Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Maria Cantuniari         Publicat în: Ediţia nr. 1653 din 11 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Maria CANTUNIARI - PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CARTE EVENIMENT ÎN ISTORIEI PSIHOLOGIEI,  
A PEDAGOGIEI ŞI A LITERATURII ROMÂNE  
 
Apar la intervale mari de timp în cultura română autori şi cărţi care devin cu trecerea timpului borne kilometrice în istoria poporului român. Aşa a fost în istoria culturii româneşti din ultimele două veacuri apariţia marilor scriitori Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, apoi apariţia în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea a grupului de scriitori Mihai Eminescu, Ion Creangă, I L Caragiale, fără de care nu ar fi fost posibilă apariţia peste aproape o jumătate de veac a marilor scriitori din perioada interbelică, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu.  
 
Să ne imaginăm că aceşti scriitori nu ar fi apărut şi nu ar fi existat în cultura română. În acest caz cu siguranţă istoria poporului român şi a culturii române ar fi fost mult mai săracă, noi, românii, am fi fost mult mai săraci sufleteşte, iar România ar fi văzută astăzi ca o ţară de mâna a treia.  
 
Să ne imaginăm că nu ar fi existat nici Constantin Brâncuşi, nici George Enescu, nici Mircea Eliade, nici Eugen Ionescu, nici Emil Cioran…Imaginea României ar fi fost şi mai dezastruoasă. Să ne imaginăm că în Filozofie şi în Psihologie nu ar fi existat Vasile Conta, Dimitrie Drăghicescu şi cartea sa „Din psihologia poporului român”, că nu ar fi existat nici Constantin Rădulescu Motru, cu Teoria sa despre Energetismul românesc.. În cazul acesta chiar am fi fost un popor sărac spiritualiceşte, un popor mediocru…UN POPOR CARE NU S-AR FI CUNOSCUT PE SINE DELOC.  
 
Să mai notăm în domeniul Istoriei aceste mari Personalităţi Nicolae Densuşanu, (şi cartea sa celebră, „Dacia preistorică”, atât de criticată, aproape hulită în epocă, dar foarte citată şi preţuită astăzi. Carte care a generat în cultura română, în gândirea istorică şi în istoriografia românească foarte importantul curent care este dacismul, şi care a dat o nouă coloratură şi direcţie gândirii social-istorice româneşti) Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, şi cartea sa foarte importantă „Getica”.  
 
Toţi aceşti mari oameni de cultură sunt, cum spuneam, borne kilometrice care măsoară atât dezvoltarea şi evoluţia culturii româneşti, cât şi profunzimea, bogăţia şi puterea de regenerare a culturii române.  
 
Aceste gânduri ne-au fost inspirate de lectura cărţii scriitorului şi profesorului de Psihologie şi Pedagogie Ştefan Dumitrescu „PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN”. Pentru că Ştefan Dumitrescu este scriitor cartea aceasta are, ca să spunem aşa, o coloratură, o dimensiune literară, putând fi privită şi lecturată ca un Eseu ştiinţific de mare întindere, cu virtuţi literare, şi care reuşeşte să acopere întregul său Obiect de studiu şi cercetare (Psihologia şi pedagogia poporului daco-român). Lectura acestei cărţi, tocmai pentru că este scrisă de unul dintre cei mai mari scriitori români şi europeni aparţine deopotrivă domeniului Ştiinţelor sociale dar şi literaturii române, eseisticii. Prin cele cinci romane de mari dimensiuni, publicate până acum, Ştefan Dumitrescu este unul din marii scriitori ai lumii stând cu cinste alături de scriitori ca Thomas Mann, Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llossa. Degeaba mor de invidie Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu sau Nicolae Manolescu, şi atâţia alţii, Adevărul acesta a ieşit deja ca undelemnul la suprafaţă. Iar în anii care vin tot mai mulţi oameni de cultură, tot mai mulţi români din ţară şi din străinătate se vor convinge de acest adevăr, şi anume că Ştefan Dumitrescu este unul dintre scriitorii foarte importanţi ai lumii. După a doua lectură a cărţii, „Psihologia şi Pedagogia poporului român” mi-am dat seama, aşa cum spuneam, că această carte, prin ideile plastice exprimate, prin cursivitatea muzicală a textului, aparţine atât Psihologiei şi Pedagogiei cât şi Literaturii române. Cartea se citeşte cu mare plăcere, foarte uşor, şi la a doua şi la a treia lectură, deşi este o crate densă, o cartea grea de sensuri, de idei, o carte revelatoare. Şi o carte revoluţionară pentru că deschide noi orizonturi în cunoaşterea popoarelor ca fenomene social-istorice, în cunoaşterea dezvoltării și evoluţiei fenomenului uman, în particular în cunoaşterea profunzimilor psihologie poporului român, a universului său spiritual. Cu siguranţă va fi beste-sellerul anului, sau al deceniului.  
 
