Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Atitudini > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 1319 din 11 august 2014        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - SINDROMUL DOLFI. UNII AU STAT CU HITLER LA MASĂ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Lumea este instituită de mesaj - o reîntoarcere la timpurile mitice, când autoritatea textelor sacre nu era pusă la îndoială.” (Adela Rogojinaru)  
 
Fiecare secol cu mentalităţile şi trădătorii săi anonimi ori deja cunoscuţi. Istoria în genere s-a scris de-a lungul vremii cu foarte mult neadevăr, ipocrizie şi rele intenţii. (Un exemplu edificator în acest sens se rezumă la faptul că, în cursul celei de a doua conflagraţii mondiale a frământatului secol XX, pe când soldaţii Armatei Române experiau pe frontul din Est legea dură a supravieţuirii în condiţii de foamete extremă şi între chingile unei mizerii de neînchipuit, anumiţi generali ai acestei armate închinau, cu o fervoare greu de descris în cuvinte, câte o cupă de vin de culoarea morţii cu maleficul dictator german la masă.) Şi nu rostim o noutate spunând asemenea lucruri, pentru că dintr-o astfel de plămadă s-au alcătuit întotdeauna pentru umanitate paginile propriei sale diacronii milenare. Începutul de veac XXI aduce cu el, la rându-i, o seamă de fenomene interesante ca mod de manifestare doar din perspectivă strict ştiinţifică, pentru că, din alte puncte de vedere, ele sunt la fel de nocive şi de perverse precum doctrina nazistă de la mijlocul secolului precedent.  
 
Că unii au stat cu Hitler la masă e un lucru deja ştiut în istorie, dar că urmaşii acestora n-au depăşit cu niciun chip starea şubredă a evoluţiei lor naturale, invocând cu emfază în momentul actual preceptele desprinse din simbolistica ocultă a timpului deja trecut, evocă, până la urmă, o cădere din sensuri a Eu-lui propriu, Eu aflat în permanenţă sub auspiciile deloc generoase ale unei forme vizibile de regres continuu şi semnificativ. La prima vedere, lucrurile ar trebui să zacă fără urmă de tăgadă în albia instabilă a superficiului zilnic dominant şi să nu necesite nici măcar un efort minim de concentrare asupra lor. Privită însă în miezul ei adânc, problema de faţă comportă un grad sporit de atenţie, tocmai pentru că, aruncând inconştient ori voliţional în derizoriu mulţimea constituenţilor complecşi ce îi compun fondul, riscăm a ne poziţiona cu siguranţă undeva, excentric, în raport cu orbita ipotetică pe care aceasta se deplasează în mod constant, şi nu aşa ceva ne dorim în comentariul prezent. Să detaliem, deci, întrucâtva, în cele paragrafele următoare, situaţia precizată în titlu.  
 
Există tot felul de maladii, care mai de care mai complicate din punctul de vedere a evoluţiei lor temporale. Propun o nouă denumire, aceea de „sindrom Dolfi”, pentru un tip de afecţiune individuală ce se cuibăreşte, iniţial, în creierul lui zoon politikon şi este diseminată, mai apoi, cu repeziciune către sfera psihiei personale. Acest sindrom are, din păcate, puterea de a declanşa o serie infinită de complicaţii extrem de periculoase la nivelul individului analizat, complicaţii traduse prin exacerbarea la maximum a propriilor sale slăbiciuni, precum: vanitatea, dorinţa de a deţine cu orice preţ puterea şi valori materiale în exces, lipsa caracterului şi a capacităţii de sacrificiu, putreziciunea morală, absenţa completă a referenţialelor sacre, spiritul vindicativ. Să nu uităm a menţiona aici şi varietatea consecinţelor negative pentru zona socială ce derivă din cele expuse cu anterioritate în plan decizional.  
 
Sidromul Dolfi nu i-a fost însă specific în istorie numai lui Adolf Hitler. De el s-au „bucurat” dintotdeauna şi se „bucură” şi azi, din păcate pentru traiectul evolutiv ascendent al omenirii, majoritatea subiecţilor care au făcut sau care vor face parte în viitor din ceea ce denumim generic „clasa politică” a fiecărui stat al lumii. Privind în ansamblu desfăşurarea teatrului autohton mundan, putem lesne constata faptul că amestecul eterogen dintre aportul mioritic neaoş la construirea templului democratic postmodern şi raţia de occidentalism înghiţită fără discernământ şi măsură, dar cu forţa, în ani, a generat după reperul fix „1989” naşterea unui soi de zgomotăreală politicardă plictisitoare şi, pe alocuri, indecentă din orice unghi ai privi situaţia, cu rolul funciar în cuprinsul recentei noastre istorii controversate de a stabili doar acei parametri specifici pentru dezvoltarea mişcării neuniforme a societăţii contemporane. Sigur că acest lucru a inclus din start şi operaţiunea de identificare a tuturor căilor de răspândire a mesajelor fabricate cu intenţie clar direcţionată. Şi ce putea fi mai la îndemână tuturor operatorilor politici pentru propagarea actualei reforme globalizante (prin metode cunoscute de comunicare şi PR) decât dezvoltarea în galop a segmentului mijloacelor de informare în masă, cele mai bune pentru unii arme cu tăişuri comandate la nivel discursiv în spaţiul public.  
 
