Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

INGRID- Primul capitol (fragment din romanul meu publicat în 2015)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nebănuitele cotituri ale vieții  
 
E iarnă, e sfârșit de ianuarie, după amiază târziu. Azi am încheiat conturile unui capitol din viața mea, cel mai trist și mai zbuciumat. Rătăcesc pe aleile parcului care la această oră e aproape pustiu.Vântul suflă înghețat, răvășindu-mi părul cu sălbăticie și patimă, dorind parcă să-mi atragă atenția că nu sunt de tot singură. El îmi este alături și mă scutură în felul său, destul de nedelicat dar eu înțeleg că nu din adversitate și pentru a-mi demonstra că socializează cu mine, mă scutură ca să-mi dea curaj, mă aprobă să continui pe noua cărare a vieții spre care mă îndrept fără regrete. La câte zgârbace mi-a aplicat soarta în ultimii 2 ani, mai, mai să mă doboare,vârtejurile sale cu care mă tot răvășește, respirația-i înghețată cu care se străduie să mă înghețe, îmi par mângâieri drăgălașe.Îi șoptesc vântului în gând, luându-l în zeflemea:  
 
- Ești nebun de-a binelea Vântule! Păi așa știi tu să alinți? Nu vezi cum m-ai ciufulit? Ești în stare, să mă îngheți cu suflarea ta. Las-o mai moale! Oricum sunt fericită că-mi ești aproape, dar lasă-mă, să-mi clarific ideile! Eu te plac, așa sălbatic cum ești și îți mărturisesc că mă simt curajoasă și cu inima ușoară! Mă simt la începutul acestui nou drum, ca în fața unor file albe pe care va trebui să încep a le umple cu noi capitole de viață. Mă simt liberă, dragă vântule! Simt în vene cum îmi aleargă nebunește valuri de speranțe, emoții ce fac să-mi bată inima mai repede, la gândul că mă voi avânta într-un nou început ca în mijlocul unor valuri necunoscute. Nu le întrevăd adâncimile, n-am idee de pericolele sau șansele, care sunt ascunse în profunzimile lor! Îmi e străin țărmul către care mă va duce destinul meu, spre care în această noapte,voi pleca!  
 
Nu cunosc pe nimeni și nici locul acela, totul e nou! Mă încredințez lui Dumnezeu cu speranță și multă încredere,în suflet! Nu-mi explic de ce-mi simt inima așa senină și ușoară cum de mult nu am mai simțit! Mă simt de parcă vechea Ingrid a suferit o metamorfoză, devenind o personă nouă, mai puternică și încrezătoare în viitor!  
 
Abia acum,înțeleg sensul adevărat al unei profeții, ce mi-a fost făcută cu câtva timp, în urmă.  
 
Cu câteva săptămâni în urmă, lucram într-o piață. În ziua cu pricina,la un ceas, când nu prea trecea lume prin piață,eu mă lăsasem furată de gânduri, cum mi se întâmpla des,în acea perioadă. Foarte probabil, gândurile mele, nu erau din cele senine și asta se citea pe chipul meu, deoarece s-a oprit lângă mine o țigancă și mi le-a tulburat cam brutal, zicându-mi:  
 
- Hei frumoaso! Hai să-ți ghicesc! Tu ai o durere mare în suflet, o rană ce sângerează și te roade. Se vede în ochii tăi. Eu dragă, pot să te ajut, să scapi de necaz. Crede-mă!  
 
Mă uit la ea; țiganca, era aceeași care se mai oprise de vreo două ori în ultima saptămână, propunându-mi să-mi ghicească și am izgonit-o zicându-i  
 
-Nu doresc să-mi ghicești. Nu cred în chestii din astea. Lasă-mă în pace!  
 
Ea a insistat, eu am refuzat și atunci am reușit să o fac să plece, acum însă nu se dă dusă. M-am încruntat văzând-o și i-am zis supărată de ale mele, mai mult decât de ea:  
 
-Ți-am mai zis și alte dăți că nu doresc să-mi ghicești! Pleacă și dă-mi pace!  
 
-Chiar dacă plec frumoaso, nu vei avea pace. Lasă-mă să-ți ghicesc în tarot! Am har și ție îti ghicesc și gratis, că-mi placi! Pui tu ce vrei acolo să aibă leac. Să știi însă, că eu nu mai ghicesc la nimeni gratis. Tu ești o excepție.  
 
-Lasă-mă-n pace și nu mă mai bate la cap, ți-am zis că nu sunt interesată!  
 
