Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 1472 din 11 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - MODELUL HIPERREALITĂŢII MULTIPLE ŞI CRIZA DE IDENTITATE A MESAJULUI TRANSMIS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când scrii H1, H2, ... , Hn, cititorul are dintr-o dată impresia că se află faţă în faţă cu alura binecunoscută a unui şir matematic infinit, format din elemente stabilite anterior. Unii se vor speria cu siguranţă de acest lucru, matematica fiind o disciplină destul de lipsită de atractivitate pentru foarte multe persoane. Însă trebuie specificat de la început faptul că înşiruirea cu pricina are o legătură de tip ombilical cu ceea ce denumim generic comunicare mediatică. Mai întâi de toate, trebuie spus că vom contura aici cadrele sui-generis ale unui model comunicaţional, ce derivă în mod firesc din succesiunea de evenimente radiografiate zilnic în mediul vizual. Personal, consider că „nişa” comunicării prin intermediul mijloacelor de informare în masă are un rol decisiv la ora actuală în privinţa imprimării unei direcţii anume în ceea ce priveşte actul de comunicare în sine şi cel atitudinal la nivel de societate (şi facem referire aici la perimetrul autohton, desigur). Acest lucru este ca o sabie cu două tăişuri din mai multe motive, pentru că poate produce, pe de o parte, din nefericire, o serie de erori fundamentale în percepţia corectă a maselor asupra coordonatelor definitorii ale realului contemporan, un real atât de „prezentificat” în organicitatea sa, aşa cum, pe bună dreptate, unii intelectuali ai momentului susţin, iar pe de alta, lasă larg deschisă poarta analizei comparative a unui ochi critic avizat. Ceea ce nu realizează însă comunicarea mediatică privită în ansamblul ei la nivel de colectivitate este reprezentat de faptul că, prezentând în evantai mai multe tipuri de realitate ale unuia şi aceluiaşi lucru, acoperă, de fapt, esenţa înseşi a realităţii reale, să o numim, a celei existente ca atare la timpul „tn”, când apare expus un eveniment dat.  
 
Conceptul de hiperrealitate nu îmi aparţine, însă cel al hiperrealităţii multiple, da, şi pleacă de la ideea că, prin mijlocirea mulţimii de canale mediatice existente pe piaţa vizuală la această oră, trebuie ca transparenţa în comunicare să ofere publicului filmul unei realităţi, aşa cum se prezintă ea, de fapt, şi nu unul cu puternice accente de mistificare a adevărului unic. Inserţiile de discurs jurnalistic vizibil „remodelat” din diverse cauze mai mult sau mai puţin absconse nu determină altceva decât naşterea unui alt cadru ideatic poziţionat, de regulă, excentric în raport cu traiectoria iniţială a evenimentului prezentat. Noul cadru ideatic format este echivalent în mentalul colectiv cu un anumit tip de realitate, ce nu se suprapune ca textură şi coordonate aproape deloc cu cel creat de un alt mijloc mediatic. Cu alte cuvinte, canalului X îi corespunde hiperrealitatea Hx, în timp ce canalului Y îi corespunde hiperrealitatea Hy. Pentru publicul privitor, în general, conţinutul semantic al lui Hx este total diferit de conţinutul semantic al lui Hy (sau, matematic notând: Hx ≠ Hy), ceea ce, practic, e un lucru destul de grav, din simplul motiv că realitatea R trebuie să fie aceeaşi ca mesaj atât pentru canalul X, cât şi pentru canalul Y, cu variaţii evidente doar în spectrul nuanţelor descriptive şi nicidecum în cel al substanţei sale funciare. Diferenţa de interpretare în sens voit eronat a uneia şi aceleiaşi realităţi concrete din partea mediilor vizuale respective (şi nu excludem aici nici pe cele auditive, scrise şi de alte naturi) împinge societatea, aşa cum lesne s-a putut constata de-a lungul timpului, către o vădită polarizare artificială din punct de vedere obiectiv, cu efecte negative greu reperabile pentru întreg corpul comunitar, unul dintre acestea fiind haosul - piatra de temelie a distrugerii valorice în genere.  
 
