Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016        Toate Articolele Autorului

JOCUL FULGILOR DE NEA (Continuare)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
Zilele dinaintea sosirii Valeriei și a lui Iancu se scurgeau în ritm de maraton. Pentru cei doi copii așteptarea aceea, făcea să le mărească nerăbdarea cu fiecare nouă zi. În sat lumea se pregătea să întâmpine sărbătorile și să înfrunte căzuse peste sat, se anunța lungă și geroasă.  
 
Copiii învaseră colinde, pregătiseră cu miaglă cadouri pentru părinți realizate cu mâinile lor, așa cum îi învățase bunicul, că cel mai de preț cadou ce-l puteau face, va fi ceva realizat de ei înșiși. Violeta pictase felicitări așa cum învățase la grădiniță,așa cum se pricepuse mai bine. Mai făcuse desene și la grădiniță și demonstra o înclinație aparte pentru această activitate. Ionuț modelase figurine din traforaj cu animale și oameni și se străduia să încropească o iesle așa cum și-o imagina el, din povestea ce i-o spusese bunicul despre nașterea lui Isus. El îl ajutase cu realizarea ieslei, îi pusese la dispoziție materilalele necesare și îl învățase cum să modeleze placajul sau bucăți din lemn, îi desenase sabloanele pentru figurine iar bunica îl învățase cum să amenajeze un colțișor în sală, în apropierea bradului de Crăciun, cum să facă zăpada din vată și asternutul animalelor din iesle din fân uscat. Bunicul Gheorghe era cunoscut în sat și pentru priceperea lui în sculptura lemnului care era hobbiul său și tot stându-i prin preajmă, băiețelul era atras de lucrul bătrânului și devenise pentru el un joc preferat. Violeta era topită de admirație pentru iesle și puțin geloasă, se oferise să participe și ea la creație cu figurine din plastilină și cu picturile sale.  
 
După discuții furtunoase cu frățiorul ei mai mare care ar fi dorit ca la realizarea ieslei să aibă exclusivitatea, în cele din urmă, bunicii aplanaseră discuțiile care erau pe punctul de a degenera și convinseseră băiatul că ieslea va fi cu atât mai frumoasă cu cât vor fi mai mulți participanți cu figurine. Puțină culoare nu strică. Pacea s-a instautat din nou între copii și ieslea a devenit în final un mare succes comun. Devenise un punct de atracție pentru toți ai casei și după ce montaseră și o instalație electrică cu lumini, serile,copiii nu se mai săturau admirând-o căci era cu adevărat realizată cu artă și fiecare din casă contribuise cu câte ceva la ieslea aceea.Într-una din serile de dinaintea sărbătorilor bunica Florica îi zice bărbatului său:  
 
- Omule, trebuie să vii cu mine la târguieli mâine, că se apropie colindețele și trebuie să cumpăr covrigi mere și alte lucruri necesare.  
 
- Bine femei, vin dar cred că trebuie să-i luăm și pe copii cu noi, că n-au cu cine rămâne. Sper să țină și timpul cu noi.  
 