-Îmi respingi mereu ajutorul, dar eu îți citesc sufletul și văd că ai suflet bun. Ai un năcaz mare și dacă nu te aperi te răpun dușmanii. Ai grijă!  
 
-Păi dacă-s bună cum spui tu, cum pot avea dușmani așa răi? Oamenii buni, nu ar trebui să aibă dușmani. Uite! Îți dau eu, ceva acolo, numai pleacă și slăbește-mă cu ghicitul ăsta, că eu nu cred în ghicit și nu cred că ghicitul, ajută la ceva! Zicând acestea îi întind o monedă.  
 
-Nu frumoaso, eu o să-ți ghicesc gratis! Lasă-mă s-o fac și n-o să te căiești!  
 
Oftez exasperată de insistența țigăncii și jenată, căci nu era o femeie prea tânără iar eu nu-s tipul căreia îi place lipsa de maniere, fie chiar și cu o țigncă cu tupeu. Între timp, vecinul ce vindea în apropiere de mine, se apropie crezând că îmi creează țiganca probleme.  
 
-Doamna Ingrid, pot să vă ajut?  
 
Îi răspund:  
 
-Nu George, mulțumesc nu am probleme! El i se adresează țigăncii:  
 
-Vezi că dacă o superi pe doamna, o să ai de-a face cu mine!  
 
- Pupa-te-aș! Eu vreau să-i ghicesc gratis și ea mă refuză! Ai mai auzât matale de vreo tâgancă așa ca mine? Te rog, să rămână aci între noi vorba asta, că dacă aud ălelante tâgănci, râd de mine.  
 
Ca să scap de situația penibilă în care mă văd pusă, îi spun colegului să plece liniștit la taraba sa și accept de nevoie oferta țigăncii, sperând să mă descotorosesc mai degrabă de ea.  
 
Scoate țiganca un pachet de cărți, mă pune să tai, după care le așează pe masa apoi îmi spune să întorc 3 cărți și începe să-și depene prezicerile:  
 
Una din cele trei cărți era 13 și se numea MOARTEA.Nu aveam habar de semnificațiile cărților de taroc. Era prima dată că îmi ghicea cineva în cărți, așa că am devenit curioasă și am ascultat ce-mi spune chivuța:  
 
-Să știi Ingrid, că tu ești acu, într-o răscruce a vieții tale! Ești încă în pericol! Dușmanii tăi sunt...  
 
Mi-a zis ea lucruri pe care eu deja le știam, descrieri care au făcut să-mi întărească convingerile legate de coșmarul ce-l trăiam, deja.Mi-a îndrugat verzi și uscate,fiind bună la treburile astea ca toate suratele ei.Ceva, a fost mai semnificativ și relevant pentru mine, mai târziu,din cele ce, mi-a zis ea.  
 
-Ți-a ieșit o carte, care de obicei nu e bună! MOARTEA! În contextul acesta și în punctul unde este viața ta acum, că ai trecut deja cu sufletul dincolo de pericol, nu mai înseamnă o moarte reală! Înseamnă, că viața ta de până acum ,e pe ducă!Tu, o să începi o altă viață! Nu văd însă suferință în sufletul tău pentru ceea ce se duce, semn că ești deja împăcată de cotitura vieții tale!  
 
-Ce vasăzică? Copiii mei fac parte și din acea viață,ei trec, înainte de toate celelalte lucruri! Pentru ei am îndurat atâtea necazuri!  
 
-Copiii sunt cu tine ei au viitor! Sunt trei,nu? Sunt în inima ta și tu într-a lor! Tu urmează-ți sufletul! El cunoaște drumul,cel bun!  
 
-Bine dragă, hai că m-ai lămurit! Acum mă simt mai rău ca la început, pierdută-n ceață complet! Uite! Ia aici banii ăștia, că eu nu vreau să-mi ghicești gratis și să fii sănătoasă!  
 
-Dă-mi și o pereche de ciorapi din ăștia, Ingrid, pupa-te-aș! ,Ai să vezi,că vei ieși din necazuri, repede! Adu-ți aminte de ce-ți spun eu! ,,Țâganca" știe ce vorbește!  
 
-Ia ciorapii și pleacă! Eram gata să cred că dădui peste o țigancă generoasă! îi zic eu, dornică să o văd plecată de pe capul meu.În cele din urmă pleacă rânjind mulțumită.  
 