Practic, asistăm zi de zi la un fenomen complex de construire a unor tipuri de realităţi diferite raportate la acelaşi eveniment în funcţie de varii interese politice, economice ş.a. Jocul periculos al distorsionării concretului prin cuvinte, prin expunerea, de fapt, a unor opinii contradictorii faţă de un subiect anume nu conţine deloc în intrinsecul său acea latură pozitivă, sprijinită pe bune intenţii şi creativitate întru reconfirmarea semanticii lărgite a realităţii imediate, ci, dimpotrivă, subliniază intrarea pe făgaşul sumbru al pseudocomunicării, al teritoriului unui mesaj articulat la prima vedere, dar fundamentat pe neadevăruri multiple. Constatarea corectă, de altfel, a lui Erdős Tibor, aceea cum că „societatea de azi nu are emanaţii spirituale”, nu poate susţine un întreg spaţiu mediatic postmodern bazat, în general, pe propagandă şi manipulare. Dimpotrivă, îl poate eroda şi mai mult, aruncându-i acestuia menirea adevărată în derizoriu şi decredibilizare la nivel colectiv. De aceea, actualul model (în desfăşurare) al hiperrealităţii multiple nu este cel mai bun pentru societate. S-a dovedit în nenumărate situaţii că el devine un generator de confuzie şi atitudine violentă (în sfera limbajului etc.). Faptul că Hx ≠ Hy nu ne plasează deloc în zona unei matematici serbezi, aşa cum pare doar la prima vedere, tocmai pentru că această inegalitate semnifică un principiu deloc propice pe tărâm comunicaţional interuman, anume acela că înfăţişarea concretă a realităţii nu are de-a face cu seria de coordonate ale mesajului conturat, ea, realitatea, riscând, astfel, să rămână definitiv închisă în propria sa lăuntricitate specifică, relatarea adevărului ca atare nefiind deloc coincidentă, de cele mai multe ori, cu interesul dominant de a-i denatura volitiv sensul.  
 
În umbra timpului postmodern, se ascund multe, iar sumara noastră modelare matematică de mai sus face trimitere, printre altele, la faptul că hiperrealitatea construită din ignoranţă şi din lipsa respectului faţă de valorile cultural-religioase ale Celuilalt, în epoca neagră şi antiumană a consumerismului global, pot îndrepta colectivitatea umană, iată, către moarte. O moarte improprie, crudă, cu iz ritualic, parcă aşteptată cumva, aidoma unui luptător kamikaze inconştient de finalul său lipsit totalmente de eroism. Tragediile născute la poarta celui de-al patrulea imperiu mondial stau drept mărturie elocventă asupra faptului că nicidecum ridiculizarea fundamentului cultural-religios constitutiv al unuia sau altuia dintre popoarele acestei lumi trebuie să fie lanţul comunicaţional prim şi încărcat de iraţionalitate la ora actuală, ci, dimpotrivă, bunul simţ şi respectul binevenit, dublate ambele de un discurs verbal pe măsură, mai ales că punctul comun al islamului, creştinismului şi mozaismului se regăseşte, după cum se ştie, în o parte dintre profeţii Vechiului Testament, Mesia Iisus, fiul Mariei, fiind prezentat, de exemplu, potrivit Coranului, drept „un trimis al lui Dumnezeu”. Ascendenţa abrahamică a musulmanilor arabi devine, iată, un convingător stâlp de soliditate la nivel global, care nu ar trebui deloc să inflameze diferenţele fireşti dintre religii, ci, din contră, să constituie un motiv concret de construcţie interculturală puternică a contemporaneităţii.  
 
Se cunoaşte faptul că Mahomed, ultimul şi cel mai mare dintre profeţi, iniţial, în secolul al VII-lea postcristic, mai precis, începând cu anul 612, nu a fost luat în serios de către propriii lui concetăţeni din oraşul Mecca din cauza mesajului propovăduit, ceea ce l-a determinat pe Profet să fugă, ulterior, la Medīna spre a-şi putea continua activitatea sa misionară, Hegira devenind, astfel, „ora H” a ceea ce denumim generic eră musulmană. În secolul al XXI-lea însă, împingerea în derizoriu, chiar şi sub raport caricatural, a fibrei funciare a oricărei mari religii a umanităţii, a ceea ce s-a constituit, cu alte cuvinte, de-a lungul mileniilor în cadrul rotund al mentalităţilor identitare de tip stabil, determină, iată, metaforic vorbind, desigur, ca glasul Kalaşnikovului să nu fie altul decât cel al unui înger întunecat din secularizantul prezent hâd.  
 
