o rău. Atunci se face luntre și punte, să-i intre iar în grațiile Liei. De obicei ea nu se supără așa cu una cu două. Nu se ceartă cu el niciodată, doar îl fixează cu privirea ei încruntată și nu-i răspunde un cuvânt iar el atunci intră în criză. 
  
De obicei nu se ocupă el de animale, nu le rânește grajdul, nu le dă demâncare.Toate aceste lucruri și altele care țin de gospodăria le face ea cu multă tragere de inimă, însă când vrea să fie iertat, el face excepții și devine vrednic ca să o îmbuneze. E un spectacol demn de văzut cum o trimite în casă la televizor că dă el la porci sau rânește grajdul. Apoi are cu ce se lăuda o săptămână. 
  
Într-una din seri, după cină, am mers la ei să petrecem seara împreună. În timp ce beam câte o cafea și mâncam câte o felie de tort, urmăream la televizor, un documentar pe Național Geographic, despre păsări de pradă, printre altele, uliul. Lia stătea pe fotoliu și motanul ei negru se întinsese pe marginea fotoliului său torcând leneș iar ea îi alinta mașinal, blana moale și lucioasă. Atunci Haralamb mi-a zis, în contextul discuției noastre despre pasări răpitoare care tocmai se transmitea la televizor: 
  
-Crezi că uliul poate fi domesticit și dresat Ingrid? 
  
Îi răspund: 
  
-Dresat? Poate, însă nu cred că e ușor! Domesticit însă...nu cred. 
  
-Întreab-o pe Lia, că ea are un uliu al ei. El vine și i se așează pe umăr, îi mănâncă din palmă și nici nu folosește mânușă, cum fac dresorii. Ciufu al ei nu o lovește niciodată cu ciocul căci el o iubește. Lia l-a salvat și l-a îngrijit până s-a făcut bine. 
  
La televizor se vorbea tocmai, că pentru a dresa aceste păsări e necesară o mânușă căci sunt agresive. Lia începe atunci să-mi povestească despre uliul său: 
  
- Da Ingrid! E adevărat! Îl cheamă Ciufu și l-am găsit la muchea Gemenii, când am dus vaca la păscut. Era cu aripa ruptă, abia mai mișca. L-am luat și l-am pus în bluza mea de trening și așa l-am adus acasă, i-am dezinfectat rana, căci eu cred că fusese împușcat, i-am făcut niște atele și l-am pansat. Am avut grijă de el și l-am ținut, mai mult de o lună în colivie, până s-a vindecat. 
  
Când și-a mai revenit, mă jucam cu el, i-am pus numele Ciufu și după puțin timp, când îl chemam astfel, el înțelegea și venea imediat pe mâna mea. La început am folosit o mânușă căci mă temeam de ciocul lui. Îl puneam pe umărul meu și fiind rănit, îi mângâiam ușor pe căpșorul cu cioc încovoiat și puternic și penele lucioase. Am început treptat să-l alint, apropiindu-l de obrazul meu și el după aceea, când îl puneam pe umăr, se punea singur cu capul lipit de obrazul meu.L-am dus și la veterinară de i-a văzut aripa. Fusese ruptă. Mi-a dat o alifie să-i pun și a durat mai bine de o lună, până s-a vindecat. După ce i-a trecut aripa, îl chemam pe mâna mea fără mânușă și nu m-a ciupit nici măcar o data. 
  
Când Haralamb în schimb încerca să întindă mâna spre el să-l alinte, începea să țipe la el și l-a ciugulit destul de rău. Dacă încerca el să se apropie de mine și Ciufu era pe aproape țipa la el și sărea să-l lovească cu ciocul. Nici mâncare nu a vrut de la el, doar de la mine. 
  
Haralamb se răstea la el și răspundea țipând și el la Haralamb, încercând să-l ciugulească. Când a putut să zboare, l-am lăsat liber, deși mă temeam că se ia de găini. Îl certasem de câteva ori, când era rănit și-l învățasem că nu trebuie să le atace. Ei bine, el a înțeles și nu a mai încercat! De când e în libertate, deseori vine pe crengile dudului din fața casei și mă strigă în felul lui iar eu ies, îl chem: 
  
- Ciufu! Ciufu! Atunci el vine în zbor, se pune pe umărul meu și își lipește capul de obrazul meu. Eu îi mângâi capul, după care, îl las să zboare. Vine destul de des! 
  
Nu mă mai miram, căci cunoscând-o pe Lia cum vorbește cu animalele sale și le îngrijește, cred că animalele înțeleg cel mai bine sufletul oamenilor și simt din tonalitatea vocii ce intenții avem. Așa și cu Ciufu, uliul Liei cum îi zice Haralamb. El susține că Ciufu e gelos de aceea țipă la el și îl ciugulește când îl vede că se apropie de Lia. 
  
Va urma 
  
Referinţă Bibliografică:
Ingrid (5) fragment din roman / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1994, Anul VI, 16 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!