Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 1986 din 08 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

INGRID (3)FRAGMENT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nebănitele cotituri ale vieții  
 
Am sosit în țară azi dimineață de la Venezia, cu un zbor al companiei wizzair. De la aeroport m-am îndreptat cu taxiul direct în Militari la autogară, de unde am luat autobuzul către Pitești. Am cumpărat bilet și m-am îndreptat cu valiza către autobuzul pentru Călimănești. Am urcat, urmând să cobor la Pitești. După ce am pus valiza la bagaje și cum autobuzul pleca peste 20 de minute, am coborât și m-am grăbit la chioșcul de ziare din apropiere, mi-am cumpărat vreo câteva ziare și reviste, am cumpărat apoi, o cafea și apă și m-am întors în autobuz și m-am cuibărit pe scaun, dornică să-mi arunc ochii puțin prin reviste. Am încercat mai întâi să mă pun în contact cu fratele meu Haralamb și în cele din urmă, am reușit:  
 
-Bună ziua frățioare!  
 
El se prefăcea că nu mă recunoaște.  
 
-Bună ziua! Cine sunteți vă rog? Mie mi se pare că nu ne cunoaștem! De ce-mi ziceți frate, doamnă? Sunteți de la martorii lui Iehova? Ăia se cheamă între ei, frați. Eu nu sunt de-al dumneavoastră, să știți.  
 
- Nu mai spune! O renegi pe soru-ta?  
 
-Ce soră? Eu sunt singurul copil la părinți, n-am surori. Mă cheamă Ștrul.  
 
-Bine Ștrul dragă, ai uitat când erai copil și te încăierai cu gâștele pe dude iar soru-ta Ingrid te salva mereu din ciocul lor? Prefă-te că-ți amintești că ai totuși o soră mai mare și vino când te cheamă, să o iei de la Vedea cu bagajul pe Ingrid. Pe la ora17,30 cred că voi ajunge. Ai înțeles?  
 
-Ehee! Tu ești Ingrid? Ai sosit! Mai, mai să nu te mai recunosc. A trecut un secol de când nu am mai vorbit. Îmi era frică să răspund. Credeam că e una din Cocu care mă tot hărțuiește la telefon. Am luat-o o dată în mașină la ocazie de la Pitești și de atunci i-am căzut cu tronc. S-a dat la mine tipa din primul moment și a reușit să sperie că e una mai robustă ca mine. Nu știam ce să mai fac ca să scap de ea și i-am spus să ia mâna de pe mine, că sunt însurat și sunt băiat la locul meu, dar bagaboanta aia mă încolțise. Mi-a cerut numărul de telefon și ca să mă lase în pace, eu i l-am dat. I-am promis tot ce mi-a cerut, doar să scap de ea și de atunci mă hărtuiește sexual la telefon. Mă sună mereu și insistă să mă întâlnesc cu ea deși eu o refuz de fiecare dată. Credeam că tu, ești ea, de aia mințeam că n-am surori.  
 
- Păi bine mă belea, cine te puse să iei vagaboante în mașină? Apoi noi am vorbit săptămâna trecută. Asta numești tu un secol, ca să ajung, să-mi confunzi vocea? Hai, că-mi mai spui snoave diseară, altfel mi se termină creditul! Să nu mă lași mult, să te aștept în Vedea! Ne-am înțeles?  
 
- Da! Te pup Ingrid! Te aștept în centru.  
 
Am închis telefonul râzând pe înfundate de poznele lui Haralamb care de când îl știu a rămas același, neschimbat în ciuda curgerii anilor. E slăbănog și înalt fratele acesta al meu, cu mustață castaniu -gălbuie ce-i acoperă partea de sus a gurii, cu dinții un pic proeminenți, un zâmbet șmecheresc ce i-i descoperă atunci când râde cam într-o parte. Îi e tipic acel zâmbet mereu prezent în colțul gurii când ne întâlnim, expresie a unui tip mereu pus pe șagă. Găsește plăcere în a face bășcălie de oricine, fără să stea prea mult pe gânduri, punând în posturi stânjenitoare, prieteni, frați, nu mai spun de cei pe care nu-i prea are la suflet.  
 
