Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Maria Giurgiu         Publicat în: Ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Jocul fulgilor de nea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

De două zile cerul și-a ascuns surâsul în spatele vălurilor fumurii. Norii îngrămădiți vălătuc deasupra satelor au alergat bezmetici în ultimele două zile mânați până la epuizare de harapnicul vântului mânios, care răsculat contra nevolniciilor lumii, a dat iama în tot ce-i stătea în cale, cât cuprindea cerul și pământul. Astă noapte, vlăguit de forțe și odată ce demonii stihiilor sale s-au mai domolit, s-a retras în văgăunile lui din spatele munților, dând răgaz de odihnă pădurii ce-și întinde brațele descărnate, obosite de apriga luptă cu stihiile și norilor care scăpați de prigoană își scutură cu grație coamele albe, lac de sudoare și spaimă, cernând cu fluturi de omăt fantomatica liniște a nopții, brațele descărnate ale pădurii și acoperișurile caselor împrăștiate pe coastele muscelelor.

 
Iarna și-a instaurat în cele din urmă domnia deplină asupra pământului, înveșmântând tristețea livezilor și singurătatea codrului și a câmpiei cu hlamidă imaculată, pictează cu veșnicie întinderile și satul pregătind decorul cu fast și străluciri alb argintate pentru întâmpinarea cum se cuvine, a sărbătorilor care se apropie. Are înțelegere pecetluită cu Crăciunul, cu Noul An și Boboteaza și are pregătit arsenalul complet pentru a se demonstra la înălțimea cuvenită în această nouă perioadă a ei de domnie.  
 
Frunțile ridate ale munților, sunt spălate de și  
 
șuvoaiele de lacrimi plânse în izvoare tainice și torente sălbatice și reci precum inima stâncilor din care s-au năsut și care își feresc privirile oarbe de strălucirile dureros de albe, ce se revarsă în cascade tăcute orbitoare. Pe unul din brațele descărnate ale mărului din spatele casei se lăfăie căsuța vrăbiilor și a pițigoilor, agățată acolo de Ionică și Violeta, cu două zile în urmă. Bunicul îi ajutase să construiască din scândurele adăpost păsărelelor din livadă explicându-le că iarna bate la ușă și ele au nevoie de un adăpost și un loc, unde ei să le ducă hrană, când se va așterne zăpada și gerul peste sat.  
 
Peste noapte, casa, livada și malurile lacului din grădină, pomii golași și bradul din fața casei au fost împodobite în veșmânt sărbătoresc. Satul întreg și colnicele au devenit peste noapte un decor de poveste, asemănător celor din felicitările de sărbători.  
 
De dimineață, satul se înfățișează privirilor în strai de sărbătoare. Bradul din fața casei își pleacă crengile verzi sub povara promoroacei, streșinile sunt dantelate cu salbe de cristale strălucitoare și stele de argint. Pe unul din geamurile casei se întrevăd neclar două năsucuri lipite, printre flori argintii de gheață, ce au început să lăcrimeze intimidate de lumina cernută, a zilei de duminică. Cerul cerne neostenit și iar cerne. Fulgii pufoși se depun degrabă continuând să acopere pârtia făcută până-n ziuă de Gheorghe și nevasta lui Floarea, care trebuiau să răzbească în târla caprelor să le dea fân și să le mulgă și în ograda păsărilor și la porci să le dea demâncare. Florica a făcut focul în soba din bucătărie și a încălzit terciul porcilor și mâncarea câinelui, căci cu frigul de afară, măcar demâncarea să le-o dea caldă.  
 
Cei doi porci mari îi dau de furcă și azi ca în fiecare dimineață. Ea îi bombăne supărată când animalele mai, mai să-i răstoarne tuciul. Gheorghe trebăluiește de zor în fânar, să dea jos nutreț pentru capre și umple un sac cu paie să le pună strat porcilor. Îi strigă neveste-si:  
 
- Hai femeie, că Gogu nu o să-ți mai dea multe zile de furcă! Săptămâna viitoare îl tăiem.  
 
- Lasă Gheorghe, că ne răsplătește și el săracul, pentru cât l-am hrănit! Ce să-i faci? Așa e rânduiala pe lumea asta, omule! Sănătoși să fim noi și-om mai crește și alți porci, că uite, ne ducem traiul de pe urma lor. De unde bani să cumperi totul de la magazin? Și apoi, ăia le dau să mănânce tot felul de chimicale să-i îngrașe repede. Animalele noastre mănâncă cereale și hrană curată, bio. Noi mâncăm sănătos, nu muncim degeaba.  
 
