Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Madeleine Davidsohn         Publicat în: Ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Madeleine DAVIDSOHN - ÎNGHEŢATĂ CU GUST AMAR – FRAGMENT: TOTUL DESPRE RENATA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Madeleine Davidsohn  
Îngheţată cu gust amar  
Roman, Editura Hasefer  
Bucureşti, 2016  
 
Draga şi buna mea Tricy  
 
Îţi scriu aceste rânduri cu ultima fărâmă de curaj ce mi-a rămas. Sper să găsesc puterea de a continua scrisoarea până la capăt:  
 
SUNT VINOVATĂ.  
 
Sunt vinovată de prea multă dragoste. Din dragoste se poate greşi, din dragoste se poate ucide, din dragoste poţi ferici sau distruge pe acel pe care-l iubeşti...  
 
IARTĂ-MĂ….fiindcă eu n-am fost în stare să mă iert.  
 
Mă întorc la momentul acela şi până astăzi simt cum mă cuprinde spaima şi oroarea. Credeam că voi muri şi eu, atunci când te-am văzut în braţele crispate de moarte, ale lui Mario, fratele meu şi tatăl tău. Hotărârea a venit pe loc, fără să-mi lase timp de gândire, dar şi fără urmă de îndoială. Te-am smuls din mâinile lui, te-am strâns la pieptul meu şi-am luat-o la fugă. M-am uitat odată în direcţia mamei tale. Şi ea era la pământ. N-am ştiut dacă moartă, sau numai rănită, dar nu m-am apropiat să văd şi nici nu m-am oprit din fugă. Grindina de bombe continua să cadă peste capetele noastre. Nu era timp de pierdut. Nici până astăzi, nu ştiu cu siguranţă dacă ea, ori Beea, sora ta geamănă, au scăpat cu viaţă.  
 
Atunci aveam numai un singur gând. Să te pun măcar pe tine la adăpost de explozii Iartă-mă pentru egoism pentru că am îndrăznit să te despart de familia ta firească Nu vreau să-ţi ascund adevărul, ori să-mi micşorez vina. Când am hotărât să-ţi scriu, am jurat că nu voi ascunde nimic. Te rog doar să ai răbdare şi înţelegere. Şi te rog să nu mă judeci prea aspru...  
 
După bombardament am rătăcit îngrozită pe străzi ceasuri fără sfârşit, până ce ai început să plângi de foame. Îmi trebuia urgent un adăpost. Deja hotărâsem în minte că eşti copilul meu, că te voi înfia şi orice ar fi să fie, nu voi renunţa la fericirea de a te avea. Nimeni nu ştia şi nici nu avea cum să afle cele ce se întâmplaseră în Piaţa gării. Eram hotărâtă să păstrez secretul până la moarte. Dar pentru asta era nevoie să dispar. În Bologna nu puteam rămâne. Prea multe cunoştinţe, prieteni, vecini. Trebuia să găsesc cât de repede o soluţie.  
 
Când s-a înserat şi străzile erau aproape pustii, m-am întors acasă. Am intrat prin spatele clădirii şi nu m-am oprit să respir până ce nu m-am văzut în apartamentul nostru. Am tras storurile şi perdele. Întunericul din cameră era de nepătruns. Abia atunci am îndrăznit să aprind lampa. Între timp îmi făcusem şi un plan. Cu puţin noroc ar fi avut şanse de reuşită.  
 
Mi-am strâns câteva lucruri într-o valijoară, numai strictul necesar, iar într-un rucsac am pus tot ce-mi făcea de trebuinţă pentru tine, vreau să spun pentru un sugar de numai câteva luni. În tot acel timp eram conştientă că n-o să nu mai revin acolo niciodată. Că nu o să-mi mai revăd casa. Dar nu m-am oprit. În clipa aceia nu m-ai reprezenta pentru mine nimic. Eram pregătită pentru un nou început. Privindu-te, aşa cum te jucai între scutecele desfăcute, simţeam în tot corpul o nemaipomenită energie. Ştiam că voi fi în stare să te cresc. Ştiam că prin tine voi schimba viitorul, voi recupera tot ce-am pierdut, voi avea o altă familie.  
 