Peste noapte s-a lăsat ger și vântul a început să sufle în vârtejuri spulberând zăpada și troienind-o. În dimineața următoare, cu greu Gheorghe a răzbit afară pe ușă, căci zăpada adusă de vânt blocase intrarea și gerul înghețase totul. Odată ieșit a trebuit să înceapă ași croi pârtie printre troiene ca să poată răzbi până în târla caprelor și la porci. Deși foarte ger, vântrul continua să sufle și ningea spulberat . Nămeții erau până la ferestre și dacă mai continua astfel existau toate șansele să rămână izolați până timpul se mai îndrepta. Urâtă treabă și în astfel de condiții meteorologice nu se putea merge să facă cumpărături așa cum ar fi dorit, iar în caz de probleme de sănătate, nici la doctor nu se puteau merge, sau la farmacie care era tocmai la Vedea la 7 km de sat. Copiii trebuiau să meargă la școală însă cum să-i trimiți pe o așa vreme și stai să vezi dacă învățătoarea poate veni din Govăra până la școală prin nămeții aștia. Sunt mai bine de 5 km de acolo până în sat. Nu se mai întâmplase de mulți ani o astfel de iarnă și îi cam luase prin surprindere. Noroc că lemne de foc se îngrijise să pună la adăpost din timp și făină și mălai era în hambarele din magazie. Vor fi nevoiți să se descurce cum puteau. Pe o astfel de vreme trebuiau să-și ia măsuri de pază suplimentare căci satul fiind situat între păduri adânci și cam izolat, foamea ar putea aduce haitele de lupi în sat, la grajdurile oamenilor. El în peregrinările prin pădure observase urme de fiare în pădure, însă lupii se adună în haite și îndrăznesc să se apropie de sat doar în cazuri extreme, în ierni grele ca aceasta de acum, când nu mai găsesc hrană suficientă în pădure. Pe astfel de vreme orice era posibil. ,,Trebuie să vorbesc cu Costache tractoristul, să iasă cu plugul pe drum să facă un pic de pârtie, până în vale ca să nu rămânem izolați mult timp și să o sun pe Ella învățătoarea să văd dacă poate să răzbească până aici, în sat. După aia îl trezesc pe copil.”își zicea Gheorghe în sinea sa. Din casă, apare și Florica înfofolită bine, căci trebuia să aprindă soba în bucătărie, să le încălzească hrana animalelor și să facă un pic de cald înainte să vină omul ei și copiii să-și ia gustarea de dimineață.  
 
- Ia uite ce vreme măiculiță! N-am mai văzut așa nămeți de ani mulți, omule.  
 
- Eeh! Apoi,Dumnezeu face ce vrea el, femeie! E bună și zăpada, că se face grâul și o să avem pâine din belșug.  
 
Tu du-te și fă focul în bucătărie, că aseară ți-am dus lemne uscate înlăuntru și acum, uite că prind bine. Fă o cafea fierbinte și niște ouă cu șuncă că termin cu treaba și vin înlăuntru.  
 
- Da Gheorge, uite acum fac și apoi îi telefonez Ellei să văd dacă vine azi la școală! Cred că nu va putea răzbi cu mașina pe nămeții ăstia. Dacă continuă așa e posibil că vom rămâne izolați și rupți de lume, pentru o vreme.  
 
- Da, da sun-o tu, Florico! Eu îl sun pe Cotache și îi spun să vină cu plugul să deschidem pârtie prin sat, că nu e bine să rămânem izolați din cauza zăpezii, tocma acum în prag de sărbători.  
 
Femeia s-a dus în bucătărie la treburile sale, în timp ce Gheorghe a continuat să facă pârtie, chiar dacă viscolul acopereau la loc cărarea printre nămeți. A dat la animale hrană și le-a pus strat curat, apoi a intrat în bubătărie ,bucurându-se de căldura focului, de cafeaua fierbinte și îmbietoare.  
 
- Să știi, că azi Ella nu poate veni la școală, nu poate ieși cu mașina din cauza ninsorii. Mi a spus că ne sună ea mâine și în funcție de starea vremii ne anunță dacă vine la școală. Copiii au note la toate materiile și le va putea încheia mediile. Oricum, mai sunt patru zile până la vacanță și va vedea ce zice directorul, vor lua o decizie.  
 