Credem că sămânţa motivaţiei, gândul de la care a plecat naşterea acestei cărţi este dragostea imensă, profundă a scriitorului faţă de poporul daco-român, ca şi durerea că poporul român se zbate de secole în această situaţie de popor jefuit, umilit, neputincios, de popor Victimă al Istoriei, care se scufundă în propria sa suferinţă şi criză generală. Căci criza pe care o traversează acum poporul român (de fapt în criza aceasta se găseşte de la cel de al doilea Război mondial încoace) nu este numai una economică, financiară, sau morală, este o criză socială, psihologică, o criză educaţională, o criză de identitate, o criză spirituală, o criză a sănătăţii (biologică), o criză a mediului, etc, altfel spus o criză totală. Şi ce este foarte periculos este faptul că e o criză profundă, permanentizată.  
 
Ştefan Dumitrescu nu crede în apariţia poporului şi a limbii române. Poporul român şi limba română, spune dânsul, sunt poporul dac şi limba poporului dac văzute în continuitatea şi evoluţia lor milenară prin timp. Setea de cunoaştere, tendinţa conştientă şi subconştientă de a pătrunde cât mai adânc în cunoaşterea Fenomenului daco-românesc, în cunoaşterea tainelor celor mai profunde ale acestui popor, cel mai bătrân popor european, aflat aici de la începutul lumii, au fost alţi factori care l-au determinat pe autor să se apuce să scrie o asemenea lucrarea vastă, profundă şi cuprinzătoare, care cere efortul unei vieţi întregi.  
 
Numai lectura cărţilor de Psihologie, Pedagogie şi Istorie apărute în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, care au încercat să cerceteze, să aprofundeze firea, psihologia românească, pe care le-a studiat Ştefan Dumitrescu, şi care sunt foarte multe, trebuie să-i fi luat ani de zile. Lectorul cărţii este de asemenea impresionat de organizarea materialului studiat şi comentat, de capacitatea de sinteză a autorului. Deşi s-a aplecat asupra unui mare număr autori și de cărţi, care au încercat să pătrundă în paradoxala, tragica şi profunda psihologie românească, este de apreciat talentul scriitorului de a selecta cele mai veridice şi profunde idei care au fost exprimate până acum despre firea, despre sufletul nostru al românilor. De a le face să fie grăitoare şi de a le pune în lumină, când le vedem altfel, astăzi, după atâta timp. Marele merit al profesorului şi al scriitorului Ştefan Dumitrescu este acela că studiind şi analizând un material vast, reflexie a spiritului românesc asupra lui însuşi, raţionamente şi meditaţii ale unora dintre cele mai mari minţi pe care le-a dat acest popor asupra psihologiei şi filozofiei daco-românilor, Ştefan Dumitrescu duce mai departe, în profunzime şi pe paliere, tot mai înalte cunoaşterea universului interior al poporului român. După lectura cărţii am avut sentimentul stenic şi totodată dureros că înţeleg poporul român, că înţelegem de ce poporul român a avut istoria de victimă, de popor jefuit, călcat în picioare, umilit toată istoria lui. După lectura acestei cărţi noi, românii, o să ne cunoaştem şi o să ne înţelegem mai bine pe noi. Va fi ca şi cum Dumnezeu ne-a luat o pojghiţă de pe ochi şi acum suntem uimiţi cât de clar ne vedem pe noi în oglinda acestei cărţi.  
 
