Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016        Toate Articolele Autorului

ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
,, La început soarta m-a ispitit să mă aducă unde dorea ea, trimițându-mi visuri roz cu iubiri de poveste, cu aventuri și călătorii nesfîrșite până la capătul pământului, în împărății unde laptele și mierea se revarsă în valuri dulci aurii, în cascade diafane, promițându-mi că le voi avea la degetul mic pe toate, dacă voi avea curajul de a mă urca pe aripile caruselului timpului.  
 
În visele acelea ademenitoare abia ce se ivea vreun zmeu fioros care-mi luase urma și ajungea la un pas de a mă înhăța, când caruselul salvator era mereu pe aproape și agățîndu-mă de vreuna din roțile sale mă săltam pe aripile-i cu pene moi catifelate și mă purta spre înălțimi albăstrii pictate cu raze aurii și puberi din stele, departe de gura larg deschisă, plina de colți fioroși ai bestiei ce m-ar fi transformat în mii de fărâme. Ce mai! destinul îmi tenta iubirea de viață și de aventură cu promisiuni irezistibile, cărora mintea mea cea înflăcărată a cedat fără rezerve intrând cu tot avântul în caruselul destinului și abandonându-mă capriciilor sale schimbătoare precum starea vremii.  
 
De atunci, agătată de roata norocului, la fiecare învârtitură și cotitură a clipelor și a rotației stelelor, m-am regăsit uneori când reușeam să mă cațăr pe coama capriciosului purtător al destinului meu sus, sus atingând torțile celui de-al șaptelea cer, când în cădere liberă până când în cele din urmă, caruselul neobosit în continua-i cursă mă aducea sub tăvălugul bezmetic și mă strivea nemilos făcându-mă una cu întunericul și deznădejdea. Uite așa, se joacă cu viața mea vicleanul, de când m-a prins captivă în cursa lui bezmetică pe cărările vremii și odată cu mine tot ceea ce e parte din viața mea, mă precede în inexorabila cursă.”  
 
Astfel de cugetări frământau sufletul Mirandei de când se băgase sub plapumă în singurătatea camerei din casa unde de curând își găsise adăpost, după ce părăsise domiciliul conjugal și ele nu făceau altceva decât să țină la distanță somnul ce ar fi fost o binecuvântare după multe nopți zbuciumate. Se strădui să nu mai cugete și să se lase îmbrățișată de brațele lui Morfeu, însă gândurile năvăleau roiuri, împânzindui mintea. Partea bună era că totuși gândurile erau calme și senine de această dată. Se eliberase de zbuciumul furtunilor din sufetul său de dinaintea plecării.  
 
Era o femeie tânără, se căsătotise în urmă cu patru ani cu Victor. Se cunoscuseră la mare la Vama Veche cu cinci veri în urmă. Ea venise într-o scurtă vacanță la mare împreună cu un grup de prieteni, toți studenți ca și ea la universitate în București. Era studentă la Psihologie în ultimul an. Veniseră la mare echipați pentru a dormi pe plajă în corturi, hotelul constituind un lux prea costisitor pentru bugetele lor de studenți.  
 
Ea cu Giorgina prietena și colega ei de facultate, dormeau în cortul comun de două locuri. În una din acele seri era un concert pe plajă și pentru că făcuse o insolație și nu se simțea deloc bine, a decis să rămână în cort să se odihnească. Giorgina dorise să renunțe la concert și să rămână cu ea, însă la insistențele sale cedase în ultimul moment și plecase la concert cu ceilalți prieteni. Din grup ea era singura care nu mersese, luase două aspirine sperând că va ceda durerea de cap ce o chinuia și frisoanele și se băgase în sacul de dormit. În cele din urmă o luase somnul și la un moment dat se trezi alertată, că cineva în bezna nopții intrase în cort și o pipăia. Somnoroasă, a crezut în primul moment că s-a întors Giorgina și îi șopti pe jumătate adormită:  
 
- Giorgi, vezi că ai greșit sacul! Al tău e puțin mai în dreapta!  
 
Privea prin crăpăturile ochilor silueta tăcută, ce se mișca ciudat, haotic în timp ce continua să bâjbâie și deodată a izbit-o un miros grețos de alcool care a făcut-o să se trezească de-a binelea și străpungând întunecimea cu simțurile în alertă, a dat un țipăt teribil văzând că intrusul era de fapt un bărbat și pe deasupra beat criță.  
 
Insul nesigur pe picioare se împedică și căzu peste ea, care încerca febrilă și înspăimântată să se elibereze din sacul de dormit, fapt ce a făcut-o să urle cât o ținea gura.  
 