- Așa o fi! Vino după ce termini, să mulgi caprele să le pregătești mâncarea nepoților că stau amândoi cu nasurile lipite de geam și te așteaptă. Cred că vor să iasă afară la zăpadă.  
 
- Da, da, termin repede și mă ocup de ei, pupa-i-ar mama, că mi-s tare dragi!  
 
- Eu o să rânesc cotețul porcilor și în târlă la capre între timp și după aceea îi însoțesc în poiană la săniuș. Nu-i las singuri între berbecii ăia mai mari de băieți, că mi-e să nu-i lovească din greșeală. O să fie poiana plină azi de copii. Sunt toți acasă, fiind duminică și ninge ca-n povești.  
 
- Bine omule! Te-ai gândit, ce le punem în ghete diseară? La noapte vine moș Nicolae,de! Eu le duc vestea că vin părinții lor de Crăciun. Aseară când a sunat Valeria era târziu și ei se culcaseră. Să vezi, ce-or să se mai bucure când vor afla!  
 
- Așa e! M-am gândit! O să le pun dulciuri și câte o jucărie meșterită de mine. Fetei i-am făcut un cărucior din lemn pentru păpuși și lui Ionuț i-am procurat un clopoțel pentru când va merge cu plugușorul. Până la Crăciun vreau să iau o pereche de porumbei tineri, de la Mișu de la Vedea, pentru Ionuț, că își dorește tare mult. Pentru Violeta îi aduc un cățel că ea asta vrea. Zice că Ianoș e mare și ea vrea un cățeluș mic. O voi învăța să-l dreseze. Restul, jucării, puzzle și alte năzbâtii, or să le aducă părinții lor când vor veni. Facem și noi ce putem.  
 
Din hornurile caselor, fumul se înalță în chip de ofrandă la cer întretăindu-și cărarea cu fulgii de nea speriați de răsuflarea sporadică a vântului care încearcă cam fără vlagă să sperie iarăși norii. Cei doi copii, Ionuț care împlinește opt ani chiar în ziua de sfântul Ion și Violeta surioara lui de nici șase ani, s-au trezit și așteptau ca pe jar, să vină bunica cu laptele de la capre să le pregătească micul dejun, ca apoi să se echipeze și să iasă afară, la joacă cu zăpadă, împreună cu prietenii lor din sat. Diseară vor trebui să-și curețe ghetele și să le pună pe săliță, căci noaptea ce vine e o noapte sfântă. E noaptea când sosește moș Nicolae, așa le-a spus buni.  
 
Violeta se adresează lui Ionuț:  
 
- Ionuț, eu vreau ca moșul să mi-i aducă pe mama și pe tati acasă!  
 
- Violeta, trebuie să scriem o scrisoare lui moș Crăciun și să-i cerem să ni-i aducă! Moș Nicolae nu are sanie cu reni care zboară ca vântul și ca gândul. Știi că așa ne-a spus bunelul. Mâine scriem scrisoarea și o trimitem lui moș Crăciun. El merge prin toată lumea și cred că merge și în Spania, unde sunt ei.  
 
- Eu nu știu să scriu! O să-i pictez pe amândoi pe foaie ca să-i găsească moșul mai repede și tu scrii pentru amândoi. Da?  
 
- Da Violeta! Eu îmi doresc tare mult ca moșul să-mi aducă o pereche de porumbei voiajori. O să-l rog pe bunicul să mă ajute să-i dresez, să devină campioni.  
 
- Vreau să mi-o aducă pe mama și pe tati.  
 
- Asta vreau și eu. Dar altceva nu vrei?  
 
- Dacă vin ei, ne aduc jucării. Eu aș vrea să-mi aducă moșul un cățel.  
 
În acel moment intră buni Floarea și pune pe masă un platou mare înflorat pe care abureau două căni pântecoase cu lapte cald și cornuri cu dulceață încălzite și nesquik. Cei doi copii vin în trombă și se așează fiecare pe câte scaun.  
 
- Vă e așa foame, dragii bunicii?  
 
- Daa buni! Răspund copiii în cor.  
 
- Bunico, putem să-i scriem lui moș Crăciun? Vrem să-i cerem să ni-i aducă pe mami și pe tati. Ionuț mai vrea o pereche de porumbei și eu mi-aș dori un cățel.  
 
- Cereți moșului alte lucruri, căci părinții voștri s-au rugat să-i ajute să vină acasă de sărbători, că le era tare dor de voi și moșul i-a ajutat. Au cumpărat deja biletele de avion și vin peste zece zile, sigur. Am vorbit cu ei aseară la telefon. Vom merge atunci la aeroport cu mașina să-i întâmpinăm. Ce ziceți?  
 