Școala din sat era doar pentru ciclul primar și funcționa acolo și grădinița pentru copii preșcolari. Ionuț și Violeta frecventau școala din sat. Copiii de la a cincea în sus mergeau la școală la Vedea, cale de vreo șapte km cu un autobus și pentru a lua autobuzul, trebuiau să străbată satul și să coboare până în vale la Săliștea. Viața pe aceste meleaguri a fost aspră dintotdeauna și continuă încă, să fie astfel. Asfalt există doar din vale de la Săliștea și până la Vedea, în rest drumurile sunt doar pietruite și mijloace de transport în comun între sate nu sunt, în afara autobuzului care trece de trei ori pe zi, spre Pitești. Noroc că mulți au mașini și oportunitatea ca pe timp rău să-și ducă odraslele la școală cu mașina, altfel drumul se parcurge la picior, sau cu bicicletea, când e vreme bună. Satul e înconjurat de păduri. Pe timpul iernii, Gheorge care fusese pădurar și câțiva prieteni ai săi se mai încumetau să se avânte în pădure, restul sătenilor erau prea bătrâni și le lipseau forțele s-o mai facă, iar tinerii băteau drumurile spre oraș mai mult cu mașinile, nu erau atrași de plimbări prin pădure ca cei din generația veche.  
 
După ce a băut cafeaua și a mâncat, omul a ieșit la drum, căci deja Costache venise cu tractorul și se înțelesese cu el să-l însoțească la făcut pârtie pe drum și să se repeadă și până la Vedea dacă se va putea. Își luă cojocul și căciula de miel, din cuier și ieși grăbit, strigându-i Floricăi care era prin oborul păsărilor.  
 
- Femeie, vezi că plec cu Costache cu tractorul până la Vedea!  
 
- Bine, bine! Ai grijă să nu rămâneți înzăpeziți!  
 
Iese la poartă și se urcă alături de prietenu său.  
 
- Hai noroc Costache!  
 
- Bună ziua nea Gheorghe!  
 
- Crezi că răzbești cu plugul până în vale la șosea?  
 
- Daa! Răzbim! Vorbii la primărie și mi-a zis Alexandru primarul că a trimis pluguri și pe Linia Mare și prin celelalte sate ca să nu cumva să rămână drumurile blocate.  
 
- Crezi că putem să mergem până la Vedea?  
 
-Cred că da, în ciuda ninsorii. Ai treabă pe acolo?  
 
- Da, am o treabă și aș vrea să fac și ceva târguieli.  
 
-Și eu am de târguit că Leana mea m-a speriat cu văicăritul că nu are covrigi de colindețe și alte daraveli d-ale ei. Îmi făcu listă cu ce-i trebuie și acu, e musai să răzbesc până la Vedea.  
 
- Bine! Mergem cu tractorul, astfel sigur vom ajunge. Cu mașina pe vremea asta am risca să rămânem înzăpeziți.  
 
- Așa e!  
 
Până în vale troienele erau încă intacte și zăpada depășea cu mult, un metru înălțime. Prin curți sătenii osteneau cu lopețile să-și croiască pârtii. Viscolul începuse să scadă puțin în intensitate însă continua să sufle și ningea cu nemiluita. Tractorul înainta anevoie pe coastă devale croindu-și drum cu plugul și în cele din urmă au ajuns, lăsând în spate o pârtie care dispărea repede sub chiciura albă, șfichiuitoare ce venea în rafale necontenite, unind turmele vălătucite ale norilor care acopereau în întregime cerul, cu troienele ce înveșmântau pământul. Pe luncă, pe șoseaua către Vedea nu trecuse încă nici un deschizător de pârtie prin nămeții imaculați, așa că tractorul continua să deschidă pârtie cu plugul, gâfâitul motorului fiind singurul sunet care tulbura liniștea satului ascuns sub povara iernii câinoase ce îl luase în stăpânire. Câte un lătrat de câine se auzea ca din fundul pământului din curțile troienite. Abia când au ajuns aproate de drumul ce urcă către Govăra, au zărit primele urme ale trecerii unui tractor care urcase croind pârtie. Ei au continuat drumul către Vedea, pe luncă cu plugul, lărgind pârtia care se vedea că fusese făcută mai devreme.  
 