Perspectiva interpretării hiperrealităţi multiple ar trebui văzută în cadrul schemei de faţă în raport cu specificitatea cazului particular la care dorim a face referire aici (şi anume, atacul terorist din Franţa asupra jurnaliştilor unei publicaţii, care l-a caricariturizat pe Profetul Mahomed) şi din alte două unghiuri de vedere decât cele vehiculate în spaţiul public până acum, şi anume: pe de o parte, se poate vorbi despre o reală criză de percepţie postmodernă a sferei occidentale în raport cu sistemului axiologic al Celuilalt, oricare ar fi acesta, dacă gândim sub aspect antropologic problema, iar, pe de alta, despre un act de excludere categorică în ceea ce priveşte aşezarea semnului egalităţii între cadrele de gândire ale unei anumite religii, în speţă cea musulmană, şi episoadele de terorism dur ascunse în mod voit, din păcate, sub mantia sacră a Dumnezeului unic, respectiv, Allāh şi Mahomed, Profetul Său. Sunt aici două căi de abordare a subiectului care invită la o modificare esenţială de discurs din partea ambelor sfere punctual conflictuale, mai ales că interferenţele lor de natură culturală manifestate între secolele IX şi XII au fost de-a dreptul emblematice, arabii din Spania jucând un rol fundamental, după cum se ştie, în diseminarea ştiinţelor şi a filozofiei pe continentul european. Acţiunea reprobabilă săvârşită de curând în numele islamului nu face altceva decât să aşeze religia mahomedană într-un nejustificat con de întuneric pe plan mondial şi să amplifice, de asemenea, o stare de falsă eroziune între două tipuri de mentalităţi distincte, atâta vreme cât manifestările criminale recente s-au petrecut în patria unde startul globalizării interpretative muzicale a fost dat chiar de o artistă născută pe malurile străvechi ale Nilului - Dalida, adică într-un teritoriu cu un bogat istoric al asimilării de-a lumgul timpului al feluritelor etnii venite de pretutindeni, aşa cum e Franţa.  
 
Trăim parcă într-o istorie care îşi ucide istoria, cu o identitate pierdută, undeva, în trunchiul ancestral al facerii sale, motiv pentru care cu greu se mai poate înfiripa acum un elogiu al toleranţei şi bunei convieţuiri. Societatea constant traumatizată de azi e sclava naraţiunilor defăimătoare despre propriul său tipar unic de a fi. De aceea, capacitatea de a privi distinct unul şi acelaşi lucru de către două entităţi cultural-religioase din spaţii diferite, dar şi inserţiile strecurate în cadrul unui discurs jurnalistic continuu remodelat din cauze mai mult sau mai puţin precizate, după cum afirmam într-un paragraf anterior, determină ca eşfodajul hiperrealităţii multiple proiectate în momentul de faţă la nivel global să capete accente de o gravitate maximă. De la libertatea de exprimare proslăvită, cum e şi normal, de altfel, de către perimetrul occidental şi până la libertatea de a crea în cheia lipsei de respect faţă de valorile sacre ale Celuilalt nu e, câteodată, decât un pas mult prea fragil pentru a alimenta, din nefericire, acţiuni cu un caracter antiuman evident. Până la urmă, creaţia artistică în sine, indiferent de natura ei, fie chiar şi una cu o explicită dimensiune satirică, nu trebuie să nască sub nicio formă moarte - fizică sau de ordin spiritual, dimpotrivă, să fixeze în conştiinţa umanităţii o filozofie superioară a existenţei individuale şi colective, situată nicidecum la distanţă de un singur glonţ, ci departe de orice punct de vulnerabilitate, care să genereze conotaţii suplimentare fără de legătură directă cu fondul iniţial al problemei. Şi, cu toate că, de nenumărate ori, hiperrealitatea Hx a canalului X nu e deloc coincidentă cu hiperrealitatea Hy a canalului Y - precum e, de altfel, şi corect -, acest lucru nu înseamnă că mesajul final ca atare construit e justificat să aibă fiinţa îmbibată cu sânge şi identificabilă cu şiruri de cadavre omeneşti. Căci, de sacrificii diurne inutile închinate parcă dinadins îngerului căzut Iblīs, umanitatea nu mai are cu niciun chip nevoie acum. De forme canonice ale moralităţii, dar şi de contururi precise ale libertăţii personale şi cunoaşterii ca ideal, nu ca marfă, e nevoie însă mai mult ca oricând.  
 
Magdalena ALBU  
Bucureşti  
7 ianuarie 2015  
Sf. Ioan Botezătorul  
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - MODELUL HIPERREALITĂŢII MULTIPLE ŞI CRIZA DE IDENTITATE A MESAJULUI TRANSMIS / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1472, Anul V, 11 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!