Pentru că „PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN” a d-lui Ştefan Dumitrescu apare la puţin timp după ce doi mari ticăloşi, (cu siguranţă agenţi de influenţă ai unor forţe externe, ceea ce înseamnă război psihologic împotriva poporului român) este vorba de Horia Roman Patapievici şi de un domn Lucian Boia, au jicnit în cărţile lor grav poporul român, fapt pentru care ar trebui traduşi în faţa justiţiei, cartea aceasta se înscrie într-o polemică devastatoare cu aceştia. Concluzia acestei cărţi este că poporul român, cel mai vechi popor european, apărut încă din neolitic în aria Carpato-istro-pontică, poporul traco-daco-român stând la baza popoarelor europene, a fenomenului european, este un popor creativ, foarte dotat. Ca dovadă marea cultură pe care a dat-o (cum puţine popoare au o asemenea cultură) începând cu acea capodoperă care este gânditorul de la Hamangia, continuând cu Mioriţa, cu marea cultură a evului mediu şi cultura modernă, trecând prin Eminescu, prin Brâncuşi şi Enescu. Puţine popoare şi-au adus o contribuţie atât de însemnată la dezvoltarea culturii Civilizaţiei umane, aşa cum este cazul poporului român. Din această perspectivă istorică poporul român poate fi privit ca unul din marile popoare ale lumii, printre puţinele dotat cu o creativitate excepţională, care se întinde pe câteva milenii. Să ne gândim numai că scrisul a apărut pentru prima dată în istorie acum 7 mii de ani în spaţiul carpatic. Dovada grăitoare sunt Tăbliţele de la Tărtăria care preced cu două milenii Tăbliţele de la Summer. Sau alte mii de statuete la fel de valoroase din punct de vedere plastic ca „Gânditorul de la Hamangia”, dar care nu au fost dezgropate.  
 
Şi totuşi dacă suntem cel mai bătrân popor european şi unul dintre popoarele foarte inteligente şi creative ale istoriei cum se explică faptul că după înfrângerea dacilor în cele două Războaie daco-romane, după autojertfa lui Decebal, poporul dac nu s-a mai regăsit pe sine decât foarte târziu ? Cum se explică faptul că poporul dac a fost prin excelenţă un popor ofensiv, mândru, demn, viteaz, iar poporul român, care este acelaşi popor dac văzut în continuitatea sa, a fost şi este un popor slab, defensiv, un popor care a fugit în codri din faţa năvălitorilor sau şi-a plecat capul şi s-a lăsat jefuit fără să schiţeze nici un gest de împotrivire, aşa cum se întâmplă acum în perioada postcomunistă. (cu rare excepţii, când Domnul ne-a dăruit Conducători mari şi Viteji am fost şi un popor ofensiv. Ceea ce înseamnă că atunci când avem în frunte Conducători mari putem să fim un popor excepţional, şi aceasta datorită zestrei latente din fiinţa noastră individuală şi naţională) Şi dacă am fost și suntem un popor dotat, care i-am dat pe Eminescu, pe Brâncuşi, pe Nicolae Densuşanu, pe Enescu, pe Eliade, pe Cioran, pe Coandă, etc cum de se face ne-am mâncat și ne distrugem valorile ? Și cum se face că am dat această clasă de politicieni care ne-a făcut şi ne face mai mult rău decât bine în istorie ! Care este mai mult decât ticăloasă şi execrabilă?  
 