- Daaa! Daa!  
 
Răspund cei doi țânci într-un glas, învârtindu-se foarte fericiți în jurul bunicii.  
 
- Bine copii! După ce mâncați, scrieți scrisoarea pentru moș Crăciun, cu dorințele voastre și bunicul o va pune la poștă.  
 
- După aceea, vrem să ieșim să facem un om de zăpadă și să ne dăm cu săniuța.  
 
- Să vă îmbrăcați bine, să nu răciți!  
 
Zis și făcut când au terminat cu micul dejun, au dat fuga în camera lor și s-au echipat în grabă apoi au ieșit în curte unde s-au afundat în zăpada care între timp se așternuse în strat tot mai gros acoperind pârtia făcută de bunici, mai devreme.  
 
Valeria, mama copiilor și fiica lui Gheorghe și a Floricăi împreună cu bărbatul ei Iancu, au rămas fără serviciu cu doi an în urmă pentru că fabrica unde lucrau a redus drastic posturile. Erau într-o situație disperată căci de ceva vreme , făcuseră împrumut la bancă și cumpăraseră locuința unde stătuseră cu chirie până atunci. Fusese atunci mare bucurie pentru ei și se credeau împliniți deși ratele și dobânda la bancă era o povară grea pentru o familie cu doi copii mici. Îi mai ajutau și părinții căci le mai creșteau câte un porc de crăciun, păsări și altele care îi ajuta să meargă înainte,până când pe neașteptate, au pierdut serviciul amândoi și au ajuns într-o situație grea. Nemaireușind să plătească ratele la timp, riscau să-și piardă casa și banii pe care deja îi plătiseră și care constituiau economiile lor de mai mulți ani. Atunci, de comun acord au decis să-și caute de lucru în afara țării. A plecat mai întâi Iancu la un văr al său care lucra în Valencia și care la ajutat să-și găsească ceva. Se descurca binișor și cu limba spaniolă că începuse să o învețe înainte de plecare cu asiduitate ca de altfel și Valeria care spera să-și găsească și ea ceva cu ajutorul soțului și cunoștințelor sale. După trei luni de la plecarea lui Iancu a chemat-o și pe ea. Între timp, ea și părinții săi au aranjat ca Ionuț să meargă la școală, în sat. Părinții s-au oferit să aibă grijă de micuți cât ei vor fi plecați. Violeta mergea și ea la grădiniță, tot în sat . Gheorghe și Florica erau oameni încă în putere și Valeria era unicul lor copil, așa că erau hotărâți să o ajute. Nu erau oameni bogați, însă aveau inimă bună, erau pricepuți, vrednici și încă în putere. Părinții lui Iancu erau mult mai bătrâni și mama lui era bolnavă. El era fiul cel mai mic dintre patru frați. Cu părinții lui în casă locuia una dintre surorile sale.  
 
Deciseseră ca ei să lucreze trei patru ani în Spania, să-și plătească casa și apoi vor mai vedea. Copii erau încă mici, însă când vor mai crește doreau să-i aducă în oraș la școală, și să se ocupe de ei, cum se cuvine. Micuții creșteau frumos la bunici care se străduiau să-i educe bine și în special băiatul era fascinat de viața la țară. Bunicul Gheorghe îi lua cu sine uneori în pădure și le umplea capul cu povești despre pădure, despre păsări și animale. În ultimii ani el dedicase o parte din timp studiind îndeaproape viețuitoarele pădurii și în ultimul timp, făcea acest lucru și pentru a oferi o distracție și un folos celor doi micuți. Fusese pădurar, lucrase mulți ani pentru ,,Ocolul Silvic”în comună și cunoștea toate tainele pădurii. Gheorghe de când ieșise la la pensie, continua încă să-și ocupe o parte din timp veghind la siguranța vietăților, pădurii sale îndrăgite. De când veniseră copii să stea la ei, cumpărase porumbei voiajor și se înscrisese la clubul cinefililor. Aceasta o făcuse în parte, de dragul nepotului. Printre păsările sale ajunsese să aibă doi dintre cei mai buni porumbei voiajori, campioni. Se ocupa cu pasiune de ei și făcuse să crească în sufletul nepoțelului interesul și pasiunea pentru acest tip de sport. Deasemenea ambii micuți adorau să meargă cu bunicul lor în pădure, unde el se mai îngrijea și în prezent, ca pe timp de iarnă sălbăticiunile să aibă ce mânca. Avea locuri de el știute, unde lăsa pentru căprioare și cerbi nutreț și frunză. Făcea adăposturi pentru păsări și lăsa acolo grăunțe să nu moară de foame când venea gerul.  
 