Din șosea până hăt în depărtare, aproape de liziera pădurii, se așternea câmpul acoperit de plapuma vălurită de nea, de un alb neântinat, care acoperise imperfecțiunile terenului și pădurea ce începea de la poalele dealului. Unde se termina câmpul și începea coasta împădurită, chiar la poalele dealului opus Gheorghe zări primul haita de lupi, -siluete întunecate ce se mișcau neliniștite în jurul a ceva, tulburând nemișcatea albă. El scoase la iveală din rucsacul său verde un binoclu și privi atent, în direcția cu pricina. Haita era destul de numeroasă și se vede că vânaseră ceva, vreo căprioară sau alt nefericit animal le căzuse pradă și-l devorau chiar la poalele pădurii.  
 
-Ia încetinește un pic Costache și privește acolo! Ia uite, că fiarele deja nu se sfiesc să se arate ziua în apropierea satului. Au prins ceva. Nu-mi place deloc, că lupii au venit așa aproape de sat. Sunt periculoși și din păcate nu pot fi stârpiți cu una, cu două fără permis de ai vâna. Sunt animale ocrotite de lege deși s-au înmulțit cam prea mult prin pădurile noastre și acum iarna fac prăpăd prin târlele ciobanilor și au dat iama și prin curțile sătenilor în ultima vreme.  
 
Oamenii sunt speriați și nemulțumiți din cauza asta, dar mahărilor ăia care fac legile nu le pasă de ei.  
 
Zise el privind prin binoclul ce-l avea cu sine și i-l întinse și amicului său, să privească.  
 
- Ai dreptate, nea Gheorghe! Ia uite domnule, ai dracului lupi! Ăștia or fi aceiași lupi care vineri seara au ucis-o pe fata aia din Profa.  
 
-Ce tot zici Costache? Unde ai auzit tu de grozăvia asta? A fost mâncată de lupi o fată de pe aici?  
 
- Da nea Gheorghe, eu am auzit aseară de la un tractorist din Govăra, unul pe nume Tene, prieten de-al meu. Era elevă la liceu săraca și când terminat orele , în loc să aștepte autobuzul să se ducă acasă ca de obicei cu alți elevi, ea a hotărât să facă o vizită bunică-si într-un sat dincolo de Ciorâca și fiindcă tractoarele făcuseră pârtii inclusiv pe drumul ăla care trece prin pădure, ea a luat-o într-acolo ca să scurteze drumul până în sat. Prietenul ăsta al meu și un altul au auzit-o când vorbea cu două prietene ale sale în fața barului din centru , unde intenționa să meargă și i-ar fi zis: ,,Ascultă fătucă, te auzii că vrei să mergi la bunica ta traversând prin Ciorâca. Noi nu te cunoaștem, însă suntem tractoriștii care au făcut pârtie cu plugurile și când am trecut azi prin pârăul ăla, am văzut urme de lupi. E periculos să te aventurezi singură prin pădure. Mai bine, mai așteaptă puțin, că noi avem treabă un pic pe aici prin centru și te duc eu cu tractorul până acolo în sat, astfel nu riști să te mănânce lupii.”  
 
Fata i-a răspuns lui Sandu cam în răspăr. Se vedea, că necunoscându-i pe oameni, a crezut că o mint, neluindu-i în serios. Apoi, i-o fi fost și teamă să plece la drum cu necunoscuți.  
 
Tene a insistat să-l aștepte până se întoarce și i-a arătat tractorul lui, însă când a terminat treaba și s-a întors, fata nu mai era. Plecase către casa binicii sale, singură. Tene și celălalt, unul din Fata, pe nume Mitroi au avut așa o presimțire rea și au hotărât să plece împreună spre Ciorâca sperând s-o prindă din urmă pe drum. Nu le dădea pace gândul, că ea putea să dea de belea. Ei văzuseră clar urmele lupilor în pădure, amărâta aia însă nu i-a crezut.  
 