Acel plus de cunoaştere al psihologiei poporului român, din profunzimile sale până în contemporaneitate, pe care îl aduce în domeniul Ştiinţelor sociale şi în cunoaşterea psihologiei poporului daco-român domnul profesor Ştefan Dumitrescu ne ajută pe noi, românii, să înţelegem ce s-a întâmplat cu noi în istorie. De ce am evoluat aşa de contraproductiv în istorie, de ce am ratat cele mai multe din şansele pe care ni le-a oferit istoria, de ce suntem acum un popor victimă, incapabil de orice reacţie în faţa agresiunilor de tot felul, în faţa problemelor pe care ni le pune viaţa şi Istoria ? De ce suntem un popor ai cărui indivizi suntem dezbinaţi şi ne mâncăm între noi, şi care îşi aşteaptă într-o inconştienţă totală dispariţia de pe scena istoriei?  
 
Credem că aici este genial autorul acestei lucrări. Pentru că Ştefan Dumitrescu pătrunzând în profunzimile psihologiei poporului daco-român, investigându-i pliurile acestei profunzimi, reinterpretând dintr-o perspectiv ştiinţifică (de fapt din mai multe perspective) şi modernă miturile, care sunt fundamentele memoriei colective ale poporului daco-român, el reuşeşte să ilumineze, ca să spunem aşa, tainele profunde ale acestui neam daco-românesc atât de mare şi totuşi atât de nefericit, de tragic, de umilit în istorie. Pentru că dl profesor Ştefan Dumitrescu (intuiţie, clarviziune, inspiraţie divină ?) pune, ca să spunem aşa, după două mii de ani diagnosticul psiho-moral cel mai corect al poporului român. Iluminează, din punct de vedere epistemologic, dinspre interior către nivelul conştient, dinspre trecut către prezent destinul impresionant de uman şi de tragic al unuia dintre cele mai vechi popoare ale lumii.  
 
Pornind de la o cercetare cazuistică foarte bogată, de la evenimentele istoriei (fericite şi nefericite), de la notele şi meditaţiilor oamenilor de cultură, străini şi locali (exemplu Paul de Alep, Dimitrie Cantemir) profesorul Ştefan Dumitrescu descoperă şi studiază în profunzimea sa ceea ce am numi Sistemul de patologii al Psihologiei poporului român. Subliniem că această descoperire a sindromului de patologii al psihologiei poporului român este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria şi din cultura poporului român. Că ea explică într-o mare măsură comportamentul poporului daco-român de la înfrângerea regelui Decebal în anul 106, în urma confruntării cu armata romană, până astăzi. Aceste patologii s-au format şi s-au dezvoltat pe parcursul primului mileniu, când populaţia dacă, trăitoare în sătuleţe ce se întindeau pe teritoriului vechii Dacii fugea îngrozită din faţa hoardelor năvălitoare salvându-se în întunericul codrilor. Și s-au întărit pe parcursul celui de al doilea mileniu...Plecând de la datele istoriei, ale realităţii şi ale vieţii de zi cu zi din spaţiul românesc, observând că noi, românii, ne mâncăm valorile, că aceasta este o tendinţă aproape generalizată a comportamentului nostru, scriitorul Ştefan Dumitrescu a descoperit şi a teoretizat patologia psihologiei poporului român pe care a denumit-o Axiofagie. De la Axios, valoare, fagos, a mânca. Invidia, bârfa, ironia, marginalizarea, pâra sunt forme ale Axiofagiei. Când bârfim pe cineva noi îl „distrugem”, îl compromitem în plan mental. Marginalizarea, îndepărtarea, pedepsirea unei valori, ura împotriva ei, toate acestea sunt reacţii de anihilare a valorii şi ne dezvăluie că în subconştientul nostru acţionăm împotriva valorii tocmai pentru că „ne dăm seama” că suntem mici în comparaţie cu ea.  
 