De regulă în discuții cu public abordează subiecte stânjenitoare pentru cel vizat, sau pure invenții căutând să facă pe respectivul să se simtă ridiculizat. Cu el prin preajmă trebuie să fim mereu atenți, să-i parăm glumele parșive, că altfel nici nu-ți dai seama cum ai ajuns, că ceilalți se strică de râs pe seama ta, când el te prinde pe picior greșit. Inventează mereu ceva, e o fire fără astâmpăr și e greu de ghicit ce-i mai trece prin minte.  
 
Acum da! Mă simt într-adevăr acasă, după convorbirea cu Haralamb. El a reușit să-mi schimbe dispoziția sufletească. Mai dau vreo două telefoane la rudele mele din Pitești, că trebuie să mă întâlnesc mai întâi cu un nepot înainte de a pleca către Vedea apoi mă cufund în răsfoitul revistelor cumpărate și când termin, mă las furată de peisajul ce se scurge de-a lungul drumului parcurs de autocar. La Pitești cobor. În stație, mă aștepta nepotul meu. A pus valiza în portbagajul mașinii sale și cum era ora prânzului am continuat discuția noastră, la un restaurant în centru unde ne-am oprit să prânzim. După prânz, ne-am dus acasă la ei. Între timp a venit și nepoată-mea, am mai stat la taclale cât am băut împreună o cafea și le-am lăsat câteva lucruri, pe care le-am adus pentru ei, din Italia. De acolo, am plecat cu taxiul, către ieșirea din oraș, de unde trebuia să iau autobuzul către Vedea.  
 
Când am sosit la Vedea, acolo, mă aștepta, fratele meu. Haralamb m-a întâmpinat zâmbindu-mi cu gura până la urechi, mi-a dat amândoi obrajii să-i pup, aplecându-se ușor, el fiind destul de înalt. În același timp își plimba ochii fără astâmpăr după amicii săi ce-l priveau de la barul de alături, făcându-le cu ochiul și zicându-le:  
 
-Asta e soru-mea Ingrid! Trebuie s-o înțelegeți, căci ea mă iubește la nebunie și i-am lipsit!  
 
Mi se adresează apoi direct de față cu toți aranjându-și părul cu cochetărie și mustața ca și cum i-o șifonasem eu și mângâindu-mi ușor capul cu intenția vădită, de a mă face să trec drept o soră cam ridicolă. Eu, cunoscându-l bine, eram pe fază, gata de apărare. I-am prins mâna, cu mâna mea deasupra și i-am întins-o cu dosul sub nasul lui, ca și cum ar fi luat-o el galant, să mi-o pupe. El ca să salveze situația m-a îmbrățișat teatral și a început să mă pupe și el cu patos pe obraji:  
 
-Hai vino-ncoa să te pup și eu Ingrid! Ai cam albit de când nu te-am mai văzut. Numai eu nu am albit și lumea zice că întineresc pe zice trece.  
 
-I-auzi! Minune mare cu tine, frățioare! Nu te grăbești deloc, să mai crești.  
 
El puse valiza mea în portbagajul mașinii hlizindu-se. Îi zic:  
 
-Așteaptă dragă frate, că aș vrea să merg în supermarketul din centru să cumpăr câte ceva.  
 
Termin de cumpărat și mă întorc la mașină iar Haralamb îmi vine în întâmpinare și mă ajută să duc cumpărăturile, după aceea plecăm împreună către casă. Pe drum cum îi e stilul, mă copleșește cu elogii și complimente exagerate provocându-mă ca să zic ceva compromițător, care să-i dea credit, să mă tachineze fără menajamente apoi, de față cu cei de acasă. Eu însă știu cu cine am de-a face și tac din prevedere. Începe să mă perie cu vorbe măgulitoare:  
 
-Ce frumoasă te-ai făcut Ingrid! Ai înflorit în anii ăstia de când nu ne-am văzut ca un trandafir. Arăți mai tânără cu vreo zece ani, decât la plecare. Dacă te întâlneam pe stradă, mai, mai să nu te cunosc soru-mea. Arăți ca o italiancă, acu.  
 