În zori, înainte de răsăritul soarelui, mă aflam într-un taxi în drum spre o nouă locuinţă, un hotel din marginea Bolognei „Casa de la Felice” o pensiune pe care am zărit-o notată într-un ghid turistic, aruncat la vedere într-o cutie de gunoi. Hotelul era dezolant, mic şi dărăpănat dar pentru mine era tocmai bun. Departe de lume, departe de ochi iscoditori. Speram din toată inima că nu va trebui să rămân acolo multă vreme. Am închiriat o cameră şi am pornit să-mi pun planul în aplicare. În primul rând aveam nevoie să dau un telefon. În sertarul de la noptieră aşa cum m-am aşteptat se găsea Biblia, dar şi o carte de telefoane. Cei drept cam veche şi ruptă şi murdară, dar litera „M” de care avem eu nevoie, exista în întregime. Când la sunetul telefonului, cineva în celălalt capăt al firului a ridicat receptorul, am sperat că norocul mă va ajuta, că mă aflu pe drumul cel bun şi Casa Fericirii, pensiunea aleasă, îşi merită numele. Domnul Moretti mi-a răspuns în persoană şi a fost extrem de cooperant !  
 
A doua zi te-am lăsat în grija cameristei de la hotel şi am plecat la întâlnire. Războiul ne făcuse pe toţi mai omenoşi. N-a fost nevoie să-i explic nimic acelei femei inimoase care îmi descuiase uşa de la nr 36 în seara precedentă, privindu-mă aproape matern.  
 
Pe vremea când mai trăiau, părinţii mei au avut un prieten care milita pentru plecarea evreilor în Palestina. Nu odată îl auzisem discutând la noi în salon la o „cafea şi un trabuc” aşa cum obişnuia să spună tatăl meu,că numai aşa se limpezesc ideile, despre necesitatea de a se clădi o ţară a evreilor din toată lumea, pe pământul strămoşesc. El este adresa mi-am spus. În Palestina n-o să mă găsească nimeni. E adevărat că pe omul acela nu-l mai văzusem de ani de zile, dar am avut norocul să-i reţin numele şi astfel să-i pot da de urmă. Mai rămâneau desigur câteva probleme esenţiale… Dacă omul meu era în Bologna, dacă-şi mai amintea de mine şi dacă încă mai avea aceleaşi idei. În timp oamenii se mai schimbă… Totuşi trebuia să încerc.  
 
Când i-am găsit numele în cartea de telefon şi de la celălalt capăt a venit răspunsul, am tresărit de emoţie. Era chiar domnul Moretti în persoană. Am solicitat o întâlnire şi el s-a grăbit să-mi spună că abia aşteaptă să mă vadă. Restaurantul „ Capricio” avea numai câteva mese ocupate. Se vorbea pe ton scăzut, aplicele aruncau lumini palide estompate peste draperiile de catifea albastră care acopereau ferestrele. Deşi elegant şi de bun gust, atmosfera în restaurant era sumbră probabil şi din pricina camuflajului. Războiul era prezent la tot pasul, iar cumplitul bombardament din zilele trecute nu putea fi uitat cu uşurinţă. De cum am intrat pe uşă l-am recunoscut imediat, dar nu şi el pe mine. Pe vremea când ne vizita eram doar o fetiţă. Acum în faţa lui stătea o femeie în toată firea. M-am apropiat de masa unde şedea şi el s-a ridica în picioare. Sa înclinat în faţa mea şi mi-a sărutat mâna cu deferenţă, după care mi-a strâns-o cu putere, ca să-mi dau seama că pot conta pe prietenia şi ajutorul lui.  
- O cafea sau mai bine un pahar de vin? m-a întrebat zâmbind. Asta ca să mai încălzim atmosfera.  
- Prefer cafea.  
- Atunci eu o să comand vin. Soţul? Şi m-a privit întrebător?  
- A murit în bombardament, am răspuns repezit. Acesta e şi motivul pentru care v-am solicitat întâlnirea.  
 
Am rămas singură cu fetiţa mea de numai patru luni. Mă tem pentru amândouă. Situaţia evreilor în lumea de acum, cred că o ştiţi mai bine decât mine. Aş dori să părăsesc Italia.  
- Din păcate o cunosc îndeaproape. Nemţii încă nu ne-au arătat tot ce sunt în stare. Dar n-avea grijă, o să te ajut. Încotro v-aţi gândit să plecaţi?  
- Palestina.  
 