Interesant de analizat în contextul zilelor noastre ni se pare fenomenul de subordonare a instituţiilor mediatice, fenomen susţinut cu râvnă şi nesaţ de întreaga plajă a reprezentanţilor politici ai Cetăţii, precum şi gradul de metamorfozare a mesajului transmis de canalele respective în sensul dorit în genere de susţinătorii lor financiari. Practic, ceea ce definim drept noţiune consacrată de mesaj ni se prezintă acum aidoma unui corp material uşor deformabil, care ajunge să capete o varietate de forme periculoase dictate de necesităţile financiar-politice ale momentului. Altfel spus, mesajul bazat pe cuvinte şi idei începe dintr-o dată să prindă puteri supradimensionate, ce converg doar către satisfacerea unui anume interes individual sau de grup. În această situaţie, riscurile devin majore atât în planul percepţiei colective, cât şi în cel de modificare evidentă a comportamentului uman. Există o explicaţie concretă aici, fundamentată pe faptul că „deschiderea societăţii spre comunicare creşte opacitatea, şi nu transparenţa, seducţia, şi nu negocierea.” (Adela Rogojinaru). Dacă politicienii spaţiului mioritic ar fi destul de vizionari şi de evoluaţi sub raport cognitiv, atunci s-ar feri să mai pozeze continuu într-un lung şir de carnasiere înfometate după mirosul de carne şi sânge al spaţiului mediatic (căci scopurile ascunse ale lui zoon politikon capătă imediat consistenţă în ochii opiniei publice), ci ar aprecia prezenţa mass-media privite în integralitate, acordându-le acestora o totală libertate de exprimare (firească, desigur, în raport cu misiunea lor iniţială) şi anulând tentativele de eliminare a unora dintre ele de pe piaţă prin diverse metode conjucturale (a se vedea din nou cazul postului de televiziune Antena3).  
 
De sindromul Dolfi nu mai are nimeni nevoie în postmodernitate, chiar dacă urmaşii celor care au stat cândva cu Hitler la masă se află cu sinecurile fluturânde cu ostentaţie şi aroganţă printre noi, ucigând, la rândul lor, suflete. Bătălia pentru supravieţuirea cu orice preţ a factorului politic circumstanţial în planul insuficient şi, de multe ori, vădit defavorizant al imaginii ne descoperă o multitudine de forme fără fond din punct de vedere doctrinar şi principial al acestui imprevizibil tip de actor social al momentului care e politicianul, înfipt în ochii uneori larg deschişi, alteori stinşi ai sferei publice nicicum altfel decât prin intermediul opţiunii din urnă a cetăţeanului votant. Repoziţionarea continuă în ultimii ani a axei de comunicare din zona transmiterii publice a unui mesaj consistent în cercul îngust al imagologicului deformant a tot încercat să transforme, din păcate, perimetrul mediatic românesc dintr-o agoră de diseminare a diverselor opinii cu rol fundamental constructiv într-o platformă minimalistă de spălare a chipului cameleonic al animalului politic postmodern. O soluţie eronată, desigur, dacă privim cu atenţie întreg tabloul societăţii mioritice de azi. Căci „Arta de a construi lumi verbale complete, perfecte este, de fapt, „arta de a seduce”. (Adela Rogojinaru), dar şi de a rămâne angajat la nivelul comunicării publice într-o mişcare ascensională de expunere a adevărului necesar şi complet.  
 
A favoriza constituirea un spaţiu al libertăţii totale de exprimare a tuturor mijloacelor de comunicare în masă credem cu tărie că reprezintă un lucru vital pentru societate şi o formă de modernizare a sa, pe de o parte, dar şi o dovadă elocventă, pe de alta, din partea nu a Hydrei Poetice, după cum formula autorul poemului „Cimitirul marin”, Paul Valéry, poetul francez născut la Sète în 1871, ci a celei politicarde româneşti, că atât de clamatelor principii democratice (sperăm, nu doar la nivel de simplu segment discursiv) de către liderii acestui început de secol XXI li s-a însuşit în mod corect sensul. Libertatea Omului contemporan şi a presei nu trebuie să fie echivalate cu paravanul retoric fără de substanţă al celor care dirijează azi lumea. Ambele forme de libertate ar fi bine să li se imprime definitiv în minte vătafilor actuali ai globalizării, tocmai pentru că ele constituie semnul viu al pătrunderii întregii umanităţi într-o dimensiune superioară din punct de vedere evolutiv. Dacă, dimpotrivă, se doreşte însă afundarea completă a acestei omeniri în mocirla întunericului non-creator, atunci întreg corpul managerial al planetei Pământ se vede că are grave probleme de retard mental în înţelegerea miezului existenţei în sine sau este, pur şi simplu, rău intenţionat în raport cu referenţialul căruia îi sabotează zilnic viitorul - Fiinţa umană însăşi. Pentru că libertatea în sine nu este o simplă formă de seducţie, ci un mod veritabil de a exista.  
-----------------------------------------------  
* Adela Rogojinaru – Doctor în filologie, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Director al departamentului de Ştiinţe ale Comunicării. (decedată la 7 august 2014)  
 
Magdalena ALBU  
Bucureşti  
9 august 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - SINDROMUL DOLFI. UNII AU STAT CU HITLER LA MASĂ... / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1319, Anul IV, 11 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!