Intrusul năucit boscorodea cuvinte neinteligibile și în acel moment pânza cortulul fu dată în lături și lumina unei lanterne în mâinile unei siluiete masive ce acoperea intrarea cortului o orbi și în acelaș timp o paraliză amplificându-i spaima. Insul beat fu îndepătrat de pe ea cu brutalitate, de brațele vânjioase ale noului venit și scos afară din cort, dându-i-se astfel răgazul necesar pentru a se elibera în cele din urmă din sacul de dormit și a se îmbrăca în grabă mare.  
 
În timpul acesta asculta alertată vocile de afară:  
 
- Ticălosule! Bețivane! E cortul tău ăsta? Iar ți-ai băut mințile și rătăcești ca un bezmetic prin corturile altora, că nu mai știi pe ce lume ești?  
 
- Sc...scuzzămă Vvvictor! Ăsta e ccortul meu și nnu știu ccine doarme accolo! Ccred că e o fată!  
 
- Cretinule! Ăsta nu e cortul tău! În acel moment Miranda care reușise să se îmbrace, ieși afară și privea năucită cum acel om voinic îl zgâlțâia de zor pe intrus, încercând să-l facă să stea în picioare, fapt greu de realizat căci se părea că picioarele cretinului nu-l ascultau deloc după cum se bălăngănea asemenea unei păpuși dezarticulate.  
 
Cel chemat cu numele de Victor se întoarse amărât către ea și-i zise:  
 
-Vă rog să-l scuzați dmnișoară pe această pacoste de prieten al meu, pentru cum v-a inoportunat, că nu știa ce face. E beat criță și a greșit cortul.  
 
- Îmi dau seama că aveți dreptate! M-a speriat îngrozitor!  
 
- E și vvina ta ccă mmai lăsat singur! Vvreau să mă cculc!  
 
Se bagă în vorbă cretinu dând să intre iar. Celălalt oftă exasperat și-l repezi:  
 
- Să știi că eu nu-s dădaca ta Ioane! Bagă-ți mințile în cap bețivane și dute să dormi în cortul tău!  
 
- Nnu-l găsesc! Ccredeam că e ăsta!  
 
- Iată-l colo tâmpitule!  
 
Îi arătă celălalt cu degetul un grup de corturi pe partea opusă de plajă și-l împinse într-acolo.  
 
După toată pățania, Mirandei îi venea să râdă asistând la scena dintre cei doi. Victor se întoarse jenat spre ea zicându-i:  
 
- Îmi cer mii de scuze domnișoară, încă o dată! Mă numesc Victor Poienaru și mi-e rușine de prostia lui Ion căci așa se numește năucul ăsta. E un om de treabă, când nu i se întâmplă să-și bea mințile ca în noaptea asta. Vă invit mâine, la o cafea și o prăjitură dacă veți avea bunătatea să acceptați, ca să spălăm rușinea din astă seară...  
 
- Miranda, Miranda e numele meu domnule Victor!  
 
- Ar fi pentru mine o mare plăcere, dacă m-ai chema simplu Victor, fără domnule.  
 
- Bine! Victor!  
 
- Așa e mai bine! Acum trebuie să mă asigur că Ion nu greșește iar cortul și trebuie să-l urmez, însă țin să ne vedem mâine Miranda. În final dacă el nu greșea cortul nu aveam eu deosebita plăcere de a cunoaște o fată atât de încântătoare.  
 
Murmură Victor cu o voce baritonală, foarte seducătoare. El se îndepărtă repede iar Miranda rămase un timp privind în urma lui gânditoare, apoi se întoarse în cort, cu mintea deja plutind pe norișori pufoși roz, căzută într-un vis euforic cu ochii deschiși. Visarea îi topise deja toate neajunsurile, incluse durerea de cap și spaima ce o trăsese cu câteva minute mai devreme. Deodată noaprea înstelată începu să-și cearnă farmecul irezistibil peste sufletul fetei și viața începu să-i pară minunată, incitantă și plină de surprize nebănuite la fiecare cotitură a timpului.  
 
Giorgina s-a întors de la concert destul de târziu în acea noapte, însă ea a continuat să se legene pe vise înaripate fără să se trezească până la ziuă.  
 
Dimineața devreme, o rază temerară a reușit să se strecoare prin deschizătura îngustă a cortului și îi gâdila fără astâmpăr genele lungi negre, catifelate făcând-o să clipească alene și să se întindă asemeni unei feline adormită încă pe jumătate. După ce se destinde în semiobscuritatea cortului, se scutură de toropeala somnului, ieși afară făcând câteva mișcări de înviorare, lăsându-se îmbrățișată de răcoarea dimineții de vară și sărutată de razele călduțe ale soarelui matinal.  
 