Azi, la nici două luni de când mi-a ghicit, îmi vine în memorie prezicerea aceea ciudată, pe atunci fără sens, că pierd tot și nu voi regreta, că mă voi simți ca o și cum am murit și am reînviat. Poate părea o prostie însă azi am înțeles sensul acelor vorbe ale prezicătoarei.  
 
În răstimpul acesta de când cu ghicitul țigăncii, neînțelegerile cu soțul au devenit insuportabile. Nu mai puteam trăi sub același acoperiș. În cele din urmă, am decis, că voi pleca de acasă și îmi voi căuta un rost de muncă în străinătate. Am discutat cu copiii despre aceasta și ei m-au încurajat, să dau curs acestei hotărâri. L-am pus la curent și pe Florin, soțul meu, cu hotărârea și nu a avut nimic împotrivă, din contră m-a îndemnat să plec.  
 
Odată luată această decizie am început să organizez lucrurile astfel, încât ei copiii mai mici să aibă cele necesare până ce eu voi găsi ceva de muncă în străinătate. Cel mai mare se căsătorise de curând și avea un rost, un serviciu. Cu soțul meu nu erau speranțe de împăcare, căci în viața lui era o altă femeie, de multă vreme.  
 
Trăia o viață dublă de mai mulți ani, despre care eu mult timp nu știusem nimic. Intuisem că trebuie să existe altcineva în viața lui, după felul cum se purta cu mine, după faptul că pleca de acasă cu zilele inventând motive, banii câștigați greu, se topeau fără urmă și datoriile creșteau din senin, în loc să scadă când le credeam plătite și multe altele. Eu nu aveam probe concrete însă, nu cunoșteam identitatea acelei femei și bănuielile mele nu erau probe.  
 
Nu doresc deloc să mai răscolesc, răni vechi, azi după ce ele au devenit trecut. Am decis demult, să le las îngropate pe vecie sub propria lor cenușă, fără să le mai reînvii, pomenindu-le.  
 
Întâmplarea a făcut, că în final, am descoperit adevărul fără putință de a mai fi tăgăduit. Am descoperit, de ce viața mea devenise de nesuportat și că vina nu era doar a mea,am descoperit identitatea celei care în cercurile sale trecea drept soție a soțului meu de mai mulți ani. În anii aceia de chin, când eu căutam răspunsuri la necazurile ce se abăteau pe capul familiei mele, eram manipulată să cred, că memoria și mintea îmi jucau feste și suspiciunea mea fără motive reale, cum afirma el, că acelea erau motivele, tuturor relelor.  
 
Atunci,am avut o mare revelație. Fusesem mult prea încrezătoare, am tolerat multe lucruri dintr-o slăbiciune prostească, mă lăsasem mereu subestimată, acceptasem multe umilințe și ajunsesem să nu mai știu nici eu care sunt cea adevărată.  
 
Fusesem calomniată, acuzată de greșeli ce nu le făceam și nici nu mai reacționam la toate astea.Parcă îmi amorțise sufletul sub atâtea lovituri. Mă obișnuisem să le încasez, fără să mai mă împotrivesc. Singurii care m-au apărat de calomnii, care m-au reabilitat în fața oricui mă critica, au crezut în mine, trăind alături de mine momentele de cumpănă, au fost copiii noștri. Ei m-au stimulat să-mi revin, să mă trezesc din amorțire. Aceste ființe tinere, au dat dovadă de bun simț, curaj și înțelepciune. Ei m-au încurajat să plec, asigurându-mă că vor avea grijă unul de altul în lipsa mea, (deși trecuți de 18 ani, erau încă în școli) eu abia ce-mi găseam de muncă, îi voi sprijini de unde voi fi. Așa am convenit. Mi-au insuflat curajul și încrederea lor în mine, ceea ce m-a determinat să reacționez.  
 
Astfel, văzută prin ochii lor mi-am recăpătat propria încredere.Curajul nu-mi lipsea.Ei aveau dreptate.Am decis să plec de acasă cât mai repede.Mi-au zis:  
 
-Mamă, tu ai fost mereu o persoană curajoasă și noi credem în tine, în capacitățile tale! Ești inteligentă, ești bună și ești puternică, că tu ne-ai încurajat mereu pe noi! Te vei descurca în străinătate chiar dacă nu ai mai fost plecată niciodată. Tu ai deja cunoștințe suficiente de italiană ca să te descurci acolo și înveți ușor. Nu te mai lăsa convinsă de ce spune tata! El te manipulează, învață să te prețuiești.Tu valorezi mult și fără tine noi eram pierduți, demult. Pleacă!  
 