Când au ajuns, în vale la ieșirea din pădure, au zărit de departe haita cum se încăiera pe pradă și s-au dus cu tractoarele amândoi drept într-acolo. Din păcate ce au văzut au zis că nu vor uita câte zile vor avea. Din fată rămăsese puțin, era aproape în întregime devorată de fiare, care erau circa cinsprezece la număr și au fost siguri că e vorba de ea după hainele sfârtecate împrejur, cizmele ei și ghiozdanul. Au chemat poliția și salvarea dar nu mai era nimic de salvat și abia au reușit să îndepărteze lupii întărâtați, care încă nu terminaseră tot de mâncat.  
 
- M-ai terminat cu știrea asta, Costache! Vestea, se vede că nu a ajuns la noi în sat, din cauza vremii rele. Dau un telefon la Rică pădurarul și la șeful ocolului silvic să le semnalez haita și insist să obțină aprobare să-i vânăm până nu mai moare și altă lume mâncată de lupi. Cred și eu că este aceeași haită, că nu e departe Ciorâca de unde sunt ei. Nu am văzut prea multe haite de lupi în ultimii ani pe la noi. Ăștia au venit din alte părți că aici în zonă sunt de puțină vreme și sigur vor veni vânătorii după ei, dacă au omorât oameni.  
 
Gheorghe simțea că i se întoarce stomacul pe dos de oroare și de mila bietei fete sfâșiate de lupi. A telefonat la Rică șeful ocolului silvic ,i-a spus unde e și unde se află haita de lupi iar acela i-a răspuns, că va face tot posibilul să obțină permisul, va înștiința vânătorii să-i vâneze, până nu mai fac și alte victime. În ultimii ani rar se întâmplase ca animale de pradă să atace oameni, însă cazuri izolate mai fuseseră. Un om din sat dispăriuse acum câțiva ani fără urmă și l-au găsit oamenii după vreo lună, devorat în parte de fiare, în pădure. Nu însă de haite de lupi ci de mistreți care i aceia se înmulțiseră și dădeau mereu iama prin culturi. Omul acela se părea că i s-a făcut rău, a făcut un infarct, în timp ce scurtase drumul prin pădure și a căzut acolo mort iar animalele l-au găsit și l-au sfârtecat. Așa au decretat doctorii când au făcut autopsia.  
 
- Ehe nea Gheorghe, e grea viața prin părțile noastre! Noi însă am crescut aici și eu unul nu mi-ași dori să plec în alt loc. Mă simt bine în satul nostru , sunt acasă la mine aici.  
 
- Așa-i Costache! E libertate domnule aici la noi și cheltuiala nu e ca la oraș. Cine muncește se descurcă de bine, de rău și n-a murit niciunul de foame până acu. Nu-ți taie nimeni căldura că n-ai plătit întreținerea căci pădurea cade pe noi și cel mai sărac din sat, tot se învârte de o căruță de lemne de foc iarna și nu moare de frig, pe când în oraș... să te ferească Dumnezeu!  
 
În curând au ajuns în centru, în Vedea iar Gheorghe a plecat după treburile sale, la fel și tractoristul. După un timp, primul s-a îtors ducând în mână o colivie cu doi porumbei și o sacoșă mare cu târguieli. Pe Costache l-a găsit la bar, în centru, au băut împreună câte o cafea și s-au întors la tractor pornind către casă. Încetase ninsoarea între timp, însă gerul era mușcător.  
 
Când a ajuns acasă, se făcuse aproape ora prânzului. Florica pregătea demâncarea în bucătărie iar copiii priveau la televizor și își făceau de lucru cu jucăriile. Gheorghe a dus colivia în cotețul porumbeilor cu fereală să nu-l vadă careva și apoi a venit înlăuntru aducând cu sine șirurile de covrigi și merele pentru colindători și alte lucruri necesare, care le mai târguise.  
 
În zilele următoare norii au încetat să mai cearnă și la întrarea în curtea școlii copii s-au oprit încântați în fața bradului frumos împodobit din față, care scânteia de-ți luau ochii.  
 