Ziua se anunța frumoasă și o tenta cu ispite insiuante încă de la primele ore. Pentru un bun început decise să-și facă o cafea pe ochiul unic al buteliei portabile și își încropi în grabă un mic dejun frugal cu ouă și cașcaval. Se îndreptă către intrarea cortului s-o cheme pe Giorgina însă se răzgândi văzând-o cufundată încă într-un somn adânc din care nu o trezise nici mirosul îmbietor al cafelei și al pâinii prăjite. Își bău cafeaua savurând-o cu voluptate deopotrivă, gustul amar și aroma care îi invada plăcut nările și papilele, simțind cum o învăluia cu o stare de bine și de ușoară euforie apoi începu să mănânce visătoare, fredonând o melodie la modă, după care se îndreaptă către malul mării în costumul de baie albastru și desculță avântându-se decisă în undele răscolite de briză, destul de reci la acea oră matinală. Începu să taie valurile înotând cu mișcări grațioase lăsându-se străbătută cu voluptate de fiorii contactului cu răcoarea apei.  
 
La acea oră de-a lungul plajei se vedeau doar câțiva turiști care ieșiserăsă profite de razele binefăcătoare ale soarelui ce abia începuse să se înalțe la orizont, de răcoarea dimineții și de liniștea de pe plajă.  
 
După ce făcu câteva ture de înot în undele mării, Miranda ieși pe plajă și se îndreptă către un pâlc de stânci care din depărtare păreau niște spinări de monștri marini ce se încălzeau la soare și se întinse pe una din acele pietre uriașe să se bucure de căldura pimelor raze ale dimineții.  
 
Stătea astfel relaxată de puțin timp și briza împreună cu razele jucăușe îi zbiceau pielea udă și părul răvășit peste ovalul minunat al feței și peste verdele smaraldin al ochilor cu punctișoare aurii care atunci când se pierdea în visare îngustându-i o făcea să semene cu o felină dormitând languros la soare deși simțurile îi rămâneau mereu treze. Părul lung de culoarea mierii și-l strânse într-un elastic în vârful capului descoperindu-și astfel gâtul cu linii grațioase, când deodată tresări, simțindu-se privită. Deschise ochii și la piciorul stâncii zări o siluetă bronzată dăltuită parcă în stâncă, asemenea statuii lui Apolo, însă era o statuie vie pe care șiroia încă apa sărată a mării, de unde posesorul ei se metamorfozase. Era Victor cel care o privea în tăcere admirativ cu ochii mari negrii, cu priviri vulturești, cu părul negru scurt ce-i cădea pe frunte în șuvițe umede, pieptul lat și umbrit de părul ondulat și umed, desculț și doar slipul negru îi acoperea coapsele puternice desenându-i corpul perfect ce emana o vigoare și o virilitate aproape sălbatică. Deveni brusc conștientă că omul acela doar cu simpla prezență reușea să o tulbure mult și simți cum stomacul îi se strânse involuntar și toată făptura îi devenise încordată și excitată ca în apropierea unui animal de pradă primejdios de care care se temea, însă în mod fatal se simțea și atrasă inexorabil.  
 
Privirea aceea îndrăzneață a lui îi crea cine știe de ce, un sentiment de stânjeneală teribilă și ar fi dorit să-i ceară să nu o mai privească în felul acela, însă nu o făcu. Se întoarce către el și îi spune cu un ton voit leneș și ironic:  
 
- Bună dimineața domnu Victor! Dacă cumva ești iar în căutarea prietenului dumitale să știi că de această dată nu l-am zărit prin împrejurimi.  
 
- Bună dimineața Miranda! Nu după Ion mă uit eu. Dimpotrivă, am rămas vrăjit de frumusețea ta! Abia acum la lumina soarelui observ cât ești de frumoasă. Te-am zărit de departe și nu te recunoscusem la început în frumoasa Venus ce răsărea din valuri odată cu soarele, până când fermecat de grația cu care tăiai undele și apoi cum ai ieșit din apă, m-am apropiat hoțește și am descoperi că în acest corp de Veneră te ascunzi dumneata. Aseară mi se pare că ne puseserăm de acord să ne tutuim. Se poate?  
 
Zicând acestea el se cățără pe stânca apropiată de a sa cu mișcări zvelte și se așeză rezemat într-un cot privind-o admirativ ceea ce o făcea să se simtă intimidată și stingheră până într-acolo că ar fi dorit să se îndepărteze și să se refugieze în solitudinea și pacea pe care venise inițial s-o caute. În ciuda faptului că ar fi preferat să nu-i fi fost tulburat confortul ce-l simțise înainte de apariția lui, îi răspunse închizând ochii și încercând să pară relaxată, prefăcându-se indiferentă de apropierea lui:  
 
-Sigur! Fă-te comod!  
 
Va urma.  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1971, Anul VI, 24 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!