Era exact ceea ce în sinea mea simțeam de mult, că trebuia să fac și cuvintele lor m-au încurajat să îndrăznesc, să-mi iau viața în propriile mâini iar plecarea, era primul pas. Nu am divorțat atunci. A intentat el divorțul, după ce am plecat. Eram de prisos în viața lui și-mi făcea viața imposibilă de trăit, asta m-a împins să nu mai întârzii.  
 
Am închis mica mea afacere în scurt timp și mi-am aranjat plecarea la muncă în străinătate. Iată că a sosit în cele din urmă momentul să plec. Cu câteva zile în urmă mi-am procurat bilet la autocar și astă seară plec. Valiza e gata și am profitat de timpul rămas  
 
Îmi îndrept pașii cu hotărâre spre ieșirea din parc însoțită de alinturile aspre ale vântului pătimaș, mă bucur de priveliștea parcului pentru ultima dată. Traversez centrul orașului îndreptându-mă fără ezitare spre casă, luându-mi rămas bun de la priveliștea orașului care pentru 25 de ani, mi-a adăpostit viața cu ale ei bune și rele. Pe înserat, îmi iau adio de la oraș cu o ultimă reverență și un mic surâs nostalgic și vântului îi fac o invitație să nu mă ocolească când va avea ocazia să ajungă pe acolo pe unde pașii destinului meu mă vor purta, să-mi șoptească numele:  
 
Ingrid! Ingrid! ca să-l recunosc printre toți acei străini, căci el mi-e veche cunoștință și mă voi bucura de reîntâlnire.  
 
Era trecut de miezul nopții. La ora unu pleca autocarul spre Italia, cu destinația Bari. Cumpărasem bilet până la Pescara. Aș fi putut să aleg orice altă destinație dar am optat pentru Pescara, nu pentru că acolo mă aștepta careva ci doar pentru că în perioada când oscilam neștiind ce loc să aleg și spre care să mă îndrept, am întâlnit o veche cunoștință care apropos de plecarea mea, a început să povestească despre cumnata sa, care tocmai sa întors de la Pescara. El mi-a spus că din câte îi povestea cumnata lui, ar fi un oraș frumos, destul de mare și se află la malul mării. Acolo trăiesc și lucrează mulți români fiind un oraș turistic. Acestea au fost motive bune, ca să-mi influențeze alegerea.  
 
Atunci pe loc am decis că destinația mea va fi Pescara. Cunoștința mea s-a oferit să mă pună în contact cu cumnata sa, ca să-mi dea mai multe amănunte despre acel loc. A vorbit cu ea la telefon și a convins-o să mă invite acasă la ea. Am cunoscut-o și ea mi-a povestit că în cele câteva luni cât a stat acolo nu i-a fost deloc ușor și alte chestii descurajante. Văzându-mă totuși hotărâtă să plec și să-mi încerc și eu norocul, mi-a povestit despre oraș, mi-a explicat unde va trebui să cobor și unde aș putea să mă cazez la un preț accesibil. Mi-a mai dat și câteva sugestii în ce locuri frecventate de compatrioate să merg. M-a avertizat de pericolele ce poate întâlni un nou venit într-o țară străină, mi-a vorbit despre persoanele care profită de noii veniți, pentru a-i excroca profitând că nu cunosc limba țării, nu au unde locui, sunt vulnerabili și plătesc pentru a fi ajutați.  
 
Eu mă felicitam, că înaintea plecării, învățasem ceva italiană și speram să-mi fie de folos. Acest lucru,mai târziu s-a dovedit adevărat. Mi-am notat cu scrupulozitate fiecare detaliu ce l-am considerat demn de a-mi fi util. Începusem să cred că pot controla situația și contam pe bunul dumnezeu, să mă ajute cu ceva noroc pentru a-mi găsi repede muncă. Dacă era să ascult pronosticurile celor cu care discutam păreau pesimiste și după opiniile lor nu aveam prea multe șanse fără cunoștințe și relații la fața locului. Inima mi se făcea cât un purice ascultându-i și făceam eforturi reale să nu disper înainte de a pleca.Copiii mă încurajau asigurându-mă că vom ține legătura și dacă terminam banii ce-i aveam (erau prea mulți),îmi vor trimite ei alții.  
 