Această „micime” a noastră în comparaţie cu Valoarea este descoperită în subconștientul nostru, iar reacţiile împotriva valorii au scopul de a o anihila, astfel ca în subconştientul nostru noi să ne simţim în continuare „mari”. Aţi observat, după căderea Dictaturii comuniste foarte mulţi oameni setoşi de putere, pentru că în subconştientul lor colectiv credeau că aşa sunt ei mari, aşa devin ei mari, au intrat în partidele politice înfiinţate după 1989. Există deci, ne spune autorul, o tipologie umană formată din indivizi care „se cred mari”, care vor să fie mari, (au egoul dilatat, cancerizat) şi care în marea lor majoritate oamenii aceştia sunt bolnavi de putere. Ei bine, oamenii aceştia sunt bolnavi de Egoplasm, aceasta fiind cea mai gravă, cea mai importantă patologie a Psihologiei poporului român. Oamenii aceştia nu pot să trăiască dacă nu se simt ei mari, şi dacă nu fac tot ce pot ca să fie mari..Intră în politică, fac orice ilegalitate și orice gest imoral ca să aibă „puterea şi bogăţia”, CARE LE DĂ LOR SENTIMENTUL CĂ SUNT MARI. Din rândul acestora se recrutează „bolnavii de putere”, politicianismul fiind una dintre cele mai grave patologii ale Psihologiei poporului român, boală care i-a făcut foarte mult rău acestui popor şi acestei Ţări. Politicianismul, la noi, la români a fost şi este o mare nenorocire, un cancer social și psihologic. Atomita este o altă patologie (aceasta fiind dată de tendinţa din subconştientul românilor de a se dezbina între ei) a psihologiei poporului român, căreia autorul îi acordă o mare atenţie, şi care ne-a făcut rău pe durata întregii istorii. Datorită acestei patologii (pentru că au avut în ei tendinţa, înclinaţia către dezbinare şi nu către unire) tracii au dispărut, iar dacii nu s-au mai reunit într-un Regat, condus de un Rege, după moartea lui Decebal, sau după plecarea romanilor din Dacia în anul 271, e. n, şi au trăit în sătucele lor risipite pe teritoriul fostei Dacii, de la Nistru până în sudul Boemiei, atât cât se întindea regatul lui Decebal. Şi pentru că dacii nu s-au mai unit după plecare aureliană din Dacia, iar popoarele migratoare, care erau de fapt nişte hoarde dezlânate ce se împingeau unele pe altele, i-au găsit atomizaţi, risipiţi, incapabili şi să se adune şi să formeze o armată care să-i alunge pe invadatori, protoromânii ca să-şi salveze pielea s-au ascuns în păduri, de unde ieşeau după un timp cu daruri pe care le dădeau celor care se înstăpâniseră în pământurile lor.  
 
Gestul acesta s-a tot repetat pe parcursul mileniului întâi, astfel că l-am asimilat în subconştientul nostru colectiv, ne-a intrat în codul genetic. Aşa s-a format poporul român ca un popor slab, defensiv, fără coloană vertebrală, care se pleacă în faţa duşmanului (de aici proverbul „Capul aplecat sabia nu-l taie”) ca să scape cu viaţă. Care îi dăruieşte duşmanului ce are mai bun ca să fie acceptat de Duşman (de aici proverbul „Pupă-l în bot şi papă-i tot), gest repetat care ne-a învăţat să fim vicleni, dedublaţi. Din aceste patologii centrale ale psihologiei poporului român s-au format alte „scheme adaptative” secundare, cum ar fi şmecheria, demagogia, lenea, lăudăroşenia („Prostul până când nu este fudul nu e prost destul”), trădarea. Toate aceste patologii, „scheme atitudinale şi comportamentale asimilate” de subconştientul colectiv comunică între ele, se susţin una pe alta, augumentându-se. Aceste patologii, aşa cum spune autorul cărţii, dacă ne-au ajutat să supravieţuim în istorie, şi am supravieţuit târâş, grăpiş, plătind un tribut prea mare, ne-au făcut mult rău formându-ne (de-formându-ne) ca un popor slab, defensiv, laş, care şi-a plecat capul în faţa Stăpânitorilor, când ar fi putut să se unească, să se organizeze şi să-i alunge pe duşmani. Puţinele dăţi când ne-am ridicat împotriva Cotropitorilor sunt excepţii care confirmă regula. Am fi avut nevoie în istorie de un mare Conductor ca Burebista care să ne unească, să ne motiveze, să ne dea încredere în noi, să ne formeze ca un popor viteaz, unit, dârz, de oameni patrioţi, cu vocaţia onoarei şi care din cuceriţi să ne înveţe să fim un popor mândru şi demn care nu se lasă călcat în picioare. Or ce vedem acum în perioada postcomunistă ? Că indivizii umani cei mai hoţi, setoşi de putere au încălecat pe grămada de bucate a ţării şi au jefuit cât au putut. Iar restul populaţie ce a făcut? În loc să se adune, să se organizeze şi să arunce peste bord clasa politică jefuitoare, muncitorii, românii ceilalţi aruncaţi în şomaj, medicii au fugit în afara ţării, la mai bine, unde s-au băgat slugi la cei care ne-au distrus Economia şi ne-au transforma ţara în piaţă de desface. Aceiaşi schemă comportamentală învăţată în primul mileniu se repetă şi acum ca un act reflex. Exact ca în primul mileniu, acum în loc să fugim în păduri din faţa popoarelor migratoare, am fugit din faţa greutăţilor, a încercărilor istoriei la muncă în străinătate (au plecat muncitorii cei mai buni, tehnicienii, cercetătorii ştiinţifici, medicii, au fugit ca potârnichiile în străinătate, la mai bine) şi ne-am băgat singuri slugi la cei care nea-au asuprit şi ne-ai jefuit în istorie.  
 