-Oho Haralamb frățioare! Cu zece ani? Vasăzică arăt mai tânăra ca tine? Deci nu-i adevărat ce spuneai adineauri, că am îmbătrânit.  
 
-Ehe nu! Eu arăt mereu de treizeci, așa că nu arăți mai tânără, ca mine.  
 
Mă apuca râsul.  
 
-Eh! Păi de aia te molestează femeile, că te văd așa tânăr și necopt!  
 
El râse mânzește.  
 
- M-au terminat! Să vezi când le iau în mașină, la ocazie, în special cele mai în vârstă îmi fac avansuri.  
 
- Păi ce-i de capul tău? Le iei în mașină ca să le duci în tentație cu vrăjelile tale?  
 
În anii cât fusesem departe îmi lipsiseră glumele fratelui meu, ca multe alte lucruri dragi.  
 
- Le iau în mașină că-mi trebuie bani, mai fac și eu de țigări și îmi asum riscuri.  
 
Eu nu mă pot abține imaginându-mi pe nebunul de Haralamb încolțit, el care pe toți îi lua peste picior.  
 
Am ajuns repede acasă și cum era către sfârșitul lui august, ziua era frumoasă, însorită, soarele în asfințit mi-a urat bun venit acasă împreună cu familia mea, tata, mama, copiii ,care veniseră acasă, de la oraș,unde își au rosturile lor special pentru întoarcerea mea. Dorul de ei fusese cel mai greu lucru de suportat,în străinătate! Trecuse destul timp, de ultima oară când ne adunaserăm astfel, întreaga familie sărbătorind ceva.  
 
A fost un balsam pe răni fericirea revederii pentru mine și mi-a spulberat tot dorul de ei, toate suferințele si tristețile din acești ani petrecuți departe, lăsând loc doar pentru bucuria de a fi din nou acasă în mijlocul lor.  
 
Au fost zile de vis, acelea petrecute cu ei. Ne-a ostoit dorul și ne-au compensat din plin pentru anii petrecuți departe unii de alții.. Am stat de vorbă, despre câte se mai întâmplaseră acasă și în viețile copiilor mei în acei ani grei. Se maturizaseră. Deși foarte tineri, deveniseră oameni pe picioarele lor, cum glăsuiește o vorbă veche. Eu le-am povestit pe larg, despre oamenii și locurile pe unde m-am peregrinat. Am ascultat cu sufletul, însetat șistrângându-se de regret, că la unele momente importante din viața lor, lipsisem. Îmi fuseseră povestite la telefon cu lux de amănunte, însă pentru mine erau pierdute, nu fusesem cu ei în acele momente. Viața e astfel, nu putem avea totul și ea își face meandrele sale cu noi toți.  
 
Fata, cea mai mica dintre copii, avea un logodnic, terminase școala și acum avea un serviciu bun în București. La fel unul din băieți, cel mic, iar cel mare se căsătorise înainte de plecarea mea în Italia. M-am consolat cu fericirea ce o vedeam pe chipurile lor, cu optimismul tineresc cu care treceau cu naturalețe peste acele detalii dureroase. Ei erau mulțumiți de ceea ce aveau fiecare de la viață și acest lucru mi-a redat și mie optimismul. Eram mulțumită în sinea mea văzându-i astfel. În fond, asta e ceea ce contează cu adevărat.  
 
Mi-a venit în minte o vorbă mare care sigur o auzisem cândva:”Nu privi înapoi cu regret la anii ce-au trecut/ Privește fericit filele albe nescrise din cartea vieții/Ce pentru tine rămân.”Nu-mi amintesc cine le-a spus, știu însă că e un mare adevăr și esența lor mi-a plăcut. Le consider memorabile și neprețuite, demne de ținut minte.  
 