Aș dori să adaug, că nu e deloc bine în situații când avem probleme și îndoieli să stăm prea mult de vorbă cu persoane care ne descurajază, chiar dacă ne sunt prieteni. În astfel de momente, cu adevarat benefice mi-au fost încurajările și asigurările că familia mea mă susținea. Erau exact argumentele pe care eu aveam nevoie, să le aud atunci. Mi-au dat imboldul de a merge pe acea cale care trebuia s-o parcurg singură și decizia mea că orice va fi, trebuie să merg înainte.  
 
Iată-mă în cele din urmă, la drum! Copiii mă însoțiseră la autocar. Un ultim sărut cu lacrimi în priviri, pe care mă străduiam să le șterg pe furiș, de dragii mei, ce mă înconjuraseră cu brațele strâns și-mi șopteau cuvinte calde de adio și de încurajare, după care am urcat în autocar. În câteva minute, autocarul a pornit, topindu-se treptat în negura nopții, ducându-mă cu sine.  
 
Călătoria a fost cam lungă. Trei zile a durat, cu lungi așteptări prin vămi.România nu era în Comunitatea Europeană la acea dată și controlul vamal era minuțios. Eu nu am întâmpinat probleme. Era prima călătorie după mult timp.Trăiam o stare de bucurie mă simțeam liberă și nu reușeam să mă simt descurajată sau îngrijorată de viitor.Simțeam o stare de siguranță și încredere inexplicabilă, având în vedere totuși, că la capătul călătoriei, nu mă aștepta nimeni.Când am ajuns la Pescara am coborât cu valiza. Era într-o duminică, pe la ora 17. M-am îndreptat către ieșirea din autogară am traversat strada conform instrucțiunilor ce le primisem, am intrat în hotel și la recepție am cerut o cameră într-o italiană cam trasă de păr, din cauza accentului meu, însă am reușit să mă fac înțeleasă. Am plătit pentru 2 zile hotelul pentru a avea o mică reducere de preț și după mai bine de 50 de ore de drum am reușit să mă văd într-o cameră cu un pat și o baie. Era exact ceea ce îmi trebuia. Eram obosită frântă, însă optimistă.  
 
Am făcut un duș, m-am schimbat apoi am ieșit pe afară să fac o plimbare de recunoaștere și să-mi dezmorțesc un pic oasele după atâtea ore de stat pe scaunul autocarului. Știam că marea nu-i departe și doream să merg la malul mării, în acea seară. De la ieșirea din hotel, m-am ghidat după informațiile primite în țară, care s-au dovedit exacte. Deși era seară, strada principală din centru era bine luminată și plină de lume.Mergeam agale ascultând atentă frânturi de discuții ale trecătorilor, mirându-mă că nu înțelegeam mare lucru.Accentul lor îmi crea greutăți pe care nu le prevăzusem.  
 
Mi-am făcut curaj și am decis să-mi concentrez atenția pe unde trec ca să nu mă pierd, fiind seară. Am mers drept, am trecut prin Piazza Saloto. Deși era noapte, piața era bine luminată. Treceam pe lângă magnolii cu frunze mari și lucioase de un verde întunecat, accentuat de umbrele serii, m-am oprit puțin să privesc în jur.Ieșise lumea la plimbare, fiind o seară senină și vremea destul de caldă. În comparație cu gerul de pe la noi, aici clima era mult mai caldă în acest anotimp. Am continuat să merg spre mare intuindu-i prezența după vuietul valurilor și a mirosului inconfundabil de alge și sare. Am ajuns repede la marginea plajei, scăldată de valurile mării. M-am apropiat de mal, am înmuiat mâna în valurile înspumate ce scăldau nisipul, dându-i bucuroasă salutul meu de bun găsit.Am respirat adânc, cu nesaț aerul rece încărcat de mirosul plăcut și proaspăt al mării ce m-a salutat și ea aruncându-mi în mod neașteptat un val crescut din unde, direct peste ghete. I-am surâs încântată de gluma s-a cam sărată, după care, am făcut cale întoarsă către hotel.  
 
În treacăt am observat că și în Piața Saloto se rărise lumea. Mulți la ora aceea invadaseră restaurantele și barurile dimprejurul pieței, sau se retrăseseră spre casele lor din fața vântului rece, care începuse să sufle,agitând valurile de cerneală ale nopții.Am ajuns degrabă la hotel, am urcat în cameră, bucuroasă să mă las îmbrățișată de căldură, sub pături.  
 
Referinţă Bibliografică:
INGRID- Primul capitol (fragment din romanul meu publicat în 2015) / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1981, Anul VI, 03 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!