Cred că acum în perioada aceasta foarte grea şi periculoasă pentru poporul şi naţiunea română, când a fost distrus mai mult de jumătate din Organismul naţional românesc, aşa cum era el în anul 1989, poporul român chiar avea nevoie de un mare diagnostician ca profesorul Ştefan Dumitrescu. De un Medic şi de un Profesor care să-l înveţe să se însănătoşească. Să se formeze ca un popor curajos, unit, care îşi ia soarta în mâinile lui. Pentru prima dată după două mii de ani apare în istoria acestui popor un Medic, un Psiholog care se apleacă asupra sufletului, a psihologiei, a fiinţei poporului român, îl studiază atent, privind în străfundurile sale, analizează conexând toate datele între ele, având o capacitate de sinteză ieşită din comun şi ne arată pe ecranul minţii noastre (al conştiinţei celor care vor citi cartea) atât calităţile care au făcut din acest popor un mare creator de cultură cât şi bolile de care a suferit în istorie, moştenite de la strămoşii noştri traci, care l-au condamnat să aibă destinul nefericit de victimă a Istoriei. Ştefan Dumitrescu este un fel de Dostoievski şi de Yung al poporului daco-român, un analist de o fineţe şi profunzime remarcabile al istoriei şi al universului nostru interior. Puţine popoare au norocul să le dea Dumnezeu o Minte care să le ajute să se cunoască atât de profund şi de complex şi care să le arate metoda, calea, strategia pe care trebuie să o urmeze ca să iasă din această stare patologică de letargie care le poate fi fatală.  
 