Duminică seara, copiii au plecat fiecare la rosturile lor. Eu am rămas acasă la țară cu părinții. Aveam și eu planurile mele pentru viitor, trebuia să încep să-mi aranjez locuința. Aveam o casă, care de când trăia, bunica mi-o destinase mie, drept moștenire. Tata mai făcuse și el câte ceva la ceea ce deja exista. Mi-a cedat acea casă mie. Trebuia însă, să intervin cu îmbunătățiri ca să o fac locuibilă și eu deja aveam în minte să mă pun pe treabă cât voi sta pe acasă.  
 
Am angajat meseriași și au început să pună la punct lucrurile. Au durat lucrările vreo două luni. În acest timp am avut destule de făcut însă făceam cu multă bucurie.Nu era ceva de lux, însă era vorba de casa mea, mai bine zis de noua mea locuință și acest lucru îmi dădea un sentiment de siguranță ce aproape îl pierdusem după proces.  
 
Îmi revenise mie după procesul de partaj și un teren ce-l cumpărasem în timpul căsătoriei cu o casă veche nelocuibilă, tot în sat însă am hotărât să mă ocup pe viitor doar de teren, casa nu aveam posibilitatea să o refac, cel puțin deocamdată.  
 
Intenționez ca după câteva luni, când voi termina baia și camerele de finisat, să plec din nou la muncă în Italia.  
 
La momentul respectiv țara noastră intrase deja în Comunitatea Europeană și era bine că eu puteam să lucrez cu contract, fără să mai fac cerere și să aștept ca înainte.  
 
Pe timpul cât am stat acasă, am început să-mi regăsesc prietenii de odinioară, să mă reintegrez vieții de la țară. Mă simțeam în formă și nu-mi lipsea entuziasmul. La sfârșit de săptămână plecam la oraș, în vizite pe la copii. Fata ar fi dorit să stau mai puțin la țară și mai mult pe la ea. Nu era însă o problemă, aveam timp și mergeam pe la ea des. Începusem să prind gust pentru astfel de viață și timp să mă plictisesc nu aveam.  
 
Cănd lucrătorii au terminat de construit soba de teracotă și lucrările, eram deja sătulă de așteptare și cu toată frenezia m-am apucat de făcut curățenie și de aranjat mobila în camere.  
 
Era trecut de jumătatea lui noiembrie când am făcut prima dată focul în soba nouă și am petrecut prima noapte în casa mea. Până atunci, dormisem în casa părinților care se află în aceeași curte, vizavi de a mea. Mai sunt încă lucrări de făcut la verandă, de refăcut încă o cameră însă atât cât am reușit să fac, îmi dă posibilitatea să locuiesc în condiții bune. Am acum baie, două camere de locuit, veranda e închisă, bucătăria exista deja una, în prelungirea casei. Am plănuit să refac a treia camera, pe post de bucătărie, mai târziu.  
 
În timpul reparațiilor la casă, locuind mai mult în sat, am avut ocazia să reântâlnesc cunoștințe vechi, foști colegi de școală, care acum locuiesc în sat. Aceasta s-a întâmplat și datorită fratelui meu Haralamb.  
 
El și Lia nevastă-sa trăiesc în sat. Mă însoțea deseori la Vedea cu mașina lui, pentru diferite treburi sau cumpărături. Așa m-am regăsit și cu vechi prietene din tinerețe.  
 
Una e Adriana. E căsătorită cu George, veche cunoștință și el de fel din satul Govăra. Eu venisem acasă la ei, la sugestia lui Haralamb, să vorbesc cu George care este tâmplar pentru a comanda uși și ferestre noi pentru casă. Am căzut de acord ca George să vină să măsoare ușile și ferestrele acasă la mine, să mi le facă el. Adriana a făcut cafea și stând de vorbă ne-am actualizat cu cele ce nu mai știam unii despre ceilalți, căci se scurseseră prea mulți ani de când nu ne mai văzuserăm. În cele din urmă ne-am luat la revededere cu promisiunea să ne reîntâlnim în curând, apoi am plecat acasă.  
 