În prezent își educa nepoții insuflându-le respectul și iubirea pentru natură, pentru animale și pentru pădure. Aceste lucruri, plus iubirea și atențiile bunicilor le umplea tinerele lor vieți și îi ajuta să sufere mai puțin depărtarea de părinții, care fuseseră nevoiți să plece să muncească departe.  
 
În plimbările lor, câinele mare ciobănesc, Ianoș, îi însoțea adesea și devenise prietenul nedespărțit al copiilor. Străbătuseră împreună potecile pădurii de multe ori înainte de căderea zăpezii și bunicul le dezvăluise multe taine ale codrului și ale viețuitoarelor ce trăiau în desișuri, în scorburile copacilor și în vizuini, sub rădăcinile arborilor bătrâni. Făcuseră împreună câteva adăposturi pentru păsărele și puseseră nutreț pentru căprioare și cerbi. Cu atât mai mare era acum bucuria copiilor în prag de sărbători când așteptau ca pe jar, să sosească părinții lor. În acea dimineață de iarnă, cu multă zăpadă, au ieșit la săniuș și ei însoțiți de bunicul lor și de Ianoș. Buni Florica i-a petrecut până la poartă la drum, în timp ce le recomanda să-și țină mânușile de lână în mâini și fularele la gură ca să nu prindă vreun guturai, până i-a pierdut din vedere în grupul de copii care porniseră cu săniuțele pe drum la deal către poiana din mijlocul satului, fiind acela, locul ideal dintotdeauna pentru dat cu săniuțele  
 
 
 
.În acea zi cu belșug de zăpadă, pe ulița satului ieșiseră muți copii, cu sănii și câțiva săteni își făceau de lucru pe la porți croindu-și pârtii cu lopețile, pentru că ninsoarea dădea semne clare că va continua. Ningea încă și stratul de nea creștea văzând cu ochii. De mult nu se mai văzuse o iarnă așa și previziunile anunțau ger în următoarele zile și viscol. Din cauza ninsorilor abundente traficul rutier devenise dificil în mai multe regiuni ale țării. Pentru copii însă era o bucurie pe care o gustau din plin. Erau încotoșmănați în haine groase îmblănite, cu căciuli, cizmulițe, mânuși și fulare că abia li se zăreau ochii și nasurile. Unora dintre copii, hainele și cizmele le erau prea mari și căciulile de asemenea fiindcă îmbrăcaseră haine rămase mici, de-ale fraților mai mari. Înaintau voinicește pe drumul care devenise deja o pârtie de săniuș, toți croindu-și pârtie prin nămeții care acoperiseră în parte cărarea făcută mai devreme de un tractor cu plugul, urmând grăbiți aceeași direcție și anume poiana din mijlocul satului, destul de întinsă și cu pante repezi care coborau până în vale, loc ideal pentru dat cu săniile. În poiană, unii înălțaseră oameni din zăpadă, alții încinseseră bătaie cu bulgări și râsetele și chiotele lor se rostogoleau în cascade vesele și nestăvilite, la unison cu dansul grațios al fulgilor de nea.  
 
Violeta și Ionuț împreună cu alții de seama lor se dedicaseră înălțării unui om de zăpadă, făcând întrecere cu un alt grup. Careva adusese ardei roșu și cărbuni într-o cutie de cremă, altul un ciot de mătură, bunicul a scos și el la iveală o pălărie veche, destul de ponosită, cu care copiii au acoperit capul omului lor de zăpadă. El nu-i perdea din ochi, în timp ce stătea de vorbă cu un vecin mai tânăr. Cei mici s-au bucurat de joacă, până pe la ora prânzului după care convingându-i cu greu să se desprindă de grupul vesel, Gheorghe i-a dus acasă, căci sosise ora prânzului.  
 
Fiind zi de duminică, după amiaza, cei doi bunici ajutați de copii au dedicat-o împodobirii bradului de Crăciun. Pe seară, începuse să sufle iarăși un vânt rece și se lăsase gerul. Focul trosnea vioi în soba mare din teracotă, în timp ce ei cinau vorbind cu aprindere despre mult așteptata sosire a părinților din străinătate și își croiau planuri pentru întâmpinarea zilelor de sărbători, care băteau la ușă.  
VA URMA  
 
Referinţă Bibliografică:
Jocul fulgilor de nea / Maria Giurgiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1949, Anul VI, 02 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Maria Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Giurgiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!