Domnul Moretti a ridicat surprins sprâncenele. Desigur nu se aşteptat la răspunsul meu.  
- V-aţi gândit bine. Acolo situaţia e dificilă, mai ales pentru o femeie singură cu un copil mic.  
- M-am gândit bine, am răspuns fără ezitare.  
- În cazul acesta sunt încântat să vă fiu de folos. Spune-mi numai pe ce nume să procur actele.  
- Bonello, i-am spus la întâmplare primul nume care mi-a venit în minte Renata şi Tricy Bonello  
 
Domnul Moretti şi la însemnat pe şerveţelul de hârtie aflat pe masă, după care l-a aranjat pe muchie în buzunarul de la piept, ca pe o batistă.  
- Pentru siguranţă, mi-a zâmbit şi mi-a făcut cu ochiul. Nu şti cine te poate observa.  
- Putem lua masa împreună? De mult n-am mai fost în compania unei doamne aşa frumoasă, m-a invitat galant, când a văzut că mă ridic şi mă pregătesc de plecare.  
- Mulţumesc, dar fetiţa, mă aşteaptă, i-am spus, simţind că deja mi-e dor de tine. Am lăsat-o cu patroana hotelului unde locuim acum. Nu-mi permit să abuzez şi, chiar, trebuie să fiu înapoi pentru masa copilului.  
- În cazul acesta nu mai îndrăznesc să vă reţin. Imediat ce am noutăţi, vă dau de ştire. După părerea mea sunteţi o femeie curajoasă şi clar văzătoare Palestina ar trebui să fie unica soluţie pentru noi toţi. Doresc din suflet să vă fiu de folos.  
- Aşa sper şi eu, am răspuns, fericită că totul a mers atât de uşor.  
- Ruşii înaintează, Americanii sunt deja aici, iar Mussolini se clatină ca o frunză în vânt. Războiul acesta nenorocit o să se termine odată şi-odată, iar prigoniţii istoriei îşi vor găsi un loc sub soare. Să sperăm în bine.  
 
După întâlnire, m-am întors la hotel mult mai liniştită. Domnul Moretti fusese ca un tonic pentru sufletul meu. Am avut mare noroc să-l găsesc la telefon. Acum îmi rămânea de făcut încă un ultim drum înaintea plecării. Trebuia neapărat s-o vizitez pe Beatrice, prietena mea cea mai bună. Întâlnirea acesta îmi stătea pe suflet, totuşi nu aveam încotro. Cele ce-mi pusesem în minte să fac erau absolut obligatorii. Şi cu adevărat a fost o convorbire grea, dificilă pentru amândouă. În vederea ei m-am înarmat cu tot curajul şi stăpânirea de sine. Ştiam cât o voi întrista pe Beatrice şi-mi părea nespus de rău, dar trebuiam să mă asigur de tăcerea, mai ales de colaborarea ei. După asta m-am întors la hotel mult mai liniştită. Planul meu începea să prindă contur.  
 
Duminică dimineaţă cineva s-a prezentat la recepţie şi a întrebat de doamna Bonello. Trecuseră trei zile de la întâlnirea din restaurant. Camerista m-a anunţat că voi fi aşteptată la florăria din colţul străzii în jurul orei două după amiază, când buchetul de crizanteme comandat, va fi gata. La două fix eram în faţa florăriei. Domnul Moretti se găsea pe celălalt trotuar. Când a fost sigur că l-am observat, a înaintat spre staţia de autobuz, unde s-a oprit să-l ajung din urmă.  
- Regret că nu v-am telefonat din timp, dar nu şti niciodată dacă telefoanele sunt sau nu, interceptate. Mai ales cele de la hoteluri. În zilele acestea e bine să precaut.  
- Astăzi e duminică. Joi seara o maşină de culoarea măslinei va aştepta la scară. La recepţie o să le spuneţi că plecaţi în weekend. Plătiţi camera pentru toată săptămâna următoare, rugându-i să o mai reţină ocupată până vă închiriaţi un apartament. Îmbrăcaţi-vă de călătorie şi luaţi numai strictul necesar. Puteţi lăsa în dulap două trei rochii pentru recuzită. Va fi şi mai clar că vă întoarceţi. O să plecaţi la La Spezia, un port mic undeva lângă Genova. Probabil acolo vă veţi îmbarca. Mult succes şi numai bine doamnă Bonelli! Când urcaţi în hotel nu uitaţi buchetul de crizanteme. Cu adevărat vă aşteaptă. Întâlnirea noastră m-a bucurat mult. S fie într-un ceas bun.  
- - - - - - - - - - - - - - - - -  
Madeleine DAVIDSOHN  
Haifa, Israel  
2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Madeleine DAVIDSOHN - ÎNGHEŢATĂ CU GUST AMAR – FRAGMENT: TOTUL DESPRE RENATA / Madeleine Davidsohn : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2093, Anul VI, 23 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Madeleine Davidsohn : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Madeleine Davidsohn
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!