Partea a doua a cărţii (deşi analizele şi raţionamentele care ţin de domeniul psihologie, al sociologiei coexistă, conlucrând cu analizele, judecăţile şi raţionamentele care ţin de domeniul pedagogiei şi al economiei) încearcă şi reuşeşte să descifreze laturile slabe ale poporului român în istorie, cauzele educaţionale care au făcut să fim un popor defensiv în istorie („Dă, Doamne, mintea românului a de pe urmă”). Partea aceasta de Pedagogie se apleacă asupra cărţilor şi a autorilor care au încercat în perioada interbelică să fundamenteze ceea ce s-ar numi O PEDAGOGIE A POPORULUI, ducându-le cu succes opera mai departe antecesorilor să-i pentru care are o preţuire sacră. Analizând situaţia Sistemului socio-economic românesc din diferite perioade ale istoriei, ca şi starea Sistemelor socio-economice naţionale în general, profesorul Ştefan Dumitrescu credem că se găseşte în situaţia de a pune bazele unei noi discipline a Pedagogiei generale pe care el o numeşte „Pedagogia popoarelor” (Psihologia şi Pedagogia popoarelor). Ceea ce reuşeşte, având sentimentul că brodează cu ideile şi gândurile, dl profesor Ştefan Dumitrescu este faptul de a fi dus mai departe limitele, sau orizontul de cunoaştere al acestor ştiinţe, Psihologia şi Pedagogia. Iar cel mai important lucru mi se pare acela de a fi sculptat, sau de a fi proiectat pe ecranul acestei perioade de timp Portretul cultural şi psihologic al poporului daco-român. Pe timpul lecturii am fost impresionată de acribia cu care pătrunde, ca un fel de batiscaf care merge pe fundul oceanului filmând pliurile, gropile, ridicăturile reliefului, ca şi de capacitatea lui de a se „ridica la suprafaţă” şi de a privi totul de sus, reuşind să creeze o frescă a psihologiei şi pedagogiei poporului român, pe cât de profundă pe atât de cuprinzătoare. „Psihologia şi Pedagogia poporului român”, cartea profesorului şi a scriitorului Ştefan Dumitrescu este una din cele mai mari realizări ale gândirii psihologice şi pedagogice la noi, unul din marile evenimente culturale ale acestei perioade „de tranziţie către distrugerea definită a poporului romîn şi a Românie”). Monografia aceasta, căci o Monografie este cartea profesorului Ştefan Dumitrescu, analizată aici, creşte, ca să spunem aşa, din solul social şi cultural românesc, este o proiecţie profundă şi lucidă a sufletului românesc pe suprafaţa Ecranului care este prezentul şi viitorul acestui neam. După lectura cărţii ai sentimentul că intenţionat Dumnezeu a făcut ca această carte să apară în această perioadă când poporul romîn, după 1990 Obiectul şi Victima unui mare Război economic, se află într-o stare jalnică, introdus pe o cale negativă, autodistructivă, aflat în cea mai periculoasă Fundătură istorică, distrus într-o mare măsură. În finalul cărţii credem că ne aflăm în faţa unuia din evenimentele cele mai importante din istoria Psihologiei şi a Pedagogiei româneşti, când aceste ştiinţe îşi dau mâna ca să ajute poporul român să se salveze din criza istorică în care ne găsim de foarte mult timp.  
-------------------------  
PS. O dată cu această admirabilă şi memorabilă carte care este „PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÎN”, dl profesor Vasile Mănuceanu, Preşedintele Fundaţiei Culturale Ajutorul românesc, mi-a dat spre lectură, o altă carte a domnului profesor Ştefan Dumitrescu, de data aceasta o carte de versuri intitulată „Calul Troian al Lumii, America sau Luceafărul”, pe care o voi recenza cât de curând. Am citit-o de mai multe ori în timp ce lecturam „Psihologia şi Pedagogia poporului romîn”. Mărturisesc că am rămas consternată, stupefiată. Cele trei mari poeme ale cărţii, „Naşterea Poetului”, „Calul Troian al Lumii, America sau Luceafărul”, şi „Ana strigam”, tot un fel de Luceafărul lui Eminescu”, sunt printre cele mai mari poeme din literatura română şi îl plasează pe Ştefan Dumitrecsu direct sub Eminescu, alături de Arghezi şi de Blaga. Nu-l cunosc personal pe dl profesor Ştefan Dumitrescu dar cum i-am lecturat mai înainte romanele „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, „Prea adânc m-ai rănit, femeie!”, „Şi tu vei fi Văzduh” şi „Marea dragoste” cred că ne găsim cu siguranţă în faţa unei dintre cele mai mari Minţi şi a unuia dintre cele mai mari Talente pe care le are România la ora actuală.  
 
Lector univ. Maria CANTUNIARI  
10 iulie 2015  
Bucureşti  
 
Referinţă Bibliografică:
Maria CANTUNIARI - PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN / Maria Cantuniari : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1653, Anul V, 11 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Maria Cantuniari : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Cantuniari
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!