În ultima zi dinaintea vacanței și-a făcut apariția moș Crăciun într-o sanie trasă de doi cai și a intrat pe poarta școlii ducând cu sine un sac mare cu daruri, în clinchetul zurgălăilor de la căpestrele telegarilor, spre bucuria și extazul copiilor și al părinților prezenți la serbare. Moșul își făcuse o intrare ca-n povești anul acesta, cu zăpada din belșug și cu sania sa trasă de telegarii năzdrăvani. Copii au cântat colinde au recitat și la urmă moșul a deschis sacul cel fără fund și a început să împartă darurile strigând fiecare copil pe nume, după o listă, începând cu cei de la grădiniță și terminând cu cei din clasa a patra. Nu mică a fost uimirea și bucuria lui Ionuț când moșul i-a adus în dar o colivie cu doi porumbei frumoși rotați. Violetei îi dăruise puțin mai înainte, un cățeluș tare frumos și neastâmpărat, care abia ce și-a cunoscut noua stăpână, a început să-i tragă șireturile de la ghete. La serbare erau prezenți și părinții copiilor, Valeria și Iancu, care sosiseră în urmă cu două zile.  
 
Au petrecut Crăciunul în familie. Copiii au fost cu colindul cu alții din sat. La masa de Crăciun cei doi peregrini întorși acasă s-au delectat din bunătățile cărora le duseseră multă vreme dorul, pregătite de părinți; caltaboșii, cârnații și mușchiuleț afumat de la porcul lor, apoi cozonacul cu nuci și prăjituri și vin din cel mai bun, din care Gheorghe ținea pentru astfel de ocazii. La sfârșitul festinului, au găsit sub brad cadouri pentru fiecare, Valeria și Iancu nu se mai săturau să admire ieslea făcută pentru ei, de copii. În viața lor, nu mai văzuseră una asemănător de frumoasă. În timp ce deschideau cadourile copiii le-au cântat steaua și colinde, în jurul bradului.  
 
După Crăciun cei doi puști au plecat la munte cu părinții în vacanță și revelionul l-au petrecut în oraș la casa lor. Către sfârșitul vacanței s-au re+ntors la bunici și părinții cu inima strânsă se pregăteau să se întoarcă la muncă odată ce terminau concediul. Copiii însă erau bucuroși să se întoarcă fiecare la animalele sale. Băiețelul s-a destăinuit părinților cum visa să facă din porumbeii săi , campioni. Violeta dusese dorul lui Miki, cățelușul ei care rămăsese în grija bunicilor.  
 
Deși Valeria și Iancu plecau de lângă copiii lor cu sufletul în lacrimi, văzând cât de mult se implicau cei doi bunici să-i facă fericiți pe micuți și cum reușiseră să le trezească interesul și iubirea pentru natură, pentru animale erau ceva mai împăcati. Îi surprinsese plăcut pasiunea fiului lor de numai opt ani pentru porumbei și dorința de a se dedica antrenării lor împreună cu bunicul. Copiii erau fericiți și educați cum se cuvine. Era un moment dureros despărțirea de ei, mai cu seamă pentru Valeria. Era decisă ca după ce termină cu plătitul apartamentului să nu mai plece de lângă micuții săi. Spera să strângă ceva bani și să încerce să deschidă o mică afacere din care să se întrețină, în țară.  
 
Haita a fost în cele din urmă stârpită, însă înainte, au reușit să mai atace noaptea, în unul din satele împrăștiate pe coasta dealurilor vecine și au ucis animale, dând iama în grajdurile oamenilor. Deveniseră foarte îndrăzneți și agresivi.  
 
Oamenii se temeau să mai plece la drum, la treburile lor de teama lupilor care puteau să apară când nu se așteptau pe ulițele satelor, din pădurile învecinate.  
 
SFÂRȘIT  
 
Referinţă Bibliografică:
JOCUL FULGILOR DE NEA (Continuare) / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1951, Anul VI, 04 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!