Se apropia ora prânzului și eu trebuia să pregătesc masa pentru cei doi mereriași ce-i aveam la lucru în acea zi. Cum am sosit acasă m-am apucat imediat de treabă. La prânz eram gata cu tot ce trebuia când au venit oamenii la masă. După prânz am mai stat un pic cu părinții mei de vorbă apoi i-am lăsat să se odihnească. Tata nu se simțea prea bine din păcate. Avea multe problem cu sănătatea. M-am retras în cameră la mine și am aprins televizorul, am mai pus ordine în lucruri, apoi m-am cuibărit în fotoliu cu o ceașcă de cafea fierbinte alături pe măsuță. În acest timp, priveam un album cu poze din anii de liceu. Răfoind alene filele albumului, dintre coperțile sale încet, încet încep să-mi reînvie în minte frânturi de viață trăite, chipuri de prieteni, momente ce existau adormite în cotloanele minții.  
 
Fusese suficient să scutur un pic pulberea vremii ce se depusese peste amintiri și se trezeau imediat din amorțirea lor, răsărind pe bolta minții mele, vii. Apăreau deodată, cohorte de imgaini, decoruri și chipuri tinere pline de viață. Unele dintre ele, nespus de dragi, de prietene sau prieteni, altele de mai puțin prieteni, toate începuseră să prindă viață încercând să mă atragă prin ferestrele timpului în incognito. Oamenii întânesc pe drumul vieții și buni și răi eu nu făcusem o excepție, astfel poate unele lucruri în viața mea rămăseseră în suspans în memoria filelor și mă așteptau să le reânvii sau să le scriu finalul.  
 
Am rămas cu privirea pironită pe o frumoasă fotografie în grup. În poză eram eu, fratele meu Gioni, Ilinca o bună prietenă a mea din anii de liceu și cam de aceeaș vârstă cu mine și sora sa mai mare Martina, pe care noi o chemam Tina. Poza era făcută în grădina cu flori din fața unei case mare, veche unde noi, toți protagoniștii zâmbitori din fotografie, stăteam în gazdă pe atunci.  
 
Privind cu intensitate chipurile vesele din poză, spiritul meu dornic de regăsire se avântă în undele trecutului stăbătând într-o clipire de ochi, negura anilor scurși, poposind la ușa unde cei patru tineri coborâti din imagine, locuiau în chirie. Erau toți la vârsta când își construiau visuri, idealuri plini de entuziasm și încredere, iubind viața în toate formele sale, necrezînd în tristeți, în eșecuri, neconcepînd viața altfel, decât frumoasă. Greuțățile care încercau să se interpună între visurile ce li se înnălțau din sufletele tinere, păsări de lumină către înalturi, nu semnificau altceva decât obstacole bune de a fi înlăturate.  
 
În casa cea veche de pe strada Exercitiu, casă care data dinainte de 1940 și căreia la vremea aceea, i se făcuseră unele reparații , mai cu seamă că suferise în urma unui cutremur și a râzboiului, locuiau acolo, într-un apartament de 3 camere, cu bucătărie și baie separate de noi celalți chiriași, două femei bătrâne, proprietăresele casei.  
 
Se numeau, doamna Eleolora Stratulat, cea mai în vârstă și sora ei cu câțiva ani mai tânără, doamna Sanda Rotaru amândouă văduve.  
 
Intrarea în apartamentul lor, se făcea din curte, în partea de la stradă, pe o scară de ciment, crăpată pe alocuri și tocită de scurgerea vremii. Scara făcea un unghi drept și alături de intrarea principală, pe latura dreaptă a unghiului, era intrarea în camera unde locuiau în chirie cei doi frați, Gioni și eu, Ingrid cea de odinioară. Camera era mare cu ferestre la stradă, cu două paturi de o persoană, unul pe peretele cu intrarea, al lui Gioni, alături cu o noptieră cu etajeră deasupra unde el își ținea cărțile de școală și câteva obiecte personale. Celălalt pat al Ingridei se afla pe peretele opus, lângă o sobă de cărămidă cu plită, unde cei doi frați își pregăteau câte ceva de mâncare. Soba era pe peretele cu apartamentul bătrânelor sau mai exact cu holul interior care despărțea camerele chiriașilor, de restul casei. Între căpătâiul patului meu și sobă era un loc de trecere, iar acolo era o ușă despărțitoare ce da în altă cameră lipită de a noastră. În acea camera mult mai mică, cam pe jumătate decât a noastră locuiau cu chirie două surori. Una era elevă la liceu și era de o vârstă cu mine, (aveam 17 ani) cealaltă avea 21 de ani, era muncitoare într-o fabrică de confecții în Pitești. În camera celor două tinere mai era o intrare prin partea din spate a casei. De acolo, exista o a doua ieșire la stradă. Camera lor având ferestrele tot la stradă și un pat, unde dormeau amândouă.  
 
Cea mica se numea Ilinca, cealaltă Martina. Noi o chemam Tina. La picioarele patului meu, lângă fereastra de la stradă, se afla o noptieră cu o etajeră la fel cu a lui Gioni și între cele două noptiere era o masă cu două scaune unde noi mâncam și ne făceam temele. La picioarele patului lui Gioni, era dulapul pentru alimente și în colțul de la stradă în continuarea patului meu, era șifonierul vechi cu două uși unde ne țineam cele câteva haine ale noastre.  
 
Celelalte două chiriașe aveau pentru gătit, un aragaz, într-un hol îngust la ieșire din camera lor,dar cum noi cei patru tineri ne împrieteniserăm la scurt timp după ce ne cunoscuserăm, uneori găteam toți pe aragaz cu permisiunea gazdei, alteori găteam pe sobă și mâncam împreună. Vasele le spălam într-o chiuvetă care se afla în camera noastră. Baia, foloseam toți una și se afla în coridorul care despărțea apartamentul gazdelor, de camerele noastre, toaleta era afară în curte mai în spate.  
 
Erau cam sărăcăcioase condițiile noastre de trai, dar noi eram la vârsta când acest lucru trecea pe ultimul plan. Nu avem nici televizor doar aparatul de radio care ni-l dăduse tata de acasă și îl ținem deschis toată ziua, până ne ducem la culcare.În aceeași casă cu noi, către spate, mai locuiau doi chiriași tineri, soț și soție. Ea,Rica, era însărcinată, era foarte tânără, cam de vârsta noastră, el avea vreo 30 de ani, Sandu se numea. Noi nu prea aveam relații apropiate cu ei.Tipul era bătrân și ne era antipatic de când Rica, nevastă-sa ne povestise într-o seară când el lipsea, cum ajunsese să se mărite cu el.  
 
Ea păzea caprele pe câmp și avea abia 16 ani în timp ce el trecea odată cu bicicleta pe acolo. S-a oprit văzând că era singură și a abuzat de ea cu sălbăticie. Nici nu se cunoșteau, căci el provenea din alt sat și după ce și-a făcut pofta, a lăsat-o mai mult moartă decât vie pe camp singură, văzându-și liniștit de drum. A fost găsită de persoane din satul ei într-o stare jalnică și ajutată. Părinții fetei l-au denunțat, descoperind cine era el și ca să nu facă pușcărie, a acceptat să o ia de nevastă, ea fiind fată de oameni săraci și spre nefericirea sa, rămăsese și însărcinată în urma violului suferit. Noi de atunci, aflând de ce fusese capabil, îl vedeam ca sarea-n ochi. Manifestam toți o antipatie fățișă față de el și abia îi răspundeam la bună ziua.  
 
Eram pe atunci, absorbiți de visurile noastre,ne făceam confidențe despre aspirațiile proprii, despre cuceririle noi, despre succese sau eșecuri.Ieșeam împreună, duminicile când nu mergeam acasă,la cinema sau la ștrand, la plimbare și sâmbăta seara la discoteca de la căminul vreunuia din liceele care le frecventam, fiecare.  
 
Eu și Ilinca devenisem cele mai bune prietene.Tina se întorcea de la muncă seara, așa că noi și Gioni eram după ore, mereu împreună. Ilinca și Tina proveneau dintr-un sat nu foarte departe de al nostru, de pe lângă Cotmeana.  
 
Va urma.  
 
Referinţă Bibliografică:
INGRID (3)FRAGMENT / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1986, Anul